Universitatea Ștefan cel Mare

Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică

Proiect la disciplina
Management

Tema proiectului:
ELEMENTELE
FUNCȚIEI DE CONTROL

Profesor:

Student:
 I. INTRODUCERE

În literatura de specialitate, funcţia de control este definită de unii autori ca fiind

“ansamblul activităţilor de evaluare a rezultatelor, de stabilire a abaterii acestora de la obiective şi
identificarea cauzelor care le generează, precum şi de adoptarea de măsuri care să asigure
eliminarea abaterilor menţinându-se echilibrul dinamic al organizaţiei”. Alţi autori o definesc ca
fiind “monitorizarea activităţilor cu scopul de a asigura ca ele să se desfăşoare în conformitate cu
prevederile şi de a corecta deviaţiile negative de la prevederi”. Controlul mai poate fi definit ca
fiind “procesul care constă în verificarea şi măsurarea realizării calitative şi cantitative a unor
performanţe, sarcini sau lucrări, compararea acestora cu obiectivele planificate şi indicarea
măsurilor de corelare ce se impun pe parcursul sau la sfârşitul unor acţiuni”. Prin control se înţelege
complex de acţiuni de colectare, prelucrare şi monitorizare de informaţii care asigură managerii că
activităţile desfăşurate se realizează conform previziunii, măsurând progresul către obiectivele
propuse şi detectând devierile de la planul propus pentru a lua măsurile corective care se impun.
Pentru asigurarea eficienţei activităţii manageriale este necesar să se organizeze un
control sistematic şi exigent asupra tuturor mijloacelor materiale şi băneşti, asupra proceselor
economice şi rezultatelor obţinute. Aplicarea cu fermitate a controlului presupune întărirea şi
perfecţionarea modalităţilor de realizare, cuprinderea în obiectivele de control a laturilor esenţiale
ale activităţii societăţii comerciale sau regiei autonome, astfel încât să se asigure o mai bună
adaptare a controlului la cerinţele economiei de piaţă.
Controlul este necesar în organizaţiile de afaceri pentru: a anticipa/preveni
problemele, a ajusta planurile/strategiile, a iniţia din timp acţiuni corective prin care top-
managementul se asigură că întreaga organizaţie se „deplasează" în direcţia bună.
Având un caracter preventiv, constructiv, educativ şi proiectiv, precum şi o mare
întindere în timp şi spaţiu, controlul activităţii economice şi sociale a regiei autonome sau societăţii
comerciale, joacă un rol deosebit de important. Prin intermediul controlului se poate cunoaşte
situaţia din orice domeniu de activitate şi interveni în vederea eradicării fenomenelor negative.
Controlul contribuie la dirijarea activităţilor în vederea realizării sarcinilor de plan ori a
obiectivelor concepute de manager.
1. Rolul şi scopul controlului ca activitate de management constau în următoarele:
• Permite cunoaşterea situaţiei din firmă în orice domeniu de activitate, inclusiv
cauzele fenomenelor şi modul de folosire a resurselor;
• Contribuie la dirijarea activităţilor în vederea celor propuse de manager,
sesizând neajunsurile şi determinând măsuri de prevenirea sau eliminarea lor;
 • Influenţează înfăptuirea şi a celorlalte funcţii ale managementului, rolul
controlului este să măsoare întâi obiectivele şi apoi rezultatele;
• Asigură respectarea şi apărarea intereselor firmei determinând creşterea
competitivităţii ei şi permite folosirea mai eficientă a resurselor:
• Face legătura între pregătirea şi realizarea activităţilor contribuind la
optimizarea tuturor acţiunilor;
• Permite aprecierea corectă a activităţii oamenilor, ceea ce generează în plan
psihosocial realizarea climatului motivaţional al acţiunilor, îmbogăţirea experienţei
conducătorului, a asigurării ordinii, disciplinei şi legalităţii, mânuirea corectă a sistemului de
recompensare şi sancţiuni;
• Poate preveni acţiunea unor factori perturbatori, înainte de manifestarea
acestora;
• Menţine echilibrul între prevederi şi realizări prin măsurarea performanţelor şi
compararea cu realizările.
Scopul controlului este verificarea cantitativă şi calitativă a rezultatelor parţiale sau
finale înregistrate de colectivele de lucru sau de către salariaţi, în mod individual, inclusiv dacă se
manifestă diferite anomalii: dezechilibre care pot să apară între compartimente, necorelări
organizatorice, alocarea incorectă a resurselor etc. În acest fel, controlul este o prelungire a
coordonării; efectuarea sistematică a controlului şi evaluării permite managerilor să folosească
abaterile de la performanţele preconizate sau de la obiectivele planificate ca mărimi de intrare
pentru activităţile care urmează să se desfăşoare ulterior. Un management evoluat include
controlul şi evaluarea în activităţile de rutină; la angajare, trebuie să li se explice salariaţilor că
evaluarea şi controlul fac parte integrantă din procesul muncii, aceste atribute manageriale nefiind
îndreptate împotriva salariaţilor. Controlul nu este un scop în sine ci o activitate managerială care
face legătura dintre pregătirea şi realizarea obiectivelor.
Rolul deosebit al controlului constă în contribuţia sa practică atât la constatarea, cât
şi la soluţionarea problemelor cu care se confruntă factorii de conducere. Intervenţia imediată cu
soluţii concrete şi prompte pentru a preveni apariţia unor fenomene negative reprezintă aportul cel
mai semnificativ al controlului la realizarea sarcinilor ce revin societăţii comerciale sau regiei
autonome.
2. Principalele funcţii ale controlului: a) funcţia de evaluare a rezultatelor, prin
intermediul căreia, alături de constatare, se obţine şi o apreciere a performanţelor societăţii
comerciale sau a verigilor sale componente şi care se desfăşoară ca constatare prin măsurarea
rezultatelor, ca estimare prin compararea rezultatelor cu obiectivele şi standardele stabilite iniţial
şi ca conturare a abaterilor şi a cauzelor care le-au determinat; b) funcţia recuperativă, determinată
de orientarea controlului nu numai spre constatarea şi aprecierea situaţiilor de fapt, ci şi spre
efectuarea corecturilor care se impun pentru înlăturarea deficienţelor apărute şi a cauzelor care le-
au generat; c) funcţia preventivă, care se manifestă nu după ce au apărut abaterile faţă de valorile
preconizate, ci înaintea producerii lor; d) funcţia informatică, în sensul că informaţiile furnizate
de control oferă date asupra modului cum se realizează deciziile adoptate, asupra tuturor aspectelor
din viaţa societăţii comerciale; e) funcţia educativ-stimulativă ce derivă din faptul că activităţile
de control acţionează ca forţe ce stimulează eforturile unităţilor pentru depăşirea situaţiei prezente
şi obţinerea unor rezultate economice superioare.
Procesul de control este procesul prin care managerii efectuează controlul.
Conform lui Robert Mockler, procesul de control este un efort sistematic făcut de managementul
firmei pentru a compara rezultatele cu standardele, planurile sau obiectivele stabilite astfel încât
să determine dacă rezultatele corespund acestor standarde şi să întreprindă, dacă este nevoie,
acţiuni corective pentru ca resursele umane şi celelalte resurse ale firmei să fie folosite în cel mai
eficient şi eficace mod posibil în vederea îndeplinirii obiectivelor firmei.
3. Etapele controlului
Exercitarea controlului parcurge, de regulă, opt etape, şi anume: a) stabilirea
obiectivelor controlului şi planificarea lui; b) determinarea nivelurilor de performanţe, respectiv a
standardelor, normelor şi nivelurilor care vor trebui să fie măsurabile; c) conturarea cerinţelor şi
proiectarea sistemului de control în concordanţă cu acestea; d) pregătirea personalului care
urmează să efectueze controlul respectiv; e) determinarea informaţiilor de plecare şi a parametrilor
limită şi efectuarea operaţiilor de verificare, măsurare şi analiză a abaterilor sub aspectul amplorii,
naturii şi urmărilor; f) interpretarea critică a concluziilor desprinse cu privire la abaterile con-
statate; g) stabilirea măsurilor de reglaj sau de corecţie şi transmiterea lor sub formă de informaţii
sau acţiuni; h; evaluarea controlului şi conturarea concluziilor generale ce urmează să fie pre-
zentate managerului.
Există o multitudine de clasificări ale controlului ca atribut managerial, determinate
de diversitatea proceselor manageriale, particularităţile domeniilor de activitate, nivelurile de
organizare, momentul efectuării controlului şi altele.
4. Tipuri de control
Raportat la momentul efectuării acţiunii de control, există trei tipuri principale de
control:
a) control preliminar, care se realizează înainte de a începe activitatea preconizată
şi cu ajutorul căruia se asigură că există condiţiile necesare pentru realizarea acţiunii, cu referire
deosebită la disponibilitatea resurselor;
 b) controlul concomitent, care vizează în principal ceea ce se întâmplă în timpul
desfăşurării acţiunii şi se axează îndeosebi pe operaţiunile în curs pentru a se stabili dacă procesul
de lucru se desfăşoară corect;
c) controlul posterior, sau post-acţiune, care se efectuează după încheierea acţiunii
şi se concentrează pe rezultatele finale.
Un alt criteriu de clasificare a controlului se referă la poziţia managerului faţă de
actul de control, în raport de care controlul se clasifică în:
a) control direct, care se realizează în contactul direct şi nemijlocit dintre manager
şi unul sau mai mulţi dintre colaboratorii săi;
b) controlul indirect, care se caracterizează prin faptul că este realizat de către
manager după analiza rezultatelor obţinute şi după individualizarea lor;
c) autocontrolul practicat de către fiecare salariat asupra propriei activităţi, în
timpul desfăşurării muncii sau după încheierea acesteia.
Controlul final este preponderent sau tipic postoperativ, iar controlul
interoperaţional este atât preventiv, cât şi postoperaţional, dar este o concretizare practică a cerinţei
de detectare cât mai devreme posibil a apariţiei abaterilor sau erorilor. Aşa încât putem vorbi de
trei categorii de control: control preventiv, control direct sau on-line şi control postoperativ sau
final.
1. Controlul preventiv. Este controlul care are loc înainte de întreprinderea
activităţii. Managerii care folosesc acest tip de control creează politici, proceduri şi reguli care
urmăresc să elimine comportamentele care vor determina rezultate necorespunzătoare ale muncii
depuse. Pe ansamblu, controlul preventiv se focalizează asupra eliminării problemelor
previzionate.
2. Controlul direct sau on-line. Controlul direct este destinat să
detecteze/anticipeze deviaţiile de la standarde în diferite puncte ale desfăşurării
procesului/activităţii firmei. Atunci când managerii supraveghează/monitorizează în mod direct
activitatea desfăşurată de subordonaţi, în măsura în care ei sesizează abateri de la norme/standarde,
ei corectează abaterile pe măsură ce ele survin.
3. Controlul postoperativ sau final. Controlul final se concentrează asupra
rezultatelor finale ale procesului/ activităţii derulate de firmă şi constituie cel mai popular tip de
control. Ideea de bază a organizării controlului final este aceea de a obţine informaţiile necesare
pentru proiectarea viitoarelor cicluri de activitate ale firmei. Diverse proceduri/instrumente de
control postoperativ oferă decidentului două tipuri majore de informaţii:
- cât de eficientă a fost activitatea de planificare şi cum trebuie proiectate/gândite
viitoarele strategii;
 - cât de productiv/eficient a fost fiecare salariat şi cum poate fi el motivat în viitor.

5. ORGANISME DE CONTROL ASUPRA ACTIVITATII FIRMEI

Organismele externe de control asupra activităţii firmei sunt instituţii ale statului,
purtători ai intereselor generale ale publicului şi sunt chemate să supervizeze direct sau indirect
outputul pe care îl oferă firmele întregii societăţi.
A. AUDITUL INTERN
Auditul se foloseşte, atât cu titlu preventiv, în cadrul unui program de audit pentru
aprecierea eficacităţii unei organizaţii, a unui proces, a unui procedeu, calificarea şi urmărirea unui
furnizor, dar şi cu titlu curativ, în situaţii delicate: faliment (insucces) al prestaţiilor, stări de lucruri.
Auditul intern este, în interiorul unei întreprinderii sau al unui organism, o activitate independenta
de aprecierea sau controlul operaţiilor; el este în serviciul Conducerii. În acest domeniu, el este un
control care are drept funcţie estimarea şi evaluarea eficacităţii altor controale.
Tipurile de audit sunt următoarele:
a) auditul de sistem, care reprezintă o evaluare de profunzime a sistemelor de conducere şi
control intern, cu scopul de a stabili daca acestea funcţionează economic, eficace şi eficient;
b) auditul performanţei, care examinează dacă criteriile stabilite pentru implementarea
obiectivelor şi sarcinilor entităţii publice sunt corecte pentru evaluarea rezultatelor şi apreciază
dacă rezultatele sunt conforme cu obiectivele;
c) auditul de regularitate, care reprezintă examinarea acţiunilor asupra efectelor financiare
pe seama fondurilor publice sau a patrimoniului public.
B. AUDITUL EXTERN
Auditorul extern trebuie să ia în considerare activităţile specifice auditului intern (acesta
din urmă se finalizează printr-un raport scris ce este pus la dispoziţia top-managementului), cât şi
efectele acestora, dacă există, asupra procedurilor de audit extern. Auditorul extern este preocupat
în principal să stabilească dacă situaţiile financiare existente nu conţin denaturări semnificative,
voite sau involuntare; auditul extern oferă o „imagine în oglindă" faţă de situaţia economico-
financiară reală existentă în organizaţie; este de dorit ca între cele două „imagini" să existe o
corespondenţă deplină, în caz contrar dispunându-se măsuri de management disciplinare, materiale
sau penale, după caz.
Printre criteriile de evaluare în activitatea de audit extern se numără următoarele:
►Statutul organizaţional: Statutul specific al funcţiei de audit intern în cadrul entităţii şi
efectul penare îl are acest statut asupra capacităţii funcţiei d e a fi obiectivă.
 ►Sfera funcţiei: Auditorul extern trebuie să analizeze modul în care conducerea
acţionează la recomandările auditului intern şi cum este susţinut cu probe acest lucru.
►Competenţa tehnică: Auditorul extern poate, de exemplu, să revizuiască politicile de
angajare şi pregătire a persoanelor care se ocupă cu auditul intern, precum şi experienţa şi
calificarea profesională a acestora.
►Diligenta profesională cuvenită: se va lua în considerare existenţa manualelor de audit,
a programelor şi documentelor de lucru adecvate.

C. CURTEA DE CONTURI
Curtea de Conturi exercită controlul asupra modului de formare, de administrare şi de
întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public. În condiţiile legii organice,
litigiile rezultate din activitatea Curţii de Conturi se soluţionează de instanţele judecătoreşti
specializate.
Curtea de Conturi controlează, între altele, următoarele aspecte:
a) formarea şi utilizarea resurselor bugetului de stat, ale bugetului asigurărilor sociale de stat şi
ale bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi mişcarea fondurilor între aceste bugete;
b) constituirea, utilizarea şi gestionarea fondurilor speciale şi a fondurilor de tezaur;
c) formarea şi gestionarea datoriei publice şi situaţia garanţiilor guvernamentale pentru credite
interne şi externe;
d) utilizarea alocaţiilor bugetare pentru investiţii, a subvenţiilor şi transferurilor şi a altor forme
de sprijin financiar din partea statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale;
e) constituirea, administrarea şi utilizarea fondurilor publice de către autorităţile administrative
autonome şi de către instituţiile publice înfiinţate prin lege, precum şi de organismele autonome
de asigurări sociale ale statului;
f) situaţia, evoluţia şi modul de administrare a patrimoniului public şi privat al statului şi al
unităţilor administrativ-teritoriale de către instituţiile publice, regiile autonome, companiile şi
societăţile naţionale, precum şi concesionarea sau închirierea de bunuri care fac parte din
proprietatea publică.
Controlul exercitat de Curtea de Conturi este ulterior ( de tip post-operativ) şi priveşte
respectarea dispoziţiilor legale privind gestionarea şi folosirea fondurilor publice.

D. GARDA FINANCIARÃ
Conform HG nr. 533/ 2007, Garda Financiară este instituţie publică de control, cu
personalitate juridică, care exercită controlul operativ şi inopinat privind prevenirea, descoperirea
şi combaterea oricăror acte şi fapte din domeniul economic, financiar şi vamal, care au ca efect
evaziunea şi frauda fiscala, organizata ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale în
subordinea Ministerului Economiei şi Finanţelor - Agenţia Naţionala de Administrare Fiscala.
Garda Financiară efectuează controlul operativ şi inopinat sub forma controlului curent
sau tematic, după caz, cu privire la:
a) participarea, cu personal propriu sau în colaborare cu organele de specialitate ale altor
ministere şi instituţii specializate, la acţiuni de depistare şi combatere a activităţilor ilicite care
generează fenomene de evaziune şi fraudă fiscală;
b) respectarea normelor de comerţ, urmărind prevenirea, depistarea şi înlăturarea operaţiunilor
ilicite;
c) modul de producere, depozitare, circulaţie şi valorificare a bunurilor, în toate locurile şi
spaţiile în care se desfăşoară activitatea operatorilor economici;
d) respectarea actelor normative în scopul prevenirii, descoperirii şi combaterii oricăror acte şi
fapte interzise de lege, conform competenţei materiale.

E. GARDA DE MEDIU
Garda Naţională de Mediu este instituţie publică de inspecţie şi control şi funcţionează ca
organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, finanţată integral
de la bugetul de stat, în subordinea Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor.
Atribuţiile principale ale Gărzii Naţionale de Mediu sunt: controlează activităţile cu
impact asupra mediului înconjurător; controlează modul în care sunt respectate prevederile actelor
de reglementare privind protecţia mediului; exercita controlul cu privire la desfăşurarea acţiunilor
de import-export a produselor, bunurilor şi altor materiale, cu regim special de comercializare;
controlează investiţiile în domeniul mediului în toate fazele de execuţie şi are acces la întreaga
documentaţie; controlează lucrările cu impact asupra zonelor de habitat natural, de conservare a
ecosistemelor, a florei, faunei sălbatice şi acvaculturii etc.

F. DIRECŢIA FINANŢELOR PUBLICE

Direcţia de Control Financiar funcţionează în baza prevederilor legale (Legea nr.
30/1991, O.M.F.P. nr. 889/2005 etc.) privind organizarea şi funcţionarea controlului financiar de
stat, ca aparat specializat de control financiar ulterior, de tip post-operativ, care asigură
îndeplinirea în bune condiţii şi la timp a sarcinilor ce revin ANAF, pe linia exercitării controlului
administrării şi utilizării resurselor financiare şi respectării reglementărilor financiar-contabile în
activitatea desfăşurată de agenţii economici cu capital de stat - regii autonome, societăţi naţionale,
companii naţionale şi societăţi comerciale - în legătură cu îndeplinirea obligaţiilor acestora faţă de
stat.
G. OFICIUL PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR
Pentru protejarea cetăţenilor în calitatea lor de consumatori, statul, prin mijloacele
prevăzute de lege, asigură cadrul legal necesar accesului neîngrădit la produse şi servicii,
informării lor complete despre caracteristicile esenţiale ale acestora, la fundamentarea şi luarea
deciziilor ce îi interesează în calitate de consumatori.

H. INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCA

Inspecţia muncii îndruma şi controlează aplicarea unitara a legislaţiei muncii, organizează
activităţile de control şi evidenta a angajatorilor, a muncii prestate pe baza de contracte individuale
de munca şi convenţii civile de prestări de servicii ; controlează respectarea legalităţii privind
încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractului individual de munca
precum şi a convenţiilor civile de prestări de servicii; verifica legalitatea clauzelor înscrise în
contractele individuale de munca, controlează respectarea lor de către angajatori, asigura şi
urmăreşte înregistrarea acestora în carnetele de munca; controlează modul de completare a
carnetelor de munca şi condiţiile de păstrare a acestora la unităţile din sectorul public, privat şi la
alte categorii de angajatori; controlează daca persoanele fizice şi juridice respecta prevederile
legale privind înregistrarea contractelor de munca şi a convenţiilor civile de prestări de servicii.

I. INSPECTORATUL TERITORIAL ÎN CONSTRUCTII

Inspectoratul de Stat în Construcţii (I.S.C.) este organismul tehnic specializat, desemnat
să exercite, potrivit legii, controlul de stat cu privire la respectarea disciplinei în urbanism şi a
regimului de autorizare a construcţiilor, precum şi la aplicarea unitară a prevederilor legale în
domeniul calităţii în construcţii.

J. DIRECŢIA SANITAR-VETERINARÃ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR

Autoritatea Naţională Sanitar – Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA)
se organizează şi funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu
personalitate juridică, autoritate de reglementare în domeniul sanitar-veterinar şi pentru siguranţa
alimentelor, în subordinea Guvernului şi în coordonarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi
Dezvoltării Rurale, conform H.G. nr. 130/2006, a altor acte normative în vigoare.
 S.C. ARGOS S.A. ROMANIA
400185 Cluj – Napoca Str: Onisifor Ghibu, nr.20-24
tel: 0040-264-595292 0040-264-595293 0040-364-401606
fax: 0040-264-596833 E-mail: argos@argos-cluj.ro
nr.reg. J/12/154/1991 Cod Unic de Inregistrare: R 201454
Capital Social / Varsat: 789.290,00 lei RON Cod IBAN: RO 91
BRDE 130SV07832871300 BRD CLUJ

Date de identificare
Nr. Reg.: J/12/154/1991;
Cod Unic de Înregistrare: R 201454;
Cod IBAN: RO 91 BRDE 130SV07832871300 BRD Cluj-Napoca;
Capital Social / Vărsat: 789.290,00 lei RON
Număr acţiuni: 3154716
Valoare nominala lei/acţiune: 2,50 lei RON
Acţionariatul:
Gabriel Cirlig: 236844 acţiuni (75,02%)
SC Jolidon Import Export SRL: 62266 acţiuni (19,72%)
Persoane fizice: 16606 acţiuni (5,26%)

1. Analiza activităţii societăţii comerciale

Descrierea activităţii de baza a societăţii comerciale
Societatea comerciala ARGOS SA din Cluj-Napoca are ca obiect principal de
activitate producerea si comercializarea articolelor de lenjerie de corp.
Societatea s-a înfiinţat in anul 1990 prin hotărâre a guvernului in urma divizării
fostei Fabrici de Tricotaje "SOMEŞUL" in SC ARGOS SA - fosta secţie de lenjerie de corp si SC
TRICOTAJE SOMEŞUL SA - fosta secţie de tricotaje. La data infiintarii unicul acţionar era Statul
Roman.
In cursul procesului de privatizare au fost cesionate acţiuni către persoane fizice pe baza
cupoanelor de privatizare, iar acţiuni reprezentând 60% din capitalul social au fost vândute de către
Fondul Proprietăţii de Stat către Asociaţia Salariaţilor ARGOS PAS. In prezent societatea este cu
deţinere integral privata.

2. Principalele activităţi ale S.C. “ARGOS” S.A. sunt:

- realizarea tricoturilor metraj şi în panouri
- finisarea umedă a tricoturilor metraj
- imprimarea tricoturilor metraj şi a panourilor
- croirea produselor din tricot metraj şi panouri
- confecţionarea produselor de corsetărie, lenjerie, costume de baie, îmbrăcăminte şi articole sport
- cercetarea şi proiectarea produselor
- repararea şi întreţinerea utilajelor proprii
- vânzarea produselor (export 75-80%; intern 20-25%)

3. Organizarea activităţii de control. Structura analitică a compartimentului CTC

Compartimentul CTC(Control Tehnic de Calitate) - laborator are în componenta un
număr de 42 persoane. Organizarea lui se redă mai jos, schematic.

Director general

Birou CTC

Laborator

Laborator Atelier tricotaje - Atelier Secţia Depozite de

croit finisaj confecţie produse finite
 Cele 42 persoane sunt repartizate în cadrul compartimentului CTC după cum urmează:
- BIROU CTC – LABORATOR: 4 persoane din care:
- 1 persoană, absolventă a Facultăţii de Textile Pielărie, îndeplinind funcţia de şef
birou.
- 2 persoane tehnicieni repartizaţi pe sectoare de activitate
- 1 persoană – laborant determinări fizico-mecanice
- Atelier tricotaje – croit: 2 persoane (Rampa CTC)
- Atelier finisaj: 2 persoane (Rampa CTC)
- Secţia confecţie: 32 persoane din care:
- 16 controlori interfazici
- 16 controlori marfă finită
- Depozite produse finite – 2 persoane
Pentru recepţia materiilor prime şi materialelor sunt stabilite comisii formate din 4-5
persoane din care una este reprezentantă a biroului CTC.

4. Indicatorii folosiţi pentru caracterizarea nivelului calităţii şi modul de determinare a

calităţii la S.C. "Argos” S.A. Cluj-Napoca

Principalii indicatori pentru caracterizarea nivelului calităţii folosiţi la S.C. “Argos”

S.A. sunt:
Aspectul exterior al produsului care este influenţat de o serie de factori:
- materia primă folosită;
- modul de prelucrare (tricotare-finisare);
- calitatea cusăturilor;
- simetrii.
Dimensiunile stabilite prin standarde, norme interne, caiete de sarcini.
Modul de determinare a calităţii se realizează în două feluri:
- control statistic, cunoscând standardele din industria tricotajelor şi confecţiilor;
- control 100% (bucată cu bucată) prin care se depistează atât defectele ce se repetă în
toate exemplarele cât şi defectele care se găsesc doar în unele exemplare.
Respectarea tehnologiei. Se verifică dacă s-a respectat tehnologia de fabricaţie dată de
atelierul proiectare-cercetare şi folosirea materiilor prime şi materialelor impuse de normele de
consum.
Ambalarea. Se verifică respectarea tehnologiei de ambalare şi apoi modul de depozitare,
care trebuie să asigure integritatea produsului până la beneficiar.
 Practic, în determinarea calităţii se porneşte de la recepţia materiilor prime şi materialelor
şi se termină cu încărcarea în mijloacele de transport şi expediere.
Controlul materiilor prime se face în depozit; pentru firmele aprovizionate se fac
determinări ale parametrilor fizico-mecanici şi se compară cu cei prevăzuţi în STAS - uri. Dacă
materiile prime sau materialele nu corespund din punct de vedere calitativ, se întocmesc procese
verbale de refuz, se anunţă furnizorul şi i se returnează marfa.
Controlul tricotului metraj crud şi finisat se face pe rampa CTC, încadrându-se fiecare
balot în clase de calitate corespunzătoare.
Pentru tricoturile cu defect se întocmesc referate de constatare, cu vinovaţi sau nu şi se
stabileşte şi destinaţia tricotului respectiv.
Piesele croite se verifică prin sondaj înainte de începerea operaţiei de confecţionare.
Produsele finite se verifica bucată cu bucată.
În final, se supraveghează modul de ambalare şi depozitare a produselor finite, astfel încât
să se preîntâmpine degradarea lor.
La expediere, se verifică starea de curăţenie a mijlocului de transport şi se supraveghează
modul de încărcare.
Urmărirea defectelor de calitate în fazele şi sectoarele de lucru prin care trece produsul
se face cu ajutorul punctelor înregistrate de controlori pe faze de lucru şi a proceselor verbale de
constatare.
Certificarea calităţii produselor se face prin “Certificatul de calitate” care însoţeşte fiecare
marfă atât pentru piaţa internă cât şi pentru export şi care eliberează în funcţie de rezultatele
controlului prin sondaj efectuat în depozitele de produse finite.
 Bibliografie

1. Aurel Burciu, Introducere in management, editura Economică, Bucureşti, 2007

2. C. Russu – Management, editura Expert, Bucureşti, 1993

3. Eugen Burduş, Gheorgita Căprărescu – Fundamentele managementului organizaţiei, editura

Economică, Bucureşti, 1999

4. Gheorghe Militaru – Managementul producţiei şi al operaţiunilor, editura All, Bucureşti,

2008

5. Ion Petrescu – Management, editura Holding Reporter, Bucureşti, 1991

6. Liviu Marian – Funcţia de control a managementului, Revista Performanţa, nr. 3, August

2001