Celula vegetală

Celula este unitatea de bază structurală, funcțională și genetică a

tuturor organismelor vii. Este cea mai mică unitate de viață, care poate fi
clasificată ca o vietate și este adesea numită bloc de viață.

Organismele inferioare sunt unicelulare, iar cele superioare au corpul

alcatuit din numeroase celule, fiecare cu existenta partial independenta.
Celula este un nivel de organizare a materiei vii care functioneaza ca un
sistem deschis de tip biologic, caracterizat prin integralitate, echilibru
dinamic si capacitate de autoreglare.

Celula bacteriilor si algelor albastre-verzi este de tip procariot. Restul

plantelor, precum si animalele, prezinta celula de tip eucariot. Deosebirile
accentuate dintre ele evidentiaza o discontinuitate a evolutiei în lumea vie.
Caracterul distinctiv esential se refera la modul de organizare a materialului
genetic: la procariote genomul celular este reprezentat printr-o
macromolecula de ADN circulara, dublu catenara, fara continut de proteine
histonice si dispusa liber în citoplasma, pe când la celulele eucariote
materialul genetic este delimitat de citoplasma printr-un învelis nuclear din
doua membrane elementare, iar ADN este în cantitate mai mare si se
asociaza cu proteine histonice.

Un alt caracter esential este acela ca la procariote spatiul intern celular

nu este compartimentat, functiile celulare sunt îndeplinite de structuri
asemanatoare organitelor celulare, realizate de invaginari ale membranei
plasmatice. La eucariote spatiul intern celular este compartimentat de un
sistem de membrane, fiecare compartiment corespunzând unui organit cu
functii în metabolismul material si energetic al celulei.

CELULA EUCARIOTĂ
 Este alcatuita din protoplast (ansamblul componentelor celulare
interne) si perete celular (fig. 1). Protoplastul consta din protoplasma
(totalitatea compusilor vii) si substante ergastice (produsi pasivi ai
protoplastului). Protoplasma este alcatuita din citoplasma si nucleu.
Citoplasma include matrixul citoplasmic (substanta fundamentala) împreuna
cu entitati structurale distincte (plastidele, mitocondriile, microtubulii şi
altele) şi sistemele de membrane (reticulul endoplasmic ţi dictiozomii) ce
sunt suspendate în matrix si pot fi vazute în detaliu doar cu ajutorul
microscopului electronic. De peretele celular citoplasma este delimitata de o
membrana plasmatica denumita plasmalema sau membrana celulara. În
celula eucariota vegetala se mai dezvolta una sau mai multe cavitati,
vacuolele, pline cu suc celular (suc vacuolar), marginite de o membrana
plasmatica denumita tonoplast.

Celulele ± izodiametrice sunt numite parenchimatice, iar cele alungite,

prozenchimatice.

Fig.1 - Organizarea celulei eucariote vegetale

1 - nucleu; 2 - dictiozom; 3 - mitocondrie; 4 - polizom; 5 - câmp depunctuatiuni primare în

peretele celular; 6 - cloroplast; 7 - spatiu intercelular (meat); 8 - peroxizom; 9 - reticul
endoplasmicneted; 10 - reticul endoplasmic granular (dupaRaven, P.H. si colab., 1992)

Plasmalema (membrana celulara). Este pelicula lipoproteica de la

periferia citoplasmei, cu structura moleculara complexa si dinamica. Prezinta
conexiuni cu celelalte componente ale citoplasmei. Structura ei de baza (fig.
2) este asemanatoare celei a membranelor ce compartimenteaza spatiul
intern celular si delimiteaza diferite organite. Modelul de structura a acestor
membrane a fost elaborat de Singer S.J. si Nicolson G.L. (1972) si denumit
modelul mozaicului fluid.
Principala functie a plasmalemei este aceea de mediere a transportului
substantelor în si în afara protoplastului.

Matrixul citoplasmic (substanta fundamentala). Are o structura

asemanatoare celei trabeculare din oasele spongioase. Este constituit însa
din fibre proteice contractile dispuse în retea. Ochiurile retelei sunt umplute
cu o faza fluida bogata în apa. În matrixul citoplasmic se afla suspendati
ceilalti constituenti ai citoplasmei.

Fig. 2 – Structura unei

biomembrane în modelul
mozaicului fluid:

1 – bistrat fosfoaminolipidic;
2 – protein integrale superficial;
3 – proteine periferice; 4 – lanţuri
glucidice; 5 – proteine integrale
transmembranale; 6 – zonă
hidrofobă; 7 – zonă hidrofilă
(exemplificare grafică după Raven,
P.H. şi colab., 1992)

Reticulul endoplasmic. Este un complex tridimensional de

membrane care, privit în sectiune, apare alcatuit din doua membrane de tip
mozaic fluid. Reticulul endoplasmic reprezinta un sistem de canalizare a
materialelor în diferite parti ale celulei si se afla în continuitate cu membrana
externa a învelisului nuclear (fig. 1 si fig. 6).

Fig. 3 – Organizarea unui cloroplast (schemă)

(exemplificare grafică după Anghel, I. şi Toma, N., 1985)

Plastidele. Sunt componente celulare proprii plantelor autotrofe.

Fiecare plastida are un învelis din doua membrane de tip mozaic fluid, care
delimiteaza o substanta mai mult sau mai putin omogena, stroma, si un
sistem de membrane, tilacoidele. Dupa pigmentii pe care îi contin pot fi:
cloroplaste (fig. 1 si fig. 3) care contin clorofile si pigmenti carotenoizi, cro-
moplaste care acumuleaza si sintetizeaza pigmenti caro-tenoizi si dau
culorile gal-ben, portocaliu si rosu unor flori, frunze îmbatrânite, fructe si
radacini si leuco-plaste care nu au pigmenti, dar sintetizeaza si acumulea-za
amidon (amiloplastele), uleiuri (oleoplastele), protei-ne (proteinoplastele).

Plastidele pot trece unele în altele: cloroplastele pot evolua în cromoplaste,

iar leucoplastele la lumina, pot deveni cloroplaste, etc.

Mitocondriile. Sunt organite celulare abia vizibile cu microscopul optic

(au cca ½ μm), carora microscopul electronic le-a evidentiat o structura
complexa (fig. 4).

Mitocondriile sunt considerate centre respiratorii si rezervoare energetice ale

celulei. La fel cu plastidele, sunt organite semiautonome, câstigate în
decursul evolutiei de catre celula eucariota, prin evenimente simbiotice.

A B

Fig. 4 - Organizarea mitocondriei:

A - schema evidenţiind în spaţiu învelişul şi cristele mitocondriale (după Nougarède, A.,
1969) şi B - structura în secţiune (după Kleinsmith, L. Y. si Kish, V. M., 1995):
1 - membrană externă; 2 - membrană internă; 3 - criste; 4 - matrix; 5 - spaţiu
perimitocondrial; 6 - ADN; 7 - particule; 8 - ribozomi.

Dictiozomii. Totalitatea lor în celula reprezinta aparatul Golgi. Fiecare

dictiozom este alcatuit dintr-o grupare de 4-8 cisterne turtite (fig. 5 si fig. 6)
ce emit vezicule cu substante (mai ales polizaharide) destinate sintezei
peretelui celular.
 Ribozomii. Sunt particule mici (doar 17-23 nm în diametru) din
proteine si ARN. Gruparile de ribozomi, polizomii (fig. 1), reprezinta locurile
în care aminoacizii sunt înlantuiti spre a forma proteine.

Microtubulii. Se gasesc în toate celulele eucariote si sunt structuri

cilindrice ce directioneaza veziculele dictiozomice pentru cresterea ordonata
a peretelui celular.

Vacuolele. Sunt compartimente celulare (fig. 1) înconjurate de o

singura membrana elementara de tip mozaic fluid, numita tonoplast. În
interior se afla un fluid mai putin vâscos decât matrixul celular numit suc
celular (suc vacuolar). Sucul celular contine multa apa în care se gasesc, ca
solutii sau pseudosolutii, saruri anorganice, mono- si dizaharide, acizi
organici, glicozide si alcaloizi.

Vacuolele depoziteaza unele substante de rezerva, dar si unele

glicozide colorate, ca antocianii, ce dau culorile violet, albastru sau nuante
de rosu petalelor unor flori si unor organe vegetative, cum este radacina
sfeclei.

Substantele ergastice. Sunt produsi inactivi ai protoplastului: unii

sunt substante de depozitare, altii deseuri scoase din metabolism. Acesti
compusi pot sa apara sau sa dispara în diferite perioade ale vietii celulelor.
Astfel de produsi sunt: granule de amidon, cristale de oxalat de calciu,
pigmenti antocianici, rasini, gome, taninuri, corpusculi proteici. Substantele
ergastice se acumuleaza în matrixul citoplasmic, în organite, în vacuole sau
chiar în peretele celular.

Nucleul. La nucleul din interfaza s-au evidentiat: învelis nuclear din

doua membrane de tip mozaic fluid, considerat drept o portiune specializata,
diferentiata local a reticulului endoplasmic (fig. 6); carioplasma care este
substanta fundamentala, alcatuita din fibrile proteice interconexate si care
include cromatina; cromatina care reprezinta forma interfazica, despiralizata
a cromozomilor; nucleolii alcatuiti mai ales din proteine si care reprezinta
locul de sinteza a ARNr.

La nucleul aflat în mitoza cromatina se condenseaza treptat în

cromozomi. Fiecare cromozom are câte doua cromatide surori (fig. 7) prinse
la nivelul centromerului, iar fiecare cromatida are în alcatuire câte o
molecula de ADN dublu catenara.
 Nucleul determina ce molecule sa fie sintetizate si când sa fie
sintetizate si stocheaza informatia genetica, transmitând-o celulelor fiice la
diviziunea celulara.

Peretele celular. Repre-zinta, alaturi de plastide si va-cuole, element

structural carac-teristic celulei vegetale.

Compozitia chimica a peretelui celular difera cu specia de planta,

vârsta si functia celulei, fiind realizata din trei categorii de substante:

- substante cristaloide, cum este celuloza, care îndeplinesc rol scheletic;

moleculele de celuloza sunt grupate mai multe împreuna în microfibrile
groase de 10-25 nm, iar microfibrilele se asociaza prin rasucire în asa
numitele fibrile; la rândul lor, fibrilele se pot învârti una în jurul alteia,
asemanator fibrelor unui cablu, alcatuind macrofibrile de circa 0,5 μm
diametru;

- matrix, care este constituit din hemiceluloze, substante pectice si

glicoproteine; matrixul reprezinta un liant ce înglobeaza substantele cu
functie scheletica;

- substante încrustante, întâlnite numai la peretii cu modificari secundare;

între substantele încrustante se remarca lignina, abundenta în peretii
celulelor din xilemul (lemnul) tulpinii, unde substituie hemicelulozele si
substantele pectice, conferind rigiditate peretelui celular (alte substante
încrustante sunt suberina si cutina care impermeabilizeaza peretele celular
pentru apa si gaze si respectiv taninurile care confera rezistenta la
putrezire).

În structura peretelui celular se disting lamela mijlocie si peretele primar, iar

la unele celule si un perete secundar (fig. 8).

Lamela mijlocie, numita si substanta intercelulara, este alcatuita din

pectine. La colturile celulei cliveaza, delimitând spatiile intercelulare
(meaturi) (fig. 1).
 Peretele primar este caracteristic celulelor implicate în procese
metabolice ca fotosinteza, respiratia si secretia. Peretii primari nu sunt
uniformi ca grosime, ci au zone subtiri numite câmpuri de punctuatiuni
primare (fig. 1). La nivelul acestora, trec fire citoplasmice, numite
plasmodesme, ce interconecteaza protoplastii vii ai celulelor adiacente.

Peretele secundar se constituie prin activitatea protoplastului dupa

oprirea cresterii celulei (peretele primar si-a oprit extinderea). În astfel de
celule proto-plastul moare dupa ce a format peretele secundar. Celuloza este
mai abundenta ca în peretele primar, iar substantele pectice lipsesc, astfel
ca peretele secundar este mai rigid si mai greu extensibil. Hemicelulozele
matrixului sunt în cazul lemnului secundar substituite de lignina care ajunge
în acest caz la 40-50% din materia peretelui.

La adaugirea peretelui secundar, câmpurile de punctuatiuni primare

ale peretelui primar sunt exceptate. În felul acesta iau nastere în peretele
secundar întreruperi numite punctuatiuni, ce pot fi punctuatiuni simple sau
cu cavitati si atunci se numesc punctuatiuni areolate (fig. 9). Punctuatiunile
a doua celule vecine se afla fata în fata, alcatuind perechi de punctuatiuni.
 DIVIZIUNEA CELULARĂ

Procesul de diviziune consta din doua etape consecutive: mitoza si

citochineza.

Prin mitoza nucleul genereaza doi nuclei fii, fiecare morfologic si

genetic echivalent celuilalt si totodata nucleului tata.

Citochineza implica împartirea portiunii citoplasmice a unei celule si

separarea nucleilor fii în doua celule independente.

Fig. 10 - Diviziunea mito-tica: A, B, C - profaza; D - metafaza; E - anafaza; F- telofaza; 1

- nucleoplasma; 2 - învelisul nuclear; 3 - nucleol; 4 - cromozom; 5 - cromatide; 6 -
centromer; 7 - fus acromatic; 8 - cromo-zomi fii; 9 - fragmoplast; 10 - placa celulara
(exemplificare grafică după Raven, P.H. si colab., 1987)

Celulele în diviziune trec printr-o succesiune regulata de evenimente,

numita ciclu celular. Ciclul celular cuprinde interfaza si cele patru faze ale
mitozei.
 În interfaza, cromozomii, initial monocromatidici, se autoduplica,
devenind cu câte doua cromatide, fiecare constând dintr-o unitate veche si
una noua (replicare semiconservativa).

În profaza mitozei (fig. 10) cromozomii se scurteaza si se îngroasa, iar

învelisul nuclear se dezorganizeaza. În metafaza cromozomii se dispun în
planul ecuatorial al fusului de diviziune (mitotic). În anafaza cele doua
cromatide ale fiecarui cromozom se separa, astfel ca devin cromozomi fii, iar
loturile de cromozomi fii se îndeparteaza migrând spre câte un pol. În
telofaza loturile de cromozomi fii ajung la câte un pol celular, dupa care se
alungesc si redevin fibre subtiri, iar învelisul nuclear se reorganizeaza.

Spre deosebire de mitoza, în cazul diviziunii reductionale, numita si

meioza, numarul de cromozomi se va reduce de la 2n la n cu formarea a
patru celule. De fapt procesul consta din doua diviziuni, una heterotipica în
care dintr-o celula 2n rezulta doua celule cu n cromozomi si alta homeotipica
în care fiecare dintre celulele n se va diviza, cu pastrarea garniturii de n
cromozomi.

Bibliografie:
www.wikipedia.ro
www.scritub.com
https://scholar.google.ro/