CUPRINS

1.
INTRODUCERE........................................................................................................................3

2. REGULI GENERALE ÎN PRACTICAREA FOTBALULUI................................................4

3. TACTICI DE JOC...................................................................................................................4

4. APLICABILITATEA REGULILOR.......................................................................................5

5. JUCĂTORI ȘI ECHIPAMENT..............................................................................................5

6. OFICIALI...............................................................................................................................5

7. TIMPUL..................................................................................................................................6

8. FAULTUL ȘI COMPORTAMENTUL NESPORTIV.............................................................6

9. AVANTAJUL..........................................................................................................................7

10. OFSAIDUL...........................................................................................................................7
 1. Introducere

Fotbalul este un sport de echipă ce se dispută între două echipe alcătuite din 11 jucători
fiecare. La începutul secolului XXI era jucat de peste 250 de milioane de jucători în peste 200 de
țări, ceea ce îl face cel mai popular sport din lume.
Originile fotbalului se află undeva în urmă cu peste 2000 de ani. În 2004, forul ce
guvernează acest sport la nivel mondial FIFA (Fédération Internationale de Football
Association) a recunoscut China ca fiind locul de naștere al fotbalului. În jurul anului 200 î.e.n.
chinezii jucau un sport asemănător numit cuju. Regulile au evoluat cu timpul, astfel ajungându-se
la sportul practicat astăzi.
În primăvara anului 2001, FIFA informa că peste 240 de milioane de oameni joacă regulat
fotbal, în peste 200 de țări de pe întreg globul. Regulile sale simple și echipamentul redus,
necesar practicării fotbalului au contribuit, fără îndoială, la creșterea popularității sale. În multe
zone ale lumii, fotbalul naște pasiuni enorme și joacă un rol foarte important în viața fanilor, a
comunităților locale și chiar a națiunilor, este deseori numit cel mai popular sport din lume.
Recunoscut în multe țări drept: sportul rege.
Legile jocului au fost formate în Anglia de ,,The Football Association” în 1863.
Fotbalul se joacă cu o minge sferică pe un teren dreptunghiular cu lungimea cuprinsă între
100-110 m, iar lățimea, între 64-75m, acoperit cu iarbă, cu câte o poartă la fiecare capăt.
În lungime, marginile terenului sunt delimitate de liniile de margine, în timp ce în lățime
(unde se află porțile), acestea sunt reprezentate de liniile de poartă. Pe fiecare linie de poartă, la
cele 2 capete ale terenului, se găsește câte o poartă. Lățimea acesteia trebuie să măsoare 7,32m și
înălțimea, 2,44m. În spate se fixează plasa porții, deși aceasta nu este obligatorie prin regulament.
În fața fiecărei porți se află o suprafață a terenului, denumită suprafața de pedeapsă
(popular, "careul de 16m”). Această suprafață îndeplinește mai multe funcții. Cea mai importantă
este aceea de a delimita locul până la care portarul poate juca mingea cu mâna. De asemenea, un

2
eventual fault al unui apărător asupra unui atacant advers în această suprafață se va penaliza, de
obicei, cu o lovitură liberă directă, cunoscută sub numele de lovitură de pedeapsă (penalty).
Scopul jocului este de a înscrie goluri introducând mingea în poarta adversarului. În
afara portarului, ceilalți jucători nu se pot folosi de mâini pentru a manevra mingea. Câștigătorul
meciului este echipa care a înscris mai multe goluri la încheierea partidei.
2. Reguli generale în practicarea fotbalului

Fotbalul se joacă după un set de reguli, cunoscute sub numele de ,,Legile Jocului”.
Acestea sunt dezvoltate în continuare:
Două echipe de câte 11 jucători fiecare încearcă să lovească mingea de fotbal, cu scopul
de a o introduce în poarta adversă. Echipa care înscrie mai multe goluri până la finalul jocului
este declarată câștigătoare; dacă ambele echipe au marcat același număr de goluri, meciul este
considerat egal. Una dintre primele reguli este interzicerea atingerii intenționate a mingii cu mâna
în timpul jocului (excepție fac portarii). Singura dată când jucătorul se poate folosi de mâini este
atunci când aruncă de la margine (execută un aut). În rest, jucătorii se pot folosi de orice parte a
corpului pentru a direcționa mingea.
Jucătorii se pot apropia de poarta adversă astfel: prin dribling (alergarea cu mingea la
picior); prin pasarea mingii între coechipieri și prin șutarea acesteia spre poartă. Jucătorii adverși
pot recupera mingea prin interceptarea unei pase sau prin deposedarea adversarului. Contactul
fizic este limitat.
Jocul se oprește doar în momentul în care mingea părăsește cu întreaga circumferință o
linie ce marchează terenul (fie pe pământ, fie în aer) sau când arbitrul fluieră.

3. Tactici de joc

Legile jocului nu impun o altă poziție ocupată în teren de vreun jucător, în afara celei de
portar. De-a lungul timpului au apărut o serie de poziții specifice.
Acestea sunt:
 fundaș - jucător specializat în prevenirea încercărilor de a marca ale adversarilor;
 mijlocașul - jucător care organizează jocul ofensiv al echipei și oferă pase decisive
atacanților; totodată el ajută apărătorii, încercând să oprească atacurile adverse încă de la
început;

3
  atacantul - jucător al cărui principal rol este acela de a marca goluri.
Aceste poziții sunt împărțite la rândul lor, după timpul petrecut de un jucător într-o
anumită parte a terenului de joc. De exemplu, există fundași centrali sau mijlocași stânga.
Aceste poziții nu sunt restricționate de reguli, iar fotbaliștii sunt liberi să-și schimbe
pozițiile în timpul jocului. Acest lucru se aplică și portarilor, care, deși în marea majoritate a
timpului se află în preajma propriei porți, pot participa oricând la jocul ofensiv al echipei. Cele
mai întâlnite cazuri sunt la loviturile libere sau la cornere.
Dispunerea jucătorilor pe teren se numește așezare tactică. Stabilirea așezării tehnico-
tactice a echipei intră în subordinea antrenorului.

4. Aplicabilitatea regulilor

Legile principale ale jocului sunt în număr de 17. Aceleași legi se aplică la toate nivelurile
fotbalistice, chiar dacă prefața regulamentului permite federațiilor naționale să modifice anumite
pasaje pentru diverse categorii (juniori, seniori, femei, etc.). Pe lângă cele 17 legi, numeroase alte
decizii și directive IFAB contribuie la reglementarea jocului de fotbal. Legile pot fi găsite pe site-
ul oficial al FIFA.

5. Jucători și echipament

Echipamentul de bază al jucătorilor este format dintr-un tricou, pantaloni, ciorapi

(jambiere) și apărătoare. Jucătorilor le este interzis să poarte altceva ce ar putea fi periculos
pentru ei sau pentru alt jucător (inclusiv bijuterii sau ceasuri).
Un anumit număr de jucatori pot fi schimbați în timpul unui joc. Numărul maxim de
înlocuiri, în meciurile internaționale și la nivel de ligi naționale, este de 3. La alte niveluri acest
număr poate varia. Motivele cele mai întâlnite ce cauzează o schimbare sunt accidentările,
oboseala, schimbările tactice sau tragerile de timp pe final de joc. La nivelul seniorilor, un jucător
înlocuit nu poate reintra în joc.

6. Oficiali

4
 Un joc este condus de un arbitru. Acesta deține întreaga autoritate de a pune în aplicare
legile jocului, în concordanță cu meciul la care a fost delegat, iar deciziile sale sunt finale și
indiscutabile. Arbitrul este ajutat de 2 arbitri asistenți (popular denumiți tușieri). În jocurile
disputate la cel mai înalt nivel există și un al patrulea oficial. Acesta îl poate înlocui pe arbitru în
cazul în care acesta se află în imposibilitatea de a mai conduce meciul.

7. Timpul

Un meci obișnuit de fotbal este alcătuit din 2 perioade de timp (reprize) de câte 45 de
minute fiecare. Pauza dintre ele este, de obicei, de 15 minute.
Arbitrul este cel care cronometrează meciul. El trebuie să aproximeze cât timp se pierde
cu schimbările, cu asistența medicală oferită jucătorilor accidentați, cu avertizarea și eliminarea
jucătorilor, cu tragerile de timp, etc. Când există astfel de evenimente, arbitrul hotărăște
prelungirea reprizei, durata cu care se prelungește rămâne la atitudinea arbitrului și doar el
stabilește când fluieră încheierea reprizei. Nu există alți oficiali care să cronometreze meciul, deși
arbitrii asistenți pot purta ceasuri, iar la nevoie îl pot ajuta pe "central". În meciurile la care există
și arbitru de rezervă, acesta este înștiințat de arbitru cu câte minute se va prelungi meciul, iar el
indică jucătorilor și spectatorilor numărul de minute, ridicând o tabelă pe care stă scris acest
număr.
În unele competiții, dacă meciul se incheie la egalitate, se joacă încă 2 reprize de
prelungiri, de câte 15 minute fiecare. Dacă și după terminarea acestora scorul rămâne egal, se
execută lovituri de departajare (lovituri de la 11m) pentru a se stabili echipa învingătoare.
Golurile înscrise din aceste penalty-uri nu se iau în considerare la rezultatul final.

8. Faultul și comportamentul nesportiv

Faultul se produce în momentul în care un jucător comite o faptă nesportivă citată de

Regulamentul de fotbal, în timp ce mingea se află în joc. Faptele mai grave, cum sunt hențul
(jucarea mingii cu mâna), tragerea unui adversar, împingerea unui adversar etc., se pedepsesc cu
lovitură liberă directă sau lovitură de la 11 metri (dacă "infracțiunea" se produce în careul de 16
metri). Celelalte se pedepsesc cu lovitură liberă indirectă.

5
 Comportamentul nesportiv poate apărea oricând, atât la jucătorii aflați pe gazon, cât și la
rezerve. Faptele ce conduc la un astfel de comportament sunt considerate a fi împotriva spiritului
jocului și se pedepsesc cu cartonaș galben sau cu cartonaș roșu (eliminare).
În ultimul timp, în fotbalul profesionist a apărut o nouă problemă: simularea. Aceasta
constă în căderea unui jucător cu scopul de a obține o lovitură liberă (eventual un penalty), chiar
dacă nu a existat în prealabil contact între el și jucătorul advers (presupus că l-ar fi faultat). Fiind
un gest greu de sesizat de arbitri, simularea este acum considerată "gest nesportiv" și este
sancționată cu cartonaș galben.

9. Avantajul

Avantajul presupune ca arbitrul să permită continuarea jocului (să nu-l oprească) chiar
dacă la un moment dat se produce o "infracțiune" împotriva unei echipe. Acest lucru se intâmplă
doar dacă acea echipă poate beneficia de nesancționarea greșelii adversarului. Dacă nu se profită
de avantajul lăsat, arbitrul poate reveni asupra deciziei și poate întoarce faza la momentul inițial,
acordând lovitură liberă. Timpul scurs între acordarea avantajului și revenirea la faza
premergătoare nu poate depăși 4-5 secunde.
Chiar dacă se utilizează această clauză a avantajului, la prima întrerupere a jocului,
arbitrul poate sancționa (dacă este necesar) jucătorul ce a comis faultul (gestul nesportiv).

10. Ofsaidul

Legea ofsaidului limitează posibilitatea atacanților de a se poziționa atât în fața mingii

(mai aproape de linia porții), cât și în fața penultimului jucător advers. Adesea se spune că această
regulă a fost creată pentru a evita ca jucătorii să aștepte mingea într-un singur loc, cât mai
aproape de poarta adversă (popular vorbind, "să stea la pomană").