Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
În conformitate cu prevederile art. 13, lit. c) din Legea nr. 672/2002 privind auditul public
intern, republicată, cu modificările ulterioare, Hotărârea Guvernului nr. 1086/2013 pentru
aprobarea Normelor generale privind exercitarea activităţii de audit public intern şi ale
Planului anual de audit public intern, în perioada 15.02 - 15.03.2016 se va efectua o misiune
de audit public intern de conformitate la departamentul resurse umane, cu tema „Modul de
organizare a activităţii de gestiune a timpului de muncă şi timpului de odihnă”.
Perioada cuprinsă în auditare: 01.01.2015 – 31.12.2015.
Scopul misiunii de audit este de a da asigurări asupra modului de organizare a activităţii de
gestiune a resurselor umane din entitatea publică şi a conformităţii cu cadrul legislativ şi normativ
aplicabil.
Obiectivele generale ale misiunii sunt:
Evaluarea respectării normelor şi prevederilor legale referitoare la modul de evidenţă a
prezenţei, învoirilor şi concediilor;
Verificarea întocmirii corespunzătoare a foilor colective de prezenţă.
Verificarea evidenţei concediilor de odihnă medicale şi de studii;
Menţionăm că se va efectua un audit de conformitate.
Echipa de audit este formată din:
Roman Constantin, auditor intern, coordonator echipă de audit intern;
Popescu Mihai, auditor intern
Supervizorul misiunii este Enache Marius, având funcţia de auditor intern.
Enache Marius,
Şeful Compartimentului de audit public intern
4
Metodologia derulării misiunii de audit public intern -
DECLARAŢIA DE INDEPENDENŢĂ
Nume şi prenume: Enache Marius Data: 31.01.2016
Misiunea de audit: „„Modul de organizare a activităţii de gestiune a timpului de muncă şi timpului de odihnă”
Nr.
Declararea conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor Da Nu
crt.
1. Aţi avut/aveţi vreo relaţie oficială, financiară sau personală cu persoane
din cadrul entităţii/structurii ce va fi auditată care ar putea să vă limiteze - X
măsura în care puteţi să interveniţi şi să constataţi deficienţe de orice fel
cu privire la misiunea de audit public intern de sistem?
2. Aveţi idei preconcepute faţă de persoane, activităţi, procese, programe,
grupuri, care au legătura cu structura ce va fi auditată şi care ar putea - X
să vă influenţeze în misiunea de audit public intern de sistem?
3. Aţi avut/aveţi funcţii sau aţi fost/sunteţi implicat(ă) în ultimii 3 ani într-un - X
alt mod în activitatea entităţii/structurii ce va fi auditată?
4. Aveţi responsabilităţi în derularea programelor şi proiectelor finanţate - X
integral sau parţial de Uniunea Europeană?
5. Aţi fost implicat(ă) în elaborarea şi implementarea sistemelor de control - X
ale entităţii/structurii ce va fi auditată?
6. Sunteţi soţ/soţie, rudă sau afin până la gradul al patrulea inclusiv cu - X
conducătorul entităţii/structurii ce va fi auditată?
7. Aveţi vreo legătură politică, socială care ar rezulta dintr-o fostă angajare
sau primirea de redevenţe de la vreun grup, organizaţie sau nivel - X
guvernamental, care are legătură cu entitatea/structura ce va fi auditată?
8. Aţi aprobat înainte documente, ordine de plată şi alte instrumente de - X
plată pentru entitatea/structura ce va fi auditată?
9. Aţi fost/sunteţi implicat în ţinerea evidenţei contabile la - X
entitatea/structura ce va fi auditată?
10. Aţi avut/aveţi vreun interes personal care influenţează sau pare să
influenţeze îndeplinirea atribuţiilor de serviciu cu imparţialitate şi - X
obiectivitate faţă de entitatea/structura ce va fi auditată?
11. Puteţi evalua eficacitatea proceselor şi sistemelor în raport cu cerinţele X -
specificate şi conformitatea obiectivelor cu politica entităţii?
12. Dacă în timpul misiunii de audit public intern de performanţă apar
incompatibilităţi personale, externe sau organizaţionale care afectează X -
obiectivitatea dvs. de a lucra şi a elabora rapoarte de audit imparţiale, le
notificaţi şefului compartimentului de audit public intern?
4
Metodologia derulării misiunii de audit public intern -
DECLARAŢIA DE INDEPENDENŢĂ
Nume şi prenume: Popescu Mihai Data: 31.01.2016
Misiunea de audit: „„Modul de organizare a activităţii de gestiune a timpului de muncă şi timpului de odihnă”
”

Nume şi prenume: Roman Constantin Data: 31.01.2016

Ulterior, vă vom contacta pentru a stabili, de comun acord, data şi modul de organizare a
4
Metodologia derulării misiunii de audit public intern -
Cu deosebită consideraţie,
4
Metodologia derulării misiunii de audit public intern -
A. LISTA PARTICIPANȚILOR
B. STENOGRAMA ȘEDINȚEI
4
Metodologia derulării misiunii de audit public intern -
4
Metodologia derulării misiunii de audit public intern -
4
Metodologia derulării misiunii de audit public intern -
4
Metodologia derulării misiunii de audit public intern -
de responsabilităţi.
Se au în vedere aşteptările entităţii în ceea ce priveşte Acestea reprezintă
7. DA - punctul de plecare în
evidenţierea prezenţei, învoirilor şi concediilor? demararea procesului
Sistemul de obţinere a informaţiilor şi de efectuare a
8. evidenţierea prezenţei, învoirilor şi concediilor este DA -
corelat cu ierarhia managerială?
STUDIU PRELIMINAR
4
Metodologia derulării misiunii de audit public intern -
4
Metodologia derulării misiunii de audit public intern -
4
Metodologia derulării misiunii de audit public intern -
Serviciul este organizat cu un număr de 9 de posturi din care 3 funcţii de conducere şi 6 funcţii
de execuţie. În prezent îşi desfăşoară activitatea cu 6 funcţii de execuţie, care asigură managementul
resurselor umane a 5 de structuri organizatorice care însumează 290 de persoane în aparatul propriu.
Situaţia numărului de salariaţi care revin la 1 lucrător în domeniul resurselor umane din cadrul
SRU se prezintă astfel:
Număr de salariaţi care revin la numărul de lucrători în domeniul resurselor umane
inclusiv personalul de conducere
Aprobat la cca. 27 de angajaţi revine câte 1 lucrător în domeniul resurselor umane
Efectiv la cca. 32 de angajaţi revine câte 1 lucrător în domeniul resurselor umane
Număr de salariaţi care revin la numărul de lucrători în domeniul resurselor umane
exclusiv personalul de conducere
Aprobat la cca. 35 de angajaţi revine câte 1 lucrător în domeniul resurselor umane
Efectiv la cca. 48 de angajaţi revine câte 1 lucrător în domeniul resurselor umane
La nivelul direcţiei, majoritatea personalului de execuţie au studii superioare, reprezentând peste
65% din totalul personalului.
Predomină economiştii cca. 56% (categoria finanţe: contabilitate 25%, management 25%, marketing
25% şi administrarea afacerilor – 15% numai 10% reprezintă personal din specializările drept,
psihologie, inginerie şi studii politice şi administrative.
Personalul cu studii medii este reprezentat de absolvenţi cu studii liceale din domeniile: industrial
(3%), economic (3%), uman/filologie (3%).
Serviciul de resurse umane are un rol direct în îndeplinirea obiectivelor entităţii publice şi a
4
Metodologia derulării misiunii de audit public intern -
Condica de prezenţa :
a. serveşte ca document obligatoriu în care angajatul semnează la începutul şi sfârşitul programului
consemnarea orelor suplimentare, orelor de noapte, concedii de odihnă, concedii boală, accidente în
muncă, maternitate, învoiri, concediu fără plată, absenţe nemotivate;
b. se întocneşte într-un singur exemplar de compartimentul resurse umane din cadrul instituţiei;
c. nu circulă;
d. se arhivează la compartimentul resurse umane din cadrul instituţiei publice;
e. conţine minim obligatoriu : denumirea instituţiei, secţia pentru care se întocmeşte documentul, în
interior se vor scrie numele şi prenumele salariaţilor , funcţia ziua luna anul, semnătura ora plecării,
absenţe nemotivate.
Foaia colectivă de prezenţă:
a.Serveşte ca :
document centralizator privind evidenţa timpului de muncă a salariatului, a orelor
suplimentare, orelor de noapte, concediu de odihnă, concedii de boală, maternitate, învoiri şi
concediu fără plată, absenţe nemotivate;
b. Se întocmeşte într-un singur exemplar care stă la baza întocmirii statelor de plată
c. Circulă 1a:
4
Metodologia derulării misiunii de audit public intern -
Planificarea operaţiunilor
Evidenţierea prezenţei învoirilor şi concediilor:
-procurarea condicii de prezenţa a personalului
-întocmirea procesului verbal pe ultima fişă
-înscrierea salariaţilor în CP (condică de prezenţă)
-desemnarea prin decizie a persoanei responsabile cu CP
-stabilirea programului de lucru
-întocmirea FCP (foaie colectivă de prezenţă)
-întocmirea cererilor de învoire;
-înscrierea concediului făra plată în CP şi FCP -înregistrarea cererii pentru acordarea de zile libere
plătite;
-aprobarea cererii de către conducătorul unităţii;
-întocmirea unei evidenţe zilele libere plătite;
-înregistrarea cererii de concediu făra plată, aprobarea şi emirerea deciziei pentru aceasta,
-predarea unui exemplar sub semnătură privată solicitantului,
-întocmirea evidenţei zilelor de concediu fără plată pentru fiecare salariat,
-înscrierea în FCP a concediului făra plată;
-înştiinţarea instituţiei în cazul concediilor medicale ;
4
Metodologia derulării misiunii de audit public intern -
Auditori interni,
Popescu Mihai
Roman Constantin
4
Metodologia derulării misiunii de audit public intern -
4
Metodologia derulării misiunii de audit public intern -
4
Metodologia derulării misiunii de audit public intern -
. D N OBSERVAŢII
A U
Obiectiv 1 Adecvarea politicii de gestiune a timpului de muncă şi de odihnă
La nivelul entităţii se realizează o analiză periodică a
X
procedurilor în scopul actualizării lor?
Sunt asigurate condiţiile pentru pregătirea profesională a
X
salariaţilor?
Sefii compartimentelor de la Serviciul Resurse Umane
X
comunică periodic cu celelalte departamente?
La şedinţele de lucru au fost reprezentate toate structurile din
X
cadrul entităţii?
Planificarea operaţiunilor este întotdeauna respectată? X
Cunoaşterea modului de derulare a paşilor privind evidenţa
X
învoirilor şi concediilor este testată periodic?
Obiectiv 2 Întocmirea şi arhivarea documentelor privind timpul de muncă.
La nivelul compartimentului se efectuează controale de către
X
director?
Modul de monitorizare a acestui timp este stipulat În Monitorizare zilnică a
Regulamentul Intern? stadiului de muncă a
X se realizează de
persoane desemnate în
acest sens
Sacnţiunile pentru neîndeplinirea corectă a timpului de
muncă(absenţe nemotivete) sunt mentionate în X
Regulamentul Intern?
Obiectiv 3 Întocmirea şi arhivarea documentelor privind timpul de odihnă.
La nivelul entităţii există programarea anuală a concediilor? X
Există departamente care au prioritate în aprobarea cererilor
X
de concediu de odihnă, pe motiv de importanţă în entitate?
4
Metodologia derulării misiunii de audit public intern -
4
Metodologia derulării misiunii de audit public intern -
4
Metodologia derulării misiunii de audit public intern -
4
Metodologia derulării misiunii de audit public intern -
În urma analizei riscurilorşi evaluării controlului intern au fost selectate în auditare următoarele actvitiăţi/acţiuni:
Semnarea condicii de prezenţa;
Întocmirea FCP la fârşitul lunii;
Aprobarea FCP de către conducătorul unităţii;
Planificarea concediilor de odihna CO;
Întocmirea evidenţei CO.
4
Metodologia derulării misiunii de audit public intern -
Locul
Tipul Durata Auditorii interni
OBIECTIVE ACTIVITĂŢI/ACŢIUNI (ore)
desfăşurării
testării
I. Pregătirea misiunii
Enache Marius
1. Întocmirea si aprobarea Ordinului
2 Popescu Mihai Sediu
de serviciu Roman Constantin
Enache Marius
2. Întocmirea si validarea Declaraţiilor
2 Popescu Mihai Sediu
de independenţă
Roman Constantin
3. Pregătirea şi transmiterea Enache Marius
Notificării privind declanşarea 2 Popescu Mihai Sediu
misiunii de audit public intern de Roman Constantin
sistem
Enache Marius
4. Deschiderea misiunii de audit Sediul structură
2 Popescu Mihai
public intern de sistem auditată
Roman Constantin
4
Metodologia derulării misiunii de audit public intern -
Enache Marius
9. Elaborarea Programului misiunii de audit
public intern de sistem 8 Popescu Mihai Sediu
Roman Constantin
II. Intervenţia la fata locului
3. Verificarea
evidenţei Stabilirea şi revizuirea Analiza Sediul structură
programelor de asigurare a Evalaurea Enache Marius auditată
concediilor de personalului, pentru structura Verificare 1 Popescu Mihai
odihnă medicale auditată Roman Constantin
şi de studii;
4
Metodologia derulării misiunii de audit public intern -
Test
Denumirea misiunii: „Modul de organizare a activităţii de gestiune a timpului de muncă şi timpului de odihnă”
4
Metodologia derulării misiunii de audit public intern -
TEST
4
Metodologia derulării misiunii de audit public intern -
Foaie de lucru
4
Metodologia derulării misiunii de audit public intern -
FOAIE DE LUCRU
Auditori interni,
Popescu Mihai
Roman Constantin
4
Metodologia derulării misiunii de audit public intern -
Nr.
Întrebări Da Nu Observaţii
crt.
A Obiectivul de audit nr 1 Evaluarea respectării normelor şi prevederilor legale referitoare
la modul de evidenţă a prezenţei, învoirilor şi concediilor;
Cadrul normativ în vigoare pentru acest departament este
respectat? X
4
Metodologia derulării misiunii de audit public intern -
Listă de control
LISTĂ DE CONTROL
4
Metodologia derulării misiunii de audit public intern -
4
Metodologia derulării misiunii de audit public intern -
4
Metodologia derulării misiunii de audit public intern -
Enache Marius
Problema Schema de funcţionare a SRU nu este conformă, numărul de salariaţi este mai mic
necesarul desfăşurării activităţii, în condiţii optime.
4
Metodologia derulării misiunii de audit public intern -
Unele operaţiuni procedurale nu sunt realizate în termen, din cauza nivelului mare
Consecinţa de muncă.
4
Metodologia derulării misiunii de audit public intern -
C. LISTA PARTICIPANȚILOR
D. CONCLUZII
4
Metodologia derulării misiunii de audit public intern -
A. Lista participanţilor
4
Metodologia derulării misiunii de audit public intern -
B Concluzii
Prezentul raport de audit intern a fost întocmit în baza Programului de audit public intern şi
Programul intervenţiei la faţa locului, a constatărilor efectuate pe perioada colectării şi
prelucrării informaţiilor şi în timpul muncii pe teren. Constatările au la bază probe de audit
obţinute pe baza testelor efectuate şi consemnate în documentele de lucru.
I. Introducere
Echipa de auditori a fost formată din:
Supervizarea misiunii de audit inter a fost asigurată de Dl. Enache Marius, auditor principal
în cadrul compartimentului audit publuc intern.
4
Metodologia derulării misiunii de audit public intern -
Ordinul 946 din 04.07.2005 (republicat) pentru aprobarea Codului controlului intern ,
cuprinzând standardele de control intern/managerial la entităţile publice şi pentru
dezvoltarea sistemelor de control intern;
Norme proprii privind exercitarea activităţii de audit public intern în cadrul Primăriei
X;
4
Metodologia derulării misiunii de audit public intern -
Tipul de audit: Echipa de auditori interni a efectuat o misiune de audit public intern de
conformitate respectiv realizarea unei analize a activităţii desfăşurate privind modul de gestiune
a timpului de muncă şi de odihnă din cadrul Serviciului Resurse Umane, urmărindu-se
determinarea necesităţii şi oportunităţii îmbunătăţirii economicităţii, eficienţei şi eficacităţii
activităţilor sub aspectul respectării ansamblului regulilor procedurale şi metodologice care le
sunt aplicate.
Tehnicile şi instruentele utilizate specifice activităţii de audit intern au fost aplicate pentru mai
puţin de 100% din elementele specifice unei operaţiuni din cadrul evidenţei timpului de muncă,
echipa utilizând tehnici de eşantionare în scopul selectării probelor analizate.
a) Comparaţia: confirmă identitatea unei informaţii după obţinerea acesteia din două
sau mai multe surse diferite;
b) Examinarea: presupune urmărirea în special a detectării erorilor sau a iregularităţilor;
4
Metodologia derulării misiunii de audit public intern -
Observarea fizică constă în urmărirea unui proces sau a unei proceduri, prin care auditorii
interni îşi formează o părere proprie.
4
Metodologia derulării misiunii de audit public intern -
- Organigrama entităţii;
- State de funcţii;
- Fişele posturilor;
- Procedurile de lucru;
- Situaţia privind cursurile de perfecţionare la care a aprticipat personalul din cadrul entităţii
publice Primăria X în perioada 01.01.2015 – 31.12.2015.
Studiu preliminar;
Interviuri;
Teste;
Foi de lucru;
4
Metodologia derulării misiunii de audit public intern -
FIAP –uri;
Echipa de auditori interni pentru realizarea derulării etapelor specifice misiunii de audit
intern a avut în vedere obiectivele misiunii, prezentate mai sus, pentru evaluarea funcţionalităţii
sistemului de control intern care se desfăşoară în cadrul Serviciului Resurse Umane pentru
activitatea de gestiue a acestora.
4
Metodologia derulării misiunii de audit public intern -
4
Metodologia derulării misiunii de audit public intern -
4
Metodologia derulării misiunii de audit public intern -
concediilor” echipa de auditori a urmărit dacă la nivelul entităţii există proceduri pentru
sprijinirea funcţionării circuitului documentelor care stau la baza acestei activităţi.
Echipa de auditori a constatat că atribuirea responsabilităţilor, separarea sarcinilor şi
delegarea autorităţilor sunt stabilite prin proceduri scrise în curs de formalizare şi implementare.
Pe parcursul evaluarilor au fost testate procedurile operaţionale şi procedurile de lucru
pentru desfăşurarea activităţii specifice gestiunii timpului de muncă şi de odihnă şi a au fost
urmărite operaţiile şi activitatea audiată în raport cu cadrul normativ.
În baza acestor observaţii, se regăseşte ca o recomandare generală la toate obiectivele
misiunii de audit intern, necesitate formalizării şi implementării procedurilor elaborate pentru
toate operaţiunile privitoare la activitate de evidenţă a prezenţelor, învoirilor şi concediilor, pe
baza cadrului normativ existent.
Pe baza procedurilor se monitorizeză existenţa şi funcţionalitatea controlului intern, ceea ce
ne va da posibilitatea să constatăm dacă:
Este intergrat în sistemul de management al fiecărei componente structurale a entităţii
publice;
Intră în grija personalului de la toate nivelurile;
Oferă o asigurare rezonabilă atingerii obiectivelor, începând cu cele individual şi
terminând cu cele generale.
În practică există două categorii de proceduri:
• Proceduri generale date de cadrul normativ, respectiv de legi, norme
metodologice, precizări, instrucţiuni, elaborate de către entitatea publică în vederea
organizării aplicării unor reglemetări de rang superior, aprobate de către conducătorul entităţii
publice sau chiar de către guvern.
• Proceduri specifice pentru fiecare activitate a entităţii publice sub forma
metodologiilor de lucru, care trebuie să fie:
1) scrise şi formalizate pe suport de hârtie şi/sau electronic, care să conţină
pe fluxurile operaiilor, activităţi de control, responsabilităţi, modele de
documente cu exemplificări, cunoştinţele individuale şi colective care
trebuie stocate şi puse în ordinea care să corespundă scopurilor entităţii
publice şi aprobate de management;
4
Metodologia derulării misiunii de audit public intern -
4
Metodologia derulării misiunii de audit public intern -
IV. Concluzii
Prezentul raport de audit intern a fost întocmit în baza Programului de audit public intern şi
Programul intervenţiei la faţa locului, a constatărilor efectuate pe perioada colectării şi
prelucrării informaţiilor şi în timpul muncii pe teren. Constatările au la bază probe de audit
obţinute pe baza testelor efectuate şi consemnate în documentele de lucru.
4
Metodologia derulării misiunii de audit public intern -
CUPRINS
Denumire Pag.
ETAPA I. PREGĂTIREA MISIUNII
1.1 Iniţierea auditului intern
1.1.1 Ordinul de serviciu – P01 2
1.1.2 Declaraţia de independenţă - P02 3
1.1.3 Notificare privind declanşarea misiunii de audit public intern al resurselor umane- P 03 6
1.2 Şedinţa de deschidere
1.2.1 Minuta şedinţei de deschidere – P04 8
1.3 Colectare şi preluarea informaţiilor
1.3.1 Chestionarul de luare la cunoştinţă – P05 9
1.3.2 Studiu preliminar – P 06 13
1.4 Analiza riscurilor şi evaluarea controlului intern
1.4.1 Evaluarea riscurilor – P07 19
1.4.2 Evaluarea controlului intern Chestionar de control intern –P08 21
Evaluarea gradului de încredere în controlul intern – P08 23
1.5 Elaborarea Programului misiunii de audit public intern al gestiunii resurselor umane
1.5.1 Programul misiunii de audit public intern al gestiunii resurselor umane – P09 26
ETAPA II. Intervenţia la faţa locului
2.1 Colectarea şi analiza probelor de audit
Teste – P10
Efectuarea testărilor şi formularea
2.1.1 Chestionar listă de verificare - CLV; foi de lucru; 28
constatărilor
interviuri; chestionare – P10
Analiza problemelor şi Fişă de Identificare şi Analiză a
2.1.2 34
formularea recomandărilor Problemei – FIAP – P11
Analiza şi raportarea Formular de Constatare şi Raportare a
2.1.3 36
iregularităţilor Iregularităţilor – FCRI – P12
2.2 Revizuirea documentelor şi constituirea dosarului de audit
2.2.1 Nota centralizatoare a documentelor de Lucru –P13 37
2.3 Şedinţe de închidere
2.3.1 Minuta şedinţei de închidere – P14 38
ETAPA III. Raportarea rezultatelor misiunii
3.1 Elaborarea proiectului Raportului de audit public intern
Elaborarea proiectului Raportului Proiectul Raportului de audit public intern – P15
3.1.1 de audit public intern
4
Metodologia derulării misiunii de audit public intern -
BIBLIOGRAFIE
1. HOTĂRÂRE Nr. 1086 din 11 decembrie 2013 pentru aprobarea Normelor generale
privind exercitarea activităţii de audit public intern;
2. ORDIN NR. 757 pentru aprobarea Ghidului general privind metodologia specifică
de derulare a misiunilor de audit public intern de regularitate/conformitate;
3. ROF al Primăriei Mun. X
4. ROI al Primăriei Mun. X
5. Organigrama Primărie Mun. X
6. Îndrumar – Evaluarea controlului intern în scopul realiyării misiunilor de audit
public intern(2014);
7.
4
Metodologia derulării misiunii de audit public intern -
33333
33
33
33
333
4
Metodologia derulării misiunii de audit public intern -
33
4
Metodologia derulării misiunii de audit public intern -