Tehnologia materialelor – Deformare plastica Ionelia VOICULESCU

PROCEDEE DE PRELUCRARE PRIN DEFORMARE PLASTICA

1.NOŢIUNI GENERALE

Deformarea plastică este procedeul de prelucrare prin care se realizează

schimbarea formei geometrice a unui material aflat în stare solidă, la temperaturi înalte
sau scăzute, fără deteriorarea acestuia (fisurare, rupere, fragilizare), în vederea obţinerii
unor piese finite sau semifabricate.
Avantaje:
- se obţin microstructuri omogene şi dense cu caracteristici mecanice bune;
- consumul de material este redus;
- precizia de prelucrare este bună (mai ales în cazul prelucrării la rece);
- se pot obţine configuraţii complexe, cu un număr minim de operaţii şi
manoperă redusă.
Dezavantaje:
- sunt necesare investiţii iniţiale mari pentru achiziţie utilaje;
- forţele necesare pentru deformare sunt relativ mari comparativ cu alte
metode de procesare.
Aplicabilitate: circa 60% din produsele utilizate în construcţia de maşini şi diferite
ramuri de producţie (construcţii civile, obiecte de uz casnic, aeronautica, energetica etc)
sunt obtinute prin procedee de deformare plastica.

2. LEGILE DEFORMĂRII PLASTICE

2.1. LEGEA VOLUMULUI CONSTANT

Făcând abstracţie de micile variaţii de volum ca urmare a îndesării (compactării)

sau pierderilor prin oxidare, se poate considera că în timpul prelucrării prin deformare
plastica volumul de material rămâne constant (fig.1).

P
1

h0

h1 b0
b1
l0
l1

Fig. 1. Reprezentarea schematica a modificării spaţiale a volumelor la deformarea plastica.

Astfel, dacă V0 (volumul iniţial al semifabricatului) este dat de coordonatele x0, y0,
z0, iar V (volumul de material dupa prelucrare) este dat de coordonatele x, y, z, se poate
scrie:

4
Tehnologia materialelor – Deformare plastica Ionelia VOICULESCU

V = x0  y0  z0 = x1  y1  z1 = ct. (1)
x0 y0 z0
Sau:    1 care, prin logaritmare devine:
x1 y1 z1
x y z
ln 0  ln 0  ln 0  0 (2)
x y1 z1
x0 y z
Notând: x  ln ; y  ln 0 ; z  ln 0  x  y  z  0 , adică suma gradelor de
x1 y1 z1
deformare după cele trei direcţii este nulă.
Înmulţind cu V, rezultă: V x + V y + V z = 0 (3)
in care V x reprezintă volumul de material deplasat în direcţia x, V. y volumul de
material deplasat in directia y si respectiv V z volumul deplasat in directia z.
In concluzie, suma volumelor deplasate în trei direcţii perpendiculare între ele
este egală cu zero. Această lege este importantă pentru calcularea volumului iniţial al
semifabricatului supus operaţiei de deformare plastica.

2.2. LEGEA APARIŢIEI DEFORMAŢIILOR ELASTICE SI PLASTICE ÎN TIMPUL

DEFORMĂRII

Deformarea plastică este întotdeauna însoţită de deformare elastică (fig. 2).

Deformaţia totala are o componenta elastica (e), ale cărei efecte se pot diminua după
îndepărtarea forţei de deformare si o componenta plastica (p), numita si remanenta:

t = e + p (4)
Pi
1 2



Fig. 2. Reprezentarea schematica a revenirii elastice la îndoire.

1 – semifabricatul aflat sub acţiunea forţei de deformare; 2 – semifabricatul relaxat după
îndepărtarea forţei care a realizat deformarea.

La rândul sau, componenta elastica are o subcomponenta anelastica si o

subcomponenta pur elastica. Componenta anelastica face ca revenirea elastica sa se
producă mai lent si introduce abateri ale formei profilului îndoit care se manifesta la un
anumit timp după îndepărtarea forţei de deformare. Această lege este importantă în cazul
deformării plastice la rece.

2.3. LEGEA MINIMEI REZISTENŢE

Deplasarea punctelor situate pe suprafaţa perpendiculară pe direcţia de acţiune a forţelor

exterioare are loc după normala cea mai scurtă dusă la perimetrul secţiunii, în direcţia
rezistenţei minime. Se tinde astfel către suprafaţa cu perimetru minim, adică spre
5
Tehnologia materialelor – Deformare plastica Ionelia VOICULESCU

suprafeţe circulare (fig.3). Această lege este importantă în cazul matriţării cu bavură,
pentru a asigura umplerea cavităţii formei.

P P
1 1

2
2

S0 S0
Ai Bi
B2 Bi
A3 Ai B2
B1
A3 B1
A2 A1 A2 A1

S2 S2

S1 S1

Sn Sn

a b
Fig. 3. Deformarea unui semifabricat paralelipipedic:
a – de secţiune pătrată; b – de secţiune dreptunghiulară; 1 – semifabricatul iniţial;
2 – semifabricatul deformat; S1 – secţiunea iniţială; S2, S3 – secţiuni intermediare; Sn –
secţiunea finală.

2.4. LEGEA APARIŢIEI ŞI ECHILIBRĂRII EFORTURILOR INTERNE

SUPLIMENTARE

Schimbarea formei corpului policristalin generează tensiuni interne care se opun

deformării şi care tind să se echilibreze reciproc (fig. 4). Această lege este importantă la
trefilare, tragere, extrudare, unde sunt necesare forţe de frecare cât mai mici între
elementele dispozitivelor de prelucrare şi material.
Aceste tensiunile interne apar din urmatoarele cauze:
- frecări la contactul dintre poanson/ciocan si piesa deformată;
- repartiţia neuniforma a temperaturii in volumul de material;
- neomogenitatea de compoziţie chimica şi microstructurala;
- tendinţa de acumulare si blocare reciproca a dislocaţiilor.

P
1

S1

S2
2

r1
Sz
r2

Fig. 4. Deformarea unui semifabricat cilindric:

1 – semifabricatul iniţial; 2 – semifabricatul deformat; S1, S2 – secţiuni diferite; r1, r2 – razele unor
cercuri concentrice situate în acelaşi plan al secţiunii S2.

6
Tehnologia materialelor – Deformare plastica Ionelia VOICULESCU

2.5. LEGEA SIMILITUDINII

În condiţii identice de compoziţie chimică, structură, temperatură şi caracteristici

mecanice, sunt valabile următoarele relaţii:
2 3
F l L l
p = p1;    ;    , în care: (5)
F1  l1  L1  l1 
p, p1 – presiuni specifice de deformare;
F, F1 – forţe de deformare;
L, L1 – lucrul mecanic cheltuit pentru deformare;
l, l1 – dimensiuni liniare ale corpului deformat.

Această lege este importantă în procesele de simulare a comportării pieselor utilizând mici
corpuri de probă. În acest fel se pot aduce corecţii procesului de prelucrare, cu cheltuieli
reduse.

3. PROCEDEE DE PRELUCRARE A TABLELOR

3.1. STANTAREA

Stantarea este un procedeu tehnologic de prelucrare prin indepartare de material,

la cald sau la rece, cu ajutorul unei scule neaschietoare de constructie complexa, numita
stanta (fig. 5a). La stantare se impinge progresiv semifabricatul in zona de prelucrare, prin
coborarea poansonului efectuandu-se indepartarea unei portiuni de material (piesa sau
negativul). Prin aceasta operatie se pot obtine piese finite sau semifabricate din benzi,
profile, platbande (fig. 5b), bare, tevi, etc.

Ps
3
D 1
s

j/2 j/2 2

a) b)
Fig. 5. Schema de principiu a operaţiei de ştanţare(a): 1 – semifabricatul iniţial; 2 – placa
de tăiere; 3 – poansonul; 4 – material indepartat; j – jocul dintre poanson şi placa activă. b)
semifabricat obtinut prin stantare complexa.

Pot fi prelucrate majoritatea materialelor utilizate în procesele de deformare

plastica la rece. Cel mai des utilizat este otelul nealiat, cu un continut de carbon de pâna
la 0,25 %, precum si benzi subtiri din oteluri având pâna la 0,95 %C. Materialele cele mai
adecvate prelucrarii prin stantare de precizie sunt acelea care au rezistenta la rupere si

7
Tehnologia materialelor – Deformare plastica Ionelia VOICULESCU

limita de curgere scazute si valori ale alungirii mari. Tablele din otel moale se prelucreaza
bine daca rezistenta la rupere nu depaseste 500-600 MPa, în cazul unor grosimi de tabla
sub 3 mm, limita de rupere putand fi extinsa pâna la 800 MPa.
Datorita faptului ca procedeele de stantare se bazeaza pe comprimarea spatiala a
materialului, se impun conditii severe cu privire la abaterile grosimii tablelor. Variatii mari
ale grosimii conduc la obtinerea unor stari de eforturi neuniforme de-a lungul conturului de
taiere, cu repercusiuni asupra calitatii suprafetei de taiere. Daca sunt alese valori
adecvate ale regimului de prelucrare, calitatea suprafetelor de taiere este buna, apropiata
de cea obtinuta prin rectificare fina. Se pot obtine rugozitati cuprinse in domeniul
Ra=0,32...0,63 m. În plus, suprafata muchiilor taiate este relativ perpendiculara pe
suprafata tablei, piesele sunt plane, nefiind necesare operatii suplimentare de îndreptare.

3.2. INDOIREA

Indoirea este procedeul de schimbare a formei semifabricatului prin copierea

conturului unei matrite deschise, fara perforare sau subtiere de material (fig. 6). Indoirea
este una dintre cele mai comune operatii de deformare plastica, prin deplasarea unei parti
a materialului in raport cu o axa. Alegerea materialului sculelor pentru deformare depinde
de tipul materialului prelucrat, rezistenta de rupere, grosimea si complexitatea acestuia.
Cele mai intalnite probleme legate de materialul sculelor de prelucrare sunt:
 materiale moi (duritate sub 300HB) – uzura abraziva si adeziva;
 materiale dure (duritate peste 30HB) – uzura abraziva, adeziva, ciupituri si
deformare plastica locala
In productie trebuie asigurate valorile caracteristicilor geometrice ale sculelor pe
parcursul ciclului de fabricatie, astfel incat sa nu apara abateri de la forma profilului
pieselor deformate plastic. De aceea, periodic se fac verificari ale muchiilor si interventii
pentru reconditionarea sau schimbarea sculelor iesite din marja de toleranta
dimensionala. Alegerea materialelor adecvate face ca timpii pentru interventii si reparatii
sa fie mai scurti, desi costurile materialelor pot fi uneori mai ridicate. Pentru fiecare tip de
material trebuie calculata valoarea forţei de îndoire (de exemplu la oteluri slab aliate: F =
400N/mm2, la oteluri inoxidabile, F = 700 N/mm2).

Pi 3


rp 4
1 Pi
s
rm rm

Lm
a b c

Fig. 6. Schema de principiu la îndoirea tablelor:

a - faza iniţială; b - faza finală; c - produsul indoit obţinut
1: semifabricatul iniţial; 2- matriţa de îndoit; 3 – poansonul; 4 – produsul obţinut prin
indoire.
Datorita elasticitatii materialului si tensiunilor reziduale, la indoire poate aparea
revenirea elastica dupa prelucrare, care face sa nu fie respectata cota de proiectare a
unghiului piesei.

8
Tehnologia materialelor – Deformare plastica Ionelia VOICULESCU

Linie neutra

Fig. 7. Coordonate geometrice ale pieselor la indoirea in „V” . Materialul piesei este un otel
inoxidabil, pentru care se poate considera valoarea modulului de elasticitate E 210MPa si limita de
curgere Rp de 350MPa. Unghiul de tranzitie T poate lua valori in domeniul 92o – 96o[2].

3.2.1. Parametri de calcul

BA - lungimea arcului fata de linia neutra, masurat între punctele de tangenta la o

portiune curba interioara (R - raza de indoire, K = t/T factor de grosime, T – grosimea
materialului, t – distanta fata de axa neutra, A – unghiul de indoire, grade):

(6)
Cand dimensiunile C sunt specificate (fig. 7), B = C – R - T.
BD - lungimea arcului cu linia neutra, masurat între punctele de tangenta la o portiune
curba exterioara:

(7)
Unghiul de indoire se poate masura utilizand instrumente mecanice, de tip raportor
optic (fig. 8).

Fig. 8. Instrumente pentru masurarea unghiurilor.

9
Tehnologia materialelor – Deformare plastica Ionelia VOICULESCU

3.2.2. Calcularea revenirii elastice

Revenirea elastica reprezinta efectul de refacere a formei initiale pe care piesa o avea
inainte de indoire, prin eliminarea unei parti din energia absorbita in procesul de
prelucrare, reprezentata de componenta elastica din deformarea totala. Forma finala va fi
data de valoarea componentei plastice, care determina aparitia deformatiei remanente
(relatia 8).
T = E + P (8)
in care T este deformatia totala, E deformatia elastica, P deformatia plastica.
Factorul de revenire notat cu Ks reprezinta raportul intre unghiul de indoire initial (i) si
respectiv final (f), conform relatiei 9 in care coordonatele geometrice corespund figurii 9:
i
Ks  (9)
f
Pentru estimarea valorii unghiului de indoire inainte de efectuarea masurarii, se poate
utiliza relatia 10:
2 Ri
1
Ks  t (10)
Rf
2 1
t
in care ri si respectiv rf sunt razele de indoire initiale si finale iar t este grosimea tablei.

Fig. 9. Coordonate geometrice ale unei piese cu revenire elastica dupa indoire [3, 4].

3.3. AMBUTISAREA

Ambutisarea este procedeul tehnologic de obtinere a pieselor cave prin

schimbarea planului de deformare a unui semifabricat plan (fig. 10).
Se porneste de la un semifabricat plan (disc, rondela) cu diametrul D, care este
supus deformarii succesive in cavitatea unei matrite deschise (placa de ambutisare) cu
ajutorul unui poanson apasat cu o anumita forta, F (fig. 11). Pentru ca materialul sa nu se
onduleze la deformare, uneori se utilizeaza un inel de presare, apasat cu forta Q pe
suprafata din jurul poansonului. Pentru ca operatia de ambutisare sa se poata efectua
fara blocarea poansonului sau ruperea materialului este necesara existenta unui joc
minim intre poanson si muchia matritei de ambutisare, j (fig. 11).
Piesele ambutisate pot avea contur regulat sau complex, in functie de configuratia
geometrica a poansonului si matritei (fig. 12). Pentru ca procesul poate fi automatizat,
cresterea productivitatii prelucrarii se realizeaza prin cuplarea operatiilor de ambutisare cu
cele de stantare succesiva (fig. 13).

10
Tehnologia materialelor – Deformare plastica Ionelia VOICULESCU

Fig. 10. Schema de principiu a ambutisării:

a – fara inel de presare; b – cu inel de presare.

Fig. 11. Elemente geometrice ale componentelor la ambutisare si matrita de ambutisare.

Fig. 12. Piese ambutisate.

Fig.13. Ambutisarea succesiva din banda.

11
Tehnologia materialelor – Deformare plastica Ionelia VOICULESCU

Principalii factori care influenteaza procesul de ambutisare sunt:

o materialul prelucrat - utilizat de regulă sub formă de tablă laminată la rece. Cu cât
caracteristicile de plasticitate sunt mai bune, cu atât coeficientul de ambutisare, m, va
fi mai mic. O rugozitate mai mare a tablei (între Ra = 1,5…4 m) permite reducerea lui
m. Este importantă şi tendinţa spre ecruisare a materialului. Cu cât ecruisarea este
mai pronunţată, va rezulta un coeficient de ambutisare mai mare.
o piesa ambutisată - influenţează valoarea coeficientului de ambutisare prin:
 forma - în sensul că pentru fiecare tip de piesa (cilindrică fără sau cu flanşă,
paralelipipedică, etc.) relaţia de calcul şi mărimea coeficientului de ambutisare este
diferita, la fel şi valorile admisibile.
 grosime - odată cu creşterea acesteia, la piesele cilindrice fără flanşă, m scade.
Acest aspect este luat în considerare prin folosirea grosimii relative: 100g/D pentru
prima ambutisare, 100g/di-1 pentru operaţia i.
 dimensiuni - pentru piesele de dimensiuni mici se pot adopta valori mai reduse ale
coeficienţilor de ambutisare decât pentru piesele de dimensiuni mai mari, în aceleaşi
condiţii.
o matriţa utilizată - influenţează valoarea coeficientului de ambutisare prin
geometria elementelor active (în special razele de racordare ale placii de presare si
ale poasonului) şi prin jocul dintre elementele active, adică prin condiţiile in care se
efectuează curgerea la deformarea materialului. In general, valori mai ridicate ale
razelor de racordare ale elementelor active (mai ales pentru placa) conduc la
coeficienţi de ambutisare mai mici.

o procesul de ambutisare - influenţează printr-o serie de factori ca: metoda de

ambutisare (fără reţinere, cu reţinere plană, cu reţinere combinată), numărul
operaţiei de ambutisare (prima sau următoarele), viteza de ambutisare, lubrifierea
contactului semifabricat - elementele active. Nerespectarea parametrilor de
prelucrare duce la obtinerea de rebuturi irecuperabile prin ruperi sau fisurari ale
materialului (fig. 14).

Fig.14. Defecte tipice la ambutisare: rupere, fisurare.

3.4. ROLUIREA

Roluirea (valtuirea sau curbarea) este prelucrarea prin deformare plastica in urma
careia se obtine un contur curbiliniu, prin indoirea succesiva a materialului cu ajutorul unui
sistem de role (fig. 15). La roluire se pastreaza o portiune dreapta (neindoita) a capetelor,
in vederea efectuarii imbinarii prin sudare [5]. Lungimea zonelor drepte depinde de pozitia
reciproca a valturilor,si de distanta dintre axele acestora (fig. 15, tab. 1).
12
Tehnologia materialelor – Deformare plastica Ionelia VOICULESCU

Tabelul 1. Lungimile capetelor neindoite in cazul masinilor de valtuit cu trei valturi [5]
Grosimea tablei,
6 16 25 32 38
mm
Lungimea portiunilor 76 100 140 180 220
neindoite, mm

De regula, diametrul minim al tablei valtuite poate fi de 1,3 ori diametrul valtului
superior. La o trecere, curbarea se efectueaza doar partial, fiind necesare mai multe rotiri
ale semifabricatului (satnag –dreapta) pentru obtinerea unui profil corect, datorita efectelor
de revenire elastica a materialului. Masinile de valtuit trebuie utilate cu sisteme de
alimentare si orientare (de introducere a semifabricatelor de tip tabla si de reglare a
unghiului de curbare), cu dispozitive de masurare si control a dimensiunilor si pozitiei
valturilor in timpul prelucrarii, cu elemente de sustinere a tablei pentru evitarea pierderii
stabilitatii sau alunecarii dintre valturi [5].
Roluirea la cald se realizeaza atunci cand materialul tablei este foarte gros si
puterea utilajului este insuficienta pentru deformarea plastica. Totodata, se aplica
incalzirea in cazul componentelor de tip bi sau multi-metal (semifabricate co-laminate,
placate prin sudare sau acoperite prin metalizare). Temperatura optima pentru
deformarea plastica se stabileste in functie de tipul prelucrarii, clasa de rezistenta a
materialului (limita de curgere) si restrictiile impuse de beneficiar (sub valorile
temperaturilor de oxidare) (tab. 2). Pentru otelurile carbon si slab aliate se considera ca
valoarea temeperaturii la sfarsitul deformarii ar trebui sa fie de 600 oC, in timp ce pentru
otelurile aliate aceasta poate fi cuprinsa in domeniul 700-750 oC.
Prin curbare se obtin piese de tip burlan, virole (fig 16), tevi, jgheaburi etc.
Defectele care pot aparea la curbare sunt: decalarea sau suprapunerea capetelor( din
cauza introducerii gresite a tablei sau la raze prea mici), butoiere sau convexitate
(generata de forma imperfecta a valturilor uzate)

Tabelul 2. Valori ale temperaturii de oxidare pentru diferite oteluri [5]

Marca otel 14CrMo4 10MoCr50 7Cr120 7TiNiCr180
Temperatura de oxidare, 570 650 750 800
o
C

1
3 4

2
Fig. 15. Schema de principiu a curbării cu trei valturi simetrice: 1 – semifabricatul plan
iniţial; 2 – cilindrii de sprijin; 3 – cilindrul de deformare; 4 – produsul obţinut prin curbare.

13
Tehnologia materialelor – Deformare plastica Ionelia VOICULESCU

Fig. 16. Valt cu role pentru obtinerea virolelor.

3.5. TAIEREA

Taierea este procedeul de prelucrare prin care se realizeaza indepartarea unei

portiuni de material cu contur deschis (rectiliniu sau complex) (fig. 17).

1 2
Pf
1

3
Pf
2
j
3 4 5 1
a) b)
Fig.17. Schema de principiu a tăierii prin forfecare:
a) 1 – semifabricat iniţial; 2; 3 – tăişuri asociate; 4 – porţiune separată; 5 -
macrofisuri; j – jocul dintre muchiile cuţitelor. b) 1 – zone cu deformaţii plastice locale; 2 –
zone de alunecare; 3 – zonă de smulgere/forfecare cu aspect fibros

Taierea mecanica se realizeaza prin forfecarea materialului intre doua cutite cu

muchii drepte (fig. 18) sau inclinate (fig. 19), intre care exista un joc ce permite
sectionarea materialului.
Pf 6

1
L
s

2 3
Fig. 18. Schema de principiu a forfecării cu foarfece cu lame paralele:
1 – semifabricat; 2 – cuţitul fix; 3 – masa foarfecii; 4 – cuţitul mobil; 5 – culisoul
presei; 6 – ghidaje.

14
Tehnologia materialelor – Deformare plastica Ionelia VOICULESCU

Pf 6
5
4

1
L
s

2 3
Fig. 19. Schema de principiu a forfecării cu foarfece cu lame înclinate:
1 - semifabricat; 2 – cuţit fix; 3 – masa foarfecii; 4 – cuţitul mobil cu tăişul înclinat; 5
– culisoul presei; 6 – ghidaje.

Taierea se poate realiza si cu cutite rotative, care permite reglarea distantelor atat
pe directie verticala cat si pe orizontala (fig. 20).

Fig. 20. Taierea cu cutite rotative: h – distanta dintre muchiile cutitelor disc; u –
jocul, α – unghiul de indoire.

In procesul de taiere, la inceput se produce o deformare plastica locala a

materialului, prin apropierea muchiilor sub valoarea jocului. Contiunarea apasarii duce la
aparitia unor deformatii plastice remanente, cu imprimarea muchiilor taietoare in material.
Presarea in continuare a cutitelor determina aparitia unor fisuri care se reunesc din cele
doua directii ale muchiilor taietoare, conducand la separarea in doua suprafete distincte a
pieselor taiate.
Daca valoarea jocului intre cutite nu este corespunzatoare, la sfarsitul operatiei de
taiere se formeaza o rasfrangere a materialului, numita bavura, efect nedorit mai ales
pentru componente de precizie. De aceea, pentru evaluarea calitatii operatiei de taiere se
analizeaza urmatorii parametrii: forma si dimensiunile piesei taiate (observare directa cu
ochiul liber sau cu o lupa avand marire de 5x); conturul muchiilor taiate; inaltimea bavurii.
Principalii factori care afecteaza calitatea suprafetelor taiate sunt:
o Valoarea unghiului de taiere prea mare;
o Uzura muchiilor;
o Reglarea neadecvata a jocului dintre muchiile taietoare;
o Gradul de uzura al masinii de taiere
Forta de taiere la rece este data de relatia:
s
F = B(  2z) (11)
cos 

15
Tehnologia materialelor – Deformare plastica Ionelia VOICULESCU

In care  este efortul unitar de forfecare din materialul debitat, s este grosimea
tablei de taiat, B lungimea taieturii, z adancimea de patrundere a cutitului iar  reprezinta
unghiul dintre cutitul superior al ghilotinei si semifabricatul care se deformeaza in cursul
apasarii la taiere (fig. 21).

Fig. 21. Schema fortelor la taierea la rece si relatia dintre forta (F) si deformatie (ε) [5].

Debitarea cu cutit ghilotina (fig. 18) asigura o calitate buna a suprafetelor taiate
(extinderea defectelor superficiale si bavurile nu depasesc 0,5mm), putand fi aplicata
pentru grosimi cuprinse intre 1 si 40mm, cu abateri de  0,12-1,5mm. In cazul utilizarii
cutitelor drepte, jocul dintre acestea nu trebuie sa depaseasca valorile indicate in tab. 3.

Tabelul 3. Valori ale jocului la taierea cu cutite drepte

Grosimea tablei, mm 1,5 - 4 5 - 14 15 - 30 Peste 30
Jocul maxim, mm 0,125 0,40 1 1

4. Determinari experimentale

Se vor analiza procesele de prelucrare prin deformare plastica efectuate in cadrul

laboratorului (indoirea tablelor, roluirea, taierea), se vor calcula si nota valorile parametrilor
regimului de prelucrare pentru fiecare operatie si tip de material propuse de cadrul
didactic, urmand metodologia prezentata la cap. 3.
Pentru fiecare operatie de prelucrare, se vor inregistra imagini din timpul procesului
si se vor face masurari individuale ale dimensiunilor geometrice. Se vor face comparatii
privind modul de comportare la deformarea plastica a materialelor metalice cu elasticitate
mare (otel carbon, otel inoxidabil feritic sau martensitic, titan) comparativ cu cele cu
plasticitate mare (aluminiu, alama, cupru, otel inoxidabil austenitic).

Bibliografie

1. www.ruukki.com;
2. J. H. Wiebenga , A. H. van den Boogaard, G. Klaseboer, Sequential robust
optimization of a V-bending process using numerical simulations, Structural and
Multidisciplinary Optimization, 2012, 10.1007/s00158-012-0761-0;
3. http://sheetmetal.me/spring-back;
4. http://www.custompartnet.com/wu/sheet-metal-forming
5. D.Raseev, Gh. Zecheru, Tehnologia fabricatiei aparturii-instalatiilor statice,
petrochimice si de rafinarii, Editura Tehnica Bucuresti, 1982.

16