DETERIORAREA STRATULUI DE OZON

Prof.: ILIE VIRGINIA-SIMONA

Liceul Tehnologic “Tudor Vladimirescu” Şimian, Mehedinţi

Este cunoscut faptul cǎ ozonul (O3) reprezintǎ starea alotropică a oxigenului şi

este întâlnit doar sub formă de urme (0,2 – 0,8 mg/100 m³) în aerul din apropierea
solului.
Ozonul este dispus diferenţiat pe verticală, de la suprafaţa solului până la 20 – 22
km depărtare de sol. Acesta atinge cea mai mare concentraţie în stratosferă, unde
formează un strat gros de 2 – 5 mm.
Cantitatea de ozon respectiv ozonul stratosferic, purtând denumirea de
ozonosferă, depinde de echilibrul dintre reacţiile de formare şi de descompunere ale
ozonului, care pot fi prezentate schematic astfel:
- formarea ozonului are loc pornind de la O2, sub influenţa radiaţiei ultraviolete.

U.V. +O2
O2–—————> 2 O ● ; O●—————> O3

- descompunerea ozonului cu formare de O 2, se desfăşoară sub acţiunea radiaţiilor

ultraviolete.
U.V.
2O3—————> 3O2
185-290 nm
Aceste reacţii determină în stratosferă creşterea temperaturii cu înălţimea până la
circa 60 km. Ozonul formează în stratosferă un înveliş cu rol decisiv în apărarea
împotriva radiaţiilor ultraviolete. Rolul său ecologic este de mare importanţă, servind
drept scut şi ,,caloriferˮ. El reţine în păturile superioare ale atmosferei acea parte din
razele ultraviolete periculoase pentru organismele vii şi reflectă radiaţiile cosmice.
Funcţia de ,,caloriferˮ a ozonului se impune prin însuşirea de a fi mai uşor încălzit de
razele solare şi de înmagazinarea căldurii. Sub aspect ecologic, dispariţia stratului de
ozon ar face imposibilă viaţa pe Pământ. Ozonul se formează local şi în atmosfera
joasă – în ,,troposferăˮ, datorită emisiilor de gaze de eşapament ale autovehiculelor, în
prezenţa luminii solare. Aici ozonul este un poluant toxic pentru viaţa plantelor,
animalelor şi a omului.
În prezent concentraţia de ozon în stratosferă este diminuată. Cauza principală
este existenţa în atmosferă a unor produşi chimici emişi artificial cum sunt:
compuşi cu sulf, azot, brom, fenoli şi mai ales, a aşa numitelor fluorocarburi şi
clorofluorocarburi (CFC). Pe tot parcursul existenţei lor, aceşti compuşi realizează
un circuit continuu totodată reducând concentraţia de ozon.
Începând cu anul 1985 s-a semnalat apariţia unor ,,găuri de ozonˮ, respectiv o
subţiere a stratului de ozon (sub 2 mm până la dispariţie). Ele au apărut iniţial în
emisfera sudică, în Antarctica. Aici oxizii de clor prin acumulare au atins o
concentraţie de peste 500 de ori mai mare faţă de normal. Odată cu începerea verii
polare aceste substanţe, prin eliberare degradează masiv ozonul.
 Principalii compuşi care contribuie la deteriorarea stratului de ozon
Ȋn 1974, doi oameni de ştiinţǎ americani au descoperit cǎ substanţele chimice
numite clorofluorocarburi (CFC), pot distruge molecula de ozon. Ȋncepând cu acea
datǎ, specialiştii au demonstrat cǎ CFC-urile şi alte substanţ chimice distrug stratul de
ozon al Terrei, având consecinţe foarte grave asupra vieţii.
CFC-urile au fost produse pentru prima oară în jurul anilor 1930, fiind folosite
pe scară industrială ca agenţi de răcire. Înaintând în timp, s-au găsit aplicaţii ale CFC-
urilor pentru spălarea materialelor plastice, a metalelor şi a componentelor
electronice, ca propulsori în spray-uri, agenţi de spumare pentru spume industriale şi
poliuretani. CFC-urile sunt în general foarte stabile din punct de vedere chimic, dar în
momentul în care pătrund în stratosferă, sunt desfăcute de către radiaţiile ultraviolete
venite de la Soare. Radicalul (Cl) este foarte agresiv chimic şi este responsabil pentru
desfacerea moleculei de ozon. Rămâne în atmosferă o perioadă îndelungată, timp în
care distruge mai mult de 100.000 molecule de ozon. CFC-urile nu sunt singurele
substanţe ce distrug pătura de ozon, dar asupra lor se îndreaptă cea mai mare atenţie
din cauza potenţialului ridicat de distrugere al ozonului şi a vieţii lungi a moleculelor
CFC.
Halonii – sunt substanţe chimice halogenate în întregime, având o perioadă de
viaţă relativ lungă. Prin desfacerea lor în stratosferă se eliberează atomi de brom, care
sunt de 10 – 100 ori mai agresivi decât clorul în ceea ce priveşte efectul distructiv al
moleculei de ozon. În afară de haloni, care sunt folosiţi la sistemele de răcire ale
frigiderelor, o altă sursă de brom este bromura de metil, folosită ca pesticid.
Procesul de deteriorare a stratului de ozon
Distrugerea ozonului este un proces extrem de complex. Substanţele periculoase
pentru stratul de ozon, ca de exemplu CFC-urile, scapă din sistemele de răcire, din
spray-urile care conţin freon sau din procesele industriale în care se utilizează, urcând
în straturile superioare ale atmosferei ( un proces relativ îndelungat care poate dura
până la 10 ani). Aici sunt atacate de către razele ultraviolete solare, eliberând un atom
de clor (sau brom). Clorul eliberat se ataşează curând unei alte molecule de ozon,
legându-se de unul din atomii de oxigen al acestuia – pe care îl desface, lăsând în
urma lui o moleculă obişnuită de oxigen. Monoxidul de clor este instabil chimic şi se
desface rapid. Atomul de oxigen liber se ataşează unei alte molecule de oxigen.
Atomul de clor rămâne liber în atmosferă şi se ataşează altor molecule de ozon,
continuând acţiunea de distrugere pe o perioadă mai mare de 100 de ani.
Gaura de ozon apare în momentul în care concentraţia atomilor de clor
depăşeşte 1,5-2 părţi pe miliard.
CFC-urile ajunse în atmosferă pot rezista sute de ani până în momentul în care
sunt distruse de către razele ultraviolete solare, devenind astfel periculoase.
Cauzele subţierii şi consecinţele diminuării stratului de ozon
Printre cauzele subţierii stratului de ozon figurează:
 zborurile stratosferice, preferenţial la aproximativ 20 km altitudine, cu
eliberare de gaze arse (oxizi de azot), oxigen atomic, hidrogen, grupări
hidroxil care, interacţionează fotochimic cu ozonul consumându-l;
 zgomotul avioanelor supersonice (numit bang sonic) are de asemenea rol în
distrugerea ozonului;
 halocarbonii (clorofluorocarbonii = freonii) rezultaţi din industria
refrigeratoare, industria aerului condiţionat, industria chimică sau industria
extinctoare.
Printre consecinţele diminuării ozonului stratosferic se numără:
 creşterea incidenţei cancerelor de piele (cu 4 – 6%), determinată de o scădere
a ozonului cu circa 1%;
 degradarea vegetaţiei uscatului;
 dezechilibre ale florei şi faunei marine.
Soluţii globale privind stoparea degradării stratului de ozon
Alternative la folosirea CFC-urilor. Principala soluţie a problemei distrugerii
păturii de ozon este oprirea producerii şi consumului de CFC. Bineînţeles că pentru
aceasta trebuie să existe alternative. Și alternative există:
 Pentru sistemele de răcire – amestecul de propan/butan care se găseşte în
noile modele de frigidere.
 Pentru solvenţi – ape neionizate, gheaţă, curăţire semiudă, gaze sub presiune
– acestea sunt alternative pentru procesele de spălare a sistemelor electronice
folosite pentru producţia de computere.
 Pentru aerosoli – pulverizatoare mecanice, non-spray-uri, gaze sub presiune
şi inhalatoare de praf uscat pentru folosinţa medicală.
 Pentru extinctoare – folosirea amestecurilor de gaze inerte precum
azot/argon sau dioxid de carbon/azot/argon ce pot înlocui folosirea halonilor.
Ziua de 16 septembrie a fost declarată Ziua Internaţională a Protecţiei
Stratului de Ozon, deoarece în această zi în anul 1987 a fost promulgat
Protocolul de la Montreal, referitor la substanţe care epuizează stratul de ozon.
Referitor la substanţele care epuizează stratul de ozon, prevederile Protocolului
de la Montreal pun în evidenţă căile prin care fenomenul de deteriorare a stratului de
ozon poate fi mai strict pus sub control. Dintre aceste căi se menţionează:
- scheme de reducere voluntară a consumului de CFC sau ODS iniţiate de guvern, la
nivelul ramurilor şi subramurilor industriale sau a marilor firme industriale şi
introducerea etichetării ecologice;
-consolidarea activităţii de cercetare-dezvoltare, consumatorii şi furnizorii de
CFC/ODS fiind obligaţi să apeleze la ,,cea mai bună tehnologie disponibilăˮ în
desfăşurarea activităţilor productive;
- interzicerea fabricării şi utilizării unor CFC lăsând la dispoziţia celor interesaţi să-şi
adapteze producţia;
- solicitarea de ajutor financiar străin sau mobilizarea unor fonduri financiare proprii
(de tipul Fondului de Mediu) în favoarea conversiei industriei către alternative la
ODS;
- punerea sub control a importului de ODS.

Bibliografie
1. Rǎdulescu H., Poluare şi tehnici de de depoluare a mediului, Editura Eurobit,
Timişoara, 2003
2. Pruteanu L.M., Chimia şi mediul, Editura Rovimed Publishers, Bacǎu, 2010
3. Vlaicu B., Sǎnǎtatea mediului ambiant, Editura Brumar, Timişoara, 1996