Cercetări Privind Securitatea Sistemelor Informatice

UNIVERSITATEA CREŞTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR“ – BUCUREŞTI
FACULTATEA DE FINANŢE, BĂNCI ŞI CONTABILITATE
PROIECT
CERCETĂRI PRIVIND SECURITATEA
DATELOR ÎN SISTEMELE INFORMATICE
PROFESOR:
Prof. Univ. Dr. Mureșan Mihaela
MASTERAND:
NECHIFOR C. FRANCISCA-AMALIA
BUCUREŞTI
2019
1
CUPRINS
CAPITOLUL I............................................................................................................................................. 3
SECURITATEA SISTEMELOR INFORMATICE ACTUALE ........................................................... 3
ȘI SECURITATEA DATELOR................................................................................................................. 3
I.1 Importanța securității sistemului informatic și a bazelor de date ................................................. 3
I.2 Securitatea sistemelor informatice vs. securitatea bazelor de date ............................................... 4
I.2.1 Noțiunea de securitate a informației ........................................................................................... 5
I.2.2 Securitatea sistemelor informatice ............................................................................................. 6
I.2.3 Securitatea bazelor de date (BD) ................................................................................................. 8
I.3 Modele de asigurare a securității sistemelor informatice............................................................. 10
I.4. Standarde, norme și politici de securitate..................................................................................... 11
I.5. Vulnerabilitățile sistemelor informatice ...................................................................................... 13
I.5.1 Clasificarea vulnerabilităților sistemelor informatice .............................................................. 14
I.5.2 Vulnerabilitățile unei rețele de comunicații .............................................................................. 15
I.5.3 Securizarea rețelelor sociale ...................................................................................................... 16
I.6 Concluzii și rezultate obținute ........................................................................................................ 17
CAPITOLUL II ......................................................................................................................................... 19
ANALIZA PRINCIPALELOR TIPURI DE ATACURI INFORMATICE ......................................... 19
II.1 Evoluția în timp a atacurilor informatice .................................................................................... 19
II.1.1 Repere în timp privind atacurile informatice .......................................................................... 20
II.1.2 Tendințe viitoare privind atacurile informatice ...................................................................... 21
II.1.3 Analiza amenințărilor informatice în România ...................................................................... 22
II.2 Tipuri de atacuri informatice ........................................................................................................ 23
II.2.1 Virușii informatici .................................................................................................................... 23
II.2.2 Analiza viermilor informatici ................................................................................................... 23
II.2.3 Analiza Cailor Troieni.............................................................................................................. 24
II.2.4 Programe de tip Adware și Spyware ........................................................................................ 24
II.2.5 IP Sniffing ................................................................................................................................ 25
II.2.6 Atacuri prin e-mail ................................................................................................................... 25
II.2.7 Alte tipuri de atacuri................................................................................................................. 25
II.3 Structura unui arbore de atac informatic .................................................................................... 26
II.4 Concluzii și rezultate obținute ....................................................................................................... 27
CAPITOLUL III ....................................................................................................................................... 28
CERCETĂRI PRIVIND PRINCIPALELE METODE DE SECURITATE .................................... 28
A SISTEMELOR INFORMATICE ........................................................................................................ 28
III.1 Criptografia................................................................................................................................... 28
III.2 Canale de comunicații securizate ................................................................................................ 30
III.3 Măsuri de securitate în rețelele virtuale ..................................................................................... 31
III.3.1. Moduri de securizare a rețelelor VPN: ................................................................................. 32
III.4 Metode de securitate în comerțul electronic............................................................................... 33
III.5 Programe antivirus versus programe firewall ........................................................................... 36
III.6 Concluzii și rezultate obținute ..................................................................................................... 38
B I B L I O G R A F I E ............................................................................................................................ 39
CAPITOLUL I
SECURITATEA SISTEMELOR INFORMATICE ACTUALE

ȘI SECURITATEA DATELOR
Societatea actuală este dependentă de informația electronică complexă și de comunicarea

acesteia, după stocare și prelucrare, prin rețele de comunicare securizate, astfel încât toate
organizațiile actuale (de la agenți economici la instituții și autorități publice) folosesc informația
digitală, ca resursă informațională a mediului Internet. Și dacă mediul socio-economic actual
utilizează informațiile și cunoștințele ca și capital intelectual al organizațiilor, ca și resurse
intangibile și imateriale generatoare de plus-valoare pe piața serviciilor și produselor, gestionarea
acestor informații și cunoștințe necesită instrumente specifice la nivelul proceselor manageriale și
operative, respectiv sistemele informatice.
I.1 Importanța securității sistemului informatic și a bazelor de date

În societatea actuală informația este monedă de schimb ẟi totodată materie primă, iar
pentru entitățile juridice este asimilată bunurilor incorporale; granițele fizice în domenii precum
comerțul, comunicațiile sau afacerile internaționale sunt desființate de Internet; treptat spațiul
cibernetic devine spațiu social, de afaceri, de divertisment, de muncă, ẟi chiar de educație. Toate
aceste transformări sociale, economice ẟi tehnologice sunt girate, pe de o parte, de către legiuitori,
care reglementează cadrul normativ necesar asigurării securității tranzacționării în mediul virtual,
gestionării informațiilor organizațiilor ẟi prevenirii fraudelor informatice, iar pe de altă parte, de
către specialiẟtii IT care caută să dezvolte permanent tehnologiile de accesare, arhivare ẟi
prelucrare a datelor cu ajutorul calculatoarelor, dar ẟi să crească securitatea sistemelor informatice
ẟi a rețelelor de calculatoare.
Recunoscută drept un concept multidimensional, securitatea este întâlnită în majoritatea
domeniilor de activitate (în politică, în diplomație, în economie, în domeniul apărării militare, în
cultură, în ẟtiință), iar după specificul fiecărui domeniu se impune adoptarea de măsuri care să
promoveze în siguranță și să garanteze interesele și scopurile specifice fiecăreia. Funcționarea
optimă a societății presupune interconectivitatea acestor sectoare, și chiar o dependență între ele,
ceea ce sporește necesitatea de securizare sectorială, dublată de o securizare și la nivelul societății.

1
1
1. Albert R., Jeong H., Barabasi A. (2002) The Internet’s Achilles Heel: Error and Attack Tolerance of
Complex Networks, format electronic
http://citeseerx.ist.psu.edu/viewdoc/download;jsessionid=B2C34DF6485AE9118A624CB053C36244%20?doi=10.1
.1.33.2606&rep=rep1&type=pdf . Accesat la 25.04.2019;
3
I.2 Securitatea sistemelor informatice vs. securitatea bazelor de date
Datele, ca seturi de fapte eterogene referitoare la un anumit proces sau eveniment
reprezintă suportul formal al informațiilor, deoarece neprelucrarea automată a datelor în informație
digitală (formă binară separată de suportul fizic prin codificare și criptarea modalităților de acces
și utilizare) reduce relativ considerabil utilitatea datelor în actuala societate. Astfel, informațiile
sunt superioare tehnic și calitativ datelor, prezintă grad de noutate, sunt asociate unui anumit scop
(economic, social, politic, etc.) și sunt organizate ca și colecții de date, respectiv baze de date, fiind
un bun imaterial al unei organizații în activitatea acesteia. Ca și bunurile materiale, informația
intangibilă se produce, se prelucrează, se distribuie și se utilizează, se arhivează, devenind astfel
perisabilă în timp.
Pe lângă date și informații, specifice societății informaționale, actuala societate a
cunoașterii, grefată pe societatea informațională, folosește ca și resursă cunoștințele, în sensul de
informație cu înțeles și care acționează [8], deoarece în mediul socio-economic actual informațiile
și cunoștințele au devenit resurse de producție imateriale, generatoare de valoare în cadrul
proceselor de afaceri, având ca rezultat produse și servicii care utilizează intensiv date și cunoștințe
precum cărțile de credit, sistemele de rezervări automate în diferite sectoare sau sisteme de comerț
electronic.
Figura 1 Relația date-informații-cunoștințe în Societatea Cunoașterii
2. Amor D. (2000) The E-Business (R)evolution, Living and Working in an Interconnected World, Hewlett-
Packard Professional Books;
3. Anderson R. (2001) Security Engineering: A Guide to Building Dependable Distributed Systems, New
York: John Wiley&Sons Inc.;
În cadrul oricărei activități deciziile sunt luate în baza informațiilor obținute din
prelucrarea datelor, fapt pentru care prelucrarea datelor elementare sau de intrare pentru a obține
informațiile prelucrate presupune o suită de operații: de la operațiile de identificare sau codificare
a datelor prin care sunt generate datele de bază, apoi operațiile de colectare prin diferite criterii a
datelor obținându-se datele pentru prelucrare, operațiile de procesare în urma cărora se obțin
informațiile brute spuse în final unor operații de transmitere la locul, momentul și în forma dorită
a informațiilor prelucrate
I.2.1 Noțiunea de securitate a informației

Conceptual, securitatea informației se referă la “asigurarea integrității, confidențialității
ẟi disponibilității informației” Asigurându-se securitatea informației, implicit este protejat ẟi
utilizatorul sau destinatarul acelei informații de diverse atacuri ẟi amenințări. Informația ca produs
al prelucrării automate a datelor, ẟi implicit drepturile care derivă din proprietate intelectuală,
trebuie protejate indiferent de mijloacele ẟi metodele în care acestea sunt transmise, arhivate sau
prelucrate.
Având în vedere circulația on-line a informației, problema securității informației trebuie
abordată luând în calcul partajarea informațiilor sau conectivitatea rețelelor private cu diferite
platforme sau servicii publice on-line
Confidențialitatea informației: proprietatea ca o informație să nu fie dezvăluită sau

disponibilă persoanelor sau proceselor neautorizate, sau altfel spus controlarea dreptului ca o
informație să fie citită/accesată în mod autorizat de către administratorul sistemului;
Integritatea informației: proprietatea informației de a păstra acuratețea ẟi completitudinea
metodelor prin care se prelucrează informațiile, în condițiile în care identificarea și autentificarea
utilizatorilor sunt elemente cheie;
Disponibilitatea informației: proprietatea informației de a fi accesibilă ẟi utilizabilă la
cerere de către o entitate autorizată.
Din perspectiva securității informației, alte două categorii de proprietăți sunt avute în
vedere de alți autori, și anume :
Legitimitatea folosirii informației: informațiile sunt folosite numai în scopuri legitime de
către persoanele autorizate și autentice;2
Non-repudierea informației: niciuna din părțile atestate și implicate în folosirea și
transmiterea unei informații nu va putea tăgădui participarea sau acțiunile întreprinse.
1. 2
Burtescu E. (2004) Teză doctorat Securitatea datelor în sistemele informatice economice Academia de
Studii Economice București, Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică;
2. Clark R.K., Greenberg I.B., Boucher P.K., Lund T.F., Neumann P.G., Wells D.M., Jenson E.D. (2003)
Effects of Multilevel Security on Real-Time Applications, Proceedings of Ninth Annual Computer Security
Applications, Orlando, 06-10 December 2003 ;
3. Cohen F. (1987) Computer Viruses: Theory and Experiments. În Computers and Security, Vol.6, p.22-35;
5
Asigurarea securității informației nu este doar o problemă de tehnică, ci este totodată o
problemă de management ce implică decizia conducerii unei organizații cu privire la politica de
securitate și măsurile adoptate în acest sens luându-se în considerare pe de o parte amenințările
existente, pe de altă parte metodele de acces și sursele de informații.
I.2.2 Securitatea sistemelor informatice

Conform definițiilor legale (Regulamentul (CE) nr.460/2004), prin „sistem informatic”
se înțelege „calculatoarele ẟi rețelele de comunicații electronice, precum ẟi datele electronice
stocate, prelucrate, regăsite sau transmise de acestea în scopul funcționării, folosirii, protecției ẟi
întreținerii lor”. În acelaẟi ton, Regulamentul (CE) nr. 460/2004 definea inițial în art.4 „securitatea
rețelelor informatice și a datelor” drept „capacitatea unei rețele sau a unui sistem informatic de a
rezista, la un nivel de încredere dat, la evenimente accidentale sau la acțiuni ilegale sau
răuvoitoare care compromit disponibilitatea, autenticitatea, integritatea și confidențialitatea
datelor stocate sau transmise și a serviciilor conexe oferite sau accesibile prin aceste rețele și
sisteme”. Prin „rețea” textele legale definesc sistemele de transmisie și, acolo unde se aplică,
echipamentele de comutare sau direcționare și alte resurse care permit transportul semnalelor
prin cabluri, prin unde radio, prin mijloace optice sau alte mijloace electromagnetice, inclusiv
rețelele de satelit, rețelele terestre fixe (cu circuite și pachete comutate, inclusiv Internetul) și
mobile, sistemele de cabluri electrice, în măsura în care sunt folosite în scopul transmiterii de
semnale, rețelele folosite pentru transmisiile prin radio și televiziune și rețelele de televiziune prin
cablu, indiferent de tipul informațiilor transportate .3
În legislația comunitară în vigoare la acest moment, Regulamentul (UE) nr. 526/2013, nu
mai regăsim definiții ale noțiunilor de sistem informatic sau securitate a rețelelor informatice, însă
în legislația românească (Hotărârea Guvernului nr.494/2011, publicată în Monitorul Oficial nr.388
din 02.06.2011, și Hotărârea Guvernului nr.271/2013, publicată în Monitorul Oficial nr.296 din
23.05.2013) întâlnim aceleași definiții cu privire la infrastructuri cibernetice, spațiu cibernetic și
securitate cibernetică. Astfel, în art.2 din HG nr.494/2011 infrastructurile cibernetice sunt definite
drept “infrastructuri de tehnologia informației ẟi comunicații, constând în sisteme informatice,
aplicații aferente, rețele ẟi servicii de comunicații electronice”, în timp ce mediul virtual generat
de infrastructurile cibernetice și care include informațiile procesate, stocate sau transmise și
acțiunile utilizatorilor reprezintă spațiul cibernetic, un spațiu virtual și nemărginit geografic.
3
Burtescu E. (2004) Teză doctorat Securitatea datelor în sistemele informatice economice Academia de Studii Economice București, Facultatea
de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică;
5. Clark R.K., Greenberg I.B., Boucher P.K., Lund T.F., Neumann P.G., Wells D.M., Jenson E.D. (2003) Effects of Multilevel Security
on Real-Time Applications, Proceedings of Ninth Annual Computer Security Applications, Orlando, 06-10 December 2003 ;
securitatea cibernetică reprezintă o stare de normalitate, urmărită a fi asigurată prin aplicarea
unor măsuri proactive și reactive în scopul asigurării confidențialității, integrității,
disponibilității, autenticității și asumării informațiilor în format electronic, a resurselor și
serviciilor publice sau private gestionate și desfășurate în spațiul cibernetic. Asimilând
terminologia juridică situațiilor practice, putem conchide că securitatea cibernetică reprezintă
situația generală, normală și de drept a spațiului cibernetic, situațiile excepționale fiind
reprezentate de atacurile cibernetice.
Abordând problema securității sistemelor informatice avem în vedere trei aspecte ce
trebuie combătute simultan de administratorul unui sistem pentru a beneficia de încrederea
utilizatorilor acelui sistem: vulnerabilitatea sistemului, amenințarea și atacul potențial. Dacă în
privința vulnerabilității unui sistem cele trei puncte slabe ce trebuie avute în vedere sunt deficiențe
tehnologice, deficiențele la configurare și deficiențele asupra politicilor de securitate, în privința
amenințărilor și atacurilor, acestea sunt imprevizibile, căci nu se poate stabili cu exactitate un profil
al persoanei interesate de accesarea neautorizată a unui sistem informatic și nici nu se pot identifica
cu precizie, de la un sistem la altul, instrumentele – scripturile și programele – prin care se vor
declanșa atacurile.
În cazul sistemului informatic, modelul de securitate poate fi văzut ca având mai multe
straturi interdependente ce reprezintă niveluri de securitate (securitate fizică și securitate logică) și
care înconjoară subiectul ce trebuie protejat, fiecare nivel izolând subiectul și făcând mai dificil
accesul decât modul în care a fost prevăzut și gândit accesul autorizat. La acestea două, am adăuga
și nivelul de securitate juridică, nivel care reprezintă cadrul legal național și internațional de norme
care reglementează actele de încălcare a nivelelor de securitate fizică și logică și prin care se
stabilește regimul răspunderii penale pentru delictul informatic.
Nivelul exterior al modelului de securitate și prima barieră în calea accesului neautorizat
este reprezentat de securitatea fizică și constă, în general, măsuri de prevenire a accesului
neautorizat la echipamentele de calcul prin asigurarea pazei și controlul accesului în ariile unde
sunt amplasate echipamentele sistemului informatic. Tot o problemă de securitate a sistemului la
nivel fizic este întreținerea echipamentelor în concordanță cu specificațiile tehnice de folosire și
numai de către personal specializat și autorizat.
Cel de-al doilea nivel de securitate în cazul sistemelor informatice, nivelul logic al
securității, constă în metode software de control a accesului la resursele și serviciile sistemului, și
este împărțit, la rândul său, în două sub-niveluri : nivelul de securitate a accesului la sistem și
nivelul de securitate a serviciilor puse la dispoziție de sistemul informatic utilizatorilor săi .4
4
7. Dobrinoiu, M. (2006). Infracțiuni în domeniul informatic format electronic
http://www.plagiate.ro/Probatoriu/kovesi.lc.2011ab.dobrinoiu.m.2006a.pdf . Accesat la 25.04.2019;
7
Securitatea accesului constă în disponibilitatea de a controla, verifica și stabili drepturi
de acces ale utilizatorilor, cel mai înalt nivel de securitate fiind nivelul de acces la sistem (NAS),
nivel răspunzător de accesibilitatea rețelei către utilizatori și de gestiunea accesului, putând
dispune decuplarea unei stații individuale/utilizator dacă nu-i sunt asociate drepturi de acces.
I.2.3 Securitatea bazelor de date (BD)

Aceleași principii fundamentale pe care se bazează securitatea informatică le regăsim și
cu privire la securitatea bazelor de date, respectiv confidențialitatea, integritatea și disponibilitatea,
asigurate prin intermediul sistemului de gestiune al bazei de date (SGBD/DBMS) care este o
interfață între utilizatorii BD-urilor și sistemul de operare.
• Confidențialitatea datelor asigurată prin SGBD presupune blocarea accesului
anumitor categorii de utilizatori la date pe care nu trebuie să le acceseze, fie
pentru că nu au asociate drepturi de acces (nu au fost cerute, nefiindu-le necesare
în activitatea proprie sau SGBD nu permite accesul decât condiționat), fie pentru
că nivelul de confidențialitate asociat datelor este ridicat și presupune proceduri
de acces de nivel ridicat.
• Disponibilitatea datelor are în vedere caracterul accesibilității simultane de către
utilizatori diferiți a bazei de date și într-un timp util, în funcție de operațiunea
aplicată asupra bazei de date, astfel încât asigurarea disponibilității datelor este o
cerință intrinsecă pentru asigurarea securității unei baze de date.
• Integritatea bazelor de date vizează corectitudinea informațiilor și presupune
detectarea, corectarea și prevenirea erorilor care pot afecta datele dintr-o bază de
date. Când se fac referiri la integritatea datelor, de fapt se au în vedere regulile
definite în majoritatea SGBD-urilor drept constrângeri de integritate care sunt
verificate de sistem în legătură cu datele astfel încât baza de date este protejată
de operațiile care nu corespund restricțiilor. De asemenea, condițiile de
integritate asociate datelor în funcție de obiectivul SGBD–ului numite și
constrângeri/restricții de integritate nu permit ca într-o bază de date să fie
introduse date aberante, asigurându-se astfel și corectitudinea datelor.5
8. Drăgănescu, M. (2001). Societatea informațională și a cunoașterii. Vectorii societății cunoașterii. Proiect

SI-SC (Societatea Informațională-Societatea Cunoașterii) al Academiei Române, București, 09 Iulie 2001. Format
electronic disponibil:
https://academiaromana.ro/pro_pri/pag_com01socinf_tem.htm ; http://www.racai.ro/about-us/dragam/ , Accesat la
26.05.2019;
9. Drăgănescu, M. (2004). De la societatea informațională la societatea cunoașterii, București: Editura
Tehnică.;
5
Burtescu E. (2004) Teză doctorat Securitatea datelor în sistemele informatice economice Academia de Studii Economice București, Facultatea
de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică;
5. Clark R.K., Greenberg I.B., Boucher P.K., Lund T.F., Neumann P.G., Wells D.M., Jenson E.D. (2003) Effects of Multilevel Security
on Real-Time Applications, Proceedings of Ninth Annual Computer Security Applications, Orlando, 06-10 December 2003 ;
O serie de condiții sunt de tip structural, legate de anumite egalități între valori, și
exprimate prin dependențe funcționale sau prin declararea unor câmpuri cu valori unice (de cele
mai multe ori aceste câmpuri sunt chei). O altă serie de condiții se determină după unitatea la care
se aplică restricția și, în acest caz, există restricții pe domenii (acestea privesc anumite valori de
același tip având o anumită semnificație din care își iau valori atributele relațiilor) sau restricții pe
tabele (relații). La rândul lor, restricțiile pe tabele pot fi unituplu (se referă la fiecare tuplu în parte
– listă ordonată de n valori) sau multituplu (se referă la combinații de mai multe tupluri).
Constrângerile de domeniu sunt condiții impuse valorilor atributelor, în timp ce
constrângerile de tuplu presupun existența unei chei și a unei chei secundare în condițiile în care
tuplurile unei relații sunt distincte (nu există două sau mai multe tupluri care să conțină aceeași
combinație de valori ale tuturor atributelor).
Din perspectiva comunicațiilor prin intermediul rețelelor publice, din cauza accesului
multiplu și concomitent care poate genera interceptarea și modificarea datelor utilizatorilor,
integritatea datelor trebuie asigurată de către sistemul de gestiune al bazelor de date folosite și
accesibile în rețea, fapt pentru care administratorii de astfel de rețele trebuie să abordeze
integritatea datelor cu maximă importanță. În acest sens, se poate folosi fie tehnica hash, pentru a
se preveni modificarea unui mesaj sau pentru a se putea verifica dacă mesajul recepționat este
identic cu mesajul transmis, fie tehnica rezumatului, aceasta permițând generarea unei secvențe de
identificare a datelor transmise către emitent, denumită „rezumatul datelor”.
Rezumatul unui mesaj se construiește prin aplicarea unei funcții de transformare (funcție
hash), funcție prin care la ieșire se furnizează un șir de date de lungime fixă, respectiv o valoare
de transformare, pentru ca la intrare să fie aplicat un șir de date cu lungime variabilă, iar prin sensul
unic de transformare funcția asigură imposibilitatea deducerii datelor de la intrare pe baza datelor
de la ieșire.
Astfel, funcția hash asigură utilizatorii că datele transmise în rețea la intrarea
emitentului sunt aceleași cu cele primite la destinație. În urma aplicării unei funcții hash, înaintea
transmisie unui pachet de date, va rezulta o valoare fixă, pentru ca la recepție să fie recalculată
valoarea, iar din compararea celor două se poate trage concluzia dacă datele au fost alterate din
punct de vedere al securității, caz în care valorile sunt diferite, respectiv obținerea aceleași valori
confirmă nefalsificarea datelor pe perioada tranzitului prin rețea. Prin utilizarea unor funcții hash,
chiar și o mică modificare a conținutului datelor va crea mari diferențe între valorile de la
transmisie și cele de la recepție, denumite valori hash.
9
Funcțiile hash critpografice sunt utilizate pentru, controlul integrității datelor,
autentificarea mesajelor, verificarea parolelor și realizarea semnăturilor digitale.
Funcțiile hash pot fi calsificate în două mari categorii:
I. Coduri de detecție modificate (MDC) cunoscute și sub denumirea de coduri de
manipulare-detecție sau raportat la scopul lor, mai rar ce-i drept, se întâlnește și sintagma coduri
de integritate a mesajului. Scopul unui cod de detecție este de a asigura o imagine hash unui mesaj
și astfel, de a garanta, prin mecanisme secundare, verificarea integrității datelor cerută de aplicații
specifice. Coduri de detecție modificate (MDC) sunt o subclasă a funcțiilor fără cheie, și pot fi
clasificate astfel:
A. funcții hash inversabile într-un singur sens (one-way hush function) rezistente la
preimagine, adică pentru o valoare dată (H) este greu de găsit prin aplicarea funcției a unui mesaj
(M), transpunerea matematică a funcției fiind de tip: H=hash(M)
B. funcții hash rezistente la coliziune, în condițiile în care o coliziune presupune ca două
mesaje distincte să aibă aceeași valoare hash (funcțiile de acest tip urmăresc identificarea a două
mesaje care să aibă aceeași valoare hash, ceea ce este destul de dificil).
II. Coduri de autentificare a mesajelor (MAC), categorie de funcții care permit
asigurarea autenticității sursei și a integrității mesajelor, fără implicarea vreunui mecanism
adițional. MAC-urile au funcțional doi parametri distincți: mesajul de intrare și o cheie secretă
(subclasă de funcții hash cu cheie).
I.3 Modele de asigurare a securității sistemelor informatice

În funcție de complexitatea sistemului informatic, modelele de securitate sunt de tip
multinivel – specifice unui sistem informatic izolat, respectiv de tip multilateral-specifice unei
rețele de calculatoare (cum este Modelul zidului chinezesc sau modelului British Medical
Association – BMA, analizate în teză).6
Modelele de securitate se împart în două categorii, pe de o parte, în funcție de accesul la
informație identificăm modelele de securitate multinivel (cum este modelul de securitate propus
de David Bell și Len LaPadula, sau modelul de securitate al matricei drepturilor de securitate sau
modelul Graham Denning, analizate în teză) securitatea realizându-se pe nivele multiple unde se
regăsesc anumite categorii de informații, pe de altă parte în funcție de modul de organizare a
informațiilor din sistemul informatic pe verticală identificăm modelele de securitate multilaterale
prin care se controlează fluxul de date între departamentele/compartimentele unei organizații
cărora le este permis/restricționat accesul la datele partajate din sistemul informatic.
6
Dobrinoiu, M. (2006). Infracțiuni în domeniul informatic format electronic
8. Drăgănescu, M. (2001). Societatea informațională și a cunoașterii. Vectorii societății cunoașterii. Proiect SI-SC (Societatea
Informațională-Societatea Cunoașterii) al Academiei Române, București, 09 Iulie 2001. Format electronic disponibil:
https://academiaromana.ro/pro_pri/pag_com01socinf_tem.htm ; http://www.racai.ro/about-us/dragam/ , Accesat la 26.05.2019;
9. Drăgănescu, M. (2004). De la societatea informațională la societatea cunoașterii, București: Editura Tehnică.;
I.4. Standarde, norme și politici de securitate.
Stabilirea și definirea exactă a politicilor, standardelor și normelor de securitate contribuie la
conceperea programului de securitate informațională al unei organizații, care dovedindu-și
eficiența și rigurozitatea va asigura buna desfășurare a activităților instituționale.
Existența și implementarea unui standard de securitate conferă unei entități juridice
sprijin și repere în efectuarea controalelor interne, iar certificarea implementării standardului îi
conferă credibilitate din partea clienților și utilizatorilor externi.
Referindu-ne la securitate informațională, noțiunii de politică de securitate îi sunt
asimilate mai multe mecanisme, cum ar fi spre exemplu:
• politica de firewall-uri, ca mecanisme de software, utilizate pentru
controlul accesului ẟi configurarea traseelor pe care se regăsesc informațiile în cadrul
organizației;
• cardurile de acces, lacătele, camerele de luat vederi, ca echipamente fizice,
care permit înregistrarea activității din perimetrele controlate ale organizației prin aceste
echipamente.
Primul standard general a fost standardul BS7799 prin implementarea căruia orice organizație
obținea certificare privind sistemul de management al securității informației. Standardul BS7799,
care în anul 2007 a fost publicat sub numele de ISO/IEC 27002:2005, stă la baza actualului
standard oficial de certificare ISO/IEC 27001 care se integrează în seria ISO 27000 de standarde
ISMS (Sistem de Management a Securității Informației) dedicate securității informației.
Dacă standardul ISO/IEC 27003:2010 poate fi utilizat și împreună cu standardele
ISO/IEC 27001:2005 și ISO/IEC 27002:2005, celelalte standarde pot fi implementate separat,
după cum în funcție de specificul activității organizației există în seria ISO/IEC 27000 și standarde
speciale, cum ar fi pentru domeniile de audit(ISO/IEC 27006:2007) sau cel de telecomunicații
(ISO/IEC 27011:2008).
Indiferent de modul de redactate, politica de securitate a unei organizații trebuie să
găsească soluții la următoarele probleme :
• ce amenințări sau riscuri există, natura acestora, care dintre amenințări pot fi eliminate ẟi
care nu;
• ce resurse se pot proteja precum și nivelul de acces la aceste resurse;
• cu ce mijloace interne se asigură securitatea;
• ce costuri presupune pentru organizație introducerea, mentenanța ẟi actualizarea
mecanismelor și procedeelor de securitate.
În contextul lansării în septembrie 2015 a noii ediții, a cincea, a standardului ISO
9001:2015
11
–Sistemul de Management al Calității, standard cu cea mai mare aplicabilitate actuală la nivel
mondial atât ca număr de organizații certificate – peste 1,1 milioane la nivel mondial – cât și ca
arie geografică și politică de cuprindere – peste 100 de state au preluat identic standardul ISO
9001:2008, fost ISO 9000:2000 – abordarea integrată în cadrul sistemului de management intern
al unei organizații a standardelor internaționale de management, ISO 9001 privind sistemele de
management-ul calității (SMC), ISO 14001 pentru sistemele de management-ul mediului, OHSAS
18001 pentru sistemele de management-ul sănătății și securității ocupaționale, ISO 27001 pentru
sisteme de management al securității informației (SMSI) este o necesitate impusă de concurența
de pe piețele de producție și desfacere, dar și o necesitate internă de eliminare a responsabilităților
și relațiilor necorespunzătoare sau a celor dublate prin proceduri individuale.
Pornind de la un Sistem de Management al Calității (SMC) certificat într-o organizație,
suprapunând unele proceduri și adăugând procesele specifice necesare sistemelor de management
de mediu și/sau de sănătate și securitate ocupațională sau de securitate a informației se poate obține
un Sistem de Management Integrat (SMI), care va aduce un plus de valoare organizației și
produselor/serviciilor sale.
Într-o abordare grafică conform Figurii 6, Sistemul de Management Integrat asigură
planificarea obiectivelor și proceselor necesare obținerii rezultatelor în acord cu strategia
organizației și cerințele/așteptările clienților, implementează procesele în condiții de securitate a
circulației informațiilor și datelor, verifică, prin indicatori specifici fiecărui sistem de management,
procesele și produsul obținut în acord cu politicile, obiectivele și cerințele cerute de calitatea
produsului, și întreprinde acțiuni pentru îmbunătățirea performanței proceselor pe baza rezultatelor
de audit intern.
Figura 2 Sistem de Management Integrat
Pe fondul evoluției tehnologice, Organizația Internațională pentru Standardizare (ISO) a
emis în iulie 2014 standardul ISO 27018, primul standard pentru protecția datelor din cloud,
conținând linii directoare pentru furnizorii de servicii de tip cloud cu privire la Informațiile cu
privire la Identificarea Personală ("PII").7
7
8. Drăgănescu, M. (2001). Societatea informațională și a cunoașterii. Vectorii societății cunoașterii. Proiect
SI-SC (Societatea Informațională-Societatea Cunoașterii) al Academiei Române, București, 09 Iulie 2001. Format
electronic disponibil:
I.5. Vulnerabilitățile sistemelor informatice
Vulnerabilitatea, din punct de vedere informatic, este o slăbiciune în proiectarea sau
implementarea hardware-ului, software-ului, rețelelor sau sistemelor bazate pe calculatoare,
inclusiv a procedurilor de securitate și administrare a sistemelor informatice, prin care se permite
accesul utilizatorilor neautorizați în sistem [75]. Dacă efectul vulnerabilității asupra sistemului
informatic constă în afectarea negativă a organizației, exploatarea vulnerabilității poate fi
neintenționată, din neglijență, sau intenționată, voită atât ca acțiune cât și ca efect scontat.
Vulnerabilitatea unui sistem informatic poate fi generată și de o cauză naturală (formă de
atac la integritatea fizică a informației) precum cutremure, inundații, incendii sau căderi de
tensiune în urma cărora sunt distruse fizic echipamentele de calcul, afectând implicit accesul și
prelucrarea informațiilor din rețeaua la care erau conectate aceste echipamente.
Din punct de vedere al software-ului folosit pe un sistem informatic sunt identificate trei
grade de vulnerabilitate în funcție de consecințele asupra sistemului informatic astfel afectat
prezentate în mod crescător al efectelor:
1) grad de vulnerabilitate C (vulnerabilitatea sistemului de operare) – utilizatorii externi
au posibilitatea alterării sistemului informatic sau implicării sistemului într-un atac
asupra unui terț utilizator de bună credință;.
2) grad de vulnerabilitate B – utilizatorii locali cu privilegii limitate au posibilitatea
măririi fără autorizație a privilegiilor de acces.
3) grad de vulnerabilitate A – utilizatorii externi au posibilitatea accesării
neautorizate a
sistemului informatic (mod de atac prin viermi informatici sau cai troieni), consecințele
fiind cele mai grave prin faptul că breșa în securitatea sistemului poate genera
distrugerea sau furtul de date din sistem.
Dacă vulnerabilitățile unui sistem informatic pot avea de la cauze naturale externe, la erori
de software sau configurări eronate ale sistemului de operare, și până la erori umane, generate fie
de lipsa de cunoștințe sau cunoștințelor limitate ale utilizatorilor și/sau administratorilor de sistem,
fie de neglijența utilizatorilor, amenințările asupra sistemelor informatice sunt acțiuni mai grave
exercitate asupra sistemelor informatice, cu consecințe care se pot propaga prin Internet la mai
https://academiaromana.ro/pro_pri/pag_com01socinf_tem.htm ; http://www.racai.ro/about-us/dragam/ , Accesat la

26.05.2019;
9. Drăgănescu, M. (2004). De la societatea informațională la societatea cunoașterii, București: Editura
Tehnică.;
13
multe sisteme informatice interconectate de către terțe persoane neautorizate care speculează
vulnerabilitățile sistemului, persoane denumite agenți de amenințare.
Astfel de agenți de amenințare sunt hackerii, spionii, grupurile de crimă organizată,
persoane din interiorul organizației – incluzând chiar administratori de rețea/sistem - și până la
statele care organizează acțiuni criminale prin intermediul sistemelor informatice și teroriștii.
I.5.1 Clasificarea vulnerabilităților sistemelor informatice

Folosindu-se criterii de clasificare diferite, în literatura de specialitate se consemnează
modalități diferite de clasificare, pentru ca din punct de vedere legislativ aceste vulnerabilități să
se regăsească și în definirea unor infracțiuni:
1) Interceptarea radiațiilor se realizează prin diferite metode tehnice prin care sunt extrase
informațiile existente în radiații electromagnetice transmisibile prin aer (de la un calculator la altul
sau de la cablurile de telecomunicații) și care nu pot fi controlate;
2) Interceptarea informațiilor introduse de la tastatură se bazează pe decodarea sunetelor
produse de tastatura când este folosită de un utilizator cu ajutorul unui soft care recuperează astfel
96% din caracterele scrise .
3) Interceptarea pachetelor sau spionaj în rețea (network snooping) este încadrată ca și
infracțiune ce vizează comunicațiile prin Internet, operațiune precedând de multe ori atacurile IP
(Internet Protocol). Astfel, agenții de amenințare pot intercepta un pachet de date (inclusiv cu
mesaje de autentificare, pachete de email, etc.) care călătorește prin Internet între diferite locații.
4)Deturnarea sesiunii reprezintă o tehnică de infracțiune informatică prin care agentul de
amenințare se „deghizează” prin detectarea numerelor de secvență, cum ar fi numerele adreselor
IP, în cadrul unui trafic informațional, și pătrunde în sistem în locul utilizatorului pe care l-a
deturnat, iar calculatorul gazdă al intrusului va fi deconectat, agentul de amenințare punând astfel
stăpânire pe fișierele utilizatorului legitim deconectat.
5) Falsificarea adreselor expeditorului (Email spoofing) reprezintă un tip de atac prin care
se urmărește obținerea adresei utilizate de Internet Protocol (IP) când se realizează o conexiune în
rețea sau se falsifică adresa expeditorului de E-mail, astfel încât utilizatorul care primește mail-ul
va răspunde la atac divulgând informații ca răspuns la un mesaj fals.
6) Simularea Web-ului presupune realizarea de către un agent de amenințare a unei copii
false și convingătoare a unui întreg Web, cu același număr de pagini și conexiuni ca și Web-ul
adevărat, Web-ul fals fiind controlat de către agentul de amenințare care va primi astfel în sistemul
său traficul de rețea între browserul victimei și Web-ul fals. Având astfel controlul traficului
returnat de serverele Web-ului simulat către utilizatorul victimă, agentul de amenințare paote
intercepta traficul de rețea în mod pasiv – sniffingul – sau poate simula Web-ul primind în sistemul
său informații de la utilizatorul victimă.
7) Interceptarea parolelor se situează printre cele mai preferate tipuri de atacuri în cazul
rețelelor on-line. Pentru preluarea parolelor dintr-o rețea agentul de amenințare trebuie să aibă
acces la baza de date cu identificatorii de login și parolele utilizatorilor, iar după ce copiază această
bază de date, în care se regăsește funcția hash aferentă, fie se va rula un program cunoscut sub
denumirea de tehnică de spargere a parolelor prin forță brută (brute force password-cracking
teghnique) prin care se generează și încearcă combinații posibile de caractere pentru parole, fie se
va rula un program de parole automate, program denumit atac cu dicționarul (dictionary-based
attacks)
8) Virușii, Caii troieni și Viermii sunt vulnerabilități care au legătură cu alterarea integrității
datelor informatice prin modificarea, ștergerea sau deteriorarea lor, precum și prin transferul
neautorizat al datelor dintr-un sistem informatic, acțiuni care îmbracă forma infracțiunilor
informatice datorită modului de operare și consecințelor lor.
9) Hărțuirea (Harassment) sub forma spam-urilor și bombelor de tip E-Mail par
vulnerabilități inofensive deoarece nu alterează integritatea sau confidențialitatea
datelor/informațiilor dintr-un sistem, însă pot afecta traficul dintr-o rețea blocând anumite servere
care devin de fapt ținta atacurilor. Astfel, agenții de amenințare transmit cantități foarte mari de e-
mail-uri, cu conținut nesolicitat de către utilizator, sau mesaje nesolicitate, în general reclame, pe
o listă de discuții.
10) Pirateria software constă în „spargerea” programelor shareware, modificând codul
executabil prin folosirea bibliotecilor de coduri secrete disponibile pe Internet sau inhibând
instrucțiunile care cer cheia hardware prin folosirea patch-urilor, de asemenea accesibile pe
Internet.
I.5.2 Vulnerabilitățile unei rețele de comunicații
O rețea sigură este aceea ale cărei resurse sunt credibile/autentice și securizate, respectiv o rețea
care furnizează servicii autentice și de calitate, deși siguranța, ca și securitatea unei rețele nu pot
fi garantate 100%.
În funcție de vulnerabilitățile rețelei de comunicații identificate și exploatate de către agenții de
amenințare, atacurile informatice se pot manifesta astfel:
- accesarea neautorizată a rețelei sau a unor resurse ale acesteia de către un utilizator
din interiorul organizației sau extern care nu are anumite drepturi de acces;
15
- tentative la nivelul fizic al rețelei pentru perturbarea sau întreruperea funcționării (prin
factori mecanici precum întreruperea unor cabluri sau scoaterea din funcțiune a unor
echipamente din rețea; prin factori electrici, precum acțiuni de bruiaj în cazul rețelelor radio,
inducerea de semnale de interferență în rețelele cablate).
- tentative de oprire a traficului sau de încărcare excesivă a traficului din rețeaua vizată
prin generarea concomitentă a unui număr foarte mare de pachete de informații către nodurile
din rețea.
- atacuri software asupra echipamentelor din rețea care coordonează și dirijează fluxul în
noduri critice (router, switch, acces point etc.), fiind modificate fișiere de configurare a drepturilor
de acces stabilite exclusiv pentru personalul autorizat.
- afectarea integrității fizice a datelor, fiind astfel modificate sau chiar distruse
informațiile,
- afectarea confidențialității datelor prin receptarea și utilizarea neautorizate a
informațiilor precum și încălcarea dreptului de autor.
Tacticile hackerilor de a exploata vulnerabilitățile rețelelor sociale se bazează atât pe
cunoștințe IT foarte bune (instalează viruși în rețele sau pe calculatoarele utilizatorilor dând
impresia că acești sunt aplicații inofensive ale rețelelor), cât și pe aspecte psihologice precum
exploatarea încrederii reciproce a membrilor unei rețele, propagând virușii prin aplicații lansate
aparent de unii membri ai rețelei care ulterior sunt accesate (redistribuite, se aplică comentarii sau
sunt confirmate prin like/pin) de alți membrii care le consideră legitime.
Speculând latura umană a fiecărui membru al unei rețele de socializare, o altă escrocherie
cu aparență de securizare a utilizatorului a fost exploatată, în anul 2013, de către hackeri pe rețeaua
Facebook sub forma aplicației "vezi cine ți-a vizualizat profilul", utilizatorii fiind asigurați că vor
primi informații despre persoanele care le-au urmărit activitatea și accesat contul propriu pe
această rețea. Aplicația frauduloasă nouă, exploatând curiozitatea specific umană, a declasat
aplicații de tipul link-urilor frauduloase care încearcă să convingă utilizatorii că pot câștiga diferite
premii, de obicei telefoane mobile sau tablete, participând la diferite sondaje sau concursuri, dar
în fapt expunându-și propriul calculator accesului virușilor și/sau spam-urilor ascunse în spatele
acestor link-uri accesate benevol de către utilizator
I.5.3 Securizarea rețelelor sociale

La sfârșitul anului 2014, la nivel global, cele mai cunoscute și accesate rețele de
socializare, în domenii diferite de interes pentru utilizatori, erau: Facebook cu circa 1,4 miliarde
de utilizatori; Twitter cu circa 1 miliard de utilizatori cu cont (rețea pentru răspândirea unor știri
scurte de maxim 140 de caractere); YouTube – rețea de partajare a videoclipurilor cu circa 1
miliard de utilizatori; LinkedIn cu circa 300 de milioane de utilizatori (rețea pentru managementul
carierei și relațiilor profesionale); Pinterest cu circa 70 de milioane de utilizatori (platformă pentru
descoperirea și administrarea de imagini și video-uri); Instagram cu circa 30 de milioane de
utilizatori .
Datorită informațiilor personale pe care membrii unei rețele sociale le schimbă între ei și
din cauza aplicațiilor web care accesează direct calculatoarele utilizatorilor, uneori fără știința
acestora, toate rețele de socializare sunt vulnerabile în fața atacurilor lansate și exploatate de către
hackeri, fie că este vorba de problemele de conectare, erori de tip "cross-site scripting" sau
vulnerabilități Java. Tot datorită legăturilor create între membrii rețelei de socializare, banner-ele
sau link-urile de pe astfel de rețele pot fi calea prin care un simplu Troian de tip „dropper” ajunge
de la un utilizator la altul, se instalează în sistemul descoperit drept vulnerabil și „accesează
neautorizat/fură” parole, informații personale și chiar datele de identificare ale cardului bancar
folosit de utilizator pentru plăți on-line și memorate pe propriul calculator .
I.6 Concluzii și rezultate obținute

Una din soluțiile cel mai frecvent adoptate și pe care o susținem drept viabilă este
cea referitoare la integrarea sistemelor de management al calității ẟi a unuia sau tuturor
celorlalte sisteme de management (SMM, SMSI, SMSSM) într-o variantă de integrare
parțială, foarte flexibilă ẟi adaptabilă unui număr mare de situații.
Recomandări privind implementarea unui sistem de management integrat prin
care se asigură implicit securitatea sistemului informatic operațional prin adoptarea:
a. Organizația trebuie să stabilească o relație cât mai obiectivă între
importanța aspectelor de mediu și/sau de securitate informațională și/sau de sănătate și
securitate ocupațională, pe de o parte, ẟi a aspectelor de asigurare a calității, pe de altă
parte;
b. Trebuie adoptată decizia de realizare a unui sistem de management integrat
calitate – mediu/sănătate și securitate ocupațională/securitatea informației, decizie
fundamentată pe analiza motivelor esențiale care au stat la baza deciziei de implementare a
fiecăruia din sistemele de management din perspectiva organizației;
c. Decizia de implementare sau nu a unui sistem integrat de management
trebuie să fie fundamentată pe analiza asemănărilor ẟi deosebirilor dintre sistemele de
management pentru care se optează, precum ẟi a avantajelor ẟi dezavantajelor unei posibile
integrări.
Analiza riscului de securitate, ca parte a managementului instituțional, să fie realizată
periodic și să fie coroborată cu stabilirea unei politici de securitate și implementarea unui model
adecvat de securitate, inculsiv de securitate informațională,
17
Sistemul de management al securității informațiilor să fie permanent monitorizat pentru a
se identifica la timp incidentele de securitate și posibilele erori, îmbunătățindu-se astfel permanent
eficacitatea securității.
Ca politică de securitate informațională individuală este necesar ca fiecare utilizator să-și
securizeze prin programe antivirus și antispam propriul calculator, telefon mobil sau tabletă de pe
care accesează Internetul și contul său dintr-o rețea socială, aceste acțiuni putând fi promovate la
nivel național prin informări on-line și chiar mesaje mass-media de interes general (cum sunt
mesajele de interes public privind sănătatea și alimentația corectă prezentate pe posturi TV în
cadrul emisiunilor)
CAPITOLUL II
ANALIZA PRINCIPALELOR TIPURI DE ATACURI INFORMATICE
Indiferent de motivația unei persoane de a interveni neautorizat și de a intercepta, altera

sau șterge date și informații dintr-un sistem informatic sau dintr-o rețea publică/privată,
consecințele atacului sunt resimțite nu numai de către administratorii rețelei/sistemului informatic
ci și de către ceilalți utilizatori care folosesc ca resurse informațiile din sistem.
Frecvența folosirii anumitor tipuri de atacuri informatice este corelată cu consecințele
urmărite de către agenții de amenințare, constatându-se potrivit statisticilor, spre exemplu că deși
la prima vedere un anumit tip de atac nu este profitabil direct, el este folosit tot mai des prin
asociere cu alte fapte de amenințare la care sunt expuși utilizatorii sau organizațiile.
În acest sens se explică de ce au luat amploare, începând cu anul 2005, atacurile prin
refuzul serviciilor de tip DoS, atacuri asociate cu șantajul blocării accesului la un anumit site sau
la anumite servicii oferite de serverele unei organizații pentru obținerea unor sume importante de
bani de către agenții de amenințare pentru a nu duce la capăt amenințarea.
II.1 Evoluția în timp a atacurilor informatice

Exploatând vulnerabilitățile unui sistem informatic pe mai multe niveluri și din nevoia de
îmbunătățire pentru a nu fi depistate, atacurile informatice au devenit tot mai complexe, combinând
efecte și caracteristici de la mai multe tipuri de atacuri, respectiv aceste malware pot crea breșe în
sistem pentru a facilita accesul intrusului (specific cailor troieni), concomitent cu automultiplicarea lor
în rețea (caracteristica viermilor) și distrugerea informațiilor (specific virușilor).
În literatura tehnică de specialitate cracker este denumirea generică pentru persoana
care are ca ocupație principală lansarea atacurilor asupra sistemelor informatice în mod
intenționat prin fapte care se încadrează, de cele mai multe ori, în reglementarea normelor
penale, cel mai utilizat termen în mass-media este cel de hacker, termen adoptat în anii ’60, însă
acest termen trebuie asociat persoanelor care posedând vaste cunoștințe de programare, fiind
chiar specializați în aplicații software și fiind pasionați de dezvoltarea cunoștințelor proprii pătrund
neautorizat în sistemele informatice exploatând erorile sistemelor de operare.8
Spre deosebire de crackeri, hackerii încearcă să dezvolte și metode de securizare a
sistemului informatic, nu doar să exploateze vulnerabilitățile din sistem , fapt pentru care unii
hackeri sunt susținuți ulterior în demersurile lor de către organizații, în timp ce crackerii ajung în
8
Groza B. (2012). Introducere în criptografie. Funcții Criptografice, Fundamente Matematice și Computaționale.
București: Editura Politehnică.;
11. Hotca M.A., Dobrinoiu M. (2009) Elemente de Drept Penal al Afacerilor. București: C.H. Beck;
12. Ioniță Ghe.I. (2011) Infracțiuni cibernetice. Criminalitate, prevenire și combatere. București: Universul
Juridic;
19
majoritatea cazurilor în fața instanțelor de judecată penale deoarece limitarea cunoștințelor lor nu
le permite să șteargă urmele când descarcă programe de pe Internet sau alte instrumente soft
pentru atacuri informatice .
Un alt termen tehnic care restrânge categoria crackeri-lor este cel de haxori, adică crackeri
care nu au cunoștințe tehnice și nici nu sunt animați să-și dezvolte cunoștințele, dar care fiind rău
intenționați descărcă de pe Internet aplicații soft pentru atacuri .
Atacurile informatice astfel inițiate de către state pot avea de la scopuri politice, precum
cele anterior menționate, la scopuri economice și financiare, precum spionajul cibernetic
instrumentat de statul chinez asupra mediului de afaceri din Marea Britanie în anul 2007.
În funcție de organizarea atacului și de instrumentele folosite, dar și de experiența
autorilor, în literatura de specialitate tehnică sunt identificate trei niveluri de atacuri:
• atacuri oportune: autorul fiind un agent de amenințare ocazional, cu cunoștințe limitate
despre sistemul informatic și folosind instrumente existente pe care le folosește pentru
atingerea unui obiectiv general, cum ar fi de exemplu atacul unui angajat nemulțumit sau
al unui activist înverșunat
• atacuri intermediare: asemănătoare celor ocazionale, doar că atacatorul își va ascunde
activitatea cu mai multă pricepere decât autorul unui atac ocazional .
• atacuri sofisticate: afectează în mod considerabil serviciile esențiale dintr-un sistem,
autorii având obiectivul bine conturat și alocând resurse și timp îndelungat pentru
strângerea de informații despre arhitectura sistemului informatic pentru a-și crea
propriile instrumente.
II.1.1 Repere în timp privind atacurile informatice

 1986 a apărut primul virus – virusul Brain – urmat de alți viruși creați de hackeri din
dorința de a exploata vulnerabilitățile sistemelor informatice neprotejate la acel moment.
 noiembrie 1988 în Internet este lansat primul atac generalizat de tip vierme de către Robert T.
Morris, student la Universitatea Cornell, care s-a automultiplicat afectând un număr de 60.000
de calculatoare de pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, calculatoare ale unor centre
universitare (Cambridge, Massachusetts, Princeton), ale Centrului de Cercetări NASA din Silicon
Valey și ale unor institute de cercetare – nu s-au produs distrugeri de date, dar sistemele afectate
au fost încetinite considerabil;
 1982 spionii sovietici au furat un sistem de control computerizat fără să știe că în soft era
introdusă o linie de cod de către specialiștii IT din CIA, pentru ca la accesarea neautorizată
să fie generată o explozie masivă, explozie care a fost generată la o conductă de gaze din
Siberia, acesta fiind începutul războiului cibernetic [49], deși opinia publică nu a reacționat cu
interes la incident;
 anii ‘90 acțiuni de vandalism informatic prin care fie erau alterate sistemele de operare
la nivelul organizațiilor, fie erau distruse datele de pe sistemele de stocare, fără ca
atacatorii să aibă vreun obiectiv economic sau politic, ci doar pentru pură distracție ;
 1999 - virusul Melissa a generat primele atacuri de tip spam prin atașarea fișierului
infectat de tip text la un mesaj de e-mail transmis automat tuturor contactelor din lista de
e-mail;
 în ultimii ani ai primei decade a secolului XXI, ( 2007 și 2008) când atacurile cibernetice de
tip DDoS au vizat sistemele informatice la nivel național din Estonia și respectiv Georgia,
ambele atacuri generate dinspre Rusia pe fondul disputelor politice interstatale și afectând
activitatea ministerelor, companiilor și băncilor din cele două state, pentru ca atacul din 2008
îndreptat asupra Georgiei să aibă consecințe și mai grave prin pierderea controlului asupra
domeniului .ge, situație în care site-urile guvernamentale au fost transferate pe servere din
afara țării ;
 anul 2010 (declarat “Anul vulnerabilității”) a fost caracterizat prin atacuri lansate prin
rețele P2P (Peer to Peer), secondate ca frecvență de atacurile prin intermediul web-site-
urilor și rețelelor de tip botnet;
 anii 2014 și 2015 confirmă faptul că amenințările de natură informatică asupra spațiului
cibernetic național prezintă un trend de diversificare a modului de acțiune, sunt în
creștere cantitativ, iar majoritatea alertelor primite sesizează cu privire la sisteme
infectate cu variante diferite de tip malware;
 ultimii trei ani (2016-2018) din perspectiva nivelului de sofisticare tehnologică (Q1), a
complexității (Q2) și a diversității malware-elor, se constată că malwareul rămâne în
continuare una dintre cele mai importante amenințări cibernetice și care înregistrează o
permanentă evoluție ascendentă;
 Anul 2018 a debutat cu identificarea unei vulnerabilități în sistemul de management de
conținut web (CMS - Content Management System) Wordpress, cel mai utilizat sistem
pentru publicarea anunțurilor în mediul on-line la nivel global. Vulnerabilitatea
depistată rezidă în REST API a WordPress și conducea la o escaladare nedorită de
privilegii, prin posibilitatea modificării variabilei ID prin eliminarea caracterelor non-
numerice fără ca sistemul să mai verifice apoi drepturile de utilizare. Prin exploatarea acestei
vulnerabilități un atacator putea șterge sau modifica conținutul paginilor unui website
neactualizat, și chiar redirecționa vizitatorii site-ului către exploit-uri malițioase.9
II.1.2 Tendințe viitoare privind atacurile informatice

Pornind de la trendul anului 2010 în privința securității informatice, se constată că se
menține trendul ascendent al valului masiv de atacuri DoS, prin care se suspendă activitatea de
procesare a plăților on-line și a website-urilor agențiilor guvernamentale.
9
Juridic;
21
Un element vital și exploatat în atacurile informatice îl reprezintă rețelele botnet care sunt
folosite pentru a se transmite mesaje de tip spam, pentru a se lansa atacuri de tip DoS sau pentru a
găzdui în mod gratuit pagini de phishing sau malware pentru fraude cu card-uri de credit.
În următorii ani, exploatând vulnerabilitatea sistemelor care nu scanează fișierele binare
semnate digital, atacurile cu malware se vor concentra prin amenințări mai puțin vizibile și
detectabile prin aplicații de malware semnate digital.
Astfel, în anul 2014, numărul total de incidente de securitate cibernetică detectate la nivel
global în companii a crescut cu 48% față de anul precedent, atingând 42,8 milioane de evenimente
la nivel global, după cum reiese dintr-o analiză făcută de PwC – The Global State of Information
Security Survey 2015 , iar pierderile financiare cauzate organizațiilor de astfel de incidente au fost
estimate la 2,7 miliarde de dolari, în creẟtere cu 34% față de anul 2013.
La nivel european numărul incidentelor de securitate detectate în anul 2014 a crescut cu
41% față de anul 2013, cu 11% a crescut numărul incidentelor în America de Nord, în timp ce în
Asia s-a înregistrat o creẟtere de 5% față de anul precedent.
America de Sud este singura regiune care a înregistrat o scădere din acest punct de vedere
în anul 2014, de aproximativ 9% , scăderea numărului de notificări fiind justificată de reducerea
cu 24% a bugetelor alocate securității cibernetice în regiune și implicit a surselor financiare a
organizațiilor pentru implementarea măsurilor de securitate informatică.
II.1.3 Analiza amenințărilor informatice în România

Atacurile informatice din România nu diferă de cele la nivel internațional, însă cea mai
mare amenințare la nivel național este reprezentată de folosirea produselor software contrafăcute
sau piratate, atât de către utilizatorii domestici, cât și de către unii operatori, precum și lipsa
instalării de programe antivirus, astfel încât multe vulnerabilități nu pot fi remediate în timp util și
crește, astfel, riscul infectării sistemului.
Comparativ cu anul 2017, numărul alertelor de securitatea cibernetică în anul 2018 a
crescut cu 20% față de anul 2017 (numeric 138.217.026 de alerte totale colectate și procesate la
nivelul anului 2018 comparativ cu 110.194.890 de alerte totale în anul 2017, menținându-se
trendul ascendent de creștere anuală a numărului de atacuri cibernetice .
Din cauza numărului mare de produse IT contrafăcute existente în România și al

folosirii de software piratat, agenții de amenințare profită de vulnerabilitățile de sistem, astfel
încât peisajul de malware din România este dominat din anul 2011 și până în anul 2018 de
viermele Downadup (în anul 2011 reprezenta 10,24% din total amenințări, pentru ca în anul
2018 procentul să ajungă la 25,36% din totalul alertelor procesate de CERT-RO, care se menține
astfel în primele trei locuri de-a lungul timpului, astfel cum rezultă și din tabelul de mai jos
(Tabelul 1).
Tabel 1. Evoluția celor mai importante amenințări informatice din România 2011/2017/2018
TIP MALWARE PROCENT TIP MALWARE PROCENT TIP MALWARE PROCENT
(%ALERTE) (%ALERTE) (%ALERTE)
Win.Downadup 10,24% Win.Sality 34,16% Win.Downadup 25,36%
Trojan.Autorun 12,23% Win.Downadup 17,72% Mirai 15,88%
Win.Sality 4,48% Nivdort 13,65% Win.Sality 15,35%
Trojan.Crack 3,55% Ramnit 7,46% Nivdort 13,72%
201
201
201
1
Adware. 1,64% Dorkbot 5,73% Ramnit 5,03%
8
Mirai 3,60% Avalanche 3,82%
II.2 Tipuri de atacuri informatice

Încălcând politica de securitate a unui sistem informatic, atacul informatic se desfășoară
asemenea unei penetrări a securității unui sistem, autorul său urmărind intenționat să colecteze,
să altereze sau să șteargă resursele informaționale din sistemul vizat. Orice act prin care se poate
întrerupe o operație în derulare, funcționalitatea, integritatea și/sau disponibilitatea datelor/
informațiilor dintr-un sistem sau a celor transferate prin rețele reprezintă un pericol asupra
securității sistemului și/sau a rețelei.
II.2.1 Virușii informatici

Software proiectat pentru a infecta un sistem informatic, virusul informatic este o
amenințare cibernetică care are legături și cu infracțiunile informatice privind operațiuni ilegale
cu dispozitive sau programe electronice. Caracteristicile de bază ale unui virus informatic sunt
auto-executarea și auto-multiplicarea, această din urmă caracteristică având scopul de a afecta
și alte sisteme prin înmulțirea lor exponențială în rețelele infectate asemănător virusului din
științele medicale.
Virusii altereaza integritatea datelor informatice, respectiv virușii pot modifica, șterge
sau deteriora datele existente, pot restricționa în mod neautorizat accesul la aceste date (datele
figurează ca fiind șterse, desi în fapt nu sunt șterse real din sistem), dar pot genera și transferuri
neautorizate de date dintr-un sistem informatic/mijloc de stocare a datelor informatice .
II.2.2 Analiza viermilor informatici

Viermii (worms) sunt programe capabile să se multiplice consumând totodată resursele
gazdei, fără însă să se autoexecute, și putându-se transfera și pe alte calculatoare decât cel gazdă
pentru a efectua astfel operațiuni distructive.10
10
Juridic;
23
Astfel, viermii se răspândesc în mod automat, factorul lor de multiplicare fiind
exponențial și epuizând resursele calculatoarelor infectate într-un timp determinat.
Dintre acțiunile distructive ale viermilor amintim ștergerea de informații, crearea de uși
ascunse pentru a permite accesul neautorizat sau lansarea de atacuri de refuz de servicii. Impactul
mare al viermilor prin acțiunilor lor distructive este faptul că propagarea lor creează un refuz al
serviciilor ca urmare a traficului de pe Internet .
Având în vedere că viermii se copiază de pe un calculator dezactivat în urma infectării pe
un alt calculator, folosind protocoale obișnuite, aceștia nu trebuie să modifice un program gazdă
pentru a se propaga.
Astfel, viermii informatici au în comun cu virușii capacitatea de multiplicare, însă nu
local pe un singur termina, ci de pe un calculator pe altul.
II.2.3 Analiza Cailor Troieni

Având caracteristică comună cu viermii informatici faptul că nu pot infecta un fișier, ci
afectează întreg sistemul, caii troieni sunt programe deghizate de tip malware, care urmăresc
crearea unor breșe pentru a se permite accesul neautorizat al unui utilizator în sistemul infectat.
Spre deosebire însă de virușii informatici, caii troieni nu se pot auto-multiplica, în majoritatea
cazurilor după realizarea acțiunilor malițioase aceștia se auto distrug din sistemul infectat.
Troienii sunt alcătuiți din trei elemente:
1) programul Server sau programul propriu-zis al troianului lansat în infectarea
calculatorului victimă;
2) programul Client care are drept scop conectarea la un echipament/device infectat, dar
și pentru a primi comenzi de accesare neautorizată; și
3) programul Build/Edit Server necesar pentru editarea programului Server propriu-zis.
II.2.4 Programe de tip Adware și Spyware

Adware reprezintă acel tip de programe răuvoitoare care se instalează pe calculator ẟi
deschid ferestre pop-up ori noi tab-uri cu reclame, deși utilizatorul nu dorește să acceseze acea
formă de publicitate, mai mult apariția reclamei instantaneu distrăgând atenția utilizatorului
aplicației.
Programul de tip Adware exploatează astfel vulnerabilități la nivelul browserului, putând
chiar schimba adresa de bază a browserului (homepage) ori redirecționa adresele web (URL-urile)
scrise greẟit ori incomplet în bara de adrese și direcționând astfel pe utilizator, contrar voinței sale,
către site-uri de tip jocuri de noroc ori site-uri pornografice.
Programele de tip Spyware captează fără știința utilizatorului informații personale și
despre comportamentul acestora în mediul virtual, precum site-urile vizitate mai des pe Internet,
și în urma analizei lor transmit utilizatorului echipamentului infectat reclame corespunzătoare
informațiilor accesate în scop de marketing, reclame nesolicitate de către utilizator.
II.2.5 IP Sniffing
Sniffingul reprezintă procesul de capturare într-un fișier ẟi analiză a traficului cu scopul
de a detecta parole sau date bancare trimise prin rețea. Utilitarele folosite pentru sniffing se numesc
sniffere sau analizatoare de protocoale, deoarece prin intermediul lor sunt analizate pachetele
transmise prin rețea, apoi sunt capturate parolele, sau alte date confidențiale transmise prin rețea
ca informații în format text simplu.
II.2.6 Atacuri prin e-mail
Având în vedere creșterea gradului de utilizare a conturilor de e-mail, atât pentru
activitățile profesionale, dar și pentru cele de socializare, în ultimii ani a crescut și numărul
atacurilor prin e-mail, agenții de amenințare adaptându-se trendului utilizatorilor.
Folosind ca și cale de intrare contul de e-mail, atacurile se pot clasifica :
1) E-mail bombing
2) E-mail spoofing
3) E-mail spamming
4) E-mail phishing
II.2.7 Alte tipuri de atacuri

Ingineria Socială
Unul dintre cele mai eficiente și simple ca procedură dintre atacurile informatice este Ingineria
Socială, tip de atac informatic prin care sunt manipulate anumite persoane cu autoritate în sistemul
vizat de atac, astfel încât persoana vizată va face anumite operațiuni ce l-ar putea ajuta pe agentul
de amenințare în derularea atacului. Ingineria socială este foarte simplă, nu necesită cunoștințe
tehnice aprofundate, fapt pentru care deseori este minimalizată ca incidență dar în cazul atacului
pot fi generate pierderi/distrugeri considerabile pentru companie.
Phishingul reprezintă un atac informatic, prin care sunt solicitate direct utilizatorului informații
confidențiale sau cu caracter personal prin simularea interogării efectuate de către o organizație
legitimă respectiv într-un interes legitim al utilizatorului, cel mai accesibil mod de interogare fiind
de exemplu pe e-mailul victimei.
Baitingul reprezintă un tip de atac informatic, în contextul în care utilizatorul-victimă introduce
fără a fi notificat în vreun fel, din proprie curiozitate, un cod malițios în calculatorul său, dând
astfel drept de acces autorului atacului. Hackerul poate folosi ca momeală un mijloc fizic de acces,
respectiv fie un disc, CD, sau un flash drive USB, de pe care se va instala automat codul dăunător
în momentul în care utilizatorul-victimă introduce acel flash pentru a citi/accesa informațiile
25
prezumate a fi conținute pe mediul de stocare, astfel infectând propriul calculator, și chiar dând
permisiune de acces hackerului la sistem.
Atacuri de tip SMTP

Atacurile de tip SMTP se bazează pe vulnerabilitatea buffer overflow, inserând în textul mesajului
un conținut cu o capacitate prea mare, iar în secvența care excede informațiilor comunicate prin
contul de e-mail sunt incluse comenzi pentru accesarea serverului e-mail.
Flooding
Flooding-ul ca atac informatic presupune supraîncărcarea unui server prin inundarea sa sau a
host-ului cu o cantitate anormală de pachete de informații, și astfel serverul vizat este scos din
funcțiune. SPAM-ul face parte din categoria atacurilor de tip DoS (Denial of Service).
Utilizatorii unui server e-mail vor primi deși nu au solicitat mesaje sub forma unor reclame la
diferite produse fără interes pentru utilizator, sau vor primi chiar mesaje cu conținut neplăcut.
II.3 Structura unui arbore de atac informatic

Definim un arbore de atac ca o metodă sistematică ce caracterizează securitatea unui
sistem informatic, caracterizare ce are la bază analiza unor tipuri distincte de atacuri .
Rădăcina arborelui poate reprezenta nivelul de securitate al sistemului informatic.
Arborele de atac se descompune în două modalități:
- Un set de atacuri țintă, fiecare trebuind îndeplinit pentru ca atacul global să fie
încheiat cu succes, ceea ce reprezintă o analiză tip AND.
- Un set de atacuri țintă, oricare din atacuri trebuind îndeplinit pentru ca atacul
global să fie încheiat cu succes, ceea ce reprezintă o analiză tip OR.
Tipul general de arbore de atac este o reprezentare generică a unor studii, atacuri
comune ce au loc în contexte specifice. Fiecare tip de arbore de atac conține:
- scopul principal al atacului specificat de tipul arborelui
- o listă de precondiții ce îi definesc utilitatea
- pașii pentru ducerea atacului la bun sfârșit
- o lista de post-condiții ce sunt veridice dacă atacul este îndeplinit.
Precondițiile reprezintă ipoteze pe care le facem despre atacator sau starea organizației,
care sunt necesare pentru îndeplinirea unui atac.
Post-condițiile reprezintă cunoștințele dobândite de către atacator și de starea organizației,
indici ce sunt afectați pe măsura îndeplinirii cu succes a etapelor atacului și deținerea precondițiilor
de către atacator.11
11
Juridic;
În ultimele decenii, cea mai comună formă de vulnerabilitate de securitate a fost
manipularea incorectă a “buffer overflow” prin programe de calculator.
II.4 Concluzii și rezultate obținute

Atacurile informatice au fost generate (la jumătatea secolului XX) din dorința de a
sublinia capacitatea tehnică a autorilor de a exploata vulnerabilitățile unui sistem informatic,
respectiv ale unei rețele de comunicație.
Treptat agenții de amenințare au trecut la acte de vandalism informatic,
dezvoltând în timp o criminalitate informatică și ajungându-se în prezent la un adevărat război
cibernetic.
În timp, efectele atacurilor informatice s-au modificat, prin schimbarea scopului
urmărit de autorul unui atac informatic, de la disfuncționalitatea unui sistem informatic și
distrugerea datelor de pe sistemele de stocare la interceptarea datelor confidențiale legate de cărțile
de credit, respectiv de la accesarea parolelor la blocarea întregii infrastructuri naționale privind
securitatea informațională, în cazul actelor de terorism cibernetic.
Fiecărui sistem informatic trebuie să îi fie setat un arbore de atac relevant prin care
se identifică apoi modul de compromitere a securității sau survivabilității sistemului informatic ca
și rădăcină a arborelui de atac.
Încă de la conceptualizarea arborelui de atac pentru analiza securității organizației
trebuie să fie identificate și posibilitățile de perfecționare a arborelui, prin compromiterea nodului
rădăcină ca și combinații de extensii manuale și modele de aplicații.
27
CAPITOLUL III
CERCETĂRI PRIVIND PRINCIPALELE METODE DE SECURITATE
A SISTEMELOR INFORMATICE
Prin măsurile de securitate se urmărește în principal minimizarea vulnerabilităților
sistemului informatic și ale resurselor, obiectul măsurilor de securitate vor fi deopotrivă:
utilizatorii (atât utilizatorul final cât și angajații operatorului), datele și informațiile (inclusiv baze
de date și fișiere), echipamentele componente ale sistemului/rețelei și serviciile oferite prin
interconectare.
Aceleași trei planuri – procedural, logic și fizic – se identifică și în cazul măsurilor de
securitate împotriva atacurilor informatice prin care se urmărește prevenirea, detectarea,
eliminarea și refacerea resurselor și a componentelor sistemului/rețelei.
Astfel, orice sistem de protecție eficientă împotriva amenințărilor informatice trebuie:
1. Să identifice utilizatorii care au drepturi și/sau privilegii de acces
2. Să asigure o evidență clară și în timp real a accesului la calculatoare și stații de lucru
3. Să asigure controlul accesului la calculatoare și stații de lucru
4. Să identifice utilizatorii în funcție de aplicațiile și datele la care au acces
5. Să asigure back-up-ul programelor și bazelor de date
6. Să folosească software-uri performante și actualizate împotriva atacurilor informatice.
Constatăm că indiferent de etapa de derulare a unui atac informatic, se impune folosirea
software-urilor dedicate protejării împotriva atacurilor informatice, aplicații care combat tipul de
atac în mai multe moduri :
Detectarea semnăturii – cea mai veche metodă de detectare a unui atac informatic,
metodă depășită în prezent de noile tipuri de atacuri mai sofisticate tehnic;
Protecția în timp real – metodă care monitorizează comportamentul software-ului
instalat pe un calculator, astfel că dacă se constată că o aplicație încearcă să facă modificări
neuzuale la fișiere sau cere permisiuni pe care nu ar trebui să le ceară, se autosesizează și sunt
luate măsuri împotriva acelei aplicații;
Protecția de tip cloud – metodă ce a debutat în anul 2010, odată cu produsele Panda
Cloud Antivirus și Norton Internet Security și care se axează pe originea atacului informatic,
cum ar fi link-ul sau fișierele specifice.
III.1 Criptografia
Criptografia este știința și totodată arta ascunderii semnificației unei comunicări în scopul
protejării ei față de interceptări neautorizate, iar prin algoritmii folosiți asigură securizarea
informației prin autentificarea și restricționarea accesului într-un sistem informatic . Etimologic,
cuvântul criptografie este obținut prin contopirea a doi termeni din greaca veche unde "crypto"
înseamnă "a ascunde" iar "grafik" înseamnă "a scrie" rezultând în traducere aproximativă scriere
ascunsă/secretă.
În vederea obținerii unei criptograme, asupra cuvintelor, caracterelor sau literelor
conținute într-un mesaj inițial, denumit "Plain Text (PL)", se aplică o funcție criptografică/funcție
de criptare, aceasta fiind o funcție dependentă de un parametru fix numit cheie, și se obține astfel
mesajul criptat pe care îl vom denumi "Cipher Text (CT)". Criptogramele prezentându-se sub
forma unor mesaje neinteligibile, în general, sunt împărțite în cifruri ẟi coduri.
În criptosistemele cu chei publice/criptare asimetrică fiecare utilizator, deține o cheie

care îi permite transformarea publică de criptare, PA, aceasta putând fi memorată într-un fiẟier
public (cheile pot fi foarte lungi – de ordinul sutelor de caractere) ẟi o transformare de decriptare
secretă, SA, care nu poate fi obținută direct din algoritmul EA.
Cheia de descifrare (cheie secretă) se obține prin derivare din cheia de cifrare (cheie
publică) printr-o transformare aproape ireversivbilă (one-way). În sistemele de criptare cu chei
publice, protecția ẟi autentificarea sunt operațiuni care se realizează prin transformări distincte, în
etape separate.
Semnătura digitală, ramură a criptografiei asimetrice, reprezintă o caracteristică a unui

utilizator sau proces, fiind folosită pentru recunoaẟterea mesajului emis de acesta și semnat cu
cheie privată, asigurându-se astfel autenticitatea mesajului.
Pentru edificare asupra modalității de criptare vom exemplifica astfel: fie B receptorul
unui mesaj asupra căruia s-a aplicat de către A o semnătură electronică la momentul emiterii.
Pentru a se garanta securitatea mesajului prin aplicarea semnăturii digitale de către A,
semnătura astfel aplicată trebuie să întrunească anumite proprietăți în mod cumulativ:
1. B să aibă capacitate/cunoștințe tehnice de validare a semnăturii aplicate de către A;
2. Semnătura sofisticată aplicată de către A trebuie să fie imposibil de falsificat pentru
oricine, inclusiv pentru B;
3. În cazul în care A nu va recunoaẟte mesajul M prin aplicarea semnăturii, trebuie să
existe un intermediar, un „judecător” care să soluționeze disputa dintre emitentul A și
receptorul B.
Semnătura digitală rezolvă astfel problema autentificării atât a emițătorului cât ẟi a
autenticității datelor cuprinse în mesajul semnat. Semnăturile digitale sunt implementate mult mai
facil în cazul sistemelor de autentificare cu chei publice.12
Spre deosebire de algoritmii de criptare, semnătura digitală ajută la identificarea și
autentificarea utilizatorilor într-o comunicare prin Internet, astfel încât prin imposibilitatea
12
1. Groza B. (2012). Introducere în criptografie. Funcții Criptografice, Fundamente Matematice și
Computaționale. București: Editura Politehnică.;
Juridic;
29
renegării ulterioare a mesajului transmis, semnătura digitală conferă servicii de securitate prin
utilizarea atât a criptării cu cheie publică (asigurând confidențialitatea), cât și a utilizării funcțiilor
hash care vor depista orice modificare precum ștergerea sau adăugarea unui caracter prin diferențe
mari între valorile hash , fapt pentru care mesajul nu poate fi repudiat.
III.2 Canale de comunicații securizate

Comunicațiile criptate între două echipamente aflate într-o rețea nesigură, cum este și
Internetul, se asigură prin canale de comunicații securizate, cum este și programul Secure Shell
(SSH), în timp ce standardul S/MIME (Secure/Multipurpose Internet Mail Extensions) oferă
soluții de securizare în trimiterea mesajelor între echipamente dintr-o rețea de calculatoare,
verificându-se totodată integritatea mesajului și nerepudierea informațiilor prin folosirea
semnăturilor digitale .
Protocolul SSH (SSH = Secure SHell )
SSH este un protocol care permite crearea unei sesiuni de lucru la distanță, transferul de
fișiere și crearea unor canale de comunicație pentru alte aplicații, toată transmisia fiind sigură
împotriva atacurilor intrușilor. Pachetul SSH este compus din program server – SSHD, un program
client – SSH și câteva utilitare pentru manevrarea cheilor de criptare .
Confidențialitatea transmisiei este asigurată prin criptare. Integritatea este asigurată prin
trimiterea unor sume de control criptografice. Autentificarea serverului se face prin criptografie
asimetrică, serverul având o cheie secretă și clienții dispunând de cheia publică corespunzătoare.
Autentificarea clientului se face fie prin criptografie asimetrică, ca și în cazul
autentificării serverului (dar bineînțeles folosind alta pereche de chei), fie cu parola clasică, dată
de client după autentificarea serverului.
Conexiunea de tip SSH oferă următorul mecanism:
• Se lansează aplicația intitulată agent de autentificare, aplicație care va citi cheia
secretă criptată, apoi va solicita mașinii client fraza-cheie de decriptare și ulterior va decripta cheia
secretă, pe care o va reține pentru siguranță în memoria RAM
• Dacă aplicația agent de autentificare rulează în momentul lansării unui client de tip
SSH, acesta va încearcă să intre în contact cu aplicația agent de autentificare transmițând date
către aceasta. Comunicația se face local prin funcții primitive oferite de sistemul de operare al
mașinii client -de exemplu, prin FIFO UNIX.
• Opțional, la deschiderea unei sesiuni de tip SSH, se poate seta forwardarea

conexiunii către aplicația din sistem intitulată agent de autentificare.
III.3 Măsuri de securitate în rețelele virtuale
O rețea privată virtuală (VPN) permite crearea unei rețele private independente ca
existență în spațiul unei rețele publice, cum ar fi Internetul, astfel încât cele două părți ale
conexiunii să comunice în condiții de securitate similare unei rețele locale.
Modul de lucru în VPN facilitează derularea comerțului electronic.
Din punct de vedere al securității, VPN permite autentificarea utilizatorilor, identitatea

fiind stabilită prin utilizarea de parole sau alte procedee, și codificarea tuturor datelor trimise între
două puncte ale rețelei publice, procedeu cunoscut sub numele tunneling .
Un serviciu VPN este format dintr-un server VPN (implementat în diferite locații),
protocoale VPN (pentru a crea tunelul) și criptare (pentru a asigura comunicarea).
Beneficiile utilizării unei VPN sunt:
-înlocuirea IP-ului original cu unul anonim
-evitarea cenzurei
-criptarea datelor prin protocoale criptografice fiabile (exemplu Point-to-Point
Tunneling Protocol – PPTP, IP Security – IPSec, VPN-Q, Layer 2 Tunneling Protocol – L2TP)
-protejarea și asigurarea conexiunii WiFi.
Securitatea rețelei este reprezentată prin orice activitate concepută pentru a proteja
integritatea și gradul de utilizare a rețelei și a datelor transmise între utilizatori. Acestea includ atât
tehnologii hardware cât și software.
Securitatea rețelei combină mai multe straturi de apărare pe lângă și în rețea. Fiecare strat
de securitate a rețelei implementează politici și controale. Astfel, dintre programele client ale unei
rețele VPN mai multe programe de acest tip pot fi configurate astfel încât, în intervalul de timp
necesar unei conexiuni VPN active, programele client configurate să solicite trecerea întregului
trafic IP printr-un protocol de tip Cryptografic tunneling, sporind astfel siguranța conexiunii.
Având în vedere asigurarea confidențialității în rețeaua VPN a datelor, terminalele care
folosesc conexiunea VPN trebuie să folosească aceeași cheie pentru criptarea și decriptarea
datelor, fiind astfel într-un procedeu de criptare simetrică cu chei prestabilite.
Astfel, folosirea cheii statice, prestabilite, este punctul sensibil al securității VPN, fapt
pentru care soft-ul de criptare al VPN, cum este IPSec-ul, va schimba la anumite intervale cheile
prestabilite.13
13
1. Groza B. (2012). Introducere în criptografie. Funcții Criptografice, Fundamente Matematice și
Computaționale. București: Editura Politehnică.;
Juridic;
31
III.3.1. Moduri de securizare a rețelelor VPN:
1. Controlul accesului Nu toți utilizatorii ar trebui să aibă acces la rețeaua VPN. Pentru a
împiedica atacatorii potențiali, trebuie să autentificat atât fiecare utilizator, cât și fiecare dispozitiv.
Astfel, prin politici de securitate se pot bloca dispozitive de punct final care nu sunt conforme sau
li se poate oferi acces limitat.
2. Software antivirus și antimalware
Uneori, programele malware vor infecta o rețea, dar înainte de asta pot sta latente în
dispozitiv și/sau rețea zile sau chiar săptămâni. Cele mai bune programe antimalware nu numai că
scanează programe malware la intrare, ci și continuă să urmărească fișierele ulterior pentru a găsi
anomalii, a elimina programele malware și a repara pagubele. Astfel, fiecare utilizator conectat
trebuie să ruleze pe dispozitivele proprii programe antivirus și antimalware.
3. Analiza comportamentală
Pentru a detecta comportamentul anormal al rețelei trebuie definit un comportament
normal. Instrumentele de analiză comportamentale discern în mod automat activitățile care deviază
de la ceea ce este stabilit drept normalitate. Identificarea indicatorilor de compromis care prezintă
o potențială problemă reprezintă primul pas în acțiunile de remediere.
4. Prevenirea pierderilor de date
Organizațiile trebuie să se asigure că personalul lor nu trimite informații sensibile în afara
rețelei. Tehnologiile de prevenire a pierderilor de date sau tehnologiile DLP pot împiedica
persoanele să încarce, să retransmită sau chiar să tipărească informații critice într-un mod nesigur.
5. Protecția e-mailului
Folosirea e-mailului reprezintă vectorul de amenințare numărul unu pentru o încălcare a
securității. Atacatorii folosesc informații personale și tactici de inginerie socială pentru a construi
campanii sofisticate de phishing pentru a înșela destinatarii și pentru a îi direcționa către site-uri
care oferă programe malware. O aplicație de securitate a e-mailurilor blochează atacurile primite
și controlează mesajele de ieșire pentru a preveni pierderea datelor sensibile.
6. Firewall-uri
Firewall-urile au ca scop “ridicarea”unei bariere între rețeaua de încredere internă și
rețelele externe deschise și nesigure, cum ar fi Internetul. Ele folosesc un set de reguli definite
pentru a permite sau bloca traficul. Un paravan de protecție poate fi hardware, software sau
ambele.14
14
13. Ivan I., Milodin D., Zamfiroiu A. (2013) Securitatea tranzacțiilor de M-Comerț. În Economie teoretică și
aplicată Vol.XX nr.7 (584), p.57-36, format electronic
http://store.ectap.ro/articole/880_ro.pdf ,Accesat 29.04.2019.
14. Jugastru C. (2018). Tradiție și inovație în materia protecției datelor cu caracter personal În Revista
Universul Juridic – ISSN 2393-3445, Nr.4/aprilie 2018, format electronic http://revista.universuljuridic.ro/traditie-
si-inovatie-materia-protectiei-datelor-cu-caracter-personal/ Accesat la 30.05.2019.
7. Securitatea dispozitivelor mobile
Se estimează că numărul utilizatorilor de telefoane mobile din întreaga lume va depăși
cifra de cinci miliarde până în 2020. Această creștere rapidă, din păcate, este direct proporțională
cu numărul infractorilor cibernetici care se adaptează și își schimbă metodele pentru a profita de
numărul din ce în ce mai mare de potențiale victime.
Datele utilizatorilor reprezintă o țintă majoră a infractorilor cibernetici - de la
credențialele cardurilor de credit la parolele de e-mail și listele de contacte, iar furtul lor de pe
dispozitivele mobile este facil dacă se coroborează cu accesare rețelelor WiFi de pe telefoanele
mobile. Criminalii cibernetici vizează tot mai mult dispozitivele mobile și aplicațiile mobile, sens
în care se preconizează că în următorii 3 ani, 90% din organizațiile IT vor oferi sprijin pentru
aplicații corporative pe dispozitive mobile personale.
8. Securizarea traficului web
O soluție de securitate web este reprezentată prin controlarea modului de utilizare a
Internetului de către personalul unui operator. Se pot bloca amenințările web și se va refuza accesul
la site-uri web rău intenționate de pe dispozitivele operatorului. Acesta va proteja gateway-ul web
pe site sau în cloud. "Securitatea Web" include, de asemenea, și măsurile necesare a fi
implementate pentru a se proteja propriul site web.
9. Securitatea wireless
Rețelele wireless nu sunt la fel de sigure ca cele cu fir. Abilitatea de a intra într-o rețea de
pe un laptop mobil spre exemplu are avantaje deosebite. Cu toate acestea, rețelele fără fir sunt
predispuse la anumite probleme de securitate. Hackerii au descoperit că rețelele wireless sunt
relativ ușor de accesat și chiar utilizează tehnologia fără fir pentru a intra în rețelele cu fir.
III.4 Metode de securitate în comerțul electronic

Comerțul electronic include două tipuri de activități: comerț electronic indirect (comandă
prin mijloace electronice de bunuri tangibile care ajung de la operator la consumator prin canale
tradiționale de distribuție – poștă sau servicii de curierat, plata fiind efectuată fie prin mijloace
electronice, fie tradițional la momentul recepției bunurilor) și comerț electronic direct (comandă,
plată și distribuție electronică de bunuri intangibile, cum ar fi programe informatice, filme sau cărți
în format digital sau bilete la diferite spectacole, tot în format de coduri de bare).15
Pentru a face viabile din punct de vedere legal, afacerile electronice trebuie să asigure
prin mijloace tehnice autenticitatea, legalitatea și securitatea tranzacțiilor și/sau comunicațiilor on-
line. Astfel, atât din punct de vedere legal, cât și tehnic (IT) se pune problema autenticității și non-
15
33
repudierii contractului electronic care stă la baza tranzacției electronice prin folosirea semnăturii
electronice, respectiv integritatea, confidențialitatea și disponibilitatea asigurate tranzacției prin
mijloacele de plată on-line.
Pentru a face viabile din punct de vedere legal, afacerile electronice trebuie să asigure
prin mijloace tehnice autenticitatea, legalitatea și securitatea tranzacțiilor și/sau comunicațiilor on-
line. Astfel, atât din punct de vedere legal, cât și tehnic (IT) se pune problema autenticității și non-
repudierii contractului electronic care stă la baza tranzacției electronice prin folosirea semnăturii
electronice, respectiv integritatea, confidențialitatea și disponibilitatea asigurate tranzacției prin
mijloacele de plată on-line.
Semnătura aplicată unui document în formă electronică va fi definită de lege drept
semnătură digitală dacă norma juridică este dependentă de tehnologia criptografică cu chei publice
folosite, iar dacă abordarea legiuitorului nu presupune legătura cu o tehnologie anume, vorbim de
o legislație neutră în care termenul de semnătură electronică este folosit cu predilecție .
Avantajul unei legislații dependente de tehnologia semnăturii digitale, prin raportarea
strictă a normei juridice la tehnologia de criptare, rezidă în stabilirea exhaustivă a capacităților și
limitărilor tehnologiei respective, cu implicații juridice stricte, ce nu pot fi aplicate prin analogie,
constituie totodată și un dezavantaj față de legislația care abordează semnătura electronică, pentru
că este limitată circulația liberă a produselor și serviciilor bazate pe tehnologii diferite.
Definind semnătura electronică drept “date în format electronic atașate sau asociate
logic cu alte date electronice și care servesc ca modalitate de autentificare”, Directiva
1999/93/CE a stabilit (în art.5 Directivă) că numai semnătura electronică avansată, confirmată
printr-un certificat calificat și generată cu ajutorul exclusiv al dispozitivului securizat de creare a
semnăturii este echivalentă din punct de vedere juridic cu semnătura olografă, generând aceleași
efecte juridice și având aceeași forță probantă .
Și în reglementarea în vigoare, Regulamentul UE nr. 910/2014 privind identificarea
electronică și serviciile de încredere pentru tranzacțiile electronice pe piața internă și de abrogare
a Directivei 1999/93/CE, definiția semnăturii electronice se menține - art.3 pct.10 Regulament
910/2014: “date în format electronic, ataẟate sau asociate logic cu alte date în format electronic
ẟi care sunt utilizate de semnatar pentru a semna”.
Pornind de la enumerarea cuprinsă în art.4 al Legii nr.455/2001 privind definirea
conceptelor utilizate înțelegem că datele în formă/format electronică sunt „reprezentări ale
informației într-o formă convențională adecvată creării, prelucrării, trimiterii, primirii sau
stocării acesteia prin mijloace electronice”, în timp ce înscrisul în formă/format electronică
reprezintă “o colecție de date în formă electronică între care există relații logice ẟi funcționale ẟi
care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibilă, destinate a fi citite prin
intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar”. Deci, informațiile cuprinse
într-un înscris electronic care poartă și o semnătură electronică nu sunt neapărat criptate, nu sunt
protejate la citire, ele putând fi accesate de oricine.
Folosirea semnăturilor electronice presupune executare următorilor pași:
1) Utilizatorul obține o pereche de chei criptografice unice (privată și publică);
2) Transmițătorul pregătește mesajul, spre exemplu un mesaj tip poștă electronică;
3) Transmițătorul creează semnătura electronică a mesajului folosind un algoritm
de criptare și cheia privată;
4) Transmițătorul atașează semnătura electronică mesajului;
5) Transmițătorul expediază mesajul și semnătura electronică către recipient;
6) Recipientul folosește cheia publică a transmițătorului pentru verificarea
semnăturii
digitale, certificându-se astfel proveniența mesajului și integritatea sa.
Legea nr.365/2002 privind comerțul electronic consacră în terminologie juridică, astfel
cum sunt definite în art. 1 pct. 11-13 din lege, drept instrumente pentru plăți electronice:
- instrumentele de plată electronică – instrumente tehnice care permite titularului
efectuarea următoarele tipuri de operațiuni: a) transferuri de fonduri realizate fără intervenția
instituțiilor financiare; sau b) retrageri de numerar, precum ẟi încărcarea ẟi descărcarea unui
instrument de moneda electronică;
- instrumente de plată cu acces la distanță - instrumentele de plată electronică prin
mijlocirea cărora titularul instrumentului poate să îẟi acceseze liber fondurile disponibile aflate
într-un cont personal la o anumită instituție financiară ẟi sa autorizeze efectuarea unei plăți,
utilizând în acest scop un cod personal de identificare sau un alt mijloc similar prin care instituția
financiară care primește ordinul de plată să poată identifica pe titularul operațiunii în persoana
titularului contului;
- instrument de monedă electronică - instrument de plată electronică reîncărcabil,
diferit de instrumentul de plată cu acces la distanță, și în cazul căruia unitățile de valoare sunt
stocate în format exclusiv electronic, asigurând titularului instrumentului posibilitatea de a efectua
toate tipurile de operațiuni posibile și recunoscute prin instrumentele de plată electronică.16
Pornind de la cardurile bancare, metodele de plată electronice actuale s-au diversificat,
însă toate presupun folosirea protocoalelor de plată prin care se realizează o verificare on-line
despre deținătorul de card din cadrul unei tranzacții on-line. Spre exemplu, protocolul SSL este
standardul pentru comunicația client-server securizată în Web, fiind integrat în toate serverele și
16
35
browserele, deoarece utilizează criptografia cu chei publice, asemenea protocolului SET (Secure
Electronic Transaction) și iKP (Internet Keyed Payments Protocol), dar, de regulă, serverele
(operatorii comerciali) au certificate în timp ce cumpărătorii sunt anonimi.
Protocoalele de tip iKP se ocupă de tranzacții de plată, operațiuni în care sunt implicați
trei participanți: cumpărătorul, operatorul comercial și banca, astfel încât principala protecție
criptografică se referă la criptarea fișei de plată cu cheia publică a băncii și cu semnătura sa pe
autorizație, contul cumpărătorului fiind menținut secret .
Protocolul SET (Secure Electronic Transaction) este o metodă de plată securizată, un
standard deschis ce poate fi aplicat la orice serviciu de plată, având ca suport al plăților cardurile
de credit.
III.5 Programe antivirus versus programe firewall

Antivirus sau software antivirus (adesea abreviat ca AV), uneori cunoscut sub numele
de software anti-malware, este un software de calculator folosit pentru a preveni, detecta și
elimina software-ul rău intenționat dintr-un sistem de operare.
Software-ul antivirus a fost inițial dezvoltat pentru detectarea și eliminarea virușilor de
pe computer, de unde și numele. Cu toate acestea, odată cu proliferarea altor tipuri de malware,
software-ul antivirus a început să ofere protecție împotriva altor amenințări la adresa
calculatorului. În special, software-ul antivirus modern poate proteja calculatoarele impotriva :
obiectelor de ajutor pentru browser rău-intenționate (BHO), atacatori de browser, ransomware,
keyloggers, backdoor, rootkits, cai troieni, viermi,malware LSPs, dialere, tool-uri frauduloase,
adware și spyware.
Există mai multe metode pe care antivirus-ul le poate utiliza pentru a identifica
programele malware:
Detectarea sandbox-urilor: este o tehnică specială de detectare bazată pe
comportament care, în loc să detecteze amprenta comportamentală la timpul de execuție, execută
programele într-un mediu virtual, înregistrând ce acțiuni desfășoară programul. În funcție de
acțiunile înregistrate, motorul antivirus poate determina dacă programul este rău intenționat sau
nu, iar dacă nu se identifică un comportament dubios atunci programul este executat în mediul
real. Aceată tehnică eficientă ca detecție este greoaie deoarece încetinește fucționarea sistemului
de operare pe timpul rulării programului anit-virus, fiind astfel rar utilizată
Tehnicile de extragere a datelor: sunt una dintre cele mai recente abordări
aplicate în detectarea malware-ului. Minerii de date și algoritmii de învățare a mașinilor sunt
folosiți pentru a încerca să clasifice comportamentul unui fișier (fie ca fiind malware fie ca fiind
benign) dat o serie de caracteristici de fișier care sunt extrase chiar din acel fisier.
Rootkit detection. Software-ul anti-virus poate încerca să scaneze pentru
rootkit-uri. Un rootkit este un tip de malware conceput pentru a obține control la nivel administrativ
asupra unui sistem informatic fără a fi detectat.
Pornind de la reguli predefinite, un firewall, ca mecanism de protecție pentru rețelele de

calculatoare, este un dispozitiv sau o serie de dispozitive configurate în vederea filtrării accesului
utilizatorilor, în scopul criptării informațiilor transmise în rețea dar și în vederea gestionării unui
trafic securizat între diferite nivele de securitate prestabilite pentru siguranța rețelei de
calculatoare.
O altă definiție dată programelor firewall este de ansamblu de componente hardware și
software care se interpun între două rețele pentru a regla și controla traficul dintre ele .
Un firewall va asigura utilizatorului și chiar rețelei față de care acționează:
 monitorizarea căilor de pătrundere neautorizată în rețeaua privată, inclusiv
monitorizarea traficului în rețea și asigurând astfel implicit o detectare mai facilă
a încercărilor de infiltrare și/sau acces neautorizat;
 blocarea traficului în ẟi dinspre Internet, în cazuri de alerte/incidente de
securitate, asigurând un acces controlat al echipamentelor din rețea la adresele din
Internet;
 selectarea accesului în spațiul privat luându-se în considerare informațiile
conținute în pachetele lansate în trafic.
 permiterea sau interzicerea accesului la rețeaua publică de Internet din anumite
stații specificate și interconectate și la rețeaua privată;
 izolarea spațiul privat de cel public, în scop de protecție în fața atacurilor
informatice depistate ẟi realizarea unei interfețe între cele două spații ale mediului
virtual.
 monitorizeze traficul dintre rețeaua locală și Internet, creând filiere jurnal pentru
orice eveniment observat.
În funcție de nivelul modelului OSI sau TCP/IP la care operează firewall-ul se
identifică:
o firewall-uri de filtrare (nivel 3) care execută filtrarea traficului dintre rețeaua locală și
Internet, blocând accesul anumitor elemente care pot reprezenta factori de risc pentru
rețeaua locală [16];
o firewall-uri porți de circuit (nivel 5) care monitorizează sesiunile TCP dintre rețeaua
locală și Internet, având viteză sporită de filtrare, însă filtrarea se face doar în funcție de
titlu și nu de întregul pachet ;17
17
37
o firewall-uri intermediare (nivel 7) care nu permit trecerea directă a traficului între
calculatoarele locale și Internet , programul executând el însuși unele din serviciile de
rețea, ascunzând astfel existența rețelei locale față de Internet.
III.6 Concluzii și rezultate obținute

Criterii de care trebuie ținut cont în alegerea unui program antivirus:
1) Rata de detecție – fiind recomandat să optăm pentru un produs antivirus cu o detecție de
peste 97%;
2) Viteza de reacție la o nouă amenințare, fiind de optat pentru o soluție de protecție care să
recunoască noile amenințări într-un timp cât mai scurt;
3) Suportul tehnic oferit de dezvoltator - astfel utilizatorii își pot clarifica nelămuririle privind
configurarea și setările programului. Serviciile de suport tehnic trebuie să aibă un spectru larg al
canalelor de livrare, cum ar fi baze de date FAQ, forum-uri, newsletter, e-mail-uri, rețele sociale,
telefon, etc.;
4) Gradul de utilizare a resurselor calculatorului utilizatorului este de dorit să fie cât mai redus
pentru a nu se încetini activitatea sistemului în timp ce programul antivirus își efectuează scanările
de rutină și operațiunile de dezinfecție. Din aceste motive programele antivirus sunt dotate cu
moduri speciale tip GAME MODE (opțiune folosită în timpul unui joc care suspendă scanările
automate, notificările sau up-date-urile antivirusului);
5) Viteza de scanare poate cântări considerabil în alegerea unei soluții de protecție antivirus,
în condițiile în care volumul de informații stocate și complexitatea operațiunilor efectuate impun
dimensiuni tot mai mari ale hard diskurilor.
Din perspective de securitate informațională, propunem folosirea de către
instituțiile bancare, pentru efectuare plăților prin sistemele informatice, a protocoalelor precum
iKP (Internet Keyed Payments Protocol), SET (Secure Electronic Transaction dezvoltat de Visa și
Mastercard), OPT (Open Trading Protocol), SNPP (Simple Network Payment Protocol), SEPP
(Secure Electronic Payment Protocol) sau STT (Secure Transaction Technology).

BIBLIOGRAFIE
1. Albert R., Jeong H., Barabasi A. (2002) The Internet’s Achilles Heel: Error and Attack Tolerance
of Complex Networks, format electronic
http://citeseerx.ist.psu.edu/viewdoc/download;jsessionid=B2C34DF6485AE9118A624CB053C3
6244%20?doi=10.1.1.33.2606&rep=rep1&type=pdf . Accesat la 25.04.2019;
2. Amor D. (2000) The E-Business (R)evolution, Living and Working in an Interconnected
World, Hewlett-Packard Professional Books;
3. Anderson R. (2001) Security Engineering: A Guide to Building Dependable Distributed
Systems, New York: John Wiley&Sons Inc.;
4. Burtescu E. (2004) Teză doctorat Securitatea datelor în sistemele informatice
economice Academia de Studii Economice București, Facultatea de Cibernetică,
Statistică și Informatică Economică;
5. Clark R.K., Greenberg I.B., Boucher P.K., Lund T.F., Neumann P.G., Wells D.M.,
Jenson E.D. (2003) Effects of Multilevel Security on Real-Time Applications,
Proceedings of Ninth Annual Computer Security Applications, Orlando, 06-10 December
2003 ;
6. Cohen F. (1987) Computer Viruses: Theory and Experiments. În Computers and
Security, Vol.6, p.22-35;
http://www.plagiate.ro/Probatoriu/kovesi.lc.2011ab.dobrinoiu.m.2006a.pdf . Accesat la
25.04.2019;
8. Drăgănescu, M. (2001). Societatea informațională și a cunoașterii. Vectorii societății
cunoașterii. Proiect SI-SC (Societatea Informațională-Societatea Cunoașterii) al
Academiei Române, București, 09 Iulie 2001. Format electronic disponibil:
https://academiaromana.ro/pro_pri/pag_com01socinf_tem.htm ;
http://www.racai.ro/about-us/dragam/ , Accesat la 26.05.2019;
9. Drăgănescu, M. (2004). De la societatea informațională la societatea cunoașterii,
București: Editura Tehnică.;
10. Groza B. (2012). Introducere în criptografie. Funcții Criptografice, Fundamente
Matematice și Computaționale. București: Editura Politehnică.;
11. Hotca M.A., Dobrinoiu M. (2009) Elemente de Drept Penal al Afacerilor. București: C.H.
Beck;
12. Ioniță Ghe.I. (2011) Infracțiuni cibernetice. Criminalitate, prevenire și combatere.
București: Universul Juridic;
13. Ivan I., Milodin D., Zamfiroiu A. (2013) Securitatea tranzacțiilor de M-Comerț. În
Economie teoretică și aplicată Vol.XX nr.7 (584), p.57-36, format electronic
14. Jugastru C. (2018). Tradiție și inovație în materia protecției datelor cu caracter personal
În Revista Universul Juridic – ISSN 2393-3445, Nr.4/aprilie 2018, format electronic
http://revista.universuljuridic.ro/traditie-si-inovatie-materia-protectiei-datelor-cu-caracter-
personal/ Accesat la 30.05.2019.
39

Cercetări Privind Securitatea Sistemelor Informatice

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Cercetări Privind Securitatea Sistemelor Informatice

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA CREŞTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR“ – BUCUREŞTI

FACULTATEA DE FINANŢE, BĂNCI ŞI CONTABILITATE

SECURITATEA SISTEMELOR INFORMATICE ACTUALE

Societatea actuală este dependentă de informația electronică complexă și de comunicarea

I.1 Importanța securității sistemului informatic și a bazelor de date

domeniilor de activitate (în politică, în diplomație, în economie, în domeniul apărării militare, în

promoveze în siguranță și să garanteze interesele și scopurile specifice fiecăreia. Funcționarea

ceea ce sporește necesitatea de securizare sectorială, dublată de o securizare și la nivelul societății.

Figura 1 Relația date-informații-cunoștințe în Societatea Cunoașterii

I.2.1 Noțiunea de securitate a informației

Confidențialitatea informației: proprietatea ca o informație să nu fie dezvăluită sau

I.2.2 Securitatea sistemelor informatice

I.2.3 Securitatea bazelor de date (BD)

8. Drăgănescu, M. (2001). Societatea informațională și a cunoașterii. Vectorii societății cunoașterii. Proiect

I.3 Modele de asigurare a securității sistemelor informatice

Figura 2 Sistem de Management Integrat

Pe fondul evoluției tehnologice, Organizația Internațională pentru Standardizare (ISO) a

privire la Identificarea Personală ("PII").7

https://academiaromana.ro/pro_pri/pag_com01socinf_tem.htm ; http://www.racai.ro/about-us/dragam/ , Accesat la

I.5.1 Clasificarea vulnerabilităților sistemelor informatice

va rula un program de parole automate, program denumit atac cu dicționarul (dictionary-based

I.5.2 Vulnerabilitățile unei rețele de comunicații

În funcție de vulnerabilitățile rețelei de comunicații identificate și exploatate de către agenții de

amenințare, atacurile informatice se pot manifesta astfel:

inducerea de semnale de interferență în rețelele cablate).

I.5.3 Securizarea rețelelor sociale

I.6 Concluzii și rezultate obținute

ANALIZA PRINCIPALELOR TIPURI DE ATACURI INFORMATICE

Indiferent de motivația unei persoane de a interveni neautorizat și de a intercepta, altera

II.1 Evoluția în timp a atacurilor informatice

II.1.1 Repere în timp privind atacurile informatice

II.1.2 Tendințe viitoare privind atacurile informatice

II.1.3 Analiza amenințărilor informatice în România

Din cauza numărului mare de produse IT contrafăcute existente în România și al

Adware. 1,64% Dorkbot 5,73% Ramnit 5,03%

II.2 Tipuri de atacuri informatice

II.2.1 Virușii informatici

II.2.2 Analiza viermilor informatici

II.2.3 Analiza Cailor Troieni

II.2.4 Programe de tip Adware și Spyware

II.2.7 Alte tipuri de atacuri

Atacuri de tip SMTP

II.3 Structura unui arbore de atac informatic

II.4 Concluzii și rezultate obținute

CERCETĂRI PRIVIND PRINCIPALELE METODE DE SECURITATE

forma unor mesaje neinteligibile, în general, sunt împărțite în cifruri ẟi coduri.

În criptosistemele cu chei publice/criptare asimetrică fiecare utilizator, deține o cheie

Semnătura digitală, ramură a criptografiei asimetrice, reprezintă o caracteristică a unui

III.2 Canale de comunicații securizate

• Opțional, la deschiderea unei sesiuni de tip SSH, se poate seta forwardarea

Din punct de vedere al securității, VPN permite autentificarea utilizatorilor, identitatea

III.4 Metode de securitate în comerțul electronic

III.5 Programe antivirus versus programe firewall

Pornind de la reguli predefinite, un firewall, ca mecanism de protecție pentru rețelele de

III.6 Concluzii și rezultate obținute

http://store.ectap.ro/articole/880_ro.pdf ,Accesat 29.04.2019.

S-ar putea să vă placă și