Jocul la varsta prescolara

Jocul reprezinta acum modul de a actiona al copilului, forma specifica si dominanta de

activitate, contextul ce da substanta vietii prescolarului, cadrul ce face posibil progresul,
evolutia sa in plan psihologic.

La 3 ani, jocul este inca legat de obiecte si cuprinde numeroase elemente de manualitate
activa. Jocul satisface acum, in cel mai inalt grad, nevoia de miscare si de actiune a
copilului. De asemenea, jucandu-se cu obiectele, copilul isi dezvolta perceptiile de
forma, marime, culoare, greutate, isi formeaza capacitatea de observatie.

Semnificativ este faptul ca, in prima parte a perioadei (3-4 ani) se inregistreaza trecerea
de la jocul de manipulare, caracteristic varstei anteprescolare, la jocul de creatie sub
forma jocului cu subiect si roluri (Ursula Schiopu).

Jocul de creatie reprezinta efectul intregii dezvoltari psihice a copilului, in special a

capacitatii sale de a reflecta intr-o forma proprie impresiile dobandite din mediul
ambiant. Transpunerea in plan ludic a impresiilor imediate se face rapid si coerent (
aceasta transpunere incepe inca din anteprescolaritate). Exemplu: jocul ''de-a
cumparaturile'', ''de-a mutatul'' etc. sunt jocuri puternic influentate de bagajul
experientei copilului.

In ceea ce priveste 10110k1023k jocul cu subiect si roluri ca forma a jocului de creatie,

acesta se dezvolta treptat si prezinta urmatoarea structura:

· Scopul jocului se contureaza incepand cu varsta prescolara; la 3 ani - copilul nu-si

propune intentionat un subiect anume (fluctuatii ale subiectelor), dar la 5-6 ani, copilul
actioneaza in baza unei intentionalitati mult mai clare, chiar daca nu depline. Existenta
scopului determina si necesitatea schitarii, chiar si minimale, a unui plan prealabil,
elaborat in momentul organizarii jocului.

· Subiectul jocului reprezinta principala componenta a jocului. Este specific atat

jocului de creatie, cat si jocului de miscare, jocurilor didactice (subiectul este construit
de propunatorul si organizatorul jocului - educatoare).

In prescolaritatea mica (3-4 ani) discutam despre joc cu subiect abia schitat si construit
pe masura ce jocul se deruleaza; exista tendinta de abandon a unui subiect in favoarea
altuia mai atragator. Subiectul jocului este dat de reflectari fragmentare ale unui sir de
episoade, adesea nelegate intre ele, din viata cotidiana, in special din familie si din
gradinita. Jocul are un caracter imitativ evident, interventia creativa a copilului fiind
redusa.
Dupa 4 ani, subiectul jocului capata consistenta, se imbogateste, se incheaga vizibil,
reflectand aspecte mai diverse ale realitatii. Jocul deschide acum in fata copilului, atat
universul activitatilor umane, cat si pe cel al relatiilor interrumane, oferindu-i prilejul de
a patrunde in intimitatea acestora, dezvolta dorinta copilului de a se comporta ca
adultul. Copilul incepe sa decupeze din conduitele umane momente, situatii si sa le
reproduca. In felul acesta, jocul ofera copilului posibilitatea de a-si apropia realitatea
inconjuratoare, de a-si insusi functia sociala a obiectelor, de a se familiariza cu
semnificatia socio-umana a adultilor si de a stapani lumea ambientala.

La 6 ani, copilul poate transpune in joc si situatii la care nu a participat direct si despre
care a auzit, i s-a relatat, i s-a citit. Sirul actiunii este determinat de sirul
povestirii/filmului ce s-a constituit ca sursa, si in mai mica masura de natura
materialului perceptiv. Discutam, in acest context, de jocul-dramatizare, in care copilul
reconstruieste subiectul, accentuind aspectele care l-au impresionat mai mult.

Specific jocului de creatie cu subiect si roluri ii este tendinta si capacitatea copilului de a

se identifica cu personajul interpretat, chiar de la varsta prescolara mica. Pe masura ce
copilul creste apare fenomenul de dedublare in joc, copilul devenind constient de
propria lui persoana si de aceea a modelului pe care il imita.

o Rolul reprezinta elementul structural al jocului cu mare importanta pentru

inchegarea subiectului. Prin rol, copilul da consistenta modului in care el intelege,
percepe anumite ocupatii, locul si relatiile dintre anumite statusuri sociale; sunt roluri
care au inteles pentru copil; nu vom intalni jocuri ''de-a inginerul'', ''de-a cercetatorul'',
''de-a contabilul'', dar vom intalni jocuri ''de-a doctorul'', ''de-a educatoarea'', ''de-a
vanzatoarea'' etc.

Se constata o anumita evolutie a rolurilor: prescolarii mici isi aleg roluri legate strict de
experienta cotidiana, roluri active. La prescolarii mijlocii, rolurile din povestirile/filmele
preferate sunt din ce in ce mai prezente si se diversifica la prescolarii mari si la cei din
grupa pregatitoare. La varsta prescolara mare vorbim si de detasarea rolului de subiect.
Copilul se joaca ''de-a scoala'', ''de-a gradinita'' si nu ''de-a educatoarea''.

Se schimba si conceptia despre joc: sunt acceptate roluri multiple, asumate cu o anumita
responsabilitate. Spre exemplu, la 6 ani si spectatorul poate juca un rol activ, acceptat
pentru ca poate fi inteles.

Se remarca tendinta de trecere de la roluri putine, active, principale catre un numar mai
mare de roluri, cu cresterea celor pasive secundare, cu nuantarea actiunii in rol si a
legaturii dintre roluri.

o Regulile jocului apar si se dezvolta dinamic in jocul de creatie, pentru a da nastere

unui tip special de joc, jocul cu reguli. Regulile reprezinta reglementari de natura
interna/externa prin care actiunile copilului sunt organizate si corelate unele cu altele
(Ursula Schiopu, 1970, p. 106).

Copilul invata treptat sa ia cunostinta de aceste reguli, sa li se supuna, ceea ce reprezinta

un castig imens in planul dezvoltarii sale socio-afective si morale. Daca la 3-4 ani
regulile decurg din rolul imitat sau sunt impuse din afara de catre organizatorul adult al
jocului, la 5-6 ani, copiii sunt capabili sa-si creeze propriile reguli.

Unele reguli decurg din continutul jocului si au caracter intern, cerinta de baza fiind
concordanta cu realitatea transpusa. Exemplu: in jocul ''de-a doctorul'', ''bolnavii''
trebuie sa astepte la doctor, conform concordantei cu realitatea; copiii se plictisesc
repede in joc si incep sa preia una din atributiile doctorului, ceea ce da un caracter
confuz subiectului. Pe masura inaintarii in varsta, realitatea este inlocuita cu
transpunerea in plan verbal: nu se mai reda asteptarea la doctor, discutia cu asistenta
(imitate la varsta prescolara mica), ci se povesteste despre ele.

Alte reguli au caracter extern si decurg din utilizarea jucariilor.

Spre sfarsitul perioadei prescolare, se poate vorbi de o anumita intransigenta fata de

respectarea regulilor.

Alte tipuri de joc:

Jocul de constructie: se trece de la manipularea materialului de construit, cu eventuale
incercari si reusite de suprapuneri, specifica la 3 ani, la realizarea unor constructii
sofisticate din cuburi, lego etc. Jocul de constructie preceda de multe ori jocul de creatie
- prin intermediul lui, copilul isi construieste cadrul de joc necesar subiectului din jocul
de creatie - ''santierul'', ''taramul zmeilor'', ''cabinetul doctorului'' etc.

Jocul de miscare au o evolutie ampla acum, atat jocurile de miscare libera cu caracter
imitativ simplu (''de-a ascunselea''), cat si jocurile de miscare in care regulile
coordoneaza fiecare etapa (jocul cu mingea). In aceste jocuri se dezvolta: vointa,
prezenta de spirit, rezistenta, stapanirea de sine, dar, cu deosebire, deprinderile motrice.

La grupa mica jocurile de miscare nu au incluse reguli numeroase. In cadrul acestor

jocuri se pot dezvolta orientarea in spatiu si in timp, se stimuleaza spiritul de observatie,
se antreneaza vointa (luarea rapida a hotararilor).

Grupa mijlocie prefera jocurile de miscare complexe, cu reguli numeroase, jocuri care
produc placere si au o evolutie lenta ascendenta.
Jocuri hazlii se desfasoara dupa anumite reguli si pun in fata copilului o anumita
problema de rezolvat. Atmosfera de joc este creata prin cerinta de a ghici ceva (jocul
'''cald, rece, fierbinte''), de a rezolva o sarcina-surpriza (jocul '''ghiceste si taci'', care
educa stapanirea de sine). Functia dominanta a acestora este cea recreativa, dar prezinta
si importante valente formative in plan psihologic: dezvolta atentia, perspicacitatea,
spiritul de observatie etc. Initiativa proprie in acest tip de joc se dezvolta pe la 5-6 ani.

Mariana Popa discuta si de prezenta, la aceasta varsta, a jocurilor ascetice (2002, p.70).
Copiilor le place sa se ciupeasca, sa se muste, sa se intepe cu ace, sa se traga de par sau
de urechi, sa inghita bauturi dezgustatoare, sa se tortureze privind soarele, cautand sa-si
pastreze echilibrul intr-un picior, tinandu-si respiratia. Asemenea acte sunt prezente si
adesea practicate in public pana la varsta adolescentei.

In spatele acestor jocuri ascetice, din punct de vedere psihologic, ar trebui intrezarit
sentimentul uman al propriei demnitati si chiar mandria umana, iar prezenta publicului
confera mai multa valoare publicului. Se stie cat de mult le place copiilor sa se laude cu
micile lor ispravi. De exemplu, Cristi, 3 ani si 8 luni: ''Cine poate sa faca asta? Eu pot!''.

Jocurile didactice sunt integrate demersului educational explicit, sunt produse de catre
adultul educator, au obiective educationale bine precizate si reprezinta forma ideala prin
care jocul ca activitate fundamentala a varstei prescolare poate sprijini invatarea.

Jocurile didactice implica anumite reguli, probleme de rezolvat pentru copil, probleme
ce vizeaza explicit dezvoltarea pe o anumita coordonata psihica, elemente de joc. Cu cat
varsta copilului este mai mare, cu atat ponderea elementelor de joc scade in favoarea
complexitatii sarcinilor de rezolvat.

In gradinita se realizeaza jocuri didactice la toate tipurile de activitati: de comunicare,

cu continut stiintific, matematic, artistic (desen-pictura-modelaj, muzica etc.).

Relatiile interpersonale ale prescolarilor:

La aceasta varsta, copilul prefera parteneri de joaca de aceeasi varsta si se integreaza

bine in grupurile formate la gradinita. Acasa se joaca cel mai bine cu un singur prieten,
dar si cu fratii mai mici sau mai mari. Atunci cand jocul include si copii mai mari
numarul lor trebuie sa fie echilibrat, pentru a nu se ajunge la conflicte. De altfel, luptele
intre copii sunt un lucru obisnuit la aceasta varsta. El accepta in joc rolurile impuse de
copiii mai mari, dar nu pentru mult timp, iar daca nu se joaca apoi si cum vrea el, va
parasi jocul sau se va lua la harta cu ceilalti (Mariana Popa, 2002, p.74).

La aceasta varsta, copiii sunt foarte sensibili la atentia acordata de educatoare unor
copii, la sarcinile mereu aceleasi primite doar de unii copii, la rolurile principale
atribuite unor ''favoriti''. In asemenea cazuri, unii copii sunt agresivi cu ''protejatii'',
refuza sa-si indeplineasca sarcinile, toate acestea fiind reactii la frustrare care uneori
este greu de deslusit de catre parinti sau de educatoare.

Concluzii:

La varsta prescolara, jocul are o dubla semnificatie:

a) este cadrul in care se manifesta, se exteriorizeaza intreaga viata psihica a copilului;

b) jocul este principalul instrument de formare si dezvoltare a capacitatilor psihice

ale copilului, nici una din functiile si insusirile psihice neputand fi concepute in afara
jocului.

In joc copilul isi exprima cunostintele, isi dezvolta gandirea, in special capacitatile de
analiza si sinteza, de observare a realitatii inconjuratoare, intr-un mod organizat,
sistematic (clasificarea obiectelor dupa insusiri comune, sesizarea deosebirilor dintre ele
etc.), isi dezvolta limbajul, atat din punct de vedere al formei de exprimare (topica,
structura), cat si din punct de vedere al continutului (vocabular), isi dezvolta capacitatea
de inventivitate.

In joc copilul isi exprima si emotiile, isi satisface dorintele, se elibereaza de tensiuni,
nascoceste, modifica realitatea. De asemenea, prin joc se formeaza calitati ale vointei:
rabdare, perseverenta, stapanire de sine ( mai ales in jocurile cu reguli precise), se
modeleaza insusiri si trasaturi de personalitate: respect, responsabilitate, curaj,
corectitudine, cinste. Dar cele mai importante achizitii la nivelul personalitatii
prescolarului sunt ''extensia Eu-lui'' si socializarea conduitei. Dupa cum precizeaza
Allport (1983), extensia Eu-lui este legata de aparitia simtului de proprietate, copilul
considerand multe lucruri ca fiind ale sale (''jucariile mele''). Extensia Eu-lui devine un
criteriu important al determinarii gradului de dezvoltare a personalitatii copilului.

Daca agreem ideea ca pentru a se dezvolta normal din punct de vedere fizic si mai ales
psihic, copilul are nevoie de siguranta, afectiune, putem lesne observa ca jocul bine
structurat si organizat indeplineste toate aceste conditii. Prin intermediul jocului,
copilul se poate exprima cel mai bine, asa cum nu poate sa o faca prin cuvinte, cu
conditia sa-l remarce si sa-l inteleaga cineva.

J. Chateau sesiza conduita serioasa a copilului in joc, deoarece prin succesul jocului el isi
afirma fiinta, isi proclama forta si autonomia. Placerea proprie jocului nu este o placere
senzoriala, ci o placere morala., arata autorul lucrarii Copilul si jocul.