Sunteți pe pagina 1din 14

CRIZELE FINANCIARE

1. Definirea crizelor financiare


2. Crize financiare celebre: evoluţie, factori declanşatori şi posibilităţi de gestionare
3. Situaţia financiară actuală şi perspective ale organismelor financiare
internaţionale

I. Definire şi abordări controversate

Economişş tii şş i monetarişş tii defineşc crizele financiare ca forma de manifeştare a crizelor
bancare, cu impact aşupra ştabilitaă tşii financiare şş i cu ajungere îîn ştare de colapş a
infraştructurii financiare îîn abşentşa interventşiei baă ncii centrale.
Colapşul financiar care afecteazaă companiile genereazaă rapid probleme aşupra
şiştemului bancar: ştarea de panicaă a clientşilor, incapacitatea de a diştinge îîntre ştarea de
şaă naă tate şş i de dificultate a baă ncilor, retragerea depozitelor.
Autorul Schwartz (1986) a identificat doar douaă crize financiare reale, care şau derulat
îîn Marea Britanie şş i SUA îîn 1986 – prin falimentul Companiei Overned Gurney Ltd. şş i îîn SUA,
îîntre 1930-1933. potrivit autorului, şolutşia la crizaă eşte aşigurarea unei şaă naă taă tşi financiare, dar
baă ncile centrale furnizeazaă lichiditaă tşi unor baă nci şolvabile dar lipşite de lichiditaă tşi. Aştfel,
autorul eticheteazaă aşş a zişele crize financiare au termenul de pseudo-crize datoritaă
interventşiilor baă ncilor centrale şş i tratarea şiştemului financiar.
Potrivit autorului Schwartz – eşte dificil de a şe face diştinctşia îîntre baă ncile inşolvabile şş i
cele lipşite de lichiditate datoritaă şchimbaă rilor financiare de-a lungul timpului.
Un alt autor, Kindleberger (1978): arataă caă o crizaă financiaraă realaă implicaă modificaă ri îîn
baza monetaraă şau îîn puterea de cumpaă rare a monedei, îîn anumite ştagii ale crizei. ÎÎn şchimb,
pseudocrizele nu antreneazaă aşemenea efecte. Acelaşş i autor conşideraă caă orice crizaă financiaraă
eşte o parte endogenă a unui ciclu economic. Exiştaă şş ocuri exogene îîn şiştemul financiar, care au
un impact deoşebit aşupra profitabilitaă tşii îîn şectoare exiştente şau îîn unele noi. Sş ocurile care
îîntineazaă noi oportunitaă tşi de profit includ evenimente precum: îînceperea şau şfaî rşş itul unui
raă zboi, o nouaă tehnologie care devine foarte popularaă , modificaă ri îîn politica monetaraă . Agentşii
debitori şau creditori îîşşi mutaă finantşele lor caă tre noi zone de profit, creşş terea credibilitaă tşii,
finantşaînd boom-ul economic şş i antrenaî nd creşş terea ofertei de monedaă .
Euforia inveştitorilor şe inştaureazaă . Prin urmare, şiştemul financiar îîncepe şaă devinaă
fragil, principalele caracteriştici ale şiştemului financiar devenind urmaă toarele:
 baă ncile îîşşi conştituie provizioane inşuficiente viziunii optimişte aşupra colateralului, pe
care inveştitorii îîl angajeazaă chiar îîn activitaă tşi şpeculative;
 îîn timp, cererea depaă şş eşş te oferta îîn anumite şectoare de activitate (îîn noile şectoare
profitabile). Pretşurile creşc, creaî nd noi oportunitaă tşi pentru profit şş i inveştitşii mai multe,
creşc veniturile şş i inveştitşiile viitoare;
 şunt obşervate activitaă tşi şpeculative, ca urmare a lipşei de experientşaă a agentşilor care şe
implicaă îîn inveştitşii.
Obiectul compartimentelor şpeculative variazaă , şş i deşeori duce la crize particulare:
actşiuni, maă rfuri, valutaă şau proprietaă tşi. Mania şau comportamentul iratşional creeazaă bubble
(bule şpeculative), definite ca şş i creşş teri exagerate de pretş , îîntr-o multşime de domenii.
Autorul Minşky (1977, 1982, 1986) a şcriş deşpre modul îîn care şe produce trecerea de
la finanţele de tip hedge, caă tre finanţele speculative şş i apoi caă tre finantşele de tip ponzi (dupaă
numele lui Charleş Ponzi – care a dezvoltat o şchemaă piramidalaă la Boşton, îîn 1920).
Adaî ncirea bulei şpeculative – manifeştarea panicii şş i colapşul pretşurilor – conduc la
declanşş area crahului. Kindleberger foloşeşş te îîn lucrarea şa termenul Marea Panică şi Crahul.
Autorul a identificat 37 crize financiare internatşionale, îîntre 1618 şş i 1997-198 (criza eşte
aşiaticaă , ruşeaşcaă şş i brazilianaă ) cauzele de volatilitate internatşionalaă a fluxurilor de capital şş i
dereglementare.
Autorii Caprio şş i Klingebiel (2003) raporteazaă 116 crize bancare sistemice, paî naă îîn anii
’70, iar autorul Calomiroş identificaă 126 crize bancare îîn tşaările emergente îîn perioada 1980-
1990.
ÎÎn literatura de şpecialitate, eşte identificataă ca fiind şurşaă a crizelor financiare,
problemele din şectorul bancar.
Toate crizele financiare neceşitaă injectaă ri de lichiditate şau fonduri publice şau, îîn unele
cazuri, fonduri private de la baă nci şş i inştitutşii internatşionale. Aceşte interventşii reprezintaă
coşturi directe, faă raă a fi luate îîn conşiderare coşturile cu acoperirea inştrumentelor reale,
garantşiile guvernamentale, modificaă rile de rate a dobaî nzilor adoptate de baă nci pentru
mentşinerea şpreadului, creşş terea şş omajului şş i reducerea PÎB-ului real.
ÎÎn opinia unor autori (Hoggarth, 2003) pierderile, ca procent din PÎB, definite ca şş i
deviatşie cumulataă de la nivelul îînregiştrat îîn 10 ani de precriză, şe şitueazaă la 23,1% din PÎB.
Coşturile ajung la 32% atunci caî nd şe manifeştaă crizaă bancaraă şş i valutaraă . Autorii Honohau şş i
Klingebiel (2003) arataă caă îîmprumuturile de ultim rang (şuporturile de lichiditate) şş i
garantarea depozitelor extinşaă aşupra tuturor depozitelor conduce la creşş terea coşturilor
fişcale pentru rezolvarea crizelor.

Coştul crizelor financiare


Ţara Anul Costul % PIB
Argentina 1980-1982 55%
Argentina 1995 2%
Mexic 1995-1997 14%
Brazilia 1995-2000 5-10%
Chile 1981-1983 41%
Cote d’Îvoir 1988-1991 25%
China 1990 47%
Îndoneşia 1997-1999 50-60%
Korea 1997-1999 15%
Thailanda 1997-1999 24%
Malayşia 1997-1999 10%
Phillippineş 1998-2000 7%
Ruşia 1998 5-7%
Spania 1977-1985 17%
Finlanda 1991-1993 8-10%
Norvegia 1988-1992 4%
Suedia 1991-1993 4-5%
SUA 1984-1991 5-7%
Japonia 1990-2002 17-20% (dupaă dif.
eştimaă ri)
Îşrael 1977-1983 30%

Sursa: BIS (2001); 2004

II. Abordări teoretice privind crizele valutare

Prevenirea crizelor şiştemice (şş i îîn particular a celor valutare) a îînceput şaă prezinte un
intereş şporit îîn şpecial îîn ultimul deceniu al şecolului trecut îîn urma crizelor îînregiştrate îîn
cadrul Siştemului Monetar European (1992), Mexic (1994), îîn tarile din şud-eştul Aşiei, precum
Thailanda, Malaiezia, Îndonezia, Filipine şş i Coreea de Sud (1997) şau îîn Ruşia (1998).
Literatura economica diştinge trei tipuri de crize financiare: valutare, bancare şş i de
datorie externa. ÎÎn practica nu exişta inşa forme pure de crize. Un concept aparte îîn teoria
economica îîn aceşt şenş îîl reprezintaă crizele gemene (twin crises) - crizele valutare şş i ale
şectorului bancar.
Crizele din Aşia (1997), Ruşia (1998) şau din Turcia (2000) şunt exemple concludente.
Alte forme de crize complexe şunt crizele valutare şş i fişcale: Brazilia (1999) şau crize valutare
şş i de datorie externa: Mexic (1994), Argentina (2001). Aştfel, o definitşie clara şş i precişa a
crizelor valutare eşte dificila îîn contextul mentşionat anterior.
O definitşie aproximativa ar fi reprezentata de pierderea îîncrederii îîn moneda natşionala,
exprimata printr-o cerere şporita de şchimbare a monedei autohtone cu o moneda ştraă ina,
aceaşta ducaî nd fie la devalorizarea/deprecierea puternica a monedei natşionale, fie la
diminuarea rezervelor valutare şau impunerea de reştrictşii privind mişş caă rile de capital (Millş şş i
Omarova, 2004).
În literatura economica, crizele financiare şunt îîmpaă rtşite îîn trei generatşii de modele:
Prima generatşie de modele a foşt introduşa de Krugman (1979) şş i dezvoltata ulterior de
Flood şş i Garber (1984). Conform aceştui tip de modele, îîn contextul unei rate de şchimb fixe, o
expanşiune a creditului îîn exceş fata de creşş terea cererii de bani conduce la o pierdere de
rezerve internatşionale graduala, dar perşiştenta, şi, îîn cele din urma, la un atac şpeculativ
aşupra ratei de şchimb. Agentşii economici realizeazaă ca vor avea pierderi daca vor detşine
moneda natşionala şş i îîn conşecintşa o vaî nd chiar îîn momentul îîn care aşş a numita shadow
exchange rate eşte egala cu rata de şchimb fixa.
Datorita aceştui atac, rezervele şunt epuizate, iar autoritaă tşile şunt fortşate şa abandoneze
paritatea. Aceşt model caracterizeazaă perioadele de criza ca fiind perioade îîn care rezervele
valutare ale autoritaă tşilor şcad îîn mod perşiştent, iar creditul intern creşte mai rapid relativ la
cererea de bani. Daca oferta exceşivaă de bani eşte rezultatul nevoii de a finantşa şectorul public,
atunci deficitele fişcale mari şş i creditul caă tre şectorul public pot şervi ca indicatori ai crizei.
Agenor, Bhandari şş i Flood (1992) şugereazaă ca, potrivit aceştei variante de criza, incluşiv
variabilele cu caracter extern, precum rata reala de şchimb, pot şervi ca indicatori ai crizei.
Spre exemplu, deteriorarea balantşei comerciale şş i a contului curent poate fi rezultatul
unor politici fişcale şi/şau de credit expanşionişte care pot conduce la o creşş tere a cererii
pentru bunurile din import şş i pentru o parte din bunurile care anterior au foşt exportate. ÎÎn
pluş, pretşul relativ al şerviciilor şe majoreazaă deoarece politicile expanşionişte conduc la o
creşş tere a cererii aferente.
În conşecintşa, nivelul preturilor eşte ridicat, ceea ce conduce la o apreciere reala a
monedei. Aştfel, variatşiile îîn rata reala de şchimb pot fi conşiderate ca indicatori ai crizelor.
Modele mai recente şugereazaă ca autoritaă tşile abandoneazaă paritatea nu numai datoritaă şcaă derii
rezervelor, dar şş i ca urmare a evolutşiei altor variabile. Ozkan şş i Sutherland (1995) evidentşiazaă
ca autoritaă tşile au un obiectiv care depinde pozitiv de mentşinerea ratei nominale de şchimb fixe
şş i negativ de deviatşiile productşiei fatşa de un anumit nivel tşinta.
Aştfel, îîn cazul unei rate de şchimb fixe, o creşş tere a ratelor de dobaî nda internatşionale
duce la rate interne ale dobaî nzii mai ridicate şş i la un nivel al productşiei mai şcaă zut, creşcaî nd
coştul paă ştraă rii paritaă tşii. Potrivit aceştei argumentatşii, evolutşia ratelor dobaî nzii la nivel intern şş i
internatşional, precum şş i variatşiile PÎB pot fi conşiderate indicatori ai unei crize.
Extinzaî nd ratşionamentul, alte variabile care afecteazaă functşia obiectiv a autoritaă tşilor pot
fi conşiderate ca indicatori ai crizelor. Un nivel ridicat al ratelor dobaî nzii conduce la o creşş tere a
coşturilor de finantşare la nivelul adminiştratşiei centrale. Aştfel, o datorie publica importanta va
indica o inclinatşie mai mare şpre abandonarea peg-ului. ÎÎn pluş, ratele ridicate ale dobaî nzii pot
produce vulnerabilitaă tşi la nivelul şectorului bancar, iar autoritaă tşile ar prefera şa devalorizeze
moneda decaî t şa rişş te un colapş al şiştemului bancar, colapş aşociat cu coşturi mult mai ridicate
datorita garantşiilor oferite pe partea de paşiv a baă ncilor, reşpectiv de garantare a depozitelor.
Aştfel, indicatori precum nivelul creditelor neperformante, creditul acordat baă ncilor de
caă tre banca centrala, şcaă derea depozitelor pot şemnala crizele financiare. Aceaştaă prima
generatşie de modele deşcrie bine crizele din deceniile 8 şş i 9 din tarile din America Latina,
precum Argentina, Brazilia şş i Chile. Regimurile de şchimb fixe au foşt introduşe ca urmare a
programelor de ştabilizare cu şcopul de a reduce inflatşia şş i de a tine şub control deficitul
bugetar.
ÎÎn cele mai multe cazuri, aceştea ş-au îîncheiat îîntr-unui din modurile deşcrişe mai şuş:
rata de şchimb fixa a foşt abandonata ca urmare a creşş terii rapide a creditului intern (in general
îîn urma falimentului unor banei comerciale) ai a reducerii şemnificative a rezervelor
internatşionale ale baă ncii centrale. Crizele autoconfirmate (self-fulfiling) şunt principala
caracteriştica a modelelor din generatşia a doua (Obştfeld, 1986).
Aceşt tip de modele eşte caracterizat de poşibilitatea exiştentei unor echilibre multiple,
economia putaî nd varia intre aceştea faă raă o şchimbare şemnificativa îîn variabilele reale. Spre
exemplu, exiştenta unor aşş teptaă ri de colapş al ratei de şchimb va conduce la rate ale dobaî nzii
mai ridicate.
Aceşt fapt va genera coşturi aditşionale pentru autoritaă tşi, care pot şaă decidaă
abandonarea peg-ului validaî nd aştfel aşş teptaă rile initşiale. De aşemenea, aceştea nu implica
neapaă rat exiştenta unor aşpecte negative la nivelul şectorului real. Eşte şuficienta doar o
îînraă utaă tşire bruşca a expectatşiilor care poate conduce la abandonarea peg-ului şi tranşferul şpre
un alt echilibru cu o rata de şchimb flexibila. Problema care raă maî ne eşte aceea legata de
cauzele care determina modificarea bruşca a expectatşiilor şş i îîn ce maă şura aceşte cauze şunt
corelate cu exiştenta unor deficiente la nivelul şectorului real.
Aceaşta abordare implica ideea ca prezicerea crizelor valutare eşte extrem de dificila
datorita inexiştentei unei legaă turi clare intre variabilele reale şş i aparitşia crizelor. ÎÎn lipşa
informatşiei perfecte, Moriş şş i Shin (1998) arata ca variabilele reale conteazaă îîn declanşş area
unei crize îîn momentul îîn care şe deterioreazaă şub o anumita valoare. Modele din generatşia a
doua explica o şerie de crize printre care şş i cea din cadrul ERM (Exchange Rate Mechanism) de
la îînceputul deceniului trecut. ÎÎn acel caz, unificarea Germaniei a generat un şoc ridicat al
cererii îîn aceaşta tara, ceea ce a conduş la rate ale dobaî nzilor mai ridicate îîn celelalte tari
membre.
Deoarece pietşele muncii şunt foarte rigide la nivel european, efectul a foşt o creşş tere a
şş omajului. Aceşt fapt a induş aşş teptaă ri conform caă rora tarile cu un nivel ridicat al şş omajului şa
fie şuşceptibile de un atac aşupra monedei. ÎÎn pluş, aceşte aşş teptaă ri au ridicat din nou ratele
dobaî nzii, creşcaî nd din nou coşturile autoritaă tşilor aşociate cu paă ştrarea unui regim de şchimb
fix şş i generaî nd o şerie de atacuri şpeculative, ceea ce a fortşat autoritaă tşile şa abandoneze peg-ul.
Cea de-a treia generatşie de modele combina primele doua şş i introduce îîn analiza o şerie de
elemente microeconomice, precum variabile aferente şectorului bancar.
Dezvoltarea aceştor modele ş-a accentuat dupaă criza aşiatica. Tş aările din şud-eştul Aşiei
nu aveau politici monetare şau fişcale extrem de expanşionişte. Ratele inflatşiei şş i şş omajului
erau şcaă zute.
Problemele au exiştat la nivelul baă ncilor şş i al firmelor, iar ieşş irea îîn evidenta a duş la
declanşş area crizei. ÎÎn particular, aşpecte de hazard moral, contractşia creditului (liquidity
crunch) şi elemente de contagiune au reprezentat componentele eşentşiale ale crizei. ÎÎn primul
raî nd, hazardul moral provine dintr-o conexiune ştraî nşa a inştitutşiilor financiare cu guvernele
din regiune, ceea ce a induş la nivelul creditorilor ideea exiştentei unor garantşii
guvernamentale implicite. Aceaşta a generat, pe de o parte, o şupraîîndatorare (externa îîn
şpecial), iar pe de altaă parte, decizii inveştitşionale şuboptimale.
Aştfel, un şoc chiar şcaă zut la nivelul preturilor activelor a duş la o deteriorare
şemnificativa a portofoliilor baă ncilor. Autoritaă tşile au foşt fortşate şa intervinaă prin maşuri
inflatşionişte pentru a şalva şectorul bancar. Aceşt fapt conduce la o criza la nivelul balantşei de
platşi (Krugman, 1998). Potrivit aceştui tip de modele, nivelul preturilor activelor poate şervi ca
un bun indicator pentru detectarea crizei valutare.
ÎÎn al doilea raî nd, contractşia creditului (liquidity crunch) porneşş te de la şcaă derea
îîncrederii îîn şiştemul bancar, ceea ce conduce la o creşş tere a retragerilor din şiştem, diminuaî nd
gradul de lichiditate a baă ncilor, generaî nd aştfel o criza a şectorului bancar şş i apoi o criza
valutara. Potrivit aceştei argumentaă ri, principalii factori care pot afecta nivelul de lichiditate a
şiştemului bancar pot şervi ca indicatori ai crizei: datoria externa la nivel bancar pe termen
şcurt, pe de o parte, şş i intraă rile de capital pe termen lung, pe de alta parte (Chang şş i Velaşco,
2001). ÎÎn final, efectul de contagiune implica raă şpaî ndirea crizelor valutare peşte granitşe şş i
tranşmiterea aceştora şpre alte tari. Aceaşta poate fi rezultatul unei devalorizaă ri şau deprecieri
bazate pe probleme de competitivitate a şectorului extern şau al ceea ce eşte cunoşcut ca efect
creditorului comun (common lender effect), potrivit caă ruia caî nd un inveştitor şuferaă pierderi
intr-o tara îîşşi lichideazaă inveştitşiile şş i îîn alta. Exişta şş i poşibilitatea unui comportament
iratşional generat de panica (herding behavior).
În prezent, îîn mediul academic şe recunoaşş te faptul ca la nivel real crizele valutare şunt
un ameştec de elemente importante apartşinaî nd celor trei categorii mai şuş mentşionate.
Oricum, dupaă cum am şubliniat anterior, îîn anumite momente de criza, unele aşpecte par şaă
detşinaă un rol mai important decaî t îîn altele. Avaî nd aceaşta deşcriere la nivel teoretic, eşte
important de verificat la nivel empiric daca variabile apartşinaî nd şectorului real şau bancar pot
şervi ca indicatori ai crizelor.
Pe de alta parte, daca aceşte variabile nu şunt convingaă toare ca indicatori ai crizelor, şe
impune concluzia ca reşpectivele crize şunt datorate expectatşiilor autoconfirmate (self-
fulfilling) şi comportamentului de turma (herding behavior) la nivelul agentşilor economici.
Kaminşky, Lizondo şş i Reinhart (1998) au examinat 28 de ştudii empirice referitoare la crizele
valutare şş i au şiştematizat cele 46 de variabile foloşite îîn 10 categorii: (1) cont de capital; (2)
profil al datoriei; (3) cont curent; (4) variabile internaţionale; (5) indicatori de
liberalizare financiara; (6) alte variabile financiare; (7) sector real; (8) sector fiscal; (9)
variabile politice; (10) factori instituţionali. Autorii au caracterizat gradul de explicare a
variabilelor examinaî nd numaă rul de ştudii îîn care reşpectivele variabile au avut un grad
şemnificativ de relevanta îîn explicarea crizelor.
Aştfel, factorii care au avut un grad ridicat de explicare au foşt: rezervele valutare, rata
reala de şchimb, creşş terea creditului neguvernamental, nivelul creditului caă tre şectorul public
şş i inflatşia. Altşi indicatori cu un grad relativ bun de prezicere a crizelor ş-au dovedit a fi: balantşa
comerciala, performanta la nivel de exporturi, creşş terea maşei monetare, M2/rezerve, creşş terea
PÎB real şş i deficitul fişcal. Înfluenta variabilelor politice şş i inştitutşionale eşte greu de apreciat,
datorita prezentei aceştora doar intr-un numaă r reştraî nş de ştudii.
ÎÎn şchimb, variabilele aşociate cu profilul datoriei externe şş i balantşa contului curent au
avut performante foarte şcaă zute, fapt datorat cel mai probabil includerii informatşiilor furnizate
de aceşş ti indicatori îîn evolutşiile indicatorului aferent ratei reale de şchimb.
Un ştudiu mai recent aşupra cercetaă rii empirice privind crizele valutare eşte cel realizat
de Michael Chui (2002). Studiul are o relevanta şporita şş i pentru ca şumarul realizat de
Kaminşky, Lizondo şş i Reinhart (1998) nu cuprindea decaî t evenimentele petrecute pana la
şfaî rşş itul anului 1997. Pe laî ngaă indicatori prezentşi şş i îîn ştudiile anterioare (şupraevaluarea ratei
reale de şchimb, creşş terea PÎB real, a exporturilor şş i deficitul fişcal), o şerie de noi indicatori
(aferentşi crizei aşiatice, celor din Ruşia, Brazilia) conectatşi cu şlaă biciuni intalnite la nivelul
şectorului bancar, precum dependenta creşcutaă a şiştemelor financiare fata de autoritaă tşi,
capata o relevanta ridicata.

III. Crize bancare


IlI.l. Cauzele crizelor bancare
Dintre cauzele interne, analişş tii occidentali au conşiderat ca principale urmaă toarele:
• Creşş terea deficitului pe cont curent, ca urmare a reducerii cererii externe;
• Alegerea unui regim de curş de şchimb nepotrivit;
• Nivelul ridicat al datoriei pe termen şcurt;
• Expanşiunea rapida a creditului intern, multe credite fiinf utilizate îîn şcopuri
neproductive;
• Managementul inadecvat al baă ncilor comerciale ( evaluarea incorecta a rişcurilor
de inşolvabilitate ale debitorilor interni);
• Supravegherea şcaă zuta a baă ncilor comerciale de caă tre banca centrala;
• Nivelul şcaă zut al economişirii interne, datorita apelaă rii facile la capitalul ştraă in
(practica care a foşt îîncurajata de ancorarea monedelor natşionale de dolar); acceşul facil
la şurşe externe de creditare permitşaînd mentşinerea la un nivel şcaă zut a ratelor dobaî nzii
la credite;
• Hazardul moral, creat datorita exiştentei proprietatilot incrucişate şş i a unor
relatşii privilegiate intre autoritaă tşi şş i anume grupaă ri de intereşe (increderea ca ştatul va
interveni pentru a şe evita falimentul); aceşta a majorat rişcul şiştemic exiştent in aceşte
economii;
• Crizele de pe pietşele imobiliare (crearea „bulelor” şpeculative).
ÎÎn ceea ce priveşş te cauzele externe, ele erau identificate îîn unele dintre caracterişticile
actuale ale şiştemului financiar internatşional, precum:
• Majoritatea operatşiilor financiare pe piatşa financiara internatşionala are un caracter
şpeculativ, aceaşta caracteriştica fiinf determinata intre altele de faptul ca operatorii fac
numeroaşe tranzactşii faă raă acoperire, apelaî nd la fonduri îîmprumutate şau angajaî nd
active viitoare.
Pentru unii economişş ti aceaşta traă şaă tura eşte cu deoşebire reşponşabila pentru
fenomenele de panica financiara şş i pentru tranşmiterea efectelor crizelor financiare de la o tara
la alta.
• Expertşii inştitutşiilor internatşionale opineazaă , de aşemenea, ca liberalizarea financiara a
tarilor emergente şe aşociazaă cu o creşş tere a influxurilor de capital faă raă legaă tura reala cu
neceşitatea lor de finantşare interna.
Multe dintre intraă rile de capital au ca mobil obtşinerea caî şş tiguri de caă tre inveştitori pe
şeama unor şpeculatşii financiare. Tarile emergente şunt atractive pentru inveştitori daca oferaă
poşibilitatea obtşinerii unor randamente ridicate şş i a diverşificaă rii portofoliului lor de active
financiare, dar la primul şemn de dişparitşie a aceştor atuuri, inveştitorii au tendintşa de a
retrage.
• Cel mai mic şemn de şlaă biciune al guvernelor tarilor emergente cu privire la
capacitatea lor de a returna capitalurile inveştite îîn tara lor poate genera panica
financiara, determinaî nd ieşş iri maşive de capitaluri.
• Deoarece majoritatea fluxurilor internatşionale şunt pe termen şcurt, fluctuatşiile
valorice ale monedelor şş i ale titlurilor financiare şunt mai frecvente şş i mai ample.
De exemplu, majoritatea creditelor internatşionale angajate de baă ncile coreene au avut o
şcadenta mai mica de un an. ÎÎn pluş, o parte importanta a aceştor credite pe termen şcurt a foşt
utilizata pentru achizitşionarea de titluri de ştat din Ruşia cu o rata a dobaî nzii ridicata dar, îîn
acelaşş i timp, cu rişcuri foarte îînalte.
• Atractivitatea pietşelor tarilor emergente a foşt artificial îîntretşinutaă de faptul ca
inştitutşiile financiare internatşionale au dat şemnalul, îîncepaî nd cu criza din Mexic, ca vor
interveni pentru a evita propagarea oricaă rei crize financiare pe anşamblul economiei
mondiale (aştfel, interventşia FMÎ cu ocazia crizei mexicane a foşt importanta, creditul
acordat fiind de 7,7 mld dolari).
Din aceşt motiv unii economişş ti vorbeşc deşpre crearea unei şituatşii de hazard moral pe
plan internatşional, care a avut drept urmare creşş terea ireşponşabilitaă tşii, ataî t a inveştitorilor, cat
şş i a guvernelor tarilor emergente.

ÎÎL2. Modele de crize financiare


Crizele financiare şunt deoşebit de complexe şş i diferaă una de cealaltaă . Avaî nd îîn vedere ca
mecanişmele care produc crizele nu şunt pe deplin cunoşcute ele pot fi claşificate dupaă
conşecintşe.
Multe dintre crizele şiştemului bancar din tarile îîn curş de dezvoltare par şa fie
endemice, avaî nd un tipar de inşolventşaă şş i lichiditate mentşinut pe caî tşiva ani. Alte tşaări ş-au
confruntat cu epidemii, unele crize implicaî nd îîn unele cazuri caă deri macroeconomice, iar îîn
altele nu.

"Epidemiile" macroecomonice

Gradul îîn care şiştemul financiar poate şaă abşoarbaă şş ocurile macroeconomice faă raă a
şuferi caă deri inştitutşionale variazaă de la caz la caz. Cele mai intereşante cazuri şunt cele care ş-
ar putea numi tulburaă ri endogene macroeconomice. ÎÎn aceşte şituatşii, baă ncile, mult prea
optimişte, acorda prea multe credite pentru proiecte care nu au şş anşe mari de profitabilitate pe
termen lung.
Prin îînşuşş i aceşt fapt eşte garantat şucceşul pe termen şcurt al proiectului reşpectiv şş i
îîmprumutatşii creşc pretşul paă maî ntului şş i al altor proprietaă tşi, iar ca efect al creşş terii conşumului
creşte şş i profitabilitatea celor mai multe activitaă tşi economice. Înşa caî nd aceşt trend nerealişt de
creşş tere a preturilor şe opreşş te şş i ele îîncep şa şcadaă , baă ncile se confrunta cu o şcaă dere
macroeconomica, practic provocata de ele inşele.
Aceşt tip de criza are la baza un hibrid de cauze micro şş i macroeconomice. Criza
macroeconomica eşte determinata de deficientele microeconomice la nivelul
comportamentului baă ncilor cat şş i de o politica monetara deficitara.
Expanşiunea creditului implicata îîn ştagiul de boom va cere îîn şchimb o creşş tere de baza
monetara. De aceea eşte notabil faptul ca de obicei şunt prezente intraă ri de capital îîn ştadiile
incipiente. Politica monetara ulterioara ar trebui şa aşigure creşş terea bazei monetare îîn şiştem
care şa şuştşinaă boom-ul creditului.
Aceşt lucru nu şe realizeazaă cu uşş urintşa deoarece o îînaă şprire a conditşiilor monetare prin
creşş terea de rata de dobaî nda de referintşa conduce la creşş terea intraă rilor de capital. ÎÎn pluş,
concentrarea autoritaă tşilor monetare şe face îîn şpecial aşupra tşintei de inflatşie pentru preturile
bunurilor.

Management deficitar şi alte deficiente microeconomice.

O privire aşupra experientşei internatşionale arata caî teva cazuri de crize bancare
provocate de managementul deficitar (Eştonia, Lituania) şau de modificaă ri îîn şiştemul bancar
natşional, ca de exemplu creşş terea rapida a numaă rului baă ncilor (ex. Îndonezia). Pentru o banca
aceşt gen de criza şe explica prin decizii nefondate de creditare, bazate pe o şupraapreciere a
profitabilitaă tşii creditului, dorintşa de ramburşare a debitorilor şau pe recuperarea creditelor
incerte; concentrarea ereditarii pe un şingur şector economic şau expunerea prea mare pe un
anumit client, creşş terea prea rapida a ereditarii faă raă ca banca şa poataă face fata.
Un exemplu comun din aceşta categorie eşte creditarea inştitutşiilor apartşinaî nd aceluiaşş i
grup cu banca îîn cauza.
Mai exişta şş i alte exemple de management deficitar, ca de exemplu efectuarea de
operatşiuni cu pozitşii rişcante îîn şchimburi valutare adoptate pentru a beneficia de diferentşialul
de dobaî nda.(Chile, Turcia, Mexic).
Tehnicile moderne de reglementare şş i şupraveghere bancara şunt aştfel concepute şa
identifice şş i şa limiteze genul aceşta de probleme.

Nesăbuita şi frauda

Neşaă buita şe refera la şituatşia îîn care exişta şau nu fond de garantare al depozitelor. ÎÎn
abşenta fondului de garantare al depozitelor, deponentşii vor cere rata mai mari de dobaî nda ca
urmare a portofoliului mai rişcant, dar şe vor multşumi cu rata obtşinutaă ; exiştenta fondului
garanteazaă ca nu vor pierde banii, permitşaînd actşionarilor şa adopte pozitşii mai rişcante care şa
ofere îîn caz de şucceş rentabilitate foarte mare şau îîn caz de eşş ec pierderi deştul de mici.
Se poate face diferentşa intre adoptarea de rişcuri mai mari pe baza fondului de garantare
şş i o alta şituatşie poşibila aflata la marginea legalitaă tşii: "praă darea" :managementul profita de
intervalul intre primirea depozitului şş i eşş ec şş i aloca o parte din fonduri pentru şcopuri proprii.
Cazurile de frauda tind şa fie izolate, ele pot fi centre de declanşş are ale unor crize la nivel de
şiştem: Venezuela, Guinea.

Crizele endemice intr-un mediu bancar influenţat de implicarea guvernamentala

ÎÎn multe tşaări guvernul şe implica îîn functşionarea şiştemului bancar, aştfel ca unele banei
nu mai functşioneazaă ca entitaă tşi îîn caă utare de profit, ci actşioneazaă ca un mecanişm cvaşi fişcal.
ÎÎn momentele de creşş tere economica ştabila creşc depozitele, chiar avaî nd rate mici de
dobaî nda şş i aceşt lucru finantşeazaă o expanşiune conştanta a creditelor acordate pentru
îîntreprinderile detşinute de ştat şau pentru cele agreate de ştat. Înşa, chiar daca o mare parte a
debitorilor şunt dişpuşş i şa ramburşeze, provizionarea inşuficienta şş i ratele de dobaî nda
inadecvate îînşeamnaă caă nu exişta un flux mic, dar conştant de credite neperformante, aştfel caă
unele banei pot ajunge îîn ştare de inşolvabilitate.
Înterventşia ştatului îîn economie poate produce efecte prin prişma şiştemului bancar
aşupra aşpectului fişcal al tarii, prin îîmprumuturi de la banei detşinute de ştat la coşt şub
ştandard, pentru acoperirea deficitului fişcal (Filipine).
Problemele provocate de interventşionişm pot lua amploare şş i din cauza autonomiei
guvernelor regionale, în cazul economiilor aflate îîn perioada de tranziţie de la economie
planificata la economie de piatşa, dar şş i din cauza altor mecanisme guvernamentale, ca de
exemplu preşiunile guvernului de obtşinere a îîmprumuturilor îîn moneda ştraă ina, cu rişc de
depreciere a monedei natşionale (Argentina).
ÎÎn conditşiile unui aştfel de regim economic, profitabilitatea depinde de şubventşiile
acordate şş i şolvabilitatea şiştemului bancar eşte o cheştiune de dişcretşie.

III.3. Evoluţia crizei

Adeşea, şchimbarea regimului accentueazaă vulnerabilitatea şiştemului bancar, fie prin


modificarea conditşiilor îîn care îîşşi deşfaă şş oaraă activitatea baă ncile, creşcaî nd nivelul de rişc al
comportamentului vechi, fie prin aparitşia unor noi jucaă tori noi şş i faă raă experientşa. ÎÎnşa, chiar
daca şchimbarea eşte perceputa îîn mediul economic, gradul îîn care creşte nivelul de
incertitudine nu poate fi apreciat de participantşii pietşei şş i nici de autoritaă tşi. Dupaă mai multşi ani
de ştabilitate, eşte şubeştimata probabilitatea aparitşiei problemelor şş i şe continua cu modul de
lucru bazat pe normele şş i procedurile vechi, care poate nu şunt îîn armonie cu noile
circumştantşe, fapt care accentueazaă vulnerabilitatea şiştemului.
Depinde de cat de puternic eşte şiştemul bancar şş i de capacitatea şa de a şe adapta
noilor conditşii (incluşive a autoritaă tşii de reglementare) îîn fata unei crize majore. Exişta aceşt
interval îîn care şe pot lua maşuri de prevenire a crizei.
Schimbarea de regim nu produce îîn mod neceşar aceleaşş i tipare de crize, autorul
îîncearcaă şaă facaă o lişta cu tipurile de crize mai importante:
Represiune fiscala - determinata de creşş terea gradului îîn care guvernul foloşeşş te şiştemul
financiar şa obtşinaă reşurşe financiare
Liberalizare financiara - mai aleş îîn conditşiile unei economii inştabile, poate duce la o
volatilitate mare a ratelor dobaî nzii (Chile)
Instabilitate macroeconomica - şchimbaă rile şurvenite îîn politica de curş de şchimb, îîn
finantşele publice modifica conditşiile îîn care îîşşi deşfaă şş oaraă activitatea baă ncile Modificările
structurale în economie - şchimbare de regim prin excelenta: firmele debitoare profitabile nu
mai şunt competitive, volatilitate a ratelor de dobaî nda şş i a curşului de şchimb etc.
Modificările politice - trecerea de la un regim politic la altul poate determina ca unii parteneri
ai baă ncilor şa poataă profita de prevederile vechilor contracte financiare(Guineea) şau îîn
conditşiile unui democratşii şlabe, guvernul şe poate îîmprumuta de la un şiştem financiar nu
foarte experimentat, intr-o maniera nemaiîîntaî lnitaă pana atunci(Venezuela. Filipine)
Privatizarea
Inovaţiile tehnologice şi globalizarea financiara

III 4 Colectarea datelor pentru a preveni din timp criza Etape:


1. Eliminarea unor sindroame particulare
Eşte important şaă şş tii ce şindrom pentru o relevanta corecta a datelor. Eşte greu şa itşi dai şeama
cu ce şindrom te confruntşi, dar şe poate merge prin eliminarea unuia şau a 2 dintre ele, printr-o
evaluare obiectiva informala a pietşei şau prin "baî rfele pietşei".
2. Indicatori de structura
Dupaă ce ş-a deciş cu şindrom ne confruntam, urmaă toarea etapa eşte analizarea unor
indicatori care pot confirma prezenta şindromului.
O claşificare pe grupe de şindroame a indicatorilor poate fi:
a) Pentru "epidemiile" macroeconomice:
informaţiile bilanţiere şi indicatori operaţionali care sugerează o politica bancara nesănătoasa:
creşş terea foarte rapida a ereditarii, raportul credite-depozite, ponderea îîmprumuturilor din
ştraă inaă tate, ponderea veniturilor din alte şurşe decaî t dobaî nzile(valabil şş i pentru caz
indicatori specifici pentru cicluri macroeconomice: creşş terea accelerate a ereditarii îîn şectorul
proprietaă tşilor comerciale, diferentşa dintre pretşul curent şş i trendul valorii proprietaă tşilor şş i
capitalului, infuziile mari de capital.
b)Pentru management deficitar şi deficiente microeconomice
indicatori ai pieţei - şunt 3 şemne de luat îîn calcul: acceşul reştrictşionat al unei banei pe piatşa
interbancara, diferentşa mare intre ratele de dobaî nda oferite de diferite banei la depozite pe
termen lung şş i diferentşa dintre ratele de dobaî nda la bonurile de Trezorerie şş i depozitele
bancare mari
informaţii regulatorii: cele mai foloşite informatşii şunt experientşa autoritaă tşii de reglementare îîn
materie de pierderi din credite şş i indicatorul de şolvabilitate
c) Pentru sistemul bancar cu intervenţie guvernamentala:
proprietatea guvernamental în sistemul bancar
împrumuturile de la Banca Centrala
creditele acordate care nu ţin cont de constrângerea depozitelor şi alocărilor pe sectoare taxele
de intermediere financiara

III.5. Stabilirea politicilor financiare pentru reducerea vulnerabilităţii

În domeniul ştabilirii politicilor îîn domeniul bancar paă rerile şunt îîmpaă rtşite îîn ceea ce
priveşş te reglementaă rile impuşe de Banca Natşionala, inşa majoritatea conşidera ca eşte neceşara
o şupraveghere a practicii bancare şş i a adecvaă rii fondurilor proprii.
Stabilitatea macroeconomica oferaă baă ncilor un mediu mai putşin rişcant îîn care şa îîşşi
deşfaă şş oare activitatea, inşa obiectivul principal al ştabilitaă tşii nu eşte protejarea şolvabilitaă tşii
bancare. Obtşinerea ştabilitaă tşii macroeconomice poate afecta un şiştem bancar şlab dezvoltat
prin deflatare, şcaă derea cererii agregate şau doar prin mici corectşii faă cute aşupra ratei dobaî nzii
şau impozitaă rii.
În aceaşta şituatşie, maşurile pentru ştabilizare nu trebuie amaî nate, trebuie actşionat şş i la
nivelul şiştemul bancar prin corelarea unor infuzii de lichiditate cu creşş terea dobaî nzilor la
creditele acordate.
Construirea unui sistem de reglementare puternic. Emergenta problemelor bancare
îîn tarile îîn curş de dezvoltare a conduş la un anumit tip de politica fişcala adaptata aceştor tari.
S-a ajunş la un conşenş pentru tarile induştrializate şş i pentru cele îîn curş de dezvoltare, îîn
ideea ca şiştemul bancar trebuie şa fie liber de taxe care ar putea perturba activitatea şş i cvaşi
taxe (rate de dobaî nda controlate), şş i de aşemenea pentru a obtşine rezultate bune îîn domeniul
prudentşial şunt neceşare informatşii adecvate şş i ştandarde adecvate de şolvabilitate.
Supravegherea eşte inşa aproape ineficienta îîn privintşa fraudei, şş i îîn cazul
inştrumentelor financiare detşinute de banei care işi pot şchimba rapid valoarea. ÎÎn tarile îîn curş
de dezvoltare, concluziile la care a ajunş Comitetul de la Başel trebuie ajuştate îîn functşie de
tara: pentru o economie mult mai mica nu pot fi mentşinute aceleaşş i cerintşe de capital ca pentru
una dezvoltata, şau creditele acordate nu pot fi vaă zute îîntotdeauna ca fiind faă raă rişc.
Pe termen lung şe îîncearcaă o re-reglementare prin ştabilirea de limite de creşş tere a
activelor bancare intr-un anumit interval, date fiind cazurile îînregiştrate îîn care banei cu
creşş teri şpectaculoaşe au ajunş la faliment, inşa îîn tarile îîn curş de dezvoltare neceşare şunt
regulile de baza.

III.6. Aspecte privind crizele bancare în diferite tari

ÎÎn urma numeroaşelor cercetaă ri efectuate concret de caă tre organişmele autorizate, ş-a
conştatat ca principalele cauze care au determinat marile crize bancare au foşt atentşia prea
şlaba acordata rişcului de credit şş i operatşional. De aşemenea calitatea proaşta a
managementului bancar şş i contextul macroeconomic au duş la agravarea şituatşiei dificile prin
care treceau baă ncile şş i au faă cut neceşara interventşia guvernului pentru evitarea rişcului
şiştemic. îîn prima inştantşa guvernul a şporit lichiditatea baă ncilor pentru a nu crea panica
printre inveştitori şş i au protejat deponentşii. ÎÎn cazul marilor banei şolutşia a foşt injectarea de
capital şş i achizitşionarea baă ncilor falimentare de caă tre grupuri de banei mai puternice.
Riscul de credit a conduş la dereglaă ri financiare îîn Elvetşia, Spania, Marea Britanie,
Norvegia, Suedia , Japonia şş i USA. ÎÎn majoritatea cazurilor fenomenul a foşt şimilar:
liberalizarea capitalurilor ş-a concretizat intr-o cerere mare de credite îîn vederea achizitşionaă rii
de imobile ale caă ror preturi au creşcut faă raă juştificare economica.
Caî nd au apaă rut efectele receşiunii economice, preturile ş-au praă buşş it şş i au conduş la
faliment. Exceptşiile şunt îîn cazul Continental Îllinoiş(SUA 1984) care ş-a praă buşş it din cauza
pierderilor pe partea creditelor comerciale, inştitutşiile financiare şuprime (criza din SUA 1998-
2000)din cauza fraudelor şş i îîn şfaî rşş it cazul BCCÎ (1991- UK) a caă rei cauza a foşt un mixt intre
cele de mai de şuş. De mentşionat ca aceşte exceptşii nu au avut ştraî nşa legaă tura cu evolutşia
nefavorabila a economiei ca-n cazul celorlalte crize.
ÎÎn Norvegia (1988-1993)de exemplu perioada de boom economic a foşt urmata bruşc de
o receşiune draştica îîn care ratele de dobaî nda au creşcut de la 2% la 7.5% , pretşul petrolului a
şcaă zut ducaî nd la o şituatşie macroeconomica nefavorabila,pretşul imobiliarelor de aşemenea
îîncep şş i ele şa şcadaă .
De aşemenea, baă ncile nu au îîndeplinit cerintşele minime de capital ale acordului de la
Başşel nici pana îîn 1992 ceea ce a agravat şituatşia aceştora. Douaă dintre cele mai mari banei
norvegiene îîncep şaă aibaă pierderi datorate creditelor(CBK şş i FOKUS).Ca prima şolutşie a foşt
îînfiintşarea unui Fond de Garantare care şa aşigure infuzia de capital şau acordarea de garantşii.
ÎÎn şcurt timp inşa criza amenintşa îîntreg şiştemul bancar (DnB-cea mai mare banca neceşita şş i
ea injectşii de capital) ceea ce duce la implicarea directa a Parlamentului prin GBÎF care a
aşigurat capitaluri şuplimentare peşte cele de la Fondul de Garantare.
Conditşiile de acordare, îînşaă , au foşt foarte aşpre, dar ş-au dovedit a fi benefice pentru caă
îîn şcurt timp criza ş-a şolutşionat. Particular, îîn aceaştaă tşaraă eşte faptul caă nu ş-a îînfiintşat o
bancaă şpecialaă care şaă preia creditele neperformante şş i nici reştructuraă ri şemnificative îîn
şiştemul bancar nu au avut loc pentru caă ş-a preşupuş caă ar antrena coşturi mai mari. ÎÎn
realitate aceştea ş-au ridicat la 3% din PÎB.
Un alt exemplu elocvent eşte Elvetşia (1991-1996), a caă rei crizaă ş-a datorat colapşului
pietşei imobiliarelor care au afectat, îîn şpecial baă ncile regionale, de dimenşiuni mai mici, îîn care
creditele ipotecare detşineau un procent conşiderabil îîn portofoliul de credite. Baă ncile mari nu
au avut pierderi ataî t de mari, îîn şpecial, datoritaă unei foarte bune capitalizaă ri.
Mai mult chiar, ele ş-au oferit îîn acordarea de aşiştentşaă financiaraă şau chiar au
achizitşionat unele baă nci aflate îîn şituatşii mai dificile pentru caă voiau şaă caî şş tige noi cote de piatşaă
îîn regiunile reşpective şş i pentru caă şş tiau caă îîn caz contrar aceştea r fi foşt lichidate ceea ce ar fi
putut şaă aibaă un impact negativ chiar şş i aşupra lor. Statul a actşionat şş i el rapid îîn vederea
şolutşionaă rii crizelor (îînşaă numai îîn cazul baă ncilor detşinute de ştat cu aproximativ 1% din PÎB).
Riscul de piaţă a foşt cauza falimentului baă ncii Herştatt din Germania îîn 1974. banca a
şuferit pierderi imenşe din cauza operatşiunilor de şchimb valutar ce au avut o amploare
deoşebitaă îîn reşpectiva perioadaă . Aceaştaă şpeculaă pe piatşa curşului de şchimb care fuşeşe
şchimbat din curş fix îîn curş flotant îîn momentul praă buşş irii şiştemului de la Breton Woodş.
Banca a foşt îînchişaă şş i ş-au şuşpendat toate plaă tşile caă tre baă ncile din alte tşaări. Aceşt caz eşte
foarte cunoşcut îîn finantşele internatşionale ca şş i rişcul Heştatt. Pierderile datorate şubaprecierii
rişcului de curş de şchimb flotant au foşt de 4 ori mai mari decaî t valoarea capitalurilor proprii
(470 mil DM).
Un lat caz eşte cel al baă ncii Baringş (UK-1995) care a şuferit o pierdere de piatşaă din
cauza unei filiale din Singapore al caă rui management şş i organizare internaă au foşt neadecvate şş i
ineficiente. Celelalte 2 cazuri şunt îîn Suedia şş i îîn cazul inştitutşiilor de credit şş i economii din SUA
(1982-1995).
Liberalizarea capitalurilor a foşt o traă şaă tura comuna îîn crizele marilor banei
(Spania,Norvegia, Suedia,SUA)combinata cu o şlaba şş i ineficienta reglementare îîn domeniu şş i o
şupraveghere a şiştemului nepregaă tita pentru aşemenea şchimbaă ri iar inştitutşiile financiare nu
erau îîncaă pregaă tite şa lucreze îîn noul mediu. ÎÎn toate tarile a creşcut controlul aşupra ratelor
dobaî nzii îînaintea îînceperii crizelor.
Supravegherea foarte şlaba a faă cut ca şolutşionarea crizelor şa fie foarte greoaie. Cu toate
aceştea îîn Norvegia, Spania şş i Suedia aceaşta a durat îîn jur de 5 ani, pe caî nd îîn SUA îîn cazul
inştitutşiilor de economii şş i credit a durat intre 1981 şş i 1995 şş i a neceşitat numeroaşe reforme
legişlative.
Aşta nu îînşeamnaă caă viitoarele crize financiare vor fi şimilare cu cele din trecut.
Înşolvabilitatea cauzata de rişcul de credit poate fi acoperit prin utilizarea derivativelor şş i a
şwap-urilor. ÎÎn acelaşş i timp inşa rişcul de lichiditate şe poate agrava prin foloşirea fondurilor
baă ncii îîn active foarte putşin lichide,etc.
ÎÎn ceea ce priveşş te adecvarea capitalului la rişc trebuie şa mentşionam ca crizele bancare
au foşt mai grave îîn cazul baă ncilor şlab capitalizate. De exemplu baă ncile norvegiene au foşt mult
mai grav afectate îîn anii '90 decaî t cele din Danemarca(mult mai bine capitalizate) deşş i au
trebuit şa facaă fata aceloraşş i conditşii negative din economie. Acordul de la Başel din 1988 a avut
efecte benefice.
Întroducerea ştandardelor de capital adecvat la rişc au obligat şupervişorii şş i baă ncile şa
îînceapaă o analiza foarte atenta a rişcurilor fundamentale intr-o banca. Foarte intereşant eşte
inşa ca îîn multe cazuri la momentul aparitşiei crizelor , baă ncile aveau un capital adecvat. Înşa
aceşt lucru a foşt poşibil din cauza unei proaşte evaluaă ri a capitalurilor şş i a contabilizaă rii
aceştuia care nu au reuşş it şa arate maă rimea reala a capitaluri lor cum a foşt îîn cazul BCCÎ şş i
Baringş.
ÎÎn al doilea raî nd, deşş i noile reglementari de capital nu au reuşş it şa evite crizele bancare,
cazul baă ncilor bine capitalizate au ajutat foarte mult la reştructurarea lor şş i şolutşionarea
problemelor. Nu trebuie şa judecam noile cerintşe de capital numai din prişma baă ncilor care au
avut mari probleme ci trebuie şa conşş tientizam ca îîn lipşa lor, numaă rul crizelor bancare ar fi
foşt mult mai mare.
Concentrarea rişcului, îîndeoşebi caă tre îîmprumuturile imobiliare, a afectat majoritatea
tarilor aştfel: îîn Elvetşia, Marea Britanie şş i criza cea mai recenta din SUA au foşt afectate numai
baă ncile mici,pe caî nd îîn Spania,Suedia, Japonia, Norvegia şş i criza din 1980 din SUA întregul
sistem bancar a fost afectat. în Spania (1978-1983) concentrarea rişcului ş-a combinat cu rişcul
operatşional ( frauda). Dupaă 1960 caî nd licentşele bancare au îînceput şa fie acordate cu mare
uşş urintşa numaă rul noilor banei a creşcut foarte mult.
Reglementaă rile şş i şupravegherea şlaba au permiş multor antreprenori faă raă experientşa îîn
domeniul bancar care detşineau mari companii induştriale şa-şi deşchidaă propriile inştitutşii
bancare de la care şa obtşinaă finantşare ieftina. La momentul reşpectiv nu exiştau cerintşe de
profeşionalişm şş i integritate pentru actşionarii şş i managerii baă ncilor.
Criza economica declanşş ata odataă cu criza petrolului a îînşemnat o inflatşie mare şş i
şcaă derea profiturilor companiilor induştriale care ş-au refinantşat la dobaî nzi mai mari de la
baă ncile din cadrul grupului. Aceştea, confruntaî ndu-şe cu o lichiditate şcaă zuta au creşcut
dobaî nzile la depozite şau au deşchiş noi şedii îîn vederea atragerii de noi reşurşe inşa aceşte
şolutşii au duş la creşş terea coşturilor şş i implicit agravarea şituatşiei lor pe termen lung. Un bun
exemplu eşte cel al companiei Rumaşa (20 de banei şş i foarte multe companii) care a îînceput şa
şe confrunte aştfel cu rişcul de credit care treptat ş-a propagate îîn tot şiştemul financiar.
Solutşionarea crizei a îînceput îîn 1977 prin îînfiintşarea unui Fond de Garantare a
Depozitelor care îîmpreuna cu Corporatşia Bancara a preluat controlul aşupra baă ncilor aflate-n
dificultate, evalueazaă pierderile, diminueazaă capitalurile la 0 şş i apoi creşc capitalurile prin
şubşcrierii proprii la actşiuni noi. Rumaşa, dupaă o şcurta perioada îîn maî inile ştatului a foşt
divizata şş i vaî nduta celorlalte banei din şiştem.
Avaî nd acum un nou cadru legişlativ de reglementare şş i şupraveghere şiştemul a
redevenit profitabil îîn 5 ani iar maşurile luate de autoritaă tşi îîn ceea ce priveşş te noile reguli de
provizionare şş i de adecvare a capitalurilor au anticipat cerintşele acordului de la Başel din 1988.
În ceea ce priveşş te rapiditatea şolutşionaă rii crizelor aceaşta diferaă de la ştat la ştat. îîn Japonia şş i
SUA crizele au durat foarte mult timp iar şolutşionarea lor a aduş coşturi enorme, pe caî nd îîn
Elvetşia şş i UK au foşt şolutşionate rapid.
De exemplu, îîn Japonia crizele bancare au îînceput îîn 1994 iar ştatul a adoptat un
program protectşionişt prin îînfiintşarea DÎC (Depoşit inşurance Corporation) care aşigura pana
la un anumit plafon depozitele la baă ncile falimentare şau organiza aşş a numitele "hougacho
approach" prin care şe acorda aşiştenta financiara de caă tre marile banei din şiştem(TKB,RCB)
ajutate de îîmprumuturi ieftine de la Banca Japoniei şş i alte inştitutşii financiare.
Criza a foşt agravata de colapşul inştitutşiilor care acordau credite imobiliareijusen) din
cauza efectelor din "bubble economy" ce ş-a manifeştat pe aceaşta piatşaă (preturile la imobiliare
au creşcut necontrolat şş i nejuştificat ducaî nd la o cerere mare de credite, dupaă care piatşa ş-a
praă buşş it bruşc ducaî nd aştfel la claşificarea aceştor credite drept neperformante).
S-a luat decizia foloşirii fondurilor publice inşa reactşiile contribuabililor au foşt adverşe.
ÎÎn 1997 îîn luna noiembrie alte 4 mari banei ş-au confruntat cu crize şemnificative, ceea ce a duş
la emiterea unei legişlatşii îîn 1998 îîn ceea ce priveşş te foloşirea fondurilor publice(majoritatea
baă ncilor au beneficiat de injectşii de capital).
ÎÎntre 1998 şş i 2000 praă buşş irea LTCB a duş la reorganizarea şupravegherii bancare prin
Legea Reconştructşiei Financiare. Aştfel Comitetul Reconştructşiei Financiare avea autoritatea de
a inşpecta şş i şupraveghea inştitutşiile financiare ,ş-au dublat fondurile publice dişponibile iar
baă ncile puteau beneficia de injectşii de capital numai daca prezentau planuri de îîmbunaă taă tşire a
profitabilitaă tşii ceea ce a avut un efect benefic pe piatşa financiara. îîn vederea eliminaă rii
creditelor neperformante îîn creşş tere ş-a organizat chiar şş i RCC(Reşolution and Collection
Corporation) care putea"cumpaă ra"aştfel de credite ataî t de la baă ncile falimentare cat şş i de la cele
şolvabile. îîn mai 2000 DÎC a prelungit cu 1 an de zile perioada de garantare integrala a
depozitelor(pana îîn martie 2002).
Prelungirea perioadei de erija din Japonia ş-a datorat îîn principal din cauza deterioraă rii
capitalurilor care au foşt cu greu majorate pentru ca şectorul bancar era foarte putşin
profitabil,emişiunea de actşiuni era impoşibila deoarece curşul actşiunilor bancare îîn acea
perioada era foarte şcaă zut, şş i nu îîn ultimul raî nd acceşul la fondurile publice era limitat.
Tipologia şolutşiilor şe îîmparte îîn 2 mari categorii :baă ncile care au foşt lichidate şş i
îînchişe (Herştatt şş i Baringş) şş i interventşia guvernului prin achizitşii şş i recapitalizaă ri (Norvegia şş i
Suedia). De regula guvernul a avut un rol activ prin injectşia de capital efectuata atunci caî nd
crizele reşpective amenintşau şituatşia macroeconomica a tarii şş i aveau un impact la nivelul
îîntregului şiştem financiar. Acolo unde rişcul de credit a foşt prezent a foşt neceşar şş i ajutorul
de la public prin atragerea unor reşurşe conşiderabile îîn vederea reştabilirii echilibrului
financiar. îîn cazul Suediei ('90) ştatul a avut cea mai şubştantşiala implicare ,4% din PÎB ,el
garantaî nd ca toate baă ncile îîşşi vor achita datoriile nefixaî nd nici o limita îîn aceşt şenş. Prin
urmare nici o banca nu a dat faliment.
În majoritatea tarilor crizele au foşt urmate de şchimbaă ri draştice îîn ceea ce priveşş te
reglementaă rile bancare cu exceptşia crizei micilor banci din Marea Britanie
Ca urmare a preocupaă rilor autoritaă tşilor natşionale de a elabora reglementari bancare cat
mai eficiente,pe plan internatşional ş-au puş bazele unui nou acord de capital la Başel
denumit"Convergenta internatşionala a maă şuraă rii capitalului şş i a ştandardelor de capital".