Războaiele Daco-Romane

Războaiele daco-romane

Informații generale

Perioadă 101- 102 și 105-106

Loc Dacia antică

Rezultat Victorie decisivă aromanilor

Combatanți

Dacii Imperiul Roman

Conducători

Decebal Traian

modifică

Războaiele daco-romane (101-102, 105-106) au fost două războaie între Imperiul

Roman și Dacia (Regatul Dac), în timpul domniei împăratului Traian.

Primele ciocniri

Domitian
În timpul domniei împăratului Domițian, izbucnește o serie de războaie cu dacii. Conform lui Iordanes, în
Getica, goții/geții au încetat alianța "foedus" încheiată cu romanii și au devastat malul Dunării sub
comandă lui Duras, nimicind armatele și pe comandanții lor, în provincia Moesia condusă de Agrippa și
Oppius Sabinus. Romanii au fost învinși, iar Oppius Sabinus a fost decapitat. "Goții" au năvălit asupra
castrelor și orașelor si le-au pradat. Geții, clientelari Romei, ca aliați de nădejde față de amenintatiile din
partea populațiilor germanice și sarmatice, ar fi năvălit din cauza măsurii lui Domițian de reducere a
stipendiilor plătite regilor acestora, o măsură determinată de dificultățile economice pe care le traversa
imperiul, astfel, subsidiile romane serveau la întărirea unui front. Dacii au trecut Dunărea, pe gheață, în
iarnă anilor 85/86, iar Domițian a condus trupele în Illyricum, încredințând comandă armatei lui Cornelius
Fuscus, perfect pretorian, unul dintre suporterii împaratului Vespasian în rǎzboiul civil din 69 . Armata
romană a traversat Dunărea pe un pod de corăbii. Conform lui Suetonius, Domițian a mai condus lupte
împotriva chatilor (un trib germanic) și împotriva sarmaților. Duras i-a lăsat conducerea lui Diurpaneus,
fiind "dibaci în a tinde scurse, un bun luptător, știind să aleagă prilejul pentru a-i atacă pe romani și a se
retrage la timp"(Cassius Dio).
Domițian a rămas o vreme în orașul Naissus, de unde trimitea la război alți comandanți de armate, dar
aceștia nu biruiau armatele getilor. Împăratul a decis să separe provincia Moesia, mult prea întinsă că să
fie apărată, în Superior și în Inferior. Se baza pe câteva legiuni: I Italica la Novae, V Macedonica la
Oescus, VII Claudi la Viminacium, și V Alaudae, precum și trupe auxiliare, astfel, grosul forțelor romane
era stabilit spre Oltenia și Banat, pentru a feri Moesia de un atac al dacilor din munți. Punctul slab
defensiv roman era în sectorul dobrogean al Dunării. Astfel, dacii au condus cu ușurință atacul. În cursul
anului 86, invadatorii daci au fost respinși de peste Dunăre.
Diurpaneus i-a trimis o solie comandantului Fuscus, spunând că va încheia pace dacă Domițian le va
ordona romanilor să le dea fiecare, câte doi oboli (Cassius Dio). Fuscus refuză, și orgolios, se aruncă în
lupta fără precauție. În primăvară anului 87, armata romană a traversat Dunărea pe un pod de vase, între
Vidin și Orlea, urcând pe Olt, deși sunt ipoteze cum că ar fi traversat Dunărea prin Drobeta. Armata
romană a înaintat prin zona de dealuri subcarpatice din Mehedinți, trecând râurile Motru și Jiu.
Intenționau să traverseze munții prin pasul Vălcan, pentru a se îndrepta spre Sarmizegetusa. Diurpaneus
își valorifica calitățile de strateg militar, se retrage din calea armatei romane și îi pregătește o
ambuscadă, lăsându-l pe general să se aventureze prin munți. L-a atacat pe neașteptate. Legiunea
Legio V Alaudae a fost măcelărită la Tapae, comandantul Fuscus ucis, iar tabăra soldaților a fost jefuită.
Armele, mașinile de război preluate, stindardul luate de la Fuscus au fost găsite abia după primul război
daco-roman. De atunci, Diurpaneus a primit numele de "Decebal" ce însemna "un om mai puternic decât
zece oameni sǎlbatici".

Decebal
Eșecul dezastruos al generalului Fuscus a produs o puternică panică la Roma. Romanii reiau ofensivă
anul următor, la comandă armatei fiind pus Tettius Iulianus, fost consul, general prudent și experimentat,
veteran al războaielor de la Dunăre. A ales să înainteze prin Banat. Îi obligă pe soldați să scrie pe scuturi
numele lor și ale centurionilor, pentru a-i deosebi pe cei viteji de cei lași. Lupta s-a produs tot la Tapae ,
învingându-i pe daci. Decebal, pentru că nu putea scăpa cu fuga, s-a trântit la pământ, prefăcându-se
mort, fugind în timpul nopții. Temându-se ca romanii să nu ajungă în capitala sa, a poruncit să fie tăiați
copaci și puse arme pe trunchiuri, ca romanii să creadă că sunt soldați daci și să se retragă
înspăimântați. Locul bătăliei a fost identificat cu Poarta de Fier a Transilvaniei.
Domițian a venit în Pannonia să se lupte cu dacii. Dar între timp, Lucius Antonius Saturninus ,
comandant al armatei romane în Germania Superior , s-au revoltat. A trimis soli de pace la marcomani ca
sǎ cearǎ sprijin în luptele cu dacii, dar a fost refuzat. Ulterior, împăratul a organizat o expediție de
pedepsire împotriva cvazilor și marcomanilor ce i-au sprijinit pe daci. Decebal i-a trimis soli de pace, dar
Domitian a poruncit uciderea acestora. A plecat peste Rin unde forțele sale au fost învinse de
marcomani.
Fiind presat, Domițian a trimis o solie lui Decebal, îndemnându-l să încheie un tratat de pace. Decebal a
primi propunerea, trimițându-i pe Diegis și alți câțiva bărbați, că să-i predea armele și câțiva prizonieri.
Diegis a primit o diademă pe cap de la Domițian, iar soldaților le împărți onoruri și bani.
Împăratul Domițian nu și-a permis să-și ia titlul triumfal, dar a sărbătorit un triumf conform lui Statius, în
Silvae. Pacea este privită ca un compromis. Decebal, conștient fiind de amenințarea permanentă a
populațiilor de sarmați iazygi și roxolani ce trăiau la est de Dacia, precum și de populațiile germanice din
nord-vest, a acceptat ușor pacea. A primit ingineri romani care să construiascǎ fortificații defensive. Ca
rege aliat al Romei, cu sprijin financiar anual de 8 milioane de sesterți și sprijin militar roman, Decebal
putea face față primejdiei, iar în spiritul "foedus"-ului, o trupa romană, condusă de Vellius Rufus, se
staționa prin regatul sau pentru o expediție împotriva populațiilor de dincolo de Dacia.

Primul război
Articol principal: Primul război daco-roman.

Inceputul expeditiei

Plecarea

Arme ale dacilor

Batalia de la Tapae

Asediu

Lupte

Predarea dacilor

Traversarea Dunarii
Pe tot parcursul secolului I, strategia politicii romane dicta că amenințările din partea statelor vecine
Imperiului să fie eliminate cât mai repede. În ciuda unei oarecare cooperări de natură diplomatică
cu Domițian, după o invazie anulată, Decebal a continuat să se opună Romei. Regatul Dac rămăsese
prin urmare considerat la Roma ca o puternică amenințare. În acea perioadă, Roma avea de luptat cu
problemele financiare provocate de campaniile de cucerire din Europa, în parte datorate conținutului
redus de aur din monedele romane stabilit de împăratul Nero. Zvonurile confirmate despre aurul dacic și
despre alte bogații ale acestei țări au contribuit și ele la conflictul romano-dac. Alt motiv a fost cel al
poziției strategice a Daciei. Că urmare, noul împărat Traian, el însuși un soldat și tactician experimentat,
a început pregătirile pentru un război decisiv împotriva Daciei.
La 25 martie 101, împăratul Traian a părăsit Roma și s-a îndreptat cu forțele romane spre Moesia
Superior, ce reprezenta baza de pornire a operațiilor militare, după pregătiri de trei ani. Pentru a facilita
concentrarea trupelor și legăturile cu Pannonia, a întreprins lucrări. Pe malul drept al Dunării, în clisura
Cazanelor, a ordonat tăierea unui drum în stâncă. Pentru a ușura legăturile pe Dunăre, împiedicate de
cataractele de la Porțile de Fier, a ordonat săparea unui canal de-a lungul malului drept, între localitățile
Șip și Carâtaș din Serbia.
Armata romană era alcătuită din patru legiuni pannonice: I, II Adiutrix, XIII și XIV Germina, două legiuni
moesice din Moesia Superior: IV Flavia și VII Claudia, trei legiuni moesice din Moesia Inferior: I Italica, V
Macedonica, XI Claudia, și altele aduse de la Rin, în total fiind 13-14 legiuni (70 000 de soldați), plus
trupele auxiliare că alae și cohortele, dar și formațiuni etnice din rândul altor popoare că mauri, palmireni,
asturi. Operațiunile de debarcare erau menținute de flota dunăreană, Classis Flavia Moesica. În total,
numărul celor care participau la forța de invazie era de 150 000 de oameni. Comanda trupelor a fost
încredințată unor generali și ofițeri veterani, ca Iulius Sabinus, Terentius Scaurinus, Iulius Quadratus
Bassus, care vor fi guvernatorii Daciei.
Armata dacilor era alcătuită 50 000 de soldați, din călăreți ce luptau cu arcuri și pedestrași înarmați cu
paloșe curbe - siccae, săbii drepte sau curbe - falces, și aveau că stindard balaurul-draco.
Decebal s-a coalizat cu bastarnii și sarmatii, ba chiar a trimis în dar un sclav regelui Parthiei, Pacorus al
II-lea. A trimis soli la nord de Marea Neagră, la sarmați, roxolani și alani pentru a le cere sprijinul.
Armata romană a traversat un pod de vase pe Dunăre după ce au ieșit din poartă cetății Viminacium,
traversând Banatul spre Tibiscum. O a doua coloană a armatei a pătruns în Dacia la Dierna-Orșova,
înaintând pe valea Cernei și a Timișului, întâlnind prima coloana la Tibiscum. A treia coloană a pătruns
prin Drobeta, traversând pe sub munți pe la Cătune, Vartu și Porceni, , urcând apoi pasul Vălcan până la
Sarmizegetusa. Erau construite castre, drumuri și poduri pentru a menține siguranță armatei.
Armata romană înainta fără incidente, iar Decebal s-a decis să-i aștepte într-un loc prielnic, la Tapae,
unde dacii și-au stabilit tabăra. Conform lui Cassius Dio, Traian primește un sol care îi aduce o ciupercă
mare pe care scria cu litere latine că romanii să se retragă. Traian a refuzat dur și a continuat înaintarea.
Bătălia decisivă s-a desfășurat la Tapae . Dacii au rezistat în față ofensivei romane, dar, la izbucnirea
unei furtuni, aceștia, considerând-o un semn de la zei, au hotărât să se retragă.Din cauza apropierii
iernii, Traian a hotărât să aștepte primăvară pentru a-și continua ofensiva asupra Sarmizegetusei.
Decebal se retrage spre un cuib de vulturi din munți și rezistă în cetățile întărite cu ziduri de piatră. Unele
cetăți sunt ocupate de romani.
În iarna 101-102, Decebal a organizat o diversiune. A trimis trupe dacice împreună cu sarmați, roxolani și
burii germanici asupra Dobrogei. Atacurile au surprins garnizoanele romane, iar invadatorii prăduiesc.
Traian ordonă participarea la lupta numai a auxilierilor germani. Armata dacă, împreună cu roxolanii și
iazigii, a traversat Dunărea înghețată, dar, deoarece nu era destul de frig, gheața s-a rupt sub greutatea
lor și mulți au murit în apa înghețată. Traian a plecat cu armata din munți, urmându-i pe daci în Moesia.
O prima ciocnire a avut loc în timpul nopții, cu pierderi nesemnificative de ambele părți, și fără un rezultat
decisiv. Călăreții roxolani sunt înfrânți. Fiind atacați de pretutindeni, dacii sunt învinși.
Bătălia s-a desfășurat la Adamclisi pe locul unde împăratul va fonda "Orașul Victoriei", purtând numele
de Nicopolis ad Istrum. Tratativele eșuează, iar luptele se reiau. Traian a ocupat munții intaritit și a găsit
armele, mașinile de război române și stindardul lui Fuscus. Dacii sunt copleșiți de armata romană, mai
numeroasă și dotată cu o tehnică militară adecvată pentru asedierea cetăților. Decebal a trebuit să
accepte condițiile impuse în schimbul păcii.
Condițiile păcii au fost următoarele: predarea armelor, mașinilor de război, constructorilor, dezertorilor,
distrugerea zidurilor cetăților, retragerea trupelor dacice de pe teritoriul cucerit de romani (Banat,
Oltenia), Decebal să devină rege clientelar al Romei, ce pierdea politică externă independența. Traian și-
a staționat o oaste română la Sarmizegetusa, precum și în castre din Banat, Țara Hațegului, Oltenia,
Muntenia, sudul Moldovei și în sud-estul Transilvaniei. Adevărata intenție a lui Traian era să transforme
Dacia într-o provincie, și astfel, i-a ordonat arhitectului Apollodor din Damasc să construiască un pod de
piatră peste Dunăre, dintre Drobeta și Pontes, două castre. Decebal se pregătea în taină pentru revanșă,
inarmandu-și forțele și reconstruindu-și cetățile. A trimis soli la regele parților, precum și la marcomani,
cvazi, carpi și costoboci, bastarni, sarmați și roxolani, cerând sprijin.Se estimează că cel mai probabil
dacii au avut mai puțin de 20.000 de oameni capabili de luptă împotriva invaziei.

Cel de-al doilea război

Articol principal: Al doilea război daco-roman.
Decebal nu respectase acordul, și astfel, Senatul l-a decretat pe Decebal din nou ca "inamic al Romei",
iar Traian a pornit cu generalii la un nou război. Trupele romane au părăsit Roma la 4 iunie 105,
imbarcandu-se la Brundisium. Traian este întâmpinat de o solie dacă, care îi cere pace. Traian nu
acceptă condițiile impuse de regele dac. Decebal însuși a întins o cursa trupelor romane, gata să-l ucidă
pe împărat, trimițând dezertori în Moesia. Decebal l-a capturat pe comandantul unei legiuni, Longinus, și
l-a obligat să mărturisească planurile împăratului. Longinus nu i-a dezvăluit nimic, iar Decebal a trimis din
nou o solie împăratului pentru a cere bani și înapoierea teritoriilor în schimbul eliberării lui Longinus.
Traian i-a răspuns prin vorbe îndoielnice că nici nu-l prețuiește, dar nu dorea să-l piardă, dar nici să-l
scape cu sarcrifii mari. Longinus se otrăvește, nu înainte să trimită o scrisoare plină de rugăminți prin
intermediul libertului lui Traian. Decebal făgădui lui Traian că-i va da în schimbul libertului trupul lui
Longinus și zece prizonieri. Traian refuză să-l trimită pe libert înapoi. Ostilitățile au reizbucnit. Decebal
cere pace după ce a observat că mulți nobili-comati daci au trecut de partea romanilor. Traian și trupele
romane au traversat Dunărea pe podul construit. În vara anului 105, romanii au atacat Dacia în mai multe
direcții: din vest, prin Banat până spre Valea Mureșului și pe valea Apei Orașului; dinspre sud, de la
Drobeta, prin pasul Vâlcan, și apoi, pe valea Oltului. Ultimele cetăți sunt treptat cucerite în vara anului
106, printre care și Sarmizegetusa, unde apărătorii rezistă cu înverșunare. Primul atac a fost respins de
apărători daci. Romanii au bombardat orașul cu armele lor de asediu și, în același timp, au construit o
platforma pentru a ușura intrarea în cetate. Ei au încercuit orașul și cu un zid circumvallatio. În cele din
urmă, romanii au distrus conductele de apă ale Sarmizegetuzei și au obligat pe daci să se predea înainte
că să dea foc la oraș. Forțele romane au reușit să între în incinta sacră dacică, unde l-au salutat pe
Traian că împărat și apoi au nivelat (distrus) întreagă cetate. Legiunea a IV-a Flavia Felix a staționat
acolo pentru a păzi ruinele Sarmizegetuzei. Ca urmare a încheierii asediului, Bicilis, un apropiat al lui
Decebal, și-a trădat regele și a condus pe romani la comoara dacică, ascunsă sub râul Sargetia.
Decebal și cei scăpați din încercuire sunt urmăriți. Decebal și mulți dintre oamenii săi au scăpat de
legiuni în timpul asediului. Ei au fugit spre est, probabil spre fortificația de la Ranisstorum, a cărui
localizare exactă nu se mai știe astăzi, doar pentru a fi prinși de către cavaleria romană. Cunoscând
tratamentul adesea brutal pe care îl sufereau prizonierii de război luați de romani, se sinucide, în timp ce
era urmărit de cavaleria romană, printre aceștia fiind veteranul Tiberius Claudius Maximus. Acesta l-a
decapitat. Capul lui Decebal și mâna să dreapta au fost apoi duse lui Traian. Romanii au reorganizat
Dacia că pe o provincie romană și au construit o altă capitală la o distanță de 40 kilometri de vechea
Sarmizegetuza. Acest centru a fost numit Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetuza.
Pierderile suferite în acest război de către daci au fost uriașe, dar armata romană a avut și ea pierderi
semnificative în timpul cuceririi Daciei. Romanii distrug cetățile și sanctuarele lor pentru a înăbuși orice
rezistență. Victoria împotriva dacilor a fost sărbătorită cu fast la Roma.

Concluzii și urmări
Războaiele dacice au reprezentat un triumf uriaș pentru Roma și armatele sale. Traian a anunțat 135 de
zile de sărbătoare în întreg imperiul. Minele de aur bogate ale Daciei au fost folosite de romani,
asigurând surse importante de finanțare pentru alte campanii romane. Cele două războaie au
reprezentat victorii importante în cadrul campaniilor expansioniste ale Romei, câștigând sprijinul și
admirația oamenilor pentru Traian. Prin cuceririle ulterioare din Asia, Traian a realizat cea mai mare
întindere din istoria Imperiului Roman. O mare parte a populației masculine a Daciei a fost ucisă în luptă,
trecută în sclavie sau înrolată în legiuni romane și trimisă să lupte la mare distanță de Dacia, în parte
pentru a descuraja alte rebeliuni. Mai puțin de jumătate din Dacia a fost oficial anexată și apoi organizată
ca provincie a imperiului (Dacia romană).
Perioada de după războaiele dacice a fost, prin folosirea tezaurului dacic și prin preluarea și extinderea
exploatării aurului din Carpații Apuseni, una de creștere economică susținută și de relativă pace la Roma.
A fost început un mare proiect de construcții, îmbunătățind infrastructura Romei în general. Traian a
devenit cu adevărat un împărat civil, deschizând drumul unor întăriri interne ulterioare în cadrul
imperiului, ca stat unitar.