Mijloace şi procedee de îmbogăţire şi activizare-nuanţare a vocabularului în

lecţiile de limba şi literatura română

Câteva dintre modalităţile de explicare a cuvintelor necunoscute dintr-un text, de fapt

punct de plecare în îmbogăţirea şi precizarea vocabularului.
a)perceperea nemijlocită a obiectului sau a acţiunii denumite prin cuvânt. Acest procedeu
corespunde particularităţilor de vârstă a gândirii concret-intuitive a elevilor mici . Percepând în
mod nemijlocit un obiect, copilul îi descoperă o serie întreagă de însuşiri. Cu cât la procesul
perceperii participă mai mulţi analizatori, cu atât cunoştinţele copiilor despre obiectul respectiv
vor fi mai complete şi mai adecvate; caracterizează activitatea claselor I şi a II-a şi poate fi
ilustrată cu exemple ca:
-penel = pensulă mică, cu păr fin, cu care se pictează;
-năframă = basma fină de pânză, ţesătură anume pentru a-şi acoperii femeile capul cu ea;
-tilincă = instrument de suflat de forma unui fluier, făcut din scoarţa unui copac.
b) În cazul când nu se poate arăta obiectul, se poate arăta un desen, un tablou, o planşă pe
care este reprodus obiectul, macheta, mulajul lui. La lecţia „Delta Dunării”, de pe o planşă cu un
aspect din deltă se poate explica o serie de cuvinte cum ar fi: nufăr, stuf, pelican, lebădă ,salcie,
răchită şi altele. Pentru explicarea cuvintelor „deal” şi „munte” se pot explica la lada de nisip şi
observa comparativ aceste forme de relief, spunându-se şi părţile componente: poale, coasta
vârful dealului, muntelui.
c) Alte cuvinte se pot explica prin mimica feţei sau prin gesturi. Cuvintele „încrunta”
(sprâncenele apropiate făcând o cută între ele, semn de nemulţumire, de mânie).
d) Cel mai des în explicarea cuvintelor se apelează la sinonime. Încă din clasa I explicarea
cuvintelor prin sinonime constituie o modalitate de înţelegere a sensului acestora sau a sensului
pe care-l capătă în context, a conţinutului pe care-l desemnează:
-pulbere = praf;
-faimă = glorie, renume;
-duios = blând.
Specific explicării prin sinonime este desemnarea unei serii scurte, reprezentative şi
înlocuirea lor în context. Pentru a explica , de exemplu expresia ”nu te amărî” din lecţia
„ Costache şi ochelarii” din clasa I, putem folosi sinonimele: supăra, întrista, necăji, cu care elevii
vor face înlocuiri în context sau le vor folosi în contexte noi. În lecţia „Prin locuri pe unde a
umblat Ion Creangă” din clasa a III-a, elevii vor căuta şi alte cuvinte cu înţeles asemănător
pentru:
-culori „vrăjite” = fermecătoare, încântătoare, minunate;
-amintiri „scumpe”= dragi, valoroase, preţioase;
-lumea „minunată”= încântătoare, splendidă, magnifică, divină;
Acestea sunt cele mai familiare tipuri de exerciţii, de găsit serii sinonimice pentru
cuvintele date. Cu seriile sinonimice găsite elevii pot alcătui propoziţii din care să se desprindă
înţelesul cuvântului respectiv. În lecţia” În munţii noştri” de Alexandru Vlahuţă se poate face
următorul exerciţiu:
Pentru fiecare cuvânt din prima coloană, găsiţi cuvântul cu acelaşi înţeles din coloana a
doua:
creastă măreţ
primejdie pază
ocrotire popor

1
 falnic culme
strajă pericol
neam apărare

Având în vedere sensul propriu-zis al unui cuvânt şi sensul figurat se poate explica sensul
diferit al cuvântului diferit din mai multe expresii: în lecţia „Cuiele” din clasa a IV-a se poate face
exerciţiul următor:
Observaţi înţelesurile verbului „a curge” în propoziţiile:
.Va mai curge multă apă pe Dunăre.
2.Omului cu-nvăţătură/ Îi curge mierea din gură.
3.Râul curge printre sălcii.
4.Pe urmele pisicii curgeau ocările femeii.
Alcătuiţi exemple pentru cuvântul „inimă”(inimă de aur, i se face inima cât un purice, a-şi lua
inima-n dinţi, a-i ieşi de la inimă).
Tot ca muncă independentă li se vor da elevilor următoarele exerciţii:
-Scrieţi în paranteză înţelesul cuvintelor subliniate:
1.S-a aşezat pe unde a apucat. (într-un anumit loc).
2Ce te-a apucat. (ce ai?).
3.Mă grăbesc să apuc trenul. (să prind).
4.Crede că nu va mai apuca ziua de mâine. (nu va mai trăi).
5.Aşa a apucat de la maică-sa. a învăţat).
6.Nu te apuca de năzbâtii! (nu face necazuri).
--Citiţi propoziţiile din cele două coloane şi completaţi spaţiile punctate cu grupuri de
cuvinte sau cuvinte cu acelaşi înţeles:
a) Ei stăteau la sfat. a) Ei stăteau de vorbă.
b) Închipuiţi-vă ce bine va fi în vacanţă! b) ……………………
c) Doctorul îl scapă de la moarte. c) ……………………
d) Menirea şcolarului este să înveţe. d) …………………..

e) Explicarea cuvintelor prin antonime sau asocierea cuvântului necunoscut cu un cuvânt

opus ca înţeles: în lecţia „Din anii de şcoală ai lui Nicolaie Bălcescu” se explică prin antonimie
înţelesul cuvintelor „pirpirin” şi „vlăjgan”:
„Un băieţandru negricios, pirpiriu(slăbuţ, mic), cu ochii întunecaţi, dar
strălucitori…”(Nicolaie Bălcescu - elevul).
„Când Sotea reuşise să pună jos pe Bălcescu, cineva a sărit în spatele vlăjganului..”(tânăr,
voinic, zdravăn).
Din lecţia „Fata babei şi fata moşneagului” de Ion Creangă din clasa a IV-a se poate face
exerciţiul:
-Găsiţi însuşirile fetei babei şi pe cele ale moşului.
Comparaţi-le şi aşezaţi-le perechi pe cele care se opun:
Fata babei Fata moşneagului
slută frumoasă
…….. …………
În mintea oricărui vorbitor cuvântul „mare” este asociat cu „mic”; „frumos” cu „urât”;
”tânăr” cu „bătrân”. Exerciţiile cu astfel de termeni reprezintă o atractivitate deosebită pentru
copii. Este ca un joc în care cel ce gândeşte mai repede şi are un vocabular mai bogat, va găsi mai
uşor calea spre răspuns.

2
 f) Pentru îmbogăţirea, dezvoltarea, activizarea vocabularului în lecţiile de citire ne putem
folosi şi de mijloace specifice de îmbogăţire a vocabularului: derivarea cu sufixe şi prefixe,
schimbarea valorii gramaticale.(vezi anexele 7; 10).
Exemplu:
-De la cuvintele date formaţi cu ajutorul prefixelor cuvinte cu înţeles opus:
folositor= nefolositor
util= inutil
răbdare= nerăbdare.
-Jocul: ”Şi cuvintelor le place să fie alintate”:
pisică= pisicuţă
pom= pomişor
fată= fetiţă
carte = cărticică.
-Recunoaşteţi părţile de vorbire din prima coloană şi transformaţi-le în coloana a doua,
astfel încât ele să devină substantive, adjective, verbe.
a) adjective substantive
vesel veselia
vechi vechiul
nou noutatea
b) substantive adjective
gură guraliv
întuneric întunecoasă
cruzime crudă
c) substantive verbe
vedere a vedea
conducător a conduce
tăcere a tăcea
Elevilor li se cere ca să formeze propoziţii cu aceste cuvinte (în diferite ipostaze: ca
adjectiv, substantiv, verb).
g) Omonimia: încă din primul semestru al clasei I avem posibilitatea să-i familiarizăm pe
elevi cu exerciţii de explicare, înlocuire şi concretizarea conştiintizării cunoştinţelor în alcătuirea
de contexte pentru fiecare înţeles al cuvântului respectiv.
Exemplu:
-instrument muzical de suflat;
corn -excrescenţă a osului frontal;
-produs de panificaţie;
-arbore.
Elevii rezolvă cu uşurinţă astfel de exerciţii care pot căpăta complexitate prin:
a) stabilirea deosebirilor de sens cu ajutorul sinonimelor;
b) indicarea părţilor de vorbire cărora le aparţin.
Exemplu:
unde = substantiv
unde = adverb relativ
Exerciţiile de formare a familiei de cuvinte pot fi de asemenea utile în activitatea de
îmbogăţire a vocabularului.
Exemplu: grădină, grădiniţă, grădinărit, grădinar, grădinăreasă, îngrădit, neîngrădit.

3
 Această activitate ar trebui denumită activitate pentru însuşire, învăţare şi folosirea
resurselor limbii din punct de vedere expresiv, care nu se limitează numai la lexic.
h) Prin descoperirea noţiunii generale într-o serie de noţiuni mai puţin generale. Exemplu:
- uneltele agricole: coasă, furcă, lopată, etc. acest procedeu se foloseşte atunci când elevii
nu cunosc noţiunile generale, dar le cunosc bine pe cele particulare(clasa I şi a II-a):
- pâine, ulei, zahăr, făină - alimente;
- creion, stilou, penar, riglă, gumă - rechizite şcolare.
i) Prin generalizarea noţiunii particulare neînţelese. Exemplu:
struţ - pasăre; baza logică a acestui procedeu este legătura dintre particular şi general,
procedeu folosit atunci când elevii cunosc conţinutul noţiunii generale (pasăre), iar noţiunea
particulară (struţ) le este necunoscută.
j) Explicarea prin context, cu alte cuvinte, prin introducerea cuvântului necunoscut într-o
propoziţie sau frază cu cuvinte necunoscute, Exemplu: ”năprasnic”.
- Era un ger năprasnic. sau „bazar”: Cumpăr din bazar obiecte de tot felul.
k) Descrierea unui obiect sau fenomen, desemnat de cuvântul necunoscut (torent): curs de
apă, mai ales în munţi cu debit variabil, care curge tumultuos în urma ploilor mari sau după
topirea bruscă a zăpezilor, ducând mari cantităţi de aluviuni (Drumul Oltului, de Geo Bogza).
l) Cuvinte care numesc noţiuni abstracte (necăjit, erou) pot fi înţelese după lectura unor
fragmente adecvate (vezi anexa 6).
m) Pentru explicarea expresiilor, adeseori, procedeul cel mai întrebuinţat este înlocuirea
expresiei figurate printr-o altă expresie simplă, populară, obişnuită. În „Drumul Oltului” întâlnim
expresia „îşi doarme somnul de veci”, se odihneşte pentru totdeauna, este înmormântat.
În funcţie de caracteristicile textului citit, de greutatea cuvintelor, de particularităţile de
vârstă ale copiilor, cuvintele neînţelese se pot explica: înainte de citire, în timpul citirii sau după
citire, aşa cum rezultă şi din demersul nostru de până acum.
Înainte de citire, în convorbirea şi discuţiile pregătitoare cu elevii se explică cuvintele care
pot împiedica înţelesul sensului propoziţiilor, al fragmentelor dintr-un text. Aceste cuvinte trebuie
explicate fără a fi scoase din context, dar pornindu-se de la sensul propriu şi fundamental - în
texte cu conţinut ştiinţific. Termeni ca: propoziţie, rezonanţă, cifru, ambianţă, fontă, unanim,
jerbă ş.a. nu pot fi înţeleşi de către elevi pentru că nu au avut nici cum, nici unde sa-i întâlnească.
Unul dintre ei având un caracter abstract, vor prezenta dificultăţi în însuşirea semnificaţiei lor,
chiar şi în situaţia când vor fi explicaţi. Practic ei vor ajuta la înţelegerea textului, urmând să facă
parte di vocabularul pasiv.
În timpul citirii se explică cuvintele şi expresiile plastice, figurile de stil al căror sens nu
este destul de clar pentru copii. Explicarea lor are loc după citirea bucăţii în întregime sau după
citirea fragmentelor, a unităţilor didactice, din text, deci când avem de abordat un text artistic.
În general, la lecţiile de citire cu conţinut ştiinţific se ridică o problemă care trebuie să
stea în atenţia învăţătorului. Este vorba de caracterul empiric al cunoştinţelor pe care le deţin
elevii despre obiectele şi fenomenele realităţii. Multe din aceste cunoştinţe sunt incomplete, ele se
referă la caracteristicile exterioare ale obiectelor şi fenomenelor. Alte noţiuni sunt însuşite chiar
în mod greşit şi ele trebuie cunoscute de către învăţător în cadrul dialogului desfăşurat cu elevii şi
corectate cât mai repede. discuţiile desfăşurate cu elevii în etapa pregătitoare au şi alte funcţii
psihologice. Ele pot să trezească interesul şi curiozitatea elevilor pentru conţinuturile ce urmează
să fie însuşite. În acest scop, se poate crea de la început o situaţie problemă, care să trezească la
elevi o stare de tensiune menită să angajeze şi să susţină eforturile intelectuale ale elevilor, să
determine o atitudine activă în procesul de învăţare.

4
 Astfel, în lecţia „Ce ştim despre foc” din clasa a III-a putem să trezim interesul şi
curiozitatea elevilor plecând de la exprimarea: „Focul este unul din semnele prezenţei omului,
căci, nici un animal n-a reuşit să-l producă sau să-l păstreze”.
După citirea de către elevi se trece la împărţirea textului pe fragmente logice. Se explică
cuvintele şi expresiile neînţelese, apoi se formulează ideile principale. Acestea pot fi:
1. Primele foloase ale descoperirii focului.
2. Utilizarea focului în prelucrarea vaselor, uneltelor şi a armelor de vânătoare.
3. Folosirea focului în prelucrarea metalelor şi la motoarele cu aburi.
4. Puterea mistuitoare a focului.
5. Cauzele care provoacă incendii.
6. Măsuri de intervenţie şi stingerea incendiilor.
7. Măsuri de prevenire a incendiilor.
Întocmirea planului textelor de citire cu conţinut practic ştiinţific are o mare importanţă
pentru ordonarea gândirii elevilor. Planul îi ajută să lege corect şi logic anumite părţi între ele şi
fiecare parte cu textul luat în ansamblu. Un plan bine alcătuit contribuie la sistematizarea
cunoştinţelor elevilor. Pe baza conţinutului textelor citite din domeniul ştiinţelor naturii,
geografiei istoriei accesibil vârstei copiilor, aceştia trebuie să-şi dea seama de existenţa legăturilor
cauzale ale fenomenelor din natură şi societate. Pentru înfăptuirea acestui obiectiv, învăţătorul, o
dată cu realizarea citirii expresive, trebuie să-i pună pe elevi în situaţia de a explica şi motiva
faptele despre care au citit, să stabilească înlănţuirea logică dintre cauză şi efect.
Pentru fixarea cunoştinţelor li se dau elevilor următoarele exerciţii de efectuat:
1. Alcătuiţi enunţuri dezvoltate în care folosiţi următoarele expresii: „forţa mistuitoare a
focului”, „au înghiţit vieţi omeneşti”, „furia dezlănţuită a focului”.
2. Lămuriţi înţelesul expresiilor şi al propoziţiilor:
a) „Una din cele mai mari izbânzi ale oamenilor”;
b) „Să pună stăpânire pe puterea focului”;
c) „Mintea iscoditoare a oamenilor”.
3. Uniţi prin săgeţi fiecare expresie care conţine cuvântul „foc” cu expresia potrivită, după
modelul dat:
a lua foc a se mânia
a sta ca pe foc a garanta pentru cineva
a se arunca în foc pentru cineva a se aprinde
a se face foc şi pară a fi nerăbdător, a se grăbi
O bună parte din textele care oglindesc aspecte din natură fac parte din lirica peisagistică
fie în versuri sau în proză. Dacă avem în vedere domeniile realităţii pe care o oglindesc, unele
texte care aparţin liricii peisagiste cum sunt: „Drumul Oltului”, după Geo Bogza, „Făgăraş”, după
Ana Blandiana, ”Porţile-de-Fier” ,”Delta Dunării”, ş.a. sunt cu conţinut geografic. În nici un caz
însă orele în care se citesc aceste texte nu trebuie transformate în lecţie de geografie. Asemenea
texte au, în primul rând, o valoare literar-artistică. Multe dintre noţiunile şi datele ştiinţifice pe
care le conţin sunt înfăţişate prin intermediul unor imagini artistice, care asigură nu numai
înţelegerea lor, ci şi declanşarea unor sentimente estetice sau chiar moral-cetăţeneşti.
Valorificarea complexă sub multiplele lor valenţe, a acestor texte nu se poate face după nişte
tipare general valabile, pentru toate textele cu conţinut practic-ştiinţific, ci prin folosirea în mod
corespunzător a lecturii explicative ca formă specifică de analiză literară.
Componentele lecturii explicative oferă resurse multiple de valorificare deplină a
conţinutului unui text de citire, indiferent de genul sau specia din care face parte. Ceea ce apare

5
deosebit va fi ponderea pe care o va avea, în efectuarea analizei textului, fiecare din elementele
lecturii explicative.
Exemplificăm cele afirmate prin analiza fragmentului „Cheia” după Mihail Sadoveanu.
Acest text narativ artistic evocă primul contact al copilului Sadoveanu cu vraja cărţii, cu
farmecul povestirilor lui Ion Creangă.
Prin această lectură cultivăm interesul pentru cunoaşterea operelor valoroase ale unor
clasici ai literaturii române, care au încântat copilăria a zeci de generaţii şi vor constitui mereu
cărţile preferate ale celor mici.
În discuţiile introductive se prezintă volumul „Printre gene”, insistându-se asupra
amintirilor din timpul primilor ani de şcoală descrise în schiţele „Domnul Trandafir” şi „Cheia”.
Mihail Sadoveanu a înfăţişat cu admiraţie şi recunoştinţă figura luminoasă a primului său
dascăl, care a rămas în sufletul său „un om deosebit” pentru că la învăţat multe, care au rămas în
fundul sufletului ca seminţe bune ce au înflorit bogat mai târziu.
Lecţia se citeşte model. Urmează un scurt comentariu.
-Ce cheie a găsit şcolarul, Sadoveanu?(cheia de aur a înţelegerii, a descifrării tainei
literelor şi a cuvintelor).
Cum?(ascultând cu atenţie şi emoţie povestea „Capra cu trei iezi” şi-apoi-citind povestirea
din abecedar).
Urmează citire pe fragmente de către elevi, explicarea cuvintelor şi expresiilor artistice.
Astfel se îmbogăţeşte şi se precizează unele cuvinte din vocabularul elevilor.
-buche= a doua literă din alfabetul chirilic, care constă dintr-un desen simplificat
reprezentând fiinţa sau obiectul respectiv ori simbolizând noţiuni legate de acestea;
-cheie= obiect din metal care serveşte la închiderea sau deschiderea broaşte sau lacăt;
Vom preciza şi alte sensuri al cuvântului „cheie”:
-cheia sol= în muzică semn convenţional pus la începutul portativului pentru a fixa
numele notelor şi înălţimea sunetelor corespunzătoare;
-cheie= obiect folosit pentru a strânge sau a desface un şurub.
După ce s-a îmbogăţit, precizat vocabularul cu acesta noi cuvinte, se cere elevilor să
întocmească oral propoziţii folosind cuvintele sus amintite. Se formulează, apoi, următorul plan
de idei:
1.Cum arată şcoala din vatra Paşcanilor?
2.Cu toată străduinţa, şcolarul începător nu pricepe taina slovelor.
3.Învăţătorul îşi desfăşoară lecţia într-un peisaj frumos de primăvară.
4.Vrăjit de poveste şi de portretul lui Ion Creangă, creionat de învăţător, va înţelege ce
lume se ascunde în paginile abecedarului său.
5.Acum, cheia de aur îi va deschide drum spre înţelegerea textelor marelui povestitor.
În etapa următoare se va povesti conţinutul lecţiei după planul întocmit, după care vor
urma discuţiile generalizatoare în care se va urmării dezvăluirea sensurilor figurate ale unor
expresii, deci, nuanţarea şi înfrumuseţarea vocabularului.
Se citeşte propoziţia „În mine pătrunde o înfiorare caldă”. Această expresie arată
dragostea cu care şcolarul ascultă poveştile, precum şi efectul pe care-l avea povestirea
învăţătorului asupra sa, dragostea pentru marele învăţător Ion Creangă ce se revărsa în sufletul
lui, asemenea luminii noi de primăvară, ce năvălea pe fereastra deschisă, „ca o fulguire de aur”(o
comparaţie destul de sugestivă), prin care scriitor a vrut să dezvăluie poate, lumina ce-i pătrunse
în minte si-l făcu să priceapă „gângăniile” ce se înşirau în faţa lui pe abecedar. Un alt cuvânt
„gângănii” sugerează misterul, greutatea, urâţenia literelor, care pentru şcolarul începător
reprezentau ceva de nepătruns. Cuvântul „întortochiate” dezvăluie greutatea, misterul de

6
nepătruns, drumul greu şi anevoios a micului şcolar în învăţarea cititului „Cartea pe care mă
necăjeam, urmărind cu degetul şi cu priviri mirate buchii mari, întortochiate şi cârligate ca nişte
gângănii, era abecedarul lui Creangă”.
„Când deodată, într-o zi, ca-ntr-o scăpărare de lumină, i-am găsit cheia…” Prin această
expresie povestitorul dezvăluie momentul de înţelegere care la făcut să „descifreze” hieroglifele
care-i erau ca un duşman, iar acum abecedarul se transformase într-un prieten, acel prieten ce i-a
dăruit „cheia de aur” a citirii. Această „scăpărare de lumină” se leagă de momentul citirii
povestirii „Capra cu trei iezi”. De atunci, dragostea pentru Ion Creangă a rămas ne atinsă pentru
totdeauna deoarece poveştile lui l-au ajutat să descifreze taina cititului.
Pentru activizarea şi fixarea cuvintelor şi expresiilor noi li se va cere elevilor să aleagă din
texte cuvintele ce exprimă stările sufleteşti ale copilului care reuşeşte să citească: freamăt de
bucurie, scăpărare de lumină, înfiorare caldă, vibra lumina, bătăi de inimă, cheia de aur a
descoperiri şi să formeze propoziţii cu ele.
Ca temă pentru acasă se poate da elevilor exerciţiul următor:
-Citiţi cu atenţie lectura „Domnul Trandafir” şi reţineţi trăsăturile fizice şi sufleteşti ale
dascălului îndrăgit de Mihail Sadoveanu.
Caracterizarea personajelor este unul din obiectivele fundamentale ale unei analize
literare, întrucât înţelegerea caracterelor lor a ideilor pe care le vehiculează, este una din căile
certe care duc la descoperirea mesajului creaţiei respective. Căci, prin intermediul personajelor
creatorul operei literare îşi transmite propriile gânduri, propria concepţie despre viaţă, despre
anumite probleme sociale, despre o infinită gamă de aspecte oferite de viaţă în general, de
experienţa personală în confruntare cu viaţă.
Problema care se ridică se referă la modalităţile pe care le folosesc pentru ca elevii să
urmeze aceste exemple, să şi le apropie, să le înţeleagă sensurile acţiunilor şi conduitelor lor. În
aşa-zisa conversaţie generalizatoare se fac unele referiri la caracterizarea personajelor, dar acestea
sunt cu totul insuficiente şi nu reuşesc să conducă pe elevi la înţelegerea masajului educativ al
lecţiei al cărui purtător este personajul- eroul principal al operei (a textului). Important este ca
elevii să înţeleagă că personajele întâlnite în textele pe care le analizează nu reprezintă fiinţe
neobişnuite ci din contră, sunt oameni ca toţi ceilalţi, în multe cazuri, copii de vârsta lor care
înving, se afirmă, devin respectaţi şi îndrăgiţi pentru însuşirile lor, trăsături ce pot fi dobândite de
oricine prin muncă, perseverenţă prin lupta neînfricată cu greutăţile. Pentru exemplificare ne vom
folosi de unele texte care figurează în manualele de clasa a III-a, sugerând câteva modalităţi de
valorificare în lumina cerinţelor moral-cetăţeneşti a elevilor din ciclul primar. În textul ”Lumină
şi culoare” sunt înfăţişate câteva aspecte din viaţa şi creaţia artistică a pictorului Ştefan Luchian,
sunt punctate câteva însuşiri semnificative pentru devenirea lui ulterioară, din perioada copilăriei
lui. „Când era mic, Luchian colinda dealurile şi luncile pline de frumuseţe ce-i înconjurau satul
natal.” Textul face doar o consemnare-transmite o informaţie care poate rămâne fără semnificaţie
dacă nu se va discuta cu elevii ce importanţă, ce rol a avut în creaţia de mai târziu a lui Luchian
dragostea sa manifestată de când era copil pentru frumuseţile naturii din locurile natale, pentru
acest colţ de ţară, dorinţa lui de a cunoaşte coloritul şi prospeţimea frunzelor şi mai ales al florilor
care i-au servit ca modele în creaţia sa plastică. O temă de discuţie cu elevii se referă deci la
dragostea artistului pentru natura patriei, la sensibilitatea sa faţă de frumosul din natură. În alt
paragraf sunt reliefate şi alte însuşiri morale care au definit încă din copilărie personalitatea
pictorului. „Colegii de studiu l-au îndrăgit mult pentru firea lui deschisă şi sinceră. Era modest,
vorbea puţin despre creaţia lui. Citea mult şi iubea muzica.” Sinceritatea în relaţiile cu oamenii,
receptivitatea faţă de alţii şi comunicarea cu alţii, modestia, dorinţa de a cunoaşte tot mai mul
prin citirea cărţilor, sensibilitatea faţă nu numai de frumosul din natură, dar şi pentru frumosul

7
creat de alţii, din muzică, reprezintă un bichet de trăsături care aparţine copilăriei pictorului. Ele
au avut un rol deosebit în realizarea sa ca om şi ca artist. În cadrul discuţiilor cu elevii se va
accentua importanţa pe care o reprezintă pentru orice activitate umană încununată cu succes,
însuşiri ca: sinceritatea, modestia, studiul sistematic şi perseverent, dragostea a tot ce este frumos
din natură, din societate, în viaţa oamenilor. Pentru a-i convinge şi mai mult pe elevi despre rolul
pe care l-a avut pentru creaţiile de mai târziu contactul încă de mic al lui Luchian cu natura,
dragostea lui pentru frumosul din natură şi din viaţa oamenilor, li se vor prezenta tablouri
realizate de el în care sunt zugrăvite asemenea frumuseţi, peisaje din natură, decoruri florale,
portrete ale unor oameni şi autoportretele sale, toate caracterizându-se printr-o forţă artistică
impresionabilă. Un paragraf al textului la care ne referim, are o încărcătură emoţional-morală
deosebită aducând un vibrant elogiu muncii biruitoare, care este în stare să învingă cele mai
vitrege situaţii, să compenseze capacităţile umane distruse, care determină şi asigură actul creator.
„O boală cruntă l-a lovit pe Luchian. Luptându-se cu paralizia ce-i ameninţa întreg trupul, cu
vederea slăbită, pictorul a reuşit să creeze mai departe lucrări nepieritoare.” Pornind de la ceea ce
se comunică în acest paragraf şi făcând anumite completări în legătură cu starea gravă a sănătăţii
pictorului care nu l-a putut opri să lucreze, învăţătorul, în dialogul desfăşurat cu elevii va cultiva
nu numai sentimentul de admiraţie vibrantă, de cinste şi preţuire pentru eroismul civic al
personajului, şi va urmării în mod permanent să le dezvolte dorinţa, aspiraţia, dârzenia de a
munci, de a învăţa, de a învinge orice piedică, oricât de mare ar fi, spre realizarea scopurilor
propuse. O astfel de idee, de normă morală pe fondul de receptivitate caracteristic copiilor de
această vârstă şi prin preluare şi amplificarea ei în contextul altor lecţii şi situaţii de învăţare, se
va sădi adânc în conştiinţa lor şi va deveni un factor reglator, motivând munca şi conduita lor
prezentă şi viitoare.
Pe parcursul analizei pe fragmente se va îmbogăţi vocabularul cu noi cuvinte, se va
preciza sensul propriu şi figurat al lor. Astfel se va explica cuvintele şi se vor trece în carnetul-
vocabular:
-flaşnetă = cutie muzicală care redă o melodie simplă, prin învârtirea unei manivele;
-modest = cărui nu-i place să se laude;
-chivără = coif, chipiu;
-autoportret = înfăţişare a propriei persoane în tablou;
-penel = pensulă mică, cu păr fin, cu care se pictează.
Se va preciza cele două sensuri ale cuvântului „portret”
- desen, pictură care redă prin culoare chipul cuiva;
- descrierea însuşirilor fizice şi sufleteşti ale unei persoane cu ajutorul cuvintelor într-un
text.
Pentru activizarea vocabularului se cere să se alcătuiască propoziţii cu aceste cuvinte. Se
va lămuri, de asemenea, înţelesul expresiilor întâlnite pentru dezvăluirea sensurilor secundare şi
figurat, pentru nuanţarea şi înfrumuseţarea vocabularului copiilor.
„firea lui deschisă şi sinceră” – un om receptiv faţă de alţii, comunicativ, prietenos, sincer,
modest, calităţi pe care l-au îndrăgit toţi ce l-au cunoscut;
„lucrări nepieritoare” – opere de mare valoare artistică, create de mâna lui, care rămân în tezaurul
artei noastre naţionale (în muzeul ce cuprinde operele cele mai valoroase, ce reprezintă bogăţia
spiritului românesc);
„ţine penelul între degete ca pe o comoară” (din tablou se observă gestul mâinii de a ţine penelul,
parcă abia l-ar atinge, ca pe ceva preţios, sfânt, acel obiect care îi dă şansă veţii sale);
„lăuntrică hotărâre de a învinge” – luptându-se cu paralizia ce ameninţa întreg trupul, cu vederea
slăbită, pictorul, în ciuda stării grave a sănătăţii, a luptat cu boala şi a continuat să creeze;

8
„portret emoţionant” – culorile care domină tabloul reprezintă contrastul dintre fondul cafeniu şi
cenuşiu şi culorile luminoase prin care sunt pictate faţa şi mâna cu penelul; faţa, mai ales, ce pare
inundată de lumină; ochii, gura, gestul mâinii drepte pe care se sprijină penelul toate dezvăluie
emoţionant pe zugravul Luchian, lupta îndârjită cu boala pentru a învinge, dezvăluie crezul său
artistic exprimat în cuvintele: „Noi, pictorii, privim cu ochii, dar pictăm cu sufletul”.
Pentru fixarea cunoştinţelor şi activizarea vocabularului vom da elevilor ca temă pentru
acasă:
-Scoateţi din textul de lectură şi scrieţi, într-un tabel asemănător celui de mai jos,
propoziţiile care exprimă însuşirile sufleteşti ale lui Ştefan Luchian, menţionate în prima coloană:
Însuşiri sufleteşti Propoziţii sau expresii din care se
desprind însuşirile
a) Dragostea şi interesul lui Luchian, a)…………………………………………...
încă din copilărie, pentru natura din ……………………………………………
locurile natale; ……………………………………………
b)sinceritatea pictorului în relaţiile cu b)…………………………………………..
prietenii, cu copiii; …………………………………………...
c) Modestia pictorului; c)…………………………………………..
d) Plăcerea de a citi şi de a cunoaşte d)………………………………………….
muzica; …………………………………………...
e) Tăria sufletească în faţa suferinţe- e)…………………………………………..
or bolii; …………………………………………...
f) Marea pasiune pentru pictură care f)…………………………………………...
învinge neputinţa bolii. …………………………………………….
Elevii sunt profund impresionaţi de isprăvile eroilor, de încercările, înfrângerile şi
izbânzile lor, se identifică afectiv cu viaţa eroilor respectivi, actul educativ nu poate să se
oprească la dezvoltarea acestor trăiri afective care, aşa cum se ştie, la vârsta şcolară mică, sunt
încă instabile şi nu pot regla singure faptele de conduită ale elevului.
Considerăm că lucrul cel mai important care trebuie realizat este trecerea de la afectiv la
raţional, adică conştientizarea treptată de către elevi a acţiunilor personajelor respective,
identificarea lor nu numai afectiv, ci şi conştient cu eroii ale căror fapte îi impresionează.
Lectura literară, explicativă este unul din factorii care favorizează în cel mai înalt grad
cunoaşterea şi folosirea limbii materne de către elevi, îmbogăţirea vocabularului, dezvoltarea
capacităţilor de exprimare.
În clasele I-IV textul literar permite familiarizarea elevilor cu frumuseţea şi expresivitatea
limbii, prin intermediul căreia sunt introduse primele noţiuni de limbă. Aceste toate au un
pronunţat caracter educativ şi permit elevilor să descopere literatura ca domeniu specific de
cunoaştere. Cu alte cuvinte este necesar ca încă din clasa I să se efectueze analiza literară a
textului, bineînţeles într-o formă elementară. Astfel, copilul va face cunoştinţă cu polisemia
cuvântului, cu valoarea lui stilistică contextuală, cu metafora, comparaţia, adică îşi va însuşi
unele elemente de bază ale stilisticii.
Întâlnirea cu literatura (formă concretă a esteticului) reprezintă ivirea unor germeni ce pot
fi dezvoltaţi la alte obiecte ca: desenul, muzica, din arta plastică şi se va crea premisele educaţiei
artistice, contribuind la dezvoltarea creativităţii elevilor. Educaţia estetică trebuie făcută de la
vârstă fragedă, încă din clasa I. Învăţătorului îi revine sarcina de a ajuta copilul să cucerească pe
măsura posibilităţilor sale mesajul literar. Prin aceasta, elevilor li se va îmbogăţi, preciza, nuanţa
şi înfrumuseţa vocabularul, inventarul stilistic şi cel de operaţii mintale.

9
 BIBLIOGRAFIE
1. Şerdean, Ioan: Metodica predării limbii române la clasele I-IV, Ed. Didactică şi
pedagogică, Bucureşti, 1988
2. Cornea, Paul: Introducere în teoria lecturii, Ed. Minerva, Bucureşti, 1988
3. Goia, Vistian: Didactica limbii şi literaturii române pentru gimnaziu şi liceu, Ed.
Dacia, Cluj-Napoca, 2000
4. Pamfil, Alina: Didactica limbii şi literaturii române, Ed. Dacia, Cluj- Napoca, 2000;
5. Manualele de limba şi literatura română de la clasele a III-a şi a IV-a, editura Aramis;
6. Ungureanu, Adalmina: Metodica studierii Limbii şi literaturii române –învăţământ
primar, Ed. AS*S Iaşi 2003.

10