Sunteți pe pagina 1din 1

Stimați invitați, dragi colegi și elevi,

Nu prea îmi stă în fire să citesc un discurs, dar de data aceasta sunt foarte
emoționată. Nu o să vă plictisesc prea mult, dar nu puteam lăsa să treacă această zi
fără să spun câteva cuvinte.

Anul 2008, anul în care școala noastră, și, îmi permit să spun școala noastră
pentru că e școala mea de suflet , orice s-ar întâmpla, a fost un an de răscruce în
viața profesoarei Bucur Carmen. Am început,după 15 de ani de activitate , în cu
totul alt domeniu, cariera mea de dascăl. cu toate că , poate, carieră, e prea mult
spus. Viața mea de dascăl. Am început ceea ce mi-am dorit să fac încă de când
eram în clasa a VIII-a, dar viața m-a purtat pe alte cărări.

Și am ajuns la examenul de titularizare, când am ales Școala Generală Nr.1.


Știam de ea deoarece și tatăl meu a fost profesor la această școală. Nu aveam o
imagine recentă despre ea, dar Vodă Adrian, Lică așa cum îi spuneam eu,
cunoscându-ne din copilărie,directorul de atunci, m-a încurajat , spunându-mi că
totul va fi bine și că se bucură că voi face parte din colectiv.

M-am simțit onorată în ziua de 24 octombrie 2008, când, la ora 11 , am făcut


prezentarea de la inaugurarea și numirea Școlii ,,Andrei Șaguna,, , așa cum scrie
pe invitația pe care o păstrez și azi.A însemnat mult pentru mine, o nou- venită.

Au fost ani minunați, în care am avut satisfacții, dar și dezamăgiri. dar, așa e
în viață, oamenii și principiile se schimbă. Principalul e că au fost ani în care m-
am simțit utilă, poate am format și caractere și, recompensa cea mai mare , este
când foștii elevi îmi scriu sau mă sună sau sunt alături de mine la evenimentele
importante. Cred că am făcut și ceva bun.

Dincolo de cuvinte și de hârtii de confidențialitate semnate, școala .,, Andrei


Șaguna,, va rămâne mereu în inima mea și , atât cât voi rămâne aici, voi face totul
pentru elevii mei.

Și , pentru că e vremea colindelor, primiți din partea mea un cd cu colinde


tradiționale alese de mine în cadrul unui proiect cu Societatea Culturală ,,Al.Papiu
Ilarian,, din Tg.Mureș.

Vă urez sărbători fericite și liniștite !

S-ar putea să vă placă și