Comunicarea interumană constituie un obiect de studiu cu o importanţă mult mai mare decât

aceea a studierii altor sfere ale comportamentului uman. Pătrunderea şi înţelegerea sistemului
de comunicare deschid şi înlesnesc drumul cunoaşterii personale şi a celor din jur, fiind în
măsură să clarifice ierarhizarea oamenilor în societate după criterii de valoare.

Comportamentul uman comunicational este dependent de anumite “nevoi interpersonale”.

Acestea motiveaza intrinsec orientarea fiintei umane spre o comunicare ca o certificare a vietii
sale interioare.

NEVOI FUNDAMENTALE ÎN
COMUNICARE
Există 6 nevoi relaţionale fundamentale (în acelaşi timp ele reprezintă şi obiectivele oricărui
proces de comunicare):

1. nevoia de a spune ;

2. nevoia de a fi inteles ;

3. nevoia de a fi recunoscut ;

4. nevoia de a fi valorizat ;

5. nevoia de a influenta ;

6. nevoia de intimitate ;

Necesitatile interpersonale raporteaza identitatea umana, prin ceilalti, la un ideal de implinire

launtrica, conform cu aspiratiile individuale, la confortul psihic personal si la o tendinta
de estimare pozitiva de sine.

Interesul pentru problematica fenomenului comunicational se afla in stransa dependenta cu

continua preocupare personala de a intelege mecanismul social de interrelationare umana.

Dubla motivatie care a stat la baza elaborarii prezentei lucrari, pe aceasta tematica a
comunicarii, isi are originea in multitudinea de reflectii, analize si observatii empirice, prin
care am incercat, in calitate de subiect epistemic, sa-mi explic cauzele si efectele diferitelor
aspecte ale comunicarii.

Scopul acestor meditatii care, prin oportunitatea examenului de licenta, au putut fi valorificate
intr-un mod organizat, a fost (si este in continuare ), in primul rand, studierea si gasirea
posibilitatilor prin care producerea actelor de comunicare, poate fi optimizata, printr-o
 adaptare constienta la context, functie de o competenta de comunicare dobandita prin invatare
sociala.

In al doilea rand, datorita faptului ca perioada adolescentei este traversata de o serie de

conflicte comunicationale specifice, am incercat sa descopar modalitatile ce favorizeaza
formarea unei abilitati de comunicare competente a adolescentului, mai ales din perspective
influentelor parentale care dupa 1989 au suferit o serie de schimbari de forma, determinate de
redimensionarea libertatii sale de actiune si decizie.

Definirea comunicarii
Indiferent de scolile, domeniile sau opiniile care definesc comunicarea, se pot identifica
câteva aspecte comune:

 comunicarea reprezinta un proces de transmitere de informatii (informatia fiind privita ca un

termen general referindu-se atât la concepte, cât si la semne, simboluri etc.)
 comunicarea necesita cel putin doi poli (individ-individ, individ-grup etc.)

Etimologic, termenul provine din limba latina, unde “communis” înseamna “a fi în relatie cu,
a pune de acord”.

Dictionarul de sociologie defineste comunicarea ca un proces de emitere a unui mesaj si de

transmitere a acestuia într-o maniera codificata cu ajutorul unui canal catre un destinatar în
vederea receptarii (Maria Voinea).

Dictionarul de psihologie defineste comunicarea ca relatie între indivizi ce implica transmitere

intentionata sau nu cu influente asupra receptorului si cu efect retroactiv.

Comunicarea are rolul de a pune în relatie sistemele (omul) cu mediul în care evolueaza.

PRINCIPALELE FORME ALE

COMUNICARII
Forme ale comunicarii
Comunicarea are un caracter dinamic. Este un proces complex, ce se particularizeaza în
contexte diferite: exista informatii care se transmit genetic, informatii care circula în mediul
social (cutume, obiceiuri etc.), în organizatii. Exista mai multe criterii dupa care sunt
identificate variatele forme de comunicare:
 Dupa participarea indivizilor la procesul de comunicare:

1. comunicare intrapersonala (comunicare cu sinele)

2. comunicare interpersonala (cu altii)
3. comunicare de masa (prin institutii specializate, cu adresabilitate generala)
4. directa (fata în fata)
5. indirecta (mediata)
6. verbala
7. nonverbala
8. paraverbala
9. comunicare incidentala (fara scop bine stabilit)
10. comunicare consumatorie (consecinta a starilor emotionale)
11. comunicare instrumentala (când este urmarit un scop precis)
12. comunicare omogena (om-om, animal-animal)
13. comunicare heterogena (om-animal, om-masina)
14. comunicare ascendenta (cu superiorii)
15. comunicare descendenta (cu subalternii)

 Dupa contextul spatial-temporal al mesajelor

 Dupa instrumentele folosite

 Dupa obiectivele comunicarii

 Dupa interactiunea sistemelor care comunica

 Dupa pozitia în cadrul unei organizatii

3. comunicare orizontala (emitatorul si receptorul au pozitii egale)

COMUNICARE VERBALA
Aceasta forma de comunicare este puternic dezvoltata la om, vorbirea fiind actul prin care
informatia este emisa prin intermediul codurilor lingvistice, dar nu numai.

Indivizii pot fi diferentiati prin:

 competenta lingvistica (capacitatea de a construi, traduce si identifica mesaje într-o limba;

 performanta lingvistica (capacitatea de a însufleti termenii prin corelarea cu aptitudinile,
atitudinile, conceptiile despre lume si viata, astfel încât sa fie obtinute efecte noi);

De aici rezulta stilul de comunicare – exista persoane care fascineaza nu prin ceea ce
comunica, ci prin felul în care comunica. Aceeasi tema poate fi expusa:

 printr-un limbaj rational, dirijat

 printr-un limbaj metaforic, euristic

Rezulta de aici ca relatarea poate fi la un moment dat un produs al vorbitorului si nu o

realitate.

Stilurile de comunicare pot fi clasificate astfel:

 stil neutru (elimina starile sufletesti) – prezent în relatiile oficiale;

 stil solemn (impun un ceremonial) – prezent în momente deosebite;
 stil beletristic (bogat în sensuri, favorizând imaginatia);
 stil stiintific (predomina deductia si inductia);
 stil administrativ (bazat pe clisee institutionale);
 stil publicistic (bazat pe prezentarea informatiei);
 stil managerial (accentueaza dirijarea, rezolvarea problemelor etc.)

Indiferent de stil, comunicarea trebuie sa îndeplineasca urmatoarele calitati:

 claritate (nivelul de concizie, sistematizare);

 corectitudinea (nivelul de adecvare la regulile sintactice si de topica);
 adecvarea (folosirea celor mai potrivite cuvinte în raport cu intentii);
 puritatea (nivelul de saturare cu arhaisme, neologisme, regionalisme);
 concizia (concentrarea pe tema, eliminarea redundantei, divagatiilor);
 precizia (folosirea unor mijloace suplimentare pentru a facilita întelegerea).

Formele comunicarii orale sunt: monologul, expunerea, relatarea, dialogul, seminarul,

interviul, colocviul, toastul, discursul, povestirea, pledoaria, dezbaterea, conferinta, prelegerea
etc.

In genere, pentru a atinge principalele obiective ale comunicarii(de a fi receptat, inteles,

acceptat si mai ales, de a provoca o reactie), subiectul uman, manifesta un comportament
verbal, ca mijloc de valorificare a celei mai utilizate forme de comunicare
interumana,comunicarea verbala.

Producerea comportamentului verbal este determinata de faptul ca, individul, asimileaza

limba dintr-o comunitate de limba, pe baza capacitatii innascute de a o invata, si o
interiorizeaza intr-un limbaj comun, care ii perminte sa comunice cu ceilalti indivizi, care
impartasesc acelasi sistem de semnificatii.

Limba este un “sisitem de semne institutionalizat social” (CARROLL, 1979, pag.14), care sta
la baza oricarui set de raspunsuri de care sunt capabile fiintele umane. Este formata din unitati
de limba, ale caror conotatii se definesc si se redefinesc prin dependente sintactice si
psihosemantice ( semnificatiile de baza sunt universale, dar ele se particularizeaza atunci cand
sunt personalizate.)
Acest sisitem de semne arbitrare, pe care il reprezinta limba, este resursa fundamentala a
comunicarii.

Fiecare semn prezinta corespondente, desemnate in procesul devenirii culturale a fiintei

umane, cu diferite stari de lucruri, care ne compun realitatea.

Aceste corespondente formeaza sistemul de continut sau de sensuri si semnificatii, prin care
se atesta limbajul.

Limbajul inseamna deci comunicare,iar comunicarea nu este alteceva decat schimbul de

semnificatii.

Limbajul are rol de a organiza specific gandirea umana, definindu-se astfel ca o modalitate
intrinseca prin care exista individul uman in dimensiunea sa spirituala.

Pentru N.CHOMSKI individul poseda o anumita “ competenta lingvistica” exprimata de un

tip aparte de creativitate. El precizeaza ca limba nu este formata numai din unitati de limba, ci
ea reprezinta un ansamblu nelimitat de “ propozitii generative”.

In sensul recunoscut al afirmatiei ca limba are o structura bipolara,vizand opozitia dintre

stereotipurile automatizate si posibilitatile combinatorice infinite, CHOMOSKI demonstreaza
ca subiectul uman dispune de predispozitii native, care ii fundamenteaza capacitatea de
combinatorica verbala.

Promovand teoria “gramaticii transformationale” CHOMSKI arata ca aceasta cuprinde un

ansamblu de reguli sintactico-semantice, prin care, pornindu-se de la anumite structuri, se
poate ajunge la altele, mai elaborate.

Competenta lingvistica a individului presupune stapanirea de catre acesta a tehnicii de

transformare a structurilor. Competenta sau potentialul si nivelul performantelor sau
“realul”, determinat de ce fel de transformari ce se efectueaza, conditioneaza in viziunea
autorului, “creativitatea lingvistica”. In cazul in care este competitiva calitativ, ea defineste
un stil de exprimare original, rafinat si cu un nivel inalt de organizare a mesajelor verbale.

Pentru a reprezenta grafic comunicarea verbala diadica, mai aproape de complexitatea ei, este
necesara completarea schemei clasice a lui MEYER-EPPLER cu un element de conditionare
variabila reprezentat de constelatia factorilor individuali sau “de influenta”
(SMITH,1992,pag.49), ca in figura 1(pag 9).

Faptul ca majoritatea actelor de comunicare sunt compuse din intelesuri comune(perfect

intelese), intelesuri tematice tipice (partial intelese) si aspecte singulare(necodificabile),
verifica ipoteza diferentei interindividuale.

Aceasta diferenta este sustinuta de inefabilul personal specific fiecarui individ, variabil
determinat de dimensiunea biologica, de achizitiile culturale, de nivelul de experienta, de
nivelul educational, de modalitatile de exprimare verbala si/sau nonverbala precum si de alte
caracteristici individuale.

Acestia reprezinta factorii de influenta care prin interdependenta lor concura la desemnarea
personalitatii individului uman ca entitate comunicativa.

Inteligibilitatea mesajului creste cu cat in actul de comunicare subiectii impartasesc intr-o

mai mare masura codurile lingvistice, si au factorii de influenta la parametrii compatibili.

Vorbirea, ca manifestare verbala a limbajului, diferentiaza indivizii, in functie de abilitatea cu

care acestia o produc.

Abilitatea de a vorbi este diferita de la individ la individ, in functie de posibilitatile variabile

de invatare a comportamentului lingvistic, de conditiile de intarire, stimulare, de fondul
psihologic, de context, de mediile socializatoare, durata studiilor, pozitia sociala (etc), factori
care si-au exercitat presiuni modelatoare asupra comportamentului verbal individual.

CARROLL a delimitat noua tipuri de abilitati verbale, care in masura in care se regasesc in
comportamentul verbal individual, contureaza usurinta verbala de baza si anume:

1) Cunoasterea verbala (reprezentand nivelul de cunoastere a vocabularului si a

structurilor gramaticale ale limbii).

2) Abilitatea de judecata abstracta (reprezentand nivelul de abstractizare si judecata

inferentiala).

3) Fluenta ideationala ( reprezentand usurinta individului de a face apel la cat mai

multe idei paralel cu tema data).

4) Fluenta cuvintelor (reprezentand abilitatea de a gasi cuvintele potrivite contextual).

5) Fluenta de exprimare ( reprezentand abilitatea de transpunere si formulare a ideilor)

6) Sensibilitatea gramaticala (reprezentand abilitatea de constructie gramaticala).

7) Facilitatea de denumire (reprezentand abilitatea de a raspunde rapid la intrebari in

succesiune rapida).

8) Abilitatea de exprimare orala (reprezentand capacitatea de adptare contextuala a

elementelor prozodice: intonatie,ritm,pauze).

9) Abilitatea articulatorie si de enuntare (reprezentand calitatea dictiei).

Gradul de competenta lingvistica este determinat complementar si de caracteristicile de

personalitate care se activeaza in comunicarea verbala.
In ce priveste modul de vorbire ca oglinda a identitatii sociale a indivizilor, se poate
conchide ca persoanele vorbesc intr-un anumit fel in functie de varsta, sex, statut, de interese
sau de un context tipic.

Spre deosebire de copii, adultii pot face diferenta dintre a vorbi liber si a vorbi in
conformitate cu diverse reguli, norme, dictate social.

Modul in care individul utilizeaza exprimarea verbala ofera o serie de date empirice despre
acestea, ii prefigureaza stilul comunicational si ii caracterizeaza nivelul de socializare si
integrare sociala.

Felul in care este receptat mesajul verbal depinde de atitudinea individului fata de
comunicare,de exprimarea clara a ideilor, de folosirea cu acuratete a expresiilor si cuvintelor,
de sinceritatea,relaxarea si aparenta (aspectul exterior, tinuta si vestimentatie) si, de
asemenea,de expresivitatea non-verbala, care constitue cateva din calitatile unui bun orator.

Prin vorbire individul ofera celor din exterior cheia care deschide prima poarta catre sine,
vorbirea fiind si unul din criteriile de observare interpersonala si de etichetare.

COMUNICARE NON – VERBALA

Un rol important în comunicarea verbala îl are ascultarea.

2.3. Comunicarea nonverbala si

paraverbala
Comunicarea nonverbala apare prin manipularea factorilor nonverbali (personali si/ sau ai
interlocutorului). Dintre acestia, cei mai importanti sunt: surâsul (zâmbetul), privirea
aprobativa, strângerea de mâna, gesturi amical-familiare, contactul corporal (o bataie usoara
pe spate, cuprinderea umerilor). Aceastea sunt forme paralele ale comunicarii ce pot sustine,
dezvolta, nuanta sau, dimpotriva, diminua si contrazice mesajul comunicat verbal.

Componentele Comunicării non-verbale:

Mimica-privirea: deschisă sau evitantă, fixă sau mobilă; zâmbetul sau grimasele; mişcarea
sprâncenelor, etc. Contactul vizual este foarte important în comunicare: s-a demonstrat că nu
putem menţine contactul vizual cu o persoană necunoscută mai mult de 0.7 s (media este de
0.4 s). De asemenea s-a demonstrat că într-o conversaţie aproximativ 50-60% din timp
comunicarea este susţinuta de contact vizuale intre cei 2 (sau mai mulţi) parteneri.
 Gestica – mişcarea mâinilor, bătutul din picior, privitul repetat la ceas, aranjarea ritmică a
părului etc. Gesturile pot fi: obişnuite (ex: ridicarea degetelor de către elevi când vor să
răspundă, ridicarea mâinii când vrei să opreşti un taxi, gestul de “la revedere”, etc); gesturi
simbolice (ex: gesturile folosite în interiorul unor grupuri şi a căror semnificaţie este
cunoscută numai de acestea).

Postură -poziţia corpului: poziţie relaxată, deschisă, ocupând tot spaţiul în care stăm-
încredere în propria persoană; utilizarea numai a unui colt de scaun, mâinile strânse la piept şi
cu picioarele încrucişate – închidere, teamă, neîncredere în propria persoană;

Atitudinea – relaxată, gravă, serioasă, închisă, respingătoare, deschisă, ezitantă etc

Vestimentaţia – culorile, accesoriile, modelul hainelor, lungimea sunt toţi atâţia indicatori ai
sistemelor personale de valori: stil extravagant, clasic sau sport.

Comunicarea paraverbala însoteste si coloreaza comunicarea verbala. Dintre factorii

paraverbali ai comunicarii, mentionam:

 tonalitate
 ritm
 intonatie
 volumul vocii

Fenomenul comunicarii umane isi tradeaza complexitatea prin faptul ca ea se produce chiar si
atunci cand nu sta sub auspiciile intentionalitatii.

Tot ceea ce compune existenta umana se regaseste in diferitele aspecte ale comunicarii.

Se trimit si se primesc mesaje continuu, cu sau fara efort constient,comunicarea nefiind

obiectivata numai in rostire, ci si in fiecare element de miscare ce construieste
comportamentul uman.

Comunicarea non-verbala impreuna cu cea verbala detrmina capacitatea individuala de

exprimare,care permite jocul diversificat al interactiunilor sociale.

In definitia data de ENATESCU comunicarea non-verbala desemneaza “ totalitatea

modificarilor de comportament aparute in cursul actului comunicarii, in afara comunicarii
lingvistice ,completand-o. Comunicarea extraverbala insoteste momentul concret al
comunicarii fiind ,de obicei, paralele si sincrona cu comunicarea verbala,intarind-o, dandu-I
culoare si stil, uneori suplinind-o” (1987,pag.48).
Ceea ce reprezinta insa ineditul comunicarii non-verbale este un anumit spirit contradictoriu,
pe care il dezvolta contextual, in anumite momente, fata de continutul comunicarii verbale.

Pornind de la sintagma – nu este important numai ce se spune ci si in ce fel se spune – se

poate constata ca interpretarea mesajelor variaza in functie de corespondenta semnificatiilor
dintre comunicarea verbala si comunicarea nonverbala.

Astfel, dincolo de comunicarea verbala se pot desprinde sensuri opuse afirmatiilor pe care
aceasta le propune, in cazul in care nu este sustinuta de o anumita echivalenta simbolica de
catre comportamentul non-verbal. Exista doua forme prin care comportamentul non-verbal
poate devia sensul mesajului verbal, in functie de doua tipuri de elemente
constitutive: elemente expresive asociate cuvintelor (ritm, intonatie,accent) si elemente
expresive fizice (jocuri fizionamice, gesturi, posturi).

Astfel, daca mesajul care se receptioneaza este interpretat si din perspectiva inflexiunilor
prozodice,sensul afirmatiei initiale poate fi contrazis prin efectele paralingvistice, respective;
iar daca se receptioneaza si se interpreteaza si formele de expresie fizica, afirmatia risca sa fie
anulata de efectele metacomunicarii.

Deci,pentru a putea deosebi valentele de aprobare sau dezaprobare, de sinceritate sau ironie,
de acceptare sau neacceptare, este iminenta necesitatea interventiei capacitatii de decodificare
a semnificatiilor non-verbale ale mesajelor, comunicarea extraverbala fiind suma reactiilor
voluntare dar si involuntare ale subiectului, fata de comunicarea in sine sau fata de partener..

Caracterul dual al comportamentului uman non-verbal sprijina teza evolutiei speciei umane.
Daca pe de o parte comportamentul uman non-verbal este innascut (din punc de vedere
biologic), determinand involuntar comunicarea spontana, pe de alta parte el este invatat (din
punct de vedere cultural), determinand voluntar comunicarea controlata, adaptata situatiilor
sociale.

Elementele comunicarii non-verbale care se achizitioneaza treptat,in functie de experienta,

,,prin incercare si eroare,, reusesc sa disimuleze comportamentul uman non-verba dictat
instinctual sau emotional intr-o forma acceptata social.

Datorita caracterului socializator al comunicarii non-verbale, una din functiile sale este
eminamente sociala.

Cealalta functie, afectiv-expresiva, investeste comportamentul non-verbal al individului, cu

conotatii emotionale specifice, variabil personalizate, care informeaza partenerii de
comunicare asupra starii sale psihoafective.

De fapt “ exista o integrare a functiei sociale si afective caracteristicecomportamentului non-

verbal.Continutul oricarei actiuni non-verbale cunoaste o parte descriptiva (mesajul) si una
afectiva” (printr-unul sau mai multe elemente non-verbale aditionate interpretabile
contextual.Ciofu,1989,pag.41).
Pentru a intelege mai bine cum se produce comunicarea non-verbala este necesara detalierea
mijloacelor prin care aceasta se exprima.

SMITH a delimitat trei arii majore ale comunicarii non-verbale: comunicarea prin limbajul
trupului, comunicarea si spatiul si comunicarea si timpul.

LIMBAJUL TRUPULUI. Nu rareori din nevoia de cunoastere,subiectii isi exerseaza spiritul

de analiza, urmarind sau ghicind caracteristici individuale ale persoanelor prin observarea
limbajului trupului. Acesta cuprinde elemente de expresie fizica, amintite anterior, si care se
grupeaza in patru centre de interes analitic: expresiile faciale,gesturile si postura,
vestimentatia si artifactele.

EXPRESIILE FACIALE. Coefeicientul emotional, pe care individul il coreleaza constient

sau inconstient cu mesajul verbal, poate reprezenta un indiciu orientativ asupra tipului
temperamental, starii psihice de moment,asupra disponibilitatii sale spre comunicare cu
persoana in cauza si asupra atitudinii sale in ce priveste comunicarea, in general sau in
particular, de deschidere sau de refuz.

Acest coeficient emotional este, in majoritatea cazurilor, determinat de tipuri de sentimente,

care se exprima dupa KNAPP in sase expresii faciale de baza: surpriza, tristetea, mania,
dezgustul (dispretul), buna dispozitie (fericirea) si frica. Acelasi mesaj verbal insotit de
expresii faciale diferite se preteaza la interpretari diferite.

Astfel, acesta poate fi intarit,completat sau poate atrage atentia asupra unor sensuri
contradictorii care le descalifica pe cele intentionate de subiect.

Jocurile mimice pot constitui mesaje pentru receptori chiar si independent de comunicarea
verbala; in diferite situatii se recunoaste puterea expresiva a mesajelor non- verbale de
constructie faciala, care nuanteaza si certifica indubitabil anumite semnificatii. Expresia
ochilor are ponderea cea mai mare in transmiterea mesajului non-verbal facial; daca nu se
traduce prin aprobare si interes poate pune sub semnul esecului intreg actul comunicarii.
Expresiile faciale disponibilizeaza individul spre a fi cunoscut de catre ceilalti in dimensiunea
sa intima, deoarece exprima instantaneu si valoric reactia sa de comunicare.

Cea mai dezirabila expresia faciala in comunicare este zambetul sincer. El este reprezentarea
placerii de a comunica si simbolul intelegerii interumane.

GESTURILE. POSTURA. Gesturile sunt miscarile realizate cu ajutorul extremitatilor

(maini, cap, picioare). Alaturi de postura (reprezentand pozitia corpului la un moment dat),
acestea atentioneaza partenerii de comunicarea asupra starii de spirit a individului si constitue
o sursa nelimitata de mesaje non-verbale.

Unele gesturi au semnificatii precise (facand parte dintr-un sistem de semnalizare recunoscut
social), altele se mainfesta dupa o logica spontana in functie de variabilele care intervin in
actul de comunicare.
Expresivitatea mainii este, dupa VASCHIDE, definitorie pentru comportamentul uman, in
aceasi masura ca si expresivitatea vizuala; a “vorbi cu mainile” fiind cea mai frecventa
asociere a limbajului verbal cu cel non-verbal avand un rol de subliniere, accentuare a
mesajelor in spiritulrendundantei, ca o facilitare a intelegerii acestora de catre indivizi.

Gesturile sunt de asemenea un barometru care poate masura gradul de implicare motivata a
subiectului in comunicare. Ele servesc anumite scopuri cum ar fi: comunicarea de informatii
si emotii, sustinand astfel discursul, exprima date despre imaginea publica a subiectului si pot
constitui repere cultural-geografice de recunoastere etnica.

Limbajul gestual poate reprezenta un indice al rafinamentului comportamental non-verbal, ca

efect direct al nivelului de educatie.

Mai pot fi mentionate inca doua aspecte ale comunicarii non-verbale care se incadreaza tot la
categoria limbajului trupului, dar sunt mai putin relevante.

VESTIMENTATIA.Vestimentati, ca arta a dezvaluirii de sine,are o deosebita influenta

asupra primei impresii, care, adesea stabileste un prim criteriu de apropriere intre indivizi,
deci premisa comunicarii.

Ea este considerata ca un mijloc de individualizare, prin stilul adoptat, reprezentand poza

exterioara a individului.

ARTIFACTELE. Artifactele desemneaza semnale asociate vestimentatiei care informeaza

asupra rolurilor, intentiilor indivizilor. Sunt elemente identificatoare ale pozitiilor sociale
si/sau profesionale.

COMUNICAREA SI SPATIUL

Interactiunile interpersonale se realizeaza la diferite “distante”, ceea ce permite intelegerea

spatiului ca un criteriu de analiza a tipurilor de relatii de comunicare.

Intre comunicarea intima si comunicarea formala exista o diferenta de distanta spatiala,de

nivel de contact.

STANTON (1992,pag.12) diferentiaza patru spatii care presupun “distante” ce conditioneaza

relatiile de comunicare: spatiul intim(0-30 cm), spatiul personal (30cm-1.2 m) si spatiul
public (peste 4 m).

Nevoia de miscare, simtul posesiunii unui spatiu proprii existentei particulare, cerintele de
adaptare a conditiilor spatiale la necesitatile individuale, definesc notiunea
de teritoriu reprezentand distanta de la care sunt pregatiti indivizii sa interactioneze cu
ceilalti, intr-un anumit context.
Distantele se pot modifica in functie de gradul de intercunoastere, de activitate sau de tipul de
comunicare in care sunt angrenati indivizii.

Distantele in comunicare pot constitui repere ierarhice ale relatiilor sociale,ale unui sistem
propriu de aparare, ale nevoii de confort si ale disponibilitatii catre un tip sau altul de
comunicare.

Respectarea distantei intrpersonale reprezinta un drept uman reglementat de viata sociala.

COMUNICAREA SI TIMPUL

Timpul cronologic impartit in ani, luni, zile, ore,minute si secunde este o dimensiune
organizatorica a vietii umane. Dar el nu este perceput de toti indivizii in acelasi fel, in sensul
ca poate fi valorificat in functie de rezultatele activitatii proprii ca “timp pierdut” sau “timp
castigat”. Fiecare persoana detine un sistem tipic de organizare interioara a timpuluiIn actul
de comunicare,personale care il creeaza, se raporteaza atat la timpul cronologic, cat si la
timpul interior,realizandu-se astfel interadaptareavietii interioare cu cea sociala.

In concluzie toate persoanele constitue RESURSE ale comunicarii. Fiintarea sociala se

perpetueaza prin transmiterea unilaterala si/sau reciproca a a comportamentelor verbale si
non-verbale in scopul ajustarii interpersonale; perfectibilitatea acestei fiintarieste surprinsa
intr-un vechi proverb latin “DOCENDO DICIMUS”. Aceasta confera comunicarii calitatea de
instrument al invatarii umane ca perspectiva a dezvoltarii si evolutiei spiritului in si prin
fiecare persoana comunicanta.

FACTORII DE OBSTRUCTIE A COMUNICARII UMANE

BARIERA DE TEZAUR

Dreptul la comunicare este garantat de principiul egalitatii naturale a indivizilor umani ceea ce
face, insa, ca acest drept sa fie limitat indirect, este inegalitatea dintre acestia,in sensul
acceptarii diversitatii interindividuale ca efect al procesului de socializare. Prin urmare, si
fondul de cunostinte acumulate de fiecare individ este diferentait.

Fondul de cunostinte sau de tezaur cuprinde si un anumit capital lingvistic, care ii permite
individului sa opereze selectii din codurile pe care le-a asimilat, in scopul adaptarii la actul de
comunicare.

Cu cat acest capital se apropie de o anumita “rentabilitate” sociala, in termenii teoriei lui
BOURDIEU (1970), cu atat posibilitatile de adaptare cu succes ale individului la relatiile de
comunicare din viata sociala, cresc.
Intre indivizii umani se constata cel putin doua deosebiri sub aspectul comunicarii. O prima
separatie este determinata de apartenenta lor la o comunitate de limba si cultura.
Parafrazandu-l pe W.von HUMBOLDT, realitatea este inteleasa dupa imaginea pe care I-o da
limbajul. Deci fiecare popor are, dupa HOIJER “o viziune specifica asupra lumii modelata
prin limbaj”; obiectul lingvistic fiind cel care modifica diferentiat gandirea si comportamentul
uman.

Cealalta deosebire intervine la nivelul infracultural, deoarece codurile lingvistice pe care le

insumeaza limbajul nu sunt accesibile tuturor membrilor comunitatii de limba in acelasi fel,
de unde rezulta un aspect al inegalitatii sociale,presupusa si de inegalitatea competentelor de
comunicare.

In concluzie, o comunicare eficienta este conditionata de gradul de impartasire a limbii, in

care urmeaza sa se produca actul de comunicare si, in al doilea rand, de gradul de impartasire
a codului folosit de persoanele comunicante.

Cu cat gradul de impartasire este mai mic, sau inexistent, cu atat dificultatile de comunicare se
multiplica invers proportional.

Existenta barierei de tezaur demonstreaza ca indivizii invata diferite coduri lingvistice si in

profunzimi variabile, coduri care le fundamenteaza capacitatea de comunicare la diferite
grade de competenta; limbajul devenind astfel un mijloc de integrare sau divizare sociala.

Functia discriminativa a limbajului rezida din faptul ca aceste coduri au influente

corespondente diferentiate asupra mobilitatii lingvistice a individului. Codurile se impart in
doua categorii, dupa clasificare facuta de sociologul B.BERNSTEIN (1978) si anume:
“RESTRANSE” si coduri “ELABORATE”.

Codurile “restranse” usnt codurile comune, nefiind necesar legate de stratificarea

sociala.Toti membrii comunitatii de limba le cunosc, le inteleg integral si le utilizeaza intr-un
moment sau altul. Ele se situeaza la limita comunicarii superficiale, de rutina. Vocabularul
vehiculat se regaseste in lexicul de baza,structura de organizare a cuvintelor este previzibila
iar semnificatiile mesajelor nu creeaza probleme de interpretare. Se numesc “restranse” pentru
ca nu nuanteaza comunicarea, intarind doar forma raportului social in care experientele
interinduviduale nu se pot particulariza.

Codurile “elaborate”, insa, in masura in care sunt asimilate definesc inteligenta verbala a
individului si reprezinta cheia identitatii sociale a acestuia.

Sistemul relatiilor sociale determina aparitia si mentinerea viabilitatii diferitelor coduri

“elaborate”. Accesul la acestea este limitat de indici psihosociali (nivel de educatie, stil
cognitiv, pozitie sociala, apartenenta la anumite grupuri sociale.), care au cultivat formarea
unui anumit tip de competenta lingvistica in masura sa efectueze selectii adaptate ale
modurilor de vorbire in functie de referenti specifici.

Datorita nivelului inalt de organizare lexicala, codurile “elaborate” permit ca in actul de

comunicare sa fie transmise intelesuri speciale, explicite care sa-I confere acestuia calitatea de
produs a unei creatii interindividuale unice. Codul “elaborat” regleaza progresiv constiinta
seperarii si a diferentei. Experientele individuale se pot exprima mai aproape de adevarul
intentiei, facilitand astfel intercunoasterea printr-o autentica libertate de cuvant.

Revenind la problema dificultatilor de comunicare,se constata ca,acestea apar in urma

neimpartasirii de catre subiecti, in actul de comunicare,a codului “elaborat”, pe baza caruia s-
a incercat fundamentarea acestuia.

Participantii la comunicare pot cunoaste diferite alte coduri “elaborate”, dar daca intr-o
situatie data, comunicarea se blocheaza, aceasta se datoreaza invariabil lipsei de reciprocitate
in cunosterea unui anumit cod elaborat.

Daca o persoana cunoaste mai multe coduri “elaborate” ea poate schimab mai multe roluri
sociale deci, existenta sa ca si comunicant va fi mai amplu valorificata.

Daca exista un numar cat mai mare de persoane care cunosc coduri “elaborate” atunci
calitatea structurii sociale este mai buna iar gradul de comunicativitate pe care il reprezinta o
natiune este mai inalt.

BARIERA DE REZONANTA

Un alt facor care poate altera posibilitatea reciprocitatii in comunicare este reprezentat de ceea
ce CORNELIU MIRCEA numea “diferenta internivelica” (1979,pag/95).

Sinele uman nu are sens sau realitate in afara unei alte fiinte care sa il reflecte si sa il
defineasca. Dar in procesul devenirii psihice, acesta se descopera si se redescopera, se
structureaza si se restructureaza continuu, atingan si depasind nivele de profunzime
psihica.” De la un nivel la altul sinele se diferentiaza de sine pentru a se regasi pe sine,
redefinindu-se prin nivelul urmator mereu mai esential”, afirma autorul.

Fiecare moment al comunicarii are un efect formativ asupra psihismului individual, care
evolueaza in si prin fiecare persoana cu care intra in contact,nivelul de traire psihica fiind cu
atat mai inalt cu cat sinele patrunde mai adanc in altul, deci cu cat intercunoasterea este mai
avansata si mai verificata.

Cu toate ca fiinta umana de dezvolta cu ajutorul fiecarei alte fiinte,in actul de comunicare nu
se poate rezona cu plenitudine, daca diferenta internivelica sau stadiile de evaluare psihica
sunt prea departate.

Comuniunea reala in comunicare se bazeaza pe hemofilie, ceea ce presupune existenta unor

nivele de traire psihica a persoanelor comunicante, corespondente, care sa permita o
compatibilitate armonica si o “oglindire” nedeformata a uneia prin cealalta.
BARIERA PSIHOLOGICA SI BARIERA “MECANICA”

Factorii de natura psihologica,care freneaza procesul comunicarii,se situeaza, cel mai

adesea,in afara controlului constient al individului.

Se pot identifica de catre individ atunci cand se produc,ca facand parte dintr-o categorie sau
alta, dar nu pot fi anticipati, pentru ca nu se produc dupa regului prestabilite, putandu-se ca,
cel mult, unii dintr ei sa fie mascati.

Exista cel putin doua categorii de factori care creeaza direct sau indirect dificultati de
comunicare: starile psihice cu tenta depresiva si actele ratate.

Starile psihice cu tenta depresiva au un caracter pasager dar sunt deosebit de influente
asupra “deschiderii” spre comunicare; traversate de diferite angoase, inhibitii, frustrari, de
plictiseala sau dezinteres, de lipsa de vointa sau speranta etc,acestea constitue un suport labil,
defavorizant comunicarii.

Alaturi de aceasta instabilitate psihica subiectiva,actele ratate, ca efect a ccea ce FREUD

numea “mecanismul psihic al tendintei de uitare”specific uman, sunt manifestari involuntare
care blocheaza partial comunicarea (1992,pag.403).

Actele ratate iau frecvent forma diferitelor tipuri de lapsusuri. Acestea sunt confuzii sau erori
de memorie care pot avea anumite consecinte semantico-sintactice ca: invertiri, anticipari sau
impietriri ale unui cuvant, sau parti de cuvant, asupra cuvantului care le prcede, post pozitii
sau prelungiri de prisos ale unor cuvinte, contaminari, substitutii, etc.

Unele dintre acestea pot constitui jocuri de cuvinte gustate de auditor dar, in general
influenteaza negativ, nu atat comunicarea,cat persoana comunicanta care isi poate pierde
curajul si increderea in puterea vorbelor sale.

Factorii de natura “mecanica” afecteaza comunicarea din perspectiva mecanismelor fizice

care o produc. Acestea pot fi afectate de diferite deficiente partiale sau de handicapuri totale,
care nu permit comunicarii, ca de altfel nici chiar indispozitiei fizice de moment, sa se
dezvolte liber, spontan si expresiv.

Cu toate acestea elemente de obstructie obiectiva a comunicarii,prin inventivitatea si

creativitatea specifica speciei umane, s-au gasit alternative originale la modalitatile clasice,
alternative care vin in sprijinul dreptului universal la comunicare.

BARIERA DE STIL

“Cuvintele pe care le alegem,

 vindeca sau imbolnavesc”

T.Arghezi

Coerenta comunicarii este frecvent distorsionata de sindromul bravadei lingvistice In situatiile

vietii sociale cotidiena si/sau chiar in situatii cu un profund caracter educativ se intalnesc
persoane iresponsabile de impactul utilizrii neadecvate a unor cuvinte. Folosite excesiv se
necontrolat unele dintre ele risca sa-si piarda sensul, altele nefiind corect selectate, perturba
procesul de intelegere a mesajului, al carui continut cade astfel in dizgratie.

Comunicarea ar trebui sa reprezinte o unitate intre forma si continut, pentru ca obiectivele sale
sa poata fi atinse si sa-I fie confirmata astfel, calitatea de liant interindividual.

Dar, acest principiu al unitaii dintre forma si continut este contrazis si compromis de diferiti
indivizi a caror atitudine fata de comunicare sau infantila si lipsita de maturitate, sau ignoranta
si lipsita de profesionalism.

Aceste atitudini eronate perpetueaza un stil de exprimare , care denatureaza sensurile

cuvintelor, influentand negativ indivizii in formare, prin popularizarea acestora, restrangand
astfel posibilitatile de dezvoltare a culturii lingvistice.

Pentru a putea exemplifica afrontul adus comunicarii, atat ca fenomen pus sub semnul
dificultatilor de intelegere, cat si ca mijloc de xprimare individuala autoridiculizant, de catre
atitudinile fata de aceasta lipsite de simtul realitatii, mentionam unele dintre ele:

SEMIDOCTISMUL – caracterizeaza persoanela care folosesc cuvinte sofisticate fara a le fi

pe deplin cunoscut sensul acestora, considerand ca astfel isi evidentiaza “nivelul de cultura”
pe care l-ar poseda.

DEMAGOGISMUL – caracterizeaza persoanele care spun multe dar de fapt nu spun nimic,
desi discursul este intesat cu tot felul de expresii polemice si pompoase. Acestea nu au insa
nici o substanta semnificativa din care sa poata fi extrase ideile principale.

SNOBISMUL – caracterizeaza persoanele care uzeaza de cuvintele “la moda”, pana la

epuizarea consistentei lor semantice, pretentioase, unele de provenienta strainasau cu o
rezonanta deosebita, care nu sunt preocupate decat de forma stilistica a mesajului, uitand de
continut.

PROLIXISMUL – caracterizeaza persoanele care isi incarca mesajul cu o multitudine

de detalii inutile si neclare, ce sufoca esenta acestuia, in cazul in care ea totusi exista.

PRETIOZITATEA – caracterizeaza persoanele care au un stil de vorbire pretios, nenatural,

de un rafinament cautat si afectat, care devine adesea obositor si stresant pentru auditor.

SOLECISMUL – caracterizeaza persoanele la care se mai observa reminescente ale

analfabetismului, in sensul ca vorbirea lor este infestata de virusii dezacordurilor gramaticale.
Spre deosebire de celelalte atitudini prezentate anterior, si care pot fi atat voluntare cat si
involuntare, persoanele care sunt agramate, nu sunt ca atare in mod intentionat, dar aceasta nu
reprezinta insa, o circumstanta atenuanta.

Aceste sunt numai cateva atitudini fata de comunicare, la care se preteaza indivizii nu prea
impacati cu limaba, in detrimentul pierderii adevaratelor sale functii.

Ele nu fac decat sa ingreuneze comunicarea in general, sa induca false impresii asupra
incapacitatii anumitor persoane de a comunica si sa anuleze placerea comunicarii.

Trebuie constientizat, de asemenea, faptul ca, scopul primar al comunicarii este de a te face
inteles iar tendinta de epatare nu constitue nici pe de parte conditia unui limbaj elevat.

Competenta lingvistica relevanta se deduce din capacitatea de a adapta comunicarea si nu de a

o complica.

BARIERA DEZORDINII SOCIALE

Situatia patologica, de “tranzitie”, a societatii romanesti, caracterizata printr-o stare

accentuata de anomie, ca diminuare si deteriorare a mecanismelor de integrare sociala,
determinata de scaderea ponderilor valorilor colective si cresterea conflictelor intre valori si
norme, precum si a tendintei de individualizare a sistemelor proprii de valori (in detrimentul
sistemului social de valori care garanta echitatea drepturilor si conditiile ascensiunilor
sociale), da nastere la numeroase fenomene negative, care orienteaza actele de comunicare in
sensuri antiumane.

Lipsa cadrelor legislative unitare, care lasa loc afirmarii indivizilor in plan social dupa legi
nescrise, fara scrupule sau respect pentru ordine si armonia unei societati civilizate, lipsa
loialitatii in procesul concurentei, fortata de compromisuri si nereguli care “sustin” economia
de piata, fenomenul delicventei, al somajului, nivelul de trai scazut,” institutionalizarea”
coruptiei si, mai ales, accentuata tendinta de desconsiderare a familiei ca celula de baza a
societatii, rapesc timpul indivizilor care, in lupta pentru interesele materiale, uita de valorile
umane prin care ar trebui sa comunice (solidaritatea, altruism, dragoste, cooperare) uita
apetenta pentru comunicare ca mijlocitor ale intelegerii interindividuale, uita ca astfel nu vor
mai putea aduna de pe urmele dezumanizarii comunicarii, decat roadele sterile ale tensiunilor
si conflictelor.

“ Desi oamenii vor mai presus decat toate sa actioneze pentru realizarea fericirii, efectele
actiunii lor sunt adesea contrare (…); in situatia de conflict dintre factorii psihosociali se
adopta paradoxal strategiile care produc pentru toti pierderile cele mai mari” (
C.ZAMFIR,1990,pag.5).

Doar prin reevaluare atitudinii fata de comunicare se mai poate da o sansa acestui mit sisific,
al cautarii starii de fericire, ca ideal al existentei umane.
Sociologul E.M.DOBRESCU a perceput in acest sens nevoia unei etici a comunicarii umane.

Bariere în comunicare în timpul transmiterii informaţiilor

Abordarea din partea emiţătorului Reacţii posibile ale receptorului

1. Dirijează, dă ordine”Faci cum spun eu

Rezistenţa, combatere
că aşa e bine”

2. Ameninţare”Dacă te mai aud că te mai Resentimente, furie, sentimente

plângi vreodată ……..” negative

3. Predică, face morală”Ce crezi că la

muncă totul e frumos?”; Închidere, sentimente negative,
”Învaţă să ai răbdare” contra-moralism (combatere).

4. Consiliază, oferă soluţii”Fă aşa cum

Intensificarea dependentei, rezistenţă.
spun eu ca aşa e cel mai bine”

5. Judecă, critică, condamnă”Nu faci

Scăderea stimei de sine, combatere
nimic bine”; “Tu eşti de vina ca….”

6. Elogiază, secondează”Te-ai descurcat Reacţie de apărare – fie ca mesajul

minunat, esti cel maI bun, ca este ca o supra-
întotdeauna….” valorizare (deci data viitoare
emiţătorul aşteaptă mai mult),
fie că tentativa de manipulare.

7. Încearcă să convingă”Aici ai gresit, Sentimente de inferioritate,

uite, daca…. “ inadecvare.
8. Ridiculizează, ia în ras
ascultătorul”Atâta efort pentru un lucru
atât de uşor”, Scăderea stimei de sine, combatere.
“Te-ai gândit mult pana ai făcut lucrul
asta?”

9. Analizează, diagnostichează”Problema
ta este ca………”, “eşti obosit – vina Frustrare, frică de a nu fi înţeles
e……’

10. Asigură, consolează”Nu iţi face griji, Sentimentul ca nu a fost înteles,

mâine nici nu iţi vei mai aminti ostilitate

11. Interoghează”De ce…? Ce…? Cum. Răspunsuri false, omisiuni, reacţii

…?” deapărare.

Sentimentul ca argumentele lui nu au

12. Schimbarea subiectului, sarcasm,
fost înţelese, au fost considerate
închidere.”Hai sa discutam de lucruri mai
irelevante, puerile, inexistente.
plăcute/mai interesante”;
frustrare, retragere.