C2 Tehnologii de deformare plastica la rece

CAPITOLUL 2
Bazele Fizice ale Proceselor de Deformare Plastica
2.1 Procesul deformarii plastice
Materiale supuse deformării se comportă diferit în funcţie de mărimea forţelor ce acţionează, precum şi de
condiţiile în care are loc deformarea.
Prin deformarea unui corp se intelege modificarea formei si dimensiunilor acestuia sub actiunea fortelor
exterioare.
Deformaţia unui corp solid se compune dintr-o deformaţie elastica şi o deformatie plastica (remanenta).
Starea unui corp în care deformaţiile remanente au valori mari în comparaţie cu cele elastice fără o slăbire
vizibilă a legăturilor dintre particule se numeşte stare plastică.
Starea unui corp în care deformaţiile remanente sunt mici în comparaţie cu cele elastice înainte de
producerea ruperii se numeşte stare fragilă (casantă).
O proprietate deosebită a metalelor este capacitatea de a putea fi prelucrate la rece. Un metal, care la
temperatura normala este plastic la solicitarea de întindere fără concentratori, poate să devină fragil în
prezenţa concentratorilor sau când sarcina este aplicata cu viteze mari. De asemenea, îşi pierde
plasticitatea sub acţiunea unor agenţi de fragilizare cum sunt H2 şi temperaturile joase.
Unele proprietati ale metalelor, ca densitatea, elasticitatea, temperatura de topire, sunt independente de
structura acestora, pe cand proprietati ca plasticitatea si rezistenta mecanica depind de structura
materialelor si, prin urmare, la determinarea acestora trebuie sa se tina seama de imperfectiunile retelei
cristaline.
Defectele de reţea se clasifică astfel:
 defecte punctiforme: vacanţe, atomi interstiţiali, atomi de impurităţi;
 defecte liniare: dislocaţii marginale şi elicoidale;
 defecte de suprafaţă: limite şi sublimite de grăunte, limite de macle, defecte de impachetare
Impuritate
vacanta interstitiala

Impuritate de Atom
substitutie interstitial a) b)
Defecte punctiforme defecte liniare: a) marginala, b) elicoidala
Imperfectiunile de retea care influenteaza in mod determinant comportarea la deformare plastica a
materialelor metalice sunt dislocatiile.
DISLOCATIILE → produc alunecarea prin care se realizează deformarea plastică a materialelor metalice
→ influenteaza in mod determinant comportarea la deformare plastica a materialelor
metalice
→ produc deplasarea planelor atomice sub actiunea eforturilor de forfecare, care depind
numai de parametrii de retea ai metalului si de modulul de elasticitate, nu si de marimea
deplasarii

2017/2018 1
C2 Tehnologii de deformare plastica la rece

→ apar la marginea si in interiorul cristalului si se anihileaza la limita de graunte

Dislocatiile apar atat in procesul de solidificare si transformare de faza a metalelor, cat si in procesele de
deformare plastica. Numarul si densitatea dislocatiilor intr-un corp metalic sunt cu atat mai mari cu cat
gradul de deformare este mai mare.

Sublimita
de graunte

Dintre defectele de suprafata, importanţă mare asupra proprietăţilor mecanice prezintă limitele dintre
grăunţi şi sublimitele. Cand planul de alunecare intalneste limita de graunte, dislocatiile inceteaza sa se
miste si se acumuleaza. Sunt necesare eforturi suplimentare pentru deplasarea dislocatiilor in vederea
continuarii deformarii plastice. Limitele de graunti constituie bariere in calea deplasarii dislocatiilor. Cu cat
dimensiunile grauntilor sunt mai mici, cu atat numarul barierelor creste, ceea ce duce la cresterea limitei de
curgere.
2.2 Mecanismele Deformarii Plastice
În cursul deformării plastice deplasarea ireversibilă a atomilor în cristalele metalice se poate realiza prin trei
mecanisme:
 alunecarea unor grupări de atomi pe anumite plane cristaline. Acest proces se poate realiza în
interiorul grăunţilor sau prin deplasarea relativă a grăunţilor;
 deplasarea atomilor astfel încât în cristal se formează două sau mai multe părţi cu reţele simetrice
una în raport cu alta, proces numit maclare;
 fluajul prin difuzie.
Deformarea plastică prin alunecare a monocristalelor
Deformarea plastică a metalelor se produce prin alunecarea unor zone de cristal, una peste cealaltă, pe
anumite plane cristaline numite plane de alunecare (plane cu densitate mare de atomi) şi în anumite
direcţii cristalografice numite direcţii de alunecare (directii cu compactitate mare de atomi). Produsul dintre
numarul planelor de alunecare si numarul directiilor de alunecare reprezinta sistemul de alunecare, si
defineste capacitatea de deformare plastica a unui material. Cu cat un material metalic are mai multe
sisteme de alunecare cu atat el este mai ductil.
Majoritatea metalelor şi a compuşilor metalici cristalizează în sistemele cubic cu volum centrat (c.v.c.),
cubic cu feţe centrate (c.f.c.) sau hexagonal compact.

Fe, Al, Ni, Pb, Cu, Au, Ag Fe, Nb, Cr, V, W, Ta Zn, Mg, Cd, Be, Ti, Zr
Capacitate mare Capacitate medie Capacitate mica
de defornare de deformare de deformare

2017/2018 2
C2 Tehnologii de deformare plastica la rece

Metalele cu structura h.c. (Zn, Cd, Mg etc.) au 3 sisteme de alunecare, deci se caracterizeaza printr-o
capacitate mica de deformare.
Metalele cu retea c.f.c. poseda 12 sisteme de alunecare si deci au o capacitate mare de deformare.
La metalele cu structura c.v.c. exista 48 sisteme de alunecare, insa au capacitate de deformare mai mica
decat metalele cu retea c.f.c. deoarece planele de alunecare din structura c.v.c. au densitati de atomi mai
reduse decat cele din structura c.f.c.
Alunecarea straturilor de atomi se produce ca urmare a deplasarii dislocatiilor existente in cristal. Aceasta
deplasare a dislocatiilor duce la aparitia la marginea cristalului a unui prag sau linie de alunecare.

Plan de
alunecare

Deformarea plastică prin maclare

Se produce de obicei când orientarea reţelei faţă de direcţia tensiunii tangenţiale nu este favorabilă
deformării prin alunecare. Are importanţă mai mică decât deformarea prin alunecare şi se întâlneşte
îndeosebi la monocristale ale metalelor cu reţele compacte (cfc, hc) în care apar frecvent defecte de
împachetare.

Maclele de deformare, numite şi macle mecanice, se formează la deformarea plastică la rece în metalele cu
limită de curgere mai ridicată.
Deformarea plastică a materialelor policristaline
Deformarea plastică într-un material policristalin este mai complexă decât într-un monocristal, în principal
datorită faptului că în timpul procesului grăunţii rămân în contact la limita de grăunte. Monocristalele sunt
orientate diferit în spaţiu şi diferit faţă de direcţia de acţionare a forţei de deformare, ceea ce face ca
fiecare dintre acestea să fie acţionat separat, dar să suporte şi influenţa monocristalelor vecine. Pentru a se
menţine contactul între grăunţi este necesar ca deformarea unui grăunte individual să se acomodeze cu
deformarea tuturor grăunţilor vecini.
Procesul de deformare plastică într-un material policristalin nu se produce uniform asupra tuturor
grăunţilor, fiecare cristal deformându-se în funcţie de orientarea reţelei sale şi de direcţia planelor proprii
de alunecare. Astfel, pe măsură ce materialul este supus unor eforturi din ce în ce mai mari, începerea
alunecării se va produce mai întâi în grăunţii orientaţi favorabil (1), adică pentru grăunţii în care sistemul de
alunecare este orientat la aproximativ 45° faţă de direcţia de solicitare, tensiunea de forfecare atingând
valoarea maximă.

2017/2018 3
C2 Tehnologii de deformare plastica la rece

Alunecările într-un agregat policristalin vor fi cu atât mai greu de realizat şi, implicit efortul necesar de
deformare va fi mai mare, cu cât fiecare cristal este înconjurat de un număr mai mare de cristale, deci cu
cât granulaţia este mai fină.
De asemenea, cu cât grăunţii agregatului policristalin sunt mai mari cu atât este mai accentuată anizotropia
deformaţiei, iar efortul necesar pentru deformare va fi cu atât mai mare cu cât reţelele cristaline au un
număr mai mic de sisteme de alunecare.
Principalele efecte ale deformarii plastice a materialelor metalice sunt:
 Ecruisarea materialului prelucrat - Materialul metalic astfel deformat devine mai rezistent, creste
limita de elasticitate, limita de curgere, de rupere, duritatea. În acelaşi timp scad proprietăţile de
plasticitate (alungirea, gâtuirea), rezistenţa la coroziune şi conductibilitatea termică si electrica.
Această stare poartă numele de stare ecruisată, iar fenomenul se numeşte ecruisare sau durificare
prin deformare. Efectele ecruisării asupra proprietăţilor sunt mai puternice în materialele
policristaline decât în monocristale, în materialele cu grăunţi fini decât în cele cu granulaţie
grosolană, în aliaje decat in metalele pure. Starea de ecruisare se poate reduce odată cu creşterea
temperaturii..Procesul termic prin care se realizează trecerea dintr-o stare ecruisată în stare
neecruisată se numeşte recristalizare. Metalul îşi recapătă proprietăţile plastice anterioare şi se
reface reţeaua cristalină.
 Textura rezultata in urma deformarii - se numeşte structură fibroasă ; grăunţii se alungesc tot mai
mult căpătând aspectul unor fibre. O dată cu modificarea formei grăunţilor cristalini se produce şi
modificarea orientării lor spaţiale. O astfel de structură se numeşte structură cu orientare
preferentială ; de exemplu la ambutisarea tablelor de aluminiu, datorită orientării preferentiale se
formează patru „urechi” (festoane) de-a lungul direcţiilor după care rezistenţa la deformare este
mai mică, ceea ce implică pericolul apariţiei fisurilor în timpul prelucrărilor ulterioare sau al
funcţionării. În unele cazuri orientarea preferentiala este convenabilă şi constituie scopul laminării.
Astfel, tabla silicioasă de transformator prezintă permeabilitate magnetică foarte bună.
 Tensiuni reziduale - in timpul deformării plastice la rece deplasările elastice ale atomilor se produc
cu consum de energie potenţială, care rămâne înmagazinată în material, ceea ce determină apariţia
tensiunilor reziduale.
 Temperatura corpului deformat - Conduce la micşorarea rezistenţei de deformare şi la creşterea
plasticităţii;
 Proprietatile fizico-mecanice ale materialului deformat - cresc proprietatile de rezistenta, iar cele
de plasticitate scad cu cat creste gradul de deformare; greutatea specifica scade cu cat gradul de
deformare este mai mare datorita sfaramarii grauntilor; Conductibilitatea termica si electrica se
micsoreaza la deformatii mici; Rezistenta la coroziune se micsoreaza cu cresterea gradului de
deformare.
2.3. Schemele Stării de Tensiune
În funcţie de numărul tensiunilor principale care sunt diferite de zero, o stare de tensiune poate fi:
 liniară, când două tensiuni principale sunt nule;
 plană, când una din tensiunile principale este nulă;
 spaţială, când toate cele trei tensiuni principale sunt diferite de zero.
Starea liniară de tensiune se întâlneşte la întinderea sârmelor, îndreptarea benzilor sau la ambutisarea
tablelor, în zona cilindrică.
Starea plană de tensiune se întâlneşte la deformarea plastică la rece a tablelor subţiri sau în anumite
condiţii la îndoire, ambutisare, fasonare.
Schema S1, de comprimare triaxială, se întâlneşte la extrudare, presare în matriţă închisă, refulare.

2017/2018 4
C2 Tehnologii de deformare plastica la rece

Schema S2, comprimare pe două direcţii şi tracţiune pe a treia, se întâlneşte la trefilarea şi tragerea
sârmelor din bare.
Schema S3, tracţiune pe două direcţii şi comprimare pe a treia, se întâlneşte la ambutisare.
Schema S4, de tracţiune triaxială, se întâlneşte mai rar, de exemplu la probele supuse încercării la tracţiune
după apariţia gâtuirii.

2 = 3 = 0
Starea liniară de tensiune

3 = 0
Starea plana de tensiune

S1 S2 S3 S4
Starea spaţială de tensiune
2.4 Legile si Conditiile de Deformare Plastica
Cercetările teoretice şi experimentale au stabilit o serie de legi ce caracterizează deformaţia plastică:
 Legea constanţei volumului
 Legea coexistenţei deformaţiilor elastice cu cele plastice
 Legea rezistenţei minime
 Legea similitudinii
 Legea eforturilor unitare suplimentare

2.4.1 Legea Constantei Volumului

Admite că volumul corpului înainte de deformare este egal cu volumul acestuia după deformare, adica
suma algebrica a deformatiilor specifice dupa cele trei directii este nula.
1   2   3  0
2.4.2 Legea Coexistenţei Deformaţiilor Elastice şi Plastice

2017/2018 5
C2 Tehnologii de deformare plastica la rece

Pe baza acestei legi orice deformatie plastica a materialelor metalice este insotita de o deformatie elastica a
carei valoare depinde de marimea tensiunii cu care se realizeaza deformarea plastica, conform legii lui
Hooke ( = · E).
Valorile deformaţiei elastice sunt foarte importante la prelucrările prin presare la rece. La proiectarea
proceselor tehnologice şi a echipamentului tehnologic trebuie să se ţină seama de aceste valori denumite şi
arcuiri elastice.

 tot   p   e

2.4.3 Legea Rezistentei Minime

Conform acestei legi, daca punctele materiale ale unui corp supus deformarii se pot deplasa in diferite
directii, fiecare din aceste puncte se va deplasa in directia in care intampina cea mai mica rezistenta.

Intensitatea cu care se deplaseaza punctele materiale in diferite zone este proportionala cu lungimea
normalei la conturul sectiunii transversale a corpului si astfel, pe masura indepartarii de colturile sectiunii,
deformatia este mai mare. Deci spre centrul laturilor se produc convexitati, care duc la o sectiune circulara
in cazul prismei cu baza patrata sau la o sectiune eliptica si apoi circulara la prisma cu baza dreptunghiulara.
De asemenea, Intensitatea este diferita si in functie de suprafetele zonelor in care s-a divizat sectiunea
bazei corpului. Astfel, cu cat suprafata zonei este mai mica, deformatia in directia zonei respective este mai
mica decat cea corespunzatoare unei zone cu suprafata mai mare. La sectiunea dreptunghiulara deformatia
din zona I este mai mica decat cea din zona II, iar la sectiunea patrata, zonele fiind egale, deformatiile vor fi
egale
In proiectare şi execuţie legea rezistenţei minime trebuie luată în considerare în multe procedee de
deformare plastică la rece, ca de exemplu la calibrarea plana a unor piese care au fost deja prelucrate prin
deformare plastică sau la matriţare, pentru a asigura umplerea locaşului sau a zonei active a matriţei.

2017/2018 6
C2 Tehnologii de deformare plastica la rece

2.5.4 Legea Similitudinii

Se aplică la deformarea corpurilor metalice care sunt asemenea din punct de vedere geometric, al
compoziţiei chimice şi al structurii şi care sunt supuse deformării în aceleaşi condiţii.
Se observă ca:
 rezistenţele de deformare sunt egale: p1 = p2
 există egalitate între raportul forţelor de deformare şi raportul sectiunilor transversale ale
2
corpurilor sau pătratul raportului dimensiunilor liniare: F1  A1   l1 
F2 A 2  l 2 

 există egalitate între raportul dintre lucrurile mecanice consumate pentru deformare şi raportul
3
volumelor corpurilor sau cubul raportului dimensiunilor liniare ale corpului: L1  V1   l1 
L 2 V2  l 2 

Pentru a avea condiţii asemenea de deformare trebuie respectate o serie de condiţii numite criterii de
similitudine:
 compoziţia chimică;
 macro şi microstructura să fie aceleaşi;
 corpurile să aibă aceeaşi temperatură la începutul deformaţiei;
 gradele de deformare să fie aceleaşi;
 coeficientul de frecare dintre suprafeţele de contact ale corpurilor şi elementelor active să fie
acelaşi;
 raportul dintre coeficienţii transmisiei de căldură pentru suprafeţele libere şi cele de contact la cele
două corpuri să fie invers proporţionale cu raportul dimensiunilor liniare;
 raportul vitezelor de deformare să fie invers proporţional cu raportul dimensiunilor liniare şi să se
ţină seama de influenţa vitezei de deformare asupra rezistenţei specifice de deformare.

2.4.5 Legea Tensiunilor Suplimentare

La deformarea plastică a unui corp metalic, pe lângă tensiunile principale apar şi unele tensiuni de
comprimare sau întindere, care se menţin în corp şi după încetarea acţiunii forţelor exterioare şi care se
numesc tensiuni suplimentare.
Evitarea apariţiei tensiunilor suplimentare sau micşorarea lor se face printr-o distribuire cât mai uniformă a
tensiunilor în corp, acţionându-se asupra :
 formei semifabricatului iniţial;
 temperaturilor la care are loc deformarea;
 frecarii dintre suprafeţele de contact.
Eliminarea acestor tensiuni se realizează prin aplicarea unui tratament termic de recoacere de detensionare
sau de recristalizare.

2017/2018 7