Ghenadie, mitropolitul conservatorilor

În 1893, guvernul conservator condus de Lascăr Catargiu a vrut să treacă Legea

clerului mirean şi a seminariilor. Artizanul legii era Take Ionescu, ministrul Cultelor şi
Instrucţiunii. Aceasta reglementa salarizarea preoţilor de mir, şcolarizarea, criteriile de
numire, precum şi chestiuni administrative - întreţinerea bisericilor, fixarea parohiilor,
controlul administrativ şi disciplinar în biserică. Din acel moment, salarizarea
preoţilor trecea în grija statului.

De asemenea, impunea criteriile funcţie de care se stabilea salariul unui preot, precum
şi un minim şi un maxim al salariului. Legea clerului mirean, dorită de guvernarea
conservatoare, aducea bisericii avantaje şi dezavantaje. Punea ordine în chestiuni
nereglementare de când veacul. În acelaşi timp, consfinţea dependenţa Bisericii de
stat.

Iosif Gheorghian, Mitropolit al Ţării Româneşti şi apropiat al opoziţiei liberale, n-a

fost de acord cu adoptarea legii în varianta propusă de guvern. Astfel, a demisionat din
înalta demnitate. Take Ionescu şi guvernul conservator au pornit să caute un prelat mai
sensibil la iniţiativele puterii. L-au găsit în persoana lui Ghenadie Petrescu, episcop al
Argeşului.

Multă stăruinţă au depus laicii pentru alegerea lui Ghenadie. Articolul 2 al legii
sinodale din 1872 spunea: „Pentru a fi ridicat la demnitatea de mitropolit sau episcop,
candidaţii vor trebui să posede titlul de licenţiat sau de doctor în teologie de la o
facultate de teologie ortodoxă". Pentru că episcopul Ghenadie nu îndeplinea această
condiţie, ministrul Take Ionescu a impus Camerelor abrogarea numitului articol de
lege. Şi astfel, noul mitropolit a fost impus de oamenii politici, în totalul dispreţ al
legii. „Îndoită greşeală", a spus Titu Maiorescu într-un discurs la Cameră, „şi prin
abrogarea unei legi bune, şi prin propunerea unei alegeri proaste".

Răzbunarea liberalilor, un dosar compromiţător

Mitropolitul Ghenadie n-a zăbovit mult în funcţie. Politica îl urcase în scaun, tot
politica l-a coborât. Prin felul cum fusese ales, cariera îi fusese legată de conservatori.
Care au pierdut guvernarea, în toamna lui 1895, la conducere fiind chemat liberalul
Dimitrie A. Sturdza, ca prim-ministru. Puterea laică şi capii Bisericii, membri ai
Sinodului, şi-au dat mâna pentru debarcarea lui Ghenadie din fruntea bisericii.

Premierul Sturdza, ajutat de ministrul Justiţiei, i-au compus mitropolitului un dosar

consistent. Era acuzat atât de încălcarea canoanelor, cât şi de chestiuni lumeşti,
judecate de justiţia civilă. Piese din dosar au ajuns în presă, cu scopul de a-l discredita
pe înaltul ierarh. În mai 1896, în absenţa acuzatului, Sinodul a judecat culpele
canonice săvârşite de Ghenadie, hotărând caterisirea „definitivă". Adică scoaterea din
rândul clerului. De asemenea,
i s-a stabilit domiciliu obligatoriu la un schit.

Guvernul a fost însărcinat să pună în aplicare decizia Sinodului. Evacuarea fostului

înalt ierarh din Palatul Mitropolitan s-a făcut cu o zarvă demnă de lumea lui Caragiale.
Fostul mitropolit nu se dădea dus, contestând autoritatea Sinodului care hotărâse
drastica pedeapsă, precum şi autoritatea guvernului în afacerile bisericeşti. Poliţia a
reacţionat cu duritate, ameninţându-l pe cleric că de nu se face gata de plecare, va fi
scos în stradă doar cu hainele de pe el.

Guvernul Sturdza, răpus de scandal

Duritatea oamenilor guvernului a indignat populaţia Capitalei. Bucureştenii s-au

revoltat de modul grosolan în care fusese tratată o înaltă faţă bisericească. „Afacerea
Ghenadie" a încăput pe mâna partidelor, care-au rostogolit-o lesne înspre opinia
publică. În dispută au intervenit şi bisericile ortodoxe surori, puse în alertă de fostul
mitropolit Ghenadie. Până în toamnă, la Bucureşti şi în toate oraşele mari ale ţării au
fost organizate manifestaţii publice în favoarea prelatului.

Urmare a scandalului public, în noiembrie 1896, guvernul D.A. Sturdza a demisionat.

S-a constituit alt cabinet, catalogat în epocă „minister de cârpăceală", condus de Petre
S. Aurelian, liderul unei grupări desprinse din PNL. Principala misie a acestuia -
aplanarea chestiunii Ghenadie. „Sfătuit" tot de guvern, Sinodul a acceptat să reia în
discuţie greşelile canonice ale fostului mitropolit. După un an de la precedenta
judecată, capii Bisericii au ajuns la concluzia contrară:Ghenadie Petrescu nu săvârşise
nicio eroare în oficierea cultului. Pedeapsa caterisirii a fost anulată, dar prelatul nu şi-a
primit înapoi şi scaunul de mitropolit. L-a redobândit, în schimb, „liberalul" Iosif
Gheorghian, pe care-l înlocuise Ghenadie în 1893. Până la moarte, în 1918, Ghenadie
Petrescu a fost stareţ la Mănăstirea Căldăruşani.

1896 a fost anul de apogeu al „afacerii Ghenadie", când guvernul a demisionat ca

urmare a scandalului.

Mitropolitul, profitor sau victimă?

Îndepărtarea lui Ghenadie Petrescu (foto) din scaunul mitropolitan al Munteniei a fost
interpretată în fel şi chip. Nicolae Iorga, partizan al autonomiei bisericii strămoşeşti în
raport cu statul, a acuzat puterea laică şi pe Ghenadie însuşi, care se amestecase în
politică.

„Cercetaţi împrejurările în care a ajuns Mitropolit Primat:un preot de mir care îşi
găseşte, pe baza meritelor câştigate în partid, drumul pentru a ajunge arhiereu, episcop
şi Mitropolit". În sens mai larg, istoricul acuza statul. Cauza relelor, a spus Nicolae
Iorga într-un discurs rostit în faţa Camerei Deputaţilor la 23 martie 1909, publicat în
volum la 1911, era subjugarea Bisericii de către stat. Şi amestecul laicilor în cele
sfinte.

„Domnilor, cauza pentru care de la 1860 până la începutul acestui veac nou Biserica
noastră a decăzut continuu este că n-a fost lăsată în rosturile ei bisericeşti, că Statul s-a
amestecat în socotelile ei bisericeşti". Conservatorii, amicii politici ai lui Ghenadie, au
acuzat că destituirea mitropolitului este o lucrătură liberală.

De aceeaşi părere a fost în epocă şi I.L. Caragiale, adversarul „miticilor" PNL-işti. „E

o crimă ce s-a făcut cu Ghenadie!", exclama I.L. Caragiale în presa epocii. De altfel,
marele dramaturg a participat în noiembrie 1896 la o manifestaţie în favoarea fostului
mitropolit, unde a şi luat cuvântul. După 1900, unele voci au dat vina pe chiar capii
Bisericii. Între acestea-C. Cernăianu, fost student la teologie şi corector la Tipografia
Cărţilor Bisericeşti, unul dintre cei mai virulenţi critici ai stării de lucruri din Biserică.

„Au ajuns atunci toţi la o înţelegere, fiindcă guvernul le-a promis că sacrificând pe
unul, va îngropa păcatele tuturor celorlalţi Baraba din Sinodul românesc şi le-a mai
promis la mai mulţi, fiecăruia în parte, că-i va alege pe ei mitropoliţi. De aceea s-a
putut vedea atunci una din cele mai triste comedii care s-a jucat vreodată de oameni
lipsiţi de orice conştiinţă".

De pildă, Partenie Clinceni, episcop al Dunării de Jos, filoliberal şi aspirant la scaunul

mitropolitan, a fost unul dintre prelaţii care au lucrat împotriva lui Ghenadie. Peste
aproximativ zece ani, Partenie a fost la rândul lui protagonistul altui scandal care a
zguduit Biserica Ortodoxă Română.

Capul Bisericii Ortodoxe, evacuat cu jandarmii

Scena expulzării lui Ghenadie din Palatul Mitropolitan a fost descrisă de Constantin
Bacalbaşa, în „Bucureştii de altă dată", având ca material documentar relatările din
presa vremii.

Mitropolitul Moldovei şi episcopii Timuş al Argeşului şi Silvestru Băcăoanul s-au

înfăţişat la Palatul Mitropolitan, pentru a-i cere lui Ghenadie să-şi facă bagajele. Îi
urma, cu altă trăsură, Ştefan Sihleanu, secretar general al Ministerului Cultelor şi
Instrucţiunii publice.

Alte vehicule i-au transportat la faţa locului pe procurorul general şi pe prefectul

poliţiei. Cei doi episcopi au intrat în palatul mitropolitan, împreună cu primul-
procuror şi un ajutor al acestuia. Şi i-au comunicat lui Ghenadie să se îmbrace şi să
plece. Înaltul prelat s-a opus, solicitând decretul regal de revocare din funcţie.
Autorităţile prezente au replicat că nu e nevoie, fiind suficientă sentinţa Sinodului.

Catargiu, agresiv

În plină dispută, a ajuns şi Lascăr Catargiu (foto), fost premier al României, fruntaş al
Partidului Conservator. Împiedicat să intre în clădire, l-a îmbrâncit pe sergent. „De ce
l-ai lăsat să intre?", l-a apostrofat prim-procurorul pe poliţist. „M-a îmbrâncit", a
motivat acesta. „Trebuia să-i bagi baioneta în piept", ar fi sunat replica stupefiantă a
magistratului.
Între timp, au mai venit şi alţi oameni politici, partizani ai lui Ghenadie. Depăşit de
situaţie, prim-procurorul Sărăţeanu i-a ordonat ajutorului său: „Du-te şi spune-i
monahului Ghenadie că, dacă nu se îmbracă imediat, îl iau aşa dezbrăcat, şi-l alung cu
forţa". Înăuntru, mitropolitul caterisit plângea.

„Procurorul Lilovici îi comunică ordinul de a se îmbrăca imediat. Ghenadie ceru să-i

vorbească procurorului general. Acesta intră şi întrebă răstit:«Ce voiţi?» «Voiesc să
ştiu în baza cărui ordin sau decret sunt dat afară de aici».

«N-am timp să vorbesc cu dumneata. Ordinul e să părăseşti imediat localul, căci vei fi
alungat cu forţa! Ai înţeles?». Procurorul general dădu ordin celor de faţă să iasă
imediat, dar nimeni nu se mişcă. (...) După ordinul procurorului general, un pluton de
sergenţi de oraş în cap cu căpitanul Gondopol intră înăuntrul palatului mitropolitan.

Şi cum nimeni nu se mişca, sergenţii începură operaţia evacuării cu forţa. Bătrânul

Lascăr Catargiu e apucat de piept şi scos afară. Ghenadie fu silit să se îmbrace numai
de cât, căci procurorul general nu-i lăsa timpul. (...). Înconjurat de sergenţi, fostul
mitropolit primat fu scos afară. Înaintea lui, un servitor îi ducea o legătură în care se
aflau câteva cămăşi şi o mică geantă cu parale şi câteva cărţi.

Apartamentele prelatului, percheziţionate

Ghenadie a fost urcat într-o birjă cu coşul ridicat, pe capră s-a urcat căpitanul
Gondopol, iar alături de Ghenadie, prefectul de poliţie. Trăsura a pornit în goană
mare". (Constantin Bacalbaşa, „Bucureştii de altă dată". 1885-1900, vol. II, Bucureşti,
Editura ziarului „Universul" Soc. Anonimă, 1928).

După scoaterea lui Ghenadie din apartamentul ocupat la Mitropolie, autorităţile au

dispus o percheziţie. Poliţişti şi procurori, supravegheaţi de episcopi membri ai
Sinodului, au scotocit fără evlavie prin rufăria prelatului.

În cuferele lui Ghenadie s-ar fi găsit, se spune, şi un tablou obscen. „Partenie şi Timuş
(episcopi, n. r.) râdeau cu hohote: «Nu-i e ruşine, om bătrân, să aibă asemenea porcării
în casă", a consemnat Bacalbaşa bârfele vremii.
"Ghenadie fu silit să se îmbrace numai de cât, căci procurorul general nu-i lăsa
timpul.''
Constantin Bacalbaşa scriitor

Regele Carol I şi Ghenadie

Regele Carol I a încercat să se menţină neutru în chestiunea Ghenadie. A semnat,

totuşi, pentru destituirea sa, aşa cum hotărâse Sinodul. Dar când lucrurile au ajuns
prea departe, i-a îndemnat pe oamenii politici să găsească o cale de rezolvare a
stânjenitoarei probleme.

Mai ales că scandalul de la vârful bisericii românilor dădea rău în exterior. În

vălmăşagul de acuze, unele voci au sugerat că regele nu l-ar fi apărat mai mult pe
mitropolit, pentru că acesta s-ar fi opus prozelitismului catolic, susţinut din umbră de
Carol I.