Sunteți pe pagina 1din 5

TEMA DE CONTROL

DREPT FINANCIAR II
STINGEREA CREANTELOR FISCALE PRIN PRESCRIPTIE

Noul Cod de procedură fiscală, stabileşte că datoriile fiscale ale unei


persoane pot fi supuse executării silite într-o anumită perioadă de timp,
astfel încât, la expirarea acesteia, dreptul de a acţiona împotriva
persoanelor încetează, iar datoriile se prescriu şi nu mai pot fi
recuperate.

Datoriile fiscale sunt reglementate de legislaţia fiscală, mai exact de


Codul de procedură fiscal. Concret, potrivit art. 1 punctul 10 din actul
normativ citat, creanţa fiscală este definită ca fiind dreptul la încasarea
oricărei sume care se cuvine bugetului general consolidat, reprezentând
creanţa fiscală principală şi creanţa fiscală accesorie.

În timp ce creanţa fiscală principală reprezintă dreptul la


perceperea impozitelor, taxelor şi contribuţiilor sociale, precum şi
dreptul contribuabilului la restituirea sumelor plătite fără a fi datorate
şi la rambursarea sumelor cuvenite, creanţa fiscală accesorie
este dreptul la perceperea dobânzilor, penalităţilor sau majorărilor
aferente unor creanţe fiscale principale, precum şi dreptul
contribuabilului de a primi dobânzi.

Astfel, obligaţia fiscală principală este obligaţia de plată a


impozitelor, taxelor şi contribuţiilor sociale, precum şi obligaţia
organului fiscal de a restitui sumele încasate fără a fi datorate şi de a
rambursa sumele cuvenite, pe când obligaţia fiscală accesorie
reprezintă obligaţia de plată sau de restituire a dobânzilor, penalităţilor
sau a majorărilor, aferente unor obligaţii fiscale principale.

Dreptul de creanţă fiscală şi obligaţia fiscală corelativă se nasc în


momentul în care se constituie baza de impozitare care le generează sau
în momentul la care contribuabilul/ plătitorul este îndreptăţit să ceară
restituirea.

Mai precis, creanţele fiscale se stabilesc:

 prin declaraţie de impunere depusă de contribuabil


 prin decizie de impunere emisă de organul fiscal.

Concret, este vorba despre impozite, taxe, contribuţii sociale şi


accesoriile acestora, percepute de stat sau de unităţile administrativ-
teritoriale în baza unor raporturi juridice de drept public.

Pe lângă acestea, există şi alte creanţe asimilate celor fiscale, cum ar


fi: drepturile vamale, redevenţele miniere şi petroliere sau alte creanţe
bugetare asimilate creanţelor fiscale potrivit legii speciale.

În cazul în care nu este exercitat în termenul stabilit de lege, dreptul


organului fiscal de a stabili creanţe fiscale se stinge prin
prescripţie. Conform normelor în vigoare, termenul general de
prescripţie al datoriilor fiscale este de cinci ani, însă există şi anumite
situaţii, expres reglementate de lege, în care acesta poate fi mai mare
de-atât.

Termenele de prescripţie aplicabile datoriilor fiscale

În cele mai multe dintre cazuri, termenul de prescripţie stabilit de


legislaţia fiscală în vigoare este de cinci ani, "În conformitate cu
prevederile art. 110 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, termenul
de prescripţie este de cinci ani".

Totuşi, există şi situaţii în care termenul de prescripţie este fixat la


zece ani: "În cazul în care creanţele fiscale rezultă din săvârşirea unei
fapte prevăzute de legea penală, dreptul de a stabili creanţe fiscale se
prescrie în termen de zece ani".

Ca element de noutate, noul Cod de procedură fiscală, introduce


momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie a dreptului
organului fiscal de a stabili creanţe pentru acele obligaţii fiscale care
există, dar care nu au fost declarate sau au fost declarate incorect de
către contribuabil.
Concret, potrivit articolului 110 alin. (2) din actul normativ
menţionat anterior, calcularea termenului de prescripţie se face de la
data de 1 iulie a anului următor celui pentru care se datorează
obligaţia fiscală, cu condiţia ca legea să nu dispună altfel. Prin urmare,
pentru o obligaţie fiscală datorată la 1 februarie anul acesta, termenul
de prescripţie va curge de la 1 iulie 2017.

Noul termen de la care curge termenul de prescripţie, respectiv data


de 1 iulie a anului următor celui pentru care se datorează obligaţia
fiscală, se aplică doar taxelor, impozitelor sau contribuţiilor datorate
începând cu 2016.

"Termenele în curs la data intrării în vigoare a noului Cod fiscal,


respectiv 1 ianuarie 2016, se calculează după normele legale în
vigoare la data când au început să curgă. Conform vechiului Cod
fiscal, termenul de prescripţie începe să curgă de la data de 1 ianuarie
a anului următor celui în care s-a născut creanţa fiscal

În ceea ce priveşte termenul de zece ani prevăzut pentru creanţele


rezultate din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, acesta
curge de la data săvârşirii faptei ce constituie infracţiune, sancţionată
ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă.

Codul de procedură fiscală prevede că, atunci când constată împlinirea


termenului de prescripţie a dreptului de stabilire a creanţei fiscale,
organul fiscal procedează la încetarea procedurii de emitere a titlului
de creanţă fiscală.

Condiţii in care poate fi întrerupt sau suspendat termenul de


prescripţie

Întreruperea termenului de prescripţie este posibilă în anumite situaţii


specifice. Mai exact, legislaţia fiscală stabileşte trei situaţii în care
prescriţia se întrerupe, după cum urmează:

 în cazurile şi în condiţiile stabilite de lege pentru întreruperea


termenului de prescripţie a dreptului la acţiune;
 la data depunerii de către contribuabil/ plătitor a declaraţiei de
impunere după expirarea termenului legal de depunere a acesteia;
 la data la care contribuabilul/ plătitorul corectează declaraţia de
impunere sau efectuează un alt act voluntar de recunoaştere a
creanţei fiscale datorate.

În acelaşi timp, există şi cazuri în care termenul de prescripţie se


suspendă. Mai precis, aşa cum Codul de procedură fiscală stipulează
la lit. c) a art. 111, suspendarea termenului de prescripţie este posibilă
în următoarele situaţii:

 în cazurile şi în condiţiile stabilite de lege pentru suspendarea


termenului de prescripţie a dreptului la acţiune;
 pe perioada cuprinsă între data începerii inspecţiei
fiscale/verificării situaţiei fiscale personale şi data emiterii
deciziei de impunere ca urmare a efectuării inspecţiei
fiscale/verificării situaţiei fiscale personale, în condiţiile
respectării duratei legale de efectuare a acestora;
 pe timpul cât contribuabilul/plătitorul se sustrage de la efectuarea
inspecţiei fiscale/verificării situaţiei fiscale personale;
 pe perioada cuprinsă între data declarării unui
contribuabil/plătitor inactiv şi data reactivării acestuia.

Cum poate înceta executarea silită

În ceea ce priveşte prescripţia dreptului de a cere executarea silită


pentru acele obligaţii fiscale declarate, dar neplătite la termen, dreptul
organului de executare silită de a cere executarea silită a creanţelor
fiscale se prescrie în termen de cinci ani de la data de 1

Conform art. 215 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, termenul de
prescripţie prevăzut anterior se aplică şi creanţelor provenind din
amenzi contravenţionale.

În cazul în care organul de executare silită constată împlinirea


termenului de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită a
creanţelor fiscale, acesta va proceda la încetarea măsurilor de
realizare şi la scăderea acestora din evidenţa creanţelor fiscale.

Persoanele care îşi achită datoriile fiscale după ce acestea s-au prescris
nu îşi vor recupera banii, reglementările în vigoare stabilind că
sumele achitate de debitor în contul unor creanţe fiscale, după
împlinirea termenului de prescripţie, nu se restituie.

Totodată, trebuie să amintim că şi termenul de prescripţie de cinci ani,


în care organul de executare silită poate cere executarea silită a
creanţelor fiscale, se suspendă în anumite situaţii, astfel:

 în cazurile şi în condiţiile stabilite de lege pentru suspendarea


termenului de prescripţie a dreptului la acţiune;
 în cazurile şi în condiţiile în care suspendarea executării este
prevăzută de lege ori a fost dispusă de instanţa judecătorească sau
de alt organ competent, potrivit legii;
 pe perioada valabilităţii înlesnirii acordate potrivit legii;
 cât timp debitorul îşi sustrage veniturile şi bunurile de la
executarea silită;
 în alte cazuri prevăzute de lege.

Nu în ultimul rând, există şi cazuri de întrerupere a termenului de


prescripţie amintit. Mai exact, după cum prevede Codul de procedură
fiscală la art. 217, termenul se întrerupe:

 în cazurile şi în condiţiile stabilite de lege pentru suspendarea


termenului de prescripţie a dreptului la acţiune;
 pe data îndeplinirii de către debitor, înainte de începerea
executării silite sau în cursul acesteia, a unui act voluntar de plată
a obligaţiei prevăzute în titlul executoriu ori a recunoaşterii în
orice alt mod a datoriei;
 pe data îndeplinirii, în cursul executării silite, a unui act de
executare silită;
 la data comunicării procesului-verbal de insolvabilitate fără
bunuri şi venituri urmăribile
 în alte cazuri prevăzute de lege.

S-ar putea să vă placă și