Situaţia evreilor în primele luni ale Statului Naţional-Legionar

INTRODUCERE
Studiul de faţă îşi propune să aducă o imagine mai apropiată asupra situaţiei comunităţii
evreieşti în primele luni de viaţă ale Statului Naţional-Legionar. Lucrarea nu îşi propune o
abordare exhaustivă a ceea ce s-a petrecut în perioada septembrie-decembrie 1940, ci doar va
trata punctual acele episoade în care au fost implicaţi evrei şi autorităţile legionare, precum şi
metodele folosite de aceştia din urmă pentru a îi harţuii pe locuitorii de etnie evreiască.
Dintre toate abuzurile comise de către legionari mă voi axa, în cele ce urmează, cu precădere
asupra confiscării economiei evreieşti de către autorităţi şi voi prezenta cazuri particulare
relatate în memorii adresate de către cei vătămaţi sau de reprezentanţii acestora, cum ar fi
preşedintele Comunităţii Evreieşti de atunci, Wilhem Filderman, atât preşedintelui Consiliului
de Miniştri, Ion Antonescu, cât şi Ministrului de Interne, Costantin Petrovicescu, dar şi
mărturii ale celor care au trecut prin coşmarul legionar.
Pot menţiona că subiectul abordat de studiul meu nu s-a bucurat de o popularitatea prea mare
în istoriografie, majoritatea operelor ce tratează era Antonescu sau istoria Gărzii de Fier
trecând succint în revistă perioada septembrie-decembrie a anului 1940, punând mult accentul
pe Rebeliunea Legionară, iar dacă o fac se axsează pe maltratările şi omorurile comise de
legionari şi mai puţin pe aspectele ce priveau „românizarea” averilor evreieşti1. Singurele
surse ce oferă informaţii mai amănunţite despre economia evreiască în timpul legionarilor
sunt cele primare edite (volumele de documente, precum Cartea Neagră a lui Carp Matatias)
şi cele inedite, însă personal în cursul cercetării nu am identificat în principalele opere de
specialitate ale subiectului o abordare mai extinsă a problemei.
În cursul cercetării m-am folosit atât de surse primare inedite, în speţă fondul Comunităţii
Evreieşti din România 3001 ce se poate găsi la sediul Arhivelor Naţionale ale României, cât şi
de literatură secundară, câteva nume ce merită a fi amintite şi ale căror lucrări le-am folosit în
decursul studierii problemei ar fi Prof. Univ. Florin Muller, Prof. Dennis Deletant, Radu
Ioanid2, Prof. Bela Vago, Prof. Francisco Veiga, Zigu Ornea, Teşu Solomovici şi alţii.

1
Oliver Jens Schmitt, Corneliu Zelea Codreanu. Ascensiunea şi căderea „Căpitanului”, trad. Wilhem
Tauwinkl, Bucureşti, Ed. Humanitas, 2017, p. 12.
2
În cartea căruia „Evreii sub Regimul Antonescu”, Bucureşti, Ed. Hasefer, 1998, am găsit cea mai extinsă
abordare asupra primelor luni ale naţional-legionarismului şi ale situaţiei evreilor de atunci.

1
După acceptarea Dictatului de la Viena din 30 august 1940, regimul autoritar al regelui Carol
al II-lea a fost puternic avariat, manifestaţii împotriva Arbitrajului, Germaniei, Italiei şi
Ungariei au avut loc. Deşi aparent condiţiile pentru reinstaurarea regimului democratic puteau
fi vizibile, cei care aveau să pună mâna pe frâiele ţării şi să îşi impună punctul de vedere în
politica naţională vor fi legionarii3. După cedarea Basarabiei şi a Bucovinei, Regele a pierdut
sprijinul clasei politice româneşti, iar prin urmare s-a orientat către ultranaţionaliştii
importanţi pentru formarea unui nou guvern, condus de Ion Gigurtu, din membri acestuia
făcând parte şi legionari precum Horia Sima, Vasile Noveanu şi Augustin Bideanu4.
Presat de evenimente (pierderile teritoriale şi o încercarea de puci a legionarilor), regele Carol
al II-lea l-a însărcinat pe generealul Ion Antonescu cu formarea unui nou guvern la 4
septembrie 1940, a doua zi acesta din urmă obţinea puteri nelimitate, iar la 6 septembrie
impune abdicarea regelui şi emite decretul 3052 prin care suspendă Constituţia şi dizolvă
Parlamentul, lipsa ordinii constituţionale facilitând instaurarea unui regim de tip
totalitar/dictatorial5. La 14 septembrie 1940, prin decretul 3151, statul român devine stat
Naţional-Legionar, Mişcarea Legionară fiind singura formaţiune politică recunoscută.6
După abdicarea suveranului, Ion Antonescu devenea preşedinte al Consiliului de Miniştri, iar
Horia Sima, liderul Legiunii, vice-preşedinte al aceleiaşi instituţii, al doilea om ca putere în
stat. Garda de fier mai deţinea următoarele portofolii: Ministerul Afacerilor Străine ( Mihail
Sturza), Ministerul Afacerilor Interne ( gen. Constantin Petrovicescu), Ministerul Educaţiei,
Cultelor şi Artelor (Traian Brăileanu), Ministerul Lucrărilor Publice şi Comunicaţiilor
(Pompiliu Nicolau) şi Ministerul Muncii, Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale (Vasile Iasinschi)7.

Antisemitismul politicului românesc

Începând din secolul al IV-lea apare primele semne de exprimare violentă ale antisemitismul
teologic. Sfântul Grigore din Nisa, unul dintre părinţii Bisericii greceşti îî numea pe evrei în
anul 370 „ucigaşi ai Domnului, asasini ai profeţilor, răzvrătiţi şi plini de ură faţă de Domnul.”,
iar Ioan Gură de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului, unul dintre cei 4 doctori ai Bisericii
Creştine, spune despre „sinagogă că este o peşteră a bandiţilor şi vizuină de animale
sălbatice.”8 După cum preciza antropologul Andrei Oişteanu, diabolizarea evreilor a început
cu primele texte creştine, aceştia consideraţi fiind adversarii lui Iisus, au întrupat întodeauna
imaginea Anticristului şi a lui Iuda Vânzătorul9.
Pe lângă ura, putem spune aproape dogmatică, pe care o purtau creştinii faţă de evrei şi care
poate constitui unul dintre motivele antisemitismului românesc, cu exacerbarea diferendelor
odată cu guvernul Goga-Cuza, atunci când devine politică oficială de stat, un alt motiv ce ar

3
Florin, Muller, Metamorfoze ale politicului românesc, 1938-1944, Bucureşti, Ed. Universităţii din Bucureşti,
2005, p. 285.
4
Roland, Clark, Sfînta tinereţe legionară.Activismul fascist în România interbelică, Iaşi, Ed. Polirom, 2015. p.
234.
5
Florin Muller, op.cit., p. 286.
6
Ibidem, p. 290.
7
Radu, Ioanid, Evreii sub Regimul Antonescu, Bucureşti, Ed. Hasfer, 1998, p. 60.
8
Teşu, Solomovici, Istoria Holocaustului în România, Bucureşti, Ed. Teşu, 2005, p. 72.
9
Ibidem, p. 78.

2
putea constitui aversiunea elementului românesc faţă de cel evreiesc este diferenţa culturală
dintre cele doua etnii.
Mai mult de jumătate dintre evreii din Moldova şi Bucureşti vor declara la recensământul din
1930 idişul ca limbă maternă şi vor fi priviţi ca elemente exterioare, străine celei româneşti.
Majoritatea din cei aproximativ 200.000 de evrei din Transilvania vorbeau maghiara, cei din
Bucovina vorbeau germană, iar cei din Basarabia au declarat rusa a doua limbă după idiş. Pe
lângă pretextele economice uzuale10, se va mai ridica şi problema apartenenţei a mai mult de
jumătate din evreimea din ţară la o cultură străină11.
În Regatul României din perioada interbelică (stat, deşi autoproclamat democratic, era departe
de acestă titulatură12), toate guvernele, şi în linii mari, toate pertidele erau naţionaliste, iar
naţionalismul în România era echivalent cu antisemitismul. Dacă ar fi să stabilim o scală a
antisemitismului, am putea spune că Frontul Românesc extrem naţionalist al lui Alexandru
Vaida Voevod (cel ce se autodenumea „Naşul Gărzii de Fier”13) se afla la dreapta Partidului
Naţional Liberal, acesta din urmă fiind de un antisemitism moderat, Goga şi Cuza se situau şi
mai la dreapta, iar cea mai radicală politică împotriva evreilor era dusă de Garda de Fier14.

Confiscarea economiei, maltratări, abuzuri, crime

Imediat după abdicarea monarhului15 Carol al II-lea s-a pornit un nou val de persecuţii
antisemite. S-a început prin excluderea evreilor din diverse asociaţii profesionale, iar pe
diferite magazine evreieşti din provincie legionarii au afişat inscripţia „Magazin Jidovesc”16.
Complementar acestei stigmatizări a întreprinderilor evreieşti, au fost postaţi la intrările
acestor magazine legionari care interziceau accesul creştinilor, iar după câteva zile au pus
lacăte pe un număr însemnat dintre ele17, fiind afişate pancarte ce precizau că „magazinele se
vor redeschide sub conducerea Legionară”, ulterior marfurile fiind inventariate şi forţaţi

10
De exemplu, Prof. Univ. Dr. Corvin Lupu, cunoscut antisemit, în cartea sa intitulată „Confruntări româno-
evreieşti. Culegere de studii şi articole.”, vorbşte la un moment dat de subjugarea economică a românilor, în
perioada premodernă, de către evrei şi menţinerea elementului autohton sub o perpetuă stare de pauperiză de
către proprietarii şi negustorii evrei.
11
Vago Bela, Umbra Svasticii. Naşterea fascismului şi antisemitismului în bazinul Dunării (1936-1939), trad.
Corina Tiron, Bucureşti, Ed. Curtea Veche Publishing, 2003, p. 63.
12
„(...) în perioada interbelică, aproape fiecare guvern a făcut apel la legea marţială: la graniţa cu URSS, în
Basarabia, ea era aproape permanentă, dar şi în alte părţi ale ţării ea era instituită pentru manipularea alegerilor.
Între 1918-1938, în România, presa liberă şi alegerile libere s-au dezvoltat doar incipient. (...) În spatele acestui
sistem se ascundea şi intenţia ca, sub ochii îngăduitori ai prefecţilor, jandarmilor şi serviciilor secrete, guvernul
să poată falsifica alegerile, să-i intimideze pe alegători, să-i ţină pe candidaţii opoziţiei departe de viaţa
parlamentară, de pildă prin decretarea unor zone de carantină în regiunile rurale. În provinicie, alegerile
însemnau întodeauna o manifestare a forţei: jandarmi cu bastoane, bătăuşi plătiţi de marile partide, ţuică
împărţită gratuit maselor de alegători ţărani, fără experienţă democratică.” , Oliver, Jens, Schmitt, op. cit., pp.
20-21. Putem corela descrierea profesorului Schmitt, în ceea ce priveşte intimidarea populaţiei prin violenţe şi
prezenţa jandarmilor pe străzi, cu practicile Partidului Nazist şi ale acţiunilor violente întreprinse de gruparea
paramilitară SA.
13
Zigu Ornea, Anii treizeci. Extrema Dreaptă Românească, Bucureşti, Ed. Cartea Românească, 2015, p.232.
14
Vago Bela, op.cit., p. 64.
15
În text nu apare explicit cuvântul „abdicare”, ci este menţionat faptul că regele lasă ţara în mâinile fiului său.
16
Radu, Ioanid, op.cit., pp. 60-61.
17
Arhivele Naţionale ale României, fondul Comunităţii Evreieşti din România 1818-1959, inv. 3001, dosar
26/1940-1941, f. 19.

3
comercianţii să le vândă la aproximativ 40% (în unele cazuri chiar 10-20%) din valoarea lor
totală18.
La 14 septembrie, Ion Antonescu îl va primi în audienţă pe preşedintele Uniunii
Comunităţilor Evreieşti din România, dr. Wilhem Filderman. Antonescu va califica acţiunile
legionare drept manifestări romantice ale unui tineret oprimat şi va ordona suspendarea
deciziei de desfiinţare a cultului mozaic şi înlăturarea inscripţiilor „Magazin Jidovesc”19.
Audienţa aceasta nu a rămas singurul contact dintre Antonescu şi Filderman. Ea va fi urmată
de alte audienţe şi de trimiterea mai multor memorii de către Filderman, această relaţie
personală şi instituţională constituind unul dintre paradoxurile antisemitismului românesc,
fiind de neconceput ca Adolf Hitler să-i primească în audienţe pe reprezentanţii evreilor şi cu
atât mai puţin să justifice (sau anuleze) măsurile luate împotriva acestora20.
La Buzău, Arad şi Iaşi, între 26 şi 30 septembrie 1940, sute de evrei sunt arestaţi pentru
câteva zile, timp în care sunt torturaţi şi jefuiţi de poliţia legionară 21. În aceeaşi perioadă
începe boicotul magazinelor evreieşti şi sunt închise o serie de sinagogi din Bucureşti şi din
provincie22.
În octombrie au început să se înmulţească abuzurile şi violenţele: confiscări de bunuri, vânzări
forţate la preţuri derizorii, sechestrări, bătăi, maltratări23. La 4-5 octombrie 1940, Mihai
Antonescu a elaborat decretul-lege prin care s-a instituit controlul absolut al statului asupra
întreprinderilor şi societăţilor evreieşti, nefiind scutite nici imobilele proprietăţi, oricând evreii
putând fi evacuaţi în favoarea unui etnic român24, după cum a fost situaţia, relatată de Wilhem
Filderman întru-un memoriu adresat ministrului de interne, a unui anume domn Abramovici şi
a chiriaşilor evrei ai acestuia25.
Apare un grup nou de control economic şi politic, ce avea caracterul unei poliţii politice în
domeniul economic26, aşa numita „comisie de românizare” în conformitate cu directivele
Ministerului Economiei Naţionale27. 3 octombrie 1940, este trimis un nou memoriu

18
Arhivele Naţionale ale României....dosar 26/1940-1941, f. 36.
19
Radu, Ioanid, op.cit., p.61.
20
Ibidem.
21
„O serie de grupuri radicale s-au constituit în principal în poliţia legionară, o poliţie paralelă cu cea de stat.
Comandantul Mişcării Legionare din Prahova a fost înştiinţat ca legionarilor le este cu desăvârşire interzis să se
amestece în treburile administrative şi poliţieneşti; rolul poliţiei legionare trebuia să fie unul pur informativ şi de
colaborare cu poliţia de stat şi siguranţa, neputând să se substituie organelor de stat. Atât poliţia legionară, cât şi
comisarii legionari încadraţi în poliţia de stat, împreună cu elemente radicale din Corpul Muncitoresc Legionar,
în frunte cu conducatorul celei din urmă, Dumitru Groza, au executat în noaptea de 26/27 noiembrie 1940, în
celulele închisorii de la Jilava 64 de foşti demnitari deţinuţi politici”- Florin, Muller, op.cit., pp.300-301.
22
Radu, Ioanid, op.cit, p. 61.
23
Francisco, Veiga, Istoria Gării de Fier 1919-1940. Mistica ultranaţionalismului, Bucureşti, Ed. Humanitas,
2010, p.289.
24
Zigu, Ornea, op.cit., p. 310.
25
„(...) au fost invitaţi în seara zilei de 7 decembrie a.c. la Poliţia de Speculă a Primăriei Sectorului III Albastru
din calea Rahovei, unde după ce au fost bătuţi, au fost obligaţi să semneze declaraţii de bună voie (prin care)
consimt la rezilierea contractelor de închiriere. A doua zi, duminică 8 decembrie, au fost siliţi să evacueze
locuinţele, fără a li se acorda un răgaz cât de scurt spre a-şi găsi un adăpost. Dl. Abroamovici a fost îngăduit să
mai rămână câteva zile. S-au instalat persoane particulare.”- Arhivele Naţionale, fond Comunităţi.......dosar
17/1940, f. 1.
26
Florin, Muller, op.cit., p. 291.
27
Dennis, Deletant, Aliatul uitat al lui Hitler. Antonescu şi regimul său 1940-1944, trad. Delia Răzdolescu,
Bucureşti, Ed. Humanitas, 2010, p. 72.

4
ministrului de interne prin care se relatează faptul că zilnic camioane pline cu evrei sunt duse
la Chestură şi la sediul Legiunii. Noaptea, legionari ce se declară ca fiind poliţia legionară,
descind cu revolverele în mână, ridică din case bani, transportă la sediul lor evrei unde îî
supun la torturi fizice spre a le smulge declaraţii împortiva lor28.
La 11 octombrie 1940, avocatul legionar Cristea Russu, prefectul judeţului Câmpulung,
ordonă închiderea magazinelor evreieşti, iar o zi mai târziu, împreună cu comandantul
legionar şi comandantul garnizoanei militare, organizează jefuirea bunurilor evreieşti, în unele
zone etnicii fiind bătuţi, ba chiar schingiuiţi29. Potrivit unui decret din 16 octombrie, s-a cerut
industriei, întreprinderilor particulare şi organizaţiilor non-profit să-i înlocuiască pe angajaţii
evrei cu unii români până la data de 31 decembrie 1941. Cu toate acestea numeroşi evrei au
fost menţinuţi în funcţie pe baza unor „dispense individuale” care „se cumpărau” de la
inspectorii de românizare30, corupţia ajutându-i pe aceştia să îşi păstreze meseriile, dat fiind că
la 31 decembrie 1941, după mai bine de un an de la promulgarea decretului continuau să se
afle în posturile lor 17.134 din 28.225 de evrei câţi erau înainte de decret31.
„Românizarea” a avut efecte nocive asupra economiei naţionale. Violenţa acestor măsuri a
creat perturbări în viaţa economică (pentru că firme evreieşti au trebuit să treacă în
proprietatea unor români, finanţându-se acest greoi demers de către Banca Naţională),
dezorganizându-se comerţul, meşteşugurile, chiar şi componentele industriale32. După cum au
remarcat autorităţile, procesul de „românizare” s-a desfăşurat de la bun început haotic. În loc
să fie introdus etapizat şi metodic, pe faze de identificare a companiilor, de inventariere a
bunurilor şi apoi să se treacă la naţionalizare, s-a recunoscut că sistemul era prost gândit,
bazar pe zvonuri şi denunţuri, în principal. Abuzurile frecvente comise de către comisari, care
erau aproape în exclusivitate membri ai Gărzii de Fier, l-au neliniştit pe Antonescu, încât
acesta a luat decizia de a numi inspectori regionali pentru a supraveghea activităţile
comisarilor33. Ceea ce a suparat la discipolii lui Horia Sima, în toamna anului 1940, era lipsa
de control şi tendinţa spre destrăbălare(sic!), care a sfârşit prin prejudicii aduse finanţelor
creştine, interconectate cu cele evreieşti34, chiar şi germanii fiind surprinşi de un astfel de
radicalism, care nu părea să ţină cont nici de WW-Juden(Wirtschaftlich wertvolle Juden,
„evrei folositori pe plan economic”), mai ales având în vedere că, în România, se adunase un
procentaj mai mare de afaceri în mâinile evreilor decât în Germania35.
Întorcându-ne înapoi la abuzuri şi maltratări, la 21 octombrie 1940, la Vaslui, sunt arestaţi 10
evrei, torturaţi câteva zile, ceea ce va duce la tentativa de sinucidere a unuia dintre ei36. Sunt
preluate fără forme legale, deopotrivă întreprinderi industriale, cât şi mărfurile unor
negustori37, iar dacă sunt făcute cu forme legale, acestea sunt impuse cu forţa de către
legionari, un exemplu bun fiind cazul unui domn pe nume Nachimias, veteran de război,
28
A.N.R.,........dosar 26/1940-1941, f. 20.
29
Radu, Ioanid, op.cit., pp. 61-62.
30
Dennis, Deletant, op.cit., p.118.
31
Francisco, Veiga, op.cit., pp. 289-290.
32
Zigu, Ornea, op.cit., p. 310.
33
Dennis, Deletant, op.cit., p. 119.
34
Francisco, Veiga, op.cit., p. 290.
35
Ibidem, p.289.
36
Radu, Ioanid, op.cit. p.62.
37
Ibidem.

5
decorat pentru bravură, proprietarul unei întreprinderi care l-a costat 2.500.000 de lei, cu
mărfuri în valoare de 3.700.000 de lei. Acestuia i s-au oferit 700.000 de lei dintre care doar
540.000 i s-au înmânat, restul fiind reţinuţi pentru plata unor poliţe. După ce a leşinat, a fost
trezit şi silit să semnze contractul de vânzare a locului de bună voie, fără ca măcar să fi citit
conţinutul documentului38.
La 2 noiembrie 1940, Lucien Rosen, în vârstă de doar 15 ani, este arestat de poliţia legionară
în Bucureşti, dus la prefectura poliţiei, bătut violent, ştrangulat, împuşcat în cap şi aruncat de
la etajul 5, sub acuzaţia că ar fi lipit manifeste comuniste pe străzi39, această acuzaţie fiind des
folosită de legionari pentru a îşi justifica barbariile. De un sfârşit identic a fost aproape şi
Cohen Eugen, în vârstă de 36 de ani, din Ocna Mureşului, care ieşind din magazinul său după
încheierea programului, a fost încadrat de 15 legionari şi 6 agenţi de poliţie, dus la Primărie
unde a fost bătut violent, multiple lovituri aplicate asupra zonei craniene şi interogat cu privire
la discuţiile ce le-a avut în magazin, timp de 6 ore. Episodul s-a repetat câteva zile mai târziu
când a fost din nou luat de legionari şi dus la sediul poliţiei, bătut violent sub acuzaţia că ar fi
insultat „Căpitanul”, recunoscând fapta ce nu o comisese într-un final pentru a nu fi bătut
până la moarte40.
În Bucureşti şi în Ploieşti au avut loc evenimente precum cele din timpul „Nopţii de Cristal”
din noiembrie 1938, temple, sinagogi, şcoli au fost profanate şi devastate. În Bucureşti în
noaptea de 7 noiembrie, un grup de 6-8 până la 20 de indivizi îmbrăcaţi în cămăşi verzi, au
pătruns în curtea Templului Coral din strada Sf. Vineri şi au aruncat cu pietre şi cărămizi,
spărgând vitraliile. La Sinagoga Mare s-a forţat uşa de fier şi s-au spart vitraliile, totalul
pagubelor ridicându-se la aproximativ 340.000 de lei. La Ploieşti, la Templul cel Mare,
legionarii au început dărmarea, aruncând în curte obiectele de cult, tot mobilierul, candelabre
şi diferite obiecte de valoare, interzicând ridicarea lor41.
La 10 noiembrie, la Ploieşti, poliţia legionară a arestat un grup de circa 50 de evrei de la
sinagoga din strada Municipală, nr.4, sub acuzaţia că ar fi ţinut o întrunire comunistă42, 10-11
dintre aceşti fiind trimişi în judecata Curţii Marţiale, iar ceilalţi fiind eliberaţi dupa 18
noimebrie43. Între 6 septembrie 1940 şi 22 ianuarie 1941, au fost asasinaţi în ţară 15 evrei: 11
la Ploieşti, 3 la Bucureşti şi unul la Hârşova44, pentru aceste realizări Heinrich Himmler i-a
scris o scrisoare de felicitare la 5 decembrie 1940 lui Horia Sima45.

38
A.N.R......, dosar 17/1940, f. 6.
39
Radu, Ioanid, op.cit., p. 63.
40
A.N.R.,......, dosar 21/1940, f. 8-9.
41
A.N.R.,......, dosar 26/1940-1941, f. 5-6.
42
„Echivalenţa evreu-comunist era utilizată la întreaga populaţie evreiască din România, însă va fi adoptată de
grupările extremiste în special împotriva celor din Basarabia. „Când spun comunist vreau să spun, de fapt
evreu”, afirma Corneliu Zelea Codreanu- Bela Vago, op.cit. pp 63-64, apud: Corneliu Zelea Codreanu, Pentru
Legionari,Bucureşti, 1936, p. 352.
43
A.N.R.,......., dosar 26/1940-1941, f. 40.
44
Radu, Ioanid, op.cit. p. 65.
45
„Mult stimate camarad Horia Sima. În aceasta prima perioadă a preluării puterii au fost traşi la răspundere şi
împuşcaţi de către mişcare, în afara justiţiei de stat, adversarii noştri(...) O asemnea măsura este justă pentru că
ea nu poate fi adusă la îndeplinire niciodată de justiţia ordinară care se împiedică în paragrafe şi va depinde
întodeauna de formalismul lor. Vă transmit cele mai sincere urări dv. şi mişcării legionare care a făcut sacrificii
atât de mari Patriei; aceleaşi urări pentru statul şi poporul român şi pentru conducătorul lor, generalul Ion
Antonescu. Primiţi salutările mele camaradereşti! SS. H. Himmler”- Radu, Ioanid,op.cit., p.65.

6
La 9 decembrie 1940, Uniunea Comunităţilor Evreieşti înaintează un memoriu de 26 de
pagini lui Antonescu în care sunt descrise asasinatele, jafurile, maltratările şi exproprierile la
care a fost supusă populaţia evreiască în ultimele luni, Conducătorul Statului spunând că va
ordona o anchetă. La 9 ianuarie, Wilhem Filderman îi scrie un memoriu gerneralului
Antonescu în care îî precizează că cei însărcinaţi de investigaţii sunt chiar cei ce se fac
vinovaţi, victimele fiind silite, sub ameninţări să declare, că nu li s-a întamplat nimic.46

CONCLUZII

Exproprierile forţate şi jafurile au avut un efect paradoxal neaşteptat. În afară de distrugerea

unui important fond de comerţ, ceea ce a afectat bunul mers al economiei naţionale, aşa cum
recunoaştea atât generalul Ion Antonescu, cât şi reprezentanţi ai Berlinului, aceste măsuri de
„românizare” au condus uneori la întărirea capitalului german din România, fenomen observat
şi de Dinu Brătianu47. Mai mult decât atât, stoparea comerţului evreiesc, precum şi
cumpărarea diverselor întreprinderi au afectat grav economia naţională, în primul rând prin
neplata taxelor datorate în urma vânzărilor şi impozitelor aferente, deoarece nu mai exista
clientelă, în al doilea rând prin cheltuirea unor fonduri mari de la bugetului statului pentru
aceste achiziţii impuse.
Maltratările, crimele, jafurile, la care a fost supusă populaţia evreiască s-au înscris perfect în
temperamentul vremii, când Germania nazistă începuse persecuţiile asupra lor din 1935, odată
cu legile de la Nuremberg, iar până în 1940-1941, pieriseră deja aproximativ 1 milion de
evrei. În România însă, calvarul comunităţii iudaice era la început, după scoaterea legionarilor
de pe scena politică în urma Rebeliunii, Ion Antonescu a purces la exterminarea sistematică a
acestora şi a consemnat numele României în registrul ţărilor ce au comis Holocaust.

46
Radu, Ioanid, op.cit. pp. 69-70.
47
Ibidem, p. 65.

7
 BIBLIOGRAFIE

Surse primare inedite

1. Arhivele Naţionale ale României, fond Comuniăţi evreieşti din România 1818-1959, inv
3001: dosar 17/1940, 21/1940, 26/1940-1941.

Surse secundare
1. Clark, Roland, Sînta Tinereţe Legionară. Activismul fascist în România interbelică, Iaşi,
Ed. Polirom, 2015
2. Deletant, Dennis, Aliatul uitat al lui Hitler. Ion Antonescu şi Regimul său 1940-1944.
Bucureşti, Ed. Humanitas, 2010
3.Ioanid, Radu, Evreii sub regimul Antonescu, Bucureşti, Ed. Hasfer, 1998.
4.Muller, Florin, Metamorfoze ale politicului românesc 1938-1944, Bucureşti, Ed.
Universităţii din Bucureşti, 2005.
5.Ornea, Zigu, Anii treizeci. Extrema dreaptă românească. Bucureşti, Ed. Cartea
Românească, 2015.
6.Schmitt, Oliver, Jens, Corneliu Zelea Codreanu, Ascensiunea şi căderea „Căpitanului”.
Bucureşti, Ed. Humanitas, 2017.
7.Solomovici, Teşu, Istoria Holocaustului în România, Bucureşti, Ed. Teşu, 2005.
8. Vago, Bela,Umbra Svasticii. Naşterea fascismului şi antisemitismului în bazinul Dunării
(1936-1939), Bucureşti, Ed. Curtea Veche Publishing, 2003.
9. Veiga, Francisco, Istoria Gărzii de Fier 1919-1941, Bucureşti, Ed. Humanitas, 1995.