Andreescu Dragos

12D

REFERAT ISTORIE
VIAŢA COTIDIANA ÎN
PERIOADA COMUNISMULUI

Cuprins

1- Introducere

2-Viaţa cotidiana in Comunism

 Noua societate, un nou context

 Controlul invăţământului si formării
 Derapajul unor directori de conştiinţă
 Formarea noii elite
 Experimentul Piteşti
 Psihologia cozii
 Contextul social

3- Frica de zi cu zi
 Existenţa cotidiană
 Problematica fricii
 Forme de teroare
 Concluzie

1
 Andreescu Dragos
12D

Introducere

Mi-am ales această carte deoarece mi s-a părut că are un subiect foarte interesant şi
uşor de abordat.Chiar dacă nu am trăit în perioada aceea mi-am putut imagina toate
momentele grele si mai puţin grele de atunci. Mi-am dorit să aflu şi eu cum au trăit părintii
si bunicii mei. Unele persoane spuneau că era mai bine in perioada aceea insa cele mai
multe au negat acest lucru spunand ca era foarte greu.Din această carte am aflat foarte multe
lucruri care nu mi le imaginam ca se pot intampla.

Nu cadrele existenţei de zi cu zi si nici structura de adâncime a cotidianului sunt

cele care intereseaza, actualmente, istoria vieţii cotidiene , ci biografia oamneilor simplii
a celor ‘de jos’, in toate laturile ei esenţiale, fie ca este vorba despre munca,timp
liber,vestimentaţie, alimentaţie, relaţii intracomunitare, sensibilitaţi colective sau de
specificul rememorării trecutului(ce pare a fi devenit între timp un domeniu independent
de cercetare, graţie tocmai abordării sale din acest unghi.

Persistenţa unei asemenea teorii si forţa ei de sugestie sunt pe deplin

explicabile.Dupa ani indelungi de falisificare a trecutului apropiat si a regimului comunist,
despre crimele comise in numele ideologiei sale si suferinţele îndurate de ataţia oameni nu
este numai fireasca, ci si absolut necesară , daca dorim ca ceea ce a ramăs din această zestre
să nu se sterargă pentru totdeauna, o data cu extinţia biologică a celor care înca o mai poarta.
Restituirea chipului adevarat al istoriei este o datorie a prezentului.
Orice istorie işi are, desigur, sursele ei. În cazul în care ne interesează aici, nu există
decât dificultatea alegerii. De la memorii,jurnale, corespondenţa pana la mărturii directe
culese, organizate si interpretate dupa procedeele istoriei orale-, totul poate servi la
reconstruirea microistoriilor cotidiene. Un alt izvor important ar putea fi arhivele juridice
(mai deloc explorate de noi, indiferent de epoca la care se refera), deosebit de instructive
putem banui- atat pentru procesele instruite, cat si pentru legile sub incidenţa cărora intrau
verdictele de comandare.La fel dosarele fostei poliţii politice(aflate in prezent in custodia
SRI) ar putea fi deosebit de preţioase(poate cele mai preţioase !) pentru un asemenea gen
de istorie, întrucat ne-ar putea dezvălui tratate statistic si interpretate sociologic si
psihologic, amploarea unui fenomen care a făcut,si el, parte din strategia colectivă a
adaptarii la context, cu scopul de a-i folosi mai bine posibilitaţile :colaboraţionismul
interesat.
Acestea sunt doar cateva dintre modalitaţile unei posibile reconstruiri-fie si
fragmentară- a vieţii cotidiene in comunism, ce ar imbogaţi, neindoielnic,imaginea noastra
despre o lume părăsita pt totdeauna, dar care continuă insă să ne urmarească.
Din perspectiva perioadei de tranziţie este anevoios de calificat existenţa din
timpul regimului comunist. Motiv pentru care un curent de opinie consideră că era mai
bine la vremea aceea. Ideea este de a înţelege mai bine realitatea vieţii cotidiene din
perioada comunistă.

2
 Andreescu Dragos
12D

Viaţa cotidiana in
Comunism

Dupa ce situaţia de dupa război a condus,in condiţii ştiute, la venirea la putere a

unui nou regim, proaspeţii instalaţi au constatat că nu li se mai recunoaşte legitimitatea,că
nu se pot revendica dintr-o tradiţie si dintr-o identitate ‘obiective’ ;că ruptura cu vechea
identitate , pe care o decreteaza fără ezitare,in numele schimbării vechii alcătuiri si al
unui nou proiect social, a generat un vid ce nu mai putea fi umplut uşor. Trebuia construit
un nou mod de organizare si interacţiune, trebuiau identificate sau inventate noi sisteme
de referinţe, dar mai ales trebuiau convinşi actorrii sociali să utilizeze in practiă socială
aceste noi repere.

O noua societate, un nou context

Este interesant -dar si îndeajuns de curios- de constatat ca ceea ce antropologia

istorica a câstigat in autoritate temtică si rigoare analitica a pierdut pe de altă parte,-si în
mod cu totul paradoxal-,este estomparea prezenţei efective, a umanului in cadrul
subiectelor cercetării.Sensibila la grupuri si la reprezentările lor ,istoria vieţii de zi cu zi,
s-a dezinteresat tot mai mult de indivizi si de existenţa acestora.

Controlul invăţământului si formării

Dupa schimbările din 1989, in Polonia s-a găsit şi pubilcat un document deosebit
de important, purtănd sigla ‘Strict secret’.In numai trei pagini si 45 de aliniate este
sistematizată intreaga filozofie a preluării controlului total in economie, politaică, armată,
cultură, viaţa socială si invaţământ : ‘Din şcolile elementare, de specialitate, dar mai ales
din licee si facultăţi trebuie sa fie înlaturaţi profesorii care se bucură de popularitate.Să se
analizeze diferenţele dintre materii, sa fie redusa cantitatea de material documentar, iar în
licee să se oprească predarea limbilor latină si greacă veche, a filozofiei generale, a
logicii si geneticii.Cu ocazia predării istoriei nu trebuie amintit care dintre domnitori a
servit sau a vrut sa servească binele ţarii, ci trebuie arătată mişelia regilor si lupta
popoarelor asuprit. In şcolile de specialitate trebuie introdusă specialitatea îngustă

3
 Andreescu Dragos
12D
….Trebuie ca la facultaţi sa ajungă cu prioritate cei ce provin din cele mai joase categorii
sociale,cei care nu sun interesaţi să se perfecţioneze la nivel inalt, ci doar sa obţină o
diplomă‘
Aceste instrucţiuni au fost aplicate in România întocmai.Din şcoli au fost expulzate
disciplinele care formau gândirea independentă, liceele s-au specializat(în România
existau licee metalurgice,textile,de telecomunicaţii.etc), cultura umanistă a fost drastic
îngustă, existau instrucţiuni precise pentru politizarea tuturor lecţiilor, manualele unice
erau total subordonate propagandei partidului unic. Din facultaţi au fost inlaturaţi
profesori de valoare, directorii de constiinţe au fost total reduşi la tăcere sau chiar
exterminaţi în închisori, selecţia s-a făcut apoi pe baza dosarelor de cadre, verificându–se
puritatea originii sociale. Rezultatele nu au întârziat să apară :comportament aservit şi
birocratic, depersonalizarea relaţiilor între actorii sociali, limitarea sau anularea
iniţiativelor individuale şi a comportamentului creativ. Memorizarea mecanică,
mimetismul, reproducerea impersonală au devenit singurele răspunsuri posibile ale
studenţilor.

Derapajul unor directori de conştiinţă

Alături de universitari, scriitorii, artiştii, oamenii de cultură au fost supuşi
aceloraşi presiuni, pentru a se alinia. Mulţi dintre ei au intrat rapid în slujba noii puteri.
Doar unii au rezistat pentru un timp.
Tribuni ai ‘noii ordini culturale’, în numele noilor idealuri şi al ’aşteptărilor
maelor populare’, îşi denunţau confraţii, pentru ideile lor solicitând interzicerea acestora,
demascarea lor publică, distrugerea carierei lor. Li se solicita acum intelectualilor să
părasească ‘tunul de fildeş’, să păţească în arena socială să scrie o literatură pentru mase.
Polemicii se desfăşurau sub semnul intoleranţei, al urii, al cuvântului care îl nimiceşte. Se
anunţau vremuri teribile pentru scriitorii care nu s-au orientat la timp spre noua putere.
Începând anexarea întregii culturi la noua ideologie. Se utilizau metode de atac încrucişat,
de la combaterea ideilor şi taxarea lor ca inadegvate momentului până la denunţul
grosolan. Rezultatul a fost cel scondat : unii scriitori au fost interzişi, alţii bagaţi în
închisori, o parte au aderat, intrând în corul celor ce cântau osanele.
Iar consecinţa, pe plan sociopsihologic, a fost mai mare : s-a pierdut speranţa întro
intrate în normalitete, s-a înradăcinat credinţa că alt drum nu mai exită. Efectul pentru
conştiinţa pubilcă, a fost devastator : s-a acreditat convingerea unei ‘imposibile
întoarceri’.

4
 Andreescu Dragos
12D

Formare noii elite

După distrugerea elitei intelectuale, a cadrelor de valoare aparţinând vechiului
regim, noii dirigenţi şi-au dat seama că au nevoie de o nouă elită, care sa pună pe picioare
un alt tip de societate. În cultură, învăţământ, economie etc. era nevoie de un nou corp de
specialişti. Aparatul administrativ şi economic se recruta după ‘originea socială’ şi în
numele ‘luptei de clasă’- toţi fii de ’exploratori’ sau aparţinând ‘clasei burgheze’(aici
intrau la un loc micii comercianţi, intelectuali, liberi profesionişti ; chiar si un fiu de
învăţător rural era etichetat ca fiind mic burgez) erau blocaţi în încercările lor de a
pătrunde în facultăţi ăndeosebi în cele care formau noii ideologi(filozofie, istorie, litere,
drept.
Cadrele aveau misiunea de a ‘milita’ pentru politica partidului în orice sector de
activitate, de a implementa ‘conştiinţa socialistă’, comportamentele valorizate fiind cel
paternist şi cel autoritar. Cadrele de partid girau ‘propaganda’ de partid, conduceau
‘învăţământul indeologic’ sau ‘de partid’, supravegheau activitatea specialiştilor,
organizau şedinţe de ‘critică şi autocritică’, dirijau manifestările festive(mitingurile) şi
dovedeau ‘vigilenţa revoluţionară’.

Experimentul Piteşti
Un caz cu totul deosebit de schimbare prin teroare a structurii interioare a
personalitaţii este acela al ‘reeducării’ studenţilor deţinuţi politici în închisoarea Piteşti în
perioada comunismului stalinist. Pe scurt, se recrutau colaboraţionişti din rândul
deţinuţilor studenţi, iar aceştia erau apoi utilizaţi ca instrumente pentru a-i ‘convinge’ pe
ceilalţi să se ‘autodemaşte’. Bineînţeles terţionarii treceau ei însuşi, mai întâi, prin
operaţiunea de reeducare. Apoi cu sprijinul şi la îndemâna conducerii închisorii, îşi
asumau răspunderea sa-i convingă pe ceilalţi. Metodele? Obţinerea unui climat de
neîncredere şi suspiciune, surparea totală, ‚modificarea interiorului’ în atât de mare
măsura , încât cei supuşi experimentului erau de nerecunoscut. Se instalase, în rândul
deţinuţilor, o asemenea frică, de toate şi de toţi, încât cei mai mulţi nu şi-au mai putut
reveni la normal. Într-un cuvânt scopul final era distrugerea valorilor interioare ale
individului.
Specificul acestui experiment - pe care l-am putea numi şi psihosociologic – este
acela al parcurgerii unor proceduri deosebit de elaborate , mergând pană la dărâmarea
personalităţii ‘duşmanilor regimului’, transformându-i în nişte roboţi ascultători.
„Orice ai fi spus, oricâte infamii ai fi inventat , Ţurcanu (torţionarul-şef) nu era
niciodată mulţumit. De tortură nu puteai scăpa. Era doar posibil ascunzându-te de acela
mai mari mârşăvii, să scurtezi perioada de schingiuiri.”1 Întregul proces cuprindea patru

5
 Andreescu Dragos
12D
faze prima se numea „demascarea externa” şi se solda cu afirmarea loialităţii faţă de
partid din partea deţinutului, acesta fiind obligat să-şi demaşte toate legăturile pe care la
avusese şi pe care nu le dezvălui-se la anchetă; a doua, „demascarea internă” , îl solicita
să-i denunţe pe cei ce-l ajutaseră să reziste ăn interiorul închisorii; „demascarea morală
publică”, a treia fază, însemna un pas mai departe pe linia distrugerii individualităţii:
deţinutul trebuia să calce în picioare tot ce avea mai scump – soţia, familia, prietenii,
credinţa. În faza a patra, primit fiind în grupul „Organizaţia deţinuţilor cu convingeri
comuniste”, el trebuia să demonstreze că este „reeducat”, fiind silit să conducă procesul
de reeducare a celui mai bun prieten al său.
Pin asemenea metode, orice fost adversar eliberat din închisoare devenea
incapabil să se mai opună, să-şi păstreze individualitatea şi independenţa de gândire. Nu
era afectat numai el, ci şi cei din jurul său.

Psihologia cozii

Motivul cozii a dominat conversaţiile cotidiene, îndeosebi în timpul dictaturii lui

Ceauşescu. În preocupările actorilor sociali, aşteptatul la coada juca un rol important.
Pentru societăţile de care ne ocupăm, coada reprezintă simbolul alinierii , al transformării
individului în ‘insectă umana’, a renunţării la individualitate şi al cufundării în anonimat.

Contextul social

Şi în România colectivizarea s-a realizat, cel puţin pe alocuri, cu ajutorul

foametei. Cotele impuse ţăranilor independenţi erau atât de mari, încât nu permiteau
păstrarea de produse pentru uzul familial şi satisfacerea nevoilor de gospodărie proprii.
Evident că folosirea foamei ca instrument de dominare în anii ’80, când majoritatea
populaţiei acceptase regimul comunist, pare mai dificil de acceptat. Mai ales ca prima
fază a regimului Ceauşeascu adusese o anumită doză de relaxare şi de confort material.
Oricum arma foametei a fost folosită de o manieră diferită – ceea ce a funcţionat a fost
mai ales pericolul foamei. Absenţa victimelor este pozitivă, dar ea nu diminua dificultatea
procurării alimentelor, nici frica subiacentă.

6
 Andreescu Dragos
12D

Frica de zi cu zi

Existenţa cotidiană

Dincolo de atitudinile posibile faţă de regimul comunist şi de reprezentanţii săi, viaţa

cotidiană nu era tocmai uşoara in anii ’80. Motivul principal, acceptat de cam toată
lumea, era o penurie generalizată de bunuri de consum, inclusiv de hrană. Încet-încet,
magazinele alimentare erau tot mai de goale, iar spre sfârşitul perioadei respective erau
goale mai tot timpul. Cu toate acestea, produsele alimentare se mai găseau, şi nu numai
pe piaţa negară. Comerţul de stat le punea în vânzare, periodic – avea această obligaţie,
căci se reintroduseseră cartelele alimentare. Dar cumpărarea presupunea ore întregi la
coada, acceptate cu resemnare pe fondul preocupării obsedante de a avea ce pune în
farfurie. Evident că familiile cu copii mici, bătrâni sau persoane suferinde erau cu atât
mai marcate de această preocupare. Căci de obicei era mai simplu când te puteai mulţumi
cu ceea ce găseai şi nu aveai nevoi speciale sau restricţii. Bolnavii ridicau probleme
deosebite din acest punct de vedere, impunând familiilor eforturi deosebite pentru a găsi
alimentele necesare dietei care li se recomanda. Uneori lucrurile luau proporţii dramatice,
însă drama friza comicul, daca nu nebunia, când pacienţii respectivi refuzau să mănânce
produse obţinute cu mari sacrificii de cei apropiaţi lor. Momentele de acest tip, imposibil
de evitat, au un caracter revoltător al potenţialului de stabilizant pentru echilibrul
personal şi familial al dificultăţilor de aprovizionare cu alimente. Şi acestea chiar dacă,
aşa cum s-a spus imediat după ’89 , nimeni nu a murit de foame în România în perioada
anilor ’80.
O alta dificultate a perioadei respective, la fel de greu de şters din memorie, a fost
frigul din apartamente, începând mai ales cu iarna anilor 1984-1985. De fapt, a fost şi
momentul cel mai dificil al confruntării cu frigul. Pe de o parte, a fost o iarnă grea, pe de
alta parte, până la momentul respectiv, încălzirea apartamentelor din blocurile de locuinţe
fusese cel puţin acceptabil. Daca penuria alimentară se instalase relativ treptat,
confruntarea cu frigul din case a fost ca un şoc. În pofida spiritului de „descurcăreală”
puţină lume a găsit soluţii cu adevărat eficiente la această dificultate. Recursul la folosirea
gazelor naturale, destiante doar bucătăriilor în unele blocuri, era foarte raspândit, aşa încât
nimeni nu mai avea presiunea necesară pentru folosirea acestui conbustibil. Consumul de
curent electric era şi el excesiv in pofida costului ridicat. Dar întreruperile în furnizarea sa
complicau şi mai mult lucrurile. Secundar, apa caldă, igiena personală, gatitul
mancâncarii erau afectate de lipsa de caldură. Efectul asupra sănătaţii personale fragile a
fost
important. Se vorbea de creşterea alarmantă a mortalitaţii persoanelor în varstă pe durata
iernii. Unele categorii de bolnavi somatici plăteau, de asemenea, un greu tribut pentru
acelaşi motiv. În anii ce au urmat, preocuparea pentru asigurarea încălzirii locuinţelor a
generat soluţii mai eficiente. Ele nu funcţionau decât din punct de vedere individual, nu şi
colectiv. Astfel, nesiguranţa mai ocupase durabil un alt segment al vieţii cotidiene.

7
 Andreescu Dragos
12D
Hrana şi căldura răspund unor trebuinţe umane fundamentale, de natură biologică.
Este deci firesc să fie tratate cu cea mai mare importanţă. Dificultatea găsirii produselor
necesare sau desfacerilor nu puteau sa aiba alt efect decat preocuparea permanenta,
obsedantă uneori, pentru a le procura. În pofida coeziunii care exista în familii, între
prieteni şi colegi de serviuciu pentru rezolvarea acestui tip de problemă, nimeni nu avea
siguranţa zilei de mâine. De fapt, toată lumea se confrunta cu o anumita doză de frică, din
pricina pericolului care putea surveni : cel de a nu găsi cele necesare hranei şi încălzirii.
Ori, această frică nu este întâmplătoare, ea e caracteristică tipului de societate care a
existat in România. Cum este vorba despre un fenomen colectiv, prezentarea ei cere o
strategie mai complicată. În general, frica presupune o situaţie particulară pentru a fi
resimţită, care este facturată specific de unele dimensiuni sociale, ce o pot spori sau
diminua.

Problematica fricii
Din această perspectivă, confruntarea cu perspectiva foametei şi a frigului aduce
câteva elemente diferite. Avem efectiv de a face cu pericole exterioare, dar situate la
limita registrului fricii. Căci, în acest caz, mai curând absenţa a provocat frica, şi nu
prezenţa imediată a unui anumit pericol. În speţă, e vorba despre absenţa produselor
alimentare sau a combustibililor. Prin urmare, e discutabil ca frica e reductibilă la
pericolul extern, căci ameninţarea poate fi anticipată. Cu alte cuvinte, trăirea internă este
la fel de importantă şi in absenţa unei cauze clare.
În acest sens, în faţa unui pericol nu toată lumea se teme sau nu toata lumea se tem
în aceeaşi manieră.

8
 Andreescu Dragos
12D

Forme de teroare
Dincolo de detalii, ceea ce contează în acest joc de elemente este şi particularitatea
terorii de a fi înregistrată, de a lăsa urme la nivel colectiv. O populaţie care a cunoscut
teroarea necesită timp pentru a nu mai fi dominată de ea. Procesul este mai simplu când
agentul care a produs teroarea, o catastrofă naturală, de pildă,a dispărut. Dar în cazul
regimului comunist agentul este puterea însăşi, care are poziţiile întărite tocmi exercitării
terorii. O data acceptată aceasta asumpţie, se poate infera o anumita continuitate intre
violenţa deschisă din prima parte a regimului comunist şi confruntarea cu foamea şi frigul
din ultima sa perioada istorică.

“Teroarea devine esenţa guvernării doar atunci când este dirijată contra unor
victime ce sunt inocente,chiar din punctul de vedere, din punctul de vedere al regimului
persecutor, şi când segmente importante ale populaţiei sunt pedepsite nu pentru crimele
de care sunt bănuite ci pentru cele pe care le-ar putea comite ” 2

Astfel, foamea şi frigul din anii ’80 apar ca forme specifice de exercitare a terorii.
Evident, nu sunt singurele: în aceeaşi perioadă, demolările unor biserici sau cartiere de
locuinţe au avut acelaşi rol. În paralel, formele clasice de teroare, arestările,
internările psihiatrice abuzive continuau să se adreseze mai mult indivizilor consideraţi
periculoşi, fără sa capete proporţii de mase, ca în prima perioada a regimului. Problema
evoluţiei istorice a formelor de exercitare a terorii este, evident, mult mai complexă şi nu
face subiect la articolul de faţă. Mai dificilă este izolarea unor forme mai puţin clare de
teroare, căci este vorba despre n fenomen înzestrat cu mecanisme psihologice. Or, în
general, fenomenele psihice sunt prin natura lor instabile, dificil de observat şi uşor
transformabile.

Concluzii
În concluzie, nu numai că frica de natură externă este supusă refulării sau, în
general, prelucrată ăn interiorul aparatului psihic, ci chiar socieratea poate influenţa o
astfel de transformare. Riscurile evocării şi mai ales cele ale criticării problemelor de
alimentaţie şi încălzire erau mai mari decât cele ale foamei şi frigului. Dar, pentru a
susţine acest punct de vedere, trebuie desigur, analizatraportul acestor două probleme cu
tipul de societate care le genera.
Deci, teroarea presupune părăsirea confruntării, căci persoana nu încearca nici să
se bată, nici să se îndepărteze de pericol, depunând, practic, armele. Or, această atitudine
nu pare să caracterizeze comportamentul tipic în faţa pericolului foamei. Poate în mai
mare măsură frigul impune o anumită pasivitate, dar mai ales în condiţiile în care se poate
obţine o situaţie care oferă un anumit confort termic. De exemplu statul în pat, învelit
tinde spre aşa ceva. În schimb, teama de foame impune mai ales mult activism,
echivalând cu confruntarea cu pericolul – suntem mai curând în registrul mâniei dacă
rămâne în cadrul schemei lui Diel. Dar această interpretare are valoare la nivel individual.

9
 Andreescu Dragos
12D
La nivel social activismul de căutare a hranei nu deranjează puterea. Dimpotrivă, o
persoana preocupată să supravieţuiască, activă pentru a-şi asigura existenţa are
disponibilităţi reduse de implicare in viaţa socială, de apreciere critică a manierei în care
este guvernat-ă. Pasivitatea sau depunerea armelor se manifestă în raporturile cu puterea
de stat. Prin urmare , din punct de vedere social, frica de zi cu zi este o formă de teroare,
generată în mod voluntar de puterea totalitară.
În concluzie, fica de zi cu zi din ultima perioadă a regimului comunist, deşi cumva
limitată în proporţii, era o formă de teroare tipică pentru sistemul totalitar, putând avea
consecinţe grave. Prezenţa sa este de regăsit la nivelul individual, putănd avea consecinţe
grave. Dar acceptarea capătă mai mult sens prin luarea în considerare a contextului social
deosebit al acestei perioade istorice. Căci fenomenele psihice colective nu pot fi înţelese
fără o astfel de raportare la caracteristicile sociale.
Toate aceste lucruri mi-au aratat căt de greu era în acea perioada facându-ma sămi
para bine că nu am trăit atunci. Cu ajutorul acestei cărţi am putut să intru în acea perioadă
şi să o înţeleg mult mai bine tot ce se întâmpla. Mi-am dat seama că cei care zic că era
mult mai bine atunci nu îşi dau seama de viaţa de acum.Cred ca mi-ar fi fost foarte greu
sa traiesc în acele vremuri grele. Să ştiu că orinde se poate afla un securist şi ma poate
aresta. Ca să nu fi luat în seama de securişti trebuia să încerci să te abtii sa-ţi spui parerea
în public despre răutaţile de atunci.

Bibliografie

 “Viata cotidiana in comunism” de Adrian Neculau

10