HOREZU

Oraşul Horezu – vatră de cultură şi civilizaţie – este unul dintre punctele turistice importante
din judeţul Vâlcea. Localitatea se află în centrul depresiunii Horezu şi este mărginită la nord de
munţii Căpăţânii la sud de Măgura Slătioarei şi de dealurile Negruleştilor, Costeştilor şi Tomşanilor.
Accesul în oraş se face pe DN 67 care leagă municipiul Râmnicu-Vâlcea de municipiul Târgu-Jiu;
către sud DN 65C duce către Craiova.

Descoperirile făcute în urma cercetărilor arheologice în zona Ferigile de lângă Horezu au

scos la iveală mărturii arheologice din secolele al IX-lea şi al XIII-lea privind localizarea unor
aşezări umane. Dezvoltarea aşezărilor horezene este legată şi de traseele de transhumanţă, de
drumurile haiducilor care traversau zona precum şi de Drumul Sării care pornea de la Ocnele Mari,
trecea prin Pietrarii de Jos şi din Horezu continua către Slătioara şi ajungea la Cerneşti. Oraşul
horezu este atestat documentar într-un hrisov care aparţinea domnitorului Vlad Călugărul din anul
1487; se pomenea acolo de satul „Hurez”. Denumirea actuală provine de la numele de „Ciucurez”
sau „Huhutez”.

Oraşul Horezu este cunoscut ca centru etnografic şi ca vechi centru de ceramică populară.
Olăritul continuă să reprezinte emblema locului. Decorul lucrat de olarii de la Horezu este unul
bogat realizat cu mare fineţe şi cu tehnici străvechi. Vasele de Horezu sunt în prealabil acoperite cu
un strat subţire de lut de o anumită culoare pentru a avea un aspect mai fin şi abea după aceea sunt
smălţuite şi arse de două ori. Ceramiştii din zonă sunt adevăraţi meşteri care respectă tradiţia şi care
au făcut saltul de la etnografie la zona artistică, de la utilitar la estetic şi produsele de lut au devenit
adevărate opere de artă. În Horezu sunt cam 15 familii de olari care lucrează diverse categorii de
piese, în manieră tradiţională şi toată activitatea lor se desfăşoară în jurul acestui străvechi meşteşug.

Vă invit să ne oprim acum la „Casa de Cultură Horezu” care a fost construită în anul 1966 şi
de atunci coordonează activitatea culturală şi educativă a oraşului. Acolo se găsesc foarte multe
locuri speciale cum ar fi: o sală cu 400 de locuri, o bibliotecă şi o galerie de artă populară
contemporană ce deţine o mare colecţie de ceramică din obiecte donate timp de 30 de ani de meşterii
populari care au participat la târgul de ceramică din Horezu. Prin piesele prezentate de fiecare centru
se poate constata evoluţia în ultimele trei decenii a ceramicii româneşti, mutaţiile care s-au produs în
tehnica de prelucrare a lutului, în diversificarea formelor ca urmare a cererii pieţei şi nu în ultimul
rând apar modificări şi în ceea ce priveşte motivele care se regăsesc pe obiectele din ceramică.

Nu putem uita în călătoria noastră de mănăstirea Hurez sau mănăstirea Horezu care se află la
1 km de oraş şi la 50 km de Râmnicu-Vâlcea. Zidită între 1690-1693 de către Sfântul Constantin
Brâncoveanu este cea mai mare fundaţie a acestui domnitor iar astăzi este înscrisă în patrominiul
UNESCO.

În vecinătatea Horezului, în comuna Costeşti, se găsesc Cheilie Bistriţei săpate de râul cu

acelaşi nume în calcare jurasice ale masivului Buila-Vânturariţa. Cheile au o lungime de circa 1,5
km şi ating în sectorul cel mai îngust o lăţime de doar 5 metri pe o lungime de 250 metri şi înălţimi
de 200 metri. Se remarcă prin frumuseţea reliefului, prin bogăţia florei şi a faunei şi numeroasele
trasee de escaladare. Între râurile Bistriţa şi Olăneşti se află masivul calcaros Buila-Vânturariţa care
a fost declarat parc naţional; are o suprafaţă de 4500 ha şi a fost supranumit – graţie asemănărilor şi
frumuseţilor sale – „Piatra Craiului din Oltenia”.

Acestea fiind spuse vă doresc „Drum bun!” în toate călătoriile voastre!