Capul şi gâtul strâmb congenital ( TORTICOLIS)

Constă din răsucirea capului şi gâtului de partea sănătoasă şi înclinarea lor de partea bolnavă.
Această deviaţie poate produce o serie de deformaţii secundare mai mult sau mai puţin importante.

Poziţia strâmbă a capului se poate observa, în unele cazuri, din primele zile după naştere; în alte
cazuri, se pune în evidenţă abia la doi-trei ani mai târziu.
Torticolisul se poate produce în viaţa intrauterină, la naştere sau în prima copilărie, prin modificări
în forma şi structura oaselor şi articulaţiilor, a muşchilor şi ţesuturilor moi din regiunea laterală şi
anterioară a gâtului; el apare în aceeaşi proporţie la fete şi băieţi.

Deviaţiile care se produc în viaţa intrauterină sunt atribuite pozţiei vicioase a capului sau
presiunilor exercitate de cordonul ombilical asupra gâtului. Alte cauze necunoscute produc şi ele
malformaţii ale coloanei vertebrale cervicale, ca aplaziile, turtirea sau sudarea asimetrică a
vertebrelor, coastele supranumerice inegale sau distrofii, fibrozări şi retracţii ale ţesuturilor moi.
Cele mai tipice şi mai frecvente forme de torticolis sunt provocate de naşterile dificile, de
tracţiunile manuale brutale sau de aplicaţiile forcepsului, care produc leziuni prin întinderea
muşchilor laterali ai gâtului şi în special ai sternocleidomastoidianului. Prin pipăit găsim în
muşchiul lezat o formaţie nodulară, ovoidă, cât o alună, alcătuită din fibrele musculare rupte şi
dintr-un mic hematom situat, de regulă în treimea medie sau inferioară a fascicolului sternal al
acestui muşchi. După câtva timp, se produce o cicatrice fibroasă însoţită de atofia şi scurtarea
întregului muşchi. Deviaţiile care apar mai târziu se datorează leziunilor sau inflamaţiilor,
parezelor sau spasmelor, cicatricelor sau sclerozărilor, deformaţiilor locale asimetrice sau
anumitor traumatisme.

Semnele de torticolis sunt evidente; în forma tipică, faţa se răsuceşte cu bărbia de partea sănătoasă,
urechea se apropie de umărul din partea bolnavă, creştetul capului se îndreaptă în sus, înapoi şi
lateral. Apar asimetrii ale craniului, feţei şi gâtului; relieful feţei devine inegal, mai întins şi mai
trofic de partea bolnavă, mai rotunjit şi mai accentuat de partea sănătoasă; nasul şi gua apar stâmbe,
ochii şi spâncenele „în scară”; muşchiul sternocleidomastoidian este aparent contracturat şi se
evidenţiază şi mai mult prin redresarea capului. Centura scapulară şi coloana vertebrală capătă
poziţii compensatorii, asimetrice; umărul de aceeaşi parte este ridicat, omoplatul este depărtat şi
desprins, coloana devine scoliotică. Copiii cu torticolis prezintă, deseori, complexe psihice de
inferioritate.

Tratamentul acestei deviaşii poate fi început din primele zile după apariţie, prin poziţii corective
menţinute continuu. După câteve luni se pot adăuga redresări pasive şi manevre uşoare de masaj,
iar la vârsta de doi-trei ani se pot folosi şi exerciţiicorective active.
Tratamentul prin masaj şi gimnastică medicală are caracter de conservare. Unele cazuri grave sau
vechi necesită un tratament chirurgical şi ortopedic, care trebuie asociat cu tratamentul funcţional
pre- şi postoperator. Cu câteva luni înainte de intervenţie, se execută cu copilul o serie de lecţii de
gimnastică pregătitoare, cu scopul măririi supleţii muşchiului bolnav şi tonificării muşchiului
sănătos; se urmăreşte, totodată, activarea circulaţiei şi schimburilor nutritive din ţesuturi.

Deficientul învaţă exerciţiile pe care trebuie să le execute după operaţie. Tratamentul postoperator
urmăreşte să desăvârşească efectul corectiv al intervenţiei, să-l completeze prin reeducarea
funcţională şi recăpătarea mobilităţii normale, să facă să dispară reflexele de atitudine defectuoasă
şi să dezvolte altele noi, corecte, să activeze circulaţia sângelui şi nutriţia locală, pentru a reda
vitalitatea şi elasticitatea ţesuturilor.

Capul poate avea o formă şi o mărime norrmale sau poate prezintă o serie de abateri, care au o
deosebită semnificaţie pentru întregul organism. Se notează proeminenţa exagerată a cartilajelor
laringelui şi relieful tiroidian, care poate fi mărit sau asimetric în cazurile de hipertrofie a glandei
tiroide. Se palpează regiunea submandibulară şi laterală a gâtului, pentru a ne da seama de prezenţa
şi mărimea ganglionilor limfatici (adenopatii cervicale), care pot fi rari sau numeroşi, mici, mijlocii
şi mari.

Deficienţele capului şi gâtului se prezintă sub forme destul de variate. În practică vom avea de
cercetat îndeosebi atitudinile copiilor cu capul aplecat înainte, cu capul înclinat într-o parte sau cu
capul şi gâtul răsucit ( în atitudine de torticolis). Pentru corectarea acestor atitudini deficiente,
preferăm poziţiile cu bază mare de spijin, din şezând, pe genunchi (cu srijin pe palme), din culcat
(cu capul şi gâtul în afara planului de srijin). Exerciţiile cele mai indicate sunt cele active, analitice,
executate liber sau cu rezistenţă manuală, precum şi exerciţiile de redresare activă (cu control în
ogindă) sau de redresare pasivă. Nu vom neglija tratamentul cauzal şi simptomatic.