ABANDONUL ȘI ABSENTEISMUL ȘCOLAR

Abandonul școlar este o realitate din ce în ce mai izbitoare, o problemă gravă care
pare să se accentueze din cauza problemelor economice. Abandonul școlar nu este o
problemă numai a școlii ci una națională. Cercetarea desfăşurată la nivel european
scoate în evidenţă faptul că fenomenul de părăsire timpurie a şcolii implică un număr tot
mai mare de elevi. Această situaţie subliniază faptul că două drepturi fundamentale ale
copiilor sunt încălcate: dreptul la educaţie şi dreptul la securitate.
Abandonul şcolar este o realitate socială complexă având o multitudine de cauze şi
având nevoie, în consecinţă de răspunsuri diversificate. Din acest motiv, această
problemă trebuie privită prin intermediul activităţilor interdisciplinare şi transversale
integrate în programa şcolară, prin activităţi extraşcolare adecvate.
Prevenirea fenomenului de abandon şcolar comportă anumite limite. Eficacitatea acţiunii
preventive este subminată de limite interne sau limite externe.
Dintre limitele externe putem enumera:
• abandonul şcolar a existat şi există în orice tip de societate, deci el nu poate fi
eliminat.
• eliminarea tuturor cauzelor care determină abandonul şcolar este practic imposibilă.
• deseori măsurile preventive nu sunt bine coordonate şi ele nu-şi ating scopul.
Limitele interne se referă la:
• scăderea eficacităţii acţiunilor preventive datorită neimplicării în acţiunea preventivă a
tuturor forţelor sociale interesate;
• nu toţi actorii sociali reacţionează la metodele de prevenţie, mai ales datorită
caracteristicilor de personalitate;
• prevenţia nu poate depăşi anumite concepţii şi comportamente pe care societatea le
construieşte prin promovarea anumitor valori şi practici sociale;
• activităţile preventive fac apel la diverse tehnici, dar nu toate din cale utilizate sunt
pertinente. Unele solicită costuri prea ridicate ceea ce le face greu aplicabile.
Abandonul şcolar al multor elevi este din nefericire o certitudine. El este unul din
problemele mari cu care se confruntă instituţia educativă şi este deci nevoie ca şcoala să
întindă o mână celorlalte instituţii implicate în monitorizarea acestui fenomen. Cadrul
didactic poate fi promotorul unor programe al căror scop este prevenirea şi combaterea
abandonului şcolar.
În acest sens este necesar elaborarea unor strategii de tratare diferenţiată şi
individualizată a elevilor aflaţi în situaţia de a abandona şcoala. Dar pentru punerea în
aplicare a unor astfel de strategii e nevoie însă de o bună cunoaştere a particularităţii
psihologice ale elevilor, pentru a putea fi identificate acele dimensiuni psihologice care
permit realizarea unor dezvoltări ulterioare ale elevului cu dificultăţi şcolare. Variaţiile
mari de ritm intelectual şi stil de lucru, de rezistenţă la efortul de durată, de abilităţi
comunicaţionale şi nevoi cognitive, existente în general între elevi, impun acţiuni de
organizare diferenţiată a procesului de predare-învăţare, pe grupe de elevi, în care să
primeze însă sarcinile individuale de învăţare.
Activitatea de prevenire este complexă, deoarece presupune intervenţii concrete care să
ducă la reducerea cât mai mult a fenomenului de abandon şcolar, prin acţiuni menite să
limiteze sau să înlăture unde este posibil cauzele. De aceea, este nevoie să existe
preocupări reale pentru prevenirea abandonului şcolar, atât din sfera politică, cât şi din
partea societăţii civile. Astfel, prevenirea abandonului şcolar s-ar îmbunătăţii prin:
• existenţa unor programe guvernamentale care să vizeze prevenirea abandonului
şcolar.
• existenţa unor programe iniţiate de ONG, care să urmărească reducerea sau chiar
eradicarea fenomenului de abandon şcolar;
• acţiuni eficiente ale organismelor locale care se ocupă cu prevenirea şi combaterea
abandonului şcolar, precum şi cu ajutarea copilului aflat în situaţia de abandon şcolar;
• promovarea şi încurajarea cercetărilor în domeniul prevenirii şi combaterii
abandonului şcolar;
Activitatea de prevenţie a absenteismului şi abandonului şcolar este legată nu numai de
igiena activităţii intelectuale, dar, în egală măsură, şi de asigurarea unei dezvoltări
echilibrate a vieţii afective în cadrul relaţiilor intraşcolare. Următoarele aspecte ar fi de
reținut in această privință:
• Greşelile de educaţie privind sfera afectivă, comise în perioada formării personalitaţii,
întârzâie maturizarea trăsăturilor pozitive de caracter şi, prin aceasta, generează
deficienţe în reglarea manifestărilor emoţionale în procesul de integrare socială.
• Părerea profesorului cântăreşte adesea greu, dar important este ca elevul să fie
convins de lipsa unui viitor în cazul renunţării la şcoală, astfel încât schimbarea, decizia
finală, să vină din interiorul acestuia.
• Organizarea în şcoală a unui regim de activitate disciplinată prin supraveghere şi
control, prin gradarea sarcinilor, prin neadmiterea abaterilor, a dezordinii, precum şi
prin cultivarea constantă a acţiunii ferme, perseverente, principiale şi prompte a
colectivului de elevi, cu scopul menţinerii unui nivel ridicat de ordine şi muncă, are o
mare importanţă în prevenirea situaţiilor de absenteism şi abandon şcolar.
• Crearea unor clase de adaptare, în care cei vizaţi să fie supuşi unui program diferit,
mai uşor, în trepte, astfel încât să-şi dea seama în final de necesitatea continuării
studiilor.
• Familia are şi ea o covârşitoare importanţă în luarea acestei decizii. Ea trebuie să-l
sprijine permanent pe cel care are tendinţa de abandon, să-l înţeleagă şi, cel mai
important, să nu ia măsuri drastice, severe, împotriva acestuia. În anumite cazuri, chiar
şi familia poate fi consiliată pentru formarea unei atitudini potrivite, pozitive, care să se
aplice cu succes în astfel de situaţii.
• Vizita dirigintelui/consilierului şcolar acasă la elev, poate crea premisele unui dialog
mai liber, unei relaţii mai apropiate, bazate pe sinceritate şi încredere reciprocă.
• Sporirea numărului de activităţi comune şcoală – familie, realizarea unor proiecte
împreună, sunt foarte importante pentru ca elevul să înţeleagă că ambele instituţii – atât
şcoala, cât şi familia – acționează doar în interesul său.

Bibliografie:
1. Salade, D., (1995), Educaţie şi personalitate, Cluj - Napoca, Casa cărţii de Știință
2. Albert-Lorincz, E., Carcea, I.M., (1998), Prevenirea dezadaptării şcolare, Iaşi, Ed.
Cermi