Cititorul – Bernard Schlink

Sa citesti o carte despre al carei autor nu stii nimic este de

multe ori un risc, dar se poate dovedi , de multe ori , a fi o
mare placere.
„Cititorul”de Bernard Schlink, a fost pentru mine o aventura
care m-a tinut treaza o noapte intreaga , savurand aceasta
carte. Am fost fascinata de aceasta poveste de iubire....o
poveste mai altfel....
Cand un om iubeste cu adevarat, iar acea iubire nu se
implineste, viata lui se inchide intr-o carapace din care nu mai
poate iesi, sufletul plange si, desi acel om continua sa-si
traiasca viata ca oricare altul, el nu mai poate simti niciodata
ca traieste, ca se bucura.....ca iubeste. Surprinzator si rar,
totodata, sa intalnesti acesti fenomen la un barbat. Interesant
este faptul , ca de multe ori, persoanele implicate intr-un
amor de acest fel, peste ani , se intalnesc din nou , in
conjuncturi regizate de destin. De multe ori , cei doi sunt
doua suflete pereche care nu vor fi niciodata impreuna.
Iubirea, cuvantul care te face sa vibrezi, fie ca inseamna
amintire , fie ca inseamna prezent este poate una dintre cele
mai importante stări ale ființei noastre. Ne iubim părinții,
frații, bunicii, după ce creștem, ajungem să ne iubim prietenii,
să iubim persoanele care ne sunt alături , inclusiv animalele
de companie. Ajungem în momentul în care simțim că, în
viața noastră, nu este loc doar pentru o singură persoană, ci și
pentru o a doua: atunci, se naște iubirea autentică dintre
două persoane. Ne îndrăgostim, pentru ca, mai apoi, să
ajungem să iubim. Nu știu dacă dragostea scade pe măsură ce
ești alături de o persoană, nici dacă acesta crește, nici dacă
rămâne constantă, însă, ce-i drept, iubire apropie sufletele a
două persoane, le amestecă pentru ca acestea să fuzioneze și,
în cele din urmă, să ajungă unul singur. E limpede, de fapt, că
iubirea nu se teoretizează: ea se trăiește și-atât!
Iubirea nu are vârstă, ea nu cunoaște limite, iubirea
adevărată trece peste orice obstacol și, totuși, iubirea
întotdeauna doare.
„Cititorul”, este un roman cum rar mi fost dat să citesc,
romanul a insemnat pentru mine , empatie, emoție, mister,
pasiune, dragoste, inițiere, sentimente contradictorii, frică,
orgoliu și, înainte de toate, sensibilitate. Iar toate acestea,
sub opresiunea desfășurării celui de-al doilea Război Mondial,
fac din povestea celor doi îndrăgostiți o capodoperă pe care
aș indrazni sa o alatur marilor cupluri celebre. Romanul
urmărește o poveste dragoste mai puțin obișnuită, poate si
din cauza diferentei mari de varsta, un baiat de 15 ani si o
femeie de 37 ani. Pur și simplu am iubit acest roman, mi-am
dorit să nu-l mai termin.
„Cititorul” este un roman de dragoste, un roman dramatic,
un roman psihologic, despre inițierea unui baiat de
cincisprezece ani ,care încearcă în patul unei femei mature,
sa ajunga barbat.
Hanna îl inițiază trupește pe Michael în lumea sexului pentru
ca, în schimb, acesta să-i citească ei din cărțile sale pentru
școală - de la kilometrica „Odisee”, până la scandaloasa
„Lady Chatterlay”.
Relația dintre cei doi devine din ce în ce mai strânsă, iar
Michael descoperă în Hanna ceea ce nu mai descoperă în
nicio altă femeie: simbolul frumuseții originare, un echilibru
între duritate necesară și sensibilitate, o prelungire a unui
destin deopotrivă tragic, însă prin care, cu propriile forțe, ea a
reușit să răzbată și să strălucească. De asemenea, Michael
reprezintă pentru Hanna un mijloc de salvare, o voce prin
care spiritul i se poate afirma în această lume străină,
necunoscută.
Michael ramane fascinat de Hanna toata viata...nu mai poate
iubi alta femeie...nu mai gaseste implinirea sexuala cu nicio
alta femeie.
„(...)imaginile rămase de la Hanna. Le-am înregistrat, le pot
proiecta pe un ecran interior și le pot contempla
neschimbate, neuzate. Uneori nu mă gândesc mult timp la
ele. Dar ele revin mereu și mi se întâmplă să le proiectez pe
ecranul meu interior și simt nevoia să le contemplu de mai
multe ori una după alta. Una o reprezintă pe Hanna care își
încalță ciorapii în bucătărie. Alta pe Hanna care stă în fața
căzii de baie și ține cu brațele ridicate prosopul desfășurat.
Alta pe Hanna pedalând pe bicicletă cu fusta fluturându-i în
vânt. Apoi imaginea Hannei în camera de lucru a tatei. (...)”
„Pe vremuri i-am iubit mai ales mirosul. Mirosea întotdeauna
a proaspăt: a proaspăt spălat, sau a rufe proaspete, sau a
sudoare proaspătă, sau a proaspăt iubită. Uneori se parfuma,
nu știu cu ce parfum, dar și acest miros era, înainte de toate,
proaspăt. (...) Adesea am adulmecat-o ca un animal curios,
începeam de la gât și umerii care miroseau a proaspăt spălat,
îi sorbeam mirosul de sudoare proaspătă dintre sâni, care se
amesteca la subsuori cu celălalt miros, găseam apoi această
aromă grea, întunecată, împrejurul taliei și al pântecelui în
stare aproape pură, iar între picioare cu o nuanță de fruct
care mă excita, îi adulmecam coapsele și picioarele, coapsele
pe care aroma grea se pierdea, genunchii, și eu cu mirosul
suav de sudoare proaspătă, și tălpile picioarelor cu miros de
săpun sau de piele sau de trudă. (...)”
Mi-a plăcut acest roman enorm de mult.