CURS 1

OBŢINEREA PIESELOR PRIN DEFORMARE PLASTICĂ

1.1. GENERALITĂȚI

Prelucrarea materialelor metalice prin deformare plastică se bazează pe proprietatea de

plasticitate a metalelor, adică pe capacitatea acestora de a căpăta deformaţii permanente sub
acţiunea unor forţe exterioare.

1.2. MECANISMUL PRELUCRĂRII PRIN DEFORMARE PLASTICĂ

1.2.1. Comportarea la deformare a materialelor

Materialele existente în natură şi utilizate în tehnică se deosebesc între ele prin

compoziţia chimică şi structură diferite şi respectiv prin proprietăţile tehnologice şi funcţionale
diferite. Din punct de vedere al comportării la deformare a materialelor prezintă imortanţă
proprietăţile lor elastice, plastice, vâscoase şi de rezistenţă. Aceste proprietăţi pot fi apreciate
cunoscând curba tensiune-deformaţie specifică fiecărui material, curbă ce poate fi ridicată în
urma încercării la tracţiune a unei epruvete având forma prezentată în figura 1.

 
F
R m(r) D
domeniul de curgere E
R m(r)
R p (c)
0,2
C
R p 0,2 (c) B
A
R p(p)


 
0 p e At R l
t
R
a b
Fig. 1. Variaţia tensiunii  cu deformaţia  (alungirea l) la:
a - materiale vâsco-plastice; b – la materialele rigide; Rp(r) – tensiunea de proporţionalitate;
Ro 0,02(e) – tensiunea de elasticitate; Rp 0,2(c) – tensiunea de curgere; Rm(r) – rezistenţa la rupere;
e – deformaţia elastică; p – deformaţia plastică; t – deformaţia totală; R – deformaţia la rupere;
At – alungirea totală.

Proprietăţile elastice sunt caracterizate prin modulul de elasticitate E şi gradul de

deformare elastic e date de relaţiile:
E = tg;
Lc−L0
ε e= ⋅100
L0 [%] (1)
1
în care: L0 este lungimea iniţială a epruvetei; Lc – lungimea epruvetei la atingerea limitei de
curgere Rp0,2.

Sub acţiunea forţelor exterioare orice metal sau aliaj suferă atât deformaţii elastice e, cât
şi deformaţii plastice p, astfel încât deforaţia totală t este dată de relaţia:
ε t =ε e + ε p . (2)
După încetarea acţiunii forţelor ce au efectuat deformarea, rămâne o deformaţie
permanentă P, formată la rândul ei din două componente: una rezultată din deformarea elastică
Pe e şi una corespunzătoare deformaţiei permanente propriu-zise Pp, deci:
ε P=ε Pe +ε P . (3)
În funcţie de mărimea acestor deformaţii şi comportarea lor la deformare materialele se
pot clasifica în următoarele categorii:
- materiale elastice
- materiale plastice
- materiale vâscoase
- materiale rigide (fragile) – se rup la valori mici ale deformaţiilor permanente (t0,01),
au structură cristalină şi deformaţiile elastice sunt inexistente (fig. 1. b).

1.2.2. Deformarea materialelor

Din punct de vedere macroscopic deformarea plastică se poate justifica prin existenţa în
curba tensiune-deformaţie a unui domeniu numit domeniul de curgere (fig.1. a), iar din punct de
vedere microscopic deformarea plastică se explică prin modificarea echilibrului dintre grăunţii
cristalini (deformarea intercristalină) sau din interiorul grăunţilor cristalini (deformarea
intracristalină), modificare ce se poate produce prin: alunecare, maclare sau combinat (alunecare
şi maclare).

1.2.2.1. Deformarea monocristalelor

Experimental se constată că deformarea monocristalelor poate să aibă loc pe două căi:
prin alunecare şi prin maclare.
La solicitarea unui monocristal cu o forţă oarecare P (fig.2. b) se constată o deplasare
prin alunecare a unor părţi ale monocristalului în raport cu celelalte părţi, alunecare ce are loc de-
a lungul planelor cristalografice.
P P
direcţia
de alunecare
 N

210-5mm

2 10-4 mm

P
D P
a b
Fig. 2. Schema deformării unui monocristal prin alunecare:
a – starea iniţială nedeformată; b – starea deformată;  - unghiul direcţiei de alunecare;  - unghiul
normalei N; P – forţa de deformare.
2
 Deformarea prin maclare constă dintr-o rotire a unei porţiuni a monocristalului în raport
cu altă porţiune în jurul unui plan de simetrie numit plan de maclare (fig.3). Deformarea prin
maclare apare mai frecvent la materialele care cristalizează în reţeaua hexagonală compactă, are
loc simultan şi nu treptat ca la alunecare.

Plan de
maclare

Fig. 3. Schema de principiu la deformarea prin maclare:

a – starea iniţială; b – starea deformată.

1.3. Legile de bază ale deformării plastice

Rezultatele experimentale obţinute şi numeroasele studii făcute au condus la precizarea

unor legi general valabile cu privire la deformarea plastică a metalelor şi aliajelor, legi aplicabile
în proiectarea oricărui proces tehnologic de realizare prin deformare plastică a pieselor. Aceste
legi sunt: legea coexistenţei deformaţiilor elastice cu cele plastice, în timpul deformării plastice;
legea volumului constant; legea rezistenţei minime; legea apariţiei şi echilibrării tensiunilor
intere şi legea similitudinii.

a. Legea volumului constant

În ipoteza unor pierderi minime de material prin ardere (cazul deformării plastice la
cald) sau prin îndesarea materialului cu goluri interioare, se poate considera că volumul
materialului rămâne constant în oricare etapă a procesului de deformare:
V 0 =V 1 =V 2=.. .=V i =.. .=V n ,
(1)
în care i = 1, 2, 3, ..., n sunt etapele procesului de deformare plastică.
P
1

h0

h1 b0
b1
l0
l1

Fig. 1. Deformarea unui semifabricat sub formă de prismă dreaptă cu o forţă P:

3
 1 – starea iniţială de dimensiuni l0, b0, h0; 2 – starea deformată de dimensiuni l1, b1, h1,
Observaţie. Această lege prezintă importanţă practică deosebită, deoarece permite
calculul dimensiunilor semifabricatului iniţial pe baza dimensiunilor piesei finite, la aplicarea ei
trebuie ţinut cont însă de starea materialului, precum şi de condiţiile de deformare.

b. Legea coexistenţei deformaţiilor elastice cu cele plastice în timpul deformării

plastice

Experimental s-a constatat că deformarea plastică a materialelor metalice este însoţită

în permanenţă de o deformaţie elastică, iar deformarea plastică începe numai după depăşirea
unei mărimi limită a deformării elastice.
Observaţie. Legea prezintă o importanţă practică deosebită, deoarece după înlăturarea
forţelor exterioare ce au provocat deformarea plastică, deformaţiile elastice dispar treptat
rămânând o deformaţie permanentă dată de relaţia. De acest lucru trebuie ţinut cont în
proiectarea oricărui proces tehnologic de realizare a unei piese prin deformare plastică, cu
referire la configuraţia geometrică a sculelor cu ajutorul cărora se aplică forţele de deformare
asupra materialului.

c. Legea rezistenţei minime

Deplasarea oricărui punct material al corpului deformat, situat pe suprafaţa

perpendiculară pe direcţia forţelor de deformare, se face după distanţa cea mai mică la
perimetrul secţiunii.
Observaţie. Legea prezintă o importanţă practică deosebită, deoarece permite
determinarea formei semifabricatului iniţial şi numărul de deformări necesar a fi aplicat în
vederea obţinerii configuraţiei dorite, corespunzătoare cu
rolul funcţional.

d. Legea apariţiei şi echilibrării tensiunilor interne suplimentare

În timpul deformării plastice, în interiorul materialului apar tensiuni care se opun

deformării (conform principiului acţiunii şi reacţiunii) şi care tind să se echilibreze reciproc.
Observaţie. Legea are o mare importanţă practică, deoarece permite stabilirea metodelor
tehnologice de evitare, reducere sau înlăturare a tensiunilor interne suplimentare.

e. Legea similitudinii

În aceleaşi condiţii de deformare, pentru două corpuri geometrice asemenea, cu aceeaşi

compoziţie chimică, aceeaşi structură şi aceleaşi caracteristici mecanice, presiunile specifice de
deformare pm şi respectiv pf sunt egale între ele, raportul forţelor de deformare Pm şi respectiv Pf
este egal cu pătratul raportului mărimilor liniare caracteristice lm şi respectiv lf, iar raportului
lucrului mecanic necesar schimbării formei Wfm şi respectiv Wft este egal cu cubul raportului
mărimilor liniare caracteristice.
Legea se exprimă prin relaţiile:
P m l m 2 W fm l m 3
pm = p f ; =
Pf ()
lf
; =
W ft l f() , (7.2)
în care: indicele m se referă la model, iar indicele f se referă la piesa finită. Deoarece sunt greu de
satisfăcut simultan toate condiţiile de mai sus, legea se poate aplica folosindu-se anumiţi
coeficienţi de corecţie care să ţină seama de factorul geometric şi factorul structural.
Observaţie. Legea prezintă importanţă practică deosebită. deoarece permite proiectarea
proceselor tehnologice de obţinere prin deformare plastică a unor piese mari şi de configuraţii
4
complexe folosind modele luate la o scară geometrică corespunzătoare.