Caracterizare Harap Alb

-Harap Alb-
De Ion Creanga

Harap-Alb este personajul principal, pozitiv și real al basmului care îi

poartă numele. Modalitățile de caracterizare ale personajului sunt atât
directe – de către autor („fiul craiului, boboc in felul sau”), de cal („nu te
știam așa fricos”), de Sfânta Duminică („slab de înger”, „mai fricos decât o
femeie”) – cât și indirecte, prin comportament, limbaj și atitudine.
Încurajat de Sfânta Duminică, cea care îi spune că este predestinat
să ajungă împărat „cum nu a mai stat altul pe fața pământului, așa de iubit,
de slăvit și de puternic”, el pornește într-o călătorie periculoasă însoțit de
calul din tinerețe al tatălui său, o călătorie care va avea un rol major în
transformarea sa din copil în băiat.
Harap-Alb dă în primul rând dovada de loialitate, având calitatea de a
își ține cuvântul față de spân, căruia îi jură să îl slujească. Curajul și
ambiția îi dau puterea de a trece peste obstacole și de a împlini sarcinile
primite. Milostiv și bun la suflet, personajul ajută pe oricine întâlnit în cale
(pe albine), fără interese ascunse și fără a aștepta nimic în schimb.
Pe lângă toate aceste calități, Harap-Alb are și defecte, lucru atipic
pentru un personaj de basm. În prima parte a călătoriei sale, el se
dovedește naiv și credul, căzând în capcana spânului. El încalcă sfaturile
tatălui său, de a se feri de „omul spân”, însă are capacitatea de a-ți asuma
responsabilitatea faptelor săvârșite și de a-și respecta obligațiile, nu din
teama de a fi ucis ci ca urmare a unei solide educații căpătate din copilărie.
Spre deosebire de alte personaje de basm, Harap-Alb nu deține nici
o putere supranaturală, el bazându-se pe sfaturile și pe ajutorul celor din
jur pentru a depăși obstacolele apărute. Probele la care spânul îl supune
pe Harap-Alb formează un drum inițiatic, pe parcursul căruia flăcăul este
desprins de încercările vieții. În acest sens, creația literară observă cum
rolul spânului este acela de pedagog deghizat, ajutându-l pe tânăr să se
maturizeze.
Harap-Alb are capacitatea de a-și face prieteni adevărați, cum sunt
Gerilă, Flămânzilă, Ochilă, Setilă sau Păsări-Lați-Lungilă, capabili sa îl
ajute la nevoie, folosindu-și calitățile supranaturale, care nu sunt altceva
decât trăsăturile dominante de caracter pe care le poate avea orice om.
Această capacitate de a-și face prieteni provine dintr-o străveche filozofie
de viață, conform căreia omul nu poate trăi singur.
O altă modalitate de caracterizare este numele personajului,
oximoron format prin alipirea termenilor „harap”, însemnând „rob”, slugă de
culoare neagră și „alb”, care este simbolic. Prima parte a numelui „harap”
desemnează latura cunoscută a personajului care, după jurământul din
fântână devine sluga spânului. Al doilea termen, „alb”, indică latura ascuns
a tânărului și ar putea indica nemurirea (în unele tradiții, Insula Alba este un
sălaș de nemurire). Acest al doilea termen ar mai putea avea semnificația
de „cel ce răspândește lumină”, cea care observă acest lucru fiind Sfânta
Duminică, cea care, atunci când este adus capul cerbului ucis, afirmă că
„se părea că Harap-Alb soarele cu el aducea”.
Moartea din finalul basmului este simbolică, ea fiind un ritual de
purificare și chiar o trecere prin partea religioasă – care cere ca orice
persoană să își purifice sufletul -, iar reînvierea devine semnul dobândirii
unei noi identități. Fata de împărat îl readuce la viață, deci iubirea învinge
moartea. Această iubire este și ultimul pas pe care eroul trebuie să îl facă
pentru a deveni bărbat.
Personajul lui Creanga este un personaj atipic, ieșind oarecum din
schema clasică a unui personaj de basm popular: are calități, dar și
defecte, are de-a face cu un personaj malefic, interpretat de spân, însă nu
se luptă cu acesta și nici nu-l ucide. Supus unui proces de modelare și
formare a ființei, el ajunge, la sfârșitul basmului, „marele împărat” prezis de
Sfânta Duminică.