Sunteți pe pagina 1din 13

C1 Tehnologii de deformare plastica la rece

CAPITOLUL 1
Procedee de Prelucrare prin Deformare Plastica la Rece. Clasificare si caracterizare

1.1 Generalitati
Presarea la rece este un procedeu de prelucrare a materialelor metalice care se execută prin operaţii de
tăiere, de deformare sau combinaţii ale acestora, fără îndepărtarea de aşchii. Sculele se numesc ştanţe
când se execută operaţii de tăiere, matriţe când se execută operaţii de deformare plastică sau combinaţii
ale acestora numite ştanţe combinate.
Materialele folosite în vederea prelucrării prin deformare plastică la rece sunt semifabricate laminate sub
formă de:
 table
 benzi
 profile laminate
 sârme
Avantajele prelucrării prin deformare plastică la rece
 productivitatea ridicată a prelucrării, pana la 2.000-3.000 piese pe minut;
 realizarea de piese cu formă diferită, de la cele mai simple până la cele cu configuraţii deosebit de
complexe;
 precizia dimensională foarte ridicată in cazul pieselor de mecanică fină, electronică, etc.;
 utilizarea materialului în condiţii raţionale, cu pierderi minime;
 sculele, în general complexe, se caracterizează prin durabilităţi ridicate;
 se pot realiza piese gigantice de ordinul metrilor şi zecilor de metri, precum şi piese miniaturale
deosebit de precise, din materiale greu prelucrabile;
 piesele obţinute prin ştanţare şi matriţare la rece sunt caracterizate de greutăţi reduse, rezistenţă
ridicată şi rigiditate mare în comparaţie cu piesele similare obţinute prin turnare, forjare etc.;
Dezavantajele prelucrării prin deformare plastică la rece
 necesitatea unui studiu amănunţit al formei şi dimensiunilor piesei;
 sculele necesare sunt scumpe şi se utilizeaza pentru realizarea unei singure tipodimensiuni a piesei;
 utilajele de presare sunt, în general, complexe şi scumpe.

1.2 Clasificarea procedeelor de prelucrare prin deformare plastică la rece (PPDPR)


1.2.1. După caracterul deformării procedeele de prelucrare prin presare la rece se clasifica astfel:
 procedee de tăiere (ştanţare);
 procedee de deformare (matriţare);

2017/2018 1
C1 Tehnologii de deformare plastica la rece
 procedee de asamblare.

OPERATII DE TAIERE
Taierea la foarfece - tăierea după un contur deschis cu ajutorul a două tăişuri asociate, pentru debitarea
materialului.

a) muchii paralele b) muchii inclinate c) cutite disc


Perforarea - tăierea după un contur închis pentru separarea completă a unei părţi din material numit
deşeu.

Decuparea - tăierea după un contur închis pentru separarea completă a piesei.

2017/2018 2
C1 Tehnologii de deformare plastica la rece
Retezarea - tăierea după un contur deschis în direcţia transversală a lungimii. Retezarea poate fi:
- Unilaterala – cand separarea piesei se face fara deseu, dupa un conturi rectiliniu sau curb
- Bilaterala – cand separarea piesei de material se face prin indeartarea deseului dintre piese

Crestarea - constă în separarea parţială, prin tăiere după contur deschis, curbiliniu sau rectiliniu, a unei
părţi din semifabricatul supus prelucrării; partea desprinsă parţial face parte din piesa prelucrată.

Slituirea - constă în separarea completă, prin tăiere, după contur deschis, curbiliniu sau rectiliniu, a unei
părţi din materialul semifabricatului; partea desprinsă constituie deşeul.

Taierea (tunderea) marginilor - separarea completă prin tăiere pe contur închis, a părţilor excedentare ale
pieselor ambutisate. Tunderea se execută în scopul obţinerii formei finite a piesei. Partea îndepărtată prin
tundere reprezintă deşeul.

Taierea prin strapungere - metoda speciala de separare completă prin tăiere după contur a unei părţi din
materialul semifabricatului; se foloseşte pentru prelucrarea materialelor metalice moi şi cu grosime mică.

2017/2018 3
C1 Tehnologii de deformare plastica la rece
Calibrarea prin tăiere - separarea completă, prin tăiere pe contur închis sau deschis, a adaosului de
prelucrare prevăzut la operaţia anterioară executată prin ştanţare normala. Calibrarea se executa fie pe
conturul exterior al pieselor decupate, fie pe conturul interior al suprafetelor obtinute prin perforare.

OPERATII DE INDOIRE SI RASUCIRE


Indoirea - modificarea formei unui semifabricat prin încovoierea plană în jurul unei axe cu o rază de curbură
dată. Se execută cu ajutorul matriţelor de îndoire acţionate de prese sau folosind prese specializate pentru
operaţiile de îndoire.

Indoire in „V” si „U”

Curbarea - indoirea cu raza mare a tablelor şi benzilor pentru a le da o formă cilindrică sau conică.

Roluirea - indoirea circulară a marginilor unui semifabricat.

2017/2018 4
C1 Tehnologii de deformare plastica la rece
Rasucirea - indoirea semifabricatelor de prelucrat în jurul axei lor geometrice.

Profilarea - indoirea dupa una sau mai multe axe paralele intre ele cu scopul obtinerii unui anumit profil.

Indreptarea - indoirea semifabricatului intr-un plan dat cu scopul de a asigura rectilinitatea lui.

OPERATII DE AMBUTISARE
Ambutisarea - modificarea formei unui semifabricat plan într-o piesă cavă sau mărirea adâncimii unui
semifabricat cav cu/fara subtierea peretilor.

Ambutisare propriu-zisa Ambutisare cu subtierea peretilor

OPERATII DE FASONARE
Planarea - deformarea semifabricatelor din tablă între două plăci plane, cu scopul asigurării planeităţii
feţelor ce definesc grosimea piesei obţinute.
2017/2018 5
C1 Tehnologii de deformare plastica la rece

Reliefarea (nervurarea) - deformarea plastica locala a semifabricatului pentru executarea unui relief de
mică adâncime în vederea măririi rigidităţii.

Umflarea - mărirea sectiunii transversale a unei piese cave sau tubulare, prin apasarea materialului dinspre
interior in directie radiala.

Largirea (evazaera) - mărirea dimensiunii transversale a unei piese cave sau tubulare prin deformarea
radiala din interior.

Gatuirea - micsorarea dimensiunilor transversale ale unei piese cave sau tubulare prin deformarea
materialului de la exterior spre interior.

2017/2018 6
C1 Tehnologii de deformare plastica la rece
Rasfrangerea marginilor (interioare/exterioare) - formarea unui bosaj sau a unei flanse în jurul unei găuri
prin deformarea marginilor acesteia, sau formarea unei margini curbate cu înălţimea mică, pe conturul unei
piese plane.

Bordurarea - formarea prin deformare a unei suprafeţe toroidale, cu raza de curbură mică, la marginea
pieselor cave de revoluţie.

Filetarea prin fasonare - deformarea locală pe o traiectorie elicoidală a pereţilor semifabricatelor tubulare.
Se execută cu o rolă şi mandrină pe maşini specializate (a) sau cu două role şi model în cazul filetelor cu pas
mare (b). Se utilizează semifabricate tubulare cu pereţii subţiri.

Tragerea pe calapod - operaţia de deformare plastica a unui semifabricat plan prin întinderea sa pe un
calapod sau model.

Fasonarea pe model - transformarea, pe un model, a unui semifababricat plan intr-o piesa cava de
revolutie, prin deformarea treptata a acestuia in conditiile unor solicitari si deformari diferite de cele de la
ambutisare. Se poate realiza cu/fara modificarea grosimii materialului semifabricatului.

2017/2018 7
C1 Tehnologii de deformare plastica la rece

OPERATII DE PRESARE VOLUMICA


Aplatisarea - micsorarea inaltimii unei piese prin deplasarea libera a materialului in directie transversala.

Formarea in matrita - formarea prin presare, pentru umplerea locaşului unei matriţe, prin deformarea
întregului volum de material (executarea pieselor masive printr-o redistribuire in volum a materialului pana
la umplerea cavitatii matritei).

Extrudarea - executarea pieselor cave cu pereţi subţiri sau a semifabricatelor cu secţiune mai mică din
semifabricate cu secţiune mai mare prin curgerea plastică a metalului între poanson şi matriţă sau prin
orificiul placii matrita.

Refularea - formarea prin presare în scopul măririi secţiuni transversale a semifabricatului sau pentru
umplerea cavităţii matriţei cu o parte a materialului.
2017/2018 8
C1 Tehnologii de deformare plastica la rece

Marcarea (imprimarea) - formarea unor imagini putin adanci sau a unui semn pe suprafata pieselor prin
dislocarea locala a materialului (fig. 34).

Calibrarea prin presare - obtinerea unor dimensiuni si forme geometrice precise, finale, la exteriorul sau
interiorul unei piese (executarea dimensiunilor cu o precizie ridicata si a unor suprafete netede la piesele
masive, prin presarea semifabricatului) (fig. 35).

OPERATII DE ASAMBLARE PRIN PRESARE


Mandrinarea – operatia de evazare la rece, la inceput libera si apoi fortata, a capetelor sau a unor zone de
elemente tubulare (tevi, bucse, stuturi, etc.) in orificiile practicate in peretii anumitor dispozitive sau
structuri (placi tubulare, ecrane tubulare etc), in scopul realizarii, prin strangere radiala, de imbinari
semidemontabile etanse.

Faltuire - asamblarea a două table prin îndoiri paralele cu muchia, cu sau fără bandă de adaos (imbinarea a
2 foi de tabla sau piese din tabla prin indoirea marginilor).

2017/2018 9
C1 Tehnologii de deformare plastica la rece
Capsarea - asamblarea a două sau mai multe piese prin deformarea unor capse, sau a gulerului uneia din
ele, care străbat găurile executate în celelalte piese.

Bercluirea - asamblarea a două piese prin deformarea convenabilă a marginii uneia din piese peste
marginea celeilalte.

Nituirea - asamblarea a două piese prin deformarea convenabilă a marginii uneia din piese peste marginea
celeilalte.

Agrafarea - asamblarea a două piese prin îndoirea uneia dintre piese sau prin crestarea simultană a
pieselor.

Stemuirea - asamblare prin îndesarea materialului pieselor la locul de îmbinare al lor pentru etanşarea sau
rigidizarea îmbinării.

1.2.2. După modul cum se pot combina procedeele de prelucrare, acestea pot fi:
 simple;
 combinate:
2017/2018 10
C1 Tehnologii de deformare plastica la rece
 combinate succesiv;
 combinate simultan;
 combinate simultan-succesiv

 Operaţiile simple se execută pe o ştanţă sau o matriţă, la fiecare cursă a berbecului presei
realizându-se o singură prelucrare.

 Operaţiile combinate presupun executarea mai multor operaţii pe o singură ştanţă sau matriţă la
o singură cursă a berbecului presei.
 Operaţiile combinate succesiv operațiile sunt grupate pe orizontală, semifabricatul
avanseaza succesiv cu un pas în dreptul unor poansoane care execută o anumită operație
și, la fiecare cursă a culisoului presei, la ultimul poanson rezulta câte un produs finit; la
aceeaşi ştanţă sau matriţă se execută mai multe operaţii sau faze, prin deplasarea succesivă
cu câte un pas a semifabricatului.

 Operaţiile combinate simultan operațiile sunt grupate pe verticală și se executa de


poansoane coaxiale, semifabricatele rămânând pe loc, la o cursă dublă a culisoului presei

2017/2018 11
C1 Tehnologii de deformare plastica la rece
rezultând un produs; presupun execuţia la aceeaşi poziţionare a semifabricatului şi la o
singură cursă a berbecului presei a mai multor operaţii.

 Operaţiile combinate simultan-succesiv presupun realizarea piesei prin operaţii simultane şi


succesive pe o singură ştanţă sau matriţă.

1.3 Materiale metalice şi semifabricate pentru piese ştanţate şi matriţate


1.3.1 Comportarea la deformare a materialelor metalice
Plasticitatea este capacitatea materialelor metalice de a se deforma plastic, adică de a-şi schimba forma şi
dimensiunile iniţiale sub acţiunea unor forţe externe, fără a-şi distruge integritatea structurală.
Deformabilitatea materialelor metalice, respectiv plasticitatea şi rezistenţa la deformare, variază în funcţie
de anumiţi factori de material şi de condiţiile de deformare.
Factorii de material care influenţează plasticitatea sunt: compoziţia chimică şi structura.
Condiţiile de deformare care influentează plasticitatea sunt: temperatura de deformare, viteza de
deformare, gradul de deformare, starea de tensiune aplicată şi starea de deformaţie rezultată.
În concluzie, mărirea plasticităţii materialelor metalice se poate realiza prin:

2017/2018 12
C1 Tehnologii de deformare plastica la rece
 stabilirea unei compoziţii chimice astfel încât aceasta să asigure, în afara proprietăţilor fizico-
mecanice cerute produsului respectiv, şi o plasticitate ridicată. Se va urmări o omogenitate chimică
şi structurală cât mai mare şi o granulaţie cât mai fină;
 stabilirea condiţiilor optime privind gradul de deformare şi viteza de deformare, astfel încât
materialul să aibă o plasticitate ridicată şi ecruisarea acestuia să fie minimă;
 asigurarea unei stări de tensiune astfel încât să se ofere materialului o plasticitate corespunzătoare
şi un grad cât mai mic de neuniformitate a deformaţiei.
1.3.2 Alegerea materialelor şi semifabricatelor pentru prelucrarea prin deformare la rece
Alegerea formei şi dimensiunilor semifabricatului se face în funcţie de: grosimea materialului, dimensiunile
desfăşuratei piesei, schema de croire, modul de limitare a avansului benzii, valorile puntiţelor laterale,
dimensiunile semifabricatelor standardizate.
Alegerea materialului trebuie să se facă având în vedere urmatoarele:
Cerinţele constructiv-funcţionale impuse materialelor pentru prelucrarea prin deformare la rece sunt:
rezistenţa mecanică (la uzare şi coroziune), conductibilitate termică, rezilienţă la temperaturi înalte,
proprietăţi electrice şi magnetice, greutate specifică mică.
Cerinţele tehnologice impuse materialelor pentru prelucrarea prin deformare la rece sunt: plasticitatea
materialului, condiţiile de deformare, precizia şi calitatea suprafeţelor semifabricatului.
Recomandările cu caracter general privind alegerea materialelor pentru prelucrarea pieselor prin
deformare la rece sunt:
 pentru prelucrări de tăiere se recomandă materiale cu alungire mică, iar pentru ambutisare
materiale cu rezistenţă la rupere la tracţiune mică şi alungire mare;
 oţelurile pentru ambutisare adâncă trebuie să aibă un conţinut cât mai redus de carbon;
 se recomandă o structură uniformă feritică sau ferito-perlitică şi nu se recomandă structura
sorbitică deoarece materialul are rigiditate mare, forţele de deformare sunt mari şi astfel are loc o
uzare mai pronunţată a elementelor active ale ştanţelor şi matriţelor.

2017/2018 13

S-ar putea să vă placă și