IMPACTUL SOCIAL AL STU-

DIILOR DE ADMINISTRAŢIE
PUBLICĂ ASUPRA ABSOL-
VENŢILOR DE LA NIVEL
LICENŢĂ ŞI MASTER.
PROFILUL ABSOLVENTULUI
DE ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ
DE SUCCES

Maria Alexandra MAREŞ

The Social Impact of Public Administration
Studies from the Perspective Bachelor and
Master Degree of Graduates. The Profile of the
Successful Graduate of the Public Administra-
tion Department Maria Alexandra MAREŞ
Masterand, Specializarea Managementul Serviciilor Publice,
Abstract Departamentul de Administraţie Publică, Facultatea de Ştiinţe
I will try to establish (1) if the social impact of Politice, Administrative şi ale Comunicării, Universitatea Babeş
public administration studies is positive or negative
Bolyai, Cluj-Napoca, România
and (2) a profile of successful graduate of the Public
Administration Department; both objectives derive
Tel.: 0040-746-966.775
from a quantitative research developed between 1st E-mail: mares.mariaalexandra@yahoo.com
of February and 1st of September, 2012.
The final databases used for this study contain:
(1) approximately 540 bachelor and master degree
students (for the first objective), and (2) approxi-
mately 30 bachelor and master degree students (for
the second objective). The paper has three main
parts. The first part approaches the theoretical
framework referring to the subject matter. The se-
cond part analyses the collected data and highlights
the main findings. Last but not least, the third part
presents the conclusions and the recommendations
elaborated based on the data analysis and theoreti-
cal framework. Revista Transilvană
Keywords: social impact, public administration de Ştiinţe Administrative
studies, profile, research and evaluation methods. 2(31)/2012, pp. 61-80

61
1. Introducere
Proiectul pleacă de la observaţia că în România efortul de reformă în educaţie
nu s-a concentrat asupra evaluării impactului social al unui program educaţional
de Administraţie Publică, mai ales, din perspectiva beneficiarilor, a studenţilor care
au fost încadraţi în programul de Administraţie Publică, nivel licenţă şi master şi a
stabilirii unui profil al absolventului de succes.
Lucrarea este organizată în trei părţi. Alături de acestea, există şi o secţiune in-
troductivă. Prima parte este dedicată suportului teoretic aferent, atât procesului de
evaluare a programelor în administraţia publică, cât şi conceptului de impact social.
În cazul porţiunii destinate evaluării programelor în administraţia publică, sunt sur-
prinse următoarele aspecte: evoluţia în timp a studiului evaluării, utilitatea evaluării,
definirea evaluării, dar şi scopurile.
Astfel, evaluarea poate fi definită ca fiind „un proces de apreciere a valorii, meri-
tului şi calităţii unui proces, produs sau rezultat” (Istrate, 2004). Referitor la scopul
evaluării, acesta poate fi înţeles ca fiind obiectivul cel mai general pentru care a
fost iniţiată evaluarea. Şi anume, scopul are un grad de generalitate mai redus decât
misiunea (oferă răspunsul la întrebarea: De ce există, în general, evaluare?), dar mai
extins decât obiectivele evaluării (Măţăuan, 1999, pp. 68-69). Evaluarea este nece-
sară tocmai datorită faptului că aceasta contribuie la înţelegerea efectelor pe care
intervenţiile desfăşurate în cadrul unui program le pot avea asupra grupului-ţintă,
la dezvoltarea şi plierea serviciilor la nevoile lor, la rafinarea intervenţiilor şi a mo-
dalităţilor de înfăptuire a lor, dar şi la verificarea intervenţiilor care au condus la o
serie de rezultate aşteptate.
Cu privire la conceptualizarea impactului social, găsim răspunsuri la următoarele
întrebări:
1. Ce înţelegem prin impactul social?
Impactul social al unui program include trei direcţii: efectele pe termen lung pro-
duse de program, efectele nete şi efectele programului asupra unor grupuri de indivizi,
în mod special asupra beneficiarilor sau actorilor implicaţi (Gârboan, 2006, p. 88).
2. Cum este evaluat impactul social?
Evaluarea impactului social (EIS) debutează cu un proces de analiză a contextului
în care este implementat proiectul; pe parcursul acestei perioade sunt identificate
problemele status quo-ului şi sunt prezentate toate alternativele posibile. Continuarea
procesului implică analiza factorului social al status quo-ului (problema de bază) şi
estimarea schimbării sociale induse de fiecare alternativă a acesteia. Procesul EIS se
încheie atunci când analistul redactează raportul de evaluare a impactului, iar cei
care au prerogativele necesare integrează rezultatele evaluării impactului social în
derularea proiectelor şi/sau activităţilor (Gârboan, 2006, p. 136).
3. Ce reprezintă un sistem de indicatori?
Un sistem de indicatori se formează pornind de la găsirea bagajului informaţional
necesar în vederea stabilirii cu exactitate a nivelului de performanţă a unui proiect/

62
program. Indicatorii utilizaţi în evaluarea proiectelor/programelor sunt acele elemente
cuantificabile prin care se surprind aspectele esenţiale în realizarea unui proiect/
program.
În cea de-a doua parte a lucrării se regăsesc două capitole destinate părţii practice.
Astfel, primul capitol cuprinde studiul de evaluare a impactului social al studiilor
de Administraţie Publică, realizat pe baza răspunsurilor absolvenţilor1, iar al doilea
capitol include a doua temă a prezentei lucrări, şi anume conturarea unui profil al
absolventului de succes de Administraţie Publică2. Ultima parte a lucrării reprezin-
tă secţiunea destinată concluziilor şi recomandărilor formulate în baza rezultatelor
cercetării şi a noţiunilor teoretice.

2. Evaluarea impactului social

2.1. Definirea conceptului de evaluare
Evaluarea este înţeleasă ca fiind un proces complex, „deseori ca parte a procesului
democratic de luare a deciziilor politice şi administrative, instituţionale şi de mana-
gement, precum şi a celor legate de dezvoltarea socială” (Stern, 2008, p. 253). Din
perspectiva lui Stern (2008, pp. 249-250), progresul evaluării a fost posibil datorită:
1. Apariţiei şi îmbunătăţirii reformelor în managementul public, prin care se cre-
ează un parteneriat între sectorul public şi cel privat (Cojocaru, 2010, p. 23;
Buzducea, 2009), în condiţiile în care apare o descentralizare a serviciilor şi o
implicare a societăţii civile în formularea de politici publice şi în distribuirea
serviciilor;
2. Afirmării şi monitorizării noilor obiective ale politicilor publice, care vizează
problemele importante ale populaţiei prin prisma unor ideologii noi, ca accesul
la educaţie, la servicii, egalitatea de şanse etc.;
3. Instituţionalizării evaluării;
4. Internaţionalizării evaluării, şi anume apariţia unor practici la nivel internaţi-
onal, formarea unor echipe de evaluatori internaţionale, dar şi închegarea unei
relaţii de colaborare dintre evaluatorii din regiuni sau ţări diferite; şi
5. Legitimităţii crizelor existente în sistemele democratice, care implică găsirea
unor soluţii la nivelul managementului public, la care să participe persoanele
afectate, ca o principală condiţie a desfăşurării acţiunilor.
Evaluarea programelor şi proiectelor în administraţia publică este o etapă foarte
utilă şi necesară în „planificarea şi managementul proiectelor, o tehnică de cercetare
şi un instrument pentru realizarea politicilor publice utilizat cu succes de către res-
ponsabilii de manangementul instituţiilor şi al organizaţiilor, de coordonarea proiec-
telor şi programelor derulate din fonduri publice sau private” (Gârboan, 2006, p. 20).
Evaluarea unui program sprijină dezvoltarea cunoaşterii în domeniul de acţiune
al programului la nivelul intervenţiilor sau al efectelor resimţite asupra beneficiari-

1 Baza de date conţine un număr de 30 de absolvenţi, de la nivel licenţă şi master.

2 Pentru această parte a lucrării s-a apelat la 2 baze de date.

63
lor. Fiecare program influenţează într-un anumit sens problemele asupra cărora se
adresează iar evaluarea programelor semnifică automat o analiză a diferitelor aspecte
ale acestora. Indiferent de tipul de analiză realizat, evaluarea apare sub forma unei
„sondări a modului în care poate fi rezolvată problema respectivă, având posibilitatea
de a culege date despre intervenţiile, mecanismele, contextele, efectele sau consecin-
ţele acestor influenţe asupra populaţiei afectate de problemă” (Cojocaru, 2010, p. 19).
Astfel, scopul evaluării este de a observa şi de a împiedica în momentul potrivit
efectele nedorite asupra grupurilor de oameni, comunitate şi societate, dar şi de a
încuraja aspectele pozitive ale proiectelor şi programelor. Mai succint, folosirea dife-
ritelor modele de evaluare duce la reducerea pierderilor şi maximizarea beneficiilor
intervenţiilor asupra grupurilor sociale.
Pe parcursul evoluţiei sale, evaluării i s-au atribuit numeroase definiţii. Astfel,
evaluarea poate fi văzută ca fiind „aprecierea sistematică a operaţiilor şi/sau a rezul-
tatelor unui program sau unei politici, raportate la un set de standarde explicite sau
implicite, un mijloc care contribuie la îmbunătăţirea programului sau politicii” (Istrate,
2004). Sau, din perspectiva altor autori, evaluarea semnifică „acumularea sistematică
de fapte, pentru a oferi informaţii despre realizările unui program în raport de efort,
eficacitate şi eficienţă, în fiecare stadiu al dezvoltării lui” (Istrate, 2004). Şandor,
surprinde faptul că „pentru un program, evaluarea implică o analiză sistematică cu
scopul de a afla dacă şi în ce măsură proiectele şi programele au fost implementate
conform intenţiilor şi şi-au atins obiectivele” (2005, p. 73).
În concluzie, ca o însumare a definiţiilor date, se poate menţiona faptul că evalu-
area reprezintă „un proces de apreciere a valorii, meritului şi calităţii unui proces,
produs sau rezultat” (Istrate, 2004).

2.2. Metode de evaluare a programelor

Pentru început, în vederea clarificării acestei accepţiuni, va fi realizată o distincţie
între conceptele privitoare la metodele, tipurile şi tehnicile de evaluare. Astfel, metoda
se identifică cu modalitatea generală şi strategică de abordare a realităţii; cele mai
întâlnite metode sunt: analiza SWOT, analiza nevoilor, analiza cost-beneficiu, analiza
cost-eficienţă, evaluarea rezultatelor şi evaluarea proceselor. Cu privire la tipurile de
evaluare, acestea semnifică acele viziuni teoretice prin care poate fi abordată evalu-
area; în acest caz, ne referim la: evaluarea sumativă, formativă, reactivă, prestabilită,
ex-ante, interim, ex-post, evaluarea bazată pe teorie, analiza impactului şi evaluarea
participativă. În vederea realizării fiecărui tip de evaluare, pot fi folosite una sau mai
multe metode de evaluare.
În următorul tabel (Gârboan, 2006, pp. 99-100) apare o sinteză a celor mai des
utilizate tipuri şi metode de evaluare.
Evaluarea procesului sau a implementării se focusează doar asupra modalităţii
prin care proiectul/programul a fost implementat şi asupra proceselor şi procedurilor
care determină funcţionarea acestuia.

64
 Tabel 1. Tipuri şi metode de evaluare
TIPURI DE EVALUARE METODE DE EVALUARE
1. Evaluarea formativă a. Evaluarea procesului
2. Evaluarea sumativă b. Evaluarea rezultatelor
3. Evaluarea reactivă c. Evaluarea nevoilor
4. Evaluarea prestabilită d. Analiza SWOT
5. Evaluarea ex-ante e. Analiza cost-beneficiu (ACB)
6. Evaluarea interim f. Analiza cost-eficienţă
7. Evaluarea ex-post
8. Evaluarea participativă
9. Evaluarea bazată pe teorie
10. Evaluarea impactului
Sursa: Gârboan (2006, pp. 99-100)

Prin evaluarea rezultatelor se urmăreşte analiza raportului obiective-rezultate în

care vor fi studiate rezultatele intenţionate şi cele neintenţionate ale proiectului/
programului.
Prin evaluarea nevoilor este vizată determinarea relevanţei proiectului, şi anume
nevoile tuturor celor implicaţi în program, dar şi ierarhizarea acestora în funcţie de
obiectivele programului pentru a putea fi îmbunătăţit designul lui.
Analiza SWOT se referă la contextul proiectul/programul evaluat, cuprinzând
punctele tari, punctele slabe, oportunităţile şi ameninţările acestuia.
Analiza cost-beneficiu surprinde dimensiunea financiară a proiectului/programu-
lui. În situaţia în care este implicată evaluarea ex-ante se are în vedere răspunsurile
la întrebările de genul: „Care sunt costurile preconizate ale proiectului?” şi „Care
sunt beneficiile preconizate ale proiectului?”. În cazul evaluării interim sau ex-post
se urmăresc costurile şi beneficiile realizate până într-o anumită perioadă de timp,
implicit până la sfârşitul implementării.
Prin analiza cost-eficienţă se măsoară beneficiile fără a le transpune în termeni
monetari. Astfel, prin aceasta se compară unele alternative de realizare a proiectelor
şi alegerea alternativei, care poate îndeplini obiectivele cu costurile cele mai reduse
(Măţăuan, 1999, p. 231).
Benchmarking-ul este acea metodă de evaluare ce are în vedere urmărirea realizării
principiului comparaţiei între situaţii asemănătoare. Această metodă mai este definită
şi ca fiind „un proces sistematic şi permanent de măsurare şi comparare a proceselor
de muncă ale unei organizaţii cu ale alteia” (Cerkez, 2009, p. 91; Alstete, 1996, p. 5).
În general, utilizarea benchmarking-ului are ca scop conturarea unor modele de bună
practică într-un anumit domeniu de activitate.
În momentul alegerii metodelor, ca şi a tipurilor de evaluare, se ţine cont de prio-
rităţile strategice şi ale părţilor implicate, de trăsăturile proiectului/programului, de
informaţiile disponibile, de stadiul implementării proiectului/programului, dar şi de
stadiul evaluării şi a măsurii în care acesta poate fi evaluat.

65
2.3. Metodele de cercetare aplicate în evaluare
Fiecărui tip de evaluare îi este atribuit cel puţin o metodă de cercetare în legătură
cu scopul evaluării, cu tipurile de întrebări la care evaluarea trebuie să răspundă, cu
bugetul disponibil, cu contextul organizaţional şi socio-economic, cât şi cu capacitatea
de cercetare. Evaluarea unui proiect/program implică utilizarea metodelor cantitative
şi a celor calitative (Gârboan, 2006, p. 43).

2.3.1. Analiza cantitativă a documentelor

Documentele care urmează a fi analizate trebuie să conţină date care să aibă o
legătură cu proiectul/programul care urmează a fi analizat. Astfel de date pot proveni
din cercetările anterioare care oferă informaţii despre activităţile cotidiene şi prezintă
diverse trăsături ale unui anumit grup de persoane. Atunci când nu există astfel de
informaţii, se recurge la alte metode de colectare a datelor.
Pentru realizarea unui studiu al unei evaluări este necesară cercetarea arhivelor,
a datelor rezultate din recensăminte etc. Setul principal de date cantitative trebuie să
cuprindă informaţii referitoare la: calitatea vieţii, nivelul veniturilor versus al chel-
tuielilor la nivelul fiecărei comunităţi. Un alt set de informaţii importante ar putea
cuprinde acele date oferite de lucrările de la diverse conferinţe, de rapoartele tehnice
întocmite în urma unui proiect/program, de intervenţii sau cercetări.
Analiza documentelor trebuie să ofere informaţii cu privire la problemele şi vari-
abilele sociale care sunt importante pentru proiectul/programul aflat în curs de im-
plementare sau de proiectare. Variabilele incluse în cadrul fiecărui program evaluat
pot fi: „participarea anterioară sau implicarea prezentă în programe similare, stilul de
viaţă, angajarea, atitudinile, valorile sociale şi credinţele caracteristice comunităţilor,
organizarea socială a acestora, dinamica populaţiei, coordonatele demografice ale
comunităţii şi regiunii” (Gârboan, 2006, pp. 53-54).
Această metodă de cercetare este utilizată ca metodă primară de culegere a datelor
pentru evaluare, datorită faptului că este mai puţin costisitoare din punctul de ve-
dere al timpului, dar şi economic. De obicei, aceasta este însoţită de alte metode de
cercetare cu scopul de a completa informaţiile şi de a verifica veridicitatea datelor.

2.3.2. Ancheta sociologică

Ancheta sociologică este „una dintre cele mai complexe metode de investigaţie
sociologică” (Cerkez, 2009, p. 60; Chelcea, Mărginean şi Cauc, 1998, p. 161), datorită
faptului că ea conţine o multitudine de instrumente de cercetare (chestionare, ghiduri
de interviu) şi de tehnici utilizate (codificare, analiză, prelucrare). Există cel puţin
două modalităţi de realizare a anchetei sociologice: ancheta orală sau directă şi cea
indirectă. Ancheta orală se divide în: ancheta faţă-în-faţă, adică chestionarul este
aplicat direct şi ancheta prin telefon, când chestionarul este aplicat prin intermediul
telefonului (Rotariu şi Iluţ, 2001, p. 54).
Această metodă de cercetare presupune o serie de trăsături ca: existenţa unui număr
ridicat de cazuri (selectarea acestora se face doar în funcţie de criterii riguroase de
eşantionare), adunarea datelor care trebuie să aibă o formă cuantificabilă cantitativ în

66
situaţii cât mai asemănătoare celor de zi cu zi, în conformitate cu proceduri tipizate.
În cazul evaluării de programe din administraţia publică, populaţia statistică poate
cuprinde: cetăţenii, priviţi ca clienţii unei instituţii administrative locale sau centrale,
beneficiarii unui proiect/program, dar şi membrii unei anumite unităţi administrativ-
teritoriale sau ai unui grup dintr-o comunitate, care sunt o „ţintă a unor intervenţii
susţinute din bani publici” (Gârboan, 2006, p. 59).

2.3.3. Interviul
Interviul, utilizat cu precădere în jurnalistică şi ştiinţele socio-umane, semnifică
acea „tehnică de obţinere, prin întrebări şi răspunsuri, a informaţiilor verbale de
la indivizi şi grupuri umane în vederea verificării ipotezelor sau pentru descrierea
ştiinţifică a fenomenelor socio-umane” (Cerkez, 2009, p. 60; Chelcea, Mărginean şi
Cauc, 1998, p. 270). Mai simplu spus, interviul este o metodă de culegere a datelor
ce implică aplicarea de întrebări.
În literatura de specialitate există mai multe tipuri de interviu, clasificate în funcţie
de criterii precum: conţinutul comunicării (interviul de opinie şi interviul documen-
tar), calitatea datelor obţinute (interviul extensiv, interviul intensiv şi interviul în
profunzime), gradul de libertate al cercetătorului cu privire la abordarea diferitelor
teme şi la formularea întrebărilor (interviul non-directiv şi cel directiv, sau interviul
structurat, semistructurat şi nestructurat) şi numărul de participanţi (interviul indi-
vidual şi interviul de grup) (Cerkez, 2009, p. 61).
Cu privire la interviurile de grup, există mai multe subclase:
1. Interviurile de grup, nestructurate sunt: brainstorming-urile( având ca scop
apariţia de idei noi sau alternative pentru unele probleme) sau tehnica tera-
peutică (utilizată în cadrul unor întâlniri ce au în vedere diverse probleme
medicale, precum consumul de alcool, tutun, droguri etc); şi
2. Interviurile de grup (structurate) cunoscute sub denumirea de focus grup;
acestea au ca principal scop evidenţierea cât mai profundă a credinţelor, ati-
tudinilor, sentimentelor, experienţelor, dar şi a reacţiilor respondenţilor, având
ca particularitate interacţiunea. Metoda Delphi apare în situaţia în care parti-
cipanţii la aceste interviuri de grup, structurate sunt specialişti în domeniul
temei cercetate, aceasta fiind „o metodă pentru structurarea procesului de
comunicare grupal, astfel încât să permită unui grup de indivizi să găsească
o soluţie la o problemă complexă” (Linstone şi Turoff, 2002, p. 3 apud Cerkez,
2009, pp. 61-62).
Obiectivele de cercetare stabilite precum şi tipul de date care urmează să fie co-
lectate influenţează tipul tehnicii de realizare a interviului.

2.3.4. Observaţia
Este o metodă calitativă, care are ca obiectiv principal „asistarea cercetătorilor în
a învăţa care sunt perspectivele, valorile, atitudinile, comportamentele rutiniere ale
populaţiilor pe care le investighează social” (Mack et al. 2005, p. 13 apud Cerkez, 2009,
p. 62). Astfel, evaluatorul poate desfăşura observaţia beneficiind de datele culese pe

67
parcursul participării în implementarea unui proiect, dar şi cu prilejul întâlnirilor şi
interacţiunilor determinate de derularea proiectului/programului.
Observaţia poate apare sub forma observaţiei participative, care este nestructurată
şi orientată pe aflarea semnificaţiilor pe care oamenii le ataşează propriilor acţiuni
(Fetterman, 1998, p. 37 apud Cherkez, 2009, p. 62) şi care se referă la participarea
(explicită sau ascunsă) a persoanei care observă viaţa de zi cu zi a populaţiei studiate3.
O a doua formă a observaţiei este cea structurată prin care se identifică şi se măsoară
anumite comportamente sau operaţii.

2.3.5. Experimentul
Experimentul implică „provocarea variaţiei (apariţiei) unuia sau mai multor fe-
nomene într-o situaţie controlată” (Rotariu şi Iluţ, 2001, p. 45). Aria de aplicare a
experimentului este cea reprezentată de fenomenele care se produc la nivelul unor
unităţi sociale de dimensiuni reduse (individ sau grupuri), ce pot fi cuprinse în ac-
tivitatea de cercetare a cercetătorului.

2.4. Definirea conceptului de impact social

Se cunoaşte faptul că impactul social al unui program include trei direcţii: efec-
tele pe termen lung produse de program, efectele nete şi efectele programului asupra
unor grupuri de indivizi, în mod special asupra beneficiarilor sau actorilor implicaţi
(Gârboan, 2006, p. 88). Prin intermediul acestei cercetări, efectele urmărite vor fi cele
asupra celor care au fost beneficiarii direcţi, şi anume, a absolvenţilor.
Acest instrument de evaluare a fost utilizat, preponderent, de către entităţi apar-
ţinând statelor dezvoltate, cu un anumit tip de cultură, cu o tradiţie democratică
îndelungată, cu o structură organizaţională şi instituţională stabilă şi clar definită.
Ţările în curs de dezvoltare, aflate în tranziţie spre un regim democratic, cu o dinamică
accentuată a organizării instituţionale, din care face parte şi România, sau cele mai
puţin dezvoltate, care au un regim totalitar, şi o organizare rudimentară a instituţiilor
şi organizaţiilor, nu au beneficiat decât precar de propria infrastructură de cercetare
în domeniul analizei impactului social. Singurele cercetări de această natură au fost
realizate aici de către instituţii sau organizaţii internaţionale iar interesul naţional
nu a fost întotdeauna apreciat. Actualmente, nu există o metodologie a studiilor de
impact social adaptată specificului societăţii româneşti.
În momentul de faţă, stadiul cunoaşterii în domeniul evaluării impactului social,
pe plan internaţional este extrem de avansat, în pofida timpului relativ scurt (35 de
ani) trecut de la apariţia primelor abordări sistematice. Contribuţiile esenţiale vin
dinspre cercetarea academică (care colaborează strâns cu practicanţii din adminis-
traţiile locale şi centrale din numeroase state), dinspre sectorul non-profit şi din cel
privat (care finanţează diverse intervenţii cu impact asupra indivizilor, grupurilor,
comunităţilor şi societăţilor), şi dinspre organizaţii internaţionale, care, la rândul lor,

3 Originile observaţiei participative rezultă din munca antropologilor, fiind raportată la Şcoala
de Sociologie de la Chicago.

68
implementează o serie de programe şi proiecte în numeroase state şi comunităţi (Co-
misia Uniunii Europene, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Banca
Mondială, Fondul Monetar Internaţional, OECD, USAID etc.) (Gârboan, 2006, p. 92).
Vanclay şi Becker (2003) admit faptul că există o diferenţă semnificativă între
evaluarea impactului social în medii diferite din perspectiva gradului de dezvoltare.
Acelaşi autor afirmă că pentru ţările mai puţin dezvoltate există puţină metodologie
pentru studiile de impact (Vanclay şi Becker, 2003, p. 10). Astfel se explică, cel puţin
parţial, respectiva repetitivitate a literaturii în domeniu pe plan internaţional şi, în
acelaşi timp, precaritatea literaturii româneşti de profil (Antonie, 2011, pp. 93-94).

2.5. Model de evaluare a impactului social adaptat realităţilor româneşti: etape

În urma studiului aplicabilităţii mai multor metode în contextul instituţional pu-
blic românesc, poate fi propus următorul model privind evaluarea impactului unui
program, mai ales atunci când nu putem dispune de beneficiile unui sistem de mo-
nitorizare, dar şi când nu se pot aplica metode experimentale.
Modelul de evaluare propus cuprinde zece etape (Antonie, 2011, pp. 105-109):
1. Prezentarea programului/proiectului
În administraţia publică românească există o multitudine de activităţi ale institu-
ţiilor publice care nu au fost concepute sub forma unor proiecte sau programe, însă
funcţionează altfel şi ar putea fi evaluate şi monitorizate. Acestea sunt proiectele
nestandardizate (nu au precizate clar obiectivele, activităţile, calendarul) a căror
evaluare trebuie să implice standardizarea activităţilor, dar şi transformarea lor în
proiecte. Concretizarea poate consta prin completarea unei fişe a proiectului.
Fişa proiectului trebuie să conţină elemente referitoare la contextul programului:
un scurt istoric al programului (detalii despre origine, iniţiator), sumarul activităţilor şi
al metodelor de furnizare/asigurare a serviciului, informaţii despre programe similare
organizate/realizate de către alte instituţii/organizaţii, precum şi detalii privind unici-
tatea programului. Alte elemente ale fişei programului sunt structura organizaţională
(organigrama, distribuţia responsabilităţilor) şi documentele programului (din care
trebuie extrase informaţii referitoare la: scopul şi obiectivele programului, strategiile
pentru atingerea scopurilor şi obiectivelor programului cu planurile de implementare,
rezultate pe termen scurt, mediu şi lung, lista indicatorilor de performanţă, rezultatele
monitorizărilor anterioare, etc).
Din fişa programului, nu trebuie să lipsească descrierea activităţilor programului
unde vor fi incluse elemente referitoare la denumirea şi catalogarea tuturor activi-
tăţilor aferente proiectului, locaţia activităţilor, calendarul iniţial al activităţilor şi
eventualele modificări şi stadiul actual de desfăşurare a activităţilor. Se vor menţiona
toate informaţiile disponibile legate de actorii implicaţi, de resursele angajate, de
rezultatele aşteptate şi de cele efectiv realizate, precum şi de colaboratori, evaluatori
interni şi externi, metode de marketing şi publicitate (acolo unde este cazul). Orice
fişă de evaluare este indicat să cuprindă un capitol de observaţii şi notificări supli-
mentare (Antonie, 2011, p. 106).

69
 2. Precizarea obiectivelor studiului de evaluare a impactului social
Prin intermediul acestei etape se doreşte surprinderea atât a scopului, cât şi a
obiectivelor evaluării impactului social. Există situaţii când măsurarea impactului
net al unui program nu poate fi realizată, din cauza unei lipse a unor sisteme de
monitorizare. Dar poate fi posibil ca în aceste situaţii să fie cuantificate anumite
aspecte ale impactului, precum: efectele programului percepute de către un grup de
persoane, dar şi actorii implicaţi în desfăşurarea programului. Este necesară prezen-
tarea perspectivei din care este evaluat impactul social (perspectiva beneficiarilor,
perspectiva tuturor actorilor implicaţi, perspectiva finanţatorului, a implementato-
rului etc.). Trebuie menţionat şi dacă se doreşte o cuantificare a impactului direct şi
indirect, a celui pozitiv şi negativ sau a altor tipuri specifice de impact, contribuind
la delimitarea sferei investigaţiei.
3. Concluzii ale unor evaluări anterioare
Dacă există rezultate ale unor evaluări anterioare, atunci este necesară precizarea
succintă a concluziilor acestora. Elementele care ar trebui menţionate se referă atât
la punctele tari, cât şi la punctele slabe identificate anterior.
4. Construcţia unui sistem de indicatori şi indici pentru măsurarea impactului
social
Sistemul de indicatori şi indici poate fi construit în baza procesului de operaţi-
onalizare a conceptelor fundamentale, fiind o procedură specifică metodologiei de
cercetare a ştiinţelor socio-umane. Un prim pas este transformarea conceptelor în
variabile, urmând ca acestea să reprezinte indicatorii viitorului sistem de monitorizare
şi evaluare. În funcţie de ei pot fi făcute anumite calcule şi pot fi obţinuţi indici. Tot
în această etapă este necesară şi stabilirea tipului indicatorilor (de impact, de impact
net, de eficienţă, eficacitate, performanţă etc.).
5. Selectarea şi aplicarea metodelor de cercetare utilizate în evaluarea impactului
social al programului
Referitor la metodele de cercetare, în cadrul evaluării se poate apela atât la me-
todele cantitative de cercetare, cât şi la cele calitative. Mai mult, în funcţie de tipul
programului şi de scopul evaluării trebuie utilizate diferite combinaţii de metode
cantitative şi calitative.
6. Interpretarea datelor şi completarea sistemului de indicatori
Interpretarea datelor se face cu ajutorul metodelor statistice şi/sau prin interpre-
tarea calitativă a datelor. Prin intermediul acestui proces se urmăreşte completarea
şi validarea sistemului de indicatori.
7. Aprecierea impactului direct şi indirect şi/sau pozitiv şi negativ
Aprecierea tipului de impact în funcţie de sistemul de indicatori este necesară,
indiferent de cât de succinct este realizată.
8. Dezvoltarea unui plan de contracarare a efectelor nedorite
Acest proces este strâns legat de managementul intern al instituţiei, dar pentru
care evaluarea poate să aducă un input semnificativ, venind cu explicaţii legate de

70
elementele care funcţionează şi care nu funcţionează, care au un impact pozitiv şi
care au un impact negativ. Dar trebuie precizat faptul că planul de contracarare a
efectelor negative nu face parte din procesul de evaluare propriu-zis.
9. Redactarea raportului de evaluare
Raportul de evaluare reprezintă sinteza studiului de evaluare. Chiar dacă nici el nu
face parte din evaluarea propriu-zisă, informaţiile rezultate ar putea ajuta instituţiile,
finanţatorii la luarea viitoarelor decizii privind scopul şi metodologia evaluării, cu un
accent deosebit pe concluziile evaluării şi recomandările rezultate în urma evaluării.
10. Redactarea unui plan de integrare a rezultatelor evaluării impactului social în
designul activităţilor şi programelor viitoare
Redactarea acestui plan de integrare a rezultatelor evaluării impactului social în
designul activităţilor şi programelor viitoare reprezintă un document suplimentar,
adiţional evaluării propriu-zise, dar foarte important în vederea creşterii performanţei
activităţilor pe viitor.

2.6. Rezultatele cercetării: Evaluarea impactului social

al studiilor de Administraţie Publică
Literatura de specialitate oferă o multitudine de abordări privind etapele specifice
ale unei evaluări a impactului social, în special atunci când sunt implicate acţiuni
sau proiecte de dimensiuni mici, relativ simple, în cazul în care aceasta este necesară,
fiind realizabilă relativ rapid.
În urma studiului aplicabilităţii mai multor metode în contextul instituţional pu-
blic românesc, poate fi propus modelul prezentat în subcapitolul anterior, cu scopul
realizării evaluării impactului pe care îl are programul educaţional de Administraţie
Publică asupra celor care au fost beneficiarii săi direcţi, absolvenţii de la nivel licenţă
şi masterat. De asemenea, va putea fi regăsită şi o listă de indicatori care ar putea sta
la baza unui sistem de monitorizare a programului educaţional, astfel contribuind la
facilitarea evaluărilor ulterioare.

2.6.1. Metodele şi instrumentele de cercetare

Metoda de cercetare analiza documentelor a fost aleasă cu scopul de a colecta
date pentru ipoteza numărul unu, şi anume pentru conceptul „calitatea programului
educaţional de Administraţie Publică”, dar şi pentru ipoteza numărul patru. Docu-
mentele utilizate sunt:
1. Evidenţele referitoare la numărul de extensii existente pe site-ul facultăţii;
2. Evidenţele interne ale facultaţii referitoare la numărul de burse şi de locuri
în cămine alocate;
3. Planurile de învăţământ în care sunt menţionate parteneriatele cu universi-
tăţile europene de referinţă; şi
4. CV-urile cadrelor didactice titulare şi asociate.
Sondajul de opinie a fost ales cu scopul de a colecta date ce privesc ipotezele nu-
mărul unu (cu excepţia conceptului prezentat mai sus), doi, trei şi patru. Sondajul de

71
opinie va fi realizat prin intermediul chestionarului, care va fi aplicat unei populaţii
statistice alcătuite dintr-un număr de 30 de absolvenţi care au dorit să răspundă ches-
tionarului. Absolvenţii au fost aleşi din baza de date întocmită în vederea stabilirii
profilului absolventului de succes. Chestionarul cuprinde întrebări închise şi deschise.

2.6.2. Testarea ipotezelor

Ipoteza 1: Calitatea programului educaţional de Administraţie Publică depinde
în primul rând de satisfacţia absolvenţilor faţă de disciplinele curriculare studiate,
apoi de eficacitatea educaţională şi în ultimul rând de satisfacţia acestora faţă de
competenţele obţinute.
Această ipoteză se confirmă în urma datelor adunate. Pentru testarea acestei ipoteze
a fost utilizată opţiunea Regression (regresie).
Ipoteza 2: Îmbunătăţirea nivelului de competenţe depinde de sexul absolvenţilor
din cadrul acestui program educaţional.
În urma datelor colectate, concluzia ce a reieşit este că această ipoteză nu se
confirmă. Opţiunea aleasă pentru interpretarea datelor a fost Crosstabs (asocierea).
Ipoteza 3: Majoritatea absolvenţilor au fost mulţumiţi în foarte mare măsură de
materia Introducere în administraţie publică.
Această ipoteză se confirmă în urma datelor colectate. Pentru a testa această ipoteză
a fost folosită opţiunea Frequencies (frecvenţe).
Ipoteza 4: Baza materială de care dispune facultatea influenţează calitatea studiilor
de Administraţie Publică din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Politice, Administrative şi
ale Comunicării, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca.
În urma analizei documentelor ce conţin evidenţele referitoare la numărul de
extensii existente în cadrul facultăţii, de pe site-ul facultăţii (www.apubb.ro), s-a
constatat faptul că la ora actuală există un număr de trei extensii, şi anume în oraşele:
Sfântu Gheorghe, Bistriţa şi Satu-Mare.
O altă analiză efecutată a fost aceea cu privire la numărul de burse şi de locuri în
cămine acordate studenţilor de la nivel licenţă, informaţiile sunt preluate din cele
afişate la avizierul facultăţii (în cazul burselor) şi publicate pe site-ul http://www.
polito.ubbcluj.ro/noutati.htm (în cazul locurilor în cămine). Rezultatul este următorul:
1. Număr burse merit (patru pe semestru/an de studiu/nivel de studiu);
2. Număr burse studiu (26 pe semestru/an de studiu/nivel de studiu licenţă;
zece pe semestru/an de studiu/nivel de studiu master toate specializările); şi
3. Număr locuri în cămine (30 de locuri pe an/nivel licenţă; şapte locuri pe an/
nivel master).
Cu privire la parteneriatele cu universităţile internaţionale de referinţă, în urma
consultării planului de învăţământ al acestui an universitar, am găsit un număr de
nouă, şi anume:
1. Michigan State University, East Lansing, Michigan - partener principal; oferă
studenţilor absolvenţi ai masteratului un certificat IPPSR;

72
 2. Nelson Rockefeller College of Public Affairs and Policy, State University of
New York at Albany;
3. National Association of Schools of Public Affairs and Administration (Wa-
shington DC, SUA);
4. Florida International University, Miami, SUA;
5. University of Delaware, Delaware, SUA;
6. Universitá degli Studi di Genova, Italia;
7. Corvinus University of Budapest, Ungaria;
8. Monash University, Australia; şi
9. Victoria University, Australia.
În urma analizei informaţiilor existente în grila de analiză a CV-urilor cadrelor
didactice titulare şi asociate, se poate menţiona faptul că nivelul pregătirii profesi-
onale a profesorilor este unul ridicat (din totalul de 32 cadre didactice doar două
persoane nu urmează cursuri doctorale şi număr consistent de articole publicate),
observându-se astfel atât gradul ridicat de interes pentru a se perfecţiona (prin nu-
mărul ridicat de stagii de perfecţionare), cât şi interesul acordat cercetării (numărul
ridicat al proiectelor).
Tipul impactului poate fi pozitiv sau negativ în funcţie de valoarea mediilor ob-
ţinute la nivel de indici şi variabile. Astfel, dacă aceste medii de situează între unu
şi doi impactul va fi puternic negativ (--), între doi şi trei impactul va fi doar negativ
(-), între trei şi patru vom avea de a face cu un impact pozitiv (+), iar dacă va fi
între patru şi cinci va fi un impact puternic pozitiv asupra grupului ţintă. Legat de
impactul puternic negativ sau cel negativ este necesar de avut în vedere, deoarece
va fi necesară dezvoltarea un plan de contracarare a efectelor nedorite. În schimb,
în cazul impactului puternic pozitiv sau pozitiv este necesară încurajarea acestora.
În cazul de faţă, impactul programului educaţional asupra studenţilor este unul
preponderent pozitiv, din perspectiva absolvenţilor, avându-se în vedere problemele
strâns legate de satisfacţia acestui grup de beneficiari vis-a-vis de program. Totuşi,
putem observa faptul că „satisfacţia faţă de disciplinele curriculare” reprezintă sin-
gurul element care are un impact negativ.
Legat de planul de contracarare a efectelor nedorite, acesta este în curs de derulare.
În primul rând, cadrele didactice au produs schimbări la modalităţile de predare, de
antrenare a studenţilor în cadrul cursurilor/seminariilor, dar şi de examinare a mate-
riilor. O altă particularitate legată de acest aspect, constă în faptul că titularii de curs
au început procesul de modificare a cursurilor (schimbarea/adaptarea conţinutului).
Dat fiind că modelul de evaluare propus conţine 10 paşi4, este necesară menţionarea
faptului că am ales să adaptăm modelul la lucrarea noastră, rămânând tratate doar
primele 8 aspecte, deoarece am considerat că nu fac parte din obiectivele stabilite

4 Paşii care au fost excluşi sunt următorii: redactarea raportului de evaluare (9) şi redactarea
unui plan de integrare a rezultatelor evaluării impactului social în designul activităţilor şi
programelor viitoare (10).

73
ca fiind cercetate. De asemenea, ultimul pas (numărul 10) face parte mai puţin din
metodologia de evaluare a impactului social, ţinând mai mult de nivelul managerial
şi de organizarea internă a instituţiei care implementează prezentul program5.

3. Profilul absolventului de Administraţie Publică de succes

3.1. Competenţele absolventului de Administraţie Publică
Competenţele principale prezentate în rândurile următoare se formează în urma
parcurgerii tuturor disciplinelor de specialitate, reprezentând nivelul minim de pre-
gătire şi comportament necesare unui absolvent de Administraţie Publică.
1. Competenţa referitoare la bagajul de cunoştinţe teoretice, analiza şi gândirea
critică.
Un absolvent de administraţie publică trebuie să aibă un bagaj satisfăcător de cu-
noştinţe teoretice pentru a înţelege mecanismele, mijloacele şi procesele din cadrul
unei instituţii publice, şi în acelaşi timp să fie capabil în aplicarea reglementărilor
legale în situaţiile ivite.
De asemenea, este important ca acesta să fie competent în a analiza, a acumula şi
a folosi informaţiile într-o manieră critică, specifice fiecărei probleme în parte. Mai
precis, trebuie să ştie să utilizeze mijloacele tehnologice şi informaţionale pentru
documentare şi educaţie continuuă (trainning).
2. Competenţa referitoare la profesionalism.
Este necesar ca proaspătul absolvent să aibă atât cunoştinţele cât şi capacitatea de
înţelegere a diferitelor aspecte din practica administraţiei publice. Să aibă acumulate o
serie de însuşiri precum cea de cercetare, analiză, comunicare, posibilitatea rezolvării
unor probleme/speţe, dar şi spirit de echipă.
3. Competenţa referitoare la etică şi moralitate.
Absolventul de Administraţie Publică este obligat să aibă cunoştinţă de legile
şi normele aplicabile domeniului în cauză, dar şi să înţeleagă importanţa majoră a
abordării unui comportament etic în furnizarea serviciilor faţă de cetăţeni.
4. Competenţa referitoare la comunicare şi colaborare.
Acesta trebuie să aibă competenţă în comunicarea efectivă cu cetăţenii şi să fie
deschis către colaborarea cu ceilalţi colegi sau specialişti din domeniu implicaţi în
rezolvarea şi satisfacerea nevoilor cetăţenilor.

3.2. Rezultatele cercetării

3.2.1. Introducere
Acest studiu vizează descrierea profilului absolventului de succes din cadrul spe-
cializării de Administraţie Publică, Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale
Comunicării, Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca din punct de vedere al sexului,

5 Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării, cu precădere Departamentul

de Administraţie Publică.

74
regiunii de provenienţă, studiile universitare urmate în cadrul departamentului, dar şi
traseul profesional etc. Un alt obiectiv urmărit la acest nivel este cel al analizei măsurii
în care există sau nu o concordanţă între studiile absolvite şi actualul loc de muncă.
1. Metodele şi instrumentele de cercetare
Profilul absolventului de succes de Administraţie Publică se va încerca a se contura
prin două mecanisme: cercetare cantitativă (elaborarea a două baze de date, care să
cuprindă informaţii referitoare la absolvenţii de la nivel licenţă şi master) şi o analiză
a datelor prin care să fie identificat un profil general al absolventului de succes de la
Administraţie Publică care să deservească managementului organizaţiei în vederea
fundamentării unei strategii de marketing şi de promovare a programului şi corelării
profilului absolventului cu tehnicile educaţionale utilizate.
Prima bază de date reprezintă o analiză cantitativă a documentelor disponibile la
secretariat (fişe de înscriere etc.). Au fost introduse într-o bază de date în SPSS 538
de fişe, corespunzătoare generaţiilor cuprinse între anii 2007 şi 2012, absolvenţi ai
studiilor de la nivel licenţă şi masterat. A doua bază de date creată iniţial în Excel în
baza informaţiilor obţinute în urma aplicării unui chestionar în anul 2009 şi 2011 în
cadrul Primei şi celei de-a doua Întâlniri a Absolvenţilor de Administraţie Publică,
conţinând un număr de 1022 de absolvenţi. Pentru a contura profilul de succes al
absolventului, una dintre principalele variabile este cea referitoare la domeniul de
activitate. Astfel, din cauza faptului că din cei 1022, doar 94 de absolvenţi au ales
să-şi facă cunoscut locul de muncă, am optat să includem în acest studiu doar pe cei
94, realizând o nouă bază de date în SPSS.
2. Limitele cercetării
Cercetarea de faţă evidenţiază doar o serie de aspecte privind profilul absolventului
de succes, limitele fiind legate de necompletarea în totalitate a aspectelor disponibile
în formularul tipizat pe care fiecare absolvent l-a completat atunci când s-a înscris
la facultate pentru studiile de licenţă sau masterat. Este necesar de completat şi cu
ideea că, în pofida faptului că prin aplicarea chestionarelor în cadrul acelor întâlniri
cu alumni s-a încercat crearea unei baze solide cu datele absolvenţilor, se pare că
lipsa informaţiilor determinată de necompletarea totală a acestora a afectat mărimea
eşantionului.

3.2.2. Profilul socio-demografic al absolventului de Administraţie Publică,

nivel licenţă şi master
Absolvenţii de sex feminin au fost mai numeroşi decât cei de sex masculin, atât
de la nivel licenţă, cât şi de la master: 76,5% reprezintă sexul feminin şi 23,4% sexul
bărbătesc – nivel licenţă, iar în cazul nivelului de master există un procent de 82%
reprezentat de femei şi 17,9% reprezentat de bărbaţi.
73,6% din numărul total de 371 absolvenţi, nivel licenţă sunt de etnie română,
iar 3,8% absolvenţi sunt de etnie maghiară. Valoarea de 19,6% a non-răspunsurilor
se datorează necompletării de către absolvenţi în formularele de înscriere. La nivel

75
de master, rata non-răspunsurilor este mult mai mare - 61,6% şi doar 35,3% sunt de
etnie română.
Referitor la religia absolvenţilor, este vizibil procentul ridicat, aproximativ de
55% din totalul de 371, de absolvenţi ortodocşi. Procentul este explicabil dată fiind
distribuţia confesională a românilor, conform celor mai recente date, 87% dintre
aceştia declarându-se ortodocşi.

3.2.3. Profilul geografic al absolventului de Administraţie Publică,

nivel licenţă şi master
Marea majoritate a absolvenţilor, atât de la nivel licenţă 79,1%, cât şi de la master
84,3% provin din mediul urban şi doar 20,8% (licenţă) şi 15,6% (master) provin din
mediul rural. Atât la nivel licenţă, cât şi la nivel de master, majoritatea absolvenţilor
provin din regiunea de Nord-Vest a României: 58,7% din totalul de 371 absolvenţi
de la nivel licenţă şi 62,2% din totalul de 167 de absolvenţi de la nivel de master.
Atât la nivel licenţă, cât şi la nivel de master, cei mai mulţi absolvenţi au provenit
din oraşele mari (50001-150000 locuitori) şi foarte mari (150001-350000 locuitori)6:
50% din numărul total de 371 absolvenţi, nivel licenţă şi 61,5% din numărul total de
167 absolvenţi, nivel master. La acest nivel, se remarcă un aspect interesant, şi anume
faptul că, la nivel licenţă, 93 foşti studenţi, respectiv 20,9% din numărul total de 371
provin din oraşul Cluj-Napoca, 14, respectiv 3,2% din oraşul Zalău şi 12 absolvenţi
din oraşele Gherla şi Satu-Mare, respectiv 2,7%.
La nivel de master situaţia stă astfel: oraşul Cluj-Napoca deţine un procent de
24,6%, respectiv 41 de absolvenţi dintr-un număr total de 167, apoi oraşele Bistriţa şi
Botoşani având fiecare un procentaj de 6%, respectiv zece absolvenţi. Asta ne arată că
cei mai mulţi absolvenţi de la ambele nivele educaţionale au provenit din Cluj-Napoca.

3.2.4. Profilul educaţional şi profesional al absolventului de Administraţie Publică,

nivel licenţă şi master
Din totalul de 58 de absolvenţi care au menţionat că au finalizat şi studiile maste-
rale, doar nouă nu au finalizat studiile de licenţă de Administraţie Publică.
Majoritatea absolvenţilor (41) de nivel licenţă au finalizat ca master specializarea
Managementul Serviciilor Publice-linia engleză. Locul secund este ocupat de specia-
lizarea Dezvoltare Comunitară şi Planificare Urbană, tot linia engleză.
Media aritmetică a notelor examenului de licenţă este de 9,09. De asemenea, din
cei 34 de absolvenţi ale căror note apar în baza de date, 12 au obţinut nota zece, iar
23 au avut note egale sau mai mari decât nouă.
Majoritatea studenţilor (56 din 84) care au absolvit studiile de licenţă lucrează în
sistemul public (instituţii publice locale sau centrale). De asemenea, din totalul de

6 S-a realizat această clasificare, în urma unei analize a dimensiunii tuturor oraşelor. S-a ob-
servat că oraşele considerate cele mai mari au o populaţie cuprinsă înre 150000 şi 350000.
Apoi, descrescător, s-a realizat împărţirea.

76
71 de absolvenţi de master, 49 lucrează în sistemul public din care 33 au absolvit
masteratul Managementul Serviciilor Publice - linia engleză.

4. Concluzii şi recomandări
4.1. Evaluarea impactului social al studiilor de Administraţie Publică
În urma rezultatelor descrise mai sus, impactul social al studiilor de Administraţie
Publică este unul preponderent pozitiv, din perspectiva absolvenţilor, avându-se în
vedere problemele strâns legate de satisfacţia acestui grup de beneficiari vis-a-vis de
program. Dat fiind că impactul social al unui program educaţional este resimţit în
primul rând de beneficiarii acestuia, atunci este de la sine înţeles că, calitatea unei
facultăţi/specializări constă în modul în care ea contribuie la satisfacerea nevoilor
studenţilor.
Ca tipologie, evaluarea realizată în acest capitol se înscrie în cea de-a doua ac-
cepţiune a conceptului de impact social: măsurarea efectelor nete ale unui program.
Prin prezentul studiu de evaluare s-a construit un nou sistem de indicatori, în ve-
derea monitorizării şi evaluării efectelor programului din perspectiva absolvenţilor,
beneficiari direcţi participanţi în program şi s-a întocmit o evaluare având ca bază
acest sistem de indicatori, care va putea fi utilizată ca model de comparaţie pentru
evaluările viitoare. Astfel, pentru alcătuirea sistemului s-a apelat la un proces spe-
cific cercetării în ştiinţele socio-umane: operaţionalizarea conceptelor. Conceptele
fundamentale au fost transformate în variabile (care semnifică pilonul sistemului de
indicatori), iar mai apoi în baza lor au fost calculaţi indicii.
În urma evaluării, se observă că, din punctul de vedere al absolvenţilor, efectele
programului educaţional de Administraţie Publică asupra lor au fost preponderent
pozitive: indicele eficacităţii educaţionale (1.86), indicele competenţelor obţinute
în cadrul programului educaţional de Administraţie Publică (3.7) şi indicele baza
materială (1.7). Singurul indice care dezvăluie un impact negativ al programului
este cel care priveşte satisfacţia faţă de disciplinele curriculare (2.89). În vederea
contracarării efectelor negative, s-a întocmit un plan, fiind deja în curs de derulare.
În primul rând, cadrele didactice au produs schimbări la modalităţile de predare, de
antrenare a studenţilor în cadrul cursurilor/seminariilor, dar şi de examinare a mate-
riilor. O altă particularitate legată de acest aspect, constă în faptul că titularii de curs
au început procesul de modificare a cursurilor (schimbarea/adaptarea conţinutului).
De asemenea, este necesară popularizarea exemplelor de bună practică a susţinerii
cursurilor şi seminariilor, dezvăluite prin prezenta evaluare şi împărtăşirea lor între
membrii catedrei prin participarea cadrelor didactice la cursuri şi seminarii ale cole-
gilor de catedră. Exemplele de bună practică stabilite de absolvenţi în acest sens sunt:
Introducere în administraţia publică (3.67), Evaluarea programelor în administraţia
publică (3.53), Bazele economiei de piaţă şi Finanţe publice (au obţinut acelaşi scor:
3.23) care au cel mai ridicat impact pozitiv. Există şi o materie care are un impact
negativ puternic, şi anume Teoria argumentării (1.75).

77
 În urma analizei datelor şi a concluziilor la care am ajuns în urma evaluării, se
propun următoarele recomandări în vederea optimizării impactului pozitiv:
1. Menţinerea unui feedback permanent din partea absolvenţilor prin aplicarea
sondajelor de opinie, în vederea creşterii calităţii programului educaţional de
Administraţie Publică şi, implicit, a satisfacţiei studenţilor;
2. Monitorizarea proceselor de predare şi de evaluare a calităţii cursurilor;
3. Evaluarea calităţii suporturilor de curs şi a materialelor necesare seminariilor;
4. Împărtăşirea exemplelor de bune practici între membrii catedrei, prin partici-
parea lor la cursurile şi seminariile colegilor de catedră;
5. Testarea şi evaluarea competenţelor şi cunoştinţelor dobândite de către studenţi,
dar şi de absolvenţi în vederea stabilirii existenţei unei contribuţii în exercitarea
atribuţiilor de serviciu, sau chiar în facilitarea găsirii unui loc de muncă; şi
6. Îmbunătăţirea continuă a comunicării între cadrele didactice şi studenţi, dar şi
între cadrele didactice şi absolvenţi.
Se poate concluziona prin faptul că este necesară valorificarea calităţii programului
educaţional de Administraţie Publică prin menţinerea şi îmbunătăţirea continuă a
impactului pozitiv reieşit în urma prezentei evaluări.

4.2. Profilul absolventului de Administraţie Publică de succes

Rezultatele obţinute în vederea conturării profilului absolventului de succes sunt
următoarele:
1. Din totalul de 58 de absolvenţi care au menţionat că au finalizat şi studiile
masterale, 49 au finalizat studiile de licenţă de Administraţie Publică;
2. Majoritatea absolvenţilor (41) de nivel licenţă au finalizat ca master specializarea
Managementul Serviciilor Publice - linia engleză;
3. Din cei 34 de absolvenţi ale căror note apar în baza de date, 12 au obţinut nota
zece, iar 23 au avut note egale sau mai mari decât nouă;
4. Majoritatea studenţilor (56 din 84) care au absolvit studiile de licenţă lucrează
în domeniul public (instituţii publice locale sau centrale). De asemenea, din
totalul de 71 de absolvenţi de master, 49 lucrează în sistemul public din care
33 au absolvit masteratul Managementul Serviciilor Publice - linia engleză; şi
5. 63,8% din totalul absolvenţilor lucrează în organizaţiile publice. De asemenea,
din acest total situaţia e următoarea:
1. La nivelul primăriilor, se regăsesc 17 absolvenţi ai acestui departament, din
care zece în cadrul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca;
2. La nivelul Facultăţii de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării,
sunt angajaţi un număr de 16 absolvenţi;
3. La nivelul Consiliilor Locale şi Judeţene, există integraţi profesional şase
absolvenţi; şi
4. La nivelul administraţiei publice centrale, patru absolvenţi lucrează în cadrul
Ministerului Administraţiei şi Internelor, o persoană în cadrul Ministeru-
lui Dezvoltării Regionale şi Turismului, o persoană la nivelul Ministerului

78
 Tehnologiilor Informaţionale din Chişinău şi o ultimă persoană în cabinetul
unui parlamentar.
Un alt aspect definitoriu în conturarea profilului absolventului de Administraţie
Publică de succes este cel referitor la concordanţa dintre jobul obţinut şi specializarea
masterului definitivat. Aşadar din cei 72 de absovenţi ai studiilor masterale:
1. Doi absolvenţi ai Masterului de Administraţie Publică, linia română lucrează la
nivelul administraţiei publice locale;
2. Din cei 41 de absolvenţi ai Masterului Managementul Serviciilor Publice - linia
engleză, cei mai mulţi, şi anume 12 lucrează la nivelul primăriilor, iar imediat
următorii opt lucrează în cadrul Departamentului de Administraţie Publică;
3. Din cei nouă absolvenţi ai Masterului Managementul ONG-urilor, linia engleză,
şapte lucrează în acest sector non-guvernamental; şi
4. Din cei 17 absolvenţi ai Masterului Dezvoltare Comunitară şi Planificare Ur-
bană, linia engleză, şase lucrează în instituţiile publice locale, iar alţii cinci
în Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării; şi în cazul
Masterului Managementul Finaţelor Publice Locale tot linia engleză, au existat
doar trei absolvenţi, fiecare repartizat pe câte unul din sectoarele de activitate.
În conformitate cu obiectivele urmărite de către Departamentul de Administraţie
Publică, absolventul de Administraţie Publică de succes trebuie să:
1. Aibă o largă educaţie academică şi de specialitate în domeniul administraţiei
publice astfel încât să fie capabil a se descurca în toate sferele de activitate;
2. Aibă suficientă experienţă efectivă în sfera cercetării;
3. Fie capabil să conlucreze împreună cu ceilalţi profesionişti din sfera adminis-
traţiei publice, prezentând bune calităţi comunicative;
4. Fie motivat în a menţine un interes ridicat cu privire la modificările în materie;
5. Fie un bun practicant prin abordarea problemelor practice atât prin prisma
informaţiilor teoretice, cât şi a celor dobândite prin experienţă;
6. Lucreze în sistemul public (instituţii centrale sau de la nivel local);
7. Lucreze în domenii conexe specializării absolvite;
8. Aibă media la examenul de licenţă mai mare decât nouă; şi
9. Aibă studii de licenţă şi master absolvite în cadrul acestei catedre.

Bibliografie:
1. Alstete, J.W, Benchmarking in Higher Education: Adapting Best Practices to Improve
Quality, Washington: Graduate School of Education and Human Development, George
Washington University, 1996.
2. Antonie, R.I., Evaluarea programelor în administraţia publică (suport curs), Cluj-
Napoca: 2011.
3. Buzducea, D., Sisteme moderne de asistenţă socială. Tendinţe globale şi practici locale,
Iaşi: Polirom, 2009.
4. Cerkez, M. (coord.), Evaluarea programelor şi politicilor publice. Teorii, metode şi
practici, Iaşi: Polirom, 2009.

79
5. Chelcea, S., Mărginean, I. şi Cauc, I., Cercetarea sociologică. Metode şi tehnici, Deva:
Destin, 1998.
6. Cojocaru, Ş., Evaluarea programelor de asistenţă socială, Iaşi: Polirom, 2010.
7. Epstein, I. şi Tripodi, T., Research Tehniques for Program Planning Monitoring and
Evaluation, New York: Columbia University Press, 1977.
8. Fetterman, D.M., Ethnography: Step by Step, Thousand Oaks, CA: Sage, 1998.
9. Gârboan, R.I., Metode utilizate în evaluarea programelor: Analiza Impactului Social,
Cluj-Napoca: Accent, 2006.
10. Gârboan, R., „Evaluarea programelor”, 2007, Revista Transilvană de Ştiinţe Adminis-
trative, nr. 1, pp. 134-144.
11. Hansen, H.F., „Choosing Evaluation Models – A Discussion on Evaluation Design”,
2005, Evaluation, vol. 11, nr. 4, pp. 447-462.
12. Istrate, I. (coord.), Comunităţi în mişcare: Programe şi intervenţii sociale, Bucureşti:
Agata, 2004.
13. Linstone, H.A. şi Turoff, M. (ed.), The Delphi Method: Tehniques and Applications,
Addison Wesley, 2002.
14. Mack, N., Woodsong, C., MacQueen, K.M., Guest, G. şi Namey, E., Qualitative Research
Methods: A Data Collector’s Field Guide, North Carolina: Family Health International,
2005.
15. Măţăuan, G., Evaluarea programelor sociale, Bucureşti: Expert, 1999.
16. Rotariu, T. şi Iluţ, P., Ancheta sociologică şi sondajul de opinie, Iaşi: Polirom, 2001.
17. Stern, E., „Evaluation: Critical for Whom and Connected to What?”, 2008, Evaluation,
vol. 14, nr. 2, pp. 249-257.
18. Şandor, S.D., Analiză şi cercetare în administraţia publică, Cluj-Napoca: Accent, 2005.
19. Vanclay, F. şi Becker, H.A., The International Handbook of Social Impact Assessment:
Conceptual and Methodological Advances, Edward Elgar Publishing, 2003.

80