Paradoxul zeroului

Imediat dupa meditaţia de dimineaţă, mintea mea care tocmai fusese

„pusă la respect” pentru o vreme, a scăpat „la liber” şi a început să zburde
nestingherită reacţionând şi gândind cu viteza luminii tot felul de lucruri
despre orice a prins la îndemână. Şi cum atenţia mea vizuală tocmai fusese
atrasă de ora care avea mai multe zerouri, s-a declanşat imediat o întreagă
filozofie asupra acestei cifre, şi am descoperit astfel, că ea ascunde (evident,
la lumină), un mare paradox. L-am numit aici paradoxul zeroului.

Am învăţat încă de când ne ştim că „zero nu are valoare”. Atunci, de ce ne

dorim (de exemplu) un cont „cu multe zerouri”? Ne dorim un cont „cu multă
lipsă de valoare”? Evident că nuuu! Dimpotrivă, în acest caz zeorul, aşa fără
valoare cum se prezintă el la prima vedere, pare să adauge valoare!

Şi pentru că orice domeniu al vieţii (din perspectiva corectă, cu bun simţ

şi armonioasă) respectă legile divine ale firii şi principiile pe care este clădită
Manifestarea, am căutat răspunsul la întrebarea de mai sus (cea cu contul)
în funcţionarea acestor principii şi iată ce am găsit:

Zero este simbolul nimicului, vidului, golului. Ştim însă din spiritualitate,
şi mai nou şi din fizica cuantică, faptul că vidul este creator, că „în nimic se
află totul”, că nemanifestarea este leagănul tuturor potenţialităţilor şi din
noile descoperiri, că densitatea vidului tinde spre infinit (ăsta da paradox!).
Pentru doritori, o mică „bibliografie”: documentarul lui Nassim Haramein
Întregul Negru – Black Whloe, din 2011. Descoperim că de fapt între nimic şi
tot există o relaţie specială care tinde din anumite puncte de vedere către...
egalitate.

La nivelul conştiinţei umane, zeroul (printre altele) simbolizează şi starea

de vid mental, de lipsă a agitaţiei minţii, de „gol”, de lipsă a judecăţii, care
ştim, din cărţi, sau şi mai bine, din experienţă, că este o stare extrem de
specială şi valoroasă. Cum a ajuns această stare aşa de specială să fie
simbolizată tocmai de cifra fără valoare?

Am observat atunci (sau mai precis spus am primit inspiraţia) că în toate

aceste cazuri, zeroul nu este singur! El se suprapune peste ceva anterior,
predecesor temporal, pe o bază, pe un suport. Zerourile contului bancar
mult dorit se adaugă unei cifre diferite de zero (şi astfel îi sporeşte acesteia
valoarea). Starea de vid mental se aşează peste o anumită „valoare” pe care
omul a dobandit-o anterior prin experienţă. Vidul universal care este sursa a
tot ce se manifestă se suprapune tăcutei existenţe a lui Dumnezeu care este
„valoarea supremă şi absolută”, este tot ceea ce vedem, şi tot ceea ce nu
vedem, şi infinit mai mult peste toate acestea la un loc. Vidul din care se
naşte totul este doar o expresie a divinităţii şi îi dă acestea valoarea şi
capacitatea de a se manifesta, de a crea, de a ieşi în exterior, în Creaţie.

În conştiinţa omului? Exact la fel. Ştim foarte bine că marile inspiraţii şi

idei pe care le avem „ne vin”, ne sunt insuflate, le primim, nu le „fabricăm”
noi singuri cu mintea sau cu individualitatea noastră. Ele pot să apară pe
un fundal în care suntem liniştiţi, calmi, superior receptivi, adică într-o stare
care este o expresie (mai mică sau mai mare) a vidului, „a lui zero”. Dar ele
se suprapun întotdeauna peste ceea ce eram noi, peste ce am acumulat
anterior, peste trecutul nostru, peste experienţa noastră.

Receptarea acestor idei, de cele mai multe ori, deşi nu are a face strict cu
activitatea mentală, se suprapune totuşi unei minţi (unei individualităţi) bine
puse la punct, cu o experienţă vastă, sau chiar uneia care posedă o anumită
stare de genialitate. Marile idei, care vin din „marele Vid/Gol” nu sunt
receptate de o minte slabă, josnică, înclinată către aspecte degradante sau
exclusiv materialiste.

Altfel spus, ar fi o imensă diferenţă dacă am întreba „ce faci?” şi am primi

răspunsul „nimic” de la Buddha sau Einstein pe de o parte, şi de la Tarzan
sau Bulă pe de altă parte. În primul caz ne aşteptăm la o stare de Nimic (vid
mental pe suportul unei trăiri profund spirituale) sau la „coacerea” unei idei
geniale, pe când în al doilea caz percepem o stare de inerţie neproductivă,
superficială şi larvară.

Aşadar, fiind „locuitorii” unei lumi manifestate, chiar pregnant ancorată în

manifestarea (materia fiind manifestarea dusă la extrema densitate), cel mai
înţelept este să velorificăm ambele valenţe: atât Plinul, valoarea vizibilă,
experienţa, cunoaşterea concretă, puterea armonioasă, exchivalente cu
prima cifră a contului, cât şi Vidul, Golul, suspendarea mentală, meditaţia,
rezonanţa cu lumile spirituale şi implicit cu Dumnezeu, care cresc
exponenţial şi valorifică profund şi autentic fiinţa şi experienţa noastră,
precum zerourile nu doar adaugă (pas cu pas) valoare, ci o înzecesc, o
înmiesc, sau o fac de milioane de ori mai mare.

Vă doresc din suflet o zi plină de valoare atât materială/concretă, cât şi,

mai ales, valoare aparent goală, dar plină de sens şi îndumnezeire.

Prof astrolog Daniel Iepure