DREPT INTERNATIONAL PRIVAT

CONTINUTUL DREPTULUI INTERNATIONAL

PRIVAT. NORMELE CONFLICTUALE

Profesor Coordonator: Student:

Lector.univ.dr. Aron Ioan-Mariu Chioveanu Eduard Gabriel

SIBIU
2019
CUPRINS

INTRODUCERE

Capitolul 1. Structura dreptului international privat

Capitolul 2. Categoria normelor conflictuale
2.1 Delimitarea normelor conflictuale de normele materiale

2.2 Clasificarea normelor conflictuale

Capitolul 3. Distinctia dintre normele conflictuale si

normele materiale.

Capitolul 4. Structura normei conflictuale

CONCLUZII

Bibliografie
INTRODUCERE

Sistemele de drept cunosc diferenţieri esenţiale la nivelul reglementării fiecărei

instituţii. În dreptul intern, raporturile juridice sunt reglementate de dreptul român, singura

problemă care se pune este aceea a justei aplicări al acestui drept; dar atunci când într-un

raport juridic apar elemente de extraneitate, raportul juridic respectiv intră în contact cu

mai multe sisteme de drept şi se pune problema care sistem de drept este aplicabil în cauză.

Apare deci un conflict de legi care se soluţionează prin aplicarea normelor de conflict.

Complexitatea şi particularismul dreptului internaţional privat ne pun deseori în

faţa unor situaţii a căror soluţionare nu este una dintre cele mai simple, necesitând o

aprofundare mult mai accentuată a acestora. Retrimiterea – noţiune specifică ramurii de

drept internaţional privat ce reflectă unul din procedeele de soluţionare a litigiilor cu

element de extraneitate, reprezintă în acelaşi timp şi un factor care complică încă o dată

acest tip de raporturi.

Aceste raporturi de drept internaţional privat pot fi raporturi civile, comerciale şi

alte raporturi de drept privat cu element de extraneitate, potrivit art. 2.557 alin. (2) din Cod

Civil 1 . În ceea ce priveşte raporturile de drept internaţional public, nu este posibilă, în

principiu, aplicarea legii străine deoarece competenţa legislativă nu mai diferă de cea

jurisdicţională, lex fori – legea forului fiind şi lex cause. 2 În raporturile de drept

internaţional public nu interesează conflictele de legi, doar aplicarea legii în spaţiu.

Raporturile juridice de drept internaţional privat pot fi reglementate fie cu ajutorul

normelor de conflict, care indică legea competentă a cârmui raportul cu element străin, fie

1
„Raporturile de drept internaţional privat sunt raporturile civile, comerciale, precum şi alte raporturi
civile de drept privat cu element de extraneitate”.
2
Fl. A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei, Noul Cod Civil: comentarii pe articole: art. 1 –
art. 2664, Ed. CH Beck, Bucureşti, 2012, pag 2570.
cu ajutorul normelor materiale care se aplică direct, nemijlocit raportului juridic.

Există situaţii când apar conflicte la nivelul normelor conflictuale care indică legea

aplicabilă raportului juridic respectiv şi astfel se creează conflicte pozitive şi conflicte

negative ale normelor conflictuale. În ceea ce priveşte conflictul pozitiv, soluţia este una
negative ale normelor conflictuale. În ceea ce priveşte conflictul pozitiv, soluţia este una
relativ simplă, deoarece se aplică legea forului, dar in privinţa conflictului negativ al normelor
conflictuale se pune problema aplicării tehnicii retrimiterii.3

În cazul acestui conflict, retrimiterea ridică întrebarea: ce rol au normele conflictuale

străine? Ar trebui să se considere că retrimiterea se face la întreg sistemul de drept, incluzând
şi normele conflictuale? Sau retrimiterea face referire doar la dreptul intern, material al
statului? Diferenţa dintre aceste două raspunsuri este importantă în aplicarea acestei instituţii
şi pe parcursul lucrării voi prezenta aceste particularităţi.

3
A se vedea infra (capitolul I, secţiunea 3 şi secţiunea 4)
 Capitolul 1. Structura dreptului international privat

Supunerea faţă de mai multe sisteme de drept presupune şi supunerea faţă de

reglementarea conflictului de legi. Acest conflict de legi este specific dreptului privat,
deoarece normele dreptului public sunt susţinute de suveranitatea statului care le edictează sau
care aderă la ele. Calea prin care un conflict de legi îşi găseşte o rezolvare este alegerea unei
norme conflictuale. Principala normă conflictuală este lex voluntatis, adică legea aleasă de
părţi, în baza autonomiei de voinţă, de a guverna contractul internaţional dintre ele.
Participanţii la activitatea comercială internaţională au astfel posibilitatea de a alege norma
juridică aplicabilă contractului (atât condiţiilor de fond, cât şi efectelor).
În ceea ce privește structura normei conflictuale în doctrină sau conturat în doctrină
două opinii. După unii autori4, este alcătuită din trei elemente: conţinutul normei conflictuale,
legătura şi legea aplicabilă (lex causae), în timp ce alţi autori5 apreciază că norma conflictuală
se structurează în două elemente: conţinutul şi legătura. Prin structura dreptului internaţional
privat se înţelege, totalitatea actelor normative care reglementează raporturile specifice
precum şi raporturile şi relaţiile dintre aceste acte normative (norme generale şi norme
speciale, norme conflictuale şi norme materiale ş.a.), precum şi mecanismul lor de aplicare.
Prin conţinut al dreptului internaţional privat poate fi definită ca fiind totalitatea normelor
juridice care constituie şi particularizează această ramură de drept6 .
Constatăm că între noţiunile de conţinut şi cea de structură există următoarea corelaţie:
conţinutul are în vedere toate elementele normative care vizează raporturi juridice cu
elemente de extraneitate, aflate la un moment dat în vigoare, într-un anumit sistem de drept,
indiferent de sursa/izvorul lor, pe când structura acestei ramuri de drept are în vedere
legăturile organice şi funcţionale dintre elementele normative aparţinând dreptului
internaţional privat. Ştiinţa dreptului internaţional privat operează cu următoarea clasificare,
în ceea ce priveşte normele sale juridice: norme conflictuale şi norme substanţiale (norme
materiale).

Capitolul 2. Categoria normelor conflictuale

4
T. R. Popescu, Drept internaţional privat..., p. 22
5
I. P. Filipescu, A.I. Filipescu, p. 37 şi D. Al. Sitaru, Drept internaţional privat...,p. 27.
6
Pentru o definiţie a conţinutului dreptului internaţional privat a se vedea, spre exemplu, D.A. Sitaru, op.cit. pag.
25
 Ca şi celelalte norme de drept, norma conflictuală este o normă juridică cu o structură
proprie, specifică dreptului internaţional privat şi care are drept scop soluţionarea conflictelor
de legi. Prin urmare, norma conflictuală nu soluţionează fondul raportului juridic cu element
de extraneitate. Ea nu stabileşte în mod direct întinderea drepturilor şi obligaţiilor ce rezultă
din raportul juridic cu element străin, acest rol revenindu-i normei materiale (care
reglementează fondul şi forma raportului juridic respectiv). Normele conflictuale arată doar
legea competentă să soluţioneze raportul jurdic respectiv, mai exact, care dintre sistemele de
drept aflate în concurs sau conflict guvernează fondul raportului cu element extraneu. Potrivit
literaturii de specialitate42, “cu ajutorul normei conflictuale se alege dintre legislaţiile interne
aflate în conflict (concurs), legislaţia care trebuie aplicată. Din momentul în care s-a desemnat
sistemul de drept intern aplicabil, rolul normelor conflictuale încetează urmând să se aplice, în
continuare, norma de drept intern (de drept civil, de drept comercial, de dreptul familiei,
procesual etc) care va cârmui raportul juridic cu element de extraneitate, normă emisă de un
anumit stat.

2.1 Delimitarea normelor conflictuale de normele materiale

În scopul realizării unei astfel de delimitări trebuie reţinute, în principal, următoarele

idei:

a) norma conflictuală nu reglementează pe fond (propriu -zis) raportul juridic cu

element de extraneitate, ci numai indică sistemul de drept (incluzând şi normele conflictuale
ale acelui sistem de drept) aplicabil unui astfel de tip de raport juridic;

b) norma conflictuală are o aplicare prealabilă în raport de norma materială, aceasta

din urmă fiind desemnată de prima. Aşadar, în cazul în care o instanţă română este sesizată cu
soluţionarea unui litigiu, sau, în general, a oricărei probleme născut(e) dintr-un raport juridic
care conţine unul sau mai multe elemente de extraneitate, ordinea logică si necesara a
operaţiunilor de aplicare a dreptului (ca sistem de drept) este următoarea:

- instanţa (autoritatea, in diferent de natura ei) îşi va verifica competenţa, soluţionând

în acest mod conflictul de jurisdicţii;

- dacă este competentă (la modul general şi particular) să soluţioneze cauza, va

soluţiona conflictul de legi pe baza normelor conflictuale proprii (lex fori) pentru a desemna
legea materială competentă.
 2.2 Clasificarea normelor conflictuale
Urmând structura Legii nr. 105/1992 – privind reglementarea raporturilor de drept
internaţional privat, în funcţie de conţinutul lor, normele conflictuale se pot clasifica, potrivit
doctrinei, în: - norme conflictuale cu privire la persoane (persoane fizice – art. 11-39 din
Legea nr. 105/1992 ; persoane juridice – art. 40-46 din Legea nr. 105/1992; dispoziţii comune
persoanelor fizice şi juridice – art. 47- 48 din Legea nr. 105/1992); - norme conflictuale în
domeniul dreptului civil, familiei, comercial, muncii, transporturilor, proprietăţii intelectuale,
procesual civil etc. În funcţie de felul legăturii, normele conflictuale se clasifică în: 43 -
norme conflictuale unilaterale, care indică în mod direct că, într-un raport juridic cu element
de extraneitate, se aplică sistemul de drept al unui anumit stat, care este întotdeauna statului
forului, adică al instanţei sesizate. Legea nr. 105/1992 conţine astfel de norme unilaterale, din
care enumerăm cu titlu exemplificativ pe următoarele:
a) art. 14, alin. 2 prevede „Ocrotirea împotriva actelor de încălcare a dreptului la
nume, săvârşite în România, este asigurată potrivit legii române”;
b) art. 63 prevede: „Drepturile de autor şi de proprietate industrială ale persoanelor
fizice şi persoanelor juridice străine sunt ocrotite pe teritoriul României, conform legii
române…” Aceste exemple, după cum este lesne de observat, fac parte din conţinutul
dreptului material substanţial, dar există norme conflictuale unilaterale şi în materia dreptului
procesual civil cum ar fi, spre exemplu:
a) art. 149, 150 şi 151, în privinţa competenţei instanţelor judecătoreşti române;
b) art. 159, “În procesele privind raporturile de drept internaţional privat, instanţele
române aplică legea procedurală română, dacă nu s-a dispus altfel în mod expres”. - norme
conflictuale bilaterale (“cu indicare generală sau cu acţiune dublă”7).
Aceste norme reprezintă marea majoritate a normelor conflictuale, ele circumstanţiind
sfera de aplicare atât a dreptului forului, cât şi a dreptului străin, deoarece legătura este
formulată în mod abstract, punctul de legătură având caracter general. Legea nr. 105/1992
conţine asemenea norme, spre exemplu:
a) în materia dreptului substanţial: - art. 11, art. 19 “Forma încheierii căsătoriei este
supusă legii statului pe teritoriul căruia se celebrează; - art. 40, “Persoana juridică are
naţionalitatea statului pe al cărui teritoriu şi-a stabilit, potrivit actului constitutiv, sediul
social”; - art. 49, “Posesia, dreptul de proprietate şi celelalte drepturi reale asupra bunurilor,

7
D.A. Sitaru, - op. cit., p. 35
inclusiv cele de garanţii reale, sunt cârmuite de legea locului unde acestea se află sau sunt
situate, afară numai dacă prin dispoziţii speciale se prevede altfel.
b) în materia dreptului procesual civil: - art. 158, “Capacitatea procesuală a fiecăreia
dintre părţile în proces este cârmuită de legea”; - art. 160, “Obiectul şi cauza acţiunii civile în
procesele privind raporturile de drept internaţional privat, sunt determinate de legea care
reglementează fondul raportului juridic litigios. După aceeaşi lege se determină calitatea
procesuală a părţilor.

Capitolul 3. Distinctia dintre normele conflictuale si

normele materiale.

Normele conflictuale se deosebesc de cele materiale sub urmatoarele aspecte :

- normele conflictuale au doar rolul de a arata sistemul de drept aplicabil si nu de a guverna pe

fond raportul juridic. De aici si rolul sau de norma de trimitere, de fixare.

- normele conflictuale au un caracter prealabil si influenteaza normele materiale aplicabile. Pe

baza normei conflictuale se stabileste sistemul de drept ce guverneaza raportul juridic. Instanta
competenta are rolul de a determina care norma materiala a sistemului de drept aplicabil este
incidenta in solutionarea litigiului.

- normele conflictuale influenteaza normele materiale aplicabile in sensul ca trimiterea la un

sistem de drept conduce la aplicarea in solutionarea raportului juridic a normei materiale din cadrul
acestui sistem de drept.

- din momentul in care normele conflictuale au desemnat sistemul de drept aplicabil, rolul
acestora inceteaza, intrand in actiune normele materiale ale acelui sistem de drept.
 Capitolul 4. Structura normei conflictuale

Norma conflictuală este formată din două elemente de structură: conţinutul (ipoteza)
normei şi legătura (dispoziţia) normei, prin comparaţie cu structura clasică a unei norme
juridice aparţinând celorlalte ramuri ale dreptului intern (ipoteză, dispoziţie şi sancţiune).

a) conţinutul normei are în vedere, în fapt, ipoteza normei conflictuale, adică acea
parte a normei care cuprinde categoria de raporturi juridice la care se referă (pe care o evocă).

b) legătura normei are în vedere conflictuale, adică acea parte a normei care
desemnează sistemul de dispoziţia normei drept aplicabil a cârmui categoria de raporturi
juridice arătate în conţinutul normei, prin raportare la un anumit element de extraneitate, văzut
ca punct de legătură al acelui raport juridic cu un anumit sistem de drept.

Aşa cum pe bună dreptate s-a arătat în doctrină8 „legatura normei conflictuale se
materializează prin punctul de legătură” care constituie elementul concret şi direct prin care se
stabileşte conexiunea dintre raportul juridic (conţinutul normei) şi un anumit sistem de drept
(care constituie legea aplicabilă fondului raportului juridic cu element de extraneitate, adică
lex causae).

Pentru a înţelege cât mai corect structura normei conflictuale, o să luăm ca exemplu de
lucru dispoziţiile art. 18, alin. (1) din Legea nr. 105/1992. Potrivit textului menţionat,
“condiţiile de fond cerute pentru încheierea căsătoriei sunt determinate de legea naţională a
fiecăruia dintre viitori soţi”. În acest exemplu, conţinutul (ipoteza) normei conflictuale îl
formează raporturile privind condiţiile de fond pentru încheierea căsătoriei, iar legătura
(dispoziţia) normei este indicarea că aceste raporturi sunt cârmuite de legea naţională a
fiecăruia dintre viitorii soţi. În cadrul acestui exemplu, punctul de legătură este chiar cetăţenia
fiecăruia dintre viitorii soţi, aspect pe care îl vom analiza în detaliu, în continuare.

- cetatenia, este punctul de legatura pentru urmatoarele categorii de raporturi juridice: starea si
capacitatea persoanei fizice ( art.11 – 39 din Legea 105/1992), succesiunea bunurilor mobiliare (
art.66 lit.a) din legea 10571992), competenta jurisdictionala in anumite cazuri ( art.150 pct. 1 si 2 din
Legea 105/1992).

8
D.A. Sitaru, op.cit., p. 27
 - domiciliul sau resedinta, este punctul de legatura pentru: raporturile juridice privind starea
civila, capacitatea si relatiile de familie ale persoanei fizice, in subsidiar fata de cetatenie ( art.20 din
legea 10571992 prevede ca relatiile personale sau patrimoniale dintre sotii avand cetatenii diferite
sunt reglementate de legea domiciliului lor comun, iar in lipsa acestuia, de legea resedintei lor
comune), conditiile de fond ale actelor juridice, in cazul localizariiobiective, cand debitorul prestatiei
caracteristice este o persoana fizica (art.69 alin.2 coroborat cu art.77 din Legea 105/1992), conditiile
de fond ale contractului de vanzare – cumparare mobiliara, in lipsa unei legi convenite de parti (art.88
din Legea 105/1992), jurisdictia competenta in anumkite cazuri ( art.149 pct.1 si 3 si art. 151 pct. 1-6
din Legea 105/1992).

- sediu social este punctul de legatura pentru : statutul organic al persoanei juridice ( art.40 si
art.41 din Legea 105/1992), conditiile de fond ale actului juridic in generale, in cazul localizarii
obiective, numai atunci cand debitorul prestatiei caracteristice este o persoana juridica ( art.69 alin.2
coroborat cu art.77 alin.2 din Legea 105/1992), contractul de intermediere ( art.93 alin.2 din lege),
contractul de munca ( art.102 din lege), alte contracte speciale ( art.103 din lege), jurisdictia
competenta in anumite cazuri.9

- fondul de comert este punctul de legatura pentru : conditiile de fond ale actului juridic in
general, in cazul localizarii obiective, atunci cand debitorul prestatiei caracteristice este un
comerciant 10jurisdictia competenta in anumite cazuri ( art.149 lit.a din lege).

- locul situarii bunului este punctul de legatura pentru: raporturile juridice privitoare la regimul
juridic al bunurilor imobile (art.49 din legea 105/1992), mostenirile imobiliare ( art.66 lit.b din lege),
jurisdictia competenta in anumite cazuri 11

- pavilionul navei ( aeronavei) este punctul de legatura pentru raporturile juridice privind
mijloacele respective de transport ( art.55 lit.a din Legea 105/1992).

- vointa partilor este punctul de legatura pentru conditiile de fond ale actelor juridice in general
( art.69 lit.1 si art. 73 din lege) si ale unor contracte speciale ( art.88, art.93, art.101, art.103, art.120-
121 din lege).

9
( art.149 pct.2 din lege).
10
(art.69 alin.2 coroborat cu art.77 alin.2 din Legea 105/1992),
11
( art.149 pct.7-9 si art.151 pct.7 din lege).
 - locul incheierii contractului este punctul de legatura pentru conditiile de fond ale contractelor
( in subsidiar, fata de legea cu care contractul prezinta legaturile cele mai stranse conform art.79 din
Legea 105/1992), jurisdictia competenta in anumite cazuri ( art.149 pct.4 si art.151 pct.1 din lege).

- locul executarii contractului este punctul de legatura pentru modul de executare a

contractului ( art.80 alin.2 din lege).

- locul intocmirii actului este punctul de legatura pentru conditiile de forma ale contractului, in
subsidiar, fata de punctul de legatura aplicabil fondului actului ( art.71 lit.a din lege).

- autoritatea care examineaza valabilitatea actului este punctul de legatura pentru conditiile
de forma ale actului juridic, in anumite conditii ( art.71 lit.c din lege).

- locul unde are loc faptul juridic ( ilicit) este punctul de legatura pentru regimul juridic al
delictului, in general ( art.107 din lege).

- locul producerii prejudiciului este punctul de legatura in cazul in care prejudiciul se produce
in alt stat decat cel al savarsirii delictului ( art.108 din lege).

- instanta sesizata este punctul de legatura pentru aspectele de procedura ( art. 159 si art. 161
alin. 5 din lege).

Clasificarea punctelor de legatura. Punctele de legatura se clasifica in doua categorii :

a) puncte de legatura fixe, care nu sufera schimbari, de exemplu : locul situarii bunului imobil,
locul in care s-a produs fapta cauzatoare de prejudicii sau loculproducerii prejudiciului, locul unde s-a
incheiat actul.

b) puncte de legatura mobile, care se pot deplasa dintr-un sistem de drept in altul, cum ar fi:
domiciliul, resedinta, sediul social, locul in care se afla bunul mobil, locul executarii contractului,
cetatenia etc.

In mod frecvent, in cadrul aceleiasi norme conflictuale sunt indicate mai multe puncte de
legatura. In aceste cazuri, suntem in situatia unui cumul sau concurs al punctelor de legatura, care la
randul sau poate fi :
 a) concurs succesiv, atunci cand raportul dintre punctele de legatura este unul de subsidiaritate,
in sensul ca doar atunci cand primul element de legatura nu poate fi aplicat se ia in considerare cel
de-al doilea ( de exemplu in art.12 alin.4 din Legea 105/1992 care prevede ca « daca o persoana nu
are cetatenie, se aplica legea domiciliului sau, in lipsa, legea resedinte » punctul de legatura principal
este domiciliul iar cel subsidiar este resedinta),

b) concurs alternativ atunci cand norma conflictuala ia in considerare in acelasi timp mai multe
puncte de legatura care nu se afla in raport de subsidiaritate, avand alegerea intre acestea ( de
exemplu, art.71 din Legea 105/1992 dispune ca actul este valabil din punct de vedere al formei daca
acesta este conform fie cu legea locului unde a fost intocmit, fie cu legea nationala sau legea
domiciliului celui care l-a consimtit, fie cu legea aplicabila potrivit dreptului international privat al
autoritatii care examineaza validitatea actului. Suntem in prezenta urmatoarelor elemente de legatura:
locul intocmirii actului, cetatenia sau domiciliul celui care l-a consimtit, autoritatea care examineaza
valabilitatea actului).
 CONCLUZII

Regula generală (de la care există şi excepţii după cum vom vedea) este că norma
conflictuală aparţine sistemului de drept al instanţei sesizate, indiferent dacă aceasta este o
instanţă de judecată, de arbitraj sau alt organ de jurisdicţie. Acesta nu este altceva decât o
concretizare a principiului că normele conflictuale sunt ale statului forului. Astfel, dacă
procesul se judecă în străinătate, instanţa aplică norma conflictuală proprie pentru
determinarea legii competente. Recunoaşterea hotărârii respective în România nu poate fi
refuzată pe motiv că instanţa care a pronunţat horărârea a aplicat o altă lege decât cea
determinată de dreptul internaţional privat român, afară numai dacă procesul priveşte starea
civilă şi capacitatea unui cetăţean român, iar soluţia diferă de cea la care s-ar fi ajuns potrivit
legii române (art. 168, alin. 2 din Legea nr. 105/1992).
Aşadar, din textul legal citat, rezultă cu claritate că instanţa aplică norma conflictuală a
forului. Potrivit doctrinei relevante, regula conform căreia normele conflictuale sunt ale
statului forului îşi găseşte justificarea în următoarele considerente : - un prim considerent se
referă la forţa juridică a normelor conflictuale, forţă datorată faptului că marea lor majoritate
sunt norme imperative (cu excepţia celor din domeniul contractual, spre exemplu). - instanţele
judecătoreşti sunt organe jurisdicţionale româneşti, şi deci ele trebuie să aplice propria lor
normă conflictuală, propriul ei sistem de drept conflictual, adică Legea nr. 105/1992. - legea
cauzei (lex causae) nu este stabilită în momentul sesizării instanţei, ci urmează a fi stabilită
abia ulterior ca efect al apli cării normei conflictuale. Mai exact, sistemul de drept conflictual
român (Legea nr. 105/1992) determină ce lege va guverna fondul raportului juridic cu element
străin. - un alt considerent este acela care îşi găseşte raţiunea în adagiul cine alege instanţa,
alege şi dreptul, prezumându-se (relativ) că părţile atunci când au determinat competenţa
instanţelor române, au ales, totodată, şi dreptul conflictual român care în final va determina ce
sistem de drept (lex causae) va fi aplicabil în soluţionarea litigiului dedus judecăţii. Practica
instanţelor judecătoreşti şi arbitrale române de comerţ internaţional, precum şi literatura de
specialitate sunt constante în ideea aplicării regulii conform căreia normele conflictuale sunt
cele ale statului forului.
 Bibliografie

 LEGE nr.105 din 22 septembrie 1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept

internațional privat
 I. Chelaru, Gh. Gheorghiu, Drept internaţional privat, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2007,
p. 44; T. Vignal, Droit international prive, Armand Colin, Paris, 2005,
 O. Ungureanu, C. Jugastru, Manual de drept internaţional privat, Editura All Beck,
Bucureşti, 1999,

 Noul Cod civil comentat si adnotat. Cartea a VII-a: Dispozitii de Drept International
Privat, Editura Nomina Lex, Bucuresti 2012
 http://ec.europa.eu
 Lupaşcu, D. & Cristuş, N. (2009), Practică judiciară şi legislaţie în materia dreptului
internaţional privat. Bucureşti: ,
 Lupaşcu, Dan & Ungureanu, Diana (2012). Drept internaţional privat. Bucureşti: niversul
Juridic.
 NOUL COD DE PROCEDURA CIVILA . Carea a VII – a Procesual Civil International