Etica pedagogică (conspect)

Etica profesională, concepte esențiale

Printre ramurile eticii ca știință, este evidențiată și etica profesională. Noțiunea etică
profesională este utilizata, de cele mai multe ori, pentru desemnarea nu atât a ramurii
teoriei, cât mai ales, a unui cod moral a unor oameni ce aparțin unei profesii anumite.
Spre exemplu, Jurământul lui Hippocrate, Codul deontologic al pedagogului, Codul
cinstei judecătorului Codul etic al notarului, etc.
Etica profesionala este determinată de particularitățile specifice ale unor profesii, de
interesele corporative, de cultura profesionala, etc. Oamenii ce îndeplinesc funcții
profesionale similare sau identice își elaborează tradiții specifice și se unesc în baza unor
principii de solidaritate profesională ce este în stare să păstreze reputația grupei
profesionale date.
Etica profesionala este compusă din diverse norme de conduită și din anumite coduri
deontologice. Termenul de „normă” are ca sinonime „model”, „standard’ „regulă”,
„lege”.
Norma de reglementare se caracterizează prin:
1). faptul că este dată (emisă de cineva), își are sursa în voința unei autorități
normative;
2). se adresează unor agenți numiți subiecții normei; pentru a-și face cunoscută voința
de către subiect, autoritatea promulgă norme, iar pentru a-și face efectivă voința,
autoritatea adaugă o sancțiune sau o amenințare cu pedeapsa [20, p.10 ].
Norma se poate impune în societate ca obicei ce poate să influențeze conduita
oamenilor, exercitând o adevărată presiune normativa prin masurile luate de colectivitate
față de colectivitate, față de membrii ce nu se conformează obiceiurilor. În spatele
obiceiurilor stă comunitatea.
Normele există și în calitate de instrucțiune și reprezintă, în acest caz, mijloacele ce
trebuie utilizate spre obținerea unui anumit scop. Normele morale, prin natura lor,
reprezintă ceva ce nu există ca niște reguli, dar unele dintre ele pot fi reguli (spre
exemplu într-o instituție oamenii î-și iau obligația să-și țină promisiunile făcute).
Normele morale nu simt nici prescripții, nici instrucțiuni, ci deontologism etic. Ele conțin
elemente ale celorlalte norme, precum și legături axiologice cu noțiunile de bine și rău.
De aici și putem deduce specificul deontologiei: ea este o disciplină morală, și totodată
reprezintă baza moralei profesionale.
În cadrul fiecărei profesii exista problemele sale morale specifice, dar dintre toate
profesiile pot fi remarcate o grupă specială în care aceste probleme apar de cele mai
multe ori și cer o atenție sporită vis-â-vis de funcțiile îndeplinite.
Etica profesională are importanță, în primul rând, pentru profesiile, obiectul de studiu
al cărora este omul. Acolo unde reprezentanții unei profesii anumite, în virtutea
specificului ei se găsesc într-o comunicare permanenta și continuă cu alți oameni
exercitând influență asupra lumii lor lăuntrice, asupra interacțiunilor morale, asupra
destinului omului, există niște coduri morale specifice ale reprezentanților acestei
1
profesii. Astfel sunt etica pedagogului, etica medicului, etica judecătorului, etica
avocatului, etc.
Existența codurilor morale ale unor anumite profesii denota ascensiunea progresului
social, umanizarea continuă a societății. Etica medicală cere ca să fie întreprins totul
pentru a ocroti și salva viața pacientului, indiferent de dificultăți și chiar de propria
securitate, să fie păstrat și susținut principiul confidențialității a tot ceea ce pacientul
spune medicului în cabinetul de consultații, în nici un caz medicul nu trebuie să
contribuie la moartea pacientului, etc. Etica pedagogică îl obligă pe pedagog să respecte
personalitatea elevului și să manifeste față de el o exigență respectivă, să mențină propria
reputație și reputația colegilor săi, să se îngrijească despre credibilitatea morală a
societății față de învățător. Etica savantului include cerința slujirii dezinteresate
adevărului, toleranța față de alte teorii și opinii, inadmisibilitatea plagiatului în orice
formă sau falsificare premeditată a rezultatelor științifice etc. [15, p.129 ].
De remarcat că cerințele respective sunt înaintate de asemeni eticii profesiilor de
jurnalist, pictor, față de etica lucrătorilor televiziunii, sferei de deservire, etc.
Etica profesională este o ramură a științei ce studiază specificul manifestării moralei în
diverse tipuri de activitate. De obicei se răspândește asupra acelor grupuri sociale, față de
care sunt înaintate cele mai înalte cerințe morale.
Astfel putem deduce următoarea definiție: Etica profesională reprezintă coduri
morale specifice exponenților unor profesii, care includ regulile de conduită a unei
grupe sociale concrete ce asigură caracterul moral al interacțiunilor determinate de o
activitate de muncă concretă [4, p.29 ].
Funcțiile eticii pedagogice
Funcția cognitivă este funcția cea mai importantă fiindcă celelalte nu se pot realiza
adecvat decât cu condiția realizării ei. Această funcție s-a materializat de-a lungul
timpurilor și se poate realiza pe trepte succesive: descriptivă, analitico-sintetică și
explicativă.
Funcția normativa sau axiologică a eticii nu rezidă în crearea de norme, întrucât
normele morale nu pot fi decretate, ele se cristalizează in viața reală a colectivităților. în
sfera moralei, legiuitorul este subiectul colectiv, colectivitatea anonima. Dacă e vorba de
elaborarea unor coduri morale trebuie făcută precizarea că această elaborare constă doar
într-o explicare și sistematizare a unor norme elaborate deja spontan și incipient în sfera
vieții și experienței morale.
Funcția persuasivă este o funcție de convingere. Însă, este necesar să remarcăm, că
funcția în cauză se realizează în forma ei optimă de la bun început în discursul etic în/și
prin realizarea primelor două funcții, cea cognitivă și cea normativă, înainte de a se
constitui ca funcție a discursului etic, persuasiunea este prezentă în sfera concretă a vieții
morale, deoarece opinia publică recurge spontan la toate procedeele indicate încât
discursul etic, este, din acest punct de vedere, o expresie teoretizată a opiniei publice, iar
autorul discursului - un reprezentant sau un mandatar al ei.

2
 Funcția educativă a eticii a fost dezvăluită încă în antichitate de Platon și Aristotel.
Pentru Platon, cunoașterea binelui are un efect nemijlocit educativ, ea antrenează direct
respectul și practicarea lui, iar pentru Aristotel, cunoaștereabinelui nu antrenează direct și
respectarea sau practicarea lui, deoarece există atâția oameni care știu ce trebuie să facă,
și totuși nu fac ceea ce știu că trebuie să facă. După Aristotel, moralitatea indivizilor are
două izvoare: pe de o parte, cunoașterea binelui și, pe de altă parte, experiența repetată și
fixată în obișnuință. În opinia unor filozofi, posibilitățile formative ale eticii sunt reale,
dar sunt concomitent și limitate, pentru că sunt condiționate de o serie de factori
extrinseci și contextuali, sau intriseci discursului etic.
Principiile eticii pedagogice
Totalitatea cerințelor fundamentale de reglementare morală a activității și a relațiilor
dintre profesori și elevi/studenți constituie esența substanțială a principiilor eticii
pedagogice. Aceste principii sunt:
- principiul umanismului;
- principiul democratismului;
- principiul optimismului;
- principiul toleranței;
- principiul pozitiv al educației.
Principiul umanismului presupune ca prioritate valorile umane - viața și sănătatea
personalității omului, dezvoltarea lui liberă. El necesită respectarea următoarelor condiții:
-manifestarea respectului și dragostei pentru personalitatea fiecărui elev/ student;
-protecția drepturilor și libertăților lor;
-acceptarea punctului de vedere al elevului, poziția lui;
-protecția onoarei și demnității elevului/ studentului;
-acceptarea discipolilor așa cum sunt, păstrând chipul lor irepetabil;
-renunțarea la aplicarea violenței fizice și psihologice în cadrul dezvoltării capacităților
elevului/ studentului.
Principiul umanismului poate fi realizat prin intermediul unor astfel de condiții care ar
putea satisface orice educaționale ale diferitor contingente de elevi / studenți fără să li se
încalce drepturile, când refuză cerințelor pedagogului de a li se forma calitățile care
contravin convingerilor lor ( fie religioase, sau acelor ce țin de valorile sociale etc.) [24,
p. 16].
Principiul democratismului presupune respectarea următoarele reguli:
1. recunoașterea tuturor participanților la procesul
educațional, ca parteneri egali;
2. stimularea și susținerea inițiativei și independenței copiilor în gândirea și acțiunile lor
[25, p.62].
Principiul optimismului în procesul educațional este tratat ca un ansamblu de acțiuni
care predispun la perceperea lumii înconjurătoare într-o ambianță echitabilă, veselă și
binevoitoare. Aceasta cu siguranță va ajuta elevii să asimileze cunoștințe despre obiectele
și fenomenele lumii înconjurătoare, prin prisma celui care instruiește mai ușor, cu mai
3
multă plăcere, mai liber, mai încrezător în forțele proprii, fără a dispera în caz de
nereușită. Atitudinea pozitivă față de valorile: bunătate, dreptate și frumos inspiră la
sesizarea noului. Recunoașterea acestor valori, deși atractive, nu este posibilă în limita
unui cadru normal. Toate aceste valori, în corelație nu exista fără rău, nedreptate,
suferință, tot așa cum nu există lumina fără umbră [24, p17].
Principiul toleranței cere respectarea drepturilor fundamentale ale copilului, conform
cărora fiecărui membru al personalului didactic, al personalului tehnic din instituția de
învățământ, fiecărui părinte în comunicarea cu copilul i se recomandă:
-să dea dovadă de răbdare și respect pentru personalitatea educatului, a priori, a
recunoaște dreptul copilului la greșeală;
-să renunțe la stereotipul de etichetare a copiilor, să nu 1 evidențieze unii copii în contul
umilirii demnității altora;
-să un supraaprecieze succesul obținut și să nu utilizeze critica distructivă la constatarea
gafelor.
Toleranța, precum un medicament natural ca mijloc, contribuie la vindecarea rănilor
de viață, dă naștere și dezvoltă așa trăsături de personalitate copilului, care îi vor permite
în continuare să fie tratat ca o personalitate irepetabilă și originală [24, p.18].
Principiul pozitiv al educației în concepția lui Vl. Pâslaru, [Principiul pozitiv al
educației, Ch.:Ed. CIVITAS, 2003] presupune orientarea pozitivă a tuturor acțiunilor de
influență educativă, căci omul este esențialmente o ființă pozitivă. El este mereu
îndemnat — de părinți, familie, rude, prieteni, învățători și profesori, de întreaga omenire
— să devină mai bun, adică mai drept, mai frumos, cu mai mult adevăr, să-și grijească
ființa, ca aceasta să devină tot mai liberă — libertatea fiind o stare a sufletului și nu una
dată exclusiv de condiția socială. E nevoie să fim mai buni, e bine să ne ajutăm unii pe
alții să devenim mai buni, adică să realizăm mereu, oriunde și cu plinătate actul educației,
ca să nu permitem degradarea ființei umane, a vieții sale și a societății în care omul se
produce ca ființă umană.
Regulile principiului pozitiv al educației sunt simple:
-identificarea stratului pozitiv, esențial al elevului;
-sprijinindu-se pe calitățile bune pedagogul să dezvolte trăsăturile de caracter care îi
lipsesc;
-să cultive calitățile pozitive de comportare și de conștientizare a faptelor până la nivelul
când acestea se transformă în deprinderi.
Pentru ca activitatea pedagogului să fie de succes și eficientă el trebuie să țină cont de
regulile acestui principiu și cu precizie și regularitate să le urmeze [17].

Metode de cercetare în etica pedagogică

Printre metodele cel mai des utilizate în activitatea de cercetare a practicii
pedagogice sunt considerate chestionarele de diferite tipuri.
Chestionarele etico - sociologice sunt desfășurate sub formă de:
-anchetă;
-diferite tipuri de interviuri;
4
-aprecieri ale experților;
-testare etc.
O altă metodă utilizată cu succes la cercetarea și totodată la formarea conștiinței
morale a pedagogului este metoda exercitării practice car se îmbină cu metoda jocurilor
operaționale și are nu doar valoarea de a cerceta dar și de a educa. Această metodă este,
de asemenea, legată de crearea unor situații de instruire. Funcția specifică a acestei
metode constă în dezvoltare culturii gândirii etice, capacității de a aprecia și evalua fapte
morale, priceperea de a adopta hotărâri corecte.
Metoda jocului operațional, convergentă metodei de exercitare practică, în esență
constă în faptul că celor cercetați li se propune să-și închipuie că ocupă o poziție concretă
de rol, de exemplu „Dacă aș fi fost eu manager...” și să rezolve situații de probleme
concrete din timp pregătite și propuse de cercetător.
Această metodă permite în același timp să fie rezolvate sarcini de cercetare și sarcini
didactice, astfel la clasificarea punctelor de vedere acestea se analizează din perspectiva
poziției dominantei morale. De asemenea sunt identificate rezerve pentru desăvârșirea
formării personalității morale în colectivele de pedagogi sau de elevi.
Nu arareori de către cercetători este utilizată și metoda interviului de cercetare a
opiniei publice cu scopul de a obține o informație - expres a opiniei celor intervievați cu
privire la, colectiv. Investigația opiniei publice este extrem de importantă, întrucât ea
poate influența pozitiv (descuraja, în unele situații) entuziasmul și dispoziția colectivului
de muncă, reflecta nivelul educației morale în colectiv, oferi reprezentări concrete despre
chipul moral al pedagogului.
O metodă bine cunoscută și utilizată în investigațiile etico - sociologice este metoda
analizei cantitative (o analiză cantitativă a textelor selectate pe unități de conținut).
Valoarea sa constă în faptul că va permite cercetătorului să arunce o privire
retrospectivă asupra fenomenului și să îl studieze în dinamică. Obiectul de cercetare cu
ajutorul acestei metode îl poate constitui izvoarele documentare: caracteristicile cadrelor
didactice, scrisori, zilnicul, compuneri, opere de artă, eseurile, procese - verbale în care
sunt informații de interes la întrebările de cercetare etc. [12, р.387].
Cea mai specifică și, prin urmare, cu mai multă satisfacere a intereselor eticii
pedagogice este metoda atestării cadrului didactic.
Există două tipuri ale acestei metode:
- atestarea ca metodă de cercetare cu scopul de a identifica dacă corespunde
personalitatea pedagogului cerințelor înaintate față de ea. Acest tip de atestare permite
culegerea informațiilor de la experții care întră în comisiile de atestare. Ei pot stabili cât
de des sunt manifestate în procesul muncii la pedagogul atestat, a unor sau altor atitudini.
Această metodă permite extragerea unor concluzii concrete despre pedagogii destoinici și
concluzii generale despre absența unor sau altor calități morale;
- atestarea ca metodă de examinare colectivă a activității și calităților destoinice ca om
ale pedagogului. Această metodă face posibilă identificarea manifestării atitudinilor
membrilor comisiei pentru cel atestat, cunoașterea opiniei lor despre meritele și
neajunsurile profesorului [25, p.44].
5
 Codul deontologic al pedagogului
Juridic, codul se referă la ansamblul regulilor care orientează conduita în diverse
situții. În sens larg, codul realizează o clasificare simplă a regulilor pe materii, cu o
ierarhie de niveluri , precedată de genuri și specii (de exemplu codul civil). În dreptul
pozitiv, codul este un ideal de sistematizare , care include:
a) autoritatea legislatoriului;
b) publicitatea, propagarea;
c) sistemicitatea, adica prezentarea clară si ordonată a regulilor generale.
Apariția primului cod de etică profesională este legată de unii autorii de profesia
medicala. Paternitatea codului este atribuită medicului englez Thomas Percival (1740-
1804), care, odată cu greva colegilor săi chirurgi din spitalul Manchester a pus pe hârtie
un ansamblu de „datorii” formulate la persoana a doua sau a treia , intr-un limbaj
impersonal.
Concluzionând, reținem că instrumentele precum codurile de etică profesională, în
accepțiunea lor strictă, sunt elaborate de asociații profesionale, presupun consens colectiv
și adeziune larga și constitue „o forma dominantă a eticii profesionale actuale și o
componentă de bază a modelului unei profesii”.
Topicile codurilor s-au schimbat în timp, în funcție de concepțiile asupra interesiilor
profesilor și organizațiilor. Astfel, în contextul delimitarii teoretice a codului de etica
educaționala orce definiție ar trebui sa satisfaca mai multe exigențe:
- Sa fie comprehensivă;
- Să se poată aplica;
- Să identifice actorii responsabili pe planuri multiple (nu doar profesorii sunt
responsabili de educație);
- Să identifice liniile de conținul ale datoriilor etc.
În primul rînd, ideile codurilor și standartelor profesionale se cer corelate cu ințelegerea
și cunoașterea activitații desfașurate de pedagogi. In speranța indeplinirii acestor criterii ,
R.Ghiațău (2008) propune o definiție globala a codurilor de etica educaționala:
Codul de etica educaționala este un document elaborat de diferite instanțe (membrii
profesiei , conducerele institutiilor ) la diferite nivele de generalitate (individual, local,
regional, național, internațional) cu rol de identificare a valorilor fundamentale și
responsabilităților persoanelor implicate direct in procesul de predare -învațare in vederea
constituirii unui mediu educativ cu dimensiuni fizice , psihologice, axiologice, propice
dezvoltarii elevului.
Caracteristicile codurilor etice explica mai in amanunt particularitațile definițieie
anterioare. Astfel , codurile sunt declarațiile publice . prin care educatorii iși afirmă
expertiza in fața societații. In același timp ele trebue să satisfacă critetii interne, de ordin
organizațional , sau externe cum ar fi eficacitatea. Conform ideilor lui Jean Pierre Obin
1996 , în calitate de valoarea serviciului public, eficacitatea trăește în tensiune cu valorile
politice și morale care guverneaza societatea noastră și instituția noastră: libertate,
egalitate, solidaritate, justiție , toleranță, simțul efortului, dragoste de adevăr.

6
 Codurile sunt o garanție a profesionalizmului pe care o oferă practicienii din
educație ,,clienților lor,”, reflectînd acordurile la care s-a ajuns in cadrul comunitații
ocupașionale cu privier la abilitați, competențe, validate de experiența educațională.
Codurile reprezinta un angajament luat fața de societate , una anume fel de
responsabilitate gândita chear contractual fața de clientii orcarei instituții ; codurile obligă
: ,,nimeni nu este o persoana liberă atunci când acceptă să devina membră a unei
profesii”. A devein membu a unei profesii implica o oarecare cedare a libertații
individuale .
Astfel, Davis (1999) precizeaza ca standardele profesionale promulga practicii in care
fiecare intră de buna voie , pretizând apartenența la profesia si avind apartenența proprie
recunoscuta de alții. Codurile asigura autonomia profesionala , care nu se confunda cu
libertatea individuala. Codul etic semnalizeaza faptul ca școala are un angajament concret
și supstanțial in plan etic. El este constituit în accord cu legislația in vigoare .
Codurile au o dimensiune colectiva, reflecta voința comuna a practicienilor
domeniului . ,,Etica nu este o simpla problema de alegere private și satisfacție personal.
Standartele etice si morale sunt inerent publice”.
Codurile sunt documentate de management al instituției, ,,Vehicule pentru codificare
puterii și controlului” (Birkett , 2000 ), dar in mod distinct și selectiv. Ele sunt
instrumente practice ale managimentului, proectate pentru a captura puteria comunitații
sociale și pentru a utiliza spre ,,bimele” instituțiilor.
Codurile reflecta și propun un cadru axiologic. Profesioniștii educației prezinta un
angajament concret de aderență liberă la valorile autonomiei, libertații, dreptații
onestitații , securitații, egalitații șanselor, respectful persoanelor etc. prevederile codului
trebue sa fie astfel elaborate incât să prezinte o anumită elasticitate în interpretare.
Codurile corespund particularitaților locale, regionale, naționale si internaționale. Prin
modul lor de construcție codurile țin cont de criterii cum ar fi profilul instituției
educaționale, ciclul școlar. Ca instrumente administrative ele reflecta cadrul legislative
national la zi, dar și acordurile internaționale, unanim acceptate(drepturile omului,
drepturile copilului etc.)
În baza unor concepte ee marilor gânditori ai omenirii, a filozofilor , invațaților
conceptele carora sunt indicate in capitolul 1, dar și cercetatorului contemporan Virgil
Mândâcanu (2000) care a menționat că ,,pentru a desfașura activitatea de elaborare a
codului deontologic este necesara elaborarea principiilor in baza problematicii lumii
contemporane (UNESCO)” (el a elaborate și a propus citeva principii )am sintetizat si
propunem:
Principiul I. Datoria principal a pedagogului este de a informa și educa personalitatea
copilului la nivelul potențialului maxim, in spiritual democratic si in baza idealului
educational modern, formând si dezvoltând omul nobil(dupa Confucius)înzestrat cu
trasaturi de caracter, moduri de gindire si gesturi caracterizate prin: a se pricepe la
dreptate; a fi calm și senin; sociabil fara sa fie cu nimeni de o familiaritate trivială; demn
fata trufie (fuduluie); ferm și in caz de nenorocire; cercedându-se pe sine și evoluând
permanent.
7
 Principiul II. Pedagogul și parintii au obligația de a modela idealul fiecarui elev in
conformitate cu idealul educational ales de societate și in conformitate cu moralitatea
etica, civica, spiritual; sa realizeze idealul etic care presupune indeplinirea datoriilor
individuale, sociale si naționale in baza valorilor autentice.
Principiul III. În activitatea profesionala , pedagogul ocupa o poziție publica,
implimentînd moralitatea și etica pedagogică, asigurînd interacțiunea professor-elev-
părinții; stabilind relații de reciprocitate conform ,,regulii de aur a moralitații ”, dupa
Confucius, ce ție nu-ți place altuia nu-i face.
Principiul IV. Pedagogul este obligat să promoveze modelul uman de personalitate
morală, etică și spirituală, capabilă să acționeze in spiritual valorilor general umane și a
valorilor autentice; să acționeze conform preceptelor lui Confucius : omul capabil trebue
să stea la locul potrivit; relațiile publice să fie de așa natură, încât să existe posibilitatea
de a interveni.
Principiul V. Pedagogul este dator să cunoască modalitatea de a gindi a elevului
pentru a putea determina conținuturile instruirei și educației, utilizind cele mai variate
forme și tipuri de activitate creative, cu scopul de a realiza idealul educașiei prin valori și
pentru valori.
Principiul VI. Specificul activitații pedagogice consta în unicitatea poziției fața de
problematica lumii contemporane , exprimata rpin descoperirea și dezvoltarea
creativitații , vocației talentului.
Completând respectivele principii cu regulele și normele specific activitații
profesionale, este posibil de a stabili Codul deontologic, adică grupul de norme privind
activitatea pedagogului.
Idei esențiale și cerințe fața de activitatea pedagogului, care puteau fi considerate drept
cadru de referința profesională și cod deontologic al pedagogului au fost elaborate in
Basarabia, perioada interbelică V.Ciubotaru , L.Fl. Marian , N. Dragomir, I.Macovei,
D.Gusti, C. Narly etc. prezinta mul interes și concepțiile lui R.Poenaru (1989) cu
referință la deontologia didactică. Un conținut de ,,Cod deontologic al profesorului ” a
fost elaborat Virgil Mândâcanu (2000). Constantin Cucoș (2002) a elaborat o ,,Schița
pentru o deontologie cadrilor didactice ”. Idei pertinente cu privier la alcatuirea
conținutului Codului deontologic au fost descoperite la I.Bontaș (1996), R.M.Niculescu
(1996), Vl.Pâslaru(2003), R.Ghiațău (2008), I.Jinga si E.Istrati (2008), Sorin Cristea
(2010), I.A.Axentii (2006) etc.
Care poate fi motivele conflictelor
Sociologii caută o explicație conflictelor personale în conflictele sociale, psihologii
- în firea de a fi a omului, iar pedagogii - în relațiile dintre pedagog și elev. Și , într-
adevăr, sociologii constată că toate evenimentele care constituie felul de trai al generației
actuale conduce la situații când ,,oamenii răi și impostorii ” înaintează ,, din rău în mai
rău ” (Matei 24:8). Suntem datori să recunoaștem , că toate evenimentele ce se desfășoară
în jurul nostru sunt însoțite de o transformare a comportamentului și acțiunilor oamenilor.
Sociologii explică decăderea morală a societății prin faptul că oamenii iubesc mai mult
8
banul, propriul ,,eu” , că sunt capabili să insulte, nu au respect pentru părinți, sunt lipsiți
de recunoștință, pietate și afecțiune. Psihologii caută cauzelor conflictelor, cercetează
temperamentul, caracterul, stilul comunicativ. Astfel, dânșii stabilesc trăsăturile
comportamentale ale omului, apreciază nivelul conflictologic al personalității, rezistența
personalității la stres etc.
Care sunt, așadar, trăsăturile caracteristice ale personalității capabile să creeeze
conflict? [ 5, p. 241].
V. Mândâcanu ( 1997 , p. 241) a subliniat că acestea pot fi:
- tendința de a domina, de a încerca să-și impună părerea în orce situații;
- calitatea de a fi peste măsură de principial;
- ambiția de a-și expune părerea, chiar dacă o face în mod superficial;
- deprinderea de a-i critica pe alții, fie și neîntemeiat;
- calitatea de a-și manifesta manifesta dispoziția rea;
- intenția de a-și exprima conservatismul în gîndire, păreri, convingeri;
- tendința de a spune mereu adevărul, intervenind în viața personală a altora;
- tendința spre independență, ,,fac ce vreau” ;
- calitatea de a fi peste măsură de insistent;
- tendința de a aprecia eronat acțiunile altora, minimalizând rolul lor;
- tendința de a se supraaprecia;
- inițiativa de a interveni în cazuri nepotrivite.
Cercetările psihologice au arătat, că atât rezistența personalității la stres, cât și nivelul
conflictologic al personalitățiipoate fi apreciat în mod diferit. Pedagogii
cercetează sursele trăsăturilor negative sau pozitive ale comportamentului personalității
pedagogului. Analizând cansecințele nefaste ale conflictelor, pedagogii pătrund în esența
creativă a rezolvării situațiilor de conflict, urmăresc cu atenție cum potențialul, energia
acumulată în conflict poate fi transformată într-o forță creatoare. Cercetând căile de
soluționare aconflictelor , cauzele lor, pedagogii afirmă, că ele pot fi evitate,prin
manifestatea de către pedagogi a calităților lor profesionale cum ar fi: principialitatea,
atenția față de elev, respectul, fermitatea, empatia, stăpânirea de sine ( capacitatea de
adirija emoțiile, frica, mânia, obida) [ apud 5, p. 241].
Școala cantemporană mai păstrează trăsăturile caracteristice ale sistemului vechi de
instruire, care declara că în centrul atenției se află omul, dar de fapt menținea ideologia
regimului de dicttură. Nu întâmplător în viața școlară actuală , destul de frecvent, poate fi
observată lipsa de delicatețe, de principialitate, nestăpânirea de sine, impulsivitate,
afectivitatea – toate considerându- se cauze ale situațiilor de conflict.
Cercetările în acest domeniu au condus la sistematizarea tuturor cauzelor ce au
provocat apariția conflictului. Mai frecventă fiind comportarea rea voitoare față de elev,
aceasta întrunind comportarea grosolană, accentuarea neajunsurilor elevului, ostilitatea,
atitudinea preconceput rău voitoare,denaturarea faptelor, hiperbolizarea încălcărilor,
suspiciunea, răzbunarea, anume prin elucidarea acestor cauze, manifestarea pesimismului
pedgogic, pedepsirea neîndreptățită, darea afară de la lecții, confiscarea unor obiecte ce
aparțin elevului, aplicarea pedepselor corporale.
9
 Se consideră, că unde există gelozie, dușmănie, ceartă, sciziune, invidie, acolo apare
și conflictul. Conflictele pedagogice însă apar acolo , unde există păreri contradictorii,
divergențe de idei între:
- cunoștințe, deprinderi, capacități și calitățile personale;
- starea emotivă și psihică și alte stări;
- scopuri, metode și mijloace de activitate;
- convingeri și idei;
- înțelegerea și interpretarea informației;
- atitudini și poziții;
- aprecieri și autoaprecieri [ 8, p. 39].
Cu toate că unii pedagogi cunosc că pentru comportatea grosolană, ostilă, pentru
atitudine preconcepută, pentru denaturarea faptelor sau pentru pedeapsa corporală etc.
sunt trași la răspundere conform legii în vigoare și statutului școlar, totuși unii pedagogi
își permit să fie uneori incorecți. Orce comportare nechibzuită, imprudentă și lipsită de
tact pedagogic provoacă frământări sufletești, amărăciune, distruge speranțele și
idealurilor generației în creștere. De aceea pedagogilor le este recomandabil să
conștientizeze profund urmările conflictelor, care se pot manifesta prin:
- traume psihice adânci;
- comportarea grosolană în relațiile cu alți elevi;
- dorința de a provoca neplăceri;
- dezinteres față de obiectul pe care-l predă pedagogul;
- nedorința de a învăța, de a frecventa școala;
- plecarea elevului din școală;
- apariția elevilor ,, dificili ”, înăsprirea și complicarea procesului de instruire;
- plîngeri din partea copiilor și părinților;
- cerințe de a înlocui conflictele din viața școlii etc. [ 5, p. 244].
Analizând practica pedagogică și literature didactică, consider că în relațiile cu elevii
nu întotdeauna există și se manifestă foarte binevoitoare, bazate pe optimism pedagogic,
principialitate, dragoste și respect.
Îngrijorarea părinților, pedagogilor, învățaților și psihologilor față de acest fenomen
demonstrează, că unele cadre didactice comit erori din lipsa unei stări sănătoase de spirit,
care nu permite a sesiza imediat conflictul, nu sugerează o autoanaliză a comportării
pedagogului sau elevilor.
Sunt oameni cu care este dificil a comunica. Acestea sunt persoane iubitoare de putere,
necomunicabile, nervoase, violente. Ei pot fi tirani, lăudăroși, egoiști, geloși, nestăpâniți.
Astfel de personae pot fi întîlnite și printer pedagogi, elevi și studenți. Fiecare dintre noi
cunoaștem asemenea personae, am avut ,, fericirea ” să comunicăm cu astfel de pedagogi
– conflictogeni . Înainte de a învăța să comunicăm cu asemenea oameni, trebuie să
învățăm a-i ,, descoperi ” . Nu pentru a schimba caracterul lor , ci pentru a evita
neplăcerile .
Cum putem depista conflictogenii? Este cunoscută experiența examinării
pedagogului. Chiar din primul contact pedagogul e pus la încercări practice: i se pun
10
întrebări neobițnuite ; este pus în situații complicate etc. Există și alte căi, una dintre ele
constă în încercarea de a stabili , dacă persoana este agresivă, isterică etc. Asemenea
oameni nu pot fi schimbați , de aceea trebuie căutată imediat posibilitatea de a evita
conflictele , dar totodată de a comunica cu ei. Aceste comunicări deseori ajută la
desenarea criteriilor de depistare sau la evidențierea unor particularități ale oamenilor
conflictogeni.
În aceste cazuri este foarte important să:
1. Nu vă străduiți să dominați cu orice preț.
2. Fiți principiali , dar nu vă luptați de dragul principiului.
3. Confirmați ce e bun, dar nu întotdeauna.
4. Criticați , dar nu abuzați.
5. Zâmbiți cât mai des. Zâmbetul constă puțin , dar se apreciază înalt.
6. Recunoașteți , că tradițiile sunt bune doar până la un timp.
7. Spuneți adevărul.
8. Fiți independent, dar nu încăpăținat.
9. Nu transformați insistența în plictiseală.
10. Nu așteptați dreptate, dacă nu sunteți corecți.
11. Nu vă supraapreciați.
12. Nu manifestați inițiativă acolo, unde nu este nevoie de ea.
13. Manifestați bunăvoință.
14. Manifestați reținere în orice situație.
15. Vă realizați în creație , dar nu în conflicte ( cf. V. Mândâcanu. 1997, p. 245).
Există mai multe metodici, tehnologii de evitare și de soluționare a conflictelor iar
printer principiile metodice și procedeele de stimulare a procesului de comunicare pot fi
evidențiate : manifestarea bunăvoinței, atenției și grijii, încrederea în sine, etc. Folosirea
acestora și a altor procedee de influență pedagogică, cu scopul de a convinge elevul
asupra adevărului, precum că pedagogul îl respect, îi poartă grija, dau un anumit effect în
prevenirea și soluționarea conflictelor.
Conform lui A. F. Acland, există cinci stiluri consecrate de raportare la o situașie
conflictuală: acceptarea, evitarea, compromisul, concurența, și colaborarea, ele depinzând
de tendințele natural și de stilul personal al subiectului.
1. Acceptarea reprezintă stilul cooperant , dar nu autoritar. Implică neglijarea
propriilor interese în efortul de a le satisfice pe ale celorlalți.
2. Evitarea implică și lipsa autorității și a cooperării: nu se încearcă urmărirea
intereselor proprii și nici scopurile interlocuitorului nu reprezintă o preocupare.
3. Compromisul este de obicei realist ți poate fi satisfăcător, dar nu-ți poate da
soluția optimă. Compromisul este indicat atunci când rezultatul conflictului este la fel de
important ca și menținerea relațiilor cu ceilalți implicați.
4. Concurența înseamnă încercarea e a-ți atinge scopurile fără a ține seama de
intereele celorlalți și implică folosirea tuturor instrumentelor de putere de care dispui
pentru a-ți proteja poziția.

11
 5. Colaborarea îmbină caracterul autoritar cu cel cooperant ; implică lucru cu
partenerul de discuție sau/și de afaceri pentru a găsi soluții satisfăcătoare pentru amândoi.
Este ceea ce literatura de specialitate numește o abordare de tip ,,câștig – câștig ” . Sensul
teoriei ,,câștig – câștig ” și poatefi cheia rezolvării oricărui fel de conflict, este să reuțim
să vedem în omul din fața noastră, esența umană, aceeași cu a noastră, omul cu
problemele, neîmplinirile, reușitele, dorințele și fericile lui. Atunci când vom reuși să-l
înțelegem pe interlocuitorul nostru, chia dacă nu-l acceptăm, ți când vom raționa
constructiv cu el, soluțiile vor fi clare, iar beneficiile – evidente pentru toți cei imolicați [
10,p. 169].
Vl. Pâslaru și colaboratorii ( 2005, p. 168) descrie abilitățile necesare în gestionarea
conflictelor atenționând asupra faptului că acestea nu sunt diferite de cele care ne sun
utile, dacă nu chiar indinspensabile, fiecăruia dintre noi pentru a relaționa și comunica
efficient în orice situație, profesională sau personală. Ele se rezumă la:
* înțelegerea diferențelor individual;
* înțelegerea cauzelor conflictelor;
* abilități de ascultare;
* abilități de reacție.
Caracterizând esența, structura și metodele de evitare și soluționare a conflictelor,
trebuie să recunoaștem, că acestea au o importanță primordială în relațiile pedagogice.
Ele contribuie la conturarea unor particularități comportamentale, la determinarea și
formarea normelor de cultură în rezolvare anumitor situații de conflict. Atât în primul ,
cât și în al doilea caz folosim metodele specifice din domeniul conflictologiei, cu scopul
de a utiliza energia, potențialul energetic, pe care îl generează și acumulează orice
conflict, transformțnd-o în forță creatoare, nu în forță distrugătoare.

Florilegiul professional
Florilegul propus spre examinare conține concept pedagogice, care în contextual
teoriei cercetate la Etica pedagogică pot fi analizate, adaptate și preluate spre
implimentare ( Cf. la R. Poenaru, 1989).
ESOP, fabulist grec sec. VII – VI î. Hr.
- Cel neinișiat în învățătură nu va putea să instruiască pe alții.
SOLON ( 634 – 560 î.e.n.)
- Îmbătrânesc învățând mereu câte ceva.
SOFOCLE
Poet tragic grec ( 479 – 405 î.e.n.)
- Omul, chiar când e învățat, nu se umilește dacă învață mereu și nu se îndărătnicește
niciodată.
HIPOCRATE DIN KOS
Medic și cutegător grec supranumit ,,părintele medicinii” (460 – 375 î.e.n.)
- Practica este cel mai desăvârșit professor.
- Arta e lungă, viața e scurtă.

12
 XENOFON
Istoric grec ( 435 – 360 î.e.n.)
- E riscant ca cineva să spună sau să facă ceea ce nu știe.
- Socrate spunea că cei ce știu ce este fiecare lucru, sunt în stare să explice și celorlalți,
pe când cei care nu știu e firesc să se înșele pe ei și să înșele și pe alții.
ARISTOTEL
Savant și fiozof grec ( 384 – 322 î.e.n.)
- Mi-e prieten Platon , dar și mai bun prieten - adevărul.
- Ceea ace avem de făcut – să facem, învățăm făcând.
- Aristotel fiind întrebat cum pot să progreseze elevii, a răspuns: dacă ei vor alerga să-i
ajungă pe cei dintâi și dacă nu-i vor aștepta pe cei rămași în urmă ( La Diogene
Laertos).
ALEXANDRU MACEDON ( ALEXANDRU CEL MARE )
Comandant de oști și conducător de stat Macedonian (356 – 323 î.e.n.)
- Eu nu sunt mai puțin dator învățătorului meu Aristotel, dând tatălui meu Filip , căci
dacă acesta mi-a dat viață, celălalt m-a învățat să trăiesc viața cu demnitate și vrednicie.
CICERO ( MARCUS TULLIUS )
Filozof, om politic și orator român ( 106 – 43 î.e.n.)
- Nu există ceva mai urât decât a afirma înainte de a cunoaște.
- Adesea, în calea celor care vor să învețe, să cunoască stă autoritatea celor care
predau.
- Există o artă de a ști și alta de a învăța pe alții.
- Dar, după cum nici medicii, nici generalii, nici oratorii, oricât și-au însușit
cunoștințele profesiuniilor, nu pot ajunge la ceva vrednic de mare cinste fără practică și
exercițiu, tot așa , pentru respectarea îndatoririi, sepot da percepte , cum facem noi acum ,
dar un domeniu atât de însemnat ca acesta, cere și deorindere și exercițiu.
QUINTILIAN MARCUS FABIUS
Retor și pedago roman , autorul primului tratat systematic de pedagogie ,, De
instutione oratoria” (35 – 95 d. Hr.).
- Mă simt totuși obligat să afirm de la bun început că perceptele nu au nici o putere
dacă lipsește înclinarea naturală. De aceea, rândurile mele nu se adresează omului lipsit
de talent, cum nu se adresează un tratat de agricultură terenurilor sterpe.
- Nu există pacoste mai mare decât acei pedagogi care, depășind cu puțin cunoștințele
elementare , și-au format o convingere falsă despre știința lor. Căci se consideră jigniți să
nu se ocupe de învățătură și că în virtutea unui drept ce ie conferă autoritate , acest soi de
oameni , de obicei îngânfați, devin autoritari și uneori cruzi și transmit altora propria lor
prostie.
- Căci cuvântul profesorului nu este ca o cină care ajunge mai puțin fiecăruia, dacă
sunt mai mulți , ci este aidoma soarelui, care dăruiește tuturor la fel de multă lumină și
căldură.
- . . . profesorul să nu vadă în profesorat o slujbă , ci o îndatorire sufletească .
13
 - Profesorul înainte de toate, să aibă sentimente părintești față de elevi și să se
considere locțiitorul acelora care i-au încredințat copii (. . . ). Să întrețină pe elevii săi cât
mai mult cu sfaturi despre ceeea ce este cinstit și corect,căci cu atât cu cât îi va povățui
mai des, cu atât îi va pedepsi mai rar.
- . . . profesorul, bun orator , trebuie să fie și judicios ăn predare și metodic, pentru a
coborî la nivelul elevilor. E tocmai ca drumețul obișnuitsă umble iute, dar care, mergând
însoțit de un copil mic , îi dă mîna, își potrivește pasul și nu o ia înaintea condrumețului
său.
- Căci după cum datoria profesorilor este să învețe pe elevi, tot așa datoria elevilor
este să se dovedească dornici învățătură,una fără alta nu dă rezultate ( . . . ). Elocința nu
se pote dezvolta fără perfecta bună înțelegere dintre cel care transmite învățătura și cel
care o primește.
- Și nu mi-ar fi rgeu să dovedesc , prin exemple vechi sau recente, că oamenii nu pot
dobândi din altă profesie bogății, onoruri, prietenii, glorii mai mare în prezent sau în
viitor,dar ar fi nedemn să așteptăm ceastă recompensă inferioară de la profesia cea mai
frumoasă, a cărei practicare și chiar singura stămânire aduce cea mai deplină mulțumire
pentru studiile noastre, în caz contrar, am semăna acelora care zic că nu caută virtutea,
cimplăcerea pe care o procură virtutea.
MANU ( legile lui MANU)
Cel mai important cod de legi al Indiei antice, este atribuit de tradiția hindusă lui Manu,
primul om.
- Mai presus de neștiutori sunt cei care citesc, mai presus de cei care citesc sunt cei
care rețin, mai presus de cei care rețin sunt cei care înțeleg, mai presus decât cei care
înțeleg sunt cei activi.
( SENECA LUCIUS ANNAEUS )
Scriitor și filozof Italian ( 4 î. e. n. – 65 e. n.)
- Nimeni nu ajunge la înțelepciune din întâmplare.
- Trebuie să învățăm cât timp trăim, învățând pe alții.
- Învățăm pentru viață, nu pentru școală.
- Oamenii învață, învățând pe alții.
IUVENAL ( DECIMUS IUNIUS IUVENALIS )
Poet satiric român ( 60 - 140)
- Datoria copilului respectul cel mai mare ( Maxima debetul puero reverentia).
MARTIN LUTHER
Reformator religios, întemeietotul protestantismului german, profesor la Universitatea
din Wittenberg
( 1483 - 1546)
- Eu însă, dacă aș putea, sau dacă ar trebui să mă las de funcțiunea de predicator și de
alte treburi , n-aș prefera să fiu altceva decât învățător sau educator de copii. Căci eu știu
că această muncă este mai folositoare.
JUAN LUIS VIVES
Pedagog și umanist spaniol ( 1492 - 1540)
14
 - Profesorul nu trebuie să posede numai știința necesară pentru a putea instrui bine, ci
să aibă capacittea și dexteritatea predării.
MICHEL DE MONTAIGNE
Scriitor și gânditor francez ( 1533 - 1592)
- Cu adevărat eu îsă nu pricep decât atâta, că partea privitoare la creșterea și rostul
copiilor este cea mai anevoioasă și de seamă pare din știința omului.
- Sarcina dascălului căruia îi vei încredința pe fiul tău, alegere de care atârnă întreaga
rânduială a creșterii sale, are o mulțime de mari îndatoriri, dar nu le ating, deoarece nu
știu să le dăruiască nimic deosebit ( . . . ). Aș vrea, să-i fie cu grijă ales un călăuzitor
care să aibă mai curând capul bine întocmit, decât tare plin, să li se ceară amândouă, dar
mai mult purtarea și înțelegerea decât știința, și să apuce cu totul pe o cale nouă în
sarcina ce i se dă.
- . . . cinstirea ce se cuvinte dascălului trebuie să fie mai presus de orice.
- Dascălul de mine ales, știe că datoria lui este să împlinească vrerea ucenicului său pe
aceeaș măsură și mai mult prin iubire decât prin smerenie față de virtute.
- Nu ne muncim decât să ne încărcăm mintea, iar înțelegerea și cugetarea le lăsăm
goale. Precum păsările cerului se duc uneori în căutare grăunțelor și le aduc în cioc, fără
să le știrbească ca să le dea puilor, așa și dascălii noștri urmăresc știința în cărți și obțin
pe vîrful buzelor, numai ca să-i dea drumul din gușă în vînt.
- Aș vrea ca el ( perceptorul, dascălul n. n.) să-l facă ( pe elevul său n. n.) să poată
gusta lucrurile, să le aleagă, să le discearnă . . . uneori să-i deschidă drumul, alteori să-l
lase să și-l deschidă.
- Nu vreau ca să născociască și să vorbească numai el, vreau să-l asculte și pe
discipolul său vorbind la rândul lui . . .
- Este bine să-l facă pe elev să treacă prin fața lui pentru a-i aprecia pasul și pentru a
stabili la ce nivel trebuie să se coboare ca să corespundă posibilităților sale.
JAN AMOS COMENIUS
Pedagog şi umanist ceh, autorul celebrei lucrări Didactica magna (1572-1670)
-Şcolile să nu fie nimic altceva decât ateliere pline de activitate. Numai astfel vor putea
să probeze toţi, în propria lor, practică , adevărul ca: învăţând pe alţii, ne învăţăm pe noi
înşine.
- A întreba pe mulţi, a ţine minte cele spuse şi a învăţa pe alţii, aceasta formează secretul
învăţământului.
- Cine învaţă pe altul, conduce , cine învaţă de la altul, este condus ( …), şcolarului i se
cade munca, profesorului conducerea.
- A instrui pe altul înseamnă a-l înzestra cu învăţătură. Învăţătorul este cel care transmite
ştiinţa, învăţăcelul este cel ce o primeşte, învăţarea este însăşi transmiterea ştiinţei,
trecerea ei de la învăţător la învăţăcel (. . . ). Învăţător şi învăţăcel sunt două elemente în
corelaţie, nici unul, nici altul nu pot lipsi din procesul învăţării (. . . ). Învăţătorul bun,
învăţăcelul bun, învăţarea bună-multiplică puternic ştiinţa.
- Profesorul şi elevul să fie mereu atenţi unul la altul (. . . ). Şcolarul să urmeze
pretutindeni pe profesorul, care trebuie să meargă mereu înaintea şcolarului (. . . ). -
15
Profesorul, de câte ori îl vede pe elev greşind, de atâtea ori să-i atragă atenţia asupra
greşelii şi să-l înveţe să se corecteze.
- Profesorul să predea nu cât poate el să predea, ci cât poate să însuşească elevul.
- Profesorul să se apropie de elev şi să-l ajute la învăţătură pe toate căile posibile.
- Să se cerceteze neglijenţa elevului prin sârguinţa profesorului.
- Educatorii morocănoşi, poruncitori şi bătăuşi sunt duşmani ai naturii umane şi născuţi
pentru a coborâ şi distruge spiritele, nu pentru a le înălţa şi desăvârşi.
- Tot ce se predă să fie dominat de o plăcută varietate.
- Toate să fie de la început bune, modelul, norma, atenţia, în sfârşit profesorul însuşi.
BLAISE PASCAL
Filozof şi matematician francez ( 1623-1662)
- Când înclinaţia noastră ne împinge să facem un lucru, uităm de îndatoriri, de pildă,
plăcîndu-ne o carte, o citim, deşi am avea altceva de făcut. Ca să ne aducem aminte de
ele, trebuie să propunem ceva neplăcut. Şi atunci pretextăm că avem altceva de făcut, şi
astfel ne aducem aminte de îndatoririle noastre.
- Este mai frumos să ştii câte ceva din tot, decât să ştii totul din ceva.
- Ştiinţele au două extremităţi, care se ating, prima este pură neştiinţă natural, în care se
găsesc toţi oamenii la naştere. Cealaltă extremitate este acea la care ajung sufletele mari,
care, după ce au străbătut tot ce pot şti oamenii, află că nu ştiu nimic.
- Nu învăţăm pe oameni a fi oameni de treabă, dar îi învăţăm toate celelalte lucruri, şi
totuşi ei nu se laudă decât cu lucrurile pe care nu le învaţă.
- Modul de a vorbi este peste tot la fel. Trebuie să ai un punct de la care să judeci drept.
Pentru cei ce pleacă pe vas avem porturi, dar în morală unde vom găsi acest punct?
JOHN LOCKE
Filozof, pedagog şi om politic englez (1632-1704)
- Exemplul educatorului trebuie să-l îndrume pe copil spre acele fapte cu care nu ar voi
să-l deprindă. Conduita sa nu trebuie să fie niciodată în contradicţie cu perceptele sale.
- Nu ar fi de nici un folos educatorului să-i vorbească elevului său despre frânarea
pasiunilor, atât timp cât el însuşi dă frâu liber vreuneia din patimile sale.
- Pentru a-i păstra neştirbită autoritatea în faţa elevului său, educatorului trebuie să i se
acorde cel mai mare respect, obligând întreaga familie să se comporte la fel, altfel nu se
poate pretinde ca fiul să aibă consideraţie faţă de un om pe care-l vede lipsit de respectul
dumneavoastră.
- Cea mai mare dificultate va fi să găsească un bun educator (. . .), educatorul trebuie
căutat din timp şi cu grijă (. . . ), nu trebuie să vă miraţi dacă veţi găsi un educator pe
măsura aşteptărilor. Eu vă pot spune doar că nu trebuie să economisiţi aici eforturi şi nici
bani ca să găsiţi aşa unu. Orice lucru se obţine aşa. Şi vreau să vă asigur că nu veţi regreta
niciodată cheltuiala pe care aţi făcut-o angajând un educator bun, ci, dimpotrivă, veţi
avea întotdeauna satisfacţia când vă veţi gândi că, dintre toate, acestea este cel mai bun
mijloc de a vă cheltui banii.
- Cine, însă, ia în considerare cât de diferită este funcţia de educator faţă de toate
celelalte- când această funcţie este bine îndeplinită – şi cât de departe se află această
16
ocupaţie de felul în care este apreciată de unii, chiar şi de acei ce-şi propun să facă ei
înşişi această muncă, acela va fi poate de părerea mea, şi anume, că nu se găseşte oriunde
omul potrivit pentru dezvoltarea, înzestrarea şi modelarea minţii unui tânăr gentlemen şi
trebuie avută cea mai mare grijă în alegere lui, dacă nu vreţi să greşiţi ţinta.
- În afară de faptul că trebuie să fie bine educat, educatorul trebuie să fie şi un bun
cunoscător al lumii.
- Educatorul trebuie să facă pe elev să cunoască lumea aşa cum este şi să nu-i considere
pe oameni nici mai buni, nici mai răi, nici mai înţelepţi şi nici mai nebuni decât sunt în
realitate.
- Niciodată nu va fi capabil să-l conducă pe altul pe calea cunoaşterii lumii şi mai ales să-
i facă educaţie acela care el însuşi este novice în toate acestea. Este o ştiinţă pe care
educatorul trebuie să o posede, pe care să şi-o fi întipărit în minte prin experienţa şi
contactul cu alţii, formîndu-se astfel el însuşi vreme îndelungată după tot ceia ce a
observat că se practică şi este încuviinţat de cea mai aleasă societate.
- Nimic din ceea ce poate influenţa formarea caracterului nu trebuie trecut cu vederea
sau luat prea uşor şi tot ceea ce contribuie la înarmarea lor cu anumite deprinderi merită
grijă şi atenţie din partea educatorilor, căci prin urmările pe care le pot avea nu pot fi
socotite lucruri de nimic.
- Cea mai mare artă a unui profesor este câştigarea şi menţinerea atenţiei elevului.
JEAN- JACQUES ROUSSEAU
Filozof, pedagog şi scriitor francez (1712-1778)
-„ ... îndeplinirea întotdeauna cu râvnă a micilor îndatoriri nu cere mai puţină tarie decât
faptele eroice, că aceasta îţi poate aduce mai multă cinstire şi fericire, şi că valorează
nesfârşit, mai mult, să te bucuri întotdeauna de stima oamenilor, decât arareori admiraţia
lor”.
- A încerca să le dai de înţeles tinerilor ceea ce vrei să le spui, arătându-le dintr-o dată un
lucru la care ei râvnesc cu ardoare, este o greşeală foarte obişnuită la pedagogi şi pe care
am săvârşit-o eu însumi în Emil.
- Oameni, fiţi umani, este prima noastră datorie.
- A lucra este o datorie absolut trebuincioasă omului social.
- Tot ce n-avem la naştere şi de care avem nevoie când suntem mari ne este dat prin
educaţie. Această educaţie ne vine de la natură, de la oameni sau de la lucruri.
- Începeţi prin a vă studia elevii, căci cu siguranţă nu-i cunoaşteţi . . .
IMMANUEL KANT
Filozof german, reprezentant de seamă al filozofiei clasice germane (1724- 1804)
- Cel mai bun mijloc de a înţelege este de a face.
Tratat de pedagogie
- Învăţăm mai temeinic şi uităm mai greu ceea ce noi înşine prin proprie sforţare scoatem
la iveală.
- Organizarea de cunoştinţe e mai importantă decât dobîndirea lor, căci ştiinţa e
cunoştinţă organizată.
- Obligaţiile stricte sunt acela care determină o datorie precisă.
17
 IOSIF MOESIODAX
Filozof şi pedagog, profesor la Academia domnească din Iaşi şi Bucureşti (1725-
1800)
- Una din cele mai grele îndeletniciri de care viaţa omenească are nevoie este pedagogia.
Ea ocupă locul cel dintâi şi priveşte mai ales pe dascăli.
- Care olar priceput ţine în mână argilă şi nu se îngrijeşte de ea? Care grădinar grijuliu nu
îndreaptă, nu stropeşte, nu curăţă de uscături cele plantate de curând în grădina sa? Un
olar, un grădinar se cuvine să socotească şi dascălul, cu deosebire că el este folosit la
formarea sufletului şi la îngrijirea unor mlădiţe care pot vorbi. Sunt oare mlădiţele din
grădină şi vasele olarului mai de preţ decât mlădiţele formate de dascăl, care după
creşterea, după îngrijirea pe care o primesc ajung să fie sau spre folosul sau ruina celor
obşteşti?
- Mai sunt unii dascăli care obişnuiesc să măsoare greutatea datoriei lor după suma de
bani ce o primeşte ca plată şi cred că nu greşesc cu nimic dacă se gospodăresc aşa. Iată
deci că uneori aceşti dascăli lasă la o parte cele ce sunt de datoria lor.
- Dascălului care îşi ia sarcina pedagogiei îi e de folos ca de la început să îmbrace şi să nu
dezbrace niciodată acest obicei.
- Nu e de ajuns ca dascălul să cunoască multe. Pe lângă acest lucru, se cere, mai ales, ca
să ştie şi cum să le predea copiilor, deci fiecare dascăl să dea dovadă şi de o pricepere
didactică. Cel ce are mai multă învăţătură şi gândul de a o face cunoscută şi altora, de
multe ori nu e în stare de a ajunge la ţintă în predarea ei. El s-ar asemăna cu unul care ar
cunoaşte multe leacuri contra bolilor şi nicidecum nu se gândeşte să se folosească de ele
(. . . ). Mai mult sau mai puţin poate să spună cineva şi despre dascăl care ştie şi spune
multe, însă ramîne în urmă când e vorba să le folosească.
JOHANN WOLFGANG GOETHE
Scriitor, gînditor şi om de ştiinţă german (1749-1832)
- Cu cât ştiinţa se extinde mai departe, cu atât se ivesc mai multe probleme.
- Cum poţi să te cunoşti pe tine însuţi? Niciodată prin contemplare, ci prin acţiune.
Încearcă să-ţi faci datoria şi vei afla îndată cîte parale faci.
- Datoria făcută se resimte mereu ca obligaţie, pentru că niciodată nu ne satisfacem pe noi
înşine în întregime.
- Adevăratul discipol învaţă să scoată necunoscutul din cunoscut, apropiindu-se de
maestru.
- Educatorul trebuie să asculte copilăria, nu pe copil.
- Nu e destul să ştii, trebuie să şi aplici, nu e destul să vrei, trebuie şi să faci.
- Numim pe drept cuvânt maeştrii noştri pe aceia de la care avem oricând de învăţat. Nu
oricine de la care învăţăm merită acest titlu.
CHRISTIAN GOTTHILF SALZMANN
Pedagog german (1771 – 1811)
- Cine nu ştie să se joace cu copiii şi este destul de nepriceput ca să creadă că acest
amuzament este mai prejos de demnitatea sa, nu trebuie să se facă educator.
JOHANN FRIEDRICH HERBART
18
 Pedagog şi profesor german ( 1776 – 1841)
- Tinerii bărbaţi care acceptă o sarcină şcolară îşi asumă în acelaşi timp obligaţia prin
care li se arată pentru timp îndelungat drumul pe care trebuie să meargă.
- Totul depinde de faptul ca învăţătorul să fie pregătit îndeajuns, să apară înaintea
şcolarilor cu atitudine sigură să îndrepte priviri atente asupra tuturor şi să facă pe fiecare
să simtă îndată că n-ar putea încerca să facă ceva fără a fi observat de învăţător.
ARTHUR SCHOPENHAUER
Filozof idealist, iniţiatorul voluntarismului (1788-1860)
- Nimic nu-i mai uşor decât să scrii în aşa fel încât să nu înţeleagă nimeni, după cum, din
contra, nimic nu-i mai greu, decât să exprimi gânduri importante în aşa chip, încât fiecare
să le înţeleagă.
- Din ştiinţa omenească în general, în orice domeniu, cea mai mare parte există totdeauna
pe hârtie, în cărţi- aceasta e memoria de hârtie a omenirii. Numai o mică parte din ştiinţa
omenească este în orice clipă cu adevărat vie în unele capete.
- Cel care-i chemat să realizeze lucruri mari într-un anumit domeniu simte aceasta în chip
tainic înlăuntrul sau, încă din tinereţe, şi îşi îndreaptă activitatea într-acolo, ca albinele la
clădirea stupului lor.
FRIEDRICH ADOLF DIESTERWEG
Pedagog german progresist (1790- 1866)
- Statul înfiinţează posturi de învăţători pentru învăţământ şi nu pentru învăţători.
Învăţătorul are înainte de orice datoria de a-şi însuşi gradul de pregătire cerut pentru acel
post şi de a deveni capabil de realizări tot mai înalte.
- Cine nu vrea să cadă în cea mai grosolană, cea mai de nemeritat greşeală faţă de
comunitatea în mijlocul căreia trăieşte acela trebuie sa-şi îndeplinească datoria faţă de
învăţători cu cel mai adânc devotament şi scrupulozitate, iar în preocuparea de sine ca
element şi factor al unei bune educaţii şi al unui învăţământ rodnic, să fie cu adevărat
neobosit.
- Este şi rămâne un scop al vieţii ca noi să nu pierdem niciodată din vedere sublinierea şi
marea sarcină pe care ne-o impune educaţia de sine, ca noi să nu cunoaştem un ţel mai
înalt decât acela de a ne pregăti şi desăvârşi fiecare ca om şi ca învăţător.
- Conştiinţa, care le vine din valoarea şi demnitatea chemării, nu trebuie s-o piardă, şi
acestei demnităţi trebuie să-i corespundă situaţia lor şi preţuirea din partea altora. Un
învăţător la care nu se întâlneşte această dorinţă, căruia îi lipseşte conştiinţa arătată mai
sus nu e de nici o treabă pentru educaţie. E un meşteşug în ale dăscăliei.
HEINRICH ERNST WEBER
Filozof şi profesor german (1795-1878)
- ... naturile care şi-au înobilat cultura, cărora munca nu le mai spune nimic, oamenii care
au isprăvit-o cu cartea, care nu mai au nevoie să cunoască, nu sunt apţi pentru oficiul de
învăţător.
- Adevăratul învăţător rămâne toată viaţa sa student, adevăratul pedagog – un om într-o
veşnică formare.
PETRACHE PEONARU
19
 Profesor român, organizator al şcolii româneşti (1799- 1875)
-Învăţătura nu depărtează pe oameni de la meşteşuguri sau de la meserii, (. . . ) căci
învăţătura dimpotrivă nobilând toate profesiile le face deopotrivă cinstite.
EFTIMIE MURGU
Primul profesor de filozofie al Academiei Mihăilene, participant la revoluţia din
1848 (1805 – 1870)
- A învăţa trebuie mai mult sau mai puţin toţi, pentru că întinderea cunoaşterii omeneşti
este nehotărâtă. Însă pentru ca cineva cu bună ispravă să înveţe pe altul, trebuieşte a băga
în seamă legile ei.
- Cunoştinţele magistrului au să fie potrivite cu legile logicii, ca nu cumva fară de cea de
cuviinţă pregătire, suindu-se pre catedră să se scoboare fără laude şi ispravă.
- Acela care nu este înzestrat cu acestea şi alte trebuincioase însuşiri şi paradoseşte
(predă) numai mecaniceşte din cărţi nu va găsi lăsîndu-se de aceaastă treabă, căci mai
bine este a nu învăţa, decât a învăţa cu dezgustul, greutatea şi primejdia altora.
ION GHICA
Scriitor, economist şi om politic român (1817-1897)
- Profesorii (pentru şcolile normale ) să se aleagă cu cea mai mare băgare de seamă şi să
fie oameni cu cele mai frumoase sentimente şi cu o adâncă şi temeinică filozofie, pentru
că lor li se încredinţează viitorul şi destinul naţiei întregi.
- Îndeletnicirea profesorilor trebuie să fie necontenit a obişnui tinerii elevi de a se gândi şi
a chibzui ... , să-i aducă în stare de a se putea desăvârşi singuri mai pe urmă.
ADOLF KUSSMAUL
Profesr şi medic german (1822-1902)
- Un bun profesor nu trebuie să ocupe catedra sa până ce oamenii vor spune despre el, de
ce nu pleacă? El trebuie să ştie să se retragă atunci când oamenii îi vor spune: pentru ce
pleacă oare?
CONSTANTIN DIMITREVICI UŞINSKI
Pedagog şi om de şcoală, rus (1824 – 1870)
- Arta educaţiei are acea particularitate de a părea aproape tuturor un lucru cunoscut şi
limpede, iar unora chiar un lucru uşor de realizat încât, din punct de vedere teoretic sau
practic, omul o cunoaşte mai puţin. Aproape toţi recunosc că educaţia cere răbdare, unii
cred că pentru a face educaţie este necesară o capacitate înăscută şi măestrie, adică
deprindere, foarte puţini, însă, au ajuns la convingerea că în afară de răbdare, însuşiri
înăscute şi deprinderi, mai sunt necesare şi cunoştinţe speciale, deşi numeroasele noastre
căutări pedagogice i-ar fi putut convinge asupra acestui lucru.
- Educatorilor le încredinţăm moralitatea şi inteligenţa copiilor noştri, le încredinţăm
sufletele lor şi, odată cu aceasta viitorul patriei noastre.
- În educaţie totul trebuie să se bazeze pe personalitatea educatorului, deoarece forţa
educaţiei porneşte numai din izvorul viu al personalităţii umane.
- Educatorul nu este un funcţionar, iar dacă este un funcţionar, nu mai este educator.

20
- Dacă educatorul va rămîne surd şi mut la cerinţele legitime ale epocii, el însuşi va răpi
şcolii sale forţa vitală, el însuşi va renunţa de bună voie la dreptul său legitim de a
influenţa asupra vieţii şi nu-şi va face datoria, nu va pregăti noua generaţie pentru viaţă.
LEV NICOLAEVICI TOLSTOI
Scriitor şi pedagog rus (1828 – 1910)
- Când învăţătorul reuneşte în inima sa dragostea de profesiune şi dragostea de elev,
putem spune că este un învăţător desăvârşit.
- Pentru ca educarea copiilor să fie încununată de succes, trebuie ca educatorii să se
educe neâncetat pe ei înşişi, să se ajute reciproc în realizarea din ce în ce mai desăvârşită
a aspiraţiilor lor.
- Cu cât o metodă de predare este mai convenabilă pentru învăţător, cu atât ea se
dovedeşte a fi mai convenabilă pentru elevi. Este bună numai acea metodă de care sunt
mulţumiţi elevii.
- Vocaţia poate fi descoperită şi demonstrată numai atunci când savantul sau artistul îşi
sacrifica tihna şi bunăstarea pentru a se dedica acestei vocaţii.
- Gradaţia noţiunii de corectitudine nu are limite, totuşi viaţa corectă are o trăsătură
generală primordială şi anume, năzuinţa către perfecţionare în ce priveşte dragostea de
om.
- Omul nu poate învăţa de la altul, când acela care învaţă ştie tot cât cel de la care învaţă.
Titu Maiorescu
Critic, estetician şi om politic român (1840-1917)
- Focarul de lumină pentru băieţi şi fete este învăţămîntul ce-l dai între cele 4 ziduri, este
învăţătorul care propune învăţământul,este revizorul care inspectează,este în fine
totalitatea însufleţită a celor ce iau parte la şcoală.
- Datoria unui professor nu este de a vă impune sistemul vreunui filozof, oricare ar fi el.
,,Jurare în verba magistri’’ a fost pururea o piedică în dezvoltarea inteligenţei
studenţilor.A da metoda sigură în căutarea adevărului şi nimic mai mult,aceasta este
datoria unui professor-căci esenţialul stă tocmai în libera argumentare lăsată
studenţilor.Şi numai când ei vor discuta în deplină libertate,ba chiar de vor căuta să
susţină o părere noua,un system mai bun ,numai în acest caz vom simţi cu plăcere că
progresul nu s-a curmat în calea sa,că generaţiile noi tind să întreacă pe cele ce sunt pe
cale de apus.
- Pentru cel ce ştie a-şi îndeplini datoria conştiincios,când suie treptele unei catedre
universitare,nu-i rămâne decît o singură preocupare de frunte,accea de a cerceta scrierile
noi,dezvoltările proaspete,descoperirile care privesc obiectul catedrei sale,căci numai
fiind în curentul ştiinţei şi topindu-şi meditaţiile sale proprii la un loc cu experienţa sa,cu
cunoştinţele şi cu progresul necontenit al ştiinţei ,izbucneşte a înfăţişa auditoriul său
strânsă legătură de continuitate ce trebuie să existe între trecutul ,prezentul şi viitorul
cercetării omeneşti.
- Datoria unui om onest când face ştiinţa este să nu afirme nimic dacă nu este convins,să
nu se lase îmbrâncit de patima zvonului pe făgaşul afirmării neîntemeiate.
Constantin Dumitrescu – Iaşi. Filozof, pedagog şi estetician român(1849-1923)
21
- Nu e de ajuns să ai în mintea ta un sistem întreg de teorii pedagogice,oricât de bine
chibzuit şi oricât de întemeiate ştiinţifice ar fi ele,pentru ca să poţi fi cu oarecare
singuranţă pedagog.
- În practica educaţiei la fiecare caz dat trebuie măsuri educative determinate.
- Sunt o sumă de elemente bune în învăţământ, care pricep să-şi facă datoria.Trebuie şi un
soi de ,,conspiraţie a celor buni’’ în contra celor care cu uşurinţă compromit viitorul
şcolii.
Mihai Eminescu. Genial poet român(1850-1889)
- Valoarea unui învăţător nu o poate constata decît un pedagog practician şi numai la faţa
locului ,în şcoala şi cu copiii înstruiţi de acela.Orice control formal de altă natură este
insuficient,dacă nu periculos.
- Fără a afişa vorbe mari asupra însemnătaţii învăţămîntului ,care nu ne-ar înainta cu un
pas mai departe,cred totuşi că ar trebui să recunoaştem că tinerii normalişti ,care au
absolvit cu cel mai bun succes şcoala lor şi se dădeau unei ocupaţii destul de ingrate ,ar
trebui să se bucure de protecţia administraţiei judeţiene,ca să nu se simtă izolate în
lucrarea şi tendinţele lor,ca o frunză pe apă.
- Caracterul însă al unei şcoli bune e ca elevul să înveţe în ea mai mult decît i se predă
,mai mult decît ştie însăşi profesorul.
-Şcoala oricînd e o închisoare când învăţătorul va fi mărginit,e oricând o grădină cînd
acesta va fi om de spirit care va şti să intereseze pe elevii săi pentru obiectul ce propune.
-Nu obiectul,propunerea lui interesează şi cei mai buni învăţători vor rămînea aceia care
vor şti să-şi electrizeze auditoriul prin vox-viva a lor,prin grai şi intuiţiune ,oricât de aridă
ar fi tema ce o tratează.
-Oricîte şcoli speciale ,tehnice sau de aplicaţiune se vor înfiinţa vor fi bine venite dacă
vom şti a ne crea corpul didactic pentru ele.
-Dacă în corpul nostru didactic există multe şi venerabile excepţiuni, nu putem tăgădui pe
de altă parte ,că o seamă dintre profesorii de liceu â,mulţi dintre cei de la Universitate nu
sunt în curentul ştiinţei moderne. De când au ieşit de pe băncile şcolii n-au mai pus mâna
pe carte.
Spiru Haret. Matematician şi om de cultură român (1851-1912)
- Atunci când vom ajunge ca profesorii să-şi cunoască bine şcolarii ,dar numai atunci
,vom putea să ne gindim la multe îmbunătaţiri şi simplificări ,care,cu sistema de astăzi
sunt imposibile de realizat .
- Conduita profesorilor,regula din şcoală au o influenţă enormă asupra moralităţii
şcolarilor.
- Profesorul este dator să uzeze de metodele cele mai perfecţionate şi să caute în fiecare
an să-şi îmbunătăţească metoda ,profitînd atît de propria sa experienţă,cit şi de consiliile
inspectorilor şi de scrierile pedagogice din ţară sau din străinătate .
- Învăţătorul din şcoala lui are o chemare de pace şi de iubire ,pe care trebuie să o aibă şi
în afară de şcoală.Căci misiunea la care chem prin aceste rînduri pe învăţatorii de toate
gradele este un adevărat apostolat ,în sensul cel mai bun şi mai înalt al cuvîntului.

22
- De azi înainte va fi un lucru dovedit că ,fără învăţători ,nimic temeinic nu se va putea
întreprinde pentru prefacerea în bine a starii poporului de jos,şi vinovat va fi acela care
chemat fiind a preciza într-o măsură oarecare la această prefacere va mai persista în
vechile sale prevenţiuni şi va neglija sau nu va şti a se servi de dânşii.
Rabindranath Tagore. Scriitor, poet şi dramaturg indian (1861-1941)
- Dacă am combina un fonograf ,un bici şi puţin creier ,s-ar obţine un perceptor ideal
.Totuşi ,dacă în loc de perceptor veţi pune un învăţător adevarat ,un dascăl ,atunci sufletul
şi mintea lui vor fi preocupate în întregime de elevii săi .Indiscutabil că nici un învăţător
nu poate da mai mult decît ştie ,dar ca să dea mai puţin decît ştie ,îi va fi ruşine (...).
Astăzi în şcoală avem profesori ,dar dacă patria va cere nu numai conştiinţă ci şi suflet
,atunci pe primul plan vor trebui să apară dascălii .
Astfel datoria dascălului este să meargă la elevi şi să-i înveţe.Dar,dacă vorbim drept
,există un adevăr ,care e mai tare decât acesta.El spune că datoria elevilor este sa-şi caute
dascălul .
- Noi suntem precuţi în privinţa defectelor noastre.Când le cunoaştem ,ne gândim atât de
mult la ele,pentru că ne pot aduce prejudicii.Dar dacă propriul nostru defect produce
prejudicii altcuiva ,nici nu observăm acest lucru.
- Oricât ne-am strădui să găsim o ieşire din această situaţie (,,e foarte greu să educi un
om adevărat’’n.n), tot una e ,căci ajungem ,în mod inevitabil ,la concluzia că numai
învăţătorul poate face ceva,iar metoda sigură, oricât de bună ar fi ea ,nu poate face nimic.
- Omul îşi poate lua cunoştinţele numai de la om .Aşa ,bazinul se umple cu apă, focul se
aprinde cu foc ,iar sufletul omului se modelează datorită sufletului altui om.
Maria Montessori. Pedagog italian, specialist în educaţia preşcolarilor (1870-1952)
- Profesorul de gimnastică nu este un orator ,ci un îndrumător. Iar aşa cum expunerile lui
privitoare la teoria gimnasticii nu ar izbuti să facă mai viguros pe nici unul dintre elevii
săi ,tot astfel şi şcoala veche dădea greş în acţiunea de oţelire a personalitaţii şi a
caracterului copiilor.
În şcolile noastre însă ,unde educatoarea se limitează să arate ,să îndrumeze şi să pună
la dispoziţie o sală de antrenament pentru minte ,copiii se întăresc ,devin individualităţi
cu un caracter robust, profund disciplinat şi dobândesc o sănătate interioară care este
însuşi rezultatul strălucit al eliberării sufletului lor.
Nicolae Iorga. Istoric, scriitor şi om politic român(1871-1940)
- Ai toată viaţa un şcolar pe care niciodată nu trebuie să-l pierzi din ochi,tu însuşi.
- Esenţialul nu este atît să ştii ,cît să pricepi unde să cauţi.
- Înţeleg şi un învăţător de lucruri pe care nu le ştie ,dar nu pot înţelege un învăţător de
lucrurile pe care nu le crede.
- Oricare lucrare aduce greşeli ,greşelile sunt un îndemn spre a face mai bine ;vine o zi
cînd lucrătorul moare zdrobit ,dar lumii i-a folosit şi munca lui şi durerile ce au dus o
muncă nouă.
- Învăţătorul de oameni înseamnă acel care e gata oricînd să-i înveţe şi are oricând despre
ce să-i înveţe.
- Nu e greu să gaseşti adevărul ,e greu să ai dorinţa de a-l gasi.
23
- Ce eşti ,te priveşte mai la urma urmei pe tine. Ce vrei, priveşte şi pe alţii.Ce faci, accea
poate privi pe toţi.
- La orice învinuire ,îndreaptă-te spre tine şi te corectează,celălalt nu e în discuţie.
- Valoarea unui om se socoate după numărul celor ce se simt mai bine prin el.
- În teorie,stăpâneşti consecvenţa,în practică ,cel mult simţul datoriei de a fi consecvent.
- Sunt trei morale :morala vieţii,o,cât de grea ,morala predicii,o,cât de uşoară,şi morala
ştiinţei,care cercetează pe cea dintîi,ignorează pe cea de a doua şi duce la indiferenţă
pentru orice morală.
- Din când în când treci pe la vecin ca sa-ţi afli defectele.
- Simţul datoriei e cea mai luminoasă dovadă de sănătate a unui suflet .
- Cînd îţi numeri duşmanii,adaugă-te şi pe tine,şi nu începe pedeapsa cu ceilalţi.
- Un învăţător are doua datorii,să înveţe el necontenit şi să înveţe necontenit pe alţii.
Constantin Brâncuşi
Genial sculptor român (1876-1957)
- Teoriile sunt eşantioane fără valoare. Numai acţiunea contează.
- Creează ca Dumnezeu ! Ordonă ca un rege! Munceşte ca un rob!
- Nimic nu creşte la umbra marilor copaci.
- Avem un cod civil ,un cod penal şi un cod comercial.De ce n-am avea şi un cod etic?Eu
l-aş construi pe bază de proverbe ,dacă aşi fi un cercetător al moralei.Orice cercetare este
şi o construcţie.
Jean Piaget
Psiholog şi pedagog elveţian, fondatorul epistemologiei genetice(1890-1980)
- Adevărul este ca profesia de educator nu şi-a dobândit încă în societatea noastră statutul
normal la care are dreptul pe ascara valorilor intelectuale.Motivul general este faptul că
profesorul nu este considerat de către alţii –ceea ce este mai grav-el însuşi nu se
consideră ,în general,un specialist din dublul punct de vedre al tehnicilor şi al creaţiei
ştiinţifice ci e privit doar ca un simplu transmiţător de cunoştinţe aflate la îndemâna
oricui.
- Cele mai frumoase reforme vor eşua imediat dacă nu au la dispoziţie profesori de
calitate superioară şi în număr suficient.
Psihologia copilului poate să multiplice datele, de fapt şi cunoştinţele noastre asupra
mecanismului dezvoltării.Dar aceste fapte sau idei nu vor pătrunde niciodată în şcoală
,dacă profesorii nu şi le însuşesc până la a le traduce în realizări originale.
- Cu cât căutăm mai mult să perfecţionăm şcoala,cu atât sarcina profesorului devine mai
grea ,şi cu atât mai bune sunt metodele ,cu atât este mai greu să le aplici.
- În cercetare şi prin cercetare ,profesia de dascăl încetează de a fi o simplă meserie şi
depăşeşte chiar nivelul unei vocaţii afective ,pentru a dobîndi demnitatea oricarei
profesiuni ce ţine în acelaşi timp de artă şi de ştiinţa,deoarece ştiinţa despre educaţie se
constituie mai mult ca oricând un domeniu inepuizabil.

24
25