Cardiologie si nursing în cardiologie

11 SINCOPA Şl LEŞINUL

Definiţie: sincopa este un sindrom clinic, caracterizat prin

pierderea bruscă, de scurtă durată, a cunoştinţei şi funcţiilor
vitale, datorită opririi trecătoare şi reversibile a circulaţie
cerebrale. Lipotimia sau leşinul este o pierdere de cunoştinţă
uşoară, incompletă, care apare la persoane emotive, cu
labilitate psihică, după emoţii puternice.

Etiopatogenie: sincopa apare în bolile cardiace cu scăderea

debitului cardiac (sincopă cardiacă): stenoză aortică sau
mitrală, insuficienţa aortică infarctul miocardic, cardiopatiile
congenitale cianogene, tulburările de ritm rapid, blocul A-V,
miocardiopatia obstructivă, în sindromul ortostatic
(hipotensiunea ortostatică, droguri hipotensive), la bolnavi cu
ateroscleroză cerebrală (sincopa cerebrală),
bronhopneumopatii obstructive cu insuficienţa respiratorie
marcată (sincopa respiratorie), după emoţii puternice,
puncţii, dureri intense, compresiuni pe sinusul carotidian
(sincopă reflexă). Factorii etiologici acţionează prin oprirea
inimii, diminuarea severă a frecvenţei sale sau prin prăbuşirea
T.A., cu micşorarea debitului cardiac. Oprirea inimii este
urmată, după aproximativ 30 de secunde, de oprirea
respiraţiei. Consecinţa cea mai gravă a opririi inimii sau a
respiraţiei este suprimarea aportului de O2 la creier. Dacă
lipsa O2 depăşeşte 4-5 minute, apar leziuni ireversibile.

Simptome: în forma sa minoră - lipotimia -, bolnavul se află

într-o stare de obnubilare, fără pierderea completă a
cunoştinţei şi fără abolirea totală
a funcţiilor vegetative; pulsul, bătăile cardiace şi respiraţia
sunt perceptibile, iar T.A. măsurabilă; este precedată de
ameţeli, sudori reci, tulburări vizuale, bolnavul având timp să
se aşeze înainte de a se prăbuşi; durează câteva minute sau
mai mult şi se termină tot progresiv.

Sincopa, este forma majoră, debutează brutal, uneori

subit, în plină sănătate aparentă. Bolnavul este inert, imobil,
palid, livid, nu reacţionează la excitaţie, nu respiră, nu are
puls, nu se aud bătăile inimii. T.A. este scăzută sau prăbuşită,
pupilele sunt midriatice. Bolnavul se află într-o stare de
moarte aparentă - moarte clinică -, care se termină fie prin
revenirea cunoştinţei, fie prin moarte reală, moarte biologică.
Dacă îşi revine, faţa se colorează, pulsul şi zgomotele inimii
reapar, cunoştinţa revine. De obicei, după 5 secunde apar
tulburări de vedere, după 15 secunde bolnavul îşi pierde
cunoştinţa şi dispar reflexele, iar după 20 - 30 de secunde se
opreşte respiraţia, apar convulsii generalizate, pierderea
urinii şi a materiilor fecale, turgescenţa jugularelor; peste 4-5
minute urmează moartea.
 Tratament: primul gest terapeutic este aşezarea
pacientului în decubit cu picioarele uşor ridicate. Se combate
mecanismul de producere - hipotensiunea, rărirea ritmului,
ortostatismul - şi se tratează boala cauzală - infarctul
miocardic, tulburările de ritm sau conducere etc. Nu se
administrează lichide pe cale orală. Se poate încerca excitarea
reflexelor cutanate (lovituri scurte şi vii, fricţiuni energice,
umezirea feţei cu apă rece). Tratamentul de reanimare constă
în aplicarea a 2 - 3 lovituri de pumn violente pe regiunea
precordială şi, dacă inima nu-şi reia activitatea, se începe
masajul cardiac extern, însoţit de respiraţie "gură-la-gură". În
sincopa Adams-Stockes se instituie perfuzie cu Isoprote-renol
(Isuprel) 0,2 mg în 250 ml glucoza 5%, iar în caz de insucces,
injectarea i.m., i.v. sau intracardiac de Adrenalină 0,3 -0,5 ml.
Dacă nu se obţin rezultate, se face defibrilare electrică. În
sincopele reflexe se administrează sedative şi antalgice, iar în
caz de hipersenibilitate a sinusului carotidian, Atropină (0,5
mg la 6 ore),Efedrina (25 mg x 3/zi), Isuprel