Situl arheologic Cucuteni-Cetățuie

2019
 Poziţionată în inima geografică a Europei, localitatea pe teritoriul căreia a fost descoperită
aşezarea eponimă a culturii Cucuteni se găseşte în partea de nord-est a României, în comuna cu
acelaşi nume din judeţul Iaşi. Satul Cucuteni, este situat la circa 55 km vest de municipiul Iaşi şi
la circa 9 km nord de oraşul Tg. Frumos, pe unul din drumurile ce duce spre Hârlău.
Platoul pe care se găseşte Cetăţuia este poziţionat la circa 2-2,5km nord-nord-vest de satul
Cucuteni şi la numai câteva sute de metri vest de satul Băiceni (com.Cucuteni) , pe fosta moşie a
Cucutenilor. Această localizare geografică a sitului arheologic a constituit şi motivul pentru care
unii cercetători au menţionat staţiunea şi pe teritoriul satului Băiceni sau chiar sub acela de
Cucuteni-Băiceni.
Coordonatele geografice ale staţiunii sunt de 47º17’55” latitudine nordică, 26º54’50”
longitudine estică şi de 325m altitudine absolută. Altitudinile relative ale platoului aşezării sunt de
circa 125m faţă de baza versantului şi de circa 175 m faţă de restul zonei de la est1.
Din punct de vedere al încadrării în unităţile fizico-geografie ale regiunii, zona se găseşte
la limita dintre Câmpia Moldovei şi Podişul Sucevei, din cadrul unităţii Podişului Moldovei, într-
o zonă în care spre est şi sud se găsesc dealuri domoale cu altitudini absolute reduse, sub 150 m,
iar spre vest şi nord dealuri cu altitudini de peste 300-350m.
Din punct de vedere hidrografic, zona aparţine de bazinul Văii Oii, ultimul afluent de
stânga al râului Bahluieţ înainte ca acesta să se verse în râul Bahlui. Acest din urmă râu este
considerat afluent al râului Jijia, râu care la rândul său se varsă în Prut, ultimul mare afluent de
stânga al Dunării.
Semnalată în anul 1884 de către folcloristul ieşean Theodor Burada, aşezarea neolitică de
la Cucuteni-Băiceni a fost cercetată în următorii patru ani de către Nicolae Beldiceanu, Grigore
Buţureanu, George Diamandi, care reuşesc ca în anul 1889 să publice un studiu intitulat „Nota
asupra săpăturilor şi cercetărilor făcute la Cucuteni”, iar mai apoi au prezentat o comunicare la
Congresul Internaţional de Antropologie şi Arheologie Preistorică (X), organizat la Paris.
Valoroasa descoperire făcută de istoricii români l-a atras pe arheologul german Hubert
Schimdt să reia cercetările între anii 1909-1910 şi publică „Monografia arheologică Cucuteni”,
care delimitează cele trei stagii ale culturii neolitice denumite Cucuteni A, Cucuteni A-B şi
Cucuteni B.

1
Mircea Petrescu-Dîmbovița, Mădălin Cornel Văleanu, Cucuteni-Cetățuie. Săpăturile din anii 1961-1966.
Monografie arheologică, Muzeul de Istorie și Arheologie Piatra-Neamț, 2004, p. 40.
 La istoricul cercetărilor cu privire la descoperirile de la Cucuteni se adaugă şi scurta vizită
făcută la Cucuteni, în 2 iunie 1924, a abatelui Henri Breuil , reputat specialist francez în paleolitic,
vizită care a fost însoţită de un mic sondaj. Obiectele din acest sondaj de la Cucuteni vor intra în
colecţiile Muzeului de Antichităţi din Iaşi şi se adaugă celor cele deja existente de la N.Beldiceanu
şi H.Schmidt. În articolul publicat în revista Arta şi Arheologia din 1935, privitor la istoricul
Muzeului de Antichităţi din Iaşi, Orest Tafrali menţionează că şi el ar fi întreprins săpături la
Cucuteni şi că aceste obiecte au intrat în colecţiile muzeului.
Cercetătorii români au continuat cu succes ceea ce arheologul german a început şi astfel,
după al Doilea Război Mondial, aceştia au scos la lumină urme din perioada de trecere de la neolitic
la bronz, din perioada geto- dacică, din perioada migraţiilor şi cele mai numeroase vestigii din
neoliticul târziu.
Un moment important în cercetarea staţiunii de la Cucuteni l-a reprezentat anul 1961, prin
reluarea cercetărilor din această faimoasă aşezare, din iniţiativa acad. Vasile Mârza, preşedintele
de pe atunci al filialei din Iaşi a Academiei Române.
Săpăturile arheologice de pe Cetăţuia de la Cucuteni au fost începute în vara anului 1961,
fiind efectuate de un colectiv de arheologi, compus din Mircea Petrescu-Dîmboviţa (responsabil)
şi Marin Dinu (responsabil adjunct), alături de Adrian C.Florescu, Attila László şi Eugenia Popuşoi
(membri). Acestea au continuat, an de an, până în 1966, la ele participând, pe lângă arheologi de
la Secţia de Istorie Veche şi Arheologie a Institutului de Istorie şi Arheologie „A.D.Xenopol” din
cadrul Filialei Iaşi a Academiei Române sau de la Muzeul de Istorie a Moldovei din Iaşi şi de la
muzeele din Bârlad şi Bacău, precum şi numeroşi studenţi practicanţi de la Facultatea de Istorie a
Universităţii „Al.I.Cuza” din Iaşi, viitori specialişti în arheologie şi profesori de istorie.
În anul 1984, atunci când s-a împlinit un secol de la descoperirea staţiunii de la Cucuteni
de către Th.Burada, a fost organizată, sub auspiciile fostei Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice,
de către Institutul de Istorie şi Arheologie „A.D.Xenopol” şi de Universitatea „Al.I.Cuza” din Iaşi,
în colaborare cu Muzeul de Istorie din Piatra Neamţ, o sesiune ştiinţifică cu participare
internaţională, având ca temă Civilizaţia Cucuteni în context european2.
Aceasta s-a desfăşurat la Iaşi şi Piatra Neamţ, în perioada 24-28 septembrie, la ea
participând pe lângă 30 specialişti din România şi invitaţi din State Unite ale Americii (Marja
Gimbutas şi Linda Ellis), Anglia (John G.Nandriş) şi Germania (Olaf Höchmann şi Gisele Burger).

2
Mircea Petrescu-Dîmbovița, Mădălin Cornel Văleanu, op. cit., pp. 8-9.
Sesiunea a fost axată pe trei mari probleme principale, respectiv originea, evoluţia şi specificul
culturii Cucuteni, relaţiile ei cu culturile din zonele învecinate şi aspecte interdisciplinare ale
cercetării, acestea fiind discutate pe baza a 19 comunicări şi 9 intervenţii.
Programul a inclus şi vizitarea staţiunii de la Cucuteni şi a muzeului deschis în această
localitate pentru protejarea mormântului princiar geto-dacic descoperit în apropierea faimoasei
aşezări, precum şi emiterea unei medalii jubiliare, prilejuite de centenarul cercetării staţiunii. În
anul 1987, a fost publicat la Iaşi volumul La Civilisation de Cucuteni en context européen. Session
Scientifique Iaşi-Piatra Neamţ, 1984, care cuprindea textul lucrărilor ştiinţifice susţinute în cadrul
acestei sesiuni.

O primă suprafaţă investigată arheologic de pe Cetăţuia de la Cucuteni a fost amplasată pe

şanţul longitudinal (şanţul lung), în zona de vest a staţiunii, în imediata apropiere a şanţului intern
de apărare, la aproximativ jumătatea distanţei dintre cele două capete ale acestui şanţ de apărare.
Această suprafaţă investigată arheologic a primit denumirea de complexul I. Suprafaţa totală
cercetată în cadrul complexului I a fost de circa 135 m2 , în cadrul său dezvelindu-se resturile a
opt locuinţe care au fost notate astfel: locuinţa I/1, locuinţa I/2, locuinţa I/3, locuinţa I/4, locuinţa
I/5, locuinţa I/6, locuinţa I/7 şi locuinţa I/8.
Cinci dintre aceste locuinţe datează din subfaza Cucuteni B1, respectiv una din etapa
Cucuteni B1a (I/8), două din etapa Cucuteni B1b (I/6 şi I/7) şi două dintr-o etapă neprecizată din
cadrul acestei subfaze (I/1 şi I/2). Restul de trei locuinţe datează din subfaza Cucuteni B2 (I/3, I/4
şi I/5).
INVENTAR: Unelte: Au fost descoperite o lamă de silex, un fragment de râşniţă, două
dăltiţe şi două topoare din piatră, două fusaiole şi două greutăţi din lut, două săpăligi din corn, un
obiect de os şi un toporaş de aramă plat cu pană dublă. Acesta din urmă a fost găsit la 0,70-0,75 m
adâncime, neputându-se identifica nivelul din care a provenit, întrucât totul era foarte deranjat. De
altfel, la cca. 0,10 m de locul unde a fost găsit toporaşul respectiv era o groapă actuală, în dreptul
căreia s-au găsit doar câteva fragmente ceramice atipice, care după caracteristicile pastei păreau să
fi aparţinut culturii Horodiştea-Folteşti.
 Ceramică: Au fost descoperite fragmente ceramice pictate, dar şi câteva nedecorate, din
specia de uz casnic, din această ultimă categorie fiind ilustrate două fragmente, probabil din acelaşi
vas cu corp bombat3.
Plastică: Au fost descoperite câteva statuete feminine şi zoomorfe, atât întregi, cât şi
fragmentare, fiind ilustrată doar una antropomorfă.
LOCUINŢELE DIN FAZA CUCUTENI A-B
Au fost descoperite resturile unei singure locuinţe (III/14), acesta fiind şi singurul caz mai
concludent cu privire la o locuinţă din această fază, deşi urme ale unor altor locuinţe din această faze au
mai fost sesizate, cum este cazul situaţiei de sub anexa 2 sau din zona locuinţelor III/16 şi III/20, însă situaţia
de aici nu era destul de clară. Locuinţa III/14 din faza Cucuteni A-B era suprapusă de locuinţa III/19 dintr-
o etapă neprecizată a subfazei Cucuteni B1 şi se afla la cca. 1,50 m faţă de suprafaţa solului.
Resturile acestei locuinţei au fost dezvelite doar parţial şi defineau o suprafaţă de cca. 1,00 x 1,20
m, ceea ce nu poate reprezenta, în nici un caz, suprafaţa reală a locuinţei. Orientarea locuinţei era probabil
N-S, platforma de lipituri a locuinţei fiind deranjată în parte de unele săpături efectuate până la baza
nivelului din faza Cucuteni A-B. Resturile de la pereţi nu ne permit precizarea caracteristicilor acestora.
Asupra amenajărilor interioare din locuinţă nu putem semnala decât posibila existenţă a unei vetre, însă
poziţia sa nu a putut fi precizată foarte clar, deoarece părea a se continua şi în platforma de la vest, din
locuinţa III/21. Inventarul acestei locuinţei era constituit din fragmente ceramice pictate de stil Cucuteni A-
B.
LOCUINŢELE DIN FAZA CUCUTENI B
Locuinţele din cadrul acestei faze s-au putut separa în cadrul celor două subfaze, respectiv Cucuteni
B1 şi Cucuteni B2. Dacă pentru subfaza Cucuteni B1 au putut fi separate trei etape distincte de locuire,
respectiv Cucuteni B1a, Cucuteni B1b şi Cucuteni B1c, fiind întâlnite şi cazuri în care nu s-a putut preciza
cu exactitate despre care dintre aceste trei etape este vorba, pentru subfaza Cucuteni B2 situaţia a fost relativ
simplă, neexistând decât o singură etapă de locuire.

Bibliografie
Petrescu-Dîmbovița Mircea, Văleanu Mădălin Cornel, Cucuteni-Cetățuie. Săpăturile din anii 1961-1966.
Monografie arheologică, Muzeul de Istorie și Arheologie Piatra-Neamț, 2004.

3
Ibidem, p. 43.