Laborator Sisteme de dirijare a traficului naval

Lucrarea 1 – Traductoare pentru echipamente de semnalizare navală – Traductoare

optice
Introducere

În cadrul sistemelor de semnalizare navală, fie că este vorba de navigație maritimă sau navigație pe
ape interioare, distingem trei tipuri de semnalizări posibile:

- Optice cu elemente luminoase, cu lumină continuă sau în impulsuri. Culorile cele mai
frecvent folosite sunt roșu, verde și alb
- Semnalizări radio – de la radiobalize sau radiofaruri maritime
- Semnalizări acustice – de la faruri acustice, folosite în special în timp de ceață, când
vizibilitatea scade și este nevoie de avertizări suplimentare. Sunt situate îndeosebi în
apropierea porturilor sau a zonelor care prezintă pericole de navigație.

Traductoare optice pentru echipamente de semnalizare navală

Dintre categoriile de traductoare folosite pentru aceste tipuri de echipamente, și nu numai, sunt cele
destinate detectării nivelului de iluminare ambiantă, traductoarele optice. Acestea au rolul principal de
a declanșa funcționarea automată a unor sisteme de semnalizare navală atunci când iluminarea
ambiantă scade sub 200 lucși. Lux-ul este unitatea de măsură care reprezintă gradul de iluminare a
unei suprafețe în sistemul internațional de unități. Un grad de iluminare de un lux este atunci când un
flux luminos de un lumen (lm) se distribuie uniform pe o suprafață de un metru pătrat. Simbolul
luxului este lx. Aparatul de măsură care poate determina prin măsurare iluminarea poartă denumirea
de luxmetru. La echipamentele navale de semnalizare optică situate în zone greu accesibile,
declanșarea semnalizării se face de obicei în mod automat, sau poate fi realizată prin sisteme de
telecomandă radio, de la distanță. Traductoarele optice folosite pentru acest scop sunt de tip
parametric, adică la variația iluminării suprafeței sensibile a acestora, are loc modificarea unui
parametru, în speță a rezistivității electrice a acestora. Aceste tipuri de traductoare nu transformă
energia luminoasă în energie electrică, ci este necesară o sursă de alimentare externă pentru a putea
folosi variația de lumină în scopul declanșării anumitor procese de semnalizare.

Exemple de traductoare optice parametrice pot fi:

- Fotodioda cu vid;
- Fotodioda semiconductoare;
- Fotorezistorul;
- Fototranzistorul etc.

O fotodiodă semiconductoare este un dispozitiv cu joncțiune de tip p-n a unui material semiconductor
(Ge, Si), care transformă lumina într-o variație a unui curent electric, dacă este inclusă într-un circuit
prevăzut cu o sursă de energie. Curentul este generat atunci când fotonii sunt absorbiți în fotodiodă.
Fotodiodele pot conține filtre optice, lentile încorporate și pot avea suprafețe mari sau mici.
Fotodiodele au de obicei un timp de răspuns mai lent pe măsură ce suprafața lor crește.

Fotodiodele sunt similare cu diodele semiconductoare obișnuite, cu excepția faptului că pot fi expuse
(pentru a detecta razele UV sau razele X) sau ambalate cu o fereastră sau o conexiune cu fibră optică
pentru a permite luminii să ajungă în partea sensibilă a dispozitivului. Multe diode proiectate pentru
utilizare special ca fotodiodă folosesc mai degrabă o joncțiune PIN decât o joncțiune p-n, pentru a
crește viteza de răspuns. O fotodiodă este proiectată să funcționeze în polarizare inversă.

Simbolul electronic folosit pentru fotodiode este:

Definiție: Fototranzistorul este un un dispozitiv semiconductor cu trei straturi care are o regiune de
bază sensibilă la lumină. Baza simte lumina și o transformă în curentul care circulă între colector și
emitor.

Construcția fototranzistorului este asemănătoare tranzistorului obișnuit, cu excepția terminalului de

bază. În fototranzistor, terminalul de bază nu este prevăzut cu contact exterior (pin), și în loc de
curentul de bază, energia luminoasă este cea care comandă fluxul de electroni între emitor și colector.

Simbolul fototranzistorului:

Simbolul fototranzistorului este similar cu cel al tranzistorului obișnuit. Singura diferență este aceea a
celor două săgeți care indică incidentul luminii de la baza fototranzistorului. Luați în considerare
faptul că tranzistorul convențional are o bază terminală deschisă. Curentul de scurgere al bazei
colectorului acționează ca un curent de bază ICBO.

euC = βIB + (1 + B) ICBO

La curent de bază IB = 0, acționează ca un circuit deschis. Atunci curentul de colector devine:

euC = (1 + B) ICBO

Curentul de colector este direct proporțional cu curentul de scurgere din bază, adică I C crește cu
iluminarea bazei. Fototranzistorul este alcătuit din semiconductorimaterial. Atunci când lumina
pătrunde în materialul bazei, electronii liberi / golurile materialului semiconductor creează curentul
care circulă în regiunea de bază. Baza fototranzistorului este folosită numai pentru polarizarea
tranzistorului. În cazul tranzistorului NPN, potențialul este pozitiv pe colector, iar la PNP, colectorul
este polarizat negativ. Principiul de funcționare este prezentat în figura de mai jos.

Lumina intră în regiunea de bază a fototranzistorului, care generează perechile electron-gol.

Generarea perechilor de electroni-gol are loc în principal în polarizare inversă. Mișcarea electronilor
sub influența câmpului electric generează curentul în regiunea de bază. Curentul de bază injectează
electronii în regiunea emitorului. Dezavantajul major al fototranzistorului este că acesta are un
răspuns în frecvență redus. În zilele noastre, tranzistorul este fabricat din materiale eficiente (cum ar fi
galiul și arsenul). Joncțiunea emițător-bază este menținută în față și acționată de lumină, iar joncțiunea
colector-bază este polarizată invers.

Când nici o lumină nu cade pe suprafața tranzistorului, apare un curent de saturație inversă pe
tranzistor. Curentul de saturație reversibilă este produs de purtătorii de sarcină minoritari. Energia
luminoasă, atunci când cade pe joncțiunea colector-bază generează purtători de sarcină majoritari care
adaugă curentul la curentul de saturație invers. Graficul de mai jos arată modul de creștere a
curentului de bază în funcție de intensitatea luminii.

Traductoare optice pentru alimentare cu energie regenerabilă

Această categorie este utilizată în special pentru a transforma o parte din energia luminoasă produsă
de Soare în energie electrică. Celula solară obișnuită, tradițională, utilizată pentru a genera energie
solară electrică este o fotodiodă cu suprafață mare. Celulele solare pot fi clasificate după mai multe
criterii. Cel mai folosit criteriu este după grosimea stratului materialului. Aici deosebim celule cu strat
gros și celule cu strat subțire. Un alt criteriu este felul materialului: se întrebuințează, de exemplu, ca
materiale semiconductoare combinațiile CdTe, GaAs sau CuInSe, dar cel mai des folosit este siliciul.

După structură de bază deosebim materiale cristaline(mono-/policristaline) respectiv amorfe.

În fabricarea celulelor fotovoltaice, pe lângă materiale semiconductoare, mai nou, există posibiltatea
utilizării și a materialelor organice sau a pigmenților organici.

Materiale folosite:

1. Celule pe bază de siliciu

- Strat gros

Celule monocristaline (c-Si) - randament mare - în producția în serie se pot atinge până la peste 20 %
randament energetic, tehnică de fabricație pusă la punct; totuși procesul de fabricație este energofag,
ceea ce are o influență negativă asupra periodei de recuperare (timp în care echivalentul energiei
consumate în procesul de fabricare devine egal cantitatea de energia generată).

2. Celule policristaline (mc-Si)

La producția în serie a acestui tip de celule s-a atins un randament energetic de peste la 16 %, cosum
relativ mic de energie în procesul de fabricație, și până acum cu cel mai bun raport preț – performanță.

- Strat subțire
3. Celule cu siliciu amorf (a-Si) – reprezintă cel mai mare segment de piață la celule cu strat
subțire; randament energetic al modulelor de la 5 la 7 %; nu există strangulări în
aprovizionare chiar și la o producție de ordinul TeraWatt-ilor.
4. Celule pe bază de siliciu cristalin, ex. microcristale (µc-Si) în combinație cu siliciul amorf
randament mare; tehnologia aceeași ca la siliciul amorf

- Semiconductoare pe bază de elemente din grupa III-V

5. Celule cu GaAs - randament mare, foarte stabil la schimbările de temperatură, la încălzire o
pierdere de putere mai mică decât la celulele cristaline pe bază de siliciu, robust vizavi de
radiația ultravioletă, tehnologie scumpă, se utilizează de obicei în industria spațială
(GaInP/GaAs, GaAs/Ge)

- Semiconductoare pe bază de elemente din grupa II-VI

6. Celule cu CdTe - utilizează o tehnologie foarte avantajoasă CBD (depunere de staturi subțiri
pe suprafețe mari în mediu cu pH , temperatură și concentrație de reagent controlate) ; în
laborator s-a atins un randament de 16 %, dar modulele fabricate până acum au atins un
randament sub 10 %, nu se cunoaște fiabilitatea. Din motive de protecția mediului este
improbabilă utilizarea pe scară largă.
7. Celule CIS, CIGS

CIS este prescurtarea de la Cupru-Indiu-Diselenid produs în stație pilot la firma Würth Solar în
Marbach am Neckar, respectiv Cupru-Indiu-Disulfat la firma Sulfurcell în Berlin, iar CIGS pentru
Cupru-Indiu-Galiu-Diselenat produs în stație pilot în Uppsala/Suedia. Producătorii de mai sus promit
trecerea la producția în masă în anul 2007.

8. Celule solare pe bază de compuși organici

Tehnologia bazată pe chimia organică furnizează compuși care pot permite fabricarea de celule solare
mai ieftine. Prezintă, totuși, un impediment faptul că aceste celule au un randament redus și o durată
de viață redusă (max. 5000h). Încă (ianuarie 2007) nu există celule solare pe bază de compuși organici
pe piață.

9. Celule pe bază de pigmenți

Numite și celule Grätzel utilizează pigmenți naturali pentru transformarea luminii în energie electrică;
o procedură ce se bazează pe efectul de fotosinteză. De obicei sunt de culoare mov.

10. Celule cu electrolit semiconductor

De exemplu soluția: oxid de cupru/NaCl. Sunt celule foarte ușor de fabrict dar puterea și siguranța în
utilizare sunt limitate.

11. Celule pe bază de polimeri

Deocamdată se află doar în fază de cercetare.

Radiația absorbită funcție de lungimea de undă

Procesul de îmbătrânire a celulelor fotovoltaice

Prin îmbătrânire înțelegem modificarea parametrilor de funcționare a elementelor semiconductoare a
celulelor solare în timp. În cazul de față în special scăderea randamentului pe parcursul vieții acestora.

Perioada luată în considerare este de cca 20 ani, În condiții de utilizare terestră, randamentul scade cu
cca 10 %, pe când în spațiu acest procent se atinge într-un timp mult mai scurt datorită câmpurilor de
radiații mult mai puternice.

Pierderea de randament în utilizare se datorează în multe cazuri unor cauze banale, independente de
celulele solare. Aici enumerăm: murdărirea suprafețelor sticlei de protecție a modulelor, mucegăirea
pornind de la rama modulului, umbrirea modulelor de către vegetația din jur crescută între timp,
ingălbirea polimerilor care constituie materialul de contact între celulă și sticlă.