Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Martie 2019
Așa înţelegea unul din marii noștri români, Mihail Sadoveanu, ideea de patriotism,
care, din păcate, astăzi se vede condamnată la o nedreaptă stigmatizare. Cum privesc astăzi
compatrioții noștri patriotismul? Mai este el un subiect de actualitate sau e desuet? Putem
exista ca și români fără apartenența la o patrie, o patrie-mamă, o patrie care face parte din
ființa noastră?
„Într-o ţară aşa de frumoasă, cu un trecut aşa de glorios, în mijlocul unui popor atât
de deştept, cum să nu fie o adevărată religie iubirea de patrie şi cum să nu-ţi ridici fruntea, ca
falnicii strămoşi de odinioară, mândru că poţi spune: "Sunt român!"” spunea Alexandru
Vlahuţă. Mai este actuală această zicere? Mai înțelegem în iureșul acestor vremuri tulburi,
profunzimea acestor cuvinte? Mai știm să prețuim frumusețea locurilor în care trăim, istoria
glorioasă, dar, mai ales, mai știm noi și copiii noștri să prețuim jertfa eroilor acestor
pământuri?
Ce înseamnă patria? ,,Patria este pământul plămădit cu sângele şi întărit cu oasele
înaintaşilor noştri. Pentru ca să fie o patrie, trebuie să fie mai întâi religia strămoşilor, sfânta
cuminecătură a sufletelor, calda adoraţie a acelora care au fost şi nu mai sunt decât oseminte
şi ţărână’’ (Delavrancea)
Într-o lume preocupată de orice altceva decât de patriotism, e o datorie sfântă
pentru formatorii de opinie, să formeze atitudini de respect față de istoria glorioasă a patriei,
să dezvolte sentimente de dragoste pentru jertfa strămoșilor săi. Dragostea de patrie e
dragostea pentru dulcea limbă strămoşească, pentru limba română, care este una dintre cele
mai frumoase limbi vorbite din lume, având o istorie vrednică de poporul a cărui obârşie se
adânceşte în istorie pe o perioadă de peste două milenii, pentru limba în care a scris aşa de
frumos Eminescu, pentru limba lui Creangă, Coşbuc, Rebreanu, Sadoveanu, ş.a, pentru limba
cu o muzicalitate aparte, despre care în secolul al 19-lea, un scriitor român, pe nume George
Sion, scria poezia, cu sufletul plin de mândrie pentru limba şi neamul românesc, intitulată
„Limba românească”: „Mult e dulce şi frumoasă,/ Limba ce-o vorbim!./ Altă limbă-
armonioasă/ ca ea nu găsim./ Saltă inima-n plăcere,/ când o ascultăm,/ Şi pe buze-aduce
miere,/ când o cuvântăm./ Românul o iubeşte cu sufletul său…/ O, vorbiţi, scrieţi româneşte,/
pentru Dumnezeu (…) De ce limba strămoşească să n-o cultivăm? (…)”
E o datorie pentru oamenii școlii, dar și pentru părinți, să sădească în sufletele copiilor
dragostea față de familie, locurile natale , implicit față de patrie. Nu poți ființa ca om dacă
nu-ți cunoști originile, nu le respecți. Fără apartenența la un neam, la o istorie, devenim mai
săraci și mai înfometați, mai datori. Fără o patrie și un trecut sunt copaci fără rădăcini, frunze
în bătaia istoriei.
„Să sădim în inimile tinerimii noastre sentimentul datoriei către țară și , mai întâi de
toate, iubirea de patrie!” – Carol I al României