ACADEMIA ROMÂNĂ

INSTITUTUL DE CERCETARE A CALITĂȚII VIEȚII

CURS

Etică și integritate academică

REFERAT

Doctorand,

Adrian-Nicolae Furtună

1
 INCURSIUNI DE ORDIN ETIC ASUPRA

„MEMORIEI SOCIALE A SCLAVIEI (ROBIEI) ROMILOR (ȚIGANILOR)

ÎN SPAȚIUL ROMÂNESC”

Subiectul tezei mele de doctorat este centrat asupra memoriei sociale a robiei/sclaviei
romilor/țiganilor în spațiul românesc. Îmi propun să observ care sunt în prezent mnemonicile
care fac referire la această perioadă din istoria romilor din România, și implicit a poporului
român. De asemenea, îmi propun să determin modul în care robia/sclavia mai este prezentă în
mentalul colectiv al romilor și al românilor.

O primă temă de ordin etic identificată în lucrarea mea este cea a „dreptății – nedreptății”.
Poate fi considerată robia/sclavia romilor de aproximativ cinci sute de ani o nedreptate istorică
sau o „normalitate” a acelor vremuri?

Adesea am avut posibilitatea de a susține o serie de sesiuni de formare pentru cadre

didactice pe teme cum sunt sclavia/robia țiganilor/romilor sau deportarea romilor în
Transnnistria, ajungând la subiectul sclaviei/robiei o primă obiecție din partea cadrelor didactice
era aceea a faptului că „și românii au fost șerbi, iobagi, vecini, rumâni” – oameni cu un statut de
servitute față de un stăpân.

Am observat că punând tema sclaviei/robiei romilor în termeni de nedreptate istorică

publicul poate resimte ca o responsabilitate proprie această pagină din istoria Țărilor Române.

O altă problemă de ordin etic se naște atunci când trebuie să aleg care termeni să îl
folosesc: sclavie sau robie? Termenul sclavie are o forță mai puternică decât cel de robie, care
este mai moale (rob al lui Dumnezeu). Termenul sclavie este mai puțin utilizat în mediul
academic atunci când se face referire la perioada de servitute în care s-au aflat romii aproape
cinci secole.

Din acest punct de vedere identific tema libertății – opresiunii raportată la presiunea
exercitată de mediul academic în raport cu discursul pe care trebuie să îl avem atunci când
discutăm despre această perioadă. Termenul sclavie conduce la o asociere directă cu fenomenul

2
sclaviei negrilor, fenomen recunoscut pe plan mondial ca o pagină neagră din istoria umanității.
Folosirea acestui termen în spațiul academic românesc ar putea conduce la o neacceptare a
fenomenului în spațiul românesc din această perspectivă, imaginea aceasta nepotrivindu-se cu
imaginea de sine pe care un popor, în cazul acesta poporul român, și-ar dori să o aibă despre el.

O altă temă de ordin etic pe care o identific în raport cu tema mea de cercetare este aceea
a responsabilității morale față de ceea ce îmi propun să evidențiez în raport cu prezența/absența
memoriei sclaviei/robiei romilor/țiganilor în mentalul colectiv al romilor și al românilor de
astăzi. Nu ar adânci concluziile lucrării mele și mai mult distanța socială, care există deja, între
romi și români? Nu ar crea tema mea o reprezentare socială victimizantă a istoriei romilor în
spațiul românesc? În ce fel ar face bine concluziile lucrării mele?

Din acest punct de vedere trebuie să mă raportez la deontologismul kantian care arată că
există o legătură profundă între asumarea etică a vieții și răspunderea publică (dacă între ). În
acest sens încep să îmi pun mie însumi o serie de întrebări pentru a vedea de ce am ales această
temă? Unele din întrebările pe care încep să mi le adresez în acest moment sunt:

a. Sunt eu influențat în alegerea acestei teme, despre care nu cunoșteam nimic în

copilărie sau în adolescență, de mediul profesional (cel al mișcării civice a romilor) în
care am activat încă din timpul facultății?
b. Nu doresc eu, ca membru aparținând etniei rome, prin studierea acestei teme să mă
pun în acord cu propria mea istorie, să răspund de fapt propriilor mele frustări și
probleme legate de discriminare?
c. Cum voi evita să fac activism/militantism pentru romi în cadrul unui proces științific,
care se dorește a fi neutru?
d. Contribui eu la scrierea istoriei romilor în spațiul românesc, și dacă da, cum? Aduce
tema mea în discuție problema reconcilierii?
e. Resimt eu ca o răspundere morală față de romi tratarea acestei teme? Aș putea
renunța la ea?

Nu pot să nu mă refer și la principalele teze din utilitarism pentru a mă referi la conținutul

tezei mele de doctorat.

1. Principiul celei mai mari fericiri pentru cel mai mare număr de oameni.

3
 Până în prezent am participat la numeroase cercetări de teren în diverse comunități de
romi. Ceea ce am observat la o primă vedere este că interesul romilor față de propria istorie este
unul scăzut. Însă atunci când li se aduc în atenție elemente concrete din propria istorie încep să
devină interesați și să dezvolte ceea ce am putea numi conștiință etnică, de neam. Pe de altă
parte, romii sunt familiarizați cu subiectul deportării în Transnistria, asupra căruia au construit o
serie de mnemonici care să îl reflecte într-un mod digerabil, care să le poată permite existența în
continuare în societatea românească. Nu de puține ori am observat „fuga de istoria neagră”: 1.
referitor la deportarea în Transnnistria: au fost deportați cei care făceau rele, „romii/țiganii buni”
nu au fost deportați; 2. referitor la sclavie/robie - noi nu am fost sclavi/robi.

Așadar, din prisma acestei teze utilitariste, cea mai mare fericire pentru cel mai mare
număr de oameni, lucrarea mea de doctorat ar putea să nu răspundă pentru moment celei mai
mari fericiri pentru cel mai mare număr de romi. Acest lucru ar fi posibil în măsura în care cel
mai mare număr de romi ar fi educați și ar conștientiza importanța și avantajele cunoașterii
propriei istorii.

2. Ce este fericirea? Prezența plăcerii și absența suferinței – a durerii. Ce este

nefericirea? Prezența suferinței și absența plăcerii.

Este moral să intervin asupra modului în care romii și-au construit propria
imagine/percepție asupra propriei istorii, dezvoltată ca strategie de adaptare și supraviețuire?
Este moral să trezesc în conștiința acestor oameni, care oricum se confruntă în prezent cu
probleme sociale grave, prezența unui trecut istoric traumatizant?

3. O acțiune este corectă din punct de vedere moral dacă ea produce cele mai bune
consecințe.

Să acceptăm că una din consecințele lucrării mele va fi ridicarea unor monumente în

memoria sclaviei/robiei romilor/țiganilor. Care vor fi consecințele acestei acțiuni? Voi contribui
la întărirea distanței sociale dintre romi și români? Îi voi împărți în prezent în sclavi și stăpâni?
Scopul în sine al unei astfel de acțiuni ar fi acela de a contribui de fapt la o întărire a dialogului
intercultural, bazată pe conceptul de cunoaștere. Însă acțiunea aceasta ar putea avea într-adevăr
efectul scontat?

4
 4. A avea caracter bun, să fii cinstit nu te califică pentru standardul utilitarist. Poți avea
intenții bune dar să ajungi la consecințe rele.

În măsura în care concluziile lucrării mele de doctorat ar conduce la o adâncire a distanței

sociale dintre populația romă și cea aparținând populației majoritare, atunci din perspectivă
utilitaristă teza mea de doctorat ar reprezenta un eșec. Chiar dacă intențiile mele sunt acelea de a
descoperi modul în care fenomenul sclaviei romilor este modelat în mentalul colectiv de cultura
tradițională a romilor, și de a contribui astfel la o mai bună cunoaștere a culturii rome,
consecințele ar putea adânci diferențele dintre etnicii romi și membrii aparținând populației
majoritare.

Referatul meu s-a concentrat asupra răspunderii morale pe care cercetătorul o poartă în
raport cu grupul uman analizat. Consider că respectarea deontologiei profesionale face referire în
mod expres și la ceea ce un grup uman vrea să se cunoască despre el în afara sa.

Cercetătorul devine purtătorul unei moșteniri, însă modul în care el va dori să folosească
acea moștenire ar trebui să depindă și de cei care i-au lăsat în grijă acel patrimoniu, în cazul
nostru discutăm despre un patrimoniu spiritual.

În analiza problemelor de etică ridicate în cadrul lucrării mele de doctorat pe tema

memoriei sociale a sclaviei romilor în spațiul românesc am utilizat conceptele de bază din teoria
deontologică kantiană și tezele principale din teoria utilitaristă.

Consider că acest exercițiu m-a determinat să fiu mult mai responsabil în raport cu
conținutul lucrării mele dar și în raport cu acțiunile eventuale care ar putea avea loc în urma
publicării ei. Pentru a dezvolta această idee aș dori să mă refer la capitolul V. Provocări și
dileme din lucrarea Etică și integritate academică. Tema asupra căreia mă voi referi este
Libertatea academică și dezacordul în știință. La pagina 85 din această lucrare este ridicată
următoarea întrebare: „Ce se întâmplă, de exemplu, în cazul în care sunt susținute ca rezultate de
cercetare opinii care justifică (sau instigă la) discriminare de diferite tipuri, sau invită la
subminarea unei ordini sociale?” Răspunsul oferit de autori este acela că din start universitățile ar
trebui să limiteze o astfel de acțiune, aceste instituții având rol și de instanțe morale.

5
 Bibliografie:

1. Emanuel Socaciu, Constantin Vică, Emilian Mihailov, et al. Etică și integritate

academică, Editura Universităţii din Bucureşti, Bucureşti, 2018.
2. Cursul prezentat de Prof. univ. dr. Vasile Morar la ICCV în data de 16.04.2019.