CUPRINS

CUPRINS.....................................................................................................................................1
INTRODUCERE............................................................................................................................2
CAPITOLUL 1................................................................................................................................3
BAZELE TEORETICE ŞI ORGANIZATORICE ALE CONTABILITĂŢII STOCURILOR
..........................................................................................................................................................3
1.1 Definiţia şi structura stocurilor...............................................................................................3
1.2 Evaluarea elementelor de stocuri............................................................................................7
1.3. Litera şi spiritul normei IAS 2 „Stocuri”.............................................................................13
CAPITOLUL 2..............................................................................................................................19
PREZENTAREA SOCIETĂŢII S.C. „PANCOMSERV” S.A.................................................19
2.1 Scurt istoric...........................................................................................................................19
2.2 Structura tehnică şi organizatorică.......................................................................................21
2.2.1 Organizarea procesului productiv..................................................................................21
2.2.2 Structura organizatorică.................................................................................................25
2.3 Caracterizarea economico – financiară................................................................................27
2.4. Organizarea Serviciului Contabilitate.................................................................................39
CAPITOLUL 3..............................................................................................................................43
GESTIUNEA INTERNĂ A STOCURILOR ÎN SISTEMUL INVENTARULUI
INTERMITENT...........................................................................................................................43
3.1 Sistemul inventarului permanent şi sistemul inventarului intermitent.................................43
3.2 Obiectivele şi factorii organizării contabilităţii stocurilor....................................................52
3.3 Sistemul purtătorilor primari de informaţii privind stocurile...............................................54
3.4 Reflectarea gestiunii stocurilor în sistemul inventarului intermitent...................................69
3.4.1 Contabilizarea stocurilor de materii prime şi materiale consumabile..............................69
3.4.2 Contabilizarea stocurilor de produse finite şi producţie în curs de execuţie...........73
3.4.3 Contabilizarea stocurilor de mărfuri..............................................................................75
CONCLUZII ŞI PROPUNERI...................................................................................................77
BIBLIOGRAFIE..........................................................................................................................80
INTRODUCERE
 Destinate a fi consumate, la prima lor utilizare, a fi vândute sub forma de produse şi
mărfuri, sau a fi preluate în procese de producţie ulterioare, stocurile constituie, pentru
majoritatea unităţilor patrimoniale, cea mai mare parte a activelor de care dispun la un moment
dat. De rapiditatea transformării acestora în fluxuri băneşti şi a fluxurilor băneşti din nou în
stocuri depinde, în final, profitabilitatea şi eficienţa entităţii patrimoniale, din punct de vedere al
realizării efective a veniturilor şi a deprecierii noilor fluxuri băneşti.
Principalele aspecte decizionale legate de elementele patrimoniale de natura stocurilor se
rezuma la metoda de inventar practicată, la metoda de evaluare utilizată la ieşirea din patrimoniu
a acestora, la metoda de contabilitate analitică utilizată în gestiunea lor şi la problema ajustărilor
pentru depreciere. Un stoc este o rezervă constituită în vederea satisfacerii unei nevoi ulterioare.
Stocurile apar în diferite faze ale procesului de producţie. Motivele pentru care se constituie
stocuri sunt multiple. Acestea ar putea fi clasificate astfel:
 tehnice - ritmul fluxului de producţie este diferit de ritmul utilizării (consumului)
 economice – influenţa costurilor fixe şi randamentele crescânde din procesul de producţie şi de
aprovizionare obligă întreprinderile să comande sau să producă în serie
 financiare – existenţa unor pieţe cu preţuri fluctuante
 securitate – incertitudinea este o caracteristică definitorie a cererii şi a condiţiilor de
aprovizionare.
Stocurile contribuie într-o manieră decisivă la flexibilitatea întreprinderii dar, în acelaşi
timp, constituie o imobilizare de capitaluri şi antrenează costuri de naturi diferite. Deciziile
referitoare la stocuri sunt, adesea, de natură conflictuală: departamentul financiar va dori un
stocaj minim, centrele operaţionale, din contră, au tendinţa de a prefera un stoc mai ridicat, şi
aceasta pentru o mai bună supleţe la nivel de producţie, sau la nivel comercial. Dar, se ştie,
deţinerea de stocuri provoacă importante nevoi de finanţare: creşterea cu o singură zi a duratei de
deţinere a produselor finite implică o nevoie de fond de rulment suplimentară, în valoare de o zi
cheltuieli de producţie. De aceea, gestiunea stocurilor trebuie sa facă obiectul unui calcul
economic riguros, iar modelele de gestiune a stocurilor sunt foarte numeroase. Acestea, ca toate
celelalte modele, transcriu în practică politica întreprinderii. Însă domeniul lor de aplicare se
situează pe termen foarte scurt, şi aceasta întrucât ele determină un comportament foarte sensibil
în raport cu elementele pe care le integrează.

2
 CAPITOLUL 1
BAZELE TEORETICE ŞI ORGANIZATORICE ALE CONTABILITĂŢII
STOCURILOR

1.1 Definiţia şi structura stocurilor

Regulamentul privind aplicarea Legii contabilităţii defineşte stocurile şi

producţia în curs de execuţie ca fiind ansamblul bunurilor şi serviciilor din cadrul
unităţii patrimoniale destinate fie pentru a fi vândute în această stare sau după
prelucrarea lor în procesul de producţie, fie pentru a fi consumate la prima
utilizare. În cadrul stocurilor propriu-zise se cuprind: materiile prime; materialele
consumabile; produsele (semifabricatele, produsele finite, produsele reziduale);
animalele şi păsările; mărfurile; ambalajele. O categorie distinctă în cadrul
stocurilor o constituie materialele de natura obiectelor de inventar şi producţia în
curs de execuţie.
Clasificarea stocurilor
1. Din punct de vedere contabil sunt reţinute două criterii1:
a) natura fizică a bunului / serviciului;
b) ordinea cronologică, succesiunea derulării lor în cadrul ciclului de
exploatare.
a) După primul criteriu, stocurile pot fi clasificate fie pe categorii, pe
grupe, subgrupe, fie pe clase, astfel încât în interiorul unei asemenea
subdiviziuni să figureze stocuri cu însuşiri comune. De aceea, fiecare
agent economic trebuie să-şi stabilească un fişier propriu de stocuri,
pornind de la nomenclatorul oficial, în funcţie necesităţile sale de
gestiune internă.

1
Dorina Budugan, Contabilitate şi control de gestiune, Ediţia a II-a, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2002, pp.90 – 94;

3
b) Criteriul privind succesiunea lor în ciclul de exploatare este folosit la
delimitarea conturilor sintetice din clasa 3 „Conturi de stocuri şi
producţie în curs de execuţie”.
2. Din punct de vedere financiar, stocurile pot fi clasificate astfel:
a) stocuri necesare (utile), care asigură desfăşurarea continuă şi ritmică a
ciclului de exploatare. Stocurile necesare pot fi de două feluri: normale
(optime sau ideale), care asigură un nivel optim de rentabilitate şi stoc
util efectiv (nivelul minim necesar pentru funcţionarea unităţii
patrimoniale).
b) stoc de siguranţă sau securitate, constituit în scopul evitării lipsei de
regularitate în aprovizionarea unităţii patrimoniale;
c) stoc de speculaţie (de rezervă, conjunctural – speculativ) constituit pe
seama unor surplusuri de trezorerie şi a ocaziilor favorabile de
cumpărare;
d) stoc zero, atunci când procesul de exploatare se derulează fără stocuri,
sau cu stocuri foarte mici.
3. După apartenenţa la patrimoniu deosebim:
a) stocuri aflate în gestiunea unităţii patrimoniale şi care aparţin
patrimoniului propriu (indiferent că se află în spaţiile proprii de
depozitare sau la terţi);
b) stocuri care nu aparţin patrimoniului propriu dar aparţin gestiunii
unităţii (stocuri primite spre prelucrare, în custodie sau consignaţie şi
înregistrate în conturi extrapatrimoniale).
4. În funcţie de provenienţa lor, stocurile pot fi:
a) stocuri obţinute ca urmare a procesului de aprovizionare (materii
prime, materiale consumabile, mărfuri, animale şi păsări, ambalaje etc.);
b) stocuri obţinute din producţie proprie (semifabricate, produse finite,
animale şi păsări, ambalaje etc.).
O mai bună gestiune a stocurilor presupune ca:
 natura bunurilor să fie identificată cu precizie;

4
  bunurile să fie clasificate după destinaţia lor;
 intrarea în stoc să fie înregistrată în momentul transferului de
proprietate;
 evaluarea intrărilor şi ieşirilor de bunuri în / din stoc să fie definită cu
exactitate şi să rămână invariabilă.
Corespunzător criteriilor de clasificare prezentate, sunt individualizate două
structuri informaţionale de bază: structura financiară standardizată şi structura
internă sau de gestiune.
Structura financiară standardizată este proprie gestiunii şi contabilităţii
financiare a întreprinderii şi operează cu două criterii: destinaţia şi faza ciclului de
exploatare. Interesul informaţional este cel al finanţării pe termen scurt, calculării
şi analizei mecanismului fondului de rulment, bugetarea activităţii de exploatare şi
gestionarea activităţii de trezorerie. Din punct de vedere metodologic, o asemenea
structură se realizează şi se identifică prin conturile principale din Planuri de
Conturi General, simbolizate cu trei cifre şi sinteticele de gradul II sau
subdivizionare, simbolizate cu patru cifre.
Structura internă sau de gestiune, necesară dar nestandardizată, este
opozabilă contabilităţii interne de gestiune. Ea operează cu celelalte două criterii:
fizic şi locul de creare a gestiunilor şi se delimitează prin conturile analitice de
stocuri corespunzătoare sortimentelor şi gestiunilor (depozitelor create ca entităţi
gestionare repartizate în răspunderea unor persoane fizice).
Modelul de contabilitate a stocurilor în România adoptat în cadrul reformei
este conceput în condiţiile în care ambele structuri informaţionale sunt realizate
prin contabilitatea financiară. O asemenea opţiune are motivaţia nevoii de a
asigura, în primul rând, printr-un sistem standardizat obligatoriu, evidenţa şi
controlul integrităţii stocurilor.
Soluţia realizării evidenţei analitice a stocurilor prin contabilitatea financiară
este discutabilă. În cele mai multe ţări care au adoptat modelul continental de
contabilitate, evidenţa analitică a stocurilor pe sortimente şi gestiuni se realizează
prin contabilitatea internă de gestiune. Mai mult, ea se integrează într-un sistem

5
mai general de control, prin costurile de stocare, asupra nivelului stocurilor. De
asemenea, în plan teoretic şi practic se apreciază ca evidenţa analitică a stocurilor
nu poate fi standardizată. Metodele şi tehnicile folosite sunt de detaliu,
nefundamentale şi deci, decizia de adoptare trebuie să corespundă conducerii
întreprinderii.
Totuşi, la o analiză mai atentă, se poate aprecia că gestiunea analitică a
stocurilor nu este numai o problemă internă a întreprinderii. Metodele de evaluare
a stocurilor au implicaţii financiare, ele antrenează efecte atât asupra rentabilităţii
cât şi asupra fiscalităţii. Inventarierea stocurilor şi nivelarea costurilor constituie o
problemă de construire a informaţiei consolidate în situaţiile financiar-contabile de
sinteză şi raportare, care sunt standardizate. Dată fiind această realitate, se poate
aprecia că soluţia pentru evidenţa analitică a stocurilor reprezintă o problemă care
pendulează între contabilitatea financiară şi contabilitatea de gestiune, criteriul de
alegere fiind cel al obiectivelor şi intereselor informaţionale. În măsura în care nu
există şi nu funcţionează un sistem de control de gestiune asupra stocurilor,
problema evidenţei analitice a stocurilor pe sortimente şi gestiuni poate fi rezolvată
prin contabilitatea financiară.
Pentru organizarea unei contabilităţi unitare şi corecte este necesar, în primul
rând, să se cunoască atât categoriile mari de bunuri gestionate de întreprindere, cât
şi fiecare fel de bun în parte, deci gruparea acestora după anumite criterii.
Întrucât stocurile folosite în activitatea unităţilor patrimoniale sunt foarte
diversificate, pentru a uşura operaţiile de aprovizionare şi livrare, păstrare, folosire
şi evidenţiere, este necesar să se întocmească o listă a tuturor materialelor folosite,
cunoscute sub denumirea de nomenclator de materiale.
În nomenclatorul de materiale, fiecărui tip de bunuri îi este atribuit un cod
specific, format din şase caractere numerice şi o cifră de control. Acest cod este
semnificativ prin primele două caractere care reprezintă codul grupei de prim nivel, din
care face parte sortimentul.

6
 Codificarea stocurilor dă posibilitatea înlăturării confuziilor între acestea,
facilitează emiterea documentelor primare prin înlocuirea denumirii lungi cu
semne cifrice sau litere convenţionale, asigură prelucrarea automată a datelor.
Întreprinderile stabilesc lista proprie de stocuri în funcţie de nomenclatorul
care le corespunde cel mai bine valorilor din gestiune.
Există şi un nomenclator oficial de bunuri şi servicii care se recomandă a fi
folosit pentru a facilita elaborarea anchetelor statistice.
La întocmirea documentaţiei tehnice, fişei tehnologice, listei de materiale,
normelor de consum, este indicat să se înscrie, pe lângă denumirea materialului sau
produsului, şi codul acestuia.
După succesiunea, ordinea în ciclul de exploatare, clasificarea are în vedere
destinaţia stocurilor în activitatea de exploatare, pe baza principiului grupării,
omogenizării şi generalizării prin conturi. Această clasificare este folosită la
delimitarea conturilor sintetice şi construcţia sistemului de conturi pentru
contabilitatea stocurilor.

1.2 Evaluarea elementelor de stocuri

Această operaţiune se realizează după principii şi tehnici distincte în funcţie

de momentul la care se face evaluarea:
a) la data intrării în patrimoniu;
b) cu ocazia inventarierii;
c) la închiderea exerciţiului;
d) la data ieşirii din patrimoniu.
La data intrării în patrimoniu elementele de stocuri se evaluează şi se
înregistrează în contabilitate la valoarea de intrare denumită valoare contabilă,
care se stabileşte astfel:
 bunurile reprezentând aport la capitalul social sau obţinute cu titlu
gratuit, la valoarea de utilitate, în funcţie de preţul pieţei, utilitatea,
starea şi amplasarea acestora.

7
  bunurile procurate cu titlu oneros la valoarea de achiziţie denumită
cost de achiziţie, care se determină astfel: preţul de cumpărare +
taxele nerecuperabile + cheltuielile de transport - aprovizionare + alte
cheltuieli accesorii necesare pentru punerea în stare de utilitate sau
intrare în gestiune a bunului respectiv.
Un asemenea preţ devine cost istoric şi va fi luat în considerare la
eliberarea stocurilor din depozit. Întrucât costul de achiziţie, devenit preţ
de înregistrare în contabilitate chiar pentru aceleaşi sortimente, diferă de
la o perioadă la alta în funcţie de mărimea preţurilor de livrare practicate
de furnizori, sau de cheltuielile de transport – aprovizionare, se ridică
problema preţurilor unitare care trebuie practicate la ieşirea stocurilor în
cauză de la locurile de depozitare
 bunurile produse în unitatea patrimonială se înregistrează la costul de
producţie care este dat de costul de achiziţie al materiilor prime şi
materialelor consumate, la care se adaugă celelalte cheltuieli de
producţie, precum şi cota de cheltuieli indirecte determinate raţional
ca fiind legate de fabricarea acestora. Cheltuielile generale de
administraţie, cheltuielile de desfacere şi cele financiare de regulă nu
se includ în costul de producţie, dar pot fi incluse dobânzile la
creditele bancare contractate pentru producţia cu ciclu lung de
fabricaţie aferente perioadei.
Costul de producţie este format din totalitatea cheltuielilor ocazionate de
fabricarea bunurilor respective, iar acesta devine preţ de înregistrare în
contabilitate. Prezintă dezavantajul că nu este cunoscut decât după expirarea
lunii curente.
În funcţie de natura bunurilor materiale, evaluarea şi înregistrarea în contabilitate
se face astfel:
 materiile prime, materialele consumabile, materialele de natura
obiectelor de inventar, mărfurile, ambalajele şi alte bunuri
procurate cu titlu oneros la costul de achiziţie;

8
  producţia în curs de execuţie, semifabricatele, producţia finită,
ambalajele şi alte bunuri produse de către unitatea patrimonială la
costul de producţie;
 animalele şi păsările la costul de achiziţie sau la costul de
producţie, după caz.
Evaluarea elementelor de stocuri cu ocazia inventarierii se face la
valoarea actuală sau de utilitate a fiecărui element, denumită valoare de inventar,
stabilită în funcţie de utilitatea bunului în unitate şi preţul pieţei, astfel:
 bunurile de natura stocurilor se evaluează la valoarea actuală;
 bunurile depreciate se evaluează la valoarea de utilitate.
Evaluarea elementelor de stocuri la închiderea exerciţiului se face la
valoarea de intrare în patrimoniu, respectiv valoarea contabilă, pusă de acord cu
rezultatul evaluărilor la inventariere. Pentru aceasta, valoarea de intrare
(contabilă) se compară cu valoarea de utilitate (stabilită în urma inventarierii) şi
dacă apar diferenţe, acestea vor fi înregistrate astfel:
 pentru elementele de stocuri la care au rezultat diferenţe în plus între
valoarea de inventar şi valoarea de intrare, în bilanţ acestea sunt
evaluate la valoarea lor de intrare, plusul de valoare nefiind înregistrat
în contabilitate;
 pentru elementele de stocuri la care s-au constatat diferenţe în minus
între valoarea de inventar şi valoarea de intrare, în bilanţ acestea sunt
evaluate la valoarea de inventar. În contabilitate, aceste elemente de
stocuri sunt înregistrate la valoarea de intrare, iar minusul de valoare
se înregistrează prin constituirea ajustărilor pentru deprecierea
stocurilor (fiind considerat depreciere reversibilă).
Evaluarea elementelor de stocuri la data ieşirii din patrimoniu sau la
darea în consum se face la valoarea lor de intrare.
Deoarece în practica unităţilor patrimoniale nu toate elementele de stocuri
pot fi urmărite individual, se disting două categorii ale acestora:

9
  elemente de stocuri identificabile (bunuri ce sunt individualizate pentru
fiecare articol sau categorie de bunuri, atât în momentul intrării în
patrimoniu, cât şi în cel al gestiunii, stocării sau ieşirii din stoc);
 elemente de stocuri interschimbabile (bunuri care în interiorul unei categorii
nu pot fi identificate pe fiecare unitate după intrarea lor în gestiune).
Ca urmare, reglementările şi standardele internaţionale recomandă
următoarele metode de evaluare a elementelor de stocuri la ieşirea din patrimoniu:
metoda costului mediu ponderat (CMP), metoda primul intrat – primul ieşit
(FIFO), metoda ultimul intrat – primul ieşit (LIFO), metoda costului sau preţului
standard (prestabilit), metoda următorul intrat – primul ieşit (NIFO), metoda
preţului de vînzare. Potrivit reglementărilor contabile româneşti, sunt utilizate doar
primele trei metode, rămânând la latitudinea unităţii dacă să folosească şi metoda
costului sau preţului standard.
În literatura de specialitate aceste metode sunt grupate în trei mari categorii:
I) metode ale costului mediu unitar ponderat
II) metode bazate pe epuizarea stocurilor / loturilor
III) metode bazate pe costurile convenţionale (estimate) numite şi metode ale
costurilor teoretice.
Metoda costului mediu ponderat presupune determinarea costului mediu
ponderat după fiecare intrare de bunuri, pe baza formulei:
Si  I
CMP 
St i  Qi

în care Si – valoarea totală a stocului iniţial

I – valoarea intrărilor
Sti – stocul iniţial
Qi – cantităţile intrate.
Determinarea valorii stocurilor ieşite se face pe baza relaţiei:
E  CMP  Qe

în care E – valoarea ieşirilor

Qe – cantităţile ieşite

10
 Această metodă cunoaşte două variante:
 metoda costului mediu ponderat calculat la sfârşitul perioadei (numită şi
metoda costului mediu ponderat global sau total) presupune o singură
evaluare a stocurilor la sfârşitul perioadei de gestiune;
 metoda costului mediu ponderat calculat după fiecare intrare constă în
evaluarea ieşirilor în funcţie de recepţionarea unui nou lot.
Prin varianta actualizării periodice a costului mediu ponderat, în condiţiile
creşterii preţurilor prin inflaţie, preţul de evaluare al stocului final este mai mic
decât ultimul preţ de aprovizionare, astfel că valoarea ieşirilor va fi mai mare decât
în prima variantă, influenţând cheltuielile de exploatare şi rezultatele finale.
Metoda primul intrat – primul ieşit presupune evaluarea bunurilor ieşite din
gestiune la costul de achiziţie / producţie al primei intrări. Pe măsura epuizării
lotului, bunurile ieşite din gestiune se evaluează la costul de achiziţie / producţie
al lotului următor, în ordine cronologică.
Metoda ultimul intrat – primul ieşit constă în evaluarea bunurilor ieşite din
gestiune la costul de achiziţie / producţie al ultimei intrări. Pe măsura epuizării
lotului, bunurile ieşite din gestiune se evaluează la costul de achiziţie / producţie al
lotului anterior, în ordine cronologică.
Metoda costului standard (prestabilit) presupune evaluarea şi înregistrarea
în contabilitate a bunurilor de natura stocurilor la costuri standard (stabilite pe baza
preţurilor medii ale bunurilor respective), denumite preţuri de înregistrare şi
stabilirea diferenţelor de preţ faţă de costul de achiziţie / producţie. Aceste
diferenţe de preţ stabilite la intrarea bunurilor în patrimoniu vor fi înregistrate
proporţional asupra valorii bunurilor ieşite şi asupra stocurilor. Această repartizare
se realizează prin intermediul unui coeficient calculat astfel:

Soldul iniţial al + Diferenţe de preţ aferente

Coeficient intrărilor în cursul

de = Diferenţelor de preţ perioadei cumulat de la începutul

anului

11
 repartizar Soldul iniţial al stocurilor + Valoarea intrărilor în cursul
e perioadei la preţ de înregistrare

la preţ de înregistrare cumulat de la începutul anului

Acest coeficient de repartizare se înmulţeşte cu valoarea bunurilor ieşite din

gestiune la preţ de înregistrare, iar suma astfel obţinută se înregistrează în conturile
corespunzătoare în care au fost înregistrate bunurile ieşite.
La finele perioadei de gestiune, soldurile conturilor de diferenţe se
cumulează cu soldurile conturilor de stocuri la preţ de înregistrare, astfel încât
aceste conturi reflectă valoarea stocurilor la costul de achiziţie / producţie.
Costurile standard la care se înregistrează în contabilitate bunurile de natura
stocurilor vor fi actualizate periodic, cel puţin o dată pe an, în funcţie de evoluţia
preţurilor şi alţi factori.
Fiecare dintre metodele descrise prezintă avantaje şi dezavantaje. Valoarea
stocului final este diferită în funcţie de metoda de evaluare aplicată, ceea ce va
duce la rezultate diferite.

1.3. Litera şi spiritul normei IAS 2 „Stocuri”

În majoritatea întreprinderilor, contabilitatea nu înregistrează zilnic mişcările

stocurilor. Valorile ce figurează în bilanţ sunt rezultatul unei duble operaţii:
numărarea / cântărirea cantităţilor existente în stoc (inventarul fizic) şi o evaluare a
cantităţilor.
Norma IAS 2 nu se ocupă decât cu această a două etapă. Altfel spus, ea îşi
doreşte să precizeze care sunt cheltuielile luate în cont pentru calculul costului
stocurilor şi să fixeze regulile de evaluare, la închiderea exerciţiului.
Regulile de întocmire a inventarului fizic derivă din principiile de
contabilizare a veniturilor şi cheltuielilor. Norma IAS 2 nu tratează problema
evaluării lucrărilor în curs realizate în cadrul contractelor de construcţii, problema
fiind rezolvată prin aplicarea normei IAS 11.

12
 Obiectivul normei
Obiectivul normei este să prescrie prelucrarea contabilă aplicabilă stocurilor
în sistemul costului istoric. Una dintre problemele fundamentale ale contabilizării
stocurilor este aceea a mărimii costurilor de contabilizat în activ şi de a „amâna”
aceste costuri până la contabilizarea veniturilor corespondente (conectarea
cheltuielilor la venituri). Norma oferă comentarii practice referitoare la determinarea
costului şi la contabilizarea sa ulterioara la cheltuieli, inclusiv a oricărei deprecieri
până la nivelul valorii nete de realizare. De asemenea, ea ne pune la dispoziţie
comentarii privind metodele de determinare a costului care sunt utilizate pentru
înregistrarea costurilor stocurilor.

Câmpul de aplicare
În câmpul de aplicare al normei sunt cuprinse alte stocuri decât:
 lucrările în curs generate de contractele de construcţii, inclusiv contractele
direct conexe de furnizare de servicii;
 instrumentele financiare;
 stocurile de produse agricole şi forestiere şi de minereuri, la producători, în
măsura în care, conform practicilor bine precizate în anumite sectoare, ele
sunt evaluate la valoarea netă de realizare.
În anumite stadii ale producţiei, stocurile vizate mai sus sunt evaluate la
valoarea netă de realizare. Este cazul, de exemplu, al momentului recoltei
produselor agricole sau extracţiei de minereuri, atunci când vânzarea este asigurată
în virtutea unui contract la termen sau a unei garanţii de stat sau atunci când există
o piaţă omogenă şi când riscul de nevânzare este neglijabil. Aceste stocuri sunt
excluse de sub incidenţa normei IAS 2.
Definiţii
Stocurile sunt active:
 deţinute pentru a fi vândute în cursul normal al activităţii;
 în curs de producţie pentru o astfel de vânzare;

13
  sub formă de materii prime sau de furnituri ce trebuie să fie
consumate în procesul de producţie sau de prestare de servicii.
Aceasta clasificare nu depinde de natura elementului considerat, ci de
destinaţia sa, care este puternic influenţată de activitatea întreprinderii ce deţine
bunurile. De exemplu, terenurile şi construcţiile constituie imobilizări în
majoritatea întreprinderilor, dar ele sunt stocuri pentru un comerciant de bunuri
imobiliare.
De asemenea, stocurile pot sa aibă o natură necorporală (imaterială). Astfel,
în întreprinderile prestatoare de servicii, lucrările realizate şi nefacturate, la
închiderea exerciţiului, constituie stocuri.
De obicei, după natura lor, sunt delimitate patru categorii de stocuri:
 mărfurile, cumpărate şi revândute fără nici o transformare;
 materialele şi furniturile, care intră în producţia de bunuri fabricate
(produse);
 produsele finite, obiecte fabricate de întreprindere;
 lucrări în curs de execuţie, produse sau servicii ce au atins un stadiu al
fabricaţiei intermediare.
Valoarea netă de realizare este preţul de vânzare estimat în cursul normal
al activităţii, din care sunt deduse costurile estimate pentru terminarea bunului în
cauză şi costurile estimate necesare pentru a realiza vânzarea.
IASC insistă asupra distincţiei între cheltuielile fixe şi cheltuielile
variabile. Primele rămân relativ constante, indiferent care este volumul producţiei.
Este vorba, în mod esenţial, de amortizări şi de cheltuieli de menţinere (întreţinere)
a clădirilor şi instalaţiilor de producţie. Celelalte variază în funcţie de volumul
producţiei, ca de exemplu consumurile directe de materiale şi manopera.
Obligaţia de a include o cotă – parte din cheltuielile indirecte de producţie
interzice, în principiu, limitarea valorii stocurilor numai la costurile directe sau
variabile. Ca atare, întreprinderile a căror contabilitate de gestiune se bazează pa
calculul costurilor parţiale nu pot, în mod normal, să utilizeze aceste costuri pentru
evaluarea stocurilor în bilanţ.
14
 Afectarea cheltuielilor generale fixe de producţie costurilor de transformare
este bazată pe capacitatea normală a instalaţiilor de producţie. Capacitatea normală
este producţia medie ce se aşteaptă sa se realizeze pe un anumit număr de exerciţii
sau de sezoane, în circumstanţe normale, ţinând cont de pierderea de capacitate ce
rezultă din întreţinerea planificată. Este posibil să se reţină nivelul real de
producţie, dacă acesta este mai apropiat de capacitatea normală de producţie.
Mărimea cheltuielilor generale fixe afectate fiecărei unităţi produse nu este
majorată ca urmare a unei scăderi de producţie, sau a unui utilaj de producţie
neutilizat. Cheltuielile generale neafectate sunt contabilizate. În perioade de
producţie anormal de ridicată, mărimea cheltuielilor generale fixe afectate fiecărei
unităţi produse este astfel diminuată încât stocurile să nu fie evaluate la o mărime
superioară costului lor. Cheltuielile generale variabile de producţie sunt afectate
fiecărei unităţi produse, pe baza utilizării efective a instalaţiilor de producţie.
Celelalte costuri nu sunt incluse în costul stocurilor decât în măsura în care
ele sunt angajate pentru a aduce stocurile la locul şi în starea în care se găsesc. De
exemplu, poate să fie adecvat să se includă în costul stocurilor alte cheltuieli
generale decât cele de producţie sau costurile de concepţie aferente unor produse
destinate unor clienţi speciali.
În norma IAS 2 se regăsesc exemple de costuri excluse din costul stocurilor
şi contabilizate la cheltuielile exerciţiului în cursul căruia acestea sunt angajate:
 mărimile anormale de deşeuri de fabricaţie, de manoperă, sau de alte
costuri de producţie;
 costurile de stocaj, exceptând situaţia în care aceste costuri sunt
necesare procesului de producţie, în mod prealabil, la o noua etapă a
producţiei;
 cheltuielile generale de administraţie care nu contribuie la aducerea
stocurilor în locul şi în starea în care ele se găsesc;
 cheltuielile de comercializare.

15
 În circumstanţe limitate, costurile împrumuturilor sunt incluse în costurile
stocurilor. Aceste circumstanţe sunt identificate în cealaltă metodă autorizată a
normei IAS 23.

Practici internaţionale în domeniu

Principiile americane şi Planul contabil general francez nu diferă, în mod
semnificativ, de norma IAS 2, în ceea ce priveşte necesitatea încorporării unei cote
– părţi a cheltuielilor indirecte de fabricaţie în evaluarea stocurilor. În schimb,
pentru Directiva a IV-a europeană, această încorporare nu este decât opţională.
Principiile americane şi Directiva a IV-a admit metoda LIFO şi nu îşi
exprimă nici o preferinţă în privinţa alegerii vreunei metode de evaluare a ieşirilor
de stocuri. Sub o influenţă americană, în norma IAS 2 a fost reţinută metoda LIFO.
În Franţa, metoda LIFO nu poate fi utilizată pentru întocmirea conturilor
anuale individuale, dar utilizarea ei este permisă în cazul conturilor consolidate.
În ceea ce priveşte practicile europene, informarea ce vizează stocurile este, în
cazuri rare, foarte bogată. În general, societăţile se mulţumesc sa informeze asupra
principiilor generale de evaluare şi sa indice metoda sau metodele utilizată (e) pentru
determinarea valorii ieşirilor. Unele întreprinderi oferă, totuşi, câteva detalii privind
modul de calcul al costurilor. Soluţiile reţinute pentru evaluarea ieşirilor sunt foarte
diverse. Unele întreprinderi nu utilizează decât o metoda (în general metoda FIFO sau
metoda costului mediu ponderat). Alte întreprinderi utilizează mai multe metode. Este
de reţinut faptul ca metoda LIFO este destul de mult utilizata în practicile europene.
Aplicarea uneia dintre metodele de evaluare a ieşirilor din stoc trebuie
analizată în funcţie de fenomenul de mişcare a preţurilor şi politica contabilă a
firmei, deoarece aceleaşi ieşiri, evaluate după metode diferite, conduc la valori
diferite ale rezultatului contabil (profitului) şi mărimii stocurilor (deci, conduc la
informaţii diferite în bilanţ şi contul de rezultate).
Prin urmare, întreprinderile dispun de o anumită libertate în alegerea metodei
de evaluare a stocurilor şi, indirect, a rezultatului lor. Astfel, în condiţii de relativă
stabilitate a preţurilor, este recomandată metoda costului mediu ponderat. În

16
perioadele de creştere a preţurilor, aplicarea metodei LIFO are drept consecinţe
evaluarea consumurilor la valoare maximă, beneficiul şi stocul final fiind
prezentate la valori minime. Efectele aplicării metodei LIFO într-o situaţie inversă,
de scădere a preţurilor, sunt diminuarea valorii consumurilor, stocul final şi
beneficiul fiind prezentate la valori maxime.
În cazul creşterii de preţuri, prin aplicarea metodei FIFO, ieşirile sunt evaluate
la valorile cele mai scăzute, stocurile finale la valorile cele mai ridicate, rezultând
o majorare a rezultatului întreprinderii. Din contră, dacă preţurile sunt în scădere ,
aplicarea metodei FIFO conduce la evaluarea ieşirilor de stocuri la valoare
maximă, stocul final şi beneficiul fiind micşorate.
În perioadele de inflaţie, metodele LIFO şi NIFO sunt considerate mai adecvate
determinării rezultatului exerciţiului şi politicii de asigurare a conservării capitalului
fizic al întreprinderii.
Schimbările de metode de evaluare a stocurilor conduc la „manipularea”
rezultatului întreprinderii. Deci, rezultatul unei întreprinderi nu depinde numai de
performanţele economice şi financiare, ci şi de opţiunea pentru o anume metodă de
evaluare a stocurilor. De aceea, pentru asigurarea acurateţei analizelor financiare,
orice schimbare de metodă de evaluare a stocurilor trebuie semnalată în anexă, cu
justificarea acesteia şi măsurarea incidenţelor schimbării metodei de evaluare
asupra rezultatului şi valorii stocurilor din bilanţ.
Indiferent de metoda de contabilitate adoptată pentru evidenţa stocurilor,
evaluarea lor reprezintă o problemă a cărei rezolvare depinde de complexitatea
structurii sortimentale, fiscalitate şi rentabilitate.
Structura sortimentală impune folosirea acelei metode care să asigure o
evaluare cât mai exactă în raport cu realitatea, fără a amplifica volumul muncii de
calcul (dacă întreprinderea fabrică un număr mai mic de produse de valoare mare şi
se poate şti cu certitudine în ce produs a fost înglobat fiecare element din stoc, se
poate adopta metoda identificării specifice.
Fiscalitatea şi rentabilitatea sunt principalii factori care condiţionează
adoptarea unei metode sau a alteia, deoarece evaluarea cantităţii de stocuri la

17
sfârşitul perioadei este cheia care conduce la supra sau subevaluarea profitului, iar
pe această bază încadrarea sau nu în principiul prudenţei.

CAPITOLUL 2
PREZENTAREA SOCIETĂŢII S.C. „PANCOMSERV” S.A.

2.1 Scurt istoric

Istoricul fabricii îşi are începutul în anul 1893, când Ludwieg Iosek a început
construcţia unei clădiri pentru o secţie de paste făinoase, construcţie care a fost
terminată în 1895. Capacitatea era de 2500 kg paste făinoase în 12 ha şi era dotată
cu utilaje din Germania.
În 1903, construcţia a fost extinsă şi în noua clădire s-au montat utilaje
pentru fabricarea biscuiţilor, cu o capacitate de 600 kg în 12 ha.
La 11 iunie 1948, cele două fabrici au fost naţionalizate. După naţionalizare,
întreprinderea a fost tutelată pe rând de către Centrala zahărului, apoi Centrala
Industrială a Morilor, iar în 1950 a trecut definitiv în cadrul Ministerului Industriei
Alimentare, Direcţia Generală a Panificaţiei.
În 1952, s-a început construcţia Atlas, care a fost dotată cu utilaje pentru
paste făinoase.
La data de 1 octombrie 1969 are loc o reorganizare a întreprinderii, care se
va numi Întreprinderea Judeţeană Morărit Panificaţie Vaslui.
La data de 27 decembrie 1990 se constituie S.C. Morărit Panificaţie S.A.
Vaslui, prin preluarea patrimoniului fostei întreprinderi de Morărit Panificaţie
Produse Făinoase Vaslui.
După 1990, prin trecerea la economia de piaţă, societatea s-a orientat spre
modernizarea şi dezvoltarea capacităţii de producţie pe întreg teritoriul judeţului
Vaslui , extinzându-şi în acelaşi timp şi profilul de activitate. În prezent, societatea

18
are capital integral privat, ceea ce îi asigură perspective mari de dezvoltare în
viitor.

Scopul, obiectul de activitate, organizarea procesului de producţie

Scopul activităţii societăţii SC Pancomserv Vaslui SA este producerea şi
comercializarea produselor de panificaţie (pâine, specialităţi).
Obiectul de activitate al societăţii este asigurarea materiilor prime, fabricarea
şi comercializarea produselor de panificaţie, biscuiţilor şi napolitanelor, efectuarea
de operaţiuni import – export în domeniul său de activitate.
Nomenclatorul producţiei societăţii cuprinde o gamă de 140 sortimente de
pâine, specialităţi de panificaţie, biscuiţi, napolitane.

Personalul societăţii
Personalul de conducere al societăţii şi cenzorii sunt aleşi de Adunarea
Generală a Acţionarilor. Restul personalului este angajat de către Consiliul de
Administraţie sau de către directorul general al societăţii.
Nivelul salariilor pentru personalul societăţii, pe categorii de funcţii, se
stabileşte şi poate fi modificat de către AGA în funcţie de studii şi de munca
efectiv prestată, cu respectarea limitelor maxime de salarizare prevăzute de lege.
Plata salariilor, a impozitului pe acesta şi a contribuţiilor la asigurările
sociale şi la fondul de şomaj se va face potrivit legii.
Drepturile şi obligaţiile personalului societăţii sunt stabilite de către
Consiliul de Administraţie sau de directorul general.
Amortizarea fondurilor
Consiliul de Administraţie stabileşte, în condiţiile legii, modul de amortizare
a imobilizărilor corporale.
Evidenţa contabilă şi bilanţul contabil
Societatea va ţine evidenţa contabilă în lei, va întocmi anual bilanţul şi
contul de profit şi pierdere, având în vedere normele metodologice elaborate de

19
Ministerul Finanţelor. Bilanţul şi contul de profit şi pierdere vor fi publicate în
Monitorul Oficial, conform legii.

Calculul şi repartizarea beneficiilor

Beneficiul societăţii se stabileşte pe baza bilanţului aprobat de AGA. Din
beneficiul societăţii se pot constitui fonduri destinate modernizării, cercetării şi
dezvoltării de produse noi, investiţiilor, reparaţiilor.
Din beneficiul prevăzut în bilanţ se scade impozitul legal, rezultând
beneficiul cuvenit acţionarilor, care se repartizează între aceştia proporţional cu
aportul la capitalul social.
Plata beneficiului cuvenit acţionarilor se face de societate conform legii, în
cel mult două luni de la aprobarea bilanţului de către AGA.
În cazul înregistrării de pierderi, AGA va analiza cauzele şi va hotărî în
consecinţă.
Registrele societăţii
Societatea ţine registrele prevăzute de lege.
Litigii
Litigiile societăţii cu persoane fizice sau juridice române sunt de competenţa
instanţelor judecătoreşti din România. Litigiile născute din rapoartele contractuale
dintre societate şi persoane juridice române se rezolvă în conformitate cu legislaţia
muncii în România. În cadrul societăţii nu au existat litigii de acest fel, dat fiind
colaborarea existentă între conducere şi sindicate.

2.2 Structura tehnică şi organizatorică

2.2.1 Organizarea procesului productiv

Societatea Pancomserv SA Vaslui face parte din ramura industriei

alimentare. Este o unitate de gradul I şi funcţionează conform principiului
autogestiunii economice. Are personalitate juridică, are cont propriu deschis la

20
bancă, întreţine relaţii economice şi juridice cu alte societăţi, încheie bilanţ
contabil.
Producţia societăţii, din punct de vedere al procesului tehnologic, este o
producţie simplă. Aceasta înseamnă că materiile prime sunt supuse prelucrării
succesive, iar produsul finit se obţine după ce parcurge ultima etapă de fabricaţie.
Procesul tehnologic al pâinii este prezentat în figura nr. 2.1:

PÂINE ALBĂ 340 g AMELIORATORI

Recepţia Depozitare Frământare Divizare Modelare

brut

Control Verificare
C. T. C C. T. C

Dospire Coacere Verificare Ambalare Depozitare Livrare

C. T. C

Figura nr. 2.1 Procesul tehnologic al pâinii

La recepţia în brut, societatea se aprovizionează cu materii prime şi materiale

auxiliare, conform tabelului nr. 2.1:

Tabelul nr. 2.1 Aprovizionarea la recepţia în brut

21
 MATERII PRIME MATERIALE AUXILIARE
5 Făină albă 37 Ameliorator „Favorit”
61 Drojdie
63 Sare
443 Propionat de calciu

În faza de frământare, se obţine aluatul de pâine prin frământarea făinii cu apa,

drojdia de bere, sarea şi amelioratorii şi, în funcţie de reţetă, adausuri de grăsimi şi
zahăr. Acest proces este bifazic, având un prim timp de cca. 5 min. de frământare lentă,
după care urmează un timp de odihnă a aluatului de cca. 3 min., iar apoi urmează faza a
doua care constă în frământarea rapidă a aluatului timp de cca. 7 minute.
Aluatul astfel obţinut urmează un timp de odihnă de cca. 10 min., după care
urmează divizarea aluatului. Aceasta se realizează mecanizat şi constă în obţinerea
bucăţilor de aluat din care se va obţine produsul finit, la gramajul stabilit la început (de
exemplu, Franzela de 0,330 kg.; 0,480 kg.).
Bucăţile de aluat astfel obţinute vor trece prin faza de modelare, care se
realizează tot mecanizat, cu ajutorul unor maşini de modelat şi care constă în
modelarea aluatului sub formă semirotundă, aşa cum iese după divizare, în forma
de fus (fusiformă ) şi cum va arăta produsul finit, respectiv pâinea. În cazul unei
pâini rotunde se va face o modelare din semifabricatul semirotund rezultat de la
divizare, în cel rotund.
Semifabricatul obţinut după modelare este aşezat manual pe benzile
dospitorului, utilaj în care are loc faza de dospire, proces ce se desfăşoară pe o
durată a cca. 35 minute, timp în care aluatul preluat şi modelat suportă consecinţe
tehnologice normale în fabricarea pâinii, printr-un adaos de temperatură şi
microclimat, ce duc la dezvoltarea în volum a aluatului respectiv.
Următorul proces este coacerea pâinii, care se desfăşoară în cuptoare cu două
zone de temperatură, pe durata a cca. 25 minute. Transferul bucăţilor de aluat, de pe
banda dospitorului pe cea a cuptorului, se face cu ajutorul unor benzi intermediare
de transport, moment mecanizat în care are loc şi creşterea bucăţilor de aluat.

22
 La ieşirea pâinii din cuptor, aceasta este ambalată manual în navete de
plastic sau containere specifice pentru pâine. În acest moment are loc controlul
CTC final, în care sunt urmărite probleme de greutate, aspect (fără deformări) şi
calităţi organoleptice.
Pâinea astfel ambalată şi verificată este depozitată în magazia de produse
finite, de unde începe livrarea ei către beneficiari.
Organizarea producţiei constă într-un sistem de măsuri cu ajutorul cărora se
asigură utilizarea în condiţii optime a mijloacelor materiale şi băneşti de care dispune
societatea pentru îndeplinirea sarcinilor ce îi revin. Aceste masuri se refera la:
 organizarea aprovizionării procesului de producţie cu materii prime şi
materiale;
 organizarea muncii;
 organizarea CTC;
 organizarea desfacerii produselor fabricate;
 organizarea vânzării prin centre proprii a produselor fabricate;
 organizarea activităţii mecano – energetice de întreţinere şi reparaţii a
utilajelor şi asigurarea în bune condiţii a utilităţilor necesare (abur, apă,
gaze naturale, energie electrică), organizarea activităţii de transport prin
existenta unei coloane auto ce trebuie să asigure maşinile speciale de
transport pâine şi maşinile necesare desfăşurării activităţii de
aprovizionare cu materii prime şi auxiliare;
 organizarea activităţii financiar – contabile;
 organizarea activităţii juridice prin existenţa unui birou juridic.

2.2.2 Structura organizatorică

Structura organizatorică a societăţii Pancomserv S.A. Vaslui este prezentată în

anexa nr. 1.
Organele de conducere ale societăţii sunt:

23
  Adunarea Generală a Acţionarilor;
 Managementul, din care fac parte:
- directorul general;
- directorul tehnic;
- directorul economic;
- directorul comercial;
- Comisia de cenzori.
Structura de producţie cuprinde:
 secţii de bază;
 secţii auxiliare.
Secţiile de bază sunt secţiile în care se prelucrează şi se obţin produsele finite.
Acestea sunt:
1. Secţia de producţie de pâine B1, cu o capacitate de 100 t / 24h;
2. Secţia de producţie de pâine B2, cu o capacitate de 100t / 24h;
3. Secţia de producţie Biscuiţi, cu o capacitate de 20t / 24h, la care se
adaugă atelierul de produse zaharoase şi patiserie, cu o capacitate
de 4t / 24h;
4. Secţia de producţie Napolitane, cu o capacitate de 2,7t / 24h.
Secţiile auxiliare asigură condiţii pentru desfăşurarea normală a procesului
de producţie în secţiile de bază. Acestea sunt:
1. Secţia mecano – energetică, ce cuprinde:
 Atelier mecanic de reparaţii şi întreţinere a utilajelor;
 Atelier electric de reparare şi întreţinere a utilajelor şi instalaţiilor
electrice;
 Atelier de tâmplărie pentru reparaţii şi întreţinere;
 Centrale termice necesare asigurării apei calde şi aburului
tehnologic;

24
  Centrala frigorifică necesară asigurării agentului frigorific pentru
depozitarea de materii prime şi auxiliare ce impun păstrare la un
anumit regim termic (drojdia de bere, grăsimi vegetale, ouă).
2. Secţia transport, care cuprinde:
 Parcul auto, ce cuprinde maşini specializate pentru transportul pâinii, maşini
speciale pentru transportul făinii (cisterne), precum şi alte categorii de maşini
necesare aprovizionării;
 Atelier mecanic pentru întreţinerea şi repararea mijloacelor de transport ale
parcului auto.

Activităţi de bază Activităţi auxiliare Activităţi de deservire

Depozit
Secţia Secţia Secţia Desfacere piese
Pâine B1 Pâine B2 Biscuiţi comerţ schimb

Depozit Control
Coloana materii C. T. C
Mecano- auto-
Secţia prime şi
energetice transport
Napolitane auxiliare

Figura nr. 2.2 Structura de producţie

2.3 Caracterizarea economico – financiară

Analiza cifrei de afaceri

S.C. Pancomserv S.A. are ca principal obiectiv producerea făinoaselor,
pâinii şi a produselor de panificaţie, a produselor de cofetărie, a biscuiţilor, pastelor
făinoase. Întreprinderea a încercat onorarea contractelor economico – financiare şi

25
satisfacerea cererii consumatorilor, corelate cu utilizarea echilibrată a capacităţilor
de producţie existente, a forţei de muncă, a posibilităţilor materiale şi funcţionale.
În cadrul celor trei ani supuşi analizei, se observă tendinţa de creştere a cifrei
de afaceri (în 2003 de 10633840,3 lei, în 2004 de 11231767 lei, iar în 2005 de
12450351,5 lei). Această creştere este rezultatul interesului pe care conducerea l-a
manifestat în dorinţa extinderii pieţei de desfacere a S.C. Pancomserv S.A.
Strategia Consiliului de Administraţie vizează păstrarea imaginii firmei pe
piaţă. În acest sens, s-a trecut la modernizarea parcului auto prin achiziţionarea de
maşini de capacitate redusă, care să asigure flexibilitatea aprovizionării centrelor
de desfacere în cantităţi mici şi dese. Concomitent, s-a dus o politică de imagine a
firmei prin moduri diferite de lansare a noilor produse, respectiv expoziţii de
degustări de produse şi sondaje ale clienţilor.
Reclama produselor, precum şi îmbunătăţirea aspectului unui număr
substanţial de centre de desfacere a condus la concluzia că magazinele modernizate
ale firmei atrag noi clienţi, fapt pentru care, în continuare, se are în vedere
menţinerea acestei politici.
Pentru comercializarea produselor pe o zonă cât mai mare s-au nominalizat
merceologi voiajori în vederea ofertării în judeţele vecine.
Tot pentru promovarea produselor proprii, S.C. Pancomserv S.A. a fost
prezentă la TIBCO Bucureşti cu un stand interior de prezentare şi un stand
exterior de vânzare.
Pentru creşterea în continuare a cifrei de afaceri, Consiliul de Administraţie
impune direcţiei comerciale următoarele:
 asigurarea unei game sortimentale cât mai complexe prin unităţile
proprii, în paralel cu creşterea calităţii produselor, intervenind în
menţinerea unui program optim de aprovizionare a reţelei, conform
graficelor şi reperelor orare stabilite;
 continuarea procesului de implementare a produselor firmei pe noi
pieţe;
 modernizarea reţelei comerciale proprii la exterior şi interior;

26
  continuarea organizării de expoziţii cu vânzare;
 studierea pieţei concurenţiale pe bază de sortimente, calitate, ambalaj.
Cifra de afaceri este evaluată în unităţi monetare curente, însă pentru
aprecierea corespunzătoare a performanţelor comerciale ale firmei în timp este
necesară folosirea preţurilor comparabile. Astfel, în 2003 indicele preţurilor în
sectorul de activitate al firmei a fost de 164 %, iar în 2005 de 153 %. Deci
creşterea din 2003 faţă de 2002, care a fost în valoare nominală de 597926,7 lei a
fost, în termeni reali, de 364589,4 lei, mărire suficient de semnificativă. Creşterea
din 2005 faţă de 2004 în valoare de 1218584,5 lei este, având în vedere inflaţia, de
796460,4 lei, aceasta fiind destul de semnificativă. Dar având în vedere inflaţia din
ce în ce mai mare din România, S.C. Pancomserv S.A. trebuie să fie atentă în
continuare la stabilirea preţurilor ţinând cont de rata inflaţiei, dar şi de faptul că
mărirea acesteia ar putea duce la îndepărtarea populaţiei de produsele firmei.
Creşterea de 597926,7 lei a cifrei de afaceri a rezultat din creşterea
productivităţii angajaţilor şi din creşterea cifrei de afacere la 1 leu producţie. Însă
decizia conducerii de a reduce numărul angajaţilor a determinat o reducere a cifrei
de afaceri. Se pare că pentru firmă, această decizie a fost foarte bună, producţia
crescând în acelaşi ritm cu cifra de afaceri. Firma a rămas cu numărul optim de
salariaţi calificaţi. Calificarea salariaţilor decurge din faptul că productivitatea
muncii a crescut.
Tactica firmei în 2003 a continuat. Se reduce numărul de angajaţi, fapt ce
duce la scăderea cifrei de afaceri cu 1425781 lei. Această scădere este compensată
de creşterea productivităţii muncii şi a cifrei de afaceri la 1 leu producţia
exerciţiului.
Pentru anii următori, tactica de concedieri s-a sfârşit. Se va încerca totuşi în
continuare creşterea productivităţii muncii prin investiţii în imobilizări corporale, prin
motivarea factorului muncă etc.
Dacă cifra de afaceri are o tendinţă crescătoare în cursul perioadei analizate,
nu acelaşi lucru se poate spune despre situaţia patrimonială. Nu se mai observă

27
aceeaşi tendinţă crescătoare, în 2005 înregistrându-se o situaţie inferioară anului
2004, fiind un rezultat negativ.
În 2005 activul total depăşeşte pe cel din anii precedenţi, aceasta marcând şi
dezvoltarea activităţii (creşte faţă de anul 2003 cu 15,95 %). Dar având în vedere
rata inflaţiei, mărimea nu este suficient de semnificativă. În 2004 se observă
creşterea ponderii activelor imobilizate cu 13 % faţă de 2003, datorită
investiţiilor importante ce s-au făcut în anul respectiv.
În ceea ce priveşte activele circulante, se observă o scădere a stocurilor.
Firma a redus din cheltuielile cu depozitarea, folosind o strategie mai riscantă, cea
cu stocuri reduse. Se observă creşterea creanţelor pe fondul disponibilităţilor
relativ constante, ceea ce constituie un prim aspect pozitiv în ceea ce priveşte
solvabilitatea firmei.
Capitalul propriu variază pe parcursul celor trei ani, în sensul creşterii în anul
2004, urmat de o scădere în 2005, datorată pierderii reportate. Datoriile au valori
importante, dar în scădere.
Având în vedere creşterea creanţelor, întreprinderea trebuie să fie foarte
atentă pentru a nu întra în incapacitate de plată.

Analiza patrimoniului firmei

Tabel nr. 2.2 Structura patrimoniului
Denumire post 2003 % 2004 % 2005 %
Active imobilizate 2903090 49% 3541272,2 62% 4615075,7 67%
Active circulante 2764219,4 47% 1760422,6 31% 1908339,9 28%
- stocuri 2197644,1 37% 1074288,4 19% 1178541,1 17%
- creanţe 514901 9% 609553 11% 601603 9%
- disponibilităţi 51674,3 1% 76581,2 1% 128195,8 2%
Cheltuieli 250695,6 4% 432616,1 7% 338506,1 5%
înregistrate în
avans
Total activ 5918005 100 5734310,9 100 6861921,7 100
Capitaluri proprii 2711201,1 45,9% 2936301,3 50,8% 3157439 45,8%
- capital social 1533115 25,9% 1533115 27% 2348807,5 34%
- rezerve 178431 3% 178431 3,1% 185251,5 2,7%
Rezultat reportat 0 0% 0 0% -28790,7 -0,4%
- alte fonduri 999655,1 17% 996655,1 17,3% 106569,2 1,55%

28
 Provizioane 199309,5 3,4% 545602,5 7,95%
Datorii 3201113,7 54% 2810663,8 49% 3703030 54%
Venituri 5690,2 0,1% 16136,5 0,2% 1452,7 0,02%
înregistrate în
avans
Total pasiv 5918005 100 5734310,9 100 6861921,7 100

Dată fiind situaţia firmei, se impune detalierea analizei în funcţie şi de

scopul urmărit. Astfel, pentru conducerea firmei, obiectivul principal trebuie să-l
constituie valorificarea corespunzătoare a elementelor patrimoniale (reducerea
stocurilor de produse finite, accelerarea procesului de încasarea creanţelor etc.), în
vederea creării disponibilităţilor băneşti, necesare achitării obligaţiilor. În caz
contrar, va trebui să apeleze la noi credite care, prin nivelul dobânzilor, pot să
afecteze în sens negativ situaţia financiară a firmei.
Patrimoniul net a fost în 2003 de 2716891,3 lei, în 2004 de 2923647,1 lei,
iar în ultimul an de 3158891,7 lei. În 2004 a scăzut datorită investiţiilor făcute de
firmă în anul respectiv, redresarea situaţiei în 2005 ducând la concluzia că averea
întreprinderii a crescut şi că există posibilitatea de acoperire a datoriilor pe care le
are (cel puţin teoretic).

Tabel nr. 2.3 Bilanţul financiar

2004 2005 2004 2005
Nevoi 3538975,5 4612988,2 Resurse 3672867,5 4211507,5
permanen permanent
te e
Nevoi 2193038,7 2246846 Resurse 2316037,6 3328429,7
temporar temporare
e
TOTAL 57.320.14, 6859834,2 TOTAL 5988905,1 7539937,2
2

Tabel nr. 2.4 Indicatori ai echilibrului financiar

Indicatori 2004 2005

29
 Fond de rulment 133892 -401480,7
Necesar în fond de -122998,9 -1081583,7
rulment
Trezoreria netă 256890,9 680103

Deşi în 2004 resursele permanente sunt suficiente pentru acoperirea nevoilor

permanente, totuşi diferenţa dintre acestea nu este foarte mare; ca dovadă în anul
următor se înregistrează un fond de rulment negativ, ceea ce reprezintă un aspect
nefavorabil pentru societatea analizată. Insuficienţa fondului de rulment provine
dintr-o investire masivă, rentabilitatea acesteia urmând să apară în următorii ani.
Necesarul în fond de rulment negativ provine din reducerea stocurilor,
datorită rotaţiei foarte rapide a acestora (întreprinderea nu-şi păstrează mărfurile
decât puţin timp în depozit) şi din faptul că s-au contractat împrumuturi pe termen
scurt de valori reduse.
Trezoreria netă este pozitivă în perioada analizată, însă valorile înregistrate sunt
mici în raport cu cifra de afaceri vehiculată de întreprindere în cei doi ani. Se
observă o uşoară îmbunătăţire a situaţiei întreprinderii în 2005 faţă de 2004, ca
rezultat al investiţiilor făcute în 2004.
Pentru îmbunătăţirea situaţiei, este necesară creşterea capitalului propriu,
respectiv a datoriilor pe termen lung şi mediu.
Analiza corelaţiei creanţe – obligaţii
Cunoaşterea evoluţiei corelaţiei dintre creanţe şi obligaţii oferă informaţii cu
privire la capacitatea de plată a întreprinderii. În acest sens, prezintă importanţă în
primul rând evoluţia creanţelor şi obligaţiilor în raport cu cifra de afaceri.
Tabel nr. 2.5 Situaţia creanţelor şi a obligaţiilor
Indicatori 2004 % 2005 %
Cifra de afaceri 11231767 100% 12450351,5 10%
Creanţe 653566,2 100% 1164278,8 78%
Obligaţii 2826800,3 100% 3704482,7 31%
Creanţe / 0,23 0,31
Obligaţii

30
 Creanţele şi obligaţiile cresc într-un ritm mult superior celui aferent cifrei de
afaceri, ceea ce influenţează nefavorabil fluxul de disponibilităţi. Această influenţă
este atenuată parţial de raportul dintre creanţe şi obligaţii, care, deşi în creştere,
este subunitar, fapt ce compensează parţial, majorarea gradului de imobilizare a
capitalului firmei.
Asemenea aspecte pot fi puse în evidenţă şi cu ajutorul indicatorilor:
- durata de imobilizare a creanţelor = (soldul mediu al creanţelor / CA) · 360;
- durata de folosire a surselor atrase = (soldul mediu al obligaţiilor / CA) · 360.

Tabel nr. 2.6 Gradul de imobilizare a capitalului societăţii

Indicatori 2004 2005
Durata de imobilizare a 20 30
creanţelor
Durata folosirii surselor 90 107
atrase

Mărimea şi evoluţia indicatorilor confirmă concluzia stabilită anterior, în

sensul că, deşi creanţele înregistrează o creştere, mobilizarea fondului de rulment
este suplinită de sursele atrase suplimentar. S.C. Pancomserv S.A. intră mai greu în
posesia banilor ce reprezintă creanţele de la clienţi. Creanţele şi obligaţiile trebuie
să fie analizate şi în raport cu durata.

Tabel nr. 2.7 Situaţia creanţelor şi a obligaţiilor (2004)

Specificaţie Creanţe % Obligaţii %
Sub 1an 653566,2 100% 2316037,6 81%
1-5 ani - - 510762,5 19%
Peste 5 ani - - -
TOTAL 653566,2 100% 2826800,1 100%

În cei doi ani supuşi analizei, ponderea principală o deţin obligaţiile şi

creanţele cu o vechime până la un an, ceea ce asigură o frecvenţă corespunzătoare
a încasărilor şi plăţilor. Având în vedere că intervalul este foarte scurt, dar şi

31
situaţia agenţilor economici din România cu care Pancomserv S.A. are contracte
(care pot fi oricând în incapacitate de plată), firma trebuie să fie mai severă în
criteriile pe baza cărora se acordă credite clienţilor.
Tabel nr. 2.8 Situaţia creanţelor şi a obligaţiilor (2005)
Specificaţie Creanţe % Obligaţii %
Sub 1an 1164278,8 100% 3279932,1 89%
1-5 ani - - 376053 11%
Peste 5 ani - - - -
TOTAL 1164278,8 100% 3655985,1 100%

Analiza lichidităţii şi solvabilităţii firmei

Lichiditatea se referă la proprietatea elementelor patrimoniale de a se
transforma în bani.
Solvabilitatea reprezintă capacitatea firmei de a face faţă obligaţiilor sale
băneşti, respectiv de a-şi onora plăţile la termen scadent.
Situaţia în ambii ani este normală (valoarea minimă acceptată fiind de 0,3,
iar peste 0,5 firma intră în normalitate).

Tabel nr. 2.9 Situaţia lichidităţii şi a solvabilităţii

Indicatori 2004 2005
Lichiditate 0,76 0,73
Solvabilitate 0,83 0,90

Analiza echilibrului economico – financiar

Echilibrul economico – financiar constituie o premisă, dar şi o consecinţă a
desfăşurării normale a activităţii firmei, în conformitate cu obiectul său de activitate.
În acest sens, trebuie avute în vedere corelaţiile obiective dintre necesităţile de
resurse materiale şi posibilităţile de finanţare. De asemenea, modul în care sunt
utilizate şi valorificate aceste resurse depinde de asigurarea echilibrului economico –
financiar, sau de reglarea acestora. Indicatorii calculaţi sunt următorii:

32
- Rata autonomiei financiare = Capital propriu / (Capital propriu + capital
împrumutat)
- Rata de finanţare a stocurilor = Fondul de rulment / Stocuri
- Rata de autofinanţare a activelor = Capital propriu / (Activ imobilizat + activ
circulant)
- Rata datoriilor = 1 – Rata de autofinanţare a activelor

Tabel nr. 2.10 Indicatori ai echilibrului economico - financiar

Indicatori 2003 2004 2005
Rata autonomiei 0,54 0,71 0,73
financiare
Rata de - 0,11 -0,03
finanţare a
stocurilor
Rata de 0,45 0,46 0,45
autofinanţare a
activelor
Rata datoriilor 0,55 0,54 0,55

Primul indicator are o evoluţie favorabilă pentru firmă, aceasta bazându-se

din ce în ce mai mult pe capitalurile proprii care au cel mai scăzut cost. Deşi
pozitiv în 2004, mărimea fondului de rulment scade, devenind negativă în
2005,ceea ce înseamnă că nu este suficient pentru a finanţa stocurile firmei.
Rata de autofinanţare a activelor este relativ constantă, aflându-se la un nivel
destul de ridicat, ceea ce înseamnă o capacitate mărită a firmei de a-şi autofinanţa
activele; ceea ce nu poate finanţa prin sursele proprii, firma acoperă recurgând la
împrumuturi.

Analiza vitezei de rotaţie a activelor circulante

Volumul activelor circulante ale întreprinderii este dependent de doi factori,
şi anume: cifra de afaceri şi viteza de rotaţie a activelor circulante.

33
 Număr rotaţii = Cifra de afaceri / Active circulante;
Dura în zile a unei rotaţii = 360 / Număr rotaţii.

Tabel nr. 2.11 Viteza de rotaţie a activelor circulante

Indicatori 2003 2004 2005
Număr de rotaţii 3,8 6,3 5,16
Durata în zile a 94,7 57 69,7
rotaţiei

În 2004 s-a obţinut o accelerare a vitezei de rotaţie a activelor circulante.

Acest fapt se datorează celor doi factori de influenţă:
 creşterea cifrei de afaceri cu 597926,7 lei a dus la scăderea duratei
de rotaţie cu 6,1 zile.
 scăderea soldului mediu al activelor circulante a dus la scăderea
duratei de rotaţie cu 31,59 zile.
Societatea este preocupată de accelerarea în continuare a vitezei de rotaţie a
activelor circulante, aceasta în fiecare stadiu al rotaţiei capitalului investit. Trebuie ca
aprovizionarea să se facă la timp, iar stocurile de materiale, piese de schimb, materiale
de natura obiectelor de inventar etc. să fie reduse la minimum necesar, ceea ce
presupune ca aprovizionarea cu materiale să se facă de la sursele cele mai apropiate şi
cu mijloace de transport economice. Trebuie să se reducă pierderile de materiale prin
îmbunătăţirea condiţiilor de depozitare şi de păstrare a materialelor, modernizarea
operaţiilor de încărcare, descărcare, creşterea calificării personalului de la magazie şi
depozite.
În stadiul producţiei, căile principale de accelerare a vitezei de rotaţie a
activelor circulante vizează reducerea ciclului de producţie şi diminuarea
consumurilor de materii prime şi materiale prin:
 asimilarea de produse noi şi cu consumuri reduse şi performanţe
superioare;
 perfecţionarea proceselor şi procedeelor tehnologice;

34
  organizarea corespunzătoare a muncii;
 organizarea raţională a transportului intern şi a aprovizionării locului
de muncă.

În stadiul vânzării, creşterea ritmului vânzărilor se poate realiza prin:

 adăugarea la contractele de livrare a producţiei a calităţii şi termenelor
clar specificate
 modernizarea transportului produselor finite şi semifabricatelor de la
secţiile de producţie la magazinele de produse finite;
 urmărirea modului de executare a prestărilor de servicii de către
întreprinderile sau organizaţiile de transport pentru livrarea în termen
către clienţi a produselor desfăcute;

Sporirea ritmului de încasare a producţiei livrate se poate realiza prin:

 ţinerea unei evidenţe clare şi la zi a documentelor;
 organizarea în mod judicios a încasării sumelor în curs de decontare;
 urmărirea aplicării unor sancţiuni economice şi financiare în cazul
neîndeplinirii condiţiilor contractuale şi a disciplinei decontărilor;
 utilizarea decontărilor prin compensaţii.

Analiza gradului de îndatorare a firmei

Analiza gradului de îndatorare a întreprinderii constituie o problemă în care sunt
interesaţi subiecţi diferiţi, între care băncile finanţatoare ocupă un loc important.
Indicatorii studiaţi sunt următorii:
- Rata generală a îndatorării: Împrumuturi totale / Capital propriu;
- Rata datoriilor financiare: Împrumuturi pe termen mediu şi lung / Capital
propriu
- Rata de îndatorare a activităţii de exploatare: Credite pe termen scurt / (Active
circulante - Disponibilităţi)

35
 Tabel nr. 2.12 Gradul de îndatorare a firmei
Indicatori 2004 2005
Rata generală a 0,39 0,31
îndatorării
Rata datoriilor 0,22 0,17
financiare
Rata de îndatorare a 0,26 0,21
activităţii de
exploatare

Primul indicator prezintă importanţă în special în activitatea generală.

Pancomserv S.A. prezintă, în 2005, mai multă siguranţă în ceea ce priveşte
acordarea de noi credite în condiţii asiguratorii de recuperare.
Rata datoriilor financiare arată îmbunătăţirea situaţiei întreprinderii,
împrumuturile acordate societăţii fiind mai bine acoperite din capitalul propriu.
Scade gradul de participare a creditului la finanţarea activelor circulante.
Toţi indicatorii arată că, dacă s-ar pune problema contractării de noi împrumuturi,
Pancomserv S.A. prezintă suficiente garanţii pentru ca societăţile bancare să-i
satisfacă solicitările.

2.4. Organizarea Serviciului Contabilitate

Serviciul Contabilitate face parte din structura organizatorică a unităţii,

având în subordine personalul Serviciului Contabilitate şi Biroul Contabilitate
Generală şi este subordonat Directorului Economic.
Contabilitatea se conduce în partidă dublă şi asigură:
 înregistrarea cronologică şi sistematică a tuturor operaţiilor patrimoniale în
funcţie de natura lor, în mod simultan, în conturi corespondente;
 stabileşte totalul sumelor debitoare şi creditoare, precum şi soldul final al
fiecărui cont;

36
 întocmeşte balanţe de verificare care reflectă egalitatea atât între totalul
sumelor debitoare şi creditoare, cât şi între totalul soldurilor debitoare şi
creditoare a conturilor;
 prezentarea situaţiei patrimoniului şi a rezultatelor obţinute, respectiv a
activelor şi pasivelor prin bilanţ, precum şi a veniturilor, cheltuielilor şi a
beneficiilor sau pierderilor prin contul de profit şi pierdere.
Serviciul Contabilitate are ca obiect principal de activitate:
 gestionarea patrimoniului unităţii;
 furnizarea informaţiilor necesare atât pentru necesităţile proprii cât şi în
relaţiile unităţii cu terţii;
 calcularea costurilor;
 stabilirea rezultatelor serviciilor executate;
 urmărirea şi controlul executării bugetului în scopul cunoaşterii rezultatelor
şi furnizării datelor necesare fundamentării deciziilor privind gestiunea
unităţii patrimoniale.

Serviciul Contabilitate asigură aducerea la îndeplinire a sarcinilor

stabilite de conducerea unităţii în domeniul contabilităţii, astfel:
 răspunde de organizarea şi funcţionarea în bune condiţii a contabilităţii
valorilor patrimoniale, prin evidenţa contabilă analitică şi sintetică a
claselor de conturi;
 asigură respectarea cu stricteţe a prevederilor legale privind integritatea
proprietăţii unităţii, ia toate măsurile legale pentru reîntregirea
patrimoniului în cazul în care acesta a fost păgubit.
În vederea îndeplinirii obiectivelor principale ale contabilităţii se
procedează la:
 primirea, verificarea şi analiza documentelor justificative ce stau la baza
operaţiilor economice;

37
 prelucrarea documentelor cu ajutorul aplicaţiilor informatice sau manual, în
vederea centralizării pe tipuri de operaţii economice şi întocmirea de:
- balanţe analitice de mijloace fixe;
- balanţe analitice de materiale;
- balanţe analitice de furnizori şi clienţi;
- situaţia cheltuielilor pe unitate;
 editarea jurnalelor pe operaţii economice;
 întocmirea notelor contabile;
 preluarea şi prelucrarea notelor contabile întocmite în serviciile
contabilitate şi resurse financiare;
 întocmirea şi editarea următoarelor:
- balanţa de verificare analitică şi sintetică pentru conturile din clasa 1
până la clasa 7;
- balanţa de verificare analitică şi sintetică pentru conturi în afara
bilanţului, clasa 8;
- situaţia lunară a patrimoniului;
- situaţia lunară a contului de profit şi pierdere;
- situaţia indicatorilor economico – financiari lunari;
- registrul jurnal al unităţii lunar;
- finalizează şi transmite raportările lunare privind evidenţa contabilă a
unităţii;
- transmite raportările financiare semestriale: raport de gestiune,
formulare, anexe atât prin teletransmisie, cât şi pe cale poştală;
- finalizează şi verifică situaţiile pentru auditul intern şi extern;
- transmite bilanţul contabil anual: raportul de gestiune, formulare, anexe
la bilanţ, atât prin teletransmisie, cât şi pe cale poştală;
- registrul inventar al unităţii;
- registrul cartea mare a unităţii;

38
 - documentele cumulate de evidenţa contabilă – fişe analitice cumulate de
operaţiuni diverse;
- registrul mijloacelor fixe al unităţii;
- finalizează operaţiunea de inventariere anuală a patrimoniului;
- balanţa de verificare analitică şi sintetică pe venituri;
- balanţa de verificare analitică şi sintetică pe cheltuieli.
 de asemenea:
- verifică cerinţele obligatorii în vederea transmiterii balanţei de verificare
lunare;
- verifică corespondenţa între conturi;
- verifică corespondenţa între formulare;
- verifică alte cerinţe;
- actualizează fişierele privind aplicaţiile informatice:
- îndosariază documentele şi le predă spre arhivare biroului administrativ,
pe bază de inventar, potrivit legii.
- toate documentele contabile întocmite în cadrul serviciului contabilitate
sunt verificate, analizate şi avizate de şeful serviciului contabilitate.
Serviciul Contabilitate exercită atribuţiile de mai sus, precum şi altele cu
caracter specific ce decurg din actele normative în vigoare sau sunt dispuse de
conducerea unităţii, răspunzând pentru exactitatea şi realitatea informaţiilor furnizate.
Asigură continua instruire profesională a personalului din cadrul serviciului,
în vederea creşterii calităţii şi eficienţei gradului de pregătire profesională.
În colaborarea cu serviciile unităţii se preocupă de îmbunătăţirea
evidenţelor tehnic – operative, a aplicaţiilor informatice aflate în exploatare şi
a altor aplicaţii informatice experimentale.
Se primesc şi se transmit cereri de informaţii de la următoarele
departamente: Contabilitate; Comercial;Tehnic.
Situaţiile ce se transmit sunt:
 lunar, balanţa de verificare sintetică şi analitică;

39
 lunar, note de debitare – creditare privind transferul de stocuri, active
imobilizate, materiale de natura obiectelor de inventar, gratuităţi, preluarea
capitalului social, preluarea rezultatelor din reevaluare etc.;
 lunar, situaţia indicatorilor economico – financiari privind creanţele şi
datoriile unităţii;
 lunar, situaţia plăţilor şi obligaţiilor pentru activitatea de investiţii;
 semestrial, cererile de informaţii referitoare la auditul intern şi extern;
 propunerile de casare a mijloacelor fixe şi scoatere din uz a materialelor de
natura obiectelor de inventar;
 semestrial, raportări privind situaţia patrimoniului, a rezultatului financiar
şi date informative;
 anual, bilanţ, raport de gestiune, inventarierea patrimoniului, anexe privind
situaţia economico – financiară a unităţii;
 răspuns la toate datele solicitate privind informaţiile din evidenţele contabile.

CAPITOLUL 3
GESTIUNEA INTERNĂ A STOCURILOR ÎN SISTEMUL INVENTARULUI
INTERMITENT

3.1 Sistemul inventarului permanent şi sistemul inventarului

intermitent

Obiectivul principal al inventarierii îl constituie stabilirea situaţiei reale a

patrimoniului unui agent economic, vizând toate elementele patrimoniale, precum
şi bunurile deţinute cu orice titlu, aparţinând altor persoane fizice / juridice.
„Inventarierea reprezintă ansamblul operaţiilor prin care se constată
existenţa tuturor elementelor de activ şi de pasiv, cantitativ şi valoric sau numai
valoric, după caz, aflate în patrimoniul unităţii la data la care se efectuează”2.

2
Dorina Budugan, Contabilitate şi control de gestiune, Ediţia a II-a, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2002, p. 95;

40
 Conform prevederilor Legii contabilităţii, inventarierea poate fi efectuată: la
începutul activităţii, obligatoriu o inventariere generală a patrimoniului cel puţin o
dată pe an, în cazul fuzionării sau încetării activităţii, precum şi în alte situaţii
prevăzute de lege.
În Normele privind organizarea şi efectuarea inventarierii patrimoniului se
precizează că în listele de inventariere evaluarea stocurilor trebuie făcută cu
respectarea principiului permanenţei metodelor.
Agentul economic poate să-şi organizeze contabilitatea valorilor materiale
alegând între două sisteme de inventariere:
1. sistemul inventarului permanent;
2. sistemul inventarului intermitent.
Sistemul inventarului permanent se aplică de regulă la unităţile patrimoniale
mari şi constă în înregistrarea în contabilitate a tuturor operaţiilor de intrare / ieşire
a bunurilor materiale, fapt ce permite stabilirea şi cunoaşterea în orice moment a
stocurilor, din punct de vedere cantitativ şi valoric. Înregistrarea se face la nivelul
costului de achiziţie, de producţie sau a preţului standard, după caz.
La sfârşitul perioadei de gestiune, valoarea stocurilor se stabileşte folosind
relaţia:
Sf = Si + I – E,
în care Sf – valoarea stocurilor finale, stabilite prin inventariere
Si – valoarea stocurilor iniţiale
I – valoarea intrărilor
E – valoarea ieşirilor
La finele exerciţiului financiar, soldurile conturilor de stocuri se compară cu
stocurile faptice stabilite prin inventariere, iar eventualele diferenţe (plusuri sau
minusuri de inventar) se regularizează, aducându-se stocurile la nivelul lor real.
Aplicarea acestui sistem generează costuri ridicate, dar are avantajul că
permite cunoaşterea în orice moment a cantităţii şi valorii bunurilor materiale
existente în stoc cu o precizie destul de mare.

41
 Sistemul inventarului intermitent poate fi aplicat în unităţi mici sau mijlocii
şi constă în stabilirea ieşirilor şi înregistrarea lor în contabilitate pe baza
inventarierii stocurilor la finele perioadei de gestiune. În acest caz, ieşirile se
determină ca diferenţă între valoarea stocurilor iniţiale plus valoarea intrărilor, pe
deoparte şi valoarea stocurilor finale stabilite prin inventariere, pe de altă parte.
Relaţia de calcul a ieşirilor este următoarea:
E = Si + I – Sf
În cazul utilizării acestei metode, se renunţă la utilizarea în cursul lunii a
conturilor de stocuri pentru evidenţierea intrărilor şi, respectiv, a recalculării stocurilor
scriptice după fiecare intrare. Prin urmare, conturile de stocuri se utilizează numai la
începutul şi sfârşitul lunii, iar intrările de stocuri din timpul lunii sunt contabilizate
direct în conturile de cheltuieli corespunzătoare, la cost de achiziţie, preţ de factură sau
preţ prestabilit, după caz. La sfârşitul fiecărei luni se stabilesc stocurile finale prin
inventariere şi se înregistrează în conturile de stocuri iniţiale ale lunii următoare şi ele
se vor anula prin includerea lor pe cheltuieli la începutul lunii următoare.
Metoda inventarului intermitent constă în:
 înregistrarea tuturor intrărilor de stocuri, din cursul unui exerciţiu
financiar, direct în conturile de cheltuieli privind consumul acestor stocuri;
 regularizarea stocurilor la finele exerciţiului financiar pe bază de
inventare faptice prin:
 destocarea stocului iniţial reprezentat de soldul iniţial al contului de
stocuri, sub premisa că acesta s-a consumat în cursul exerciţiului financiar,
 restocarea stocului faptic determinat pe baza inventarului de la finele
exerciţiului financiar, prin corectarea cheltuielilor privind consumurile de stocuri.
În urma acestei tehnici de înregistrare, conturile de stocuri reflectă mărimea
reală a acestora, iar conturile de cheltuieli privind consumurile de stocuri reflectă
cheltuielile efective cu aceste consumuri.
Exemplu :
O societate comercială prezintă următoarele informaţii privind stocul de
materii prime:

42
 a) destocarea stocului iniţial, în costuri istorice = 560.000 lei
601 = 301 560.000 560.000
Cheltuieli cu Materii
materiile prime prime

b) intrări în stoc de la furnizori

% = 401 - 297.500
601 Furnizori 250.000
Cheltuieli cu materiile
prime 47.500
4426
TVA deductibilă

c) restocarea stocului final, după inventariere:

301 = 601 150.00 150.000

Materii prime Cheltuieli cu 0
materiile
prime

Metoda inventarului intermitent poate fi utilizată de unităţile mici şi

mijlocii şi constă în neurmărirea prin contabilitatea sintetică a intrărilor şi ieşirilor
de stocuri în cursul perioadelor. Conturile de stocuri se utilizează numai la finele
perioadelor de gestiune, când se debitează cu soldurile finale existente la locurile
de depozitare stabilite prin inventariere. Mişcările de stocuri din cursul perioadei
nu afectează conturile de stocuri, ci direct conturile de cheltuieli.
Tehnica aplicării inventarului intermitent diferă la stocurile procurate din
afara unităţii faţă de cele provenite din producţia proprie, şi anume:
a) pentru stocurile aprovizionate din afara unităţii se parcurg următoarele
etape:

43
  se stornează stocurile iniţiale ale perioadei din conturile de stocuri
pentru a reveni asupra conturilor de cheltuieli, unde au fost înregistrate
la început;
 achiziţiile de bunuri efectuate de la furnizori se înregistrează direct
asupra conturilor de cheltuieli;
 la finele perioadei se inventariază bunurile aprovizionate sau provenite
din perioada precedentă, neconsumate, cu care se degrevează
cheltuielile prin trecerea lor asupra conturilor de stocuri.
Prin parcurgerea acestor etape, soldurile conturilor de cheltuieli reflectă
bunurile consumate în timpul perioadei, calculate după relaţia:
Ieşiri = Stoc iniţial + Intrări – Stoc final
În perioada următoare operaţiile descrise mai sus se repetă.

INVENTARUL INTERMITENT AL
INTRĂRILOR DE STOCURI PROVENITE
DIN APROVIZIONĂRI

FLUX REAL

Consum productiv
APROVIZIONARE UTILIZARE (nu se contabilizează)
(cumpărare) (destinaţie)

Revânzare
SE CONTABILIZEAZĂ

CAZ PARTICULAR
(se contabilizează)
40x „Furnizori şi 60x „Cheltuieli
conturi asimilate” privind stocurile”

41x „Clienţi şi 707 „Venituri

conturi din vânzarea
asimilate” mărfurilor
44
 Figura nr. 3.1 Inventarul intermitent al intrărilor de stocuri provenite din
aprovizionări3

REGULARIZAREA STOCURILOR
PROVENITE DIN APROVIZIONĂRI

SE CONTABILIZEAZĂ

3xx „Stocuri” 60x „Cheltuieli privind

(provenite din stocurile”
aprovizionări)

Cu soldul iniţial: 60x = 3xx

Cu soldul final: 3xx = 60x

Figura nr. 3.2 Inventarul intermitent al regularizării stocurilor provenite din

aprovizionări4

b) pentru stocurile provenite din producţie proprie se parcurg următoarele

etape:
 se stornează stocurile iniţiale ale perioadei din conturile de stocuri
pentru a anula veniturile constituite cu acestea la finele perioadei
precedente;

3
Sursa: Atanasiu Pop, Contabilitatea financiară românească armonizată cu Directivele Contabile Europene,
Standardele Internaţionale de Contabilitate, Editura Intelcredo, 2002, p. 415;
4
4 Ibidem, p .416;

45
  bunurile obţinute din producţie proprie nu se înregistrează în
contabilitatea sintetică, ci numai în evidenţa operativă de la locurile
de depozitare;
 pe măsura vânzării, stocurile se vor înregistra asupra conturilor de
venituri, fără să fie nevoie destocarea lor;
 la finele perioadei se inventariază bunurile obţinute din producţie
proprie, inclusiv cele provenite din perioada precedentă, dar
nevândută şi se înregistrează asupra conturilor de venituri din
producţia stocată.
Prin parcurgerea acestor etape, soldurile conturilor de venituri reflectă
bunurile produse în unitate, calculate după relaţia:

Intrări = Stoc iniţial + Vânzări – Stoc final

În perioada următoare operaţiile descrise mai sus se repetă.

c) pentru producţia în curs de execuţie, determinarea ei se face numai la sfârşitul

perioadei prin metode diferite şi se înregistrează în contabilitate ca stocuri la
costurile corespunzătoare, dar la începutul perioadei următoare operaţia
respectivă se stornează în „roşu”.
Folosirea acestei metode presupune:
 utilizarea ca preţuri de înregistrare în contabilitatea stocurilor, a
costului de achiziţie pentru bunurile achiziţionate din afara unităţii
şi, respectiv, a preţurilor de producţie pentru bunurile obţinute din
producţie proprie;
 nu trebuie utilizate conturi de diferenţe de preţ aferente stocurilor;
 nu este necesară organizarea unei contabilităţi analitice a stocurilor.

46
 REGULARIZAREA STOCURILOR
PROVENITE DIN PRODUCŢIE PROPRIE

SE CONTABILIZEAZĂ

3xx „Stocuri” 711 „Variaţia

(provenite din stocurilor”
producţie proprie)

Cu soldul iniţial: 711 = 3xx

Cu soldul final: 3xx = 711

Figura nr. 3.3 Inventarul intermitent al regularizării stocurilor provenite din

producţie proprie5

În cazul utilizării inventarului intermitent, organizarea şi conducerea

contabilităţii interne a stocurilor este mai puţin complexă deoarece este eliminată
întocmirea documentelor de evidenţă a ieşirilor de stocuri, iar pe de altă parte
impune inventarieri faptice la intervale scurte de timp, uneori greu de realizat.
Inventarul intermitent prezintă o serie de avantaje: este simplu, mai puţin
costisitor decât inventarul permanent, necesită volum mic de muncă.
Există însă şi dezavantaje :

5
Ibidem, p. 417;

47
 1. eventualele erori sau omisiuni la inventarierea stocurilor pot
duce la alterarea informaţiilor pentru conturile de stocuri.
2. există tendinţa de a subevalua stocurile din motive fiscale,
ceea ce duce la creşterea artificială a cheltuielilor şi deci la
reducerea profitului impozabil.
Normele contabile româneşti nu precizează în care circuit contabil
(contabilitate financiară sau de gestiune) trebuie organizată contabilitatea stocurilor
prin inventar permanent sau intermitent dar menţionează că în cazul folosirii
inventarului permanent, contabilitatea analitică a stocurilor se poate organiza după
una din următoarele metode: metoda operativ – contabilă, metoda cantitativ –
valorică şi cea global – valorică. De aici se desprinde clar pe de o parte ideea unui
inventar permanent atât în contabilitatea financiară, cât şi în contabilitatea de
gestiune, iar pe de altă parte ideea unui inventar intermitent în contabilitatea
financiară neurmat de un inventar permanent în contabilitatea de gestiune. Toate
aceste aspecte au determinat pe practicieni să opteze pentru sistemul inventarului
permanent atât în organizarea şi conducerea contabilităţii financiare, cât şi a
contabilităţii de gestiune. Există păreri potrivit cărora „contabilitatea internă nu
poate adopta decât metoda inventarului permanent, în condiţiile în care prin
sistemul de conturi analitice se realizează evidenţa cantitativ – valorică pe feluri de
bunuri stocate şi pe gestiuni”6.
Alţi autori precizează că „în cazul organizării şi conducerii contabilităţii de
gestiune în sistem integrat cu contabilitatea financiară evidenţa stocurilor prin
inventar permanent se realizează în contabilitatea financiară, iar în cazul
organizării contabilităţii de gestiune în circuit autonom, evidenţa stocurilor prin
inventar permanent se realizează în contabilitatea de gestiune urmând ca în
contabilitatea financiară să se conducă evidenţa stocurilor numai pe bază de
inventar intermitent”7.

6
Dorina Budugan, op. cit., p. 99, după Mihai Ristea, Contabilitatea societăţilor comerciale, vol. I, C.E.C.C.A.R.,
Bucureşti, 1995, p. 257;
7
Idem, după P. Dumbravă, A. Pop, Contabilitatea de gestiune în industrie, Editura Intelcredo, Deva, 1997, p. 315;

48
 3.2 Obiectivele şi factorii organizării contabilităţii stocurilor

Obiectivele contabilităţii stocurilor şi a producţiei în curs de execuţie sunt, în

principal legate de realizarea funcţiilor comerciale ale întreprinderii.
Principalele obiective ce revin contabilităţii în acest domeniu sunt:
A. Urmărirea şi controlul realizării programului de aprovizionare. Prin
organizarea evidenţei pe grupe şi feluri de stocuri, precum şi a cheltuielilor de
transport – aprovizionare pe feluri de cheltuieli, comparate permanent cu
prevederile programelor, se asigura informaţii utile cu privire la stadiul
aprovizionării.
B. Asigurarea integrităţii patrimoniale a stocurilor la locurile de depozitare
şi urmărirea permanentă a mişcării lor. Se asigură prin organizarea contabilităţii
mijloacelor circulante materiale pe gestiuni şi, în cadrul acestora, pe feluri de
stocuri, cantitativ şi valoric, înregistrarea exactă şi la timp a cuantumului
mişcărilor şi a diferenţelor constatate la inventariere, sesizarea existenţei stocurilor
fără utilitate sau cu mişcare lentă, pentru luarea măsurilor necesare lichidării lor.
C. Urmărirea utilizării raţionale a mijloacelor materiale aprovizionate
impune un asemenea mod de organizare care să permită respectarea normelor de
consum specific la eliberarea lor din depozit, evidenţa economiilor sau a
materialelor ne utilizate, precum şi a materialelor recuperabile rezultate din
prelucrarea în secţiile de fabricaţie.
D. Asigurarea delimitării cheltuielilor de transport – aprovizionare faţă de
valoarea materialelor aprovizionate impune organizarea contabilităţii astfel încât
acestea să poată furniza informaţii cu privire la nivelul şi structura cheltuielilor de
transport aprovizionare.
E. Înregistrarea şi controlul valorificării stocurilor de mărfuri şi a
celorlalte categorii de stocuri destinate a fi livrate terţilor.
F. Evidenţa şi urmărirea stocurilor de produse în procesul obţinerii şi
livrării la preţuri competitive.

49
 G. Evaluarea realistă a stocurilor şi determinarea influenţelor asupra
patrimoniului şi rezultatelor, prin aplicarea corectă a regulilor de evaluare.
H. Promovarea principiului prudenţei şi principiului continuităţii activităţii
la evaluarea şi înregistrarea în contabilitate a stocurilor.
Realizarea acestor obiective este condiţionată de studierea şi luarea în
considerare a factorilor specifici care influenţează organizarea contabilităţii
activelor circulante materiale printre care:
A. mărimea întreprinderii, ca factor care determină alegerea metodei
de contabilitate sintetică a stocurilor, fie metoda inventarului permanent, fie
metoda inventarului intermitent.
B. structura organizatorică şi funcţională a gestiunilor de stocuri,
determină circuitul documentelor primare şi evidenţa analitică pe gestiuni. Modul
de organizare a activităţii de aprovizionare şi livrare, depozitare şi mişcare a
stocurilor de materiale constituie premise de bază a contabilităţii, întrucât
operaţiile specifice lor generează o mare diversitate de documente primare de a
căror corectă întocmire şi completare depinde gradul de exactitate a informaţiilor
furnizate.
C. caracteristicile tehnico – productive ale activelor circulante materiale,
în funcţie de care se face clasificarea acestora; se stabilesc principalele categorii şi
conturile sintetice corespunzătoare lor; se elaborează nomenclatorul stocurilor şi pe
această bază se organizează evidenta operativă şi contabilitatea analitică.
D. decalajul ce poate apărea, uneori, în vânzarea şi livrarea stocurilor.
E. sursele de provenienţă a activelor circulante materiale aprovizionate
(furnizori, din producţie proprie, din prelucrare la terţi ) influenţează, în principal,
conturile sintetice utilizate şi preţurile de evaluare.
F. modul de evaluare a activelor circulante materiale influenţează, în
special, modul de înregistrare a acestora în contabilitatea sintetică, dar şi alegerea
metodelor de determinare a preţurilor de ieşire la stocurile interşanjabile.
G. sistemul de indicatori privind gestiunea de valori materiale
influenţează organizarea contabilităţii stocurilor în vederea calculării mărimii

50
cantitative şi valorice a intrărilor, ieşirilor şi stocurilor, precum şi a cheltuielilor
efective de transport aprovizionare, în funcţie de care se aleg metodele de
contabilitate analitica a stocurilor.
De, asemenea la organizarea contabilităţii activelor circulante materiale
trebuie consideraţi şi alţi factori, ca: documentele însoţitoare la intrarea stocurilor;
amplasarea depozitelor; separarea mijloacelor circulante proprii de cele ce aparţin
terţilor; fazele procesului de aprovizionare, precum şi mijloacele folosite pentru
executarea lucrărilor de evidenţă şi calcul.

3.3 Sistemul purtătorilor primari de informaţii privind stocurile

Organizarea raţională a evidenţei operative şi a contabilităţii stocurilor

presupune ca, în cadrul unităţii, nomenclatorul şi circuitul documentelor
primare să fie concepute astfel încât să permită consemnarea completă şi la
timp a tuturor operaţiunilor privind mişcarea stocurilor. În funcţie de operaţiile
economice care intervin în activitatea agenţilor economici, de căile de intrare
şi de destinaţia ieşirilor, se întocmesc documente specifice. Vom prezenta în
acest capitol principalele documente ce reflectă existenţa şi mişcarea
elementelor de stocuri.
Nota de recepţie şi constatare de diferenţe este un document format A4,
tipărit pe ambele feţe, în blocuri de 150 de file. Serveşte ca:
 document pentru recepţia bunurilor aprovizionate;
 document justificativ pentru încărcare în gestiune;
 act de probă în litigiile cu cărăuşii şi furnizorii, pentru diferenţele
constatate la recepţie;
 document justificativ de înregistrare în contabilitate.
Se foloseşte ca document distinct de recepţie în cazul:
 bunurilor materiale cuprinse într-o factură sau aviz de însoţire a mărfii, care
fac parte din gestiuni diferite;

51
  bunurilor materiale primite spre prelucrare, în custodie sau în păstrare;
 bunurilor materiale procurate de la persoane fizice;
 bunurilor materiale care sosesc neînsoţite de documente de livrare;
 bunurilor materiale care prezintă diferenţe la recepţie;
 mărfurilor intrate în gestiunile la care evidenţa se ţine la preţ de vânzare cu
amănuntul sau en-gros.
În cazurile menţionate, precum şi pentru materialele a căror valoare se
înregistrează direct pe cheltuieli, recepţia şi încărcarea în gestiune se fac pe baza
documentului de livrare care însoţeşte transportul (factura, avizul de însoţire a mărfii).
Se întocmeşte în două exemplare, potrivit prevederilor legale, la locul de
depozitare sau în unitatea cu amănuntul, după caz, pe măsura efectuării recepţiei. În
situaţia în care la recepţie se constată diferenţe, Nota de recepţie şi constatare de
diferenţe se întocmeşte în trei exemplare de către comisia de recepţie legal constituită.
În cazul când bunurile materiale sosesc în tranşe, se întocmeşte câte un
formular pentru fiecare tranşă, care se anexează apoi la factura sau la avizul de
însoţire a mărfii.
Datele de pe verso nu se completează decât atunci când se constată
diferenţe la recepţie.
Circulă:
 la gestiune, pentru încărcarea în gestiune a bunurilor materiale
recepţionate (toate exemplarele);
 la compartimentul financiar – contabil, pentru întocmirea formelor privind
lichidarea diferenţelor constatate (toate exemplarele), precum şi pentru
înregistrarea în contabilitatea sintetică şi analitică, ataşată la documentele
de livrare (factura sau avizul de însoţire a mărfii);
 la unitatea furnizoare (exemplarul 2) şi la unitatea de transport
(exemplarul 3), pentru comunicarea lipsurilor stabilite.
Se arhivează la compartimentul financiar – contabil.

52
 Bon de primire în consignaţie este format A4, tipărit pe ambele feţe, în carnete
a 100 de file.
Serveşte ca:
 dovada de primire / predare a obiectului spre vânzare în consignaţie;
 act de plată către deponent;
 document de înregistrare în contabilitate.
Se întocmeşte de unităţile de consignaţie în două exemplare. La primirea
obiectelor se face descrierea caracteristicilor obiectelor şi se stabileşte preţul de
vânzare în funcţie de preţul de evaluare sau de achiziţie.
Ambele exemplare sunt semnate de deponent şi preţuitor, din care primul
exemplar este predat deponentului drept dovadă că a predat obiectul pentru vânzare
în regim de consignaţie.
Reducerile de preţ se calculează pe baza unei declaraţii semnate de deponent,
în care se specifică noul preţ de evaluare sau de achiziţie şi se completează rubricile
destinate acestei operaţii.
Restituirile se fac la cererea deponentului, semnându-se pentru primirea
obiectelor restituite.
În cazul în care deponentul este agent economic plătitor de TVA, mărfurile
depuse în consignaţie sunt însoţite de avizul de însoţire a mărfii care va purta
menţiunea: „pentru vânzare în regim de consignaţie”. Unitatea de consignaţie va
face încărcarea în gestiune cu mărfurile primite spre vânzare pe baza facturii
primite de la deponent (agent economic), în momentul în care marfa a fost
vândută.
Încasarea valorii obiectelor vândute în consignaţie se face pe baza bonului
de primire prezentat de titular, semnând pentru primirea sumei în rubrica destinată
acestei operaţii.
Exemplarul al doilea constituie fişa de evidenţă pentru înregistrarea în
contabilitatea unităţii.
Circulă la:

53
  deponent pentru confirmarea de predare a obiectului pentru vânzare în
consignaţie (exemplarul 1);
 la casierie pentru plata sumei (exemplarul 1);
 la compartimentul financiar – contabil (exemplarul 2).
Se arhivează la compartimentul financiar – contabil (exemplarele 1 şi 2).
Bon de predare, transfer, restituire este de format ½ A4, tipărit pe ambele
feţe, în blocuri a 100 de file.
În cazul utilizării ca bon de predare a produselor finite la depozit
Serveşte ca:
 document de predare la magazie a produselor finite;
 document justificativ pentru încărcare în gestiune;
 document justificativ de înregistrare în evidenţa magaziei şi în
contabilitate;
 sursă de date pentru urmărirea realizării producţiei;
 sursă de date pentru calculul şi plata salariilor.
Se întocmeşte în două exemplare, pe măsura predării la magazie a
produselor, de către secţie, atelier.
Dacă operaţiile de predare / primire a produselor nu pot fi suspendate în
timpul inventarierii magaziei de produse finite, comisia de inventariere trebuie să
înscrie pe documentul respectiv menţiunea „primit în timpul inventarierii”.
Circulă:
 la inginerul - şef, directorul tehnic sau conducătorul societăţii
respective, pentru certificarea executării efective a produselor de
natura maşinilor, utilajelor, instalaţiilor sau altor mijloace fixe de
aceeaşi natură;
 la magazia de produse finite, semnându-se de predare de către secţie
(atelier) şi de primire în gestiune de către gestionar (ambele
exemplare);

54
  la compartimentul CTC pentru efectuarea controlului tehnic de
calitate, semnându-se pentru certificarea acestui control (ambele
exemplare);
 la compartimentul financiar – contabil pentru efectuarea înregistrărilor
în contabilitatea sintetică şi analitică (exemplarul 1);
 la compartimentul care urmăreşte realizarea producţiei (exemplarul
2).
Se arhivează:
 la compartimentul financiar – contabil sau persoana care conduce
evidenţa (exemplarul 1);
 la compartimentul care urmăreşte realizarea producţiei (exemplarul 2).
În cazul utilizării ca bon de predare a materialelor refolosibile la magazie
Serveşte ca:
 document de predare la magazie a materialelor refolosibile rezultate din
secţiile de fabricaţie principale şi auxiliare;
 document justificativ pentru încărcare în gestiune;
 document justificativ de înregistrare în evidenţa magaziei şi în
contabilitate.
Se întocmeşte în două exemplare, pe măsura predării la magazie a
materialelor refolosibile de către secţii, ateliere şi se semnează de şeful secţiei care
dispune predarea.
Circulă:
 la magazia de materiale refolosibile, semnându-se de predare de către
delegatul secţiei, atelierului şi de primire în gestiune de către gestionar
(ambele exemplare);
 la compartimentul financiar – contabil sau persoana care conduce evidenţa,
pentru efectuarea înregistrărilor în contabilitatea sintetică şi analitică
(exemplarul 1 pentru evidenţa materialelor şi exemplarul 2 pentru evidenţa
costurilor).

55
 Se arhivează la compartimentul financiar – contabil (ambele exemplare).
În cazul utilizării ca bon de predare a semifabricatelor la magazie
Serveşte ca :
 document de predare la magazie sau între secţii a semifabricatelor rezultate
din producţie;
 document justificativ pentru încărcare în gestiune;
 document justificativ de înregistrare în evidenţa magaziei şi în contabilitate;
 sursa de date pentru calculul şi plata salariilor.
Se întocmeşte în două exemplare, pe măsura predării la magazie a
semifabricatelor de către secţie, atelier.
Dacă operaţiile de predare – primire a semifabricatelor nu pot fi suspendate
în timpul inventarierii magaziei de semifabricate, comisia de inventariere trebuie
sa înscrie pe documentul respectiv menţiunea „primit în timpul inventarierii”.
Circulă:
 la magazia de semifabricate pentru predarea cantităţilor prevăzute, semnându-
se de predare de către delegatul secţiei care face predarea şi de primire în
gestiune de către gestionar (ambele exemplare);
 la compartimentul CTC pentru efectuarea controlului tehnic de calitate,
semnându-se pentru certificarea acestui control (ambele exemplare);
 la compartimentul financiar – contabil pentru efectuarea înregistrărilor în
contabilitatea sintetică şi analitică (exemplarul 1, direct de la magazie);
 la compartimentul care urmăreşte realizarea producţiei (exemplarul 2).
Se arhivează la compartimentul financiar – contabil (ambele exemplare).
În cazul utilizării ca bon de transfer între două gestiuni aflate în incinta unităţii
Serveşte ca:
 dispoziţie de transfer a valorilor materiale de la o gestiune la alta în incinta
unităţii;
 document justificativ pentru scădere din gestiunea predătorului şi de
încărcare în gestiunea primitorului.

56
 Se întocmeşte în două exemplare, pe măsură ce se efectuează transferuri, de
către organul care dispune transferul, care semnează la rubrica corespunzătoare.
Transferul se efectuează numai între gestiuni din incinta aceleiaşi unităţi. În cazul
gestiunilor dispersate teritorial, se întocmeşte Aviz de însoţire a mărfii.
Circulă:
 la magazia predătoare pentru eliberarea cantităţilor prevăzute, semnându-se de
predare de către gestionar (ambele exemplare);
 la delegatul magaziei primitoare care semnează de primire pe exemplarul 1 şi
reţine exemplarul 2;
 la compartimentul financiar – contabil, ambele exemplare, care, după
confruntarea lor, stau la baza efectuării înregistrărilor în evidenţa magaziilor.
Se arhivează la compartimentul financiar – contabil.
În cazul utilizării ca bon de restituire
Serveşte ca:
 dispoziţie de restituire la magazie a valorilor materiale nefolosite (materiale
şi semifabricate) de secţiile de fabricaţie principale şi auxiliare;
 document justificativ de încărcare în gestiunea primitorului;
 document justificativ de înregistrare în evidenţa magaziei şi în contabilitate.
Se întocmeşte în două exemplare, pe măsura restituirii la magazie a valorilor
materiale, de organul care efectuează restituirea (secţii, ateliere) şi care semnează
la rubrica corespunzătoare.
Nu se completează rubrica „Unitatea”.
Circulă:
 la magazie, pentru primirea cantităţilor restituite, semnându-se de predare de
către delegatul secţiei (atelierului) care face restituirea şi de primire de către
gestionar (ambele exemplare);
 la compartimentul financiar – contabil, pentru efectuarea înregistrărilor în
contabilitatea sintetică şi analitică (exemplarul 1 pentru evidenţa
materialelor, exemplarul 2 pentru evidenţa costurilor).

57
 Se arhivează la compartimentul financiar – contabil (ambele exemplare).
Bon de consum şi Bon de consum colectiv este format ½ A4, tipărit pe
ambele feţe, în blocuri a 100 de file.
Serveşte ca:
 document de eliberare din magazie pentru consum a unui singur material,
respectiv a mai multor materiale, după caz;
 document justificativ de scădere din gestiune;
 document justificativ de înregistrare în evidenţa magaziei şi în contabilitate.
Se întocmeşte în două exemplare, pe măsura lansării, respectiv eliberării
materialelor din magazie pentru consum, de compartimentul care efectuează
lansarea, pe baza programului de producţie şi a consumurilor normate, sau de alte
compartimente ale unităţii, care solicită materiale pentru a fi consumate.
Bonul de consum se poate întocmi într-un exemplar în condiţiile utilizării
tehnicii de calcul.
Bonul de consum colectiv, în principiu, se întocmeşte pe formulare
separate pentru materialele din cadrul aceluiaşi cont de materiale, loc de
depozitare şi loc de consum.
În situaţia când materialul solicitat lipseşte din depozit, se procedează în
felul următor:
 în cazul bonului de consum se completează spaţiul următor cu denumirea
materialului înlocuitor, după ce, în prealabil, pe verso formularului se obţin
semnăturile persoanelor autorizate să aprobe folosirea altor materiale decât
cele prevăzute în consumurile normate;
 în cazul bonului de consum colectiv, se taie cu o linie denumirea
materialului înlocuit şi se semnează pentru aprobarea înlocuirii, în dreptul
rândului respectiv. După înscrierea denumirii materialului înlocuitor se
întocmeşte un bon de consum separat, aplicându-se un semn distinctiv (în
cazul unităţilor economice), sau materialul înlocuitor se înscrie pe un rând
liber în cadrul aceluiaşi bon de consum.

58
 În bonul de consum, coloanele „Unitatea de măsură” şi „Cantitatea necesară” de
pe rândul 2 se completează în cazul când se solicită şi se eliberează din magazie
materiale cu două unităţi de măsură.
Dacă operaţiile de predare – primire a materialelor nu pot fi suspendate în
timpul inventarierii magaziei de materiale, comisia de inventariere trebuie să
înscrie pe documentul respectiv menţiunea „predat în timpul inventarierii”.
Circulă:
 la persoanele autorizate sa semneze pentru acordarea vizei de necesitate
(ambele exemplare);
 la persoanele autorizate sa aprobe folosirea altor materiale, în cazul
materialelor înlocuitoare la unităţile economice;
 la magazia de materiale, pentru eliberarea cantităţilor prevăzute,
semnându-se de predare de către gestionar şi de primire de către
delegatul care primeşte materialele (ambele exemplare);
 la compartimentul financiar – contabil, pentru efectuarea înregistrărilor
în contabilitatea sintetică şi analitică (ambele exemplare).
La unităţile economice, exemplarul 1 circulă la contabilitatea materialelor,
ca document de scădere din gestiune, iar exemplarul 2 serveşte la înregistrarea în
contabilitate a costurilor.
La instituţii publice, exemplarul 2 rămâne la emitent.
Se arhivează la compartimentul financiar – contabil.
Fişa limită de consum şi Fişa limită de consum colectivă este un document
format A5 şi A4, tipărite pe ambele feţe, în blocuri a 100 de file.
Serveşte ca:
 document de stabilire a cantităţii limită dintr-un material, sau pentru mai
multe materiale necesare executării unui produs (comandă) sau unei lucrări;
 document de eliberare succesivă a aceluiaşi fel de material pentru acelaşi
produs (comandă sau lucrare);
 document justificativ de scădere din gestiune;

59
  document de stabilire a economiilor sau depăşirilor de materiale;
 document justificativ de înregistrare în evidenţa magaziei şi în contabilitate.
Se întocmeşte manual sau cu ajutorul tehnicii de calcul, în două exemplare,
la începutul lunii sau lansării produsului (comenzii sau lucrării), de
compartimentul de planificare (tehnic) sau de lansare, pe baza programului de
producţie şi a consumurilor normate.
În cazul fişei limită de consum, dacă în cursul lunii se produc modificări în
programul de producţie, compartimentul de planificare (tehnic), sau de lansare
modifică, în mod corespunzător, cantitatea limită de material (col. „i”), înscriind în col.
„d” cantitatea care se suplimentează sau se scade.
În cazul când în cursul lunii se fac înlocuiri întâmplătoare cu alte materiale
pentru care se întocmesc bonuri de consum distincte, se corectează cantitatea limită
(col. „i”), înscriindu-se în coloanele respective (col. „g” şi „h”) numărul bonului de
consum şi cantitatea eliberată.
Eliberările de materiale se înregistrează în fişele de magazie la terminarea
executării produsului, lucrării, sau la închiderea comenzii (dacă acestea se termină în
cursul lunii), sau la sfârşitul lunii.
Valoarea economiilor sau depăşirilor de materiale se completează la unităţile
economice unde nu există producţie neterminată.
În cazul fişei limită de consum colectivă, dacă în cursul lunii se produc
modificări în programul de producţie, compartimentul de planificare (tehnic) sau
de lansare determină cantitatea care se suplimentează sau se scade, înscriindu-se în
rubrica respectivă din antetul coloanelor rezervate fiecărui material.
În cazul în care, în cursul lunii, se fac înlocuiri întâmplătoare cu alte
materiale decât cele stabilite la întocmirea documentului, coloanele rezervate
materialului înlocuit se barează. De asemenea, în rubrica „Diminuare” se înscrie
cantitatea cu care se corectează cantitatea limită iniţială, iar pentru materialul
înlocuitor se utilizează un alt grup de coloane libere.
Circulă:

60
  la persoanele autorizate sa semneze pentru acordarea vizei de necesitate
(ambele exemplare);
 la persoanele autorizate să aprobe înlocuirea, suplimentarea, sau diminuarea
cantităţilor de materiale cu ocazia modificării programului de producţie
(ambele exemplare);
 la magazia de materiale, pentru înscrierea cantităţilor eliberate, semnându-se
de delegatul care primeşte materialul (exemplarul 1);
 la secţie, atelier, pentru a fi folosite ca cerere de materiale şi situaţie a
eliberărilor în cadrul cantităţii limită, semnându-se de gestionarul magaziei
predătoare (exemplarul 2);
 la compartimentul financiar – contabil pentru înregistrare în contabilitatea
sintetică şi analitică (ambele exemplare). Primul exemplar se utilizează de
contabilitatea materialelor ca document de scădere din gestiune, iar al doilea
exemplar, pentru înregistrarea în contabilitate a costurilor.
Se arhivează la compartimentul financiar - contabil (ambele exemplare).
Lista zilnică de alimente este un document este un document format A4,
tipărit pe ambele feţe, în blocuri a 100 de file.
Serveşte:
 la stabilirea meniurilor zilnice;
 la calculul alocaţiei de hrană şi urmărirea încadrării în nivelul acesteia;
 ca document pentru eliberarea din magazie a alimentelor necesare pregătirii
hranei;
 ca document justificativ de înregistrare în evidenţa magaziei şi în
contabilitate.
Se întocmeşte în două exemplare de către cantinele de pe lângă instituţiile
publice (învăţământ, sănătate, asistenţă socială, organizaţii fără scop lucrativ sau
patrimonial). Documentul se completează de către persoana desemnată de
ordonatorul de credite sau conducătorul unităţii respective pe baza centralizatorului
întocmit pe meniuri.

61
 Pe faţa formularului se înscriu meniurile care urmează a fi servite la mesele
de dimineaţa, la ora 10, la prânz, la ora 16 şi seara, precum şi numărul de porţii
necesare. Totodată, se stabileşte situaţia meselor servite faţă de efectivul care a
servit masa, precum şi suma alocată în ziua respectivă, în funcţie de efectivul la
hrană şi alocaţie cuvenită, determinându-se în acelaşi timp şi economia sau
depăşirea alocaţiei în ziua respectivă şi cumulat, de la începutul anului. Verso
formularului este destinat pentru înscrierea datelor privind cantitatea şi felul de
alimente solicitate, ale celor eliberate, preţul unitar şi valoarea acestora.
Circulă:
 la compartimentul financiar – contabil, pentru calculaţie şi viză şi pentru
efectuarea înregistrărilor în contabilitatea sintetică şi analitică (exemplarul
1);
 la persoana autorizată să aprobe eliberarea alimentelor din magazie;
 la magazia de alimente, pentru eliberarea cantităţilor de alimente prevăzute
şi semnare de predare de către gestionar, de primire de către bucătar, precum
şi de persoana desemnată să asiste şi să confirme predarea - primirea
alimentelor (ambele exemplare );
 la blocul alimentar, cantină, după caz, pentru urmărirea meniurilor preparate
şi a meselor servite (exemplarul 2);
Se arhivează;
 la compartimentul financiar – contabil (exemplarul 1);
 la blocul alimentar, cantină, după caz (exemplarul 2).
Dispoziţie de livrare este un document format A5, tipărit pe ambele feţe, în
blocuri a 100 de file.
Serveşte ca:
 document pentru eliberarea din magazie a produselor, mărfurilor sau altor
valori materiale destinate vânzării;
 document justificativ de scădere din gestiunea magaziei predătoare;

62
  document de bază pentru întocmirea avizului de însoţire a mărfii sau a
facturii, după caz.
Se întocmeşte în două exemplare de către serviciul desfacere.
Circulă:
 la magazie, pentru eliberarea produselor, mărfurilor, sau altor valori
materiale şi pentru înregistrarea în evidenţa magaziei, semnându-se de către
gestionarul predător pentru cantităţile livrate (ambele exemplare);
 la compartimentul desfacere, pentru înregistrarea cantităţilor livrate în
evidenţele acestuia şi pentru întocmirea avizului de însoţire a mărfii sau a
facturii, după caz (exemplarul 2).
Se arhivează:
 la magazie (exemplarul 1);
 la compartimentul desfacere (exemplarul 2).
Borderou de predare a documentelor este un document format A5, tipărit pe
ambele feţe, în blocuri a 100 de file.
Serveşte ca:
 document de predare la contabilitate, de către gestionar, a documentelor
justificative privind mişcarea valorilor materiale;
 document de predare a documentelor justificative între compartimentele
unităţii;
 document de control al sumelor înregistrate în contabilitatea sintetică, prin
confruntarea acestora cu totalul borderoului.
Se întocmeşte în două exemplare, zilnic sau pe măsura predării
documentelor, separat pentru intrări şi separat pentru ieşiri, de gestionar, care
completează toate datele prevăzute de formular, cu excepţia celor referitoare la
valoare, care se completează de compartimentul financiar – contabil.
Se întocmeşte pe baza documentelor justificative privind mişcarea valorilor
materiale şi se semnează de gestionar, pentru predarea documentelor şi de persoana
din compartimentul financiar – contabil desemnată pentru primirea documentelor.

63
 În cazul când se utilizează pentru predarea documentelor justificative între alte
compartimente, se întocmeşte de compartimentul care predă documentele respective.
Întocmirea borderoului nu este obligatorie în cazul când se folosesc alte metode
de predare – primire a documentelor (de exemplu, prin semnare în fişele de magazie).
Circulă:
 la compartimentul financiar – contabil, sau la compartimentele interesate,
însoţite de documentele justificative respective (exemplarul 1);
 rămâne la magazie sau la ceilalţi emitenţi, pentru justificarea predării
documentelor (exemplarul 2).
Se arhivează:
 la compartimentul financiar – contabil sau la celelalte compartimente
primitoare (exemplarul 1);
 la magazie sau la celelalte compartimente emitente (exemplarul 2).
Fişa de magazie este un document format A5 şi ½ X, tipărite pe ambele feţe,
în foi volante, pe carton.
Serveşte ca:
 document de evidenţă la locul de depozitare a intrărilor, ieşirilor şi stocurilor
de valori materiale, cu una sau două unităţi de măsură, după caz;
 document de contabilitate analitică în cadrul metodei operativ – contabile
(pe solduri);
 sursă de informaţii pentru controlul operativ curent şi contabil al stocurilor
de valori materiale.
Se întocmeşte într-un exemplar, separat pentru fiecare fel de material şi se
completează de către:
 compartimentul financiar – contabil, la deschiderea fişei (datele din antet)
şi la verificarea înregistrărilor (data şi semnătura de control). În coloana
„Data şi semnătura de control” semnează şi organul de control financiar,
cu ocazia verificării gestiunii;

64
  gestionar sau persoana desemnată, care completează coloanele privitoare
la intrări, ieşiri sau stoc.
Fişele de magazie se ţin la fiecare loc de depozitare a valorilor materiale,
pe feluri de materiale ordonate pe conturi, grupe, eventual subgrupe, sau în
ordine alfabetică.
Pentru valori materiale primite spre prelucrare de la terţi, sau în custodie se
întocmesc fişe distincte care se ţin separat de cele ale valorilor materiale proprii.
În scopul ţinerii corecte a evidenţei la magazie, persoanele desemnate de la
compartimentul financiar – contabil verifică inopinat, cel puţin o dată pe lună,
modul cum se fac înregistrările în fişele de magazie.
Înregistrările în fişele de magazie se fac document cu document. Stocul se
poate stabili după fiecare operaţie şi obligatoriu zilnic.
Nu circulă, fiind document de înregistrare.
Se arhivează la compartimentul financiar – contabil.

3.4 Reflectarea gestiunii stocurilor în sistemul inventarului intermitent

3.4.1 Contabilizarea stocurilor de materii prime şi materiale consumabile

S.C Pancomserv S.A. Vaslui foloseşte ca materii prime făină albă, iar ca
materiale auxiliare: drojdie, sare, ulei, propionat de calciu – pentru pâine;
ameliorator, drojdie, unt, praf de ouă sau ouă, eventual cacao – pentru biscuiţi; unt
sau margarina, ulei, zahăr, drojdie, ouă, lapte, rahat – pentru cozonac. Materiile
prime se înregistrează analitic în contul 301.1 făină albă, iar materialele auxiliare
la conturile 3021.1 ouă, 3021.2 drojdie, 3021.3 unt, 3021.4 rahat, 3021.5 ulei,
3021.6 alte materiale auxiliare.
În cadrul metodei inventarului intermitent, la deschiderea exerciţiului se
preiau la cheltuielile perioadei stocurile iniţiale, reflectate în conturile din clasa 3
„Conturi de stocuri şi producţie în curs de execuţie”, la nivelul costului efectiv. Pe

65
baza listelor de inventariere, se constată că acest stoc este în valoare de 3380 lei.
Înregistrarea este următoarea:

601 = 301 3380 3380

„Cheltuieli cu „Materii prime”
materiile prime”

În cursul lunii au loc următoarele operaţiuni:

1. Se achiziţionează de la furnizori făină albă, în valoare de 1500 lei, TVA 19 %.

% = 401 - 1785
601 „Furnizori” 1500
„Cheltuieli cu
materiile prime”
4426 285
„TVA
deductibilă”

2. Se achiziţionează din avansuri de trezorerie materii prime la un cost de 760

lei, TVA 19 %.
% = 542 - 1785
601 „Avansuri de 1500
„Cheltuieli cu trezorerie”
materiile prime”
4426 285
„TVA
deductibilă”

66
 3. Se depun de către un acţionar materii prime, în contul capitalului subscris,
în valoare de 2500 lei.

601 = 456 2500 2500

„Cheltuieli cu „Decontări cu
materiile prime” acţionari /
asociaţi privind
capitalul”

4. Se trimit spre prelucrare, la terţi, materii prime în valoare de 3000 lei.

351 = 601 3000 3000

„Materii şi „Cheltuieli cu
materiale aflate materiile prime”
la terţi”

5. Cheltuielile cu transportul materiilor prime la terţi sunt facturate de

unitatea specializată.
% = 401 - 357
351 „Furnizori” 300
„Materii şi
materiale aflate
la terţi” 57
4426
„TVA
deductibilă”

6. Se înregistrează ca mărfuri materii prime ce urmează a fi vândute, în

valoare de 2100 lei, cost efectiv.

67
 607 = 601 2100 2100
„Cheltuieli „Cheltuieli cu
privind materiile prime”
mărfurile”

7. Se trimit unei subunităţi materii prime în valoare de 1500 lei, cost efectiv.

481 = 601 1500 1500

„Decontări între „Cheltuieli cu
unitate şi materiile prime”
subunităţi”

La sfârşitul lunii, se inventariază depozitul de materii prime şi se evaluează

stocul constatat faptic, pe baza datelor din contabilitatea de gestiune, la costul
efectiv de 6420 lei.

301 = 601 6420 6420

„Materii prime” „Cheltuieli cu
materiile prime”

3.4.2 Contabilizarea stocurilor de produse finite şi producţie în curs

de execuţie

Produsele finite rezultate în urma procesului de producţie sunt: franzela de

0,330 g, 0,450 g, cozonac (0,500 kg / bc), biscuiţi, înregistrate în conturile 345.1
Pâine, 345.2 Cozonac, 345.3 Biscuiţi. La sfârşitul lunii, când nu se realizează în

68
totalitate procesul de producţie, producţia neterminată este reflectată în contul 331
„Lucrări şi servicii în curs de execuţie”.
Societatea S.C Pancomserv S.A. Vaslui prezintă la începutul lunii următoarea
situaţie privind produsele finite şi producţia în curs de execuţie:
 franzele (0,450 g): 300 bc, evaluate la costul efectiv de 0,8 lei
 cozonaci (0,500 kg / bc): 150 bc, evaluate la costul efectiv de 5
lei
 producţie în curs de execuţie in valoare de 1500 lei.

711 = % 2490 -
„Variaţia 331 1500
stocurilor” „Produse în curs
de execuţie”
345 990
„Produse finite”

În cursul lunii, se vând 250 bc. franzele la preţul de 1 leu şi 100 bc. cozonaci
la preţul de 7 lei, TVA 19 %.

4111 = % 1130,5 -
„Clienţi” 701 950
„Venituri din
vânzarea
produselor
finite” 180,5
4427
„TVA colectată”

69
 La sfârşitul lunii se determină pe baza inventarierii şi a datelor din
contabilitatea de gestiune stocul de produse finite şi producţie în curs, consemnate
la sfârşitul perioadei în listele de inventariere, la nivelul costului efectiv de 40 lei,
respectiv 300 lei

% = 711 - 340
331 „Variaţia 300
„Produse în curs stocurilor”
de execuţie”
345 40
„Produse finite”

3.4.3 Contabilizarea stocurilor de mărfuri

La începutul lunii, stocul de mărfuri stabilit la sfârşitul lunii anterioare şi

evaluat la costul de achiziţie de 2120 lei se înregistrează pe cheltuieli.

607 = 371 2120 2120

„Cheltuieli „Mărfuri”
privind
mărfurile”

70
 În cursul lunii se înregistrează cumpărări de mărfuri la costul efectiv de
cumpărare de 4500 lei, TVA 19 %.

% = 401 - 5355
607 „Furnizori” 4500
„Cheltuieli
privind
mărfurile” 855
4426
„TVA
deductibilă”

La sfârşitul lunii se înregistrează:

 vânzări totale de mărfuri în valoare de 7520,8 lei, din care
TVA în valoare de 1200,8 lei

5311 = % 7520,8 -
„Casa în lei” 707 6320
„Venituri din
vânzarea
mărfurilor”
4427 1200,8
„TVA colectată”

 pe baza inventarierii şi a datelor din contabilitatea de

gestiune, se înregistrează stocul de mărfuri existent la
nivelul preţului de cumpărare de 1520 lei.

71
 371 = 607 1520 1520
„Mărfuri” „Cheltuieli
privind
mărfurile”

CONCLUZII ŞI PROPUNERI

Se observă că în 2005, S.C Pancomserv S.A. Vaslui a dus o politică în direcţia

extinderii pieţei de desfacere a produselor sale. Principalele investiţii realizate în 2004,
care au urmărit contracararea situaţiei de fapt din economia românească, astfel încât
firma Pancomserv S.A. Vaslui să fie în continuare viabilă în cadrul fluxurilor de
transport, au început să dea rezultatele pozitive în anul 2005.
În ceea ce priveşte activele circulante, s-a observat o scădere a stocurilor. Firma a
redus din cheltuielile cu depozitarea folosind o strategie mai riscantă, cu stocuri reduse.
În aceeaşi perioadă se observă creşterea creanţelor, ceea ce reprezintă un semnal
în ceea ce priveşte solvabilitatea firmei. Întreprinderea trebuie să fie foarte atentă pentru
a nu întra în incapacitate de plată.
În ultimii ani, resursele permanente nu sunt suficiente pentru a finanţa totalitatea
imobilizărilor, de aceea se recurge la împrumuturi pe termen lung şi mediu şi la
folosirea excedentului de resurse temporare peste nevoile temporare.

72
 Creanţele şi obligaţiile au crescut într-un ritm superior celui aferent cifrei de
afaceri, ceea ce influenţează nefavorabil fluxul de disponibilităţi. Indicatorii de bonitate
ai firmei arată o situaţie normală. Rezultatele din exploatare reflectă o activitate
satisfăcătoare, dar trebuie să se obţină profit şi în activitatea financiară şi extraordinară
în următorii ani.
Măsurile ce vor fi luate în viitor ar putea fi:
 continuarea politicii de imagine a firmei;
 promovarea produselor firmei;
 creşterea gradului de comercializare a produselor firmei;
 asigurarea unei game sortimentale cât mai complete;
 menţinerea unui program optim de aprovizionare a reţelei;
 cucerirea de noi pieţe de desfacere;
 modernizarea în continuare a reţelei comerciale proprii;
 intensificarea studiului de piaţă;
 accentuarea motivării personalului;
 asigurarea unui număr de angajaţi optim;
 creşterea productivităţii muncii;
 stocurile să fie menţinute la un nivel care să nu ducă la întreruperi în
producţie, dar nici să nu genereze cheltuieli mari de depozitare şi
aprovizionare;
 accelerarea procesului de încasare a creanţelor;
 evitarea recurgerii la îndatorare ca sursă de finanţare, în favoarea utilizării
surselor proprii de finanţare;
 firma trebuie să fie mai severă în criteriile pe baza cărora se acordă
credite clienţilor;
 gestionarea atentă a activelor circulante, astfel încât datoriile devenite
exigibile să poată fi acoperite în momentul exigibilităţii;
 creşterea vitezei de rotaţie a activelor circulante, în fiecare stadiu al
rotaţiei capitalului investit; aprovizionarea să se facă la timp iar stocurile

73
 de materiale, piese de schimb, materiale de natura obiectelor de inventar
etc. să fie reduse la minimum necesar.
Aceasta presupune ca aprovizionarea cu materiale să se facă de la sursele cele
mai apropiate şi cu mijloace de transport economice. Trebuie să se reducă pierderile de
materiale prin îmbunătăţirea condiţiilor de depozitare şi de păstrare a materialelor,
modernizarea operaţiilor de încărcare, descărcare, ridicarea calificării personalului de la
magazie şi depozite.
În stadiul producţiei, căile principale de accelerare a vitezei de rotaţie a activelor
circulante vizează reducerea duratei ciclului de producţie şi diminuarea consumurilor de
materii prime prin:
 asimilarea de produse noi şi cu consumuri reduse şi performanţe
superioare;
 perfecţionarea proceselor şi procedeelor tehnologice;
 organizarea corespunzătoare a muncii;
 organizarea raţională a transportului intern şi a aprovizionării
locului de muncă.
În stadiul vânzării este necesară creşterea ritmului vânzărilor prin:
 adăugarea la contractele de livrare a producţiei a calităţii şi termenilor
precis specificaţi;
 modernizarea transportului produselor finite şi semifabricatelor de la
secţiile de producţie la magazinele de produse de finite;
 urmărirea modului de executarea prestărilor de servicii de către
întreprinderile sau organizaţiile de transport pentru livrarea în termen către
clienţi a produselor comercializate;
 controlul operativ şi sistematic al modului în care sunt respectate
clauzele contractuale.
Sporirea ritmului de încasare a producţiei livrate se poate realiza prin:
 ţinerea unei evidenţe clare şi la zi a documentelor;
 organizarea în mod judicios a încasării sumelor în curs de decontare;

74
 urmărirea aplicării unor sancţiuni economice şi financiare în cazul
neîndeplinirii condiţiilor contractuale şi a disciplinei decontărilor.

BIBLIOGRAFIE

1. Bouquin, Henri: Contabilitate de gestiune, Editura TipoMoldova, Iaşi, 2004;

2. Budugan, Dorina: Contabilitate şi control de gestiune, Ediţia a II-a, Editura
Sedcom Libris, Iaşi, 2002;
3. Ceauşu, Ioan: Tratat de management, ATTR, Bucureşti;
4. Colasse, Bernard: L’analyse financière de l’entreprise, Troisième édition, Éditions
La Découverte, Paris, 2001;
5. Dubrulle, Louis: Contabilitate de gestiune, Editura Economică, Bucureşti;
6. Epuran, Mihail, Valeria Băbăiţă, Carmen Imbrescu, Teoria contabilităţii, Editura
Economică, Bucureşti, 2004;
7. Epuran, Mihail, Valeria Băbăiţă, Corina Grosu: Contabilitate şi control de
gestiune, Editura Economică, Bucureşti, 1999;
8. Feleagă, Niculae, Ion Ionaşcu: Tratat de contabilitate financiară, vol. I, II, Editura
Economică, Bucureşti, 1998;
9. Horomnea, Emil: Bazele contabilităţii. Concepte, aplicaţii, lexicon, Editura
Sedcom Libris, Iaşi, 2003;
10. Horomnea, Emil: Lexicon contabil – financiar armonizat cu Directivele Europene
şi Standardele Internaţionale de Contabilitate, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2003;
11. Horomnea, Emil: Tratat de contabilitate. Teorii, concepte, principii, standarde,
aplicaţii, vol. I şi II, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2003;
12. Işfănescu, Aurel, Constantin Stănescu, Adrian Băicuşi: Analiza economico –
financiară (cu aplicaţii în societăţile comerciale industriale, de construcţii şi
transporturi), ediţia a II-a – Revăzută şi adăugită - , Editura Economică,
Bucureşti, 2000;

75
 13. Needles, Belverd E. ş.a.: Principiile de bază ale contabilităţii, Editura ARC,
Chişinău, 2000;
14. Nicolescu, Ovidiu: Management comparat, Editura Economică, Bucureşti, 1997;
15. Oprea, Călin (coord.): Contabilitate de gestiune, Editor Tribuna Economică,
Bucureşti, 2000;
16. Oprea, Călin, Mihai Ristea: Bazele contabilităţii, ediţie revăzută şi adăugită,
Editura Didactică şi Pedagogică, R.A., Bucureşti, 2003;
17. Petrescu, Silvia, Marilena Mironiuc: Analiza economico – financiară. Teorie şi
aplicaţii, Editura Tiparul, Iaşi, 2002;
18. Pop, Atanasiu: Contabilitatea financiară românească armonizată cu Directivele
Contabile Europene, Standardele Internaţionale de Contabilitate, Editura
Intelcredo, 2002;
19. Ristea, Mihai, Corina – Graziella Dumitru: Contabilitate aprofundată, Editura
Universitară, Bucureşti, 2003;
20. Tabără, Neculai, Emil Horomnea, Constantin Toma: Analiza contabil – financiară.
Teorii, concepte, metode şi tehnici de valorificare a informaţiei contabil –
financiare în procesul decizional, Editura TipoMoldova, Iaşi;
21. Tabără, Neculai: Contabilitate şi control de gestiune. Studii şi cercetări, Editura
TipoMoldova, Iaşi, 2005;

*** Standardele Internaţionale de Contabilitate

*** M. Of. nr. 48 din 14 ianuarie 2005;
*** M. Of. nr. 1080 din 30 noiembrie 2005;
*** M. Of. nr. 597 din 11 iulie 2005;
*** M. Of. nr. 23 din 12 ianuarie 2004;
*** M. Of. nr. 582 din 6 iulie 2005;
*** M. Of. nr. 242 din 31 mai 1999;
*** M. Of. nr. 1174 din 13 decembrie 2004;
*** M. Of. nr. 23 bis din 7 ianuarie 2005;
*** M. Of. nr. 48 din 28 ianuarie 2003;
*** M. Of. nr. 1042 din 23 noiembrie 2005;
*** M. Of. nr. 153 din 21 februarie 2005;
*** M. Of. nr. 310 din 13 aprilie 2005

76