Interacţiunea şi controlul motor al bazinului

la copiii cu tulburări de dezvoltare neuromotorie

În bipedism se poate realiza o statică fără să intervină vreo contracţie musculară stabilizatoare a
şoldului. Un rol constant în stabilitatea bipodală îl are acţiunea antogonistă a abductorilor şi
adductorilor.
Cea mai mică presiune intraarticulară şi în statică şi în mers, când înregistrăm şi o foarte bună
congruenţă, cu o bună înzăvorâre articulară (stabilitate), este poziţia şoldului de extensie-rotaţie internă
şi abducţie. Poziţia de flexie de 90 grade cu o uşoară abducţie şi rotaţie externă, normală pentru mersul
în patru labe, oferă de fapt maximum de congruenţă şi minimum de presiune pe cm2 .
Kinetica şoldului. Şoldul este un segment bine reprezentat de mase puternice musculare care
au sarcina să asigure atât sustenţia cât şi mişcarea. Spre exemplu, muşchii cunoscuţi ca flexori pot
participa şi la alt tip mişcare sau acţionează într-adevăr ca flexoridoar pe o anumită cursă a mişcării.
Relaţia coloană – pelvis – şold. Aceste trei segmente ale corpului, de cele mai multe ori,
acţionează în corelare una cu alta. Mişcarea lombo-pelviană pe capetele fenmurale apare la
aplecarea/flexia trunchiului spre podea. Aproximativ până la 50 de grade de flexie a trunchiului
muşchii extensori ai trunchiului controlează aplecarea, la sfârşitul aplecării trunchiului, pelvisul se
basculează anterior, iar fesierul mare şi muşchii ischiogambieri sunt întinşi spre lungimea maximă.
Astfel amplitudinea maximă de flexie a trunchiului, controlul acesteia va fi dictată şi de capacitatea de
întindere a musculaturii extensoare a şoldului şi trunchiului.
Bascularea laterală a pelvisului se realizează cu contribuţia pătratului lombar de pe partea
ridicată şi a fesierului mijlociu de pe partea opusă.
Rotaţia pelvisului nu se poate produce decât în unipodal, adică partea nesprijinită a bazinului
rotându-se înainte sau înapoi, în timp ce trunchiul realizează mişcări inverse.
Mişcările şi poziţiile membrului inferior influenţează pelvisul şi coloana. Astfel flexia activă în
coxofemural va bascula anterior bazinul şi va extinde lomba, dacă musculatura abdominală nu va
stabiliza pelvisul. Extensia coxofemurală va determina fenomene inverse. Alunecarea laterală a
pelvisului, în special în mers, solicită musculatura abductoare şi adductoare, iar rotaţia pelvisului pe
capul femural necesită intervenţia rotatorilor.
În bascularea anterioară a pelvisului, când spinele iliace anterio-superioare se mişcă anterior şi
inferior, realizează o flexie a coxofemuralei şi o hiperextensie a coloanei lombare, prin alunecarea
pelvisului înainte pe capul femural. Această mişcare este realizată de contracţia flexorilor
coxofemuralei şi a extensorilor coloanei lombare.
În bascularea posterioară apare extensia coxofemuralei şi flexia coloanei lombare prin
alunecarea înpoi a pelvisului pe capul femural. Muşchii implicaţi sunt extensorii coxofemurali şi
flexorii coloanei lombare.
Flexorii şoldului controlează extensia coapsei la finalul fazei de sprijin pe membrul inferior,
respectiv imediat după aceea, realizând prin contracţie concentrică iniţierea perioadei de pendulare.
Hipertonia şi contractura flexorilor va limita extensia completă a şoldurilor în faza de sprijin, pasul va
fi iniţiat greu şi micşorat, va fi accentuată lordoza lombară sau invers se va merge cu trunchiul aplecat
înainte.
Extensorii controlează activitatea flexorilor în momentul când membrul inferior ia contact cu
solul. În cazul hipertoniei extensorilor va fi limitată pendularea MI anterior, ceea ce de multe ori se
compensează printr-o rotaţie pelviană. După acest moment, fesierul mare, ca muşchi extensor va
începe extensia şoldului.
Abductorii asigură prevenirea basculării contralaterale a bazinului în sprijinul unipodal în
mers, expicaţia acestui fenomen este demonstrată prin „balanţa Pauwels”. În sprijinul unipodal
contracţia abductorilor determină stabilizarea poziţională tracţionând de marginea pelvisului spre
marele trohanter, realizând fixarea sau stabilizarea laterală a şoldului, adică echilibrul în stând într-un
membru inferior, echilibrul în mers. Astfel tendinţa corpului de a cădea pe partea opusă este blocată.
Psoasul are un rol important în menţinerea posturii ortostatice (Nachemson), fiind desigur, în
primul rând, flexor al coapsei, indiferent în ce circumstanţe se execută această flexie. Se înregistrează
în muşchi o slabă activitate şi în timpul abducţiei, ca şi rotaţia externă.
Fesierul mare este extensor şi rotator extern al coapsei, dar şi abductor când coapsa este
flectată la 90 de grade şi se opune o contrarezistenţă, precum şi adductor când coapsa este în abducţie
şi se execută o contrarezistenţă la mişcare. Ca abductor, doar fibrele superioare ale lui au acest rol,
fesierul mare fiind considerat ca „o rezervă” pentru abducţia de forţă, dar nu şi pentru postura
unipodală.
Fesierul mare nu este un muşchi important pentru postură, o moderată activitate a lui apărând
doar atunci când trunchiul se apleacă în faţă din ortostatism. În mers, el este excitat în mai multe
reprize, deşi, aşa cum observase Duchene, paralizia totală a fesierului mare nu împiedică mersul
relaxat. Nu este activat în pedalajul pe bicicletă.
Fesierul mijlociu şi cel mic sunt abductori, prevenind apariţia semnului Trendelenburg, şi
rotatori interni. Sunt activaţi în mers, dar au o contribuţie minimă la pedalajul pe bicicletă. Fesierul
mijlociu (fasciculul anterior) participă şi ca flexor al coapsei din potiţie ortostatică în primele grade de
flexie. Dacă se opune o rezistenţă, activitatea lui creşte.
Tensorul fasciei lata este activ în rotaţia internă, abducţia şi flexia coapsei. Rolul de rotator
este slab, deşi este implicat în executarea rotaţiei, indiferent de poziţia membrului inferior. Spre
deosebire de fesieri, tensorul fasciei lata are un rol important în mişcarea de pedalare, dovedind că
devine mai activ când şoldul este flectat.
Dreptul anterior este un muşchi al cărui acţiune se implică în concomitenţa flexiei şoldului cu
extensia genunchiului. După Okamoto, ar acţiona „ca extensor al genunchiului” numai dacă şoldul este
stabilizat.
În literatura de specialitate, multe discuţii se poartă asupra existenţei sau nu a strategiei
stabilizării corpului în spaţiu, adică a implicării corpului în controlul postural al corpului. Acest control
ar exista, dar nu este dirijat de vedere şi de receptorii somatosenzitivi periferici, ci doar de aparatul
vestibular şi reflexele gâtului. Un alt grupaj de păreri este de acord că segmentul cel mai important în
redresarea posturală şi stabilitatea întregului corp este trunchiul.
După experienţa noastră considerăm că strategiile privind relaţia dintre coloană – trunchi – şold
– pelvis depinde foarte mult de activitatea activ conştientă a lanţurilor musculare care controlează zona
bazinului, adică muşchi agonişti şi antagonişti sub forma unei scheme realizată în diferite faze ale
controlului motor.
Trebuie în fiecare situaţie din schemă căutate momentele de echilibru de forţă:
 agonist – antagonist;
 o coactivare musculară în unele situaţii;
 realizarea unei articulaţii eliberate cu axele de mişcare (transversal pentru flexie
extensie, anterioposterior pentru abducţie – adducţie şi ax vertical pentru rotaţii)
libere cu amplitudine de mişcare bună;
 lungimi musculare agonist – antagonist la nivel funcţional sau aproape de lungimea
normală;
 controlul motor al zonei şi a segmentelor componente (musculatură cu direcţie
orizontală, pelvitrohanterieni, fesier mijlociu şi mic care fixează capul femural în cotil,
musculatură cu direcţie longitudinală – adductori, croitor, drept anterior şi
ischiogambieiri);
 activitatea şi tipul contracţiei musculare fazei ciclului mersului (excentrincă,
concentrică, izometrică).
Organizarea răspunsurilor motorii conectează activitatea neuro-musculară, adică activitatea reflexă, cea
voluntară şi tonusul muscular. Activitatea tonică ,adică atonusului muscular este în principal implicată
în menţinerea posturii şi a atitudinii dar are funcţii importante în menţinerea poziţiei verticale şi în
echilibru. Intensitatea contracţiei musculare tonice se modifică în funcţie de poziţie : în poziţia decubit
culcat este cea mai mică scăzută. Când ne aşezăm sau ne ridicăm, pentru a învinge greutatea corpului şi
gravitaţia contracţia se măreşte şi tonusul de repaus creşte devenind tonus postural.
Andre Thomas şi Ssaint AnneDargassies prin anii 1952 au diferenţiat tonusul axial de tonusul
membrelor. Efect al evoluţiei tonusului axial , în conformitate cu legea cefalo-caudală, în primul an de
viaţă copilul controlează poziţia capului în jurul vârstei de trei luni, poziţia trunchiului exprimată de
menţinerea poziţiei şezând fără sprijin ,în jurul vârstei de 7 luni, şi poziţia ortostatică adică în picioare,
fără sprijin la 11-12 luni.
M . S tanback 1963 subliniează rolul tonusului muscular pentru raporturile copilului cu el însuşi în
postură şi în cadrul activităţilor spontane şi pentru raporturile cu mediul extern prin prehensiune ,
mers,în activităţile de manipulare şi explorare. Tonusul influenţează şi condiţionează bogăţia,
varietatea şi calitatea experienţelor în care este angajat copilul cu efecte directe asupra dezvoltării
psihomotorii. Variaţiile de tip hipotonic adică tonus muscular diminuat sau hipertonic adică tonus
muscular excesiv provocate de tulburări neurofiziologice afectează tonusul muscular şi corespunzător
desfăşurarea adecvată a MIŞCĂRILOR. Sincineziile sunt activităţi parazitare car însoţesc alte mişcări,
sunt perturbări în execuţia unui act, gest voluntar necotrolate de subiect. Avem de a face cu sincineziile
tonice care apar datorită creşterii tonusului muscular în alte grupe de muşchi. Ele evoluează puţin între
6 – 10 ani.
 Bazin Bazin Bazin
BAZIN
GLOBAL ŞI Mişcări Inversiune punct de sprijin chiar cu mici
DEPENDENT Flexie active experienţe de sarcină, experienţe de extensie
Extensie fără sarcină chiar şi în poziţie prona prin PNF

Bazin Bazin Bazin Bazin

Poziţie asezat cu
Poziţie şi mers Poziţie „erectă” Tipuri de mers, lateral, înainte, înapoi
puncte stabile (punct
de sprijin) pe bazin patruped

Bazin Bazin Bazin Bazin

Scări Poziţie în genunchi „ Cavaler servant” Poziţie „erectă” pe un picior

fără ajutor
Mers ghemuit

Bazin Bazin Bazin Bazin

BAZIN

SELECTIV ŞI
Poziţie „erectă” pe Inerţie dublă Exerciţii cu
diferite planuri lateralizare, mers cu rezistenţă la efort,
înguste încrucişat şi, deci, excentric, Lateralitate INDEPENDENT
ţinută laterală a
bazinului
echilibru în faza de variată şi
zbor pe minge complexă
 MIŞCĂRI ACTIVE
ale punctelor de sprijin proximale
şi distale în toate combinaţiile
de mişcare globală şi selectivă cu
şi fără sarcină

MOBILITATE /
IRADIERE STABILITATE ENGRAME INIŢIALE
pe parcursul sarcinii  cefalo-caudală; de sarcină în lanţul lateral
şi plimbarea  caudalo-cefală;
copilului de 1 an,  distal-proximală;
exploatând ţinuta  proximo-distală;
punctelor de sprijin  etc.
distale pentru
structurarea
punctelor de sprijin
proximale în
extensie LATERALITATE
Bazin structurare asimetrică

SARCINA ASIMETRICĂ
în statică cu componetă de
ENGRAME DE
“flexiune şolduri”
SEMISARCINĂ
iniţiale – supinaţie şi pronaţie

DIN ŞEZUT (CU SARCINĂ

SARCINA GHEMUIT SIMETRICĂ ŞI
ASIMETRICĂ experienţe de mişcare cu ASIMETRICĂ)
mai evoluat: trepte sarcină mai specifică şi mişcările active recunoscute şi
de diferite înălţimi, diferenţiată specializate şi complexe de bazin
scări