Eseu- Istoria politică a perioadei

Discutați evoluția în definirea monarhului ideal de către elitele sociale cu ajutorul

cărții lui Alexander Murray, Reason and Society in the Middle Ages (Oxford: Clarendon Press,
1985).

 Ascensiunea și căderea imperiilor reprezintă una dintre trăsăturile fundamentale ale

Renașterii timpurii, astrologii raportându-se la acest aspect prin apropierea lor de
determinismul natural precum și prin intermediul calendarului astrologic.
 Imperiul Grec, Roman și Evreu s-au ridicat pe baza inteligenței și capacității de învățare a
împăraților, ce-au studiat cel puțin la o școală medievală istoriografică.
 Paradigma predilectă o constituia Roma și, implicit, Imperiul Roman.
 Germanii au integrat Imperiul Roman, chiar dacă aceștia priveau în mod disprețuitor
arta învățării.
 Anumite pasaje biblice asociază modelul imperiului puternic cu înțelepciunea învățării,
ce-l face inclusiv pe monarh mai puternic și mai înțelept.
 Cei trei Magi menționați în Biblie au fost ridicați treptat la rangul de regi la sfârșitul
secolului al X-lea datorită calității lor de intelectuali, iar de la mijlocul secolului al XII-lea,
orașul Koln i-a desemnat cu titlul de „patroni spirituali”. Împăratul german Otto al III-lea
i-a luat drept model pentru a evidenția că monarhul ideal trebuie să fie erudit.
 Cărturarii carolingieni au încercat în secolul al IX-lea să-i educe pe regi conform
modelelor Vechiului Testament.
 Scripturile lui Solomon concentrează trăsăturile monarhului ideal, conferindu-i, de
exemplu, împăratului evreilor o aură de magie și înțelepciune.
 Alexandru Macedon reprezintă unul dintre împărații care au câștigat imperiul pentru a-
și îndeplini propriile interese și nu cele ale poporului grec, având o relație ambivalentă
cu creștinismul. Așadar, intelectul reprezintă cheia conducerii politice efective.
 În secolele XII-XIII, puterea provenea din cadrul guvernării centrale, ce avea nevoie de
oameni puternici și instruiți în arta guvernării, manualele de artă a guvernării
răspândindu-se vertiginos în acea perioadă. Așadar, guvernarea centrală își desemna în
mod electiv monarhul din rândul oamenilor de rând, pe care-i pregătea pentru a
exercita funcția de rege/împărat.
 Elitele sociale definesc monarhul ideal drept o persoană care trebuie să stăpânească
arta adevărului, expresivității și limbajului și să fie bogat, curajos, elocvent, generos,
inteligent, puternic și ospitalier. Totodată, monarhul trebuie să aibă capacitatea de a lua
rapid decizii importante, să aibă credință și iubire față de Dumnezeu, carismă precum și
un spirit independent și justițiar.
 Trăsătura fundamentală a monarhului ideal este prudența, alături de stăpânirea artei
războiului, cu ajutorul căreia acesta putea coordona războiul într-un mod mai eficient.
 Prinții erau considerați „oameni ai literelor”.
 Deși erau supuși foametei, cetățenii reușeau să obțină victorii pentru imperii și, implicit,
pentru monarhi, nedorindu-se ca acestea să cadă din cauza soartei schimbătoare.
 Imperiul- o societate lichidă, ce era condusă de o putere abstractizată. Cel de-al treilea
val migrator, jafurile și crimele prezente în cadrul acestei societăți precum și hageografia
reprezintă liniile directoare instituite de istoric, ce stau la baza clarificării acestui aspect.
 Dorința de înavuțire și de ascendență socială a monarhului este reliefată cu acuratețe, în
contextul apariției simoniei între secolele X-XI, ce presupune păcatul vinderii bunurilor
ecleziastice de către preoți în scopuri personale, materiale, aceștia riscând să fie
pedepsiți cu caterisirea.
 Evreii au fost victimele așa-numitului „Concurs de Investitură” dintre papă și împărat,
subliniindu-se deteriorarea relațiilor dintre creștini și evrei în secolul al XI-lea. Evreii au
fost influențați de papalitate să manifeste ură față de împărat, iar împăratul a reușit să
stârnească în același timp frică în rândul lor.
 Oamenii își strângeau bani pentru a putea cumpăra demnitate politică. Guvernarea
centrală depindea de bani pentru a-și continua activitățile și, implicit, pentru a exista.
 O cauză a afectării statutului individual al oamenilor este caracterul abstract al puterii
guvernamentale și, implicit, a celei monarhice.
 Ascensiunea socială a servitorilor se putea realiza prin integrarea acestora în dinastii
puternice.
 Exista o roată medievală a sorții schimbătoare, alcătuită din patru poziții distincte,
destul de apropiate între ele, fiind de sorginte monarhică: “Domnesc”, “Am domnit”,
“Nu am niciun regat”, “Aș putea domni”.
 Ambiția era percepută ca un păcat și ca o modalitate de ascensiune și redefinire socială,
fiind similară din această perspectivă cu avariția.