13.10.2017 PSIHOPATOLOGIE – CURSUL 2 prof. A.

ROMILĂ

CONȘTIINȚA – noțiunea de la care pornim e redundantă, în partea cognitivă : conștiență și inconștiență,

CONȘTIINȚA AZI: se dedublează (totul e să nu se fragmenteze). În somn se fragmentează, de aceea suntem ineficienți.
Se dedublează în :
CONȘTIINȚA OBIECTUALĂ = obiect: conștiința referitoare la exteriorul nostru – cosmic, ecologic, ceilalți.
CONȘTIINȚA DE SINE= subiect
Toată problema psihicului este jocul dintre subiect și obiect. Didactic, conștiința se împarte în 3:
(concepția sincronă) - are corespondență diacronă – de-a lungul existenței:

- Cunoaștere - Inteligență
- Afectivitate - Voință
- Activitate - Opera aptitudinală

Psihologia înseamnă lucrul cu acestea 6.

Conștiința clasică a accentuat conștiința sincronă. Cea modernă – abordarea diacronă.
Noi trebuie să vedem corespondența.
CUNOAȘTEREA = reflectarea ca în oglindă a realității – a obiectului. Aceasta pentru că îi vine din interior o forță.
Această forță se materializează prin atenție. Se scoate atenția și se pune pe o bucățică de obiect. Fragmentăm
obiectul, luăm o bucățică și o băgăm în cunoaștere. Acest proces este focusarea (pe target). Atenția are un scop.
Prima componentă a cunoașterii este atenția și vine din profunzimile afectivității. Dacă ești atent, ai un scop, vrei
să devii ceva. Sinonimul pentru atenție este concentrare. Lași tot Universul și prinzi (catch) adevărul.
Ca să ajungem să percepem obiectul, trebuie să avem impulsul afectiv de atenție.
ATENȚIA = instrument incipient, putem să îl asemănăm cu reflectorul de la începutul unei piese de teatru.
Atenția se dedublează : - voluntară
- Involuntară.
O mamă este fericită când, la 3-4 luni, copilul îi zâmbește, dar o altă persoană îl face să plângă.
Atenția este și factor de diagnostic pentru vârsta mintală. Este o componentă esențială pentru cunoașterea procesului
psihic. Trebuie menținut echilibrul proporțiilor între spontan și voluntar.
Deacă e hiperprosexie, înseamnă că are ceva foarte important de spus. Paranoicul se uită foarte atent.
Prosexia eficientă este necesară. Dacă facem și altele, înseamnă că nu suntem atenți.
Atenția spontană – pentru a da replica ta,
Patologia – deformarea acestei proporții între hiperprosexie și hipoporosexie. Copilul bun, inteligent, când vine la școală
și e pus în bancă de învățătoare, stă și se uită atent. Cel zăpăcit se ocupă de altceva.
Primul simptom în oboseală este scăderea atenției.
Testele de indiferență – doctorul citește o scrisoare despre un accident. Copilul poate și el citi scrisoarea. Dacă nu va
reacționa, nu va pune întrebări, înseamnă că este schizofren.
Nu există posibilitatea desfășurării spre veriga a II-a dacă nu există veriga I.
Veriga a II-a este percepția. Aceasta înseamnă reflectarea obiectului/obiectelor. Presupune o integritate
anatomofiziologică a simțurilor. Se verifică mai întâi dacă sunt funcționale capetele senzoriale. Trebuie să ne asigurăm că
simțurile funcționează. Percepția e precedată de integritatea senzorială.
PERCEPȚIA= sinteza totală a senzațiilor care redau obiectul. Nimeni nu percepe total și direct. Este o sinteză personală,
trebuie să stabilit ce am perceput.
Diferențele – iluzii.
Ca să nu pierdem realitatea, trebuie să o precizăm. Se numește percepție clară. Poate să fie alteori o percepție delirantă.
Dacă n-am fost destul de atenți, percepția este neclară. Avem cel puțin 5 percepții: vizuală, auditivă, tactilă, gustativă și
internă (percepția sintetică a tot ceea ce este în noi).
Percepția clară stăpânește fondurile care strică atenția.
Percepția este importantă pentru studiul patologiei.
Nu suportăm extremele perceptive: intensitate mare a decibelilor. Dacă nu suporți, ești hiperestezic. Hipoestezic – se
provoacă o senzație mică. De exemplu, se înțeapă talpa piciorului și nu tragi piciorul. Așa se verifică reacția la stimuli
dureroși. Orice fenomen psihic are + și -. (tulburări cantitative și calitative)

SEMIOLOGIA PERCEPȚIEI

Există 2 tulburări mari ale percepției: iluzia și halucinația.

Iluzia – deformarea obiectului/relatare deformată a unui obiect real, pe care nu îl percepi adevărat.
Iluziile sunt patologice – periculoase. Pot duce la omucidere. Ceva obișnuit pare că s-a transformat în altceva.
CAPGRAS – când cineva crede că membrii familiei au fost înlocuiți de impostori. Opusul – FREGOLI – când un străin pare
famliar. Paranoicul crede că dușmanii se deghizează.
Iluzia trebuie luată în sens mai larg, în legătură cu alte verigi: vis, ideal.
Omul normal are și simțul critic.
HALUCINAȚIA – percepție fără obiect. Subiectivul – capabil să creeze o realitate falsă, nedorită, care îl sperie, îl chinuie.
Există și varianta neplăcută: visare fantasmatică. E un fenomen de pierdere a răbdării. Teoretic, se poate fantasma orice.
Indicații în terpie de a fantasma – Fantasma – un loc plăcut, de siguranță.
Când tu cu conștiința ta știi că acestea sunt părelnice, false, vedenii, se cheamă HALUCINOZE.
Drogații care își dau seama că e un fals, că va trece – stadiu de HALUCINOZĂ. Pseudohalucinoză – competiția cu
halucinația.
La febră se produce PAREIDOLIA halucinație de percepție.
Tulburările de percepție falsifică adevărul. Nemții numesc percepția – captarea adevărului.
Minciuna – deformare voluntară a adevărului.
Falsificarea prin simulare – ne face ca în anumite medii – penal, de exemplu, să se prefacă, trebuie să cunoaștem
aspectele.
Lumea percepției – lumea reală, adevărată, prezentă.
Patologia – când nu simte.
Percepția nu are o valoare egală, se combină cu afectivitatea. Îmi place/nu-mi place. Dedesubtul percepției stă
afectivitatea. Sunt procese dinamice continue.
Interesul – imediat – plăcerea
- la distanță – scopul .
Diacronic: Conștiința percepției – servește diacronic, adică construcției persoanei, existenței, este cărămida
pentru construcția personalității, se probează cu construcția inteligenței.
Tot procesul de cunoaștere se face cu luciditate.
Când tragem concluzia că ai inteligența necesară? Când din 2 alegi varianta bună. Rolul percepției pentru
viața practică = aduce experiența.