F.E.G.

“EDUCATION” –FILIALA TECUCI

ȘCOALĂ POSTLICEALĂ
SPECIALIZAREA “ASISTENT MEDICAL GENERALIST”

PROIECT DE ABSOLVIRE

Îndrumător,
As. Med. Mona Vlad-Porumb

Candidat,
Sevastre Adrian

2019
 F.E.G. “EDUCATION”-FILIALA TECUCI

ȘCOALĂ POSTLICEALĂ

ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU PNEUMONIE.

 Cuprins
Capitolul I
-Anatomia şi fiziologia aparatului respirator………………………………...7
Capitolul II
- Pneumonia……………………………………………………………...…20
2.1 Definiţie. …………………………………………………......20
2.2 Etiologie…………………………………………………...…20
2.3 Semne şi simptome………………………………………..….29
2.4 Diagnostic…………………………………………………….34
2.5 Tratament……………………………………………………..35
Capitolul III
3.1 Îngrijirea pacientului cu pneumonie pneumococică……….…37
3.2 Rolul asistentului medical În supravegherea şi îngrijirea
pacienţilor cu pneumonie pneumococică…………………………………….…40
3.3 Rolul asistentului medical În diagnosticare…………………...42
3.4 Rolul asistentului medical la efectuarea tratamentului………..51
3.5 Educaţia pentru sănătate si profilaxie…………………………55
Capitolul IV
Studiu de caz :
4.1 Cazul I ……………………………………………………..…56
4.2 Cazul II …………………………………………………….…65
4.3 Cazul III…………………………………………………….…73
Anexe;
-Statistici…………………………………………………………...83
-Concluzii………………………………………………………….85
Bibliografie…………………………………………………………….86
 Argument

Scopul acestei lucrări este de a scoate în evidenţă modul în care se manifestă

boala şi tratamentul ei, complicaţiile care pot apărea în cazul unei aplicări incorecte
a tratamentului, evidenţiind rolul deosebit de important pe care îl deţine asistentul
medical în îngrijirea şi tratarea bolnavilor cu pneumonie.
Asistentul medical are rol important în recunoaşterea simptomelor caracteristice
pneumoniei pentru a prezenta medicului evoluţia stării de sănătate a pacientului.
Asistentul medical va urmări aspectul general al bolnavului, culoarea feţei, a
tegumentelor şi a mucoaselor indicând de mai multe ori apariţia unor complicaţii.
Temperatura va fi urmărită zilnic, de cel puțin două ori pe zi (dimineaţa şi
seara), la indicăţia medicului şi de mai multe ori.
Aparatul cardiovascular trebuie urmărit pentru că pneumonia poate deveni o
“gravă boală cardiacă” datorită tahiaritmiilor arteriale, a semnelor de miocardită şi a
hipotensiunii arteriale semnificative. De aceea asistentul trebuie să măsoare pulsul şi
tensiunea arterială de mai multe ori pe zi.
Asistentul medical trebuie să aplice corect tratamentul și să hrănească bolnavul
conform dietei prescrise.
De asemenea, asistentul trebuie să rezolve prompt toate problemele pacientului,
iar pentru că tratamentul curativ al pneumoniei constă în antibioterapie, el va trebui
să se facă întotdeauna înaintea începerii tratamentului, testarea la antibiotoc, pentru
a observa dacă pacientul este alergic sau nu la antibioticul respectiv.
 CAPITOLUL I
ANATOMIA ȘI FIZIOLOGIA APARATULUI RESPIRATOR.

ANATOMIA APARATULUI RESPIRATOR

Totalitatea organelor care asigură mecanismul respiriaţei, cu rolul de a

asigura aportul de O2 şi de a elimina CO2 alcătuiesc aparatul respirator.
Aparatul respirator este format din:
I. Căile respiratorii aeriene superioare :
- Fosele nazale ;
- Faringe ;
- Laringe ;
- Trahee .
II. Căile respiratorii inferioare :
- Plămânii ;
- Arborele bronşic – bronhii – Bronhiole – Sacii alveolari.
 Nasul şi cavitatea nazală :
Nasul reprezintă primul segment al căilor respiratorii cu rol dublu funcţional :
respirator şi olfactiv. Este o formaţiune mediofacială de forma unei piramide cu
baza în jos, despărţită de septul nazal în două cavităţi, numite fosele nazale. Acestea
comunică cu sinusurile şi faringele prin două orificii largi.
Cavităţile nazale sunt căptuşite de o mucoasă foarte bogat vascularizată şi
împărţită funcţional în două regiuni :
- treimea superioară : mucoasa olfactivă ;
- partea inferioară : mucoasa respiratorie .

Faringele :
Este un conduct muculo–membranos, situat posterior în cavitatea bucală şi
înaintea coloanei vertebrale, care reprezintă segmentul de încrucişare a căii
respiratorii cu cea digestivă .
Este divizat în trei etaje :
- nazofaringe ;
- orofaringe ;
- laringofaringe .
Este alcătuit din:
- tunica externă de înveliş (adventicea faringelui) ;
- tunica musculară (muşchi) .
La nivelul său activează plexul faringian, o reţea de nervi ce coordonează
pătrunderea aerului în plămânii şi a hranei în esofag .
Amigdalele formează inelul limfoepitelial al faringelui .
 Laringele
Este alcătuit dintr-un schelet cartilaginos, de formă triunghiulară, cu baza în sus,
ce deserveşte funcţia respiratorie şi pe cea de fonaţie .
Este situat :
- sub osul hioid ;
- deasupra traheei ;
- înaintea esofagului ;
- pe linia mediană a gâtului, în dreptul vertebrelor C5, C6.

Laringele este format din:

I. Un schelet cartilaginos alcătuit din :
- patru cartilagii pereche ;
- trei cartilagii nepereche.
Dintre acestea cel mai important fiind epiglota ce închide glota în timpul
deglutiţiei.
II. Articulaţii şi ligamente ce unesc cartilagiile între ele ;
III. Muşchii ce acoperă scheletul şi intervin în respiraţie şi fonaţie .
Cavitatea laringelui prezintă trei etape :
- Supraglotic (vestibular) ;
- Subglotic (infraglotic, continuat cu traheea) ;
- Glotic .
 Traheea
Este un tub fibrocartiloginos ce începe la nivelul vertebrei C6 şi se termină în
cavitatea toracică la nivelul vertebrelor T4, T5 .
Este situată :
- în faţa esofagului ;
- înapoia marilor vase sanguine .
Este formată din 15-20 semi-inele cartilaginoase a căror parte dorsală este
înlocuită de un muşchi neted transversal .
Este captuşită cu două tunici :
- tunica externă – fibro-musculo-cartilaginoasă ;
- tunica internă – mucoasa ciliată .
Traheea se bifurcă în partea inferioară, la nivelul ultimului inel traheal, cu cele
doua bronhii principale .
 Arborele bronşic
Este format din căile respiratorii extra şi intra-pulmonare, constituind un sistem
de tuburi ce servesc la tranzitul aerului .
La nivelul T4, traheea se împarte în două bronhii : dreaptă şi stangă. Aceste
bronhii pătrund în plămâni prin hil, unde se vor ramifica intra-pulmonar, formând
arborele bronşic : la dreapta în trei bronhii lobare (superioară, mijlocie şi inferioară),
iar la stanga în două bronhii lobare (superioară şi inferioară) .
Bronhiile principale se ramifică progresiv în bronhii lobare, apoi în bronhii
terminale, care se continuă cu canale alveolare (ai căror pereţi prezintă dilataţii în
formă de saci), saci alveolari în care se deschid alveolele pulmonare .
I. Bronhia dreaptă :
Inainte de a pătrunde adânc în plămanul drept, bronhia principală dreaptă se
împarte în :
1. Bronhia lobară superioară ce pătrunde în lobul superior şi se distribuie
segmentelor pulmonare alcătuind trei bronhii segmentare;
2. Trunchiul bronhic intermediar, ce se împarte în două bronhii lobare:
a. Bronhia lobară mijlocie, ce se împarte în două bronhii segmentare
corespunzator segmentelor lobului mijlociu ;
 b. Bronhia lobară inferioară ce se împarte în cinci bronhii segmentare,
corespunzator segmentelor pulmonare ale lobului inferior .

II. Bronhia stângă :

După ce a intrat prin hil, înainte de a pătrunde mai adânc în plămân, bronhia
principală se împarte în :
1. Bronhia lobară superioară care pătrunzând în lobul superior se împarte în :
a. trunchiul superior ce se termină prin trei bronhii segmentare ;
b. trunchiul inferior terminat prin două bronhii segmentare .
2. bronhia lobară inferioară, împărţită în cinci bronhii segmentare. Fiecare
bronhie segmentară dă ramificaţii din ce in ce mai reduse astfel :
a. bronhii lobulare;
b. bronhii terminale;
c. bronhii acinoase.

Plămânii
Sunt organe pereche, situate în cavitatea toracică prin care se realizează
schimbul de gaze : O2 şi CO2 .
La exterior sunt înveliţi într-o membrană seroasă numită pleură, care este de
două tipuri :
- pleura viscerală - ce acoperă plămânul ;
- pleura parietală - ce acoperă pereţii cavităţii toracice .
Cavitatea pleurală este virtuală, în general devenind patologică în urma
acumulării între cele două foiţe a unor produse ca :
- sange - hemotorax ;
- lichid - hidrotorax ;
 - aer - pneumotorax ;
- puroi - piotorax ;
- limfă - kilotorax .
Plămânul este alcătuit din :
I. Lobii pulmonari sunt unităţi morfologice mari, delimitate prin scizuri :
- plămânul drept are două scizuri - trei lobi ;
- plămânul stâng are o scizură - doi lobi .
II. Segmentele sunt unităţi morfologice delimitate imperfect prin septuri
conjunctive. Acestea sunt alcătuite din lobuli .
III. Lobulul este o formaţiune anatomică, constituită din :
1. ramificaţii ale bronhiilor şi vaselor de sânge înconjurate de ţesut conjunctiv ;
2. acini pulmonari sunt constituiţi din :
a. bronhiola respiratorie ;;
b. canale alveolare ;
c. alveole pulmonare - reprezintă suprafaţa de schimb a plămânului .
Peretele alveolar este adaptat schimburilor de gaze şi este format din :
- epiteliu alveolar unistratificat aşezat pe o membrană bazală ;
- ţesut conjunctiv care este bogat în fire elastice în care există o reţea de capilare
provenite din ramurile terminale ale arterei pulmonare .
 Peretele alveolar este adaptat schimburilor de gaze şi este format din :
- epiteliu alveolar unistratificat aşezat pe o membrană bazală
- ţesut conjunctiv - bogat în fire elastice în care există o reţea de capilare
provenite din ramurile terminale ale arterei pulmonare .

Vascularizaţia plămânului este :

I. Nutritivă :
- face parte din marea circulaţie ;
- este asigurată de arterele şi venele bronşice .
Venele drenează sânge în vena cavă superioară .
II. Funcţională :
- asigură schimburile gazoase prin intermediul vaselor de sânge (mica
circulaţie).
Reţeaua nervoasă a plămânului este reprezentată de :
- fibre motorii parasimpatice provenite de la nervul vag
- fibre simpatice provenite de la simpaticul toracal şi cervical .
 FIZIOLOGIA RESPIRAŢIEI

Prin respirație se înțelege schimbul de oxigen și bioxid de carbon între

organism și aerul atmosferic. Consumul de oxigen și eliberarea de bioxid de carbon
au loc în cadrul proceselor oxido-reductoare de la nivel celular.
Mecanismul respiraţiei - este asigurat de scheletul cutiei toracice şi
muşchii respiratori .
Modificarea volumului cutiei toracice permite pătrunderea aerului în plămâni
fiind realizată prin contracţia muşchilor ridicători ai coastelor. Revenirea la poziţia
iniţială se realizează sub acţiunea muşchilor ridicători ai coastelor .
Diafragmul este cel mai important muşchi respirator contribuind la micşorarea
volumului cutiei toracice în repaus, iar prin contracţie la mărirea acesteia.
Datorită elasticităţii lor şi presiunii negative existente între foiţele pleurale,
plămânii urmează expansiunea cutiei toracice .
Tipuri de respiraţie fiziologică :
I. Respiraţia de tip costal - este cea în care, la mişcările respiraţiei contribuie mai
ales muşchii costali. Acest tip este caracteristic femeilor .
II. Respiraţia de tip abdominal - este cea în care rolul cel mai important îl are
diafragmul . Această respiraţie este caracteristică barbaţilor şi copiilor mici .
Mişcările respiratorii permit pătrunderea aerului în plămâni şi eliberarea lui în
afară, realizând inspiraţia şi expiraţia.
I. Inspiraţia - constă în contracţia muşchilor inspiratori, având drept rezultat
mărirea de volum a cutiei toracice. Plămânii urmează expansiunea cutiei toracice,
presiunea intrapulmonară scăzând cu 2-3 mmHg faţă de cea atmosferică, iar aerul
atmosferic pătrunde în plămâni .
 II. Expiraţia - este un proces pasiv, ce constă în revenirea cutiei toracice la
volumul iniţial în momentul în care muşchii inspiratori se relaxează , plămânii se
contractă . Are loc o creştere a presiunii intrapulmonare cu 2-4 mmHg faţă de cea
atmosferică, ceea ce permite ca o parte din aerul ce intra în plămâni sa fie expirat .
Inspiraţia şi expiraţia realizează ventilaţia pulmonară .
Numărul mişcărilor respiraţiei în stare de repaus este :
- 16 respiraţii/minut la barbaţi ;
- 18 respiraţii/minut la femei .

Etapele respiraţiei :

I.Etapa pulmonară - reprezintă perioada în care aerul pătrunde prin căile

respiratorii la plămâni şi se distribuie la alveolele pulmonare .
Factorul ce determină sensul difuziei este reprezentat de presiunile parţiale ale
gazelor din aerul alveolar, sangele venos, sangele arterial, sangele capilar şi ţesuturi,
gazele trecând de la o presiune mai mare la una mai mică. Prin presiunea parţială se
înţelege presiunea pe care ar trimite-o un gaz dintr-un amestec de gaze, dacă ar
putea ocupa volumul amestecului respectiv astfel :
 Alveola Artere Vene Ţesuturi
Pulmonară
O2=100 mm Hg O2=95 mm Hg O2=40 mm Hg O2=40 mm Hg
CO2=40 mm Hg CO2=40 mm Hg CO2=46 mm Hg CO2=46 mm Hg
N=573 mm Hg N=573 mm Hg N=573 mm Hg N=573 mm Hg

Trecând din alveolă în sângele venos, oxigenul se combină cu hemoglobina,

sângele venos luând treptat culoarea sangelui arterial, fiind readus la inimă prin
venele pulmonare. Acest proces este numit hematoză pulmonară .

II. Etapa sanguină – reprezintă transportul oxigenului şi dioxidului de carbon de

către sânge .
1. Oxigenul este transportat astfel (de la plămâni la ţesuturi):
- o mică parte este dizolvat fizic în plasmă – 1% ;
- restul sub forma unei combinaţii chimice labile cu hemoglobina din celulele
roşii, rezultând oxihemoglobina .
2. Transportul dioxidului de carbon se face de la ţesuturi plămâni astfel :
- dizolvat fizic în plasmă ;
- legat chimic sub formă de bicarbonat ;
- legat chimic cu hemoglobina sub forma de carbohemoglobină .

III. Etapa tisulară - reprezintă schimbul de gaze din sânge şi ţesut cu ajutorul
unui sistem complex enzimatic, în urma căreia oxigenul este cedat ţesuturilor, în
vederea asigurării proceselor de ardere, iar dioxidul de carbon este încorporat în
sânge pentru a fi eliminate .
La nivelul ţesuturilor, sensul difuziei gazelor este următorul : oxigenul trece din
sânge în ţesutul interstiţial şi apoi în celule, iar dioxidul de carbon din celule în
ţesutul interstiţial în sânge. Utilizarea oxigenului de către celule are loc în
mitocondriile acestora în care se desfăşoară procese de oxidoreducere complexe, sub
acţiunea enzimelor specifice, substanţele organice fiind oxidate până la CO2 şi H2O ,
eliberând energia chimică .

Reglarea neuroumorală a respiraţiei pulmonare .

Prin reglarea respiraţiei se întelege totalitatea mecanismelor nervoase şi umorale
care menţin şi modifică mişcările respiratorii şi care au drept rezultat adaptarea în
fiecare moment, de respiraţie, la necesităţile aportului de O2 şi ale eliminarilor de
CO2 .
I. Reglarea nervoasă a ventilaţiei se realizează prin inervaţia centrilor respiratori,
aceştia fiind :
- centrii respiratori primari, situaţi sub bulb ;
- centrii respiratori ascensori, situaţi la nivelul punţii reprezentaţi prin:
- centrul apneustic în 2/3 posterioară ;
- centrul pneumotoxic 1/3 anterioară .
Prin conexiunile sale multiple, centrul respirator din bulb, primeşte impulsuri
din diferite părţi ale aparatului respirator, capabil să modifice activitatea centrului
respirator, acţionând fie asupra centrului inspirator, fie asupra centrului expirator
inhibându-le sau excitându-le .
Cele mai importante impulsuri sunt cele provenite de la nivelul plămânului prin
intermediul fibrelor senzitive ale nervului vag de la nivelul diferitelor segmente
(alveole) .
Principiul de bază al reflexului Herring-Brener este : distensia plămânilor
opreşte inspiraţia făcând să urmeze expiraţia, iar replierea plămânilor (turtirea lor),
inhibă expiraţia şi provoacă inspiraţia .
Reflexul de tuse şi de strănut au punct de plecare receptorii situaţi în mucoasa
căilor aeriene inferioare (tuse) şi superioare (strănutul).
 II. Reglarea umorală :
Reglarea umorală a ventilaţiei se datorează influenţelor excitante asupra
centrilor respiratori de catre o serie de substanţe .
Rolul cel mai important îl joacă :
- concentraţia gazelor respiratorii : O2 şi CO2 ;
- variaţiile de pH ale sângelui şi LCR . Creşterea concentraţiei CO2 din aerul
alveolar, determină o dublare a numărului de respiraţii pe minut, ceea ce reprezintă
adaptarea mişcărilor respiratorii la nevoile crescute de O2 ale muşchilor aflaţi în
activitate .
În concentraţii prea mari, CO2 nu mai are rol de excitant, din contră : deprimă
centrul respirator o scădere exagerată a CO2 din sânge duce la mărirea mişcărilor
respiratorii .
Scăderea pH-ului sanguin determină o excitaţie a centrului respirator, urmată de
inspiraţii mai profunde.
 CAPITOLUL II
PNEUMONIA

2.1 Definiție:
Pneumonia este o afecțiune inflamatorie a plămânilor care afectează în primul
rând micile cavități cu aer cunoscute sub denumirea de alveole. De obicei este
provocată de o infecție cu virusuri sau cu bacterii și mai rar, de alte microorganisme,
de anumite medicamente și de alte afecțiuni cum ar fi bolile autoimune.
Anual, pneumonia afectează aproximativ 450 de milioane de persoane, șapte
procente din populația totală a lumii și provoacă 4 milioane de decese. Deși
pneumonia este considerată drept “principala cauza de deces”, introducerea terapiei
cu antibiotic și a vaccinurilor a contribuit la îmbunătățirea raței de supraviețuire. Cu
toate acestea, în țările în curs de dezvoltare, precum și în rândul persoanelor în
vârstă, foarte tinere sau care suferă de boli cronice, pneumonia rămâne principala
cauză de deces.

2.2 Etiologie:
Pneumonia debutează frecvent ca o infecție a tractului respirator superior, care
se deplasează în tractul respirator inferior.
După agenții determinanți, pneumoniile pot fi:
-Bacteriene (tipice) din care 90% sunt cauzate de pneumococ și 10 % sunt
cauzate de alte bacterii.
-Nebacteriene (atipice) 30% din care 25% sunt virale și 5% sunt de cauze
diverse ( micotice, alergice, chimice, fizice).
 I. Pneumonii bacteriene.

A. Pneumonia pneumococică.
Reprezintă inflamația acută a alveolelor pulmonare cu localizare lobară sau
segmentară.
Pneumonia pneumocică reprezinta 90% din totalul pneumoniilor bacteriene.
Inflamația alveolară cu pneumococ pe cale descendentă de la nivelul căilor
respiratorii superioare, exacerbată de factorii favorizanți (frig, umezeală, surmenaj,
alcoolism).
Agentul cauzator este pneumococul, acesta având o rezistentă scăzută în mediul
extern și prezintă sensibilitate la majoritatea antibioticelor.
Pneumococii au o largă răspândire, ei fiind purtători ai cailor aeriene
superioare, de unde sunt eliberați în atmosferă, mai ales în spațiile aglomerate.
Infecția se realizează pe cale aeriană (exogen) sau endogen (pneumococul
devine patogen și provoacă boala). În ambele situații, rezitența organismului este
slabă și factorii favorizanți determină declanșarea bolii.
Posibilitatea de contagiozitate există atâta timp cât pneumococul se menține în
secrețiile respiratorii, dar încetează după câteva zile de tratament.

B. Bronhopneumonia.
Este acea formă clinică de pneumonie bacteriană ale cărei procese inflamatorii
multinodulare afectează concomitent bronhiile și alveolele unor teritorii limitate, de
obicei lobular. Este anticipată și favorizată de catre infecțiile virale, care scad forțele
de apărare ale organismului și exacerbează flora saprofită.
Bronhopneumonia este produsă totdeauna de o infecție microbiană mixtă.
Este consecința exacerbarii florei bacteriene saprofite din căile respiratorii prin
acțiunea factorilor favorizanți.
 Majoritatea bacteriilor pătrund în plămâni prin aspirarea unor organisme mici,
aflate în gât sau nas. Jumătate dintre oamenii normali manifestă astfel de aspirații în
timpul somnului. În timp ce în gât se găsesc întotdeauna bacterii, cele potențial
infecțioase sunt prezente numai în anumite momente și condiții. Câteva tipuri de
bacteria cum ar fi Mycobacterium tuberculosis și Legionella pneumophila, pot
ajunge în plămâni prin intermediul aerului. Bacteriile se pot răspândi prin sânge.
Odată ajunse în plămâni, bacteriile pot invada spațiile dintre celule și dintre alveole,
unde macrofagele și neutrofilele încearcă să anihileze bacteriile. De asemenea,
neutrofilele eliberează cytokine, determinând astfel o activare generală a sistemului
imunitar. Acest lucru duce la febră, frisoane și oboseală, întâlnite în pneumonia
bacteriană. Neutrofilele, bacteriile și lichidul din vasele de sânge înconjurătoare
umplu alveolele, rezultând acumularea ce apare la radiografie.
 II. Pneumonii virale

Apar în principal după inhalația în plămâni a picăturilor infectate de la nivelul

epiteliului cailor aeriene superioare.
Virusul sincițial respirator (V.S.R.), este cauza majoră de bronșiolită, este
transmisă prin contactul cu secrețiile nazale infectate, și mai rar prin extensie de
aerosoli.
Atât în pneumoniile virale cât și în bronșiolite, răspunsul inflamator ce rezultă,
determină descuamarea celulelor epiteliale din căile respiratorii, în acest fel
determinând osbstrucția bronșică și hiperinflație. În bronșiolită, inflamația afectează
în special căile aeriene periferice, de calibru mai mic, cu cruțarea alveolelor.
Infiltratul limfocitar în epiteliul peribronsic și peribronsiolar determină edem
submucos în bronșiolită. “Dopurile” de mucus și rezidurile celulare se acumulează
datorită afectării clearance-ului mucociliar, conducând la obstrucția bronșică de tip
“supapă” și la hiperinflație.
Pneumonia virală poate de asemenea predispune copiii infectați la pneumonia
bacteriană datorită lezării barierelor mucoase.

Clasificare:
-Pneumonii virotice;
-Pneumonia rickettsiană;
-Pneumonia din ornitoză;
-Pneumonia micotcă;
-Pneumonia alergică;
-Pneumonia chimică;
-Pneumonia de iradiere.
 A. Pneumonii virotice.
1. Mycoplasma pneumoniae :
-Este cea mai frecventă pneumonie virală la adulți (50-80%). Agentul patogen
este Mycoplasma pneumoniae, intermediar între bacterii și virusuri ;
-Rezervorul de virus îl constituie omul bolnav, mai ales forma traheobronșică ;
-Incubația este între 7-21 de zile.
2. Pneumonia gripală:
- Reprezintă 15-30% din pneumoniile virotice ;
-Este determinată mai ales de virusul A, celelalte tipuri (B, C, D) au virulență
mai redusă ;
-Rezervorul de infecție îl constituie omul bolnav ;
-Incubația este scurtă : 1-3 zile .
3. Pneumonii din febrele eruptive:
-Sunt pneumopatii interstițiale determinate de virusul rujeolei și varicelei, care
apar la câteva zile de la instalarea exantemului caracteristic .
-Aceste pneumonii trebuie diferențiate de bronhopneumoniile bacteriene, care
sunt complicații ale febrelor eruptive în perioada de covalescență .
-Pneumoniile din cursul febrelor eruptive nu sunt influențate de antibiotice,
acestea administrându-se pentru prevenirea suprainfecției bacteriene.
4. Pneumonia adenovirotică:
-Adenovirusurile determină o infecție latentă a țesutului adenolimfatic cu
manifestări clinice multiple.
-Caracteristică este apariția sub formă de epidemii vara și iarna, în colectivități
școlare sau de adulți tineri, care pe lângă tulburările comune pneumoniilor atipice,
prezintă cheratoconjuctivită și tulburări digestive.
 B. Pneumonia Rickettsiană (febra Q).
-Agentul patogen este Rickettsia burnetti, intermediară între bacterii și virusuri.
-Transmiterea se face prin căpușă sau laptele și carnea infectată de la bovine,
ovine, caprine, fiind mai expuși îngrijitorii de animale, lucrătorii din abatoare și
fabricile de conserve de carne (zoonoză) ;
-Incubația este de : 10-30 de zile ;
-Boală a fost descrisă pentru prima dată în statul Queensland (Australia), de
unde și denumirea acesteia ;
-Tabloul clinic este dominat de febră (febra Q) și simptomele comune de
pneumonie atipică ;

C. Pneumonia din ornitoză.

-Agentul patogen este intermediar între virusuri și rickettsii ;
-Incubația este de 7-14 zile ;
-Rezervorul de infecție: porumbeii (ornitoză ), papagalii (psittacoză) și păsările
din crescătorii ;
-Simptome comune de pneumonie atipică, cu tulburări digestive și uneori
exantem (diagnostic diferențial cu febra tifoidă ) .

D. Pneumonia micotică.
-Inflamația acută sau cronică bronhopulmonară, datorată dezvoltării diferitelor
specii de fungi, endogene sau exogene ( Candida, Aspergillus, Actinomyces,
Blastomyces, Hystoplasma) ;
-Apare ca o consecință a scăderii rezistenței organismului prin factori diverși (
casexie, alcoolism) sau după administrarea prelungită și în doze mari de antibiotice
per os, care prin distrugerea florei bacteriene saprofite, favorizează dezvoltarea
fungilor ;
 -Manifestările pulmonare sunt secundare unei stomatite sau faringite micotice și
constau în dezvoltarea unei traheobronșite, pneumonii sau bronhopneumonii, în
unele cazuri cu tendință la necroză (candidoză, aspergiloză) ;
-Simptomatologia este necaracteristică ;
-Diagnosticul se pune pe baza evidențierii micelilor în spută și pe bronhoscopie
(mucoasa bronșică cu depozite albe în candidoză sau gălbui în actinomicoză).

E. Pneumonia alergică
-Reprezintă determinări parenchimatoase pulmonare de cauze diverse : infestații
cu paraziți, medicamente ( sulfamide, antibiotice), vegetale și în astmul bronșic
(crize intense și prelungite).
-Alveolită exudativă fugace, cu eozinofilie sanguină și pulmonară, produsă de
migrarea larvelor de Ascaris lumbricoides.
-Interesează mai mult copiii, datorită parazitozei intestinale mai frecventă la
această vârstă.
-Clinic se manifestă prin febra, dispnee și expectorație.
-Evoluția este benignă cu dispariția infiltratului pulmonar în 2-3 săptămâni.

Diagnosticul se pune pe baza:

-Unui examen radiologic;
- Eozinofilie sanguină;
-Prezența eozinofilelor și a larvelor de ascarizi în spută;
-Ouă de paraziți la examenul coprologic.
Nu necesită tratament.
 F. Pneumonia chimică (oxizi, clor).
-Reprezintă alveolita edematoasă acută determinată de inhalarea în cantități mari
a gazelor toxice.
Au mai mult caracter profesional, fiind determinate de oxizi de azot, de sulf,
clor, fosgen, amoniac, oxigen, ozon, produse petroliere.
Debutul se face prin iritarea căilor respiratorii superioare, prezentând o
perioadă asimtpomatică de 48 de ore, apoi tuse iritativă, expectorație hemopatică,
dispnee, cianoză și febră.
În intoxicația cu clor sau fosgen decesul survine în 2-3 zile prin insuficiență
respiratorie acută sau edem pulmonar acut toxic. În celelalte intoxicații vindecarea
survine în 1-3 săptămâni cu tendință la supurații bronhopulmonare.
Tratamentul constă în :
-Scoaterea din atmosfera toxică;
-Repaus la pat 2-3 zile;
-Oxigenoterapie;
-Antibiotice cu spectru larg pentru prevenirea suprainfectării bacteriene;
-Corticoizi în formele prelungite.

G. Pneumonia fizică ( pneumonia de iradiere).

Constă în inflamația pulmonară după radioterapie cu doze mari la nivelul
toracelui pentru afecțiuni diverse ( neoplasm de sân, cancer bronhopulmonar,
limfoame maligne).
Simptomele apar în primele 6 săptămâni după iradiere precoce sau la 3-8 luni
(tardiv). Se manifestă prin semne necaracteristice :
-Clinic : dispnee, tuse, expectorație și febră;
-Radiologic : opacități diverse la fibrotorax.
 Evoluția este spre fibroză pulmonară cu disfuncție ventilatorie restrictivă și
insuficiență respiratorie cronică.
Tratamentul constă în:
-Oxigenoterapie și ventilație asistată;
-Corticosteroizi (Prednison 40-60 mg/zi, în doze regresive, timp de 3-4 luni);
-Antibiotice cu spectru larg, pentru prevenirea suprainfecțiilor bacteriene.

III. Pneumonia de aspirație.

Pneumonia de aspirație reprezintă inflamarea parenchimului pulmonar, precum
și a arborelui bronșic, ca urmare a contaminării acestor structuri cu materiale străine,
de proveniență gastrointestinală, prin aspirație. Aspirația este de fapt inhalarea de
conținut orofaringian sau gastric în căile respiratorii. Aspirația unor astfel de
substanțe are diverse consecințe și influențează respirația în funcție de natura și
conținutul particular al materialului aspirat în funcție de frecvența aspirarii dar și în
funcție de starea funcțională anterioară a plămânilor.
Reprezintă o afecțiune cronică, apărută ca urmare a aspirării timp îndelungat a
unor substanțe cu efecte toxice asupra plămânilor sau bronhiilor. Pacienții nu își dau
seama de acest fapt, cantitățile aspirate sunt reduse cantiativ și pot părea
nesemnificative, însă în timp ele pot favoriza apariția unui proces infecțios
pulmonar.
 2.3 Semne și simptome.
Simptomele tipice includ tuse, durere în piept, febră și respirație grea.
Persoanele cu pneumonie infecțioasă au deseori tuse productivă, febră, însoțită de
frisoane, dispnee, durere în piept, ascuțită sau sub formă de junghiuri, în timpul
inspirației profunde, și o rată a respirației crescută. La persoanele în vârstă, confuzia
poate fi cel mai important semn.
Semnele și simptomele tipice la copiii sub cinci ani sunt febra, tusea și respirația
grea sau rapidă.
Febra nu este foarte specifică, deoarece apare în multe alte boli comune și poate
lipsi la cei care suferă de o boală gravă sau de malnutriție. În plus, tusea lipsește
frecvent la copiii sub două luni.
Semnele și simptomele mai grave pot include: colorație albăstruie a pielii, sete
diminuată, convulsii, vomă persistentă, valori extreme ale temperaturii sau un nivel
diminuat al stării de conștiență.
Cazurile de pneumonie bacteriană și virală prezintă, de obicei, simptome
similare. Unele cauze sunt asociate cu caracteristici clinice clasice, dar nespecifice.
Pneumonia cauzată de Legionella se poate manifestă cu dureri abdominale, diaree
sau stare de confuzie. În timp ce pneumonia cauzată de Streptococcus pneumoniae
este asociată cu spută de culoare ruginie, iar pneumonia cauzată de Klebsiella poate
avea spută cu sânge, descrisă deseori ca având aspect de “peltea de coacăze”. Spută
cu sânge ( hemoptizia) poate însoți de asemenea tuberculoză, pneumonia cu bacterii
gram negativ și abcesele pulmonare, precum și bronșită acută. Pneumonia cu
mycoplasma se poate manifestă în asociație cu umflarea ganglionilor limfatici la
nivelul gâtului, dureri articulare sau o infecție a urechii medii.
 A. Pneumonia bacteriană

1. Pneumonia pneumococică:

Debutul este de obicei brusc în plină sănătate, prin frison solemn, febră, junghi
toracic și tuse. La aproape ½ din bolnavi se regăsește o infecție de căi respiratorii
superioare. Frisonul "solemn" poate marca debutul bolii: este de obicei unic,
durează 30-40 minute, se poate însoți de cefalee, vărsături și este invariabil urmat de
ascensiune termică. Frisoanele repetate pot apărea în primele zile de boală, sugerând
pneumonie severă sau complicații. Febra este de 39-40oC, adesea "în platou" sau
neregulată. Ea cedează de obicei rapid, în aproximativ 24 ore, la antibioticele la care
pneumococul este sensibil (de regulă la Penicilină).
Junghiul toracic apare imediat după frison: este de obicei intens, are sediu
submamar și se accentuază cu tusea. Adică are caracterele durerii pleurale. Sediul
durerii toracice poate varia în raport cu sediul pneumoniei, ca de exemplu durere
abdominală în pneumonia lobului inferior, sau durere în umăr, în pneumonia
vârfului. Tusea apare rapid după debutul bolii: este inițial uscată, iritativă, dar
devine productivă, cu spută caracteristic ruginie și aderență de vas. Uneori spută
poate deveni hemoptoică sau purulentă. Dispneea este o manifestare comună;
polipneea, de obicei moderată, se corelează cu întinderea condensării pneumonice și
cu statusul pulmonar anterior bolii. Mecanismul dispneei este atât central (toxic,
hipoxic), cât mai ales pulmonar (reflex), prin creșterea rigidității pulmonare.
Starea generală a bolnavilor netratați este de obicei alterată și este mai severă
decât o sugerează leziunea pneumonică. Bolnavii sunt transpirați, adinamici, uneori
confuzi sau chiar deliranți. Pot fi prezente de asemenea: mialgii severe, vărsături,
oligurie, hipotensiune arterială.
 Examenul obiectiv, în perioada de stare a bolii, este caracteristic. La
examenul general, în special în formele medii-severe de boală, se pot găsi:
modificări variate ale stării de conștiență, febră, tegumente calde și umede, față
congestivă cu roșeața pometului de partea pneumoniei, subicter, herpes nasolabial,
limbă uscată și cu depozite, distensie abdominală, meningism.

2. Bronhopneumonia:
Debutul bolii poate fi brusc, cu temperatura de 39-40o C, tahipnee 60-80
respirații/ min., tuse neproductivă, obositoare, agitație, uneori convulsii febrile sau
meningism, cianoză a extremităților cu tendință la generalizare. În astfel de situații
prognosticul este mai grav.
Mai frecvent, debutul este însă lent, insidios, ca o continuare a unei infecții a
cailor respiratorii superioare cu coriză, febră, frisoane repetate, transpirații ale
frunții, tuse uscată chinuitoare, astenie și adinamie pronunțată, dispnee cu caracter
polipneic.
În perioada de stare, care apare de obicei încă din ziua a doua, starea generală se
alterează, astenia și adinamia sunt extreme, uneori apar și agitație și delir. Febra se
menține ridicată, dar neregulată.
În această perioadă pot fi prezente 3 sindroame:
1. Sindromul respirator:
- Este expresia clincă a insuficienței respiratorii ;
-Tahipnee 80-100 respirații/min ;
-Dispneea este fenomenul dominant. Este de tip expirator, însoțită de atacuri
spastice, la sugarii mici și prematuri. Este foarte accentuată la efort sau plâns ;
-Geamăt expirator caracteristic, inspirație scurtă, nări dilatate, bătăi ale aripilor
nasului ;
-Tuse maniliformă, la început uscată și ulterior umedă ;
 -Senzație de asfixie, sete de aer ;
-Hipoxia se manifestă cu edem cerebral, agitație, convulsii, epuizare, cu
hipotonie musculară.
2. Sindromul cardio-vascular :
Reducerea suprafeței de hematoză pulmonară duce la stază, insuficientă
cardiacă, la început ventriculară și apoi globală, la șoc toxic prin afectarea
capilarelor miocardului.
Ca și simptome include:
- Tahicardia- 180-200 bătăi/min ;
- Tahipnee ;
- Cianoză de intesitate variabilă ;
- Tiraj ;
- Dispnee expiratorie ;
- Cardiomegalie ;
- Hepatomegalie.
3. Sindromul toxic septic este prezent întotdeauna, dar este nuanțat după
toxicitatea germenului.
Se caracterizează prin:
-Febra 39-400 C ;
-Stare toxică cu palpare, facies pământiu, cianotic-vultos ;
-Modificări ale stării de conștiința cu somnolență, obnubilare sau agitație,
convulsii ;
-Meteorism abdominal, vărsături sau diaree ;
-Convulsii ;
-Uneori tulburări de irigare renală.
 B. Pneumonia virală

Pneumonia virală este însoțită de respirație șuierătoare mai frecvent decât

pneumonia bacteriană.
Manifestările clinice sunt reprezentate de cefalee, dureri articulare, rareori
frisoane, tuse chinuitoare. Sputa are aspect limpede și fără miros.
Temperatura corpului crește încet, rar depășește 38,50 C. Dispneea acută și
durerile la respirație apar mai rar decât în cazul pneumoniei bacteriene.

C. Pneumonia de aspirație.
Tabloul clinic variază foarte mult în funcție de materialul aspirat, astfel:
1. Aspirat gastric : apar simptome astmatiforme ( dacă este doar lichid) sau
fenomene obstructive ( dacă lichidul are și particule alimentare parțial digerate, de
dimensiuni medii-mari)
2. Aspirat infecțios : simptomele apar mai tardiv și includ tuse cu expectorație
purulentă, ciocolatie sau hemoragică, respirație urât mirositoare, febră, durere
toracică, dispnee, wheezing sau vomă ( în cazul unui abces pulmonar care a pătruns
într-o bronhie).
3. Aspirat obstructiv : semnele și simptomele depind de mărimea aspiratului.
Pacienții pot avea atelectazie, wheezing, stridor și hipoxie.
 2.4 Diagnostic.

Pneumonia este de regulă diagnosticată pe baza unei combinații de semne fizice

și o radiografie toracică. Cu toate acestea, cauza principală poate fi dificil de
confirmat, deoarece nu există un test definitiv, capabil să diferențieze între originea
bacteriană și cea non-bacteriană.
La adulți, investigațiile nu sunt de regulă necesare în cazurile ușoare : există un
risc foarte scăzut de pneumonie atunci când toate semnele vitale și auscultația sunt
normale. În cazul persoanelor ce necesită internare, se recomandă oximetria
pulsului, radiografie toracică și teste sanguine, inclusiv hemoleucogramă, electroliții
serici, și posibil analize la ficat. Diagnosticul unei boli de tipul gripei poate fi stabilit
pe baza semnelor și simptomelor : cu toate acestea, o infecție gripală trebuie
confirmată prin analize. Astfel, tratamentul este adesea bazat pe prezența gripei în
comunitate sau pe un test rapid de gripă.
Examenul fizic
Examinarea fizică poate descoperi uneori presiunea sanguină scăzută, ritm
cardiac rapid sau saturație de oxigen scăzută. Ritmul respirator poate fi mai rapid
decât cel normal, iar acest lucru se poate manifesta cu o zi sau două înainte de alte
semne. Cutia toracică poate părea normală la examinare, însă poate prezenta o
expansiune scăzută pe partea afectată. Zgomotele respiratorii aspre provenite din
căile respiratorii mai largi, transimise prin plămânul inflamat, sunt clasificate drept
respirații bronsice și se aud la auscultația cu stetoscopul. Ralurile crepitante se pot
auzi în zona afectată în timpul inspirației. Percuția poate fi estompată pe plămânul
afectat, iar rezonanța vocală mai degrabă crescută decât scăzută deosebește
pneumonia de revărsatul pleural.
Imagisitică
Radiografia toracică este necesară numai în cazul celor cu posibile complicații,
celor care nu răspund la tratament, sau atunci când cauza este incertă. Dacă o
persoană este atât de bolnavă încât necesită spitalizarea, se recomandă o radiografie
toracică. Rezultatele nu indică întotdeauna severitatea bolii și nu fac deosebire între
infecțiile bacteriene și cele virale.
Diagnostic diferențial
Există câteva boli ce prezintă semne și simptome similare pneumoniei, ca de
exemplu: boala pulmonară obstructivă cronică, astm, edem pulmonar, bronsectazie,
cancer pulmonar și embolie pulmonară.

2.5 Tratament.
De regulă, antibioticele cu administrare orală, odihnă, analgezicele și aportul de
lichide sunt suficiente pentru tratarea bolii. Pe de altă parte, persoanele care suferă
de alte afecțiuni, persoanele în vârstă sau cele cu dificultăți de respirație pot necesita
un tratament mai complex. Dacă simptomele se agravează, pneumonia nu se
ameliorează în urma tratamentului ambulatoriu fiind necesară spitalizarea. Scorul
CURB-65 este util pentru a stabili dacă adulții necesită internare.
Pneumonia bacteriană
Antibioticele îmbunătățesc evoluția bolii la pacienții cu pneumonie bacteriană.
Alegerea antibioticului depinde, în prima instanță, de trăsăturile caracteristice ale
persoanei afectate, respectiv vârsta, starea de sănătate și locul de unde a fost
dobândită infecția. În Regatul Unit, tratamentul empiric cu amoxacilină este
recomandat ca tratament de elecție pentru pneumonia dobândită în comunitate, cu
doxiciclină sau claritromicină ca medicație alternativă. La copiii cu simptome
ușoare sau moderate, amoxacilina rămâne tratamentul de elecție. Utilizarea
fluorochinolonelor în cazurile de pneumonie fără complicații nu este recomandată,
din cauza faptului că pot apărea efecte secundare și se poate dezvolta rezistență la
medicamente, iar beneficiile clinice nu sunt semnificative.
 Tratamentul durează de regulă, între șapte și zece zile, dar tot mai multe dovezi
indică faptul că un tratament cu durata mai scurtă este la fel de eficient.
Medicamentele recomandate pentru pneumonia dobândită în spital include
cefaosporine de generația a III-a sau a IV-a, carbapeneme, fluorochinolone,
aminoglicozide și vancomicină. Aceste antibiotice sunt administrate adesea
intravenos și utilizate în combinație. În peste 90% din cazuri, starea pacienților
spitalizați se ameliorează cu antibioticele inițiale.
Pneumonia virală
Inhibitorii de neuraminidiază pot fi utilizați în tratamentul pneumoniei virale,
cauzate de virusuri gripale. Nu există antivirale specifice recomandate pentru alte
tipuri de pneumonii virale dobândite în comunitate. Există specialiști care
recomandă administrarea de antibiotice în cazurile de pneumonie virală, întrucât
apariția unei infecții este imposibil de eliminat. British Thoracic Society recomandă
ca antibioticele să nu fie administrate pacienților cu forme moderate ale bolii.
Utilizarea cotricosteroizilor este controversată.
Pneumonia de aspirație.
Pneumonia de aspirație este tratată, de regulă, cu antibiotice recomandate
exclusiv pentru pneumonia ab ingestis. Alegerea antibioticului va depinde de
anumiți factori, inclusiv organismul suspectat, dar și de mediul din care a fost
dobândită boală, respectiv din comunitatea sau mediul spitalicesc.
Cele mai comune opțiuni include:
-Clindamicina : o combinație între un antibiotic beta-lactam și metronidazol sau
o aminoglicozidă. Corticosteroizii sunt uneori utilizați în pneumonia de aspirație,
dar există puține dovezi care să susțină eficientă acestora.
 CAPITOLUL III

3.1 Îngrijirea pacientului cu pneumonie pneumococică

1. Definiție:
Pneumonia pneumococică este o pneumopatie acută provocată de pneumococ,
care afectează un lob și debutează acut cu o evoluție ciclică.

2.Circumstanțe de apariție:
-Apare frecvent la bărbați , în special iarna;
-Apare secundar unor infecții virotice, gripe, corize, laringite, etc.

3.Cauze favorizante: frig, umiditate, alcoolism, oboseala fizică sau psihică,

unele boli cronice ca insuficiența cardiacă, ciroza, diabetul zaharat.

4.Manifestări de dependență:
- debut brusc;
- frison ;
- febra în “platou”;
- polipnee;
- junghi toracic;
- tuse, la început uscată, apoi cu expectorație (galben-ruginie, vâscoasă);
- tahicardie;
- frecvent herpes labial.

5.Examinări paraclinice (investigații) :

- A.S.L.O (crescută în pneumonia streptococică);
 - radiografie toracică;
- examene de laborator: hemoleucogramă( leucocitoză cu neutrofilie), VSH
(crescut în pneumonia pneumococică), fibrinogen (hiperfibrinemie);
- examenul sputei: pneumococi, streptococi.

6. Problemele pacientului :
- alterarea respirației,
- clearance ineficient al căilor respiratorii, obstrucția căilor respiratorii ;
- potențial de deshidratare ;
- disconfort ;
- potențial de complicații.

7. Obiective de îngrijire :
Obiectivele vizează combaterea infecției, eliberarea căilor respiratorii,
ameliorarea respirației și prevenirea complicațiilor.

8. Intervenții autonome și delegate ale asistentului medical :

- asigurarea repausului la pat în poziție șezând, în perioadele febrile;
- aerisirea încăperii ;
- umidificarea aerului;
- administrare de oxigen;
- alimentație lichidă și semilichidă în perioadele febrile, cu aport caloric
corespunzător necesitaților, treptat se trece la alimentația normală ;
- hidratare corecta, asigurandu-se o cantitate suplimentara de lichide din cauza
pierderilor prin febra, polipnee, transpirație ;
- igiena tegumentelor si a mucoaselor, in special a cavitații bucale ;
- ajutarea pacientului sa adopte poziții care faciliteaza expectorația ;
 - încurajarea pacientului să efectueze mișcări active pentru menținerea
tonusului muscular;
- ajutarea pacientului în satisfacerea nevoilor fundamentale, menținerea
autonomiei și încurajarea lui să participe la îngrijiri prin creșterea graduală a
activității în funcție de tolerantă;
- măsurarea funcțiilor vitale ;
- recoltarea de produse biologice și patologice pentru examinări de laborator;
- administrarea tratamentului medicamentos prescris: tratament etiologic,
simptomatic, tratamentul complicațiilor;
- educație pentru sănătate ;
- semnele de recunoaștere a eventualelor complicații (febră după administrarea
antibioticelor, modificări ale sputei, intensificarea durerii toracice, scăderea
toleranței la efort);
- necesitatea consumului de lichide pentru fluidificarea secrețiilor;
- alternarea perioadelor de activitate cu perioade de repaus;
- efectuarea exercițiilor respiratorii;
- toaletă cavității bucale după expectorare.
 3.2 Rolul asistentului medical în supravegherea şi
îngrijirea pacienţilor cu pneumonie pneumococică

Asistentul medical este un cadru sanitar cu o pregătire pluridisciplinară, cu

responsabilități în păstrarea și restaurarea sănătății, prevenirea îmbolnăvirilor,
înlăturarea suferinței.
Internarea blonavului și asigurarea condițiilor de spitalizare:
Bolnavii contagioși trebuiesc spitalizați în saloane mici de 1-2 maximum 4
paturi. Paturile trebuie să fie comode, camerele bine luminate și aerisite.
Asistentul medical asigură toaleta zilnică a bolnavului și lenjerie de pat și de
corp curată și uscată.
Salonul:
- Va avea ferestrele îndreptate spre est pentru ca bolnavul să benificieze de
luminozitate intensă și permanentă ;
- Temperatura optimă a saloanelor să fie de 18-19 oC ;
- Salonul să fie aerisit ori de câte ori este necesar;
- În sezonul rece, se vor plasa pe calorifere vase cu apă caldă care vor emana
vapori umezi;
- Curățenia se va efectua zilnic (dimineața și după-masă).

Patul și accesoriile sale:

-Patul, de preferința deplasabil pe roțile, rabatabil, prevăzut cu rezemator mobil
fiind necesar asigurării confortabilității în poziție șezândă, pentru a favoriza
respirația ;
-Salteaua poate fi confecționată din cauciuc sau din material plastic și umplută
cu apa sau aer, pentru a preveni escarele la bolnavii imobilizați ;
-Pernă trebuie să fie moale și elastică ;
 -Pătură trebuie să fie confecționată din lâna moale ;
-Lenjeria trebuie să fie alta, din bumbac, cu câte mai puține cusături, conținând:
două fețe de pernă, un cerșaf de pat și un cerșaf plic ;
-Mușamaua din cauciuc sau material plastic va fi așeazată pe saltea pentru a o
proteja de dejecții ;
-O aleza din pânză fină, ce acoperă mușamaua.

Asigurarea igienei corporale și generale.

- În funcție de starea generală a blonavului, asistentul medical va efectuă toaletă
pacientului pe porțiuni, respectând intimitatea acestuia și măsurile de igiena ;
-Se insistă asupra toaletei bucale, după asiprarea prealabilă a secrețiilor,
clatindu-se apoi gură cu apa boricat, ungând apoi buzele crăpate cu glicerină
boraxată ;
-Dacă pacientul este independent, i se vor asigura condițiile necesare în vederea
efectuării unei băi generale sau a unui duș ;
-De asemenea se insistă asupra zonelor inghinale pudrându-se apoi cu tâlc
pentru a preveni escarele ;
-Unghiile și părul vor fi curățate regulat, având în vedere faptul că la acest nivel
stagnează un mare număr de agenți microbieni ;
-Îngrijirea mucoasei nazale în scopul menținerii permeabilității căilor
respiratorii superioare, prevenirea escarelor, infecțiilor nazale în cazul în care
pacientul prezintă sone pe această cale .
 3.3 Rolul asistentului medical în diagnosticare

Diagnosticul și tratamentul afecțiunilor respiratorii necesită o anamneză foarte

atentă, un examen fizic sistematic, un examen radiologic, examene complementare.
Rolul asistentului medical constă în pregătirea pacientului pentru executarea
investigațiilor paraclinice și chiar efectuarea unora dintre acestea precum și asistarea
medicului.
În cadrul vizitei medicale, asistentul medical are întrebuințările următore :
- De a explica pacientului în ce constă aceasta, a-l sprînjini, a-l liniști și a-i
explica cele ce se vor petrece ;
- De a dezbrăca pacientul conform etapei de investigare ;
- De a poziționa pacientul conform etapei de investigare ;
- De a prezenta medicului evoluția stării pacientului și intervențiile efectuate.

I. Anamneza : reprezintă un interogatoriu la care este supus pacientul în

vederea depistării cauzelor ce au dus la îmbolnavire, momentul apariţiei primelor
simptome şi tipul acestora , a atitudinii adoptate de pacient în aceste circumstanţe .
Caţiva parametri necesită o abordare inevitabilă, ei influenţând posibilitatea
stabilirii diagnosticului :

1.Vârsta :
- la copii apar mai frecvent infecţii acute ale căilor respiratorii superioare, ce
afectează mai rar plămânii ;
- la pubertate riscul maxim este al infecţiilor pleuro-pulmonare de etiologie
bacilară;
- adultul şi vârstnicul se confruntă cu boli cronice ce afectează mai des
parenchimul pulmonar .
 2. Sexul : poate determina particularităţi, ca de exemplu, bărbaţii fac frecvente
boli toraco-pulmonare cronice ;
3. Antecedentele heredo-colaterale care explică existenţa unei predispoziţii
ereditare ;
4. Antecedentele personale patologice : trebuie cunoscute , existând posibilitatea
sensibilizării locale, ca în cazul pneumoniei lobare, ceea ce favorizează repetarea
pneumoniei în acelaşi loc ;
5. Condiţiile de muncă : pot induce, favoriza sau agrava bolile pulmonare ;
6. Condiţiile de viaţă : privesc salubritatea locuinţei, numărul de persoane ce
locuiesc într-o încapere, cantitatea şi calitatea alimentelor, consumul de alcool,
tabagismul ;
7. Condiţiile psiho-sociale : vizează existenţa problemelor morale, familiale sau
profesionale .
Pentru realizarea planului de îngrijire, asistentul va purta o discuţie similară cu
pacientul, denumită “culegere de date” , insistând asupra sferei socio-familiale .
In timpul anamnezei asistentul va îndemna pacientul să vorbească deschis
medicului, îl va încuraja şi susţine .

II. Radiografia pulmonară :

Este o metodă statică de examinare şi reprezintă fixarea imaginii radiologice pe
filmul radiologic la un moment dat cu scopul de a studia morfologia şi
funcţionalitatea plămânilor .
Acest examen oferă certitudinea diagnosticului de pneumonie lobară datorită
imaginii radiologice specifice de opacitate cu topografie lobară sau segmentară,
uneori triunghiulară cu varful în hil .
Asistentul medical realizează pregatirea fizică şi psihică a pacientului în vederea
examenului ce va fi efectuat .
 1. Pregătirea psihică :
- asistentul medical anunţă pacientul, explicandu-i condiţiile de obscuritate în
care va fi efectuat examenul ;
- conduce pacientul în serviciul de radilologie ;
- instruieşte pacientul cu privire la caracterul inofensiv al tehnicii şi asupra
necesităţii efectuării ei .
2. Pregatirea fizică :
- se dezbracă complet regiunea toracică ;
- se aşază pacientul în poziţie ortostatică, cu mâinile pe şolduri şi coatele aduse
înainte fără a ridica umerii ;
- pacientul va sta în spatele ecranului cu pieptul apropiat de caseta ce poartă
filmul;
- când poziţia verticală este contraindicată, se aşază pacientul în poziţie şezândă
sau în decubit ;
- se explică pacientului necesitatea apneei în timpul radiografierii , după o
inspiraţie profundă ;
- după terminarea examenului, pacientul va fi ajutat să se îmbrace şi va fi condus
la salon, la pat ;
- se va nota în foaia de observaţie examenul efectuat şi data .

Plămânii, organe pline cu aer, contrastează cu opacitatea inimii şi a vaselor

cutiei toracice, oferind o orientare relativ uşoară medicului . Imaginea plămânilor
apărută pe filmul radiologic, va fi în funcţie de conţinutul lor în aer, sânge sau
lichid.
 III. Recoltarea sputei :
Sputa este un produs ce reprezinta totalitatea secreţiilor ce se expluzează din
căile respiratorii prin tuse. Se recolteaza pentru examinari macroscopice,
bacteriologice, parazitologice în vederea stabilirii diagnosticului.
Pentru recoltarea sputei se folosesc mai multe metode :

1. Recoltarea sputei în cutia Petri dupa expectoraţie spontană sau

provocată :
a. Pregătirea materialelor :
- cutie Petri , pahar conic ;
- scuipătoare specială (sterilizată) ;
- pahar cu apă ;
-şerveţele sau batiste de unică folosinţă .
b. Pregătirea psihică a pacientului :
- i se anunţă şi i se explică tehnica ;
- se instruieşte să nu înghită sputa şi să nu o împraştie ;
- să expectoreze numai în vasul dat ;
- sa nu introducă în vas şi salivă .
c. Execuţia tehnicii :
- i se oferă paharul de apă să-şi clătească gura şi faringele ;
- i se oferă vasul de colectare în funcţie de examenul cerut ;
- se solicită pacientului să expectoreze după un efort de tuse ;
- se colectează sputa matinală sau pe 24 de ore .
d. Pregătirea produselor de laborator :
- se acoperă recipientele ;
- se etichetează ;
- se trimit la laborator .
 e. Reorganizarea locului de muncă şi notarea în foaia de observaţie a
tehnicii efectuate .

2. Recoltarea sputei prin frotiu faringian :

a. Pregătirea materialelor :
- apă distilată ;
- port-tampon ;
- eprubetă ;
- abeslang ;
- serveţele sau batiste de unică folosinţă ;
- pahar cu apă .
b. Pregătirea psihică şi fizică a pacientului :
- i se explică tehnica şi necesitatea ei ;
- este instruit să nu înghită sputa ;
- pacientul este aşezat în poziţie şezândă , cu capul uşor aplecat spre spate .
c. Execuţia tehnicii :
- i se oferă paharul cu apă pacientului , pentru a-şi clăti gura ;
- se umezeşte tamponul cu apă distilată sterilă ;
- se apasă limba cu abeslangul ;
- se introduce tamponul în faringe cerând pacientului să tuşească ;
- sputa eliminată se prinde pe tamponul de vată , care se introduce imediat în
eprubeta sterilă .
d. Pregătirea produselor pentru laborator ;
e. Reorganizarea locului de muncă şi notarea în foaia de observaţie a tehnicii
efectuate .
 3. Recoltarea sputei prin spălătura gastrică :
- se introduce sonda Einhorn sau Faucher în stomac dimineaţa pe nemâncate ;
- lichidul recoltat se trimite imediat la laborator , deoarece germenii căutăţi pot fi
distruşi dacă stau mai mult timp în contact cu mediul acid al sucului gastric ;
- dacă recoltarea se face pentru însamânţare şi lichidul trebuie trimis la alt
laborator, sucul obţinut poate fi neutralizat cu bicarbonat de sodiu .

4. Recoltarea sputei prin spălătură bronşică :

- se utilizează la pacienţii ce nu expectorează în cazuri speciale ;
- se pun în recipientul cu aerosoli 5 ml de ser fiziologic sau 4 ml soluţie teofilină
3% cu 1 ml soluţie de stricnină 1 ‰ ;
- pacientul inhalează de câteva ori prin inspiraţii adânci , repetate urmate de
expiraţii scurte ;
- se face o pauză scurtă de 4-5 secunde şi se execută până la aerosolizarea
întregii cantităţi de lichid ;
- după aspiraţii , pacientul începe să tuşească , chiar dacă nu a tuşit niciodată ;
- spută expectorată se recoltează într-un vas steril , recoltarea repetându-se
zilnic, în următoarele 4 zile, în vase separate .

5. Recoltarea prin aspiraţie traheală cu cateter ;

6. Aspiraţie prin executarea unei puncţii traheale prin cartilajul
cricoidian şi cateterism.
Ultimele tipuri de recoltări se utilizează foarte rar şi doar în cazuri speciale :
bolnavi în stare gravă, comă profundă, tuse ineficientă .
Astfel, prin examenul bacteriologic al sputei va fi precizată etiologia infecţiei iar
examenul citologic va preciza modificările produse la nivelul parenchimului
pulmonar .
 IV. Recoltarea sangelui :
Puncția venoasă reprezintă pătrunderea cu ajutorul unui ac, atașat la seringă sau
holder, în lumenul unei vene, în scop explorator sau terapeutic.
Sistemul Vacutainer de recoltare a sângelui venos constituie și prezintă o tehnică
simplă, sigură, menținând însă precauțiile generale.
Recoltarea sângelui prin puncție venoasă pentru investigații de laborator se
practică dimineața pe nemâncate, în timpul frisoanelor sau la indicația medicului la
orice oră.
1. Pregătirea materialelor :
- ac special vacutainer ;
- tampoane de vată ;
- soluţie dezinfectantă ;
- eprubete vacutainer ;
- holder ;
- garou .
2. Loc de elecţie :
- plica cotului;
- antebraţ ;
- faţa dorsală a mâinilor ;
- vena maleolară internă ;
- vena jugulară ;
- venele epicraniene la sugari şi la copii .
3. Tehnica :
Înainte de efectuarea puncţiei, asistentul medical pregăteşte pacientul din punct
de vedere psihic şi îl aşează în decubit dorsal cu antebraţul în extensie şi supinaţie .
Asistentul se spală pe mâini cu apă şi săpun şi apoi montează acul la holder .
Execută o mişcare de răsucire, având loc astfel ruperea benzii de siguranţă a acului ,
apoi îndepărtează carcasa protectoare de culoare albă şi înşurubează capătul liber al
acului în holder .
Se aplică garoul deasupra plicii cotului, menţinând braţul pacientului înclinat în
jos cu pumnul strâns . Se allege vena şi se dezinfectează vena cu policele de la mâna
stângă , iar cu acul fixat la holder , într-un unghi de 45 ̊ se puncţionează , micşorând
unghiul şi înaintând 1-1,5 în lumenul venei .
Se introduce tubul Vacutainer în holder, apucând aripioarele laterale ale
holderului cu indexul şi mediusul, iar cu policele împingem tubul . Presiunea de
împingere se efectuează numai asupra holderului, nu şi asupra acului aflat în venă .
Când sângele nu mai curge în tub, acesta va fi scos din holder printr-o uşoară
împingere a policelui asupra aripioarelor .
După ce s-au recoltat analizele, se scoate acul şi se comprimă locul puncţiei 3-5
minute cu un tampon steril în soluţie antiseptică .
4. Accidente :
- producerea de hematoame sau sufuziuni sanguine prin perforarea venei şi
infiltrarea sangelui în ţesutul perivenos ;
- stare de lipotimie ;
- colaps .

V. Hemocultura :
Reprezinta introducerea sangelui pe un mediu de cultura pentru examen
bacteriologic in scopul depistarii unei bacteremii sau septicemii.
1. Pregătirea materialelor :
- mască de tifon ;
- mănuşi sterile ;
- flacoane de hemocultură cu mediu sub vacuum ;
- holder ;
- ace pentru puncţie venoasă ;
 - alcool iodat, alcool 70 % ;
- tampoane şi comprese sterile ;
- tava medicală, săpun, prosop
2. Pregătirea psihică a pacientului se face explicând tehnica şi necesitatea ei.
3. Pregătirea fizică :
- locul puncţiei se dezinfectează pe o arie mare , cu un tampon cu alccol 70 % şi
se aplică prin frecare tinctură de iod lăsând să acţioneze dezinfectantul cel puţin 2
minute ;
- aria dezinfectată nu se recontaminează ;
4. Executia tehnici :
- asistentul medical îşi spală mâinile cu grijă şi îmbracă mănuşi sterile .
- şterge capacele flacoanelor de recoltare cu alcool iodat ;
- se înşurubează acul pentru puncţie în holder ;
- se aplică garoul deasupra plicii cotului, menţinând braţul pacientului îndreptat
în jos cu pumnul strâns ;
- se alege vena şi se dezinfectează ;
- se fixează vena cu policele de la mâna stângă şi se puncţionează ;
- se introduce flaconul pentru hemocultură în hoder ; când sângele nu mai curge
în flacon , se scoate din holder şi se răstoarnă flacoanele de hemocultură pentru a
asigura omogenizarea fără a produce spumă ;
- se scoate acul, se dezinfectează locul puncţiei şi se aplică un pansament
compresiv ;
- se aşează pacientul în poziţie comodă ;
5. Pregătirea produsului pentru laborator :
- se notează pe flacon : numele pacientului, data şi ora recoltării, curba termică,
medicaţia antibiotică ;
- se trimit imediat la laborator şi se pun la termostat, la o temperatura de 37oC ;
- se notează în foaia de observaţie dată şi numele persoanei ce a recoltat.
 3.4 Rolul asistentului medical în administrarea
tratamentului.

Medicamentele sunt substanțe extrase sau sintetizate din produse de origine

minerală, vegetală sau animală cu scopul de :
- Profilaxia îmbonavirii ;
- Ameliorarea bolilor ;
- Vindecarea bolilor.
În funcție de doza administrată, același produs poate acționa ca aliment,
medicament sau toxic. Astfel se pot diferenția :
-Doza terapeutică - doza administrată în scop terapeutic fără efect toxic ;
-Doza maximă – doza administrată în cantiatea cea mai mare fără acțiune toxică
asupra organismului;
-Doza toxică – doza administrată care provoacă fenomene toxice grace pentru
organism ;
-Doza letală – doza care duce la decesul pacientului ;
Medicamentele sunt prescrise de medic și notate în foaia de observație a
pacientului internat sau pe rețete, în cazul pacientului ambulator.
Asistentul medical trebuie să cunoască și să controleze :
-Medicamentul prescris de medic să fie adminitrat pacientului respectiv ;
-Doza corectă de administrare ;
-Timpii de execuție ;
-Acțiunea farmacologică a medicamentelor;
-Frecventă de administrare și intervalul de dozare ;
-Efectul ce trebuie obținut ;
-Contraindicațiile și efectele secundare ;
 -Interacțiunea între medicamente ;
Înainte de administrare, asistentul medical verifică și identifică
următoarele :
-Calitatea medicamentelor ;
-Integritatea medicamenteleor ;
-Sedimentarea, precipitarea sau existența flocoanelor în soluții ;
- lichefierea medicamentelor solide ;
- opalescenţa soluţiilor .
La administrarea medicamentelor trebuie respectat :
- calea de administrare prescrisă de medic ;
- dozajul prescris, orarul de administrare şi somnul pacientului ;
- incompatibilitatea de medicamente ;
- administrarea rapidă a medicamentelor deschise ;
- oridinea de administrare a medicamentelor ( tablete, soluţii , picături, injecţii,
supozitoare, ovule vaginale ) ;
Asistentul medical efectuează administrarea medicamentelor în condiţii de
igienă, asepsie, dezinfecţie, sterilizare şi menţinere a măsurilor de supraveghere şi
control a infecţiilor nozocomiale sau intraspitaliceşti .
Medicamentele se pot administra pe mai multe căi :
- calea orală ;
- calea respiratorie ;
-calea percutanată ;
-calea parenterală .
În pneumonia pneumococică se folosesc prioritar următoarele căi de
administrare :
I. Calea respiratorie ;
II. Calea orală ;
III. Calea parenterală .
 I. Administrarea medicamentelor pe cale respiratorie :
Pe cale respiratorie se administrează medicamente având în vedere suprafaţa
mare a alveolelor pulmonare şi vascularizarea lor bogată .
Se administrează :
- gaze sau substanţe gazeificate ;
- lichide fine pulverizate sau sub formă de vapori ;
Scopul administrării pe cale respiratorie este :
- dezinfecţia ,decongestionarea mucoasei căilor respiratorii ;
- îmbogăţirea aerului inspirit în oxygen, pentru combaterea hipoxiei ;
- fluidificarea sputei, expectoraţie .
În cazul pneumoniei pneumococice se administrează oxigen opţional, în cazurile
foarte grave, pentru combaterea hipoxiei determinată de scăderea oxigenului
alveolar .

II. Administrarea medicamentelor pe cale bucal-orală :

Definiţie : Introducerea medicamentelor pe cale orală, constituie calea naturală
de administrare a acestora cu resorbţie la nivelul mucoasei bucale şi a mucoasei
digestive .
Prezentare farmaceutică :
-forma lichidă : ceaiuri, siropuri, infuzii, decocturi, emulsii, uleiuri, tincturi,
soluţii .
- forma solidă : tablete, granule, drajeuri, comprimate, capsule, prafuri .
Mod de administrare :
Medicamentele lichide se administrează :
- cu pahare gradate pentru a măsura doza unică ;
- cu pipeta sau cu flacon picurator pentru tincture ,extracte ;
- cu lingura sau linguriţa pentru soluţii , mixturi , decocturi , uleiuri ;
- cu pahar pentru siropuri, ceaiuri ;
 Medicamentele solide se administrează :
- prafurile se administrează pe limba pacientului, fiind înghiţite cu ceai, apă
lapte ;
- medicamentele sub formă de granule se administrează cu linguriţa ;
- tabletele, capsulele, comprimatele, drajeurile, se administrează ca atare ;
- medicamentele care se resorb în cavitatea bucală sunt aşezate sublingual pentru
resorbţie integrală .
Medicamentele sunt administrate personal de asistentul medical sau luate de
pacient în prezenţa acestuia respectând ordinea succesivă de administrare .
Pacientul este prevenit pentru efectele secundare sau reacţii adverse al anumitor
medicamente .
Nu se folosesc aceleaşi instrumente pentru mai mulţi pacienţi în administrarea
medicamentelor ( pahare, linguri,linguriţe ) .

III.Administrarea medicamentelor pe cale parenterală :

Faţă de celelate căi de administrare, calea parenterală oferă anumite avantaje :
- absorbţia este uşoară iar efectul se instalează rapid ;
- dozajul este precis ;
-medicamentele sensibile la acţiunea sucurilor digestive, ca hormonii,
vaccinurile, serurile terapeutice nu sunt alterate sau modificate în stomac sau
intestine ;
Prin calea parenterală se înţelege de obicei ocolirea tubului digestive şi
administrarea medicamentelor prin injecţii .
 3.5 Rolul asistentului medical în profilaxie.

Profilaxia bolii cuprinde ansamblul măsurilor ce urmăresc prevenirea bolilor,

agravărilor, cronicizărilor şi evitarea complicaţiilor .
In cazul pneumoniei pneumococice, rolul cel mai important în profilaxie îl
constituie :
I. Educaţia sanitară a populaţiei, în special la persoanele expuse riscului
îmbolnăvirilor: bătrâni, copii imunodeprimaţi, bolnavii cronici . Asistentul are
obigaţia ca în cursul vizitelor medicale la domiciliu sau a prezentării pacientului la
dispensar, să-l sfatuiască despre necesitatea conservării stării de sănătate :
- Să lamurească bolnavul asupra efectului dăunător al fumatului ;
- Să evite aglomeraţia în anotimpurile reci ;
- Să trateze cu seriozitate infecţiile căilor aeriene superioare ;
- Să aibă o alimentaţie echilibrată, bogată în vitamine, cu un aport crescut de
vitamina C;
II. Creşterea imunităţii organismului prin administrarea de imunoglobuline
umane specifice (standard) .
O alta măsură profilactică este vaccinarea profilactică folosind vaccinul
Pneumo-23 . Se administrează în special vârstnicilor, pacienţilor cu boli cronice
(boli cardio-vasculare, pulmonare, ciroză), pacienţilor imunodeprimaţi, persoanelor
instituţionalizate . Imunitatea se instalează în 10-15 zile după vaccinare şi durează
aproximativ 5 ani .
Asistentul medical trebuie să cunoască indicaţiile şi contraindicaţiile
administrării vaccinului şi îl va inocula conform prescripţiilor medicale .
 CAPITOLUL IV

4.1 Cazul I.

Spitalul Municipal „Anton Cincu” Tecuci.

Secția interne.

Dosar de îngrijire :
Date personale:
Nume: B.V
Sex: Masculin
Vârsta: 72 de ani, 08 August 1947
Domiciliul: Tecuci .
Mediul: Urban
Data internării: 22.03.2018
Diagnostic de trimitere: Pneuminie acută stângă BPOC silicoză, gr.II
Diagnostic de internare: Pneumonie acută stângă BPOC, HTA moderată
Data externării: 31.03.2018
Diagnostic principal la externare: Pneumonie stângă, bronșită cronică
obstructivă
Boli concomitente: HTA moderată
Diagnostic secundar la externare: Pneumonie stângă BPOC silicoză Gr.II
Stare la externare: ameliorat
Motivele internării: febră, junghi toracic stâng, tuse frecventă, astenie
 RX:

Anamneză:
La internare bolnavul acuză; junghi toracic stâng și febră .
- Antecedente heredo-colaterale: fără importanță
- Antecedente personale: silicoză Gr.II. BPOC,
- Condiții de viață și de muncă bune
- Comportarea față de mediu : bună
Istoricul bolii :
Bolnavul se prezintă la secția Urgențe pentru junghi toracic stâng, tuse
frecventă cu expectorație mucopurulentă, delir, astenie moderată. În antecedente
bolnavul prezintă BPOC, Silicoză gr. II.
Simptomatologia a debutat în urmă cu 7 zile făcând tratament ambulator cu
amoxiclav, miofilin, codeină, dar simptomatologia nu cedează. Se internează pentru
tratament de specialitate.

Examenul obiectiv:
TA=180/100 mmHg ;
 P= 73 pulsații/minut ;
R= 17 r/minut ;
TºC= 37,7ºC .
Aspecte sociale :
Mod de viață: de familie ;
Mediu: urban ;
Probleme sociale: nu are .

Examen clinic general

Starea generală: influențată ;
Starea de nutriție: corespunzătoare ;
Starea de conștiență: prezentă ;
Facies: normal ;
Tegumente și mucoase: normal colorate ;
Fanere: normale ;
Țesut conjunctiv- adipos: slab reprezentat ;
Sistem ganglionar: nu se palpează ;
Sistem muscular: normoton, normokinetic ;
Sistem osteoarticular: intergu, mobil ;
Aparat respirator: torace normal conformat, sonoritate pulmonară, MV cu
expirație prelungită ;
Raluri ronflante rare diseminate, raluri subcrepitante la baza plămânului stâng ;
Aparat cardiovascular : TA= 180/100 mmHg, AV= 80/ min, zgomote cardiace
ritmice, pulsuri periferice prezente ;
Aparat digestiv: abdomen liber fără sensibilitate la palpare profundă; tranzit
intestinal prezent ;
Ficat, căi biliare, splină : ficat la 2 cm sub rebord, splina nu se palpează ;
 Aparat uro-genital : loje renale libere, Giordano negativ bilateral, micțiouni
fiziologice ;
SNC, endocrin, organul de simț : orientat temporo- spațial, ROT prezent
bilateral.

Obiective de îngrijire :
- Urmărirea TA, temperaturii, respirației și a pulsului respectarea regimului
hipsodat ;
- Alimentarea și hidratarea corespunzător ;
- Evitarea eforturilor prelungite, a frigului, umezelii și a mediului poluat ;
- și renunțarea la unele vicii cum este fumatul ;
- se efectuează tratamentul medicamentos pentru afecțiunea pulmonară și
cardiacă .
EVALUARE EXAMEN DE TRATAMENT
LABORATOR
22.03.2018 22.03.2018 22.03.2018
- la internare bolnavul - uree=28,8 - Miofilin 2x1/2 f
prezintă: - glicemia= 80 mg% -Ampicilină 1g/12 h
- TºC= 37,5ºC EKG - Enap 5 mg 2x1
- TA= 160/90 mmHg Radiografia pulmonară : - Vit C 200 3x 1
- raluri bronșice, - pneumonie stângă -Paracetamol 3x1
subcrepitante bazal stâng pe fond de bronșită
- cord ritmic acută
- AV= 80/ min - hemoleucograma
 23.03.2018 23.03.2018 23.03.2018
- afebril - VSH=18-50 mm - Miofilin 2x5
- TA= 180/100 mmHg - probe hepatice - Paracetamol 1-1-1
-tuse purulentă, junghi -colesterol - Ampicilină 1g/8 h
toracic stâng, raluri -TG - Gentamicină 80 mg 1
crepitante bazal stâng . -examen urină- rară floră fl/24 h
microbiană . - Enap 5mg 1-0-1
- Diazepam 1 tb seara.

24.03.2018 24,25.03.2018 23, 24,25.03.2018

- TA= 180/105 mmHg - EKG -Miofilin 2x5 ml=6
- se crește doza de - glicemia 80 mg% -Paracetamol 3x1=9
hipotensor - Tusin forte tb 0-0-1=3
- pulmonar - ameliorat -Ampicilină 1g/8h=9
raluri crepitante mai rare -Gentamicină 80 mg tb 12
bazal stâng . h=6
- Enap5 mg 1-0-1
-Diazepam 1 tb seara .
25.03.2018 24,25.03.2018
- afebril - Miofilin 2x5 ml
-TA=125/80 - Paracetamol 1-0-1
- cord ritmic - Ampicilină 1 g/8h=6
- stare generală bună, -Gentamicină 80 mg 1 fl 24
continuă tratamentul . h
-Enap 5 mg 1-0-1=4
- Diazepam 1 tb seara=2
26.03.2011 26,27,28,29,30.03.2011
- bolnavul nu mai prezintă - Miofilin 3xl tb=3
tuse, dispnee sau dureri - Gentamicină 80 l fl/24
toracice . h=2
- Enap 5 mg 1-0-1=2
- Diazepam 1 tb seara .

31.03.2018
Externare: bolnavul se externează, starea lui generală fiind ameliorată.
Regimul alimentar va fi hiposodat.

Concluzii generale :
1.Nevoia de a respira și a avea o bună circulație :
- frecvența mișcărilor respiratorii este de 19 r/ min.
2.Nevoia de a bea și a mânca :
- regimul hipsodat, bolnavul se alimentează singur ;
3. Nevoia de a elimina :
- bolnavul după tratamentul cu expectorante nu mai prezintă tuse productivă
mucopurulentă .
 - frecvența micțiunilor și a scaunelor este fiziologică ;
4.Nevoia de a se mișca și de a avea o bună postură :
- mersul este integru, face plimbări scurte ;
5. Nevoia de a dormi și a se odihni :
- se odihnește normal 7-8 ore/zi ;
6. Nevoia de a se îmbrăca și a se dezbrăca :
-bolnavul se îmbracă și se dezbracă singur ;
7. Nevoia de a menține temperatura corpului în limite normale :
- temperatura este normală de 36,5ºC ;
8.Nevoia de a fi curat,îngrijit, de a proteja tegumentele și mucoasele :
- bolnavul își efectuează singur toaleta pielii și a mucoaselor ;
9. Nevoia de a evita pericolele :
- bolnavul este mult mai liniștit ;
10. Nevoia de a comunica :
- bolnavul comunică cu prietenii ;
11.Nevoia de a acționa conform propriilor convingeri și valori, de a practica
religia :
- își practică religia ortodoxă ;
12. Nevoia de a fi preocupat în vederea realizării :
- este mult mai încrezător în forțele proprii ;
13. Nevoia de a se recrea :
- citește reviste și ziare ;
14. Nevoia de a învăța cum sa-ți păstrezi sănătatea :
-bolnavul este interesat de boala de care suferă ;
 PLANUL DE INGRIJIRE

1.PROBLEME 2.OBIECTIVE 3. INTERVENȚIILE ASISTENTULUI

MEDICAL

-tuse -pacientul să
prezinte căile - învață pacientul sa întrerupă consumul de
respiratorii tutun
permeabile și o - să aibă alimentație bogată în fructe,
bună respirație zarzavaturi
- să reducă grăsimile și clorura de sodiu din
alimente
- să administreze medicația prescrisă:
tonicardiace, hipotensoare, antiangmoase
hipertensiune pacientul să -- învață pacientul sa întrerupă consumul
prezinte de tutun
circulație - să aibă alimentație bogată în fructe,
adecvată zarzavaturi
- să reducă grăsimile și clorura de sodiu din
alimente
- să administreze medicația prescrisă:
tonicardiace, hipotensoare, antiangmoase

Recomandări la externare :

Bolnav de 72 de ani cu HTA, bronșită cronică în antecedente se internează

pentru junghi toracic stâng, febră frisoane, tuse productivă, T.A.= 169/90 mmHg,
cord ritmic, raluri bronșice și subcrepitante bazal stâng. Clinic și paraclinic rezultă
diagnosticul următor:
- Pneumonie acută stângă ;
- BPOC ;
- Silicoză gr II ;
- HTA .

Se instituie tratament cu:

- Antibiotice ;
- Expectorante antitusive ;
- Hipotensoare ;

Evoluția este favorabilă, bolnavul este afebril.

Se recomandă:
- regimul hipsodat ;
- evitarea stresului, frigului ;
- tratament medicamentos cu :

EUCIPRIN 250 mg 1-0-1 ( timp de 5 zile) ;

ACC 200 3xl tb/zi ;
ENAP 5mg 1-0-1 ;
FUROSEMID 1 tb la 3- 4 zile ;
POLIVITAMINE 3x1 drajeu/zi .
 4.2 Cazul 2

Spitalul Municipal „Anton Cincu” Tecuci .

Secția interne .

Dosar de îngrijire :
Date personale
Nume: D. I .
Sex: Masculin
Vârsta : 56 de ani, 12 iulie 1963
Domiciliul : Matca
Mediul: rural
Data internării : 21.02.2019
Diagnostic de trimitere : Pneumonie interstițială .
Diagnostic de internare : Pneumonie interstițială, traheo-bronșică spastică .
Data externării : 01.03.2019
Diagnostic principal la externare : Pneumonie interstițială .
Diagnostic secundar la externare : Traheo-bronsită spastică, pacientul fiind
supraponderal.
Stare la externare : vindecat
Motivele internării : febră, junghi toracic stâng, tuse seacă, frisoane.
 RX :

Anamneză :
- Antecedente heredo-colaterale : fără importanță pentru boala actuală ;
- Antecedente personale : APP, coxatroză, lombo șciatică dreaptă ;
- Condiții de viață și de muncă bune, lovuința corespunzătoare, neagă consum
de toxice(tutun,alcool,droguri) ;
- Comportarea față de mediu : cooperează .
Istoricul bolii : simptomatologia actuală a debutat de aproximativ 10 zile prin
tuse seacă chinuitoare. De aproximativ 5 zile se adaugă frisoane, hiperhidroză,
junghi toracic. Radiografia pulmonară relevă hipertransparența câmpului pulmonar
superior stâng.
Ambulator se instituie tratament antibiotic cu ampicilină+gentamicină sub care
persistă tusea și febră. Se internează pentru investigații suplimentare și tratament de
specialitate.
Observație inițială :
T.A.=140/80 mmHg
P=70 pulsații/minut
R=17 r/minut
 T°C=37,7°C

Aspecte sociale :
Mod de viață : de familie ;
Mediu : urban ;
Probleme sociale : nu are .

Examen clinic general :

Starea generală: bună
Strarea de nutriție: corespunzătoare
Strarea de conștiență: prezentă
Facies: normal
Tegumente și mucoase: normal colorate
Fanere: normale
Țesut conjunctiv- adipos: bine reprezentat
Sistem ganglionar: nu se palpează
Sistem muscular: normoton, normokinetic.
Sistem osteoarticular: intergu, mobil
Aparat respirator: torace normal conformat, sonoritate pulmonară, MV cu un
focar de raluri subcrepitante medio pulmonar drept .
Aparat cardiovascular: șoc apexian sp V intercostal stâng,TA= 140/80 mmHg,
AV= 70/ min, zgomote cardiace ritmice bine bătute, pulsuri periferice prezente.
Aparat digestiv: abdomen liber fără sensibilitate la palpare profundă; tranzit
intestinal prezent.
Ficat, căi biliare, splină: splina nu se palpează, ficat la rebord .
Aparat uro-genital: loje renale Hbere, Giordano negativ bilateral, micțiuni
fiziologice.
SNC, endocrin, organe de simț: oriemtat temporo-spațial, ROT prezent bilateral.
 Obiective de îngrijire :

-urmărirea temperaturii,respirației,pulsului și a tensiunii arteriale ;

- alimentarea și hidratarea conform regimului hipolipidic ;

- repaus la pat pe timpul bolii ;

- evitarea frigului, umezelii și a băuturilor prea reci sau prea calde .

EVALUARE EXAMEN DE TRATAMENT

LABORATOR
21.02.2019 21.02.2019 21,22.02.2019
- bolnavul se internează pentru - EKG -Ciproflixacin 100 mg/2h
tuse seacă,febră, frisoane ; -VSH cu microperfuzie=4
- TA= 140/80 mmHg Radiografia - Gentamicină 80 mg 1
-pulmon: mic focar de raluri pulmonară fl=12 h
subcrepitante Hili măriți vascular cu - Paracetamol 1-0-1
- se întocmește F.Q. și se hipertransparența - HHC 2xl
instituie terapia câmpului pulmonar - Diazepam 1 tb seara= 2
stâng superior; - Piafen 1 tb. 12 h
-cord orizontalizat cu
arcul inferior stâng
alungit .
23.02.2019 23.02.2019
- afebril,ameliorat - VSH
- probele biochimice relevă un - fibrinogen
focar drept inflamator și -hemoleucograma
dislipidemie -glicemie, azot
- bolnavul continuă -pobre hepatice
tratamentul -HDL-C

24.02.2019 24.03.2019
- TA= 180/105 mmHg - VSH
- se crește doza de hipotensor - EKG
- pulmonar - ameliorat raluri - glicemie
crepitante mai rare bazal stâng

25.26.02.2019 25.26.02.2019 25,26.02.2019

- afebril - glicemie 94mg% -Ciprofloxacină 100 mg 2x1
-TA=125/80 - fibrinogen f/zi=4=/24 h
- cord ritmic - VSH=62-107 mm - Gentamicină 80 mg 1 fl/24=h
- stare generală bună,continuă -examen bacteriologic - Paracetamol 1-0-1=4
tratamentul Nu sa dezvoltat flora -Debridat 3x1 tb/zi=6
microbiană -Algocalmin 1 fl, la nevoie
- creatinină -NO-SPA 1 fl, la nevoie
- probe hepatice - Diazepam 1 tb seara= 2
27.02.2019 28.02.2019 27,28.02.2019
- T.A.=120/80 mmHg Ex.Pneumologic - Ciprofloxacină 100 mg 1 fl
-afebril -pneumonie - Paracetamol 1-0-1
-fără acuze subiective interstițială - Debridat 3x1=6
-continnuă tratamentul -traheonronșită -Algocalmin 1 f la nevoie
-P=60 p/min. T°=36,2°C spasmică NO-SPA 1 fl la nevoie

01.03.2019
Externare: bolnavul se externează, fiind vindecat.
Regimul alimentar:
- regimul alimentar este hipolipidic.

Concluzii generale :
1. Nevoia de a respira și a avea o bună circulație :
- frecvența mișcărilor respiratorii este de 18 r/ min.
- Bolnavul nu mai prezintă tuse ;
2. Nevoia de a bea și a mânca :
- bolnavul urmează în continuare regimul hipolipidic ;
3. Nevoia de a elimina
- bolnavul nu mai prezintă transpirații ;
4.Nevoia de a se mișca și a avea o bună postură :
- bolnavul face plimbări scurte ;
5. Nevoia de a dormi și a se odihni :
- somnul este normal ;
6.Nevoia de a se îmbrăca și a se dezbrăca :
- bolnavul se îmbracă și se dezbracă singur ;
7.Nevoia de a menține temperatura corpului în limite normale :
- temperatura este normală 36,5ºC ;
8. Nevoia de a fi curat , îngrijit,de a proteja tegumentele și mucoasele :
 - bolnavul î-și efectuează singur toaleta ;
9. Nevoia de a evita pericolele :
- bolnavul este liniștit, calm ;
10. Nevoia de a comunica :
- bolnavul comunică cu personalul și cu colegii de salon ;
11. Nevoia de a acționa conform propriilor convingeri și valori, și a
practica religia :
- își practică religia ;
12. Nevoia de a fi preocupat în vederea realizării :
- bolnavul este ambițios ;
13. Nevoia de a se recreea :
- citește reviste și ziare ;
14. Nevoia de a învăța cum sa-ți păstrezi sănătatea :
- bolnavul este interesat de boala sa .

PLANUL DE INGRIJIRE

A.1.PROBLEME 2. OBIECTIVE 3. INTERVENȚILE

ASISTENTEI
MEDICALE

- tuse -pacientul să prezinte - învață pacientul sa

căi respiratorii libere și tusească să expectoreze
permeabile și să colecteze sputa
- supraponderabilitate - pacientul să aibă - alcătuiește un regim
greutate corporală în alimentar hipocaloric
funcție de înălțime, - urmărește periodic
vârstă și sex greutatea corporală
-urmărește bolnavul să
consume numai
alimente cuprinse în
regim și să efectueze
exerciții fizice.

-Recomandări la externare :
01.03.2019

Bolnavul de 56 de ani fără antecedente patologice deosebite, se internează

pentru tuse seacă, dureri toracice, febră, TA fără cord aritmic.
Clinic și paraclinic se stabilesc următoarele diagnostice de :
- Pneumonie interstițială ;
- Traheobronșită spastică ;
- Suprapomderabilitate ;

Recomandări la evaluare :
- se externeă vindecat cu următoarele recomandări ;
- evitarea frigului ;
- regim alimentar adaptat toleranței digestive hipolipidic.
 Tratament medicamentos cu :
- AMPICILINĂ 3X1/zi 6h ;
- EUCIPRIN 250 mg 1-0-1 5 zile ;
- DEBRIDAT 3X1 tb. între mese ;
- NO-SPA 1 f. la nevoie ;
- NITROMINT 5 mg 1 cp zi

4.3 Cazul 3

Spitalul Municipal „Anton Cincu” Tecuci .

Secția interne .

Dosar de îngrijire
Date personale :
Nume : M. M
Sexul : Feminin
Vârsta : 75 de ani 18.10.1944
Domiciliu : Tecuci
Mediul: rural
Data internării :07.01.2019
Diagnostic de trimitere : FiA cu alură rapidă CIC. ICC NYHA III/IV
Diagnostic de internare : pneumonie dreaptă
Data externării :17.01.2019
Diagnostic la externare: FiA cu alură rapidă CIC. ICC NYHA III
Diagnostic secundar la externare : pneumonie dreaptă, varice ale membrelor
inferioare, insuficiență venoasă cronică.
Starea la externare : ameliorat.
 Motivele internării : dureri precordiale, palpitații, dispnee cu ortopnee, dureri
toracice în dreapta, tuse productivă.

RX :

Anamneză :
- Antecedente heredo-colaterale : fără importanță pentru boala actuală ;
- Antecedente personale :CIC, FIA, ICC ;
- Condiți de viață și de muncă: bune ;
- Comportarea față de mediu: bună .
Istoricul bolii :
Bolnava în vârstră de 67 de ani cu CIC, FIA în antecedente se internează pentru
dispnee respiratorie la eforturi mici, dispnee nocturnă cu ortopnee, palpitații și jenă
retrosternală de efort. Se internează pentru investigații și tratament de specialitate .

Observație inițială :
T.A.=140/90 mmHg
P=75 pulsații/minut
R=15 r/minut
TºC= 37,7ºC
 Aspecte sociale :
Mod de viață : de familie
Mediu : rural
Probleme sociale : nu are

Examen clinic general :

Stare generală : bună
Stare de nutriție : corespunzătoare
Stare de conștiență : prezentă
Facies : normal
Tegumente și mucoase ușor palide
Fanere : normale
Țesut conjunctiv-adipos: normal reprezentat
Sistem ganglionar : nu se palpează
Sistem muscular: nonnoton, normokinetic
Sistem osteoarticular : integru, mobil
Aparat respirator: torace normal conformat, zgomote respiratori prezente, raluri
bazale de stază și subcrepitante bazal dreapta .
Aparat cardiovascular AMC în limite normale. SA în spațiul V intercostal pe
linie medială .
T.A 140/90 mmHg, zgomote cardiace aritmice bine bătute fără sufluri
supraadăugate, pulsurile periferice prezente, varice ale membrelor inferioare.
Aparat digestiv: abdomen suplu, elastic,participă la mimșcările respiratorii,
tranzitul intestinal prezent.
Ficat,căi biliare, splină: splina nu se palpează, ficat la aproximativ 2 cm
subrebordul costal.
Aparat uro-genital: loje renale libere, Giordano negativ bilateral, micțiuni
fizioligice.
 SNC, endocrin, organe de simț: orientat temporo-spațial,ROT prezent bilateral.

Obiective de îngrijire :
- urmărirea TA, temperatirii, respirației și a pulsului.
- Alimentarea și hidratarea conform regimului hipsodat și evitarea eforturilor
prelungite se efectuează tratament medicamentos pentru afecțiunea pulmonară și
cardiacă .
- Explicarea bolnavei ca boala este o deficiență care poate trece neobservată
dacă se respectă normele impuse și insușite.
- Vegherea și educarea bolnavei la o riguroasă igienă bucală,a picioarelor și
gambelor .
- Convingerea bolnavei să evite frigul umezeala și emoțiile.

EVALUARE EXAMEN DE TRATAMENT

LABORATOR
07.11.2019 7.01.2019 7.01.2019
- dispnee la eforturi - ionograma - Digoxin 2 fl x 1
mici, dispnee nocturnă - glicerină 124 mg - Rytmonorm 150 mg
cu ortopnee; - hemoleucograma - Furosemid 1 f zi
- palpitații, astenie tuse - uree – 56,3 - Spironolactona 50 mg
productivă; - creatinită – 0,65 - Nitromint R
TA-140/90 mmHg - Na- 142 - Aspenter 75 mg
Cord aritmic - K+ - 4,2 - ACC200 3x1tb
-hepatomegalie
- edeme ale membrelor
inferioare la nivelul
gambei stângi
- T=37,7ºC
8,9.01.2019 8.01.2019 8,9.01.2019
- T= 36,2ºC VSH 13/40 -Digoxin 4f 2x1
- TA= 130/90 mmHg - probe hepatice -Rytmonorm 150 mg
- dispnee nocturnă cu - TG.HDL - Fureosemid 1 f/ zi
ortopnee - Examen urină - Spironolactona 50 mg
- bolnava continuă - Tymol -Nitromint R
tratamentul - Aspenter f5
- Ampicilină 1g/12h
NTG 1tb la nevoie
10.01.2019 10,11,12.01.2019
- TA- 130/80 mmHg - Digoxin 2x1
Cord în FIA medie - Miofilin 2x5 m 1 f/4
- edeme cu - Furosemid
tulburări atrofice - Spironolactona
tegumentare a - Nitromint R
gambei stângi pe - Aspenter
fobd de -Ampicilină 1g/12h
insuficiență - NTG la nevoie
venoasă cronică. - Metroclopramid 2X 1
- Zgomote tb/ la nevoie
precordiale
dimiinuate
13.01.2019 13.01.2019 13,14.01.2019
-afebrilă - ionograma Na- 141 - Digoxin
-TA- 120/80 mmHg K±4,3 - Miofilin
- FIA medie - Euciprin
- dispnee 14.01.2019 - Furosemid 1 f 7/zi
- edeme gambiere Radiografie -Spironolactona 50 mg
cardiopulmonară - Nitromint R
- cord cu V. Stâng - Aspenter 75 mg
mărit; hili măriți - Metoclopramid
vascular. Condensare - Venoton 3x1 tb 6
pneumonică perihilară - ung. Heparinat
dreaptă; scizură
orizontală dreaptă
15.01.2019 15.01.2019 15,16.01.2019
- afebrilă - glicemie 75 mg% - Digoxin 1 tb la nevoie
- FIA medie - examen radiologic - Euciprin
- Furosemid
-Spironolactonă 1 f / zi
- Nitromint R
- Aspenter 75 mg
- NTG tb 4
- Metroclopramid tb 6

17.01.2019. Bolnava se externează starea ei fiind în general ameliorată.

Regimul alimentar :
- regimul alimentar este hipsodat .

Concluzii generale :
1. Nevoia de a respira și a avea o bună circulație :
- respirația este normală de 17 r/min, cu mișcări respiratorii simetrice, regulate ;
- TA= 140/90 mmhg, p= 74 p/min .
 2. Nevoia de a bea și a mânca :
- bolnava urmează în continuare regimul hipsodat ;
- se alimentează și se tratează singură .
3. Nevoia de a elimina :
- bolnava nu mai prezintă transpirații și tuse productivă ;
- mictiunile sunt spontane .
4. Nevoia de a se mișca și a avea o bună postură :
- bolnavul face plimbări scurte și tot mai dese .
5. Nevoia de a dormi și a se odihni :
- se odihnește mai bine spre sfârșitul perioadei de spitalizare .
6. Nevoia de a se îmbrăca și a se dezbrăca :
- bolnava se îmbracă și se dezbracă singură .
7. Nevoia de a menține temperatura corpului în limite normale :
- temperatura este normală 36,5ºc, nu mai prezintă transpirații .
8. Nevoia de a fi curat , îngrijit,de a proteja tegumentele și mucoasele :
- bolnava își efectuează singură toaleta
9. Nevoia de a evita pericolele :
- bolnava este liniștită, mai calmă .
10. Nevoia de a comunica :
- bolnava comunică cu personalul și cu colegii de salon .
11. Nevoia de a acționa conform propriilor convingeri și valori, și a practica
religia :
- citește cărți religioase .
12. Nevoia de a fi preocupat în vederea realizării :
- învată pe alții despre meseria practicată înaintea pensionării .
13. Nevoia de a se recreea :
- participă la activității recreative ușoare .
 14. Nevoia de a învăța cum sa-ți păstrezi sănătatea :
- bolnava este interesată de boala de care suferă .

PLANUL DE ÎNGRIJIRE

A.1. PROBLEME 2.OBIECTIVE 3.INTERVENȚILE

ASISTENTEI
MEDICALE

- dispnee la eforturi pacienta să prezinte căi - învață pacientul să

mici respiratorii permeabile tușească, să expectoreze
- dispnee nocturnă cu și o bună respirație și să colecteze sputa,
ortopnee asigură poziția sezând
sau semișezând la
pacientul cu dispnee
- umezește aerul din
încăpere cu apă
alcoolizată
- învață pacientul să
facă gimnastică
respiratorie

-edeme gambiere - să prezinte o - învață pacientul să

cireculație adecvată reducă consumul de
grăsimi și clorură de
 sodiu din alimentație
prescrisă de medic
- administrează
medicație prescrisă de
medic vasodilatatoare,
tonicardice,diuretice

Recomandări la externare :
17.01.2019

Bolnava de 67 de ani cu CIC, FiA în antecedente se internează pentru dispnee

inspiratorie la eforturi mici. Dispnee nocturnă cu ortopnee, palpitații, jenă
precordială la efort, astenie tuse, TA=140/90 mmHg, cord tahicordic, FiA raluri de
stază și crepitante bazal dreapta, hepatomegalie, edeme gambiere, tulburări trofice
gamba stângă.
Se insitituie tratament cu:
- tonicardice ;
- nitriți ;
- antialigice ;
- antibiotice ;
- diuretice .
Recomandări la evaluare:
- regim hipsodat ;
- evitarea eforturilor prelungite .
Tratament medicamentos cu:
- DIGOXIN ;
- RYTMONORM 150 mg ;
- NITROMINT R ;
- ASPENTER 75 mg ;
- FUREOSEMID 1 tb la 3 zile ;
- SPIRONOLACTONA 50 mg .
 ANEXE

STATISTICI

În cazuistica noastră, se constată că îmbolnavirile au aparut preponderent la

sexul masculin.

Ca si în cazul altor infecții, tabloul clinic al pneumoniilor acute este, deseori,

incomplet (simptome si semne clinice de afectare pulmonară absente/discrete) sau
atipic, cu predominanță simptomatologiei provocata de afecțiuni concomitente
și/sau preexistente și deseori cu tulburări ale stării de constiență (confuzie,
obnubilare) care pot constitui repere prețioase înca de la debutul unei pneumonii cu
evoluție severă, amenintatoare de viață.

Febra și alte fenomene generale infecțioase pot fi discrete sau chiar absente.
Conform unor studii realizate pe 100 de pacienți 71,6% au avut febră, iar 11,1%
doar subfebrilități .
La restul de 17,3% pneumonia a evoluat pe fond de afebrilitate .
 Literatură de specialitate relevă faptul că febra poate fi absentă în 33-60% din
cazurile de pneumonie la vârstnici.

În studiul nostru s-a constatat că doar 1/3 din pacienți au prezentat dureri sub
formă de junghi toracic sau dureri toracice difuze. Tusea, prezentă doar la 62
bolnavi (76,5% din cazuri), a fost fie productivă, cu expectoratie muco-
purulentă sau hemoptoică, fie tuse seacă iritativa. Doar 11 bolnavi (13,6%) au
acuzat odinofagie cu disfagie iar 5 bolnavi (6,1%), fenomene digestive.
 CONCLUZII

Pneumoniile sunt afecțiuni frecvente.

Pneumonia acută comunitară apare de 50 de ori mai frecvent la indivizi cu
vârsta de peste 75 de ani (comparativ cu adolescenții și adultul tânar: 15 – 19 ani) ;
Pneumonia nosocomială apare de 2 ori mai frecvent la persoanele de peste 65
de ani (în comparație cu pacienții mai tineri);
Tabloul clinic: deseori incomplet, atipic sau mascat de simptomatologia altor
asocieri morbide ;
Examinarile de laborator au valoare limitată :
Sindrom inflamator minim sau absent ;
Diagnostic etiologic dificil (în absența sputei - tratament anterior cu
antibiotice);
Importanța hemoculturii pentru precizarea etiologiei.

Tratamentul pneumoniilor acute bacteriene implică:

Tratament etiologic, antimicrobian, care presupune, de cele mai multe ori,
asocierea a 2 sau chiar 3 antibiotice (fiind vorba de vârstnici cu numeroase
comorbidități și/sau tratamente repetate cu antibiotice în antecedente);
Alături de terapia antimicrobiană se impune terapia bolilor asociate, tratament
patogenetic și simptomatic ;
Evoluția severă sau prelungită a bolii duce la spitalizare prelungită și costuri
de spitalizare mai mari .
BIBLIOGRAFIE

- Corneliu Burundel – Manual de medicină internă ;

- Lucreţia Titircă – Urgenţe medico-chirurgicale ;
- Lucreţia Titircă – Tehnici de îngrijire ;
- Lucreţia Titircă – Ghid de nursing ;
- Gheorghe Mogoş – Mică enciclopedie de boli interne ;
- Marin Voiculescu – Boli infecţioase – Clinică şi epidemiologie ;
- C.Mozeş – Tehnica îngrijirii bolnavului ;
- Dr.Roxana Maria Albu – Anatomia şi fiziologia omului ;
- Ştefan Bailan – Dicţionar cronologic al ştiinţei şi tehnicii universale ;
- Szabo Maria – Cursuri de nursing ;
- Corneliu Borundel – Medicina Internă .