Trauma în copilarie

Problema traumatizării psihologice a copilului continuă să persiste atât la nivel

național, cât și mondial.
Stresul posttraumatic constituie un fenomen cu multe aspecte iar formarea sa
implica atât caracteristici de natură emoțională, cît și de ordin cognitiv și valoric.
În seria traumelor pe care le poate trăi copilul se numără separarea, moartea, fricile,
dezastrele naturale, boala sau trauma pierderii mamei, aceasta din urmă fiind pentru
cel mic experienţa cu cel mai mare impact asupra sa.

Trauma de pierdere (separare bruscă, moartea subită a unei persoane dragi –

mamă, tată, frate, soră, copil, partener): conflictul este între dorinţa de moarte şi
dorinţa de viaţă. Acest tip de traumă creează în sufletul persoanei dorinţa de-a
rămâne în trecut, căreia i se opune dorinţa de continuare a vieţii.
Trauma de relaţie (respingerea unui copil de către mama lui): presupune o tensiune
între iubire (încredere)/ură (neîncredere). Când cineva suferă o traumă de acest tip,
în toate relaţiile construite ulterior va oscila între neîncrederea în ceilalţi şi dorinţa
de încredere în ceilalţi.

- efort de a se distanţa de sentimentele de ruşine, vină, umilire

- implicarea în activităţi, compulsiv sau distanţarea de ceilalţi pentru a-şi gestiona
tensiunea emoţională
- dorinţa de răzbunare, răspunsuri la traumă orientate pe acţiune
- stima redusă de sine, timiditate, sentimente de vinovăţie,
- interiorizare,
-neîncredere, ostilitate, nefericire, anxietate,
Comportament social
- manifestări agresive, iritabile, atitudini masochiste, inhibiţie socială,
dificultăţi de adaptare, acte de punere în pericol a propriei vieţi
- revoltă, rebeliune acasă și la şcoală
- modificări în relaţia cu ceilalţi
- declin în performanţa şcolară

Traumele din copilarie pot atrage dupa ele o multitudine de procese de

dezvoltare,simptome si diagnostice.
Printre diversele categorii de evenimente traumatizante, o categorie aparte o
reprezinta trauma produsa de violenta umana. Avand in vedere faptul ca o astfel de
experientainvadeaza identitatea si demnitatea individului, el poate dezvolta
sentimente de vinovatiesi frica, alterarea stimei de sine, culpabilizare si expectante
reduse privind viitorul.
Persoanele afectate devin rigide si inadaptabile, incapabile de a functiona pe plan
personal, interpersonal, social si profesional. Adeseori astfel de persoane au
probleme dereglare a afectelor, dificultati de autocontrol al agresivitatii, furiei,
comportamenteimpulsive si autodistructive.
Foarte important de mentionat este faptul ca apar modificari ale relationarii cu
ceilalti in sensul ca sunt incapabili de a acorda incredere si de a mentinerelatii cu alte
persoane. Tendinta de a fi revictimizat si de a victimiza pe altii este adesea
mentionata iar sentimentul neajutorarii si pierderea credintelor si convingerilor avute
panala un moment dat sunt alte consecinte grave. Vorbind despre traumele la care
este supuscopilul, violenta este frecvent mentionata ca factor psihotraumatizant si
incercand sa odefinim putem spune ca ea presupune utilizarea puterii de orice natura,
spre a lezaintegritatea fizica, morala sau psihica a unei persoane sau colectivitati.
Traumele relationale severe, persistente (cum ar fi maltratarea prelungita,
abuzul)duc la afectari ale mai multor sectiuni de dezvoltare ale copilului.
Dezvoltarea poatestagna si fortele de dezvoltare ale copilului sunt legate si eforturile
de a se adapta latrauma, respectiv de a-i supravietui psihic si, adesea, si fizic. Nu
este obligatoriu ca otrauma de soc sa intrerupa dezvoltarea, aceste traume putand
ramane in memorie ca oexperienta neelaborata
Traumele familiale– in cazul violentei familiale sau abuzului sexual in familie.

Figurile familiale de legatura sau de protectie au devenit agresorii traumatizanti.

Eforturiletrauma-compensatorii de cunoastere ale copilului ajung intr-o fundatura
periculoasa.Copilul nu mai distinge criteriile dupa care poate diferentia intre
figurile de relatie prietenoase si dusmanoase, amenintatoare si de ajutor. Daca
tatal violent este perceput carau, atunci sinele este parasit fara aparare.In abuzul sau
maltratarea intrafamiliala intentionata, copilul isi pierde capacitateade a face o
diferentiere sigura intre obiectele prietenoase si dusmanoase, respectiv intrelocurile
sigure si locurile nesigure, ceea ce poate duce la atacuri de panica generalizata.

Ca şi alte victime, copiii abuzaţi resimt disfuncţionalităţi psihologice. Spre deosebire

de adulţi, ei sunt traumatizaţi în timpul perioadei celei mai critice din viaţa lor: când

se formează părerile despre sine, despre alţii şi despre lume, când îşi stabilesc
relaţiile

cu propriile stări şi când sunt dobândite pentru prima dată abilităţile de cooperare.

Asemenea reacţii post-traumatice pot avea cu uşurinţă impact asupra maturizării

psihologice şi sociale ulterioare, ducând la o dezvoltare potenţial atipică şi

disfuncţională.

Copiii care au trecut prin experienţa unei traume au predominant emoţii

negative, dureroase, şi se confruntă cu serioase probleme de autoreglare

emoţională. Adesea ei se tem că vor fi copleşiţi de forţa acestor trăiri emoţionale.

În plus, copiii de vârste mici au un vocabular prea puţin bogat, care nu le permite

să exprime suficient de nuanţat emoţiile intense pe care le experienţiază

Terapia traumei la copil

Aceasta depinde de masura in care terapeutul se poate baza pe campul inconjurator,

de rudenie si vecinatate.Daca parintii sunt ei insisi persoanele traumatogene, si ei
sunt, la randul lor,traumatizati, trebuie construit mai intai un camp inconjurator de
ajutor, de incredere.

Sarcina terapeutica consta intr-un proces terapeutic adesea indelungat, in

carecopilului ii devine posibil sa elaboreze si sa integreze experienta traumatica
invaziva, incare nu este fixat nici un pas de dezvoltare, ci pot sa fie dominante
sarcinile de dezvoltarespecifice fazelor.Terapeutul trebuie, mai ales, sa contribuie la
sustinerea mecanismelor de elaboraretipice varstei copiilor. Copilul trebuie ajutat sa
„integreze noi modele interne ale lumii”,adica trebuie sa realizeze o integrare in
modelul lumii specific copilaresc

Trairea unor evenimente traumatizante singulare sau repetate provoaca tulburariale

proceselor neurobiologice, aparitia unor reactii conditionate la stimuli si situatii
careamintesc de evenimentul traumatic, perturbarea schemelor cognitive si a
capacitatii deadaptare a persoanei. Printre diversele categorii de evenimente
traumatizante, o categorieaparte o reprezinta trauma produsa de violenta umana.
Copilul care a cunoscut violenta prin lovituri, neglijare, pedepse, abandon stocheaza
aceste experiente traumatice inmemoria vietii lui personale. Unele dintre acestea vor
fi prelucrate la nivel cognitiv,intelese, reasezate, restructurate, dar altele nu vor fi
depasite niciodata.Expunerea copiilor la acte de violenta - psihica, emotionala,
fizica, sexuala- poatefi devastatoare pe termen lung. Mai mult, copiii repeta, ca
viitori adulti, paternurile decomportament perpetuand astfel, la nesfarsit, ciclul
abuzurilor. Este responsabilitateanoastra, a adultilor, indiferent ca suntem parinti,
educatori, medici sau profesori, de a opriciclul violentei si de a asigura copiilor
increderea, stabilitatea si echilibrul emotional decare au atata nevoie