GANDIREA

Gândirea este procesul psihic de reflectare a însuşirilor generale şi

esenţiale ale obiectelor şi fenomenelor realităţii înconjurătoare, precum şi a
raporturilor dintre acestea.
Pe baza gândirii, omul poate să anticipeze mental desfăşurarea
anumitor evenimente şi să-şi planifice în funcţie de acestea, acţiunile viitoare.
Prin aportul pe care îl aduce la cunoaşterea realităţii, gândirea conferă
comportamentului uman trăsătura raţionalităţii.
Gândirea este un proces cognitiv superior prin intermediul căruia
avem acces la însuşirile esenţiale ale realităţii. Prin intermediul proceselor
senzoriale luăm act despre aspectele concrete, intuitive, accesibile simţurilor.
Suntem informaţi despre formă, mărime, culoare, gust, miros, s.a.m.d. Acestea
sunt însuşiri aparente pentru că aşa apar ele simţurilor noastre. Lumea reală
este plină de astfel de însuşiri pe care le constatăm şi le interpretăm în
conduitele noastre adaptative. Dar omul ca fiinţă cunoscătoare este capabil să
treacă dincolo de aparenţă la esenţă. Aparenţa însuşirilor este conjuncturală,
contextuală. Pentru a înţelege în esenţă lumea reală trebuie să surprindem acele
însuşiri esenţiale, necesare logice care ne spun ceva despre partea „ascunsă”,
„invizibilă”, „inaccesibilă simţurilor”.
Gândirea valorifică, reuneşte, integrează rezultatele proceselor
senzoriale, dar nu este reductibilă la acestea. Gândirea are un grad ridicat de
autonomie mintală şi spirituală: se detaşează, se poate dispensa de raporturile
perceptive directe, se repliază asupra propriilor conţinuturi pe care le supune
unor prelucrări sistematice.
Gândirea se desfăşoară într-un plan mintal, intern, subiectiv şi, cu
ajutorul judecăţilor, raţionamentelor şi unui vast sistem de operaţii, realizează
prelucrarea însuşirilor esenţiale, necesare şi legice. Am văzut ce înseamnă
însuşiri esenţiale; necesare pentru că sunt imperative, se impun gândirii noastre
şi legice pentru că stau la baza formulării unor relaţii riguroase, precise şi
verificabile.
Gândirea are o desfăşurare procesuală, cu grade mari de libertate pe
verticala cunoaşterii şi pe axa timpului. Pe verticala cunoaşterii gândirea
evoluează, conform psihologiei cognitive, în sens ascendent şi în sens
descendent. Această interpretare vizează modul şi nivelul de procesare,
prelucrare (tratare) a informaţiei.
Desfăşurarea gândirii pe axa temporală se realizează între trecut,
prezent şi viitor. Procesele senzoriale, îndeosebi senzaţia şi percepţia se
desfăşoară „aici şi acum”, în prezent. Gândirea, în schimb, îşi extrage
conţinuturile, în cea mai mare măsură, din memorie, din trecut; reactualizează
în raport cu cerinţele prezentului, informaţii, cunoştinţe şi experienţe, elaborând
anticipări şi predicţii asupra viitorului (P.Popescu-Neveanu). Demersul
anticipativ al gândirii se referă şi la orientările subiectului, la planurile sale de
acţiune. Cu ajutorul gândirii ne planificăm viitorul şi ne organizăm existenţa.
 Caracteristicile gândirii
Caracterul mijlocit al gândirii este una dintre trăsăturile cele mai
importante care definesc specificul acestui proces. Gândirea este mijlocită prin
experienţa perceptivă, prin imaginile din reprezentare, iar toate aceste date
sunt stocate în memorie şi vehiculate cu ajutorul limbajului.
Caracterul mijlocit al gândirii este asigurat prin cunoştinţele
acumulate la un moment dat, prin informaţiile sistematizate în lucrările
ştiinţifice. Limbajul este instrumentul fundamental care permite vehicularea,
coordonarea acestor informaţii. Este un limbaj riguros al definiţiilor; sunt
formulări precise, clare, care nu lasă loc de dubii. Se folosesc intens limbajele
de specialitate proprii variatelor domenii ale cunoaşterii: matematica, biologia,
psihologia, s.a.m.d.
Caracterul abstract-formal al gândirii pune în evidenţă nivelul ridicat
al selectivităţii specifice psihicului uman în procesarea informaţiilor. În
procesele senzoriale selectivitatea operează după criterii de pregnanţă, contrast,
formă, mărime, culoare, deci criterii concret-intuitive. Evident, se adaugă şi
criterii afectiv-motivaţionale (interesul, emoţiile, preocupările, experienţa, etc.).
Gândirea se orientează după reguli şi norme ale logicii, este
propoziţională (uzează de judecăţi ipotetico-deductive, avansează ipoteze pe
care încearcă să le verifice.
În concluzie, gândirea este procesul cognitiv superior de extragere a
însuşirilor esenţiale, necesare şi legice cu ajutorul unor operaţii abstract-
formale, în vederea înţelegerii, explicării şi predicţiei unor relaţii cauzale din
realitate şi a elaborării unor concepte, noţiuni, teorii, sisteme cognitive ca
modele mintale ale realităţii.

Biblografie:
Stanciulescu,Elena, Pshihologia educatiei de la teorie la practica,Ed.
Universitatii,Buc.2009
Webgrafie:
www.blogspot.ro