 PROVINCIA DACIA

ROMANA

Dacia Romană a fost o provincie romană după cucerirea Daciei de către Imperiul Roman sub conducerea lui
Traian în 106.

După cucerirea Daciei, în urma războaielor din 101-102, 105-106, împăratul roman Marcus Ulpius Traianus
începe opera de romanizare. În vara anului 106 după sinuciderea lui Decebal , orice rezistenţă majoră a dacilor a
încetat. Procesul de romanizare a populaţilor din această zonă a fost favorizat de mai mulţi factori care, alături de
limba latină, vor concura cu succes la implementarea tiparelor politoco-spirituale în mijlocul societăţilor barbare.
Elemetele care au favorizat romanizarea dacilor sunt: armata- sursă importantă de veterani ce se vor stabili,
majoritatea, în arealul geografic al teritoriilor ocupate, care prin folosirea exclusivă a limbii latine va impune o notă
radicală procesului de adoptare şi, în egală măsură, de adaptare a limbii latine; urbanizarea , oraşele fiind adevărate
focare de romanizare, prin translatarea populaţiilor spre zonele rurale; introducerea unor obiecte de cult şi unelte, de
factură romană, superioare celor autohtone ; dezvoltarea unei producţii de mărfuri locale, care se adaugă celor de
provenienţă romană; instalarea unei administraţii bine organizate; pătrunderea elementelor ilatice( funcţionari,
negustori, proprietari, militari); schimburile interculturale , posibile prin aducerea de colonişti din alte provincii ale
imperiului; dezvoltarea căilor de comunicaţie ; răspândirea religiei romane şi a cultelor provinciale precum şi a
dreptului roman.

Odată cu romanizarea provinciei Dacia are loc fenomenul decontapire a populaţiei, astfel
lucuitorii provinciei venerau o varietate extraordinară de divinități: Jupiter(zeul suprem); Junona (soția lui Jupiter,
zeița nașterilor, căsătoriei, protectoarea Romei); Minerva(zeița înțelepciunii și a meșteșugurilor); Mercur(zeul
comerțului); Apollo(zeul luminii, al soarelui și al prezicerilor); Venus(zeița frumuseții și a dragostei); Diana(zeița
vânătorii). Se manifestă sincretismul, fenomen ce constă în contopirea divinităților similare, dar de origine diferită
într-una singură. Este răspândit cultul lui Iupiter Dolichenus, divinitate sincretică născută din contopirea romanului
Iuppiter cu semiticul Baal din orașul Doliche din Asia Mică. Sunt adorate divinități neromane cu nume romane , ca
Diana Augusta, Hercules Invictus, Liber și Libera. Era răspândit cultul cavalerilor danubieni, divinități iliro-traco-
dace. De asemenea, era venerat cultul lui Augustus și al împăratului aflat la domnie. La Ulpia Traiana a fost
descoperit un palat al ordinului religios-politic al Augustalilor. Erau construite clădiri tipice arhitecturii romane:
temple, amfiteatre, edificii, băi publice, vile suburbane și rustice. Au fost descoperite urme ale unor temple în orașe și
sate, precum și a unor amfiteatre pentru luptele de gladiatori la Sarmizegetusa, Porolissum și Micia.
 În provincia Dacia Romana au existat patru tipuri de aşezări umane: urbane:
coloniae(colonii) şi municipia (municipii); rurale: vici(sate) şi pagi(comune).

Coloniile erau alcătuite din cetățeni romani cu drepturi depline de alegere a înalților
demnitari la Roma și beneficiind de sufragii și de „honorum”. Unele colonii făceau parte din Italia, fiindu-le conferite
privilegii de a nu plăti dări directe. Coloniile constituiau centre puternice de romanizare. Municipiile erau orașe cu
mai puține drepturi decât coloniile, iar locuitorii lor reprezenta sub raport juridic un stadiu intermediar între peregrini
și coloniști. Puteau fi ridicate la rangul de colonii, după cum satele puteau deveni municipii. Unele municipii aveau
multe drepturi, altele mai puține. Romanii provocau o emulație și dădeau un impuls al acțiunii de asimilare.

Conducerea era orânduită după modelul roman. Există un ordo decurionum-consiliu

municipal și diverși magistrați. Dregătorii erau doi în colonii și patru în municipii. Răspundeau de întreagă conducere
a orașelor, îndeplineau deciziile luate în consiliul decurionilor, judecau procesele. Alți magistrați erau edili însărcinați
cu îngrijirea clădirilor publice, cu poliția orașului, cu întreținerea străzilor, aprovizionarea publică, organizarea
spectacolelor, alții erau questori care se ocupau cu finanțele. Toți magistrații erau aleși din rândul cetățenilor înstăriți,
aceștia fiind plătiți prin renumerație.

Pagi erau comune mari, situate pe teritoriul unei colonii romane.Vici erau simple așezări
rurale. Erau conduse de unul sau doi magistrați sau de un prefect. Dintre așezările rurale din Dacia cele mai
importante erau Alburnus Maior, Micia, Aquae, Salinae, Sucidava. Sunt sate ale căror nume roman nu este cunoscut,
dar au fost descoperite: Cristești, Lechinta de Mureș, Obreja.

În provincie s-au produs o serie de schimbări în domeniile economice

tradiţionale. Principalele sectoare economice erau agricultură, creșterea animalelor, mineritul, meșteșugurile,
comerțul și circulația monetară. Romanii au adus o forță de muncă specializată pentru valorificarea resurselor solului
și subsolului. Se cultivau cereale, provincia fiind un grânar al trupelor ce staționau în provinciile alăturate. Se cultiva
viță-de-vie. Pădurile erau exploatate. Creșterea animalelor era la fel de importantă. Întinse pășuni erau în proprietatea
statului imperial roman ce erau oferite aristocrației. Pășunile și salinele, precum și comerțul cu sare erau arendate.
Erau extrase metale din munți, mai ales aur din minele de aur din Munții Apuseni, prin galerii și puțuri, se obținea aur
și din nisipul râurilor, prin spălare. Minele de aur erau exploatate direct de către statul roman fiind o proprietate
imperială.

Metalurgia fierului și bronzului, prelucrarea fierului și a lemnului, olăritul, țesutul se

dezvoltă. Meșteșugarii se grupau în asociații profesionale numite collegia, cel mai cunoscut fiind colegiul făurarilor-
collegium fabrum, din care făceau parte dulgherii, olarii și zidarii. Mai erau colegii de aurari, postăvari, lemnari,
pietrari, corăbieri, plutăși și purtători de lectică. Membrii unor colegii aveau rol de pompieri în orașe, fiind împărțiți
în decurii și organizați în colegii de tip paramilitar. Centre importante erau și așezările rurale, ca Micia unde era
prelucrată piatră, Cristești-centru de olărit. Erau des întâlnite cărămidăriile și atelierele de opaițe și statuiete.
Producția meșteșugărească și agricultura s-au intensificat, ceea ce a dus la dezvoltarea unui comerț intens.Numeroși
negustori de origine orientală sunt atestați în inscripții. Existau și un schimb cu celelalte provincii romane și în afară
pe lângă comerțul intern. Dacia trimitea aur extras din mine la Roma, iar în provincii trimiteau cereale, sare, miere,
ceară, lemn, țesături, piei, primind în schimb stofe, undelemn, vinuri superioare și articole de lux.

În cei peste 160 de ani de dominaţie romană, in provincia Dacia au avut loc o serie de
evenimente care au zguduit din temelii administratia romană. Astfel, între anii 167-170, Dacia a fost invadată de mai
multe ori de popoarele învecinate printre care şi dacii liberi, care au pustiit teritoriul provinciei, ajungând să ameninşe
capitala Ulpia Traiana Sarmizegetusa. În anul 172 , impăratul Marcus Aurelius a salvat capitala, merit pentru care i s-
a dedicat o inscripție în care i se mulțumea că a scăpat orașul de un dublu pericol: cel al invaziei şi cel al răscoalei
autohtonilor. Luptele romanilor cu popoarele „barbare” la nord de Dacia au continuat până la moartea lui Marcus
Aurelius survenită în anul 180. Prima mare năvală în Dacia Romana a goților aliați cu triburi de daci liberi s-a produs
in timpul domniei împaratului Caracalla care a restabilit ordinea in provincie până în anul 242 atunci când carpii şi-au
facut apariția la Dunăre. Provincia romană Dacia a trecut între anii 245-248 prin momente critice provocate de
atacurile dinspre nord ale goților. Declinul provinciei Dacia-Romana s-a accentuat datorita popoarelor cotropitoare
care au invadat sucesiv provincia. Împăratul Aurelianus a restabilit temporar autoritatea asupra provinciei Dacia, dar
între anii 274-275 , pe fondul atacurilor „barbare” şi a lipsei soluțiilor de apărare a Daciei, a hotărât retragerea
definitiva peste Dunăre a armatei şi a administrației romane. Acestea au fost urmate de proprietarii de pământ şi de
proprietarii de sclavi, cu exceptia populației autohtone care a ramas pe loc. Este cunoscută in istorie ca retragerea
aureliană, Dacia fiind prima provincie romană abandonată definitiv.