Istoria ţiganilor este o impletire de legende şi

elemente reale. Deşi trăiesc de aproape un mileniu

in spaţiul european şi de peste 600 de ani pe
teritoriul romanesc, originile lor, dar şi felul in care
au ajuns in Balcani, au fost multă vreme
controversate.

Ţiganii sau, aşa cum cer ei a fi denumiţi, rromii

sunt copiii Indiei. Mai precis, ai unei zone din nordul
acesteia, ce cuprinde provinciile Punjab şi Uttar-
Pradesh. O legendă din anul 950 după Hristos vorbeşte
despre regele persan Bahram Gur, care a domnit în
prima jumătate a secolului al V-lea.
 Din ea aflăm primele mărturii despre nişte
nomazi, denumiţi luri', ce se ocupau cu muzica. Bahram
îi cere conducătorului Indiei 12.000 de luri care să-i
distreze Curtea Regală şi oaspeţii.
Goniţi de sultanul Mahmud de Ghazni

Lurii ar fi urmat să se stabilească în Persia, să

muncească pământul, primind în schimb vite, măgari şi
grâne. O altă legendă spune că lurii, în schimb, au
mâncat vitele şi grânele, refuzând munca la câmp, astfel
că au fost izgoniţi de rege.
 Dincolo de legende, specialiştii au stabilit că
adevăratul exod al populaţiei rrome s-a produs la
începutul secolului al XI-lea, în vremea sultanului
Mahmud de Ghazni, care a invadat India de 17 ori în
cursul sângeroasei lui domnii, între anii 971 şi 1030.
Conform datelor consemnate în Statutul cadru al
poporului rrom în Uniunea Europeană', unele
documente descoperite mai recent, precum Kitab al-
Yamini', un manuscris al cronicarului Al-Utbi, datând
chiar din secolul al XI-lea, au dus la concluzia că
leagănul naţiunii rrome este oraşul Kanauj, capitala
culturală şi spirituală a Indiei de Nord, la sfârşitul
primului mileniu. De asemenea, conform aceloraşi
documente, data de 20 decembrie 1018 marchează
începutul exodului rromilor, 53.000 de locuitori din
Kanauj fiind deportaţi de sultanul Mahmud de Ghazni
în regiunea Khorasan din Iranul de astăzi. După câteva
decenii de captivitate, rromii au plecat spre Imperiul
Bizantin şi Balcani. Primul document care le
menţionează prezenţa în Constantinopole (actualul
Istanbul), capitala fostului Imperiu Bizantin, datează
din anul 1068.
 Migraţia lor nu s-a oprit aici, ei înaintând
treptat către Europa, astfel că pe teritoriul românesc
vor fi menţionaţi pentru întâia oară în 1385 şi 1387, în
două acte de donaţie ale domnului Ţării Româneşti Dan
I către Mănăstirile Vodiţa şi Tismana. În Transilvania,
prima menţiune certă datează din 1416, în timp ce în
Moldova prima consemnare a prezenţei ţiganilor este
din anul 1428, în timpul domniei lui Alexandru cel Bun.
Au trăit ca robi până în 1856
Vreme de cinci secole, ei au trăit ca robi pe pământurile
domneşti, mănăstireşti şi boiereşti, până în 1856, când
domnitorul Barbu Ştirbei încheie procesul de eliberare a
robilor în Ţara Românească, după 20 de ani de la
începerea lui.
S-a crezut că sunt egipteni
Denumirea poporului ţigănesc provine din
diferite filiere şi chiar din confuzii petrecute în
momentul apariţiei lor în zona balcanică.
Astfel, se presupune că numele de ţigani' îşi are originea
în grecescul atsiganos', însemnând de neatins' ori care
nu se ating de alţii', ei fiind confundaţi iniţial cu
membrii unei secte creştine din Asia Mică, ce aveau
reputaţia de magicieni şi de ghicitori şi care practicau
izolaţionismul, trăind separat de alte populaţii. Tot
acum avea să se nască şi mitul originii lor egiptene.
Unele zone greceşti ocupate de proaspeţii nomazi erau
denumite, datorită fertilităţii lor, Micul Egipt'. De aici,
rromii au început să fie botezaţi egipteni', lucru ce s-a
reflectat şi în denumirea dată lor, ulterior, de popoarele
europene pe teritoriul cărora s-au stabilit: gipsy',
gitanos', cigany'. Falsa origine egipteană atribuită lor e,
totodată, şi o altă explicaţie a termenului românesc de
ţigan', el fiind o modificare a celui de egiptean'. Cât
despre termenul de rrom', el înseamnă în limba romani
bărbat' sau, într-un sens mai larg, persoană ce aparţine
grupului nostru', având o sorginte indiană, din cuvântul
dom'.
 Neamurile de rromi
În cultura tradiţională a rromilor, noţiunea de neam nu se referă la
înrudirea de sînge, ci la gruparea după meseria tradiţională, structurile de
organizare socială, obiceiurile de familie şi calendarul sărbătorilor.
• boldenii/florarii: pe vremuri se ocupau cu confecţionarea florilor artificiale
pentru coroane, coroniţe, jerbe, iar astăzi vînd flori
• richinarii/ursarii: plimbau ursul prin pieţe şi primeau bani pentru spectacol.
Prin ,,reconversie profesională”, au devenit fierari, pieptănari, ciurari şi
lăutari
• gaborii: rromi unguri care se ocupa cu tinichigeria, astăzi fac şi comerţ
ambulant cu covoare, cuverturi, oale şi haine second-hand
• lovarii/geambaşii: rromi unguri care se ocupau cu negustoria de cai. Erau şi
buni medici veterinari. Cei mai mulţi erau la Tărlungeni
• xoraxane/turci: rromi turci musulmani, din Dobrogea (Babadag, Tulcea,
Isaccea, Casimcea)
• xanotoria/spoitorii: pe vremuri se ocupau cu spoitul sau cositorirea vaselor
din metal
• rudarii: rromi care şi-au pierdut limba maternă şi cultura tradiţională şi se
ocupă cu prelucrarea lemnului
• fierarii: se ocupau cu prelucrarea fierului
• lăutarii: muzicieni, mai ales instrumentişti, cîntau în taraf la nunţi şi tîrguri
• rupunarii/argintarii: prelucrează bijuterii din aur şi argint, sînt renumiţi
pentru bijuteriile în filigran
• căldărarii: lucrează tabla de aramă din care fac căldări, tigăi, oale, sfeşnice.
Este neamul care a păstrat cel mai bine limba, portul, obiceiurile, tradiţiile,
modul de viaţă romanes
• cărămidarii: frămîntă lut şi prelucrează cărămizi pentru construcţii.