Sunteți pe pagina 1din 1

„Franceza fără frontiere” – un proiect de anvergură internațională

Colegiul Național „Cantemir Vodă” din București a găzduit în perioada 29-30 septembrie 2018
unul dintre cele mai importante evenimente francofone care au avut loc în această perioadă în
Europa Centrală și de Est. Acreditat de Federația Internațională a Profesorilor de Franceză
(FIPF), proiectul „Le français sans frontières” a fost inițiat de Asociația Română a Profesorilor
Francofoni (ARPF), în colaborare cu Asociația Belgiană a Profesorilor de Franceză (ABPF),
Asociația Profesorilor de Franceză din Bulgaria (APFB), Asociația Profesorilor de Franceză
din Republica Macedonia (APFRM) și delegația Wallonie Bruxelles.
La eveniment au participat peste 100 de profesori de pe întreg teritoriul României membri ai
ARPF, dar și delegații formate din profesori de limba franceză din Belgia, Bulgaria și
Macedonia. Pe parcursul celor două zile, pe lângă atelierele de formare și perfecționare
profesională, dintre care o parte au fost organizate în special pentru profesorii debutanți, cadrele
didactice participante au avut ocazia de a se întâlni în cadrul unor mese rotunde pe teme legate
de viața asociativă și didactica limbii franceze. La aceste întâlniri au participat de asemenea
personalități importante, precum vicepreședinta FIPF, prof. dr. Doina Spița, inspector general
în Ministerul Educației Naționale Manuela Anghel, directorul Organizației Internaționale a
Francofoniei (OIF) Mohamed Ketata, directorul delegației Wallonie Bruxelles la București
Eric Poppe, atașatul pentru cooperare culturală al Institutului Francez din București Michel
Monsauret, președinta ARPF prof. dr. Irina Cosovanu, președinta ABPF Christiane Buisseret,
președinta APFB Vyara Lyubenova, președinta APFRM Milena Kasaposka-Chadlovska,
inspector școlar pentru limbile romanice în municipiul București prof. Clementina Anghel,
precum și alți inspectori școlari din teritoriu, formatori, coordonatori de proiecte educative,
reprezentanți ai editurilor și nu în ultimul rând președintele fondator al ARPF, cercetătorul Dan
Ion Nasta.
Timp de două zile, cadrele didactice participante au dezbătut, între altele, statutul limbii
franceze pe piața muncii la nivel național, european și mondial, concluzionând că este vorba
nu doar despre o limbă exclusivistă, a elitelor, ci despre un instrument de comunicare deosebit
de util în mediul de afaceri și nu numai. De asemenea, s-a subliniat importanța creării unor
legături concrete între școli și firmele francofone din țara noastră, astfel încât elevii să
conștientizeze implicațiile cunoașterii acestei limbi în viitoarea lor carieră.
Unul dintre principalele obiective ale reuniunii a fost și creșterea cooperării internaționale
bazate pe proiecte între țările partenere, cu scopul de a împărtăși experiențe și bune practici
care să contribuie la inovarea domeniului predării limbii franceze.

S-ar putea să vă placă și