Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
– APTITUDINE MOTRICĂ –
Introducere
3
PREFAŢĂ
Fibrele de tip I
Sub aspectul vitezei lor de contracţie, acestea sunt fibre cu
o activitate lentă, ceea ce se datorează, în principal, faptului că
reticulul sarcoplasmatic este mai puţin dezvoltat, având deci o
slabă capacitate de transmitere a influxului nervos.
Sub aspectul valorii lor de forţă, acestea sunt fibre slabe,
mai ales din cauza numărului scăzut de miofibrile; în schimb,
sunt foarte rezistente, datorită numărului mare de capilare şi
mitocondrii, dar şi datorită cantităţii de mioglobină, situaţie ce
asigură o utilizare preferenţială a metabolismului aerob pentru
producerea energiei necesare realizării efortului muscular.
Fibrele de tip IIx
Sub aspectul vitezei şi al valorii de contracţie, trebuie
specificat că valorile acestora sunt foarte ridicate, în principal
pentru că acest tip de fibre prezintă un diametru mare, în
comparaţie cu celelalte categorii de fibre, un reticul
sarcoplasmatic deosebit de dezvoltat, precum şi un mare număr
de miofibrile. În acelaşi timp, însă, aceste fibre sunt uşor
fatigabile, situaţie care nu le permite să acţioneze decât un timp
limitat (utilizarea metabolismului anaerob pentru producerea
energiei necesare susţinerii activităţii).
Fibrele de tip IIa
Sunt fibre cu caracteristici intermediare între cele două
tipuri prezentate, deci viteza lor de contracţie, valoarea de forţă
şi anduranţa sunt medii.
Elasticitatea
Excitabilitatea
Contractilitatea
Tonicitatea
Muşchiul TRAPEZ
Origine, inserţie
Origine: apofizele - Când ia punct fix pe
spinoase ale coloană, ridică umărul
vertebrelor - Când ia punct fix pe
cervicale şi centura scapulară,
toracale fibrele superioare
Inserţie: înclină capul pe partea
acromionul respectivă, iar fibrele
clavicular şi inferioare contribuie la
spina scapulei mişcarea de căţărare
Muşchiul DELTOID
Origine, inserţie Acţiune
Origine: pe - Fasciculele
claviculă, pe anterioare
acromion, pe spina participă la
scapulei mişcarea de
Inserţie: pe anteducţie
tuberozitatea - Fasciculele
deltoidiană posterioare
humerus realizează
Deltoidul este un mişcarea de
muşchi care retroducţie
îmbracă aproape în Contracţia
totalitate articulaţia sinergică a celor
umărului şi trei fascicule
reprezintă realizează
principalul mişcarea de
susţinător al abducţie a
membrului braţului
superior pe trunchi
Muşchii LOMBARI
Origine, inserţie Acţiune
Muşchii lombari fac parte - Acţiunea
din grupul muşchilor principală a
paravertebrali (muşchi muşchilor
lungi situaţi de o parte şi lombari este
de alta a coloanei susţinerea
vertebrale) mişcării de
Se mai numesc şi muşchi extensie a
spinali. Masa sacro- coloanei
lombară cuprinde mai vertebrale
mulţi muşchi: - Acţiunea de
semispinalul, dezvoltare a
supraspinalul, lungul muşchilor
dorsal şi iliocostalul lombari
Aceşti muşchi acţionează trebuie să se
împreună sub apelativul facă pe
de muşchi lombari; în fondul unei
principal, ei sunt curburi
responsabili de mişcarea lombare fără
de extensie a coloanei deficienţe
vertebrale, accentuând
curbura lombară
Muşchii PECTORALI
Origine, inserţie Acţiune
Origine: are trei - Când ia punct
fascicule de origine, fix pe torace,
fasciculul clavicular participă la
(pe claviculă), mişcarea de
sternocostal (pe faţa apropiere a
anterioară a coastelor braţului de torace
şi pe primele şase - Când ia punct
cartilagii costale) şi fix pe humerus,
abdominal (pe teaca participă la
marelui drept mişcarea de
abdominal) căţărare, ridicând
Inserţie: pe humerus toracele
(creasta marelui
tubercul)
Muşchii ABDOMINALI
Origine, inserţie Acţiune
Peretele antero-lateral - Muşchiul marele
al abdomenului este drept abdominal
constituit din cinci participă la flexia
muşchi: pe partea trunchiului pe bazin
anterioară, marele drept - Muşchii oblici, în
abdominal şi muşchiul situaţia în care se
piramidal, pe părţile contractă împreună,
laterale (de la interior la au aceeaşi funcţie cu
suprafaţă), muşchiul dreptul abdominal
transvers, micul şi (flexia trunchiului pe
marele oblic abdominal bazin)
Mişcările respiratorii - În situaţia în care se
sunt reprezentate de o contractă separat,
succesiune de mişcări muşchii oblici au
de inspiraţie (umplerea rolul de rotatori şi
plămânilor cu aerul înclinatori ai
atmosferic) şi de trunchiului pe bazin
expiraţie (vidarea - Muşchiul
plămânilor); în cadrul transversal participă
acestei acţiuni, la acţiunea de
diafragma reprezintă expiraţie profundă şi
muşchiul inspirator, iar la mişcarea de
muşchii abdominali, retragere a
muşchii expiratori abdomenului
Muşchiul SEMIMEMBRANOS
Origine, inserţie Acţiune
Origine: pe tuberozitatea - Participă la extensia
ischiatică coapsei pe bazin
Inserţie: tendonul direct, pe - Participă la flexia
faţa posterioară a condilului gambei pe coapsă
medial al tibiei, tendonul - Participă la mişcarea
recurent merge în sus şi de rotaţie internă a
lateral, tendonul reflectat gambei
ocoleşte condilul medial al
tibiei
Muşchii GASTROCNEMIENI
Origine, inserţie Acţiune
Origine: capătul lateral, pe - Participă la mişcarea
condilul femural lateral, de extensie a piciorului
capătul medial, pe condilul - Participă la
femural medial mişcarea de rotaţie
Inserţie: comună cu a externă a piciorului
muşchiul solear. formând - Participă la
împreună tricepsul sural, mişcarea de adducţie
continuat cu tendonul lui a piciorului
Achile inserat pe
tuberozitatea calcaneului
Muşchiul SOLEAR
Origine, inserţie Acţiune
Origine: pe linia solearului de - Participă la mişcarea
pe tibie, pe capul şi faţa de extensie a piciorului
posterioară a fibulei - Participă la mişcarea
Inserţie: comună cu a de rotaţie externă a
muşchiul gastrocnemian, piciorului
formând împreună tricepsul - Participă la mişcarea
sural, continuat cu tendonul de adducţie a
lui Achile inserat pe piciorului
tuberozitatea calcaneului
Muşchiul CROITOR
Origine, inserţie Acţiune
Origine: spina iliacă - Participă la
anterosuperioară realizarea mişcării de
Inserţie: pe faţa medială a tibiei flexie a coapsei pe
Este cel mai lung muşchi al bazin
corpului uman
Forţa maximală
Forţa-viteză
FORŢA
Tipul de forţă
Tipul de travaliu
Izometrică
Izotonică Auxotonică
Factorii structurali
Factorii nervoşi
Factorii spaţiali
Motivaţia
Motivaţia extrinsecă şi cea intrinsecă pot deplasa pragul
de mobilizare a rezervelor autonome protejate, care pot fi
disponibilizate în condiţii extreme sau în situaţia atingerii
potenţialului individual maxim al capacităţii de performanţă.
Vârsta subiectului
Vârsta poate influenţa nivelul posibilităţilor de forţă:
astfel, forţa maximă descreşte începând de la 20-30 de ani, după
cum se observă şi în figura următoare.
100
90
80
Forţa maximală
70
60
50
40
BF
30 Figura 3.
20
10
0
5 10 20 25 30 40 50 60
Vârsta
Sexul subiectului
Sexul feminin prezintă un indice diferit de forţă, faţă de
sexul masculin (şi anume, 70% din forţa musculară a bărbaţilor).
Diferenţa se explică prin masa musculară mai puţin dezvoltată
şi prin diametrul fibrelor mai mic la femei, comparativ cu
bărbaţii.
Ritmul circadian
Forţa musculară prezintă două acrofaze: una în cursul
dimineţii (între 8:30 şi 9:30) şi o alta după-amiază (între 16:00
şi 18:30). Valoarea minimă se înregistrează noaptea, în jurul orei
3:00.
Regimul alimentar
Una dintre caracteristicile esenţiale ale antrenamentului
sportiv de înaltă performanţă o reprezintă cheltuiala energetică,
adică preţul pe care organismul sportivului îl plăteşte pentru a
putea face faţă solicitărilor variate, ca formă şi intensitate, din
cadrul antrenamentului şi al competiţiei.
Alimentaţia îi asigură organismului materialele necesare
pentru construcţia şi refacerea structurilor sale, precum şi
pentru restaurarea rezervelor energetice necesare susţinerii
activităţii.
Însă, indiferent de activitate, obiectivul principal rămâne
asigurarea unui echilibru nutriţional, cantitativ şi calitativ, prin
aportul tuturor elementelor indispensabile, în proporţii bine
stabilite: nutrimente, apă, săruri minerale, vitamine, toate la un
loc constituind elementele esenţiale echilibrului cotidian şi, în
final, ale unei stări de perfectă sănătate.
În linii generale, practica sportivă nu impune modificări
spectaculoase ale conduitei alimentare echilibrate şi sănătoase,
care se impune şi activităţilor obişnuite.
Cu mici excepţii (cursele de fond şi de mare fond,
activităţile sportive desfăşurate în condiţii particulare, de
exemplu la altitudine sau în mediul acvatic), alimentaţia
sportivului nu ar trebui să facă obiectul unui regim special,
întrucât ceea ce şi cât mănâncă un sportiv se adaptează la
diversele episoade din activitatea sportivă de performanţă, aşa
încât regimul său alimentar să asigure echilibrul necesar
susţinerii tuturor solicitărilor activităţii.
Alimentaţia, în perioadele de antrenament, trebuie să
asigure o acoperire completă a cerinţelor energetice reclamate de
efort, menţinerea greutăţii corporale în limitele modelului
disciplinei sau chiar al postului, precum şi un anumit grad de
pregătire dietetică a activităţii de concurs.
La o estimare generală, constatăm că, în cele mai multe
cazuri, alimentaţia sportivilor, indiferent de disciplina
practicată, este asemănătoare în perioada de antrenament,
deosebiri majore apărând doar în perioadele dinaintea şi din
timpul competiţiei. Un lucru este cert, şi anume că un sportiv
mănâncă mai mult decât o persoană sedentară, dar, din păcate,
el are cam aceleaşi preferinţe alimentare ca şi un nonpracticant,
ceea ce poate deregla complet balanţa energetică specifică
activităţii sale.
Greşelile alimentare majore se referă la:
- aportul insuficient de glucide cu absorbţie lentă (orez, cereale,
paste), în beneficiul glucidelor cu absorbţie rapidă (zahăr
rafinat, patiserie industrială, bomboane, băuturi aşa-zis
răcoritoare);
- consumul în exces al grăsimilor animale (unt, carne grasă,
mezeluri), în detrimentul grăsimilor vegetale şi al grăsimilor
conţinute de peşte şi de alte produse marine;
- consumul excesiv de carne (în detrimentul ouălor, al
produselor din peşte şi al proteinelor vegetale), de sare
alimentară, de băuturi alcoolice (bere, vin);
- aportul insuficient de fibre alimentare (pâine completă, legume
şi fructe crude, care facilitează tranzitul intestinal);
- aportul scăzut de apă, în special în perioadele dinafara
antrenamentului sau ale competiţiei.
La toate aceste aspecte negative ale conduitei alimentare
a sportivului, determinate de faptul că regimul său alimentar nu
este conceput, pregătit şi supravegheat de persoane competente,
se mai adăugă şi carenţa de vitamine şi de oligoelemente
(grupul vitaminelor B şi fierul).
Dezechilibrele constatate sunt, în mare parte, legate de
două aspecte ale alimentaţiei moderne: în primul rând, în
societatea noastră de gurmanzi, obişnuinţele alimentare ale
sportivului, care îi perturbă echilibrul nutriţional, sunt fie erori
prin exces (supraîncărcare calorică), fie erori prin deficit,
provocate de lipsa de varietate a produselor alimentare
ingerate; în al doilea rând, este vorba despre alimentaţia de tip
fast-food, care tinde să facă vogă printre sportivi.
Corectarea unui regim alimentar greşit devine o problemă
delicată în lumea sportivilor, fetişizările de tot felul făcând din el
o persoană greu de scos din obiceiurile sale.
Soluţia impunerii unui regim alimentar restrictiv sau lipsit
de flexibilitate nu pare să fie fiabilă, sportivul găsind foarte uşor
drumul către primul supermarket sau boutique.
Explicaţia clară şi pertinentă a avantajelor unui regim
alimentar echilibrat şi adaptat cerinţelor activităţii, în raport cu
efectele dezastruoase pe care un regim alimentar haotic le poate
avea asupra cantităţii şi calităţii prestaţiei sportive, pare singura
alternativă care, ipotetic, ar putea conduce la corectarea
deprinderilor alimentare greşite.
În practică, sportivul poate să apeleze, pentru alcătuirea
propriului plan nutriţional, la formula lui Creff: 421 – G.P.L.,
care, prin varietatea sa alimentară, asigură evitarea marilor
greşeli de alimentare.
Formula lui Creff propune o diversificare a alimentelor, ca
principiu de bază al asigurării echilibrului nutriţional. Cifrele
421 nu reprezintă o „rezoluţie ONU” ci, pur şi simplu, numărul
de părţi din fiecare familie G = glucide, P = proteine, L = lipide.
- Familia G – glucide, include patru părţi: crudităţi,
legume sau fructe crude ori fierte, făinoase şi glucide cu
absorbţie rapidă;
- Familia P – proteine, include două părţi: proteine cu
calciu (produse lactate) şi proteine fără calciu (carne,
peşte);
- Familia L – lipide, include o singură parte, divizată în:
lipide de origine vegetală şi lipide de origine animală.
Toate aceste părţi ar trebui să se regăsească în meniul
stabilit pentru o masă sau pentru o zi. Trebuie recunoscut că
formula oferită de Creff prezintă o gamă bogată de alimente, iar
noutatea constă în prezenţa tuturor celor şapte părţi în
compoziţia unui meniu care, totuşi, nu trebuie să depăşească,
din punct de vedere cantitativ, limitele rezonabile.
Preocupările permanente de a le oferi sportivilor un regim
alimentar complet şi echilibrat au produs, de-a lungul timpului,
o serie de regimuri alimentare (hiperglucidic, hiperproteic,
disociat scandinav etc.), care au încercat supraevaluarea unor
produse sau eliminarea completă a altora, situaţie care le-a
declanşat sportivilor o atitudine de respingere şi refuz.
Astăzi, toată lumea este de acord că regimul alimentar
trebuie construit în aşa fel încât să nu le creeze o stare de stres
suplimentar celor cărora li se adresează.
Se observă că încep să dispară aproape complet
regimurile alimentare standard din ziua competiţiei sau din
săptămâna premergătoare unui eveniment sportiv important.
Pentru că am amintit de erori şi exagerări pe care unul sau
altul dintre regimurile alimentare le-au pus în circulaţie, poate
ar fi interesant să menţionăm o situaţie care reprezintă, după
părerea noastră, o manieră mai puţin ştiinţifică de abordare a
nutriţiei sportivilor.
După mulţi ani de cantonamente, de „mese împărăteşti”
servite înainte sau în timpul competiţiei, de preocupări uneori
absurde ale celor care purtau responsabilitatea alimentaţiei
sportivilor şi care, în cele mai multe cazuri, se limitau la
stabilirea programului alimentar săptămânal general, dar nu
călcau niciodată în bucătăria unui complex sportiv, o întrebare
revine cu obstinenţă: „de ce oare toate programele alimentare se
opresc la epuizarea ultimului minut de joc sau la terminarea
ultimilor metri ai unei curse, de ce masa de după competiţie,
atunci când organismul sportivului prezintă cel mai mare grad
de dezechilibru, nu mai constituie o preocupare?”
Răspunsul la această întrebare nu l-am primit şi nici nu
cred că îl vom primi vreodată, aşa că, într-o astfel de situaţie,
proastele obişnuinţe alimentare ale sportivilor nu trebuie să mai
mire pe nimeni.
În materie de alimentaţie sportivă, fundamentală este
ştiinţa nutriţiei pe termen lung, o nutriţie care întreţine starea
permanentă de echilibru între solicitări şi aport, acoperind
complet costurile energetice şi ajutând la recuperarea de
ansamblu a organismului.
Evaluarea forţei
Nr. cicluri 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9
6”+6”
% din FM 100 96 93 90 87 84 83 80 78 77
Nr. cicluri 10 12 14 16 18 20 22 24 26 28
6”+6”
% din FM 75 73 70 68 66 65 64 62 61 60
Nr. cicluri 30 32 34 36 38 40 45 50 55 60
6”+6”
% din FM 59 58 57 57 56 56 54 53 52 51
Testul de reactivitate
Constă din efectuarea a 6 sărituri pe verticală, cu ajutorul
braţelor, cu un unghi de flexie în articulaţia genunchiului mai
mic de 90°. Aparatul înregistrează valoarea proiecţiei CGG la
fiecare săritură, precum şi timpul scurs între desprinderea şi
aterizarea consecutivă fiecărei sărituri (test utilizat în special în
volei şi baschet).
Aparatele de înregistrare mai sofisticate pot oferi şi valori
ale puterii dezvoltate la fiecare săritură. Interpretarea testului se
poate face fie prin calcularea diferenţei între săriturile extreme
ca valoare, fie prin calcularea mediei celor şase sărituri.
TENSIUNE MAXIMALĂ
Metoda 120-80
Pliometria simplă
Pliometria intensă
Procedeul Power-Training
Procedeul “circuit”
Carl Scholich
30-50% Slab 35-50%
50-70% Lejer -
70-80% Mediu 50-75%
80-90% Submaximal 75-90%
90-100% Maximal 90-100%
Leziunile musculare
Febra musculară
Este forma cea mai uşoară, dintre cele care vor fi descrise,
şi se manifestă prin dureri musculare la nivelul muşchiului sau
al grupelor musculare solicitate. În condiţii normale, febra
musculară dispare într-un interval de repaus de 24-48 de ore,
neavând urmări sau complicaţii deosebite.
Cauzele care conduc la această stare de disconfort sunt fie
rupturile de mică întindere ale capilarelor sanguine, fie
acumulările excesive de deşeuri metabolice la nivelul muşchilor
interesaţi, fie o epuizare a stocului de glicogen.
De obicei, febra musculară apare pe fondul unor eforturi
mari de antrenament sau competiţie, ce depăşesc nivelul general
de pregătire a subiectului.
Crampele musculare
Contractura musculară
Contuziile musculare
Întinderile musculare
muscolo
scheletico e considerazioni fisiologiche sulla forza esplosiva, in
„Atleticastudi”, no. 117
Paris,
1992