Naționalism-patriotism

Spre deosebire de cele două perspective precedente, cercetarea despre naționalism și

patriotism privește identificarea cu un singur grup, națiunea. Această perspectivă nu aspiră la
generalizări, la identificarea cu alte grupuri. Adorno, Frenkel, Levinson și Stanford (1950) au fost
printre primii care au examinat sensul și dimensiunile identificării cu națiunea. Ei au făcut diferența
dintre pseudo-patriotism, definit ca „atașament orb față de anumite valori culturale naționale,
conformism lipsit de spirit critic cu direcțiile predominante ale grupului și respingerea altor națiuni
ca străine” (p. 107) și patriotism autentic, definit pur și simplu prin dragostea față de o țară.
Kosterman și Feshbach (1989) au propus o distincție între patriotism, definit ca sentimentul de
atașament față de o țară și naționalism, definit ca ideea că țara cuiva este superioară și că ar trebui
să ocupe o poziție dominantă.

Staub (1997) a propus o nouă clarificare. El a făcut diferența între patriotism orb, adică
atașamentul rigid și inflexibil față de o țară, caracterizat de o evaluare pozitivă indiscutabilă,
loialitate fermă și intoleranță la critici, patriotismul constructiv, adică atașamentul față de o țară,
caracterizat de „loialitate critică” și patriotismul convențional, adică atașamentul afectiv față de o
națiune. Duckitt (1989) a propus o concepție despre identificarea cu țara similară cu patriotismul
orb. El a sugerat că indivizii își exprimă intensitatea identificării lor emoționale cu un grup prin
etalarea acceptării normelor grupului, a respectului și obedienței necondiționate față de liderii
grupului și afișarea unei intoleranțe față de persoanele care nu se conformează cu normele
grupului.

Identificarea cu organizațiile (Biserica)

La fel ca în cazul studiilor despre naționalism-patriotism, studiile despre identificarea cu

organizațiile se referă la un singur tip de grup, organizația. Până de curând, studiile despre relația
dintre angajați și firmele/organizațiile pentru care lucrau s-au axat în principal pe angajamentul
față de organizație. Ele au măsurat atașamentul emoțional față de organizație, sentimentul de
loialitate față de aceasta și disponibilitatea de a contribui la bunul său mers.(surse) Multe studii
recente despre identificarea organizațională adoptă perspectiva SIT. Aceste studii definesc
identificarea cu organizația ca fiind măsura în care apartenența la organizație ocupă un rol central
pentru identitatea cuiva. Astfel, ele adoptă o perspectivă cognitivă a identificării cu organizația
(surse). Unii cercetători se referă și la un aspect afectiv al identificării cu organizațiile (surse),
rezultând într-o conceptualizare multidimensională a identificării cu organizația.

În concluzie, toate cele patru perspective văd identificarea ca fiind un construct

multidimensional. Totuși, ele diferă în ceea ce privește numărul și conținutul dimensiunilor. Deși
există o anumită suprapunere în ceea ce privește dimensiunile propuse de fiecare perspectivă,
fiecare prezintă o combinație unică de dimensiuni și niciuna nu include toate dimensiunile
menționate de alte perspective (vezi tabelul 1). În pasul următor, vom prezenta modelul unic care
integrează dimensiunile identificării propuse de perspectivele discutate. Modelul unic oferă o
conceptualizare mai completă și mai adecvată a identificării cu grupurile, folosind un număr relativ
mic de dimensiuni.

Pasul al doilea: Integrarea diferitelor perspective – patru modele de identificare.

Panelul E din Tabelul 1 rezumă caracteristicile modelului propus. Prin integrarea celor
patru perspective discutate mai sus sugerăm că identificarea cu grupurile include patru moduri
corelate și totuși diferite. În cele ce urmează vom defini fiecare din cele patru moduri și vom
descrie cum au fost descrise în literatură.

Importanța: cât de mult văd grupul ca parte a ceea ce sunt. Un mod de identificare este
acela de a percepe grupul ca parte importantă a felului în care individul se definește pe sine.
Indivizii care se identifică astfel tind să se definească în termenii grupului, să privească membrii
grupului ca „noi” și nu „ei” și să perceapă apartenența la grup ca o parte importantă a ceea ce sunt.
Acest mode de identificare are o componentă cognitivă puternică: se referă la felul în care indivizii
își construiesc imaginea despre sine. Totuși, este posibil să existe și implicații afective pentru că,
dacă apartenența la grup este internalizată în imaginea de sine, succesele și insuccesele grupului
sunt privite ca și cum ar fi ale individului respectiv.

Cercetarea din perspectiva identității sociale (și cercetarea organizațională care o însoțește)
subliniază de obicei acest mod de identificare. Ea derivă direct din definiția identității sociale a lui
Tajfel și este în acord cu accentul pe aspectele cognitive ale identității din teoria self-categorization
(surse). Acest mod surprinde și un element din definiția colectivismului a lui Triandis („indivizi
apropiați care se văd ca parte dintr-un colectiv sau mai multe”). Este legată în mod special de
colectivismul orizontal care se referă la țelurile comune și la un sentiment de asemănare cu alți
membri ai grupului.

Angajamentul: în ce măsură vreau să fiu de folos grupului. Identificarea prin angajament

se referă la dorința de a contribui la bunul mers al grupului. Acest mod de identificare presupune
să simți un afect pozitiv pentru grup, exprimat în disponibilitatea de a contribui personal.

Acest mode de identificare este inerent în majoritatea definițiilor patriotismului (surse).

Studiile din perspectiva identității sociale îl discută deseori pentru că, la fel ca modul Importanța,
este legat de definiția identității sociale a lui Tajfel. Acest mod de identificare include și un element
cheie al definiției colectivismului a lui Triandis („disponibilitatea de a da prioritate țelurilor acestor
colectivități și nu țelurilor personale”). Angajamentul se referă mai ales la colectivismul orizontal.
În sfârșit, acest mod este central pentru studiile organizaționale, mai ales cele care studiază
angajamentul organizațional (surse).

Superioritatea: în ce măsură consider că grupul meu este superior altora. Un al treilea mod
de identificare este perceperea grupului ca fiind mai bun și mai valoros decât alte grupuri. Acest
mod are un aspect comparativ explicit pentru că el contrastează atitudinile față de grupul căreia îi
aparține un anumit individ cu cele față de alte grupuri. Indivizii care se identifică astfel compară
grupul lor cu alte grupuri importante și cred că grupul lor este mai bun.

Modul de identificare superioritate este în centrul naționalismului: perceperea propriei

națiuni ca fiind mai bună decât altele este cel mai adesea interpretată ca o expresie a
naționalismului. (surse)Și alte elemente legate de superioritate joacă un rol central în SIT. SIT
postulează că oamenii sunt motivați să-ș păstreze o imagine pozitivă despre sine și că identificarea
cu un grup este cauzată în principal de această motivație. (surse) Luhtanen și Crocker (1992) au
propus conceptul de stimă de sine colectivă pentru a descrie părerile cuiva legate de cât de bun
este grupul social căruia persoana îi aparține. În plus, considerarea grupului căruia îi aparții ca
fiind superior altuia (favoritism în cadrul grupului) este considerată a fi, în anumite condiții, o
consecință posibilă a identificării cu grupul. (Turnet și reynolds, 2001). Deși superioritatea a primit
o atenție considerabilă în cercetările făcute din perspectiva SIT, nu există un consens în privința
considerării ei un mod de identificare propriu-zis.
 Deferența: în ce măsură respect, onorez și mă supun normelor, simbolurilor și liderilor
grupului. Identificarea se poate manifesta și prin deferența față de simbolurile centrale ale grupului
și față de conducerea lui. (Duckitt, 1989). Un individ care se identifică astfel crede că membrii
grupului său trebuie să respecte toate regulile și reglementările grupului, indiferent de cât de
rezonabile sunt anumite reguli specifice. În plus, individul trebuie să respecte acțiunile
conducătorului și să respingă orice critică despre grup.

Acest mod de identificare ocupă un loc central în colectivismul vertical. Colectiviștii

verticali cred că membrii grupului ar trebui să se subordoneze grupului, simbolurilor, tradițiilor și
liderilor săi și ar trebui să își asume rolul lor în structura ierarhică. Deferența ocupă un rol important
și în cazul patriotismului orb care subliniază acceptarea și respectul pentru tot ce reprezintă
națiunea și liderii săi. Deferența este în contradicție cu patriotismul constructiv pentru că acesta
încurajează punerea în discuție a problemelor grupului sau chiar critica doctrinelor și acțiunilor
grupului pentru a schimba grupul în bine. Dimpotrivă, în perspectiva SIT, aderarea la normele
grupurilor este considerată o consecință a identificării și nu o identificare propriu-isă. De exemplu,
studiile care urmează SIT au investigat legătura dintre tăria identificării și atitudinea față de
oamenii care au deviat de la normele grupului.