IAŞI

Oraşul Iaşi se întinde pe şapte coline. Se ajunge cu maşina pe drumul european 85 şi pe

drumul naţional 24 dar şi cu trenul sau cu avionul – cum doriţi dumneavoastră.
Se spune că la Iaşi fiecare piatră vorbeşte de trecut: veţi descoperi multe mănăstiri şi biserici,
muzee, case memoriale – întregul oraş este de fapt un veritabil muzeu. Multe dintre evenimentele
importante din istoria poporului nostru s-au petrecut la Iaşi – capitala Moldovei timp de trei secole.
Este şi oraşul marilor idei, al celei mai vechi universităţi, al primului spectacol de teatru în limba
română, al primului muzeu literar memorial. Deşi a cunoscut multe momente de cumpănă a renăscut
de fiecare dată, iar astăzi îl găsim ca un oraş modern în care s-au păstrează însă vestigiile istorice:
Biserica Sfinţii Trei Ierarhi (un monument unic prin sculptura exterioară în piatră se află la Iaşi),
Catedrala Mitropolitană Sfânta Cuvioasă Parascheva, Mănăstirea Golia, Casa Dosoftei, Palatul
Culturii, Casa Pogor, Aleile Copoul-ului (cu teiul lui Eminescu şi muzeul care poartă numele
poetului naţional), casele memoriale Mihail Sadoveanu, George Topârceanu, Otilia Cazimir,
Biblioteca Universitară (fondată ca Biblioteca Academiei Mihăilene), universităţi şi multe alte
monumente şi locuri ne aşteaptă să le vizităm.
Răsfoim pagini de istorie şi ne oprim la cele în care sunt scrise date despre Curtea
Domnească. Aceasta a fost construită pe terenul din jurul actualului Palat al Culturii înainte de 1434.
În lunga sa existenţă Curtea Domnească devenită din a doua jumătate a secolului al XVI-lea
reşedinţa stabilă a voievozilor Moldovei îşi are istoria strâs legată de cea a oraşului şi a ţării. Multe
dintre hrisoavele emise la Iaşi au purtat pecetea binecunoscutului voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt.
La această curte s-au întamplat şi lucruri tragice pentru unii: şi-au primit pedeapsa boierii care l-au
trădat pe Alexandru Lăpuşneanu şi tot aici au venit în 1600 ţărani de peste munţi să-i ceară dreptate
domnului muntean Mihai Viteazul care-şi organizase o cancelarie. În acelaşi loc în 1710 Dimitrie
Cantemir a fost numit domn al Moldovei, însă un puternic incendiu a distrus vechea curte
domnească în 1784. Un nou palat a fost construit şi inaugurat în 1806. Noua curte a fost
transformată în ruine însă de un alt incendiu în 1827. Totul a fost refăcut după 13 ani şi pârjolit de
încă două incendii – palatul a fost în final demolat. Pe locul lui s-a înălţat între 1906-1926 o
construcţie impresionantă – astăzi Palatul Culturii. Palatul Culturii din Iaşi a fost construit în stil
neogotic. Una dintre cele mai cunoscute încăperi este „Sala voievozilor” în care sunt pictate
portretele domnitorilor Moldovei şi ale regilor României. În sala Henri Coanda sunt multe materiale
originale care imită lemnul, sunt ornamente realizate de celebrul inventator român. Orogoliul aflat
în turnul central al palatului se vede de la distanţă şi ce trebuie reţinut este că opt clopote aflate în
turn reproduc la fix acordurile Horei Unirii – imnul de la 1859. Turnul de strajă de lângă palat este o
rămăşiţă a ultimei incinte a Curţii Domneşti şi împreună cu hrubele vechi, colecţia de capiteluri şi
alte elemente arhitectonice din piatră sunt foarte importante. Palatul Culturii este sediul
„Complexului Naţional Muzeal Moldova” ce reuneşte Muzeul de Istorie, Muzeul Etnografic,
Muzeul de Artă şi cel al Ştiinţei şi Tehnicii.
Intrăm pentru început în Muzeul Unirii care are sediul într-o clădire construită la începutul
secolului al XIX-lea iniţial în stil neoclasic şi după aceea a primit decoraţiuni baroce. Acest palat să
ştiţi că a fost reşedinţa domnitorului unirii Alexandru Ioan Cuza în perioada 1859-1862. Mai târziu
în timpul primului război mondial aici a avut reşedinţa regele Ferdinand. Muzeul a fost deschis în
1959 când se sărbătorea centenarul Unirii. Găsim aici multe piese şi documente originale care au
aparţinut lui Alexandru Ioan Cuza şi familiei sale. În 1997 clădirea a fost închisă pentru reparaţii şi a
fost redeschisă publicului în urmă cu 5 ani.
Ne oprim şi la Muzeul de Istorie Naturală înfiinţat în februarie 1834 la iniţiativa unui grup
restrâns de membrii ai societăţii de medici şi naturalişti din Iaşi. Să ştiţi că este primul muzeu de
acest gen înfiinţat de Principatele Române. Sunt multe curiozităţi în această instituţie iar în 1840 a
fost cumpărat pentru muzeu un spaţiu special – era casa vornicului Costachi Sturza de pe Uliţa
Hagioaiei – astăzi buleardul Independeţei. Aici se află în prezent muzeul care păstrează în colecţiile
sale piese donate la începutul secolului al XIX-lea de personalităţi ale vremii. „Cabinetul de Istorie
Naturală” este cunoscut şi datorită faptului că în una din săli deputaţii din Partida Naţională în 1859
au hotărât candidatura colonelului Alexandru Ioan Cuza la domnia Moldovei. Chiar de la înfiinţare
instituţia aceasta a avut rol în predarea ştiinţelor naturale, iar colecţiile sale erau folosite ca material
de către Academia Mihăileană. Sunt în acest muzeu în prezent mai mult de 300.000 de exponate.
Intrăm şi în Muzeul Teatrului înfiinţat în 1976. Este monument de arhitectură această clădire;
a fost ridicată în 1780 de vornicul Alecsandri. Găsim aici prezentat fenomenul teatral de la primele
sale manifestări până în prezent. Sunt multe afişe, manuscrise, cărţi, costume ale unor actori care au
jucat pe scena Teatrului Naţional din Iaşi. Se află tot aici şi primele ediţii ale unor traduceri din
dramaturgia universală, un afiş vechi din 1837 pe care apare prima dată numele Teatrul Naţional din
Iaşi.
Ne continuăm această călătorie din piaţa Eminescu – cea mai mare intersecţie a municipiului
spre care converg şase căi de comunicaţie. Vom păşi pe strada Lăpuşneanu care mai păstrează
parfumul de epocă, apoi prin bulevardul Independenţei vom ajunge la mănăstirea Golia şi vom urca
bulevardul Carol I spre Copou.
 Lăpuşneanu este vechea stradă de promenadă a ieşenilor – corespondenta Căii Victoriei din
Bucureşti: prăvălii, hoteluri, restaurante, ateliere ale artiştilor înşiruite între Piaţa Unirii şi Piaţa
Mihai Eminescu. Astăzi strada Lăpuşneanu mai păstrează puţin din atmosfera romantică a
vremurilor duse datorită amestecului de stiluri arhitecturale vechi şi noi. Atrage atenţia muzeul
Unirii (palat construit în anul 1808) şi care a fost reşedinţa domnitorului Alexandru Ioan Cuza şi
regelui Ferdinand I. La 24 ianuarie 1959 s-a deschis muzeul dedicat revoluţiei de la 1848 şi unirii
principatelor române de la 1859. Mai sus de biserica Banu se află un spaţiu misterios şi atrăgător
dedicat cărţii dar nu numai: anticariatul colecţionarului Dumitru Grumăzescu.
Pentru oaspeţii Iaşi-ului mănăstirea Golia înseamnă un reper turistic dar şi unul spiritual.
Aflată la intersecţia străzii Cuza-Vodă cu b-dul Independenţei şi strada Sărăriei mănăstirea păstrează
şi astăzi la peste 450 de ani de când logofătul Golia i-a aşezat prima piatră de temelie ţinuta
măiestoasă. Zidurile groase cu turnuri de apărare la colţuri refăcute în vremea lui Vasile Lupu îi
conferă forţă şi expresivitate. Arhitectura mănăstirii a trezit şi admiraţia ţarului Petru cel Mare care
ar fi zis „are trei feluri de meşteşuguri leşesc, grecesc şi moschicesc”. Turnul clopotniţă s-a dărâmat
la cutremurul din 1738 şi a fost reconstruit la începutul secolului al XX-lea; are o înălţime de 30 de
metri şi 120 de trepte. Este o vorbă şi în acelaşi timp o urare pentru că atunci când un ieşean sau un
om care cunoaşte Iaşi-ul primeşte urarea aceasta „Să trăieşti cât Turnul Goliei!” el înţelege că de
fapt aceasta este o urare făcută din inimă şi în acelaşi timp care ne trimite la istoria acestui loc, la
statornicia şi perenitatea celor care au fost şi care sunt aici la mănăstirea Golia pentru că turnul
acesta al Goliei de aproape patru veacuri a trecut prin tot felul de împrejurări deosebite, unele i-au
adus atingere la starea lui fizică, altele au venit într-un fel ca să îi mărească frumuseţea, dar el a
rămas aici chiar dacă au fost cutremure de pământ, incendii, chiar dacă au venit năvălitori, el este
astăzi o mărturie despre ceea ce înseamnă statornicia, perenitatea spirituală. Astăzi mănăstirea Golia
are un rol cultural deosebit: de aici se transmit în întreaga Moldovă emisiunile postului de Radio
Trinitas şi se tipăresc cărţile la editura cu acelaşi nume.
Urcăm Dealul Sărăriei şi ajungem în centrul lumii poveştilor: bojdeuca din Ţicău a lui Ion
Creangă. Marele scriitor a venit aici la vârsta de 35 de ani după ce a fost izgonit de la Golia din
locuinţă şi din preoţie şi şi-a găsit aici postoiul în Ţicău în compania a vreo 12 mâţi şi mâţe şi a unei
gazde extraordinare Tinca Vartic. Bojdeuna Ion Creangă ce a fost construită înainte de 1850 în
mahalaua Ţicăului numită şi Valea Plângerii. Căsuţa în care a locuit povestitorul între 1872-1889
este prima casă memorială din România. Expoziţia din cele două camere mici şi din tindă
reconstituie interiorul din vremea lui Creangă. Cerdacul din spate se deschide spre viile de pe Dealul
Şorogarilor şi spre iazurile de la Cirig. Expoziţia documentară a fost mutată într-o clădire spaţioasă
cu arhitectură modernă ce se află chiar în curtea bojdeucii.
 Nu departe de aici, la poalele Copou-lui se află Casa Pogor locul în care a luat naştere
„Societatea Junimea”. În această casă numită şi „Casa cu ferestre luminate” pentru că a fost una
dintre primele case din Iaşi luminată cu energie electrică se întruneau membrii ai acestei societăţi a
cărei revistă a fost „Convorbiri literare”. Casa Pogor este un spaţiu binecuvântat de Dumnezeu, un
spaţiu al dialogului, al creştinătăţii, al ecumenismului, un loc în care şi-au dat întâlnire tineri cu
preocupări culturale diferite. Junimea era un loc în sine de dialog fiindcă aici s-au exprimat scriitori,
cărturari care proveneau din cele trei provincii clasice româmeşti: Titu Maiorescu era ardelean
născut la Craiova, Slavici venea şin Şiria Arad-ului, Eminescu din Ipoteştii Botoşani-lor, Creangă
din Humulştii Neamţului – aşadar aveau tipuri de discrus diferit, preocupări pentru filosofie,
învăţământ, sociologie, dar erau şi traducători, profesori universitari, matematicieni sau chiar
general de armată precum Cerchez cel care luptase la războiul de la 1877. La Iaşi Casa Vasile
Pogor este sediul Muzeului Literaturii Române ce are ca obiect literatura modernă şi contemporană.
A fost construită această casă în 1850 de vornicul Vasile Pogor împreună cu soţia sa Zoe.
O parte din opera junimiştilor se află şi la Biblioteca Universitară Mihai Eminescu din piaţa
cu acelaşi nume. Este cea mai veche bibliotecă din România înfiinţată în anul 1640 purtând numele
de „Biblioteca Academiei Vasiliene”. Prin noianul anilor la conducerea acesteia s-au aflat Gheorghe
Asachi, Dimitrie Gusti, Haşdeu, Mihai Eminescu. Dispunând de un fond de carte şi manuscrise de o
inestimabilă valoare a devenit bibliotecă universitară în 1949. Actuala clădire a bibliotecii a fost
construită în anii 1930-1934 după planurile arhitectului Ioţiu de către Fundaţia „Regele Ferdinand
I”.
Pornim spre Copou pe bulevardul Carol I, nu înainte de a admira monumentul lui Mihai
Eminescu. Grupul statuar din bronz a fost ridicat în anul 1929.
Ajungem acum la cel mai impozant edificiu din Copou - Univesitatea Alexandru Ioan Cuza
fondată pe 26 octombrie 1860 de domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Este cea mai veche universitate
din România. Actuala clădire a fost inaugurată în prezenţa regelui Carol I şi a reginei Elisabeta.
Construcţia a fost ridicată între 1893-1897 în stil ecclectic fiind extinsă spre Copou cu Sala Paşilor
Pierduţi conform planurilor lui Pompilian între 1950-1965. Centru edificiului adăposteşte o aulă cu
500 de locuri iar la etaj se află o mare sală a bibliotecii. Clădirea dispune de o intrare monumentală
dincolo de care se găseşte „Sala Paşilor Pierduţi” care reprezintă o expoziţie permanentă al cărei
interior a fost pictat de cunoscutul artist plastic Sabin Bălaşa. Faţada este decorată cu zeci de
coloane în stil ionic realizate de mai mulţi sculptori români şi străini. Friza decorativă din interiorul
bibliotecii poartă semnătura unor pictori din ţara noastră şi ilustrează Monumentul de la Adamclisi,
Fântâna Meşterului Manole şi ruinele de la Baia. În faţa universităţii se află statuia lui A. D.
Xenopol realizată de sculptorul Constantin Barachi şi statuia lui Mihail Kogălniceanu operă a
sculptorului Vladislav Hegăl. Centrul universitar ieşean a dat ţării numeroşi savanţi şi oameni de
cultură. Clădirea universităţii aflată aici a fost inaugurată în 1897 în prezenţa ministrului
învăţământului Spiru Haret. În această clădire au fost profesori şi studenţi, personalităţi ca Petru
Poni, Titu Maiorescu, Grigore Cobălcescu, A. D. Xenopol, Nicolae Iorga, Nicolae Titulescu, Garbet
Ibrăileanu, George Călinescu, Ştefan Procopiu, Gheorghe Ivănescu.
Sub semnul lui Eminescu mai urcăm doi paşi până la Grădina Copou sau Parcul de Cultură
Copou ori simplu Parcul Copou şi descoperim că în secolul al XVIII-lea domnul fanariot Matei
Ghica a ridicat în Copou un foişor care servea pentru odihnă şi recreere. Totuşi în vremea aceea nu
exista o grădină publică în care să aibă acces liber toţi locuitorii oraşului. Hotărârea de a o înfiinţa a
luat-o domnitorul Mihail Strurza în anul 1834. Locul ales a fost pe uliţa Podul Verde unde odinioară
era staţia de poştă a oraşului. Grădina a fost extinsă în 1849 şi în 1852 prin cumpărarea unor terenuri
învecinate iar în 1860 a fost luminată cu felinare. Primele atestări documentare ale rezervaţiei de
vânătoare de aici sunt din timpul domniei lui Vasile Lupu. În anul 1833 eforia orăşenească
amenajează grădina pe locul vechii poşte şi o înconjuară cu gard de piatră. Domnitorul Mihalache
Sturza cumpără terenul şi amenajează parcul în stilul rezervaţilor englezeşti. De atunci Copou-ul a
devenit un loc de recreere pentru ieşeni. În timpul iernii din 1917, când capitala ţării era la Iaşi,
frigul făcea ravagii – din grădina Copou şi parcul Expoziţiei au fost tăiaţi mulţi arbori pentru
încălzirea spitalelor şi cazărmilor. Teiul lui Eminescu aflat în mijlocul grădinii Copou a devenit un
simbol vegetal al Iaşi-ului. El exista deja la data întemeierii parcului fiind o relicvă a ceea ce a fost
mai înainte pe aceste locuri. Teiul lui Eminescu a intrat în mitologia naţională vizând evident marea
iubire dintre poeta Veronica Micle şi Mihai Eminescu. Ataşamentul lui Mihai Eminescu pentru tei
pare să fie o nostalgie din perioada studiilor făcute de poet la Viena şi Berlin. În centrul parcului
Copou lângă tei se găseşte şi bustul poetului precum şi cel al vechiului său prieten Ion Creangă. Mai
târziu a fost ridicată „Aleea Juminea” cu busturile din bronz ale membrilor săi iar în iunie 1984
lângă teiul lui Eminescu s-a deschis un muzeu. Planurile au fost realizate de arhitectul Virgiliu
Onofrei muzeul fiind inaugurat în 1989. Colecţia de carte de aici cuprinde exemplare ale creaţiei
eminesciene de la prima ediţie până la cele recente, studii monografice privind viaţa poetului,
exegeze critice şi traduceri ale poeziei lui Eminescu în limbi străine. Colecţia de fotografii cuprinde
originale dar şi fotocopii ale tuturor fotografiilor legate de viaţa şi activitatea lui Eminescu.
Profesorul Mandache Leucov chiar înainte de 1989 s-a îngrijit să păstreze în viaţă cât mai mult mitul
teiului eminescian. În 1990 din trunchiul bătrânului tei au răsărit trei mlădiţe care astăzi duc mai
departe mesajul liric al literaturii române în variantă eminesciană.
În parcul Copou se află şi cel mai vechi monument din România este vorba despre
Monumentul Legilor Constituţionale cunoscut ca Obeliscul cu Lei realizat în 1834. Coloana din
piatră înaltă de cincisprezece metri şi grea de zece tone susţinută de patru lei simbolizează cele patru
puteri europene care au recunoscut independenţa Ţărilor Române. Obeliscul cu cei patru lei este o
lucrare realizată dup schiţele lui Gheorghe Asachi dedicat regulamentului organic – un fel de
constituţie modernă-moldavă a Moldovei din anii 1834-1835.
La jumătatea secolului al XIX-lea, la Iaşi a avut loc o altă premieră naţională: în 1856
naturalistul Anastasie Fătu a realizat primă Grădină Botanică în grădina sa proprie de la Râpa
Galbenă. Este prima Grădină Botanică din România întemeiată în anul 1963. Cu cele 100 de hectare
ale sale este cea mai spaţioasă din România şi cuprinde circa 2600 de unităţi de clasificare. În fiecare
anotimp sub cupola se sticlă a serelor universul floral se deschide fiecărui vizitator. În Grădină
găsim şi Biserica dintre Vii cu hramul Sfântul Atanasie construită de voievodul Vasile Lupu precum
şi izvoare captate. Serele cuprind plante tropicale: cactuşi, orhidee şi plante carnivore. Un alt
obiectiv favorit al vizitatorilor este rozariul în care sunt adunate peste 800 de specii de trandafiri din
întreaga lume. Dacă ajungeţi în această perioadă la Iaşi să mergeţi neapărat şi în Grădina Botanică.
În vârful Copou-ului înconjurată de viile şorogarilor se află casa memorială Mihail
Sadoveanu. Edificiul a fost ridicat în 1842 de Mihail Kogălniceanu. În anul 1918, Mihail Sadoveanu
şi fratele său Vasile au devenit proprietarii vilei. Aici Mihail Sadoveanu a elaborat 35 dintre operele
sale literare. La acest birou a scris Baltagul, Fraţii Jderi, Hanul Ancuţei şi alte lucrări. Între ani 1916-
1918 în vila de la Copou a locuit şi George Enescu. În 1980 cu prilejul centenarului naşterii
scriitorului Mihail Sadoveanu s-a deschis muzeul memorial.
Încheiem aici călătoria de astăzi la Iaşi cu promisiunea că şi în întâlniriile noastre viitoare ne
vom opri în locuri frumoase din România. Sper să vă fi convins că şi între anotimpuri oraşul de pe
cele şapte coline este la fel de frumos.
Cu bine!