INSTITUȚIA PUBLICĂ UNIVERSITATEA DE STAT DE

MEDICINĂ ŞI FARMACIE “NICOLAE TESTEMIŢANU”

DIN REPUBLICA MOLDOVA
Catedra chirurgie oro-maxilo-facială, implantologie orală
şi stomatologie terapeutică „Arsenie Guţan” Pag. 1/78

Teste către examenul la chirurgia oro-maxilo-facială din sesiunea de vară pentru

studenţii anul III, an. univ. 2014-2015.
1.C.S. La naştere , cavitatea bucală este:
A. Populată de o mare varietate de germeni patogeni;
B. Populată de o mare varietate de germeni nepatogeni;
! Sterilă;
C. Populată de o floră microbiană polimorfă;
D. Populată de o floră microbiană anaerobă.
2.C.M. Cavitatea bucală reprezintă un loc ideal de dezvoltare pentru microorganisme, care-s factorii ideali:
A! Temperatură optimă de dezvoltare;
B! Condiţii de umeditate necesară;
C! Mediu alcalin;
D! Aport de substanţe plastice şi energetice permanente;
E O slabă rezistenţă imunitară.
3.C.M. Principalele specii microbiene din cavitatea bucală sunt:
A! Streptococci, stafilococi, pneumococi,
B! Corynebacterii, bacilli gramnegativi şi grampozitivi;
C! Vibrioni, spirili;
D! Spirochete, levuri, hemofili;
E! Specii tranzitorii ( stafilococul auriu, streptococul betahemolitic, esherihia coli, mycobacterium
etc.).
4.C.M. La nivelul cavitaţii bucale, cea mai mare cantitate de bacterii se găseşte:
A Pe mucoasa geniană;
B Pe mucoasa buzelor;
C! Pe faţa dorsală a limbii;
D! Pe suprafaţa dinţilor;
E În glandele salivare.
5.C.M. Barierele naturale care apără organismul de pătrunderea germenilor patogeni sunt :
A! Pielea;
B! Mucoasa cavităţii bucale;
C! Bariera de organ (bariera hemato-encefalică);
D Imunitatea dobândită;
E Imunitatea naturală.
6.C.M. În infecţiile părţilor moi perimaxilare, sunt incriminate următoarele cauze:
A! Caria penetrantă cu gangrenă complicată cu parodontită periapicală, pungi parodontale adânci;
B! Leziunile traumatice ale părţilor moi şi ale porţiunii alveolare a maxilarelor;
C! Litiaza salivară, infecţii salivare acute;
D! Suprainfectarea chisturilor, furunculul şi carbunculul;
E! Corpi străini pătrunşi în ţesuturile moi.
7.C.M. Unele tratamente stomatologice duc la complicaţii septice (abcese, flegmoane etc.):
A! Obturaţii radiculare cu modificări pulpare;
B! Obturaţii de canal cu depăşire;
C! Coroane-proteze prost adaptate cu iritări ale parodonţiului marginal;
D! Tratamente ortodontice;
E Anestezii loco-regionale.
8.C.M. Complicaţiile extracţiei dentare în unele cazuri pot provoca abcese, flegmoane:
A! În cazul în care nu s-a ales momentul potrivit (extracţia făcută ”la cald” fără drenare);
 B! Când nu s-au îndepărtat elementele patologice;
C! Extracţii traumatice;
D! Resturi radiculare;
E În orice extracţie dentară.
9.C.M. Celulele implicate în fagocitoză sunt următoarele:
A! Polimorfonucleare neutrofile sanguine (leucocitele, limfocitele etc.);
B! Macrofage tisulare din ficat (celulele Kupffer);
C! Ţesutul conjunctiv (histiocite);
D! Măduva osoasă, ţesutul osos (osteoclaste);
E! Mononucleare circulante (monocite).
10. C.M. Imunitatea dobândită în infecţii se realizează prin acţiunea sistemului imuno-limfoid periferic, care este
constituită din:
A! Ganglionii limfatici;
B! Inelul limfatic Weldeyer;
C! Splina;
D! Limfocitele din mucoasă şi submucoasă;
E Macrofagi.
11. C.S. În unele cazuri, infecţia trece în fază cronică din motive că:
A! Pacientul nu se adresează la timp;
B! Nu se depistează la timp şi tratamentul s-a început târziu;
C! Antibioticoterapia incorectă;
D! Bacteriile fagocitate nu pot fi degregate, persistând şi chiar multiplicându-se în macrophage,
localizarea intracelulară le protejează de antibiotic şi anticorpi;
E! Virulenţa microbilor patogeni scăzută.
12. C.M. Imunoglobulinele acţionează împotriva germenilor localizaţi extracelular, determinând:
A! Opsonizarea microorganismelor pentru a nu fi distruse de fagocite;
B! Activarea lizei microorganismelor de către complement;
C! Neutralizarea toxinelor;
D! Inhibarea ataşării microorganismelor pe celulele organismului uman;
E! Inhibarea viruşilor extracelulari.
13. C.M. Apărarea antibacteriană este rezultatul unei acţiuni sinergice şi ordonate a proceselor de:
A! Imunitate umorală;
B! Imunitate celulară;
C! Factorilor de rezistenţă naturali;
D! Activitatea sistemului cardio-vascular;
E! Activitatea sistemului nervos.
14. C.S. În apărarea antibacteriană o contribuţie majoră o au procesele imunitare şi infecţiile cu exotoxine, rolul
principal îl are:
A Imunitatea celulară;
B Rezistenţa naturală;
C Activitatea sistemului cardio-vascular;
D! Imunitatea umorală prin procese de neutralizare;
E Ambele tipuri de răspuns imunitar în egală măsură.
15. C.S. Infecţiile în care microorganismele se multiplică facultativ intracelular, rolul principal în apărarea
antimicrobiană îl are:
A Imunitatea umorală;
B! Imunitatea celulară;
C Ambele tipuri de reacţie imunitară în egală măsură;
D Rezistenţa naturală;
E Starea general a organismului.
16. C.M. Inflamaţia acută reprezintă un complex de fenomene în mecanismul de producere, însă se pot distinge trei
grupe de reacţii:
A! Vasculare;
B Reparare;
C! Exudative;
D! Alterative;
E Toate.
17. C.M. În inflamaţia acută au loc următoarele modificări vasculare:
A! Vasoconstricţie iniţială;
B! Vasodilataţie arteriocapilară;
 C! Hiperemie acută;
D! Creşterea permiabilităţii capilare;
E Exudaţia.
18. C.M. În inflamaţia acută este caracteristică formarea exudatului (edemul inflamator) constituit dintr-o
componentă lichidă şi alta celulară, componenţa lor fiind:
A! Plasma care conţine substanţe antibacteriene şi antitoxice;
B! Mediatorii chimici (serotonina, bradikinina);
C! Ioni de K;
D! Fibrinogen;
E! Polimorfonucleare, monocite, macrofage.
19. C.M. Tipurile de inflamaţie acută, după natura şi caracterul exudatului inflamator, se deosebesc:
A! Inflamaţia seroasă cu cantitate mare de lichid, exudat bogat în proteine;
B! Inflamaţie fibrinoasă (exudat bogat în fibrin);
C! Inflamaţia pseudomembranoasă (depozite alb-cenuşii pe mucoasă);
D! Inflamaţie hemoragică (eritrocite);
E! Inflamaţie catarală.
20. C.M. Intervenţiile chirugicale ajutătoare în tratamentul endodontic sunt:
A! Osteotomia transmaxilară;
B! Chiuretajul periapical;
C! Rezecţia apicală, amputaţia radiculară, hemisecţia;
D! Replantarea terapeutică;
E Extracţia dentară în orice caz.
21.C.M. Indicaţiile tratamentului chirurgical ajutător tratamentului endodontic sunt:
A! Gangrena pulpară şi complicaţiile ei;
B! Leziunile traumatice ale dinţilor în treimea apicală;
C! Chisturi radiculare;
D! Obstacole pe canalul radicular (denticuli, ace rupte, obturaţii incomplete);
E! Anomalii radiculare anatomice (rădăcini curbe, canale înguste sau lipsa lor).
22.C.S. Osteotomia transmaxilară este indicată în:
A! Parodontite apicale cronice cu secreţie persistentă pe canal;
B Depăşiri ale apexului cu substanţe de obturaţie ce nu se resorb;
C Chisturi radiculare mici;
D Fracturi radiculare în 1/3 apicală;
E Ace rupte în 1/3 apicală.
23.C.S. Indicaţia de bază a osteotomiei transmaxilare este:
A Extracţia molarilor de minte incluşi;
B! Parodontita apicală acută , în fază periapicală;
C Extracţia resturilor radiculare profunde;
D Pregătirea osului pentru aplicarea unui implant osteointegrat;
E Tratamentul parodontopatiilor cronice.
24.C.S. Care este avantajul major al metodelor chirurgicale ajutătoare tratamentului endodontic:
A Dau posibilitatea realizării tratamentului corect de canal;
B! Păstrează dintele sau o parte din el pe arcadă;
C Sunt metode chirurgicale simple;
D Pot înlocui uneori tratamentul endodontic;
E Se pot face în orice cabinet stomatologic.
25. C.M. Drenajul apical transmaxilar poate fi utilizat ca metodă de tratament conservator în unele dintre
următoarele situaţii:
A Impermiabilitatea canalului radicular prin obstacole sau corpi străini;
B! Parodontite apicale acute în stadiul periapical şi endoosos când drenajul endodontic nu este posibil
sau nu este eficient;
C Chisturile odontogene suprainfectate;
D! Parodontite apicale cronice atunci când tratamentul endodontic durează prea mult sau expune la
complicaţii;
E Gangrene la copii cu care nu se poate colabora.
26.C.S. Locul trepanării tablei osoase vestibulare pentru drenajul apical transmaxilar poate fi stabilit cu ajutorul:
A Dispozitivul PICHLER;
B Dispozitivul DESIRABORDE;
C Dispozitivul MILLER;
D! Dispozitivul TRAUNNER;
 E Dispozitivul PARTSCH.
27.C.S. Care este diferenţa între tehnica clasică de drenaj apical transmaxilar şi tehnica Sargenti:
A Tehnica Sargenti nu necesită repararea sediului apexului cu dispozitivul Traunner;
B Incizia în tehnica Sargenti este orizontală;
C! Tehnica Sargenti nu mai necesită decolarea mucoperiostului datorită trepanării directe cu ajutorul
fistulatorului;
D În tehnica clasică după trepanare se meşează cavitatea;
E În tehnica Sargenti canalul este obturat anterior operaţiei faţă de tehnica clasică unde obturarea se
face intraoperator
28.C.S. În care din următoarele metode chirurgicale ajutătoare tratamentului endodontic se foloseşte dispozitivul
Traunner:
A Rezecţia apicală;
B Amputaţia radiculară;
C! Drenajul apical transmaxilar;
D Chiuretajul periapical;
E În nici una.
29.C.S. După osteotomia transmaxilară plaga operatorie:
A Se suturează cu fire de catgut, resorbabile;
B Se suturează cu fire neresorbabile;
C Se închide cu un obturator acrilic;
D! Se lasă deschis fără drenaj;
E În această intervenţie nu este plagă.
30.C.S. Indicaţiile chiuretajului periapical sunt:
A Parodontitele apicale acute în stadiul endoosos;
B Parodontitele apicale cronice granulomatoase;
C Osteită periapicală cronică;
D! Intoleranţa materialului de obturaţie ce a depăşit apexul;
E Focarele de fractură, chiuretarea făcându-se prin focarul deschis.
31.C.M. Indicaţiile chiretajului periapical sunt:
A Periodontita apicală acută;
B! Reacţia periapicală după obturaţia de canal cu depăşire;
C! Necroza de apex;
D! Osteita periapicală reziduală cu obturaţie incompletă de canal;
E Dispozitive corono-radiculare cimentate care împiedică rezecţia apicală cu obturaţie direct.
32.C.S. Avantajul chiuretajului periapical constau în:
A! Păstrarea lungimii totale a rădăcinii;
B Certitudinea radicalităţii intervenţiei;
C Pot fi abordaţi şi dinţii cu obturaţii incomplete de canal;
D Nu alterează implantarea dintelui;
E Se foloseşte la dinţii cu compacte osoase groase.
33.C.S. Ca regulă, rezecţia apicală se utilizează în cazurile în care:
A După îndepărtarea apexului mai rămâne 1/3 din rădăcină implantată în os sănătos;
B! După îndepărtarea apexului mai rămâne 2/3 din rădăcină implantată în os sănătos;
C După îndepărtarea apexului mai rămâne 1/2 din rădăcină dar acest dinte este un intermediar într-
o lucrare protetică fixă;
D După îndepărtarea apexului mai rămâne 1/2 din rădăcină dar acest dinte este stâlpul distal, pe
care se aplică croşetul unei proteze mobile;
E Procesul apical nu interesează doi dinţi vecini.
34.C.S. La un canin superior cu reconstruire corono-radiculară, obturaţie incompletă de canal şi granulom
periapical, se recomandă:
A Osteotomie transmaxilară;
B Chiuretaj periapical;
C Rezecţie apicală cu obturaţie directă
D! Rezecţie apicală cu obturaţie retrogradă;
E Amputaţie radiculară.
35.C.M. Precizaţi în care dintre următoarele situaţii este recomandată rezecţia apicală:
A! Parodontită apicală cronică granulomatoasă;
B Parodontită marginal cronică cu pungi profunde;
C! Chisturi radiculare mici şi mijlocii;
D! Osteită periapicală cronică cu persistenţa secreţiei pe canal;
 E Parodontita marginală cronică hiperplazică.
36.C.M. Indicaţi în care din următoarele cazuri se poate practica rezecţia apicală pentru evitarea extracţiei:
A! Impermiabilitatea canalului radicular prin obstacole sau corpi străini;
B Parodontite apicale acute;
C! Obturaţii incomplete de canal, care nu pot fi îndepărtate;
D! Căi false în apropierea apexului;
E Osteoradionecrozele maxilarelor.
37.C.M. Printre indicaţiile rezecţiei apicale figurează:
A! Parodontita apicală cronică granulomatoasă;
B! Chistul radicular;
C! Persistenţa reacţiei periapicale cronice sau a unei fistule după tratament endodontic;
D Supurări în focarul de fractură a mandibulei;
E Parodontită marginal cronică.
38.C.S. Pregătirea dintelui în vederea rezecţiei apicale impune:
A Obturaţia de canal cu depăşire;
B Cimentarea dispozitivului corono-radicular pregătit anterior;
C! Trepanarea dintelui, curăţirea cavităţii carioase, tratamentul mecanic al canalului radicular;
D Reducerea septicităţii bucale prin spălături antiseptice;
E Antibioterapie profilactică.
39.C.M. Rezecţia are ca obiective principale:
A! Extirparea apexului radicular;
B! Extirparea procesului patologic periapical;
C! Obturaţia corectă a canalului radicular;
D Evitarea deschiderii sinusului;
E Extracţia dintelui cauzal.
40.C.S. Obturaţia canaliculară într-o rezecţie apicală cu obturaţie anterogradă este indicat să se facă:
A Cu 24 ore înaintea operaţiei;
B Ca prim timp al operaţiei;
C La 24 ore după operaţie;
D! După extirparea procesului patologic şi rezecţia apexului;
E Nu are importanţă momentul când aceasta se face.
41.C.S. În ce situaţie este preferată incizia Partsch în rezecţia apicală:
A La incisivii inferiori;
B La molarii superiori;
C! La premolarii inferiori;
D La incisivii superiori;
E Niciodată.
42.C.M. Care sunt elementele ce condraindică o rezecţie apicală:
A! Leziunile ce impun rezecţia a mai mult de o treime din rădăcină;
B Imposibilitatea obturării complete, în cazul metodei retrograde, a porţiunii de canal rămasă
neobturată iniţial;
C! Coexistenţa unei parodontite marginale cornice cu osteoliză importantă;
D Rapoarte anatomice importante cu sinusul maxilar sau gaura mentonieră;
E Vecinătatea dintelui respectiv cu o tumoră benignă.
43.C.M. Care din următoarele tipuri de incizii se pot folosi pentru rezecţia apicală:
A Incizie în “Z”,
B! Incizia Pichler;
C! Incizia Partsch;
D! Incizia în “L”;
E! Incizie trapezoidală.
44.C.M. Care dintre următorii timpi operatori sunt specifici rezecţiei apicale:
A! Trepanarea tablei osoase vestibulare;
B! Chiuretajul ţesutului patologic;
C! Incizia PICHLER;
D Secţiunea rădăcinii sub podeaua camerei pulpare;
E! Descoperirea tablei osoase vestibulare.
45.C.M. Precizaţi în care din următoarele situaţii este recomandată rezecţia apicală cu obturaţie retrogradă:
A Lezarea apexului unui dinte frontal superior în timpul odontectomiei unui canin inclus;
B Rezecţia de intoleranţă faţă de obturaţia de canal cu depăşire;
 C! Granulom apical la un dinte cu dispozitiv corono-radicular cimentat şi obturaţie incompletă de
canal;
D Chisturi periapicale care întreţin o secreţie pe canal;
E! Obturaţie incompletă de canal efectuată cu material care nu se pot îndepărta.
46. C.S. Uneori după rezecţia apicală, pe radiografie se observă imagini radiotransparente, de formă rotundă sau
semilunară, în jurul rădăcinii (umbrele lui Hammer). Ele reprezintă:
A Recidive postoperatorii;
B Eşecuri postoperatorii;
C! Cicatrizare fibroasă;
D Osteită postoperatorie;
E Cicatrizare osoasă.
47.C.S. Condiţia esenţială în efectuarea amputaţiei radiculare este ca:
A Rădăcinile să fie sudate în bloc;
B! Tratamentul rădăcinii ce urmează a fi conservată să fie corect efectuat, preoperator şi controlat
radiologic, fără reacţie periapicală;
C Molarii să aibă canale permeabile;
D Rădăcina să fie curbă pentru a mări suprafaţa de sprijin osos;
E Rădăcina restantă să fie recurbată mezial, pentru a se opune extracţiei.
48.C.M. Care dintre următoarele accidente intraoperatorii se pot produce în timpul unei rezecţii apicale:
A Lezarea ganglionului sfeno-palatin;
B Fractura tuberozitaţii maxilarului;
C! Perforarea planşeului foselor nazale;
D! Deschiderea sinusului maxilar;
E! Lezarea pachetului vasculo-nervos mentonier.
49.C.S. Amputaţia radiculară se poate practica:
A! La molarii superiori şi inferiori;
B La premolarii superiori şi inferiori;
C Din punct de vedere tehnic intervenţia este mai uşor de efectuat la monoradiculari;
D La premolarii şi molarii superiori;
E În principiu intervenţia se poate efectua la toate grupele de dinţi, dar din cauza condiţiilor
anatomice nu toţi dinţii pot beneficia de această metodă.
50.C.M. La molarii superiori, se pot practica amputaţia radiculară pentru:
A! Rădăcina mezio-vestibulară;
B! Rădăcina disto-vestibulară;
C Ambele rădăcini vestibulare;
D! Rădăcina palatinală;
E Nici una dintre acestea.
51.C.M. Replantarea terapeutică a dinţilor este indicată în:
A! Gangrene pulpare la molari în care tratamentul este împiedicat de imposibilitatea accesului corect
pe canal;
B! Parodontite apicale cronice la pluriradiculari imposibil de tratat endodontic;
C! Procese osteitice interradiculare;
D! Perforaţii radiculare accidentale la molari;
E În toate cazurile enumerate mai sus.
52.C.M. Termenul “Dentiţie” defineşte totalitatea fenomenelor:
A! Fenomen biologic complex;
B! Evolutive;
C! Dinamice;
D! Formarea şi creşterea dinţilor;
E! Erupţia dentară.
53.C.M. Erupţia dentară prezintă un fenomen biologic complex şi:
A! Este ultima etapă a dentiţiei;
B! Dinţii traversează osul şi fibromucoasa gingivală;
C! Exteriorizând coroana în cavitatea bucală;
D! Integrarea pe arcada dentară;
E Formează muşcătura.
54.C.S. La om se întâlnesc mai multe dentiţii:
A Monofiodont (o edentiţie);
B! Difiodont (două dentaţii succesive);
C Trifiodont (trei dentaţii seccesive);
 D Multifiodont;
E Dentaţii mixte (monofiodont, difiodont).
55.C.S. Erupţia dinţilor permanenţi cu excepţia molarilor de minte se desfăşoară între:
A 4-15 ani;
B! 6 şi 12-13 ani;
C 6-18 ani;
D 5-20 ani;
E 5 şi 18-20 ani.
56.C.S. Erupţia molarilor de minte se desfăşoară între:
A 15-30 ani;
B! 18 şi 25-30 ani;
C 15-20 ani;
D 16-18 ani;
E 20-25 ani.
57.C.M. Factorii locali care determină incluzia dentară sunt:
A! Malformaţii corono-radiculare ale dintelui inclus;
B! Obstacole în calea de erupţie: persistenţa peste limita normal a dintelui temporar, dinţi
supranumerari, tumori sau pseudotumori în calea dintelui inclus;
C! Dizarmonia dento-maxilară;
D! Leziuni ale maxilarelor: traumatisme în copilărie, despicături labio-maxilo-palatine etc;
E Toţi aceşti factori.
58.C.M. Momentul erupţiei dinţilor permanenţi este influenţat de o serie de factori:
A! Sexul (apariţia mai devreme cu 3-5 luni la fete);
B! Clima;
C! Factorii socio-economici;
D! Urbanizarea;
E! Diferenţe rasiale
59.C.M. O serie de factori generali pot produce variaţii patologice în cronologia erupţiei dinţilor permanenţi:
A! Endocrinopatiile;
B! Bolile genetice (sindromul Down, Turner);
C! Disfuncţiile nutriţionale metabolice;
D Boli ale aparatului digestive;
E Boli cardio-vasculare.
60.C.M. Factorii locali care pot produce variaţii patologice în cronologia erupţiei dinţilor permanenţi pot fi:
A! Angioamele, fibrangioamele feţei;
B! Obstacole în calea erupţiei dentare;
C! Gangrene complicate a dinţilor temporari;
D! Extracţia precoce a dinţilor temporari;
E Igiena proastă a cavităţii bucale.
61.C.M. Dintre factorii generali ce pot provoca incluzia dentară pot fi enumeraţi următorii:
A! Rahitismul;
B Anemiile;
C! Disfuncţiile endocrine;
D Malnutriţiile;
E! Sifilisul congenital.
62.C.M. Simptomele clinice ale incluziei dentare sunt:
A! Lipsa de pe arcadă a dintelui;
B! Existenţa unui spaţiu pe arcadă;
C! Prezenţa tremelor şi a diastemelor;
D Deformaţii osoase;
E! Prezenţa unei proeminenţe a planului osos.
63.C.M. Adeseori semnele clinice obiective sunt reliefate prin accidente şi complicaţii generale de dintele inclus,
care-s ele:
A! Inflamatorii;
B! Nervoase;
C! Mecanice;
D! Tumorale;
E Dificultăţi în protezare.
64.C.M. Examenul radiologic cu film endobucal, ne poate prezenta:
A! Prezenţa dintelui inclus;
 B! Poziţia în os a dintelui;
C! Adâncimea incluziei şi direcţia axului dintelui;
D! Raportul cu formaţiuni anatomice;
E! Prezenţa de formaţiuni sau leziuni asociate (chisturi, tumori, focare de osteită).
65.C.M. Redresarea chirurgical-ortodontică a caninilor incluşi are următoarele indicaţii:
A! Vârsta tânără;
B! Incluzia nu prea profundă;
C! Spaţiu suficient pe arcadă;
D! Dintele este în poziţie puţin oblică sau vertical;
E Caninul prezintă numai anomalii de formă dar nu şi de volum.
66.C.S. Gingivostomatita odontiazică se caracterizează prin:
A! Unilateralitatea fenomenelor;
B Debutul brusc;
C Ulceraţii acoperite de depozite alb-gălbui uşor detaşabilă;
D Bilateralitatea fenomenelor pe mucoasa jugală;
E Debutul lent,insidios.
67.C.S. Redresarea chirurgical-ortodontică a caninilor superiori incluşi este posibilă într-una din următoarele
situaţii:
A! La pacienţii tineri, sănătoşi, la care există sau poate fi creat spaţiul necesar pe arcadă, iar dintele
inclus nu este malformat şi este într-o poziţie favorabilă erupţiei;
B La pacienţii cu edentaţii întinse, la care este necesar un stâlp în regiunea caninului;
C La pacienţii tineri care nu se pot prezenta la tratamente ortodontice îndelungate;
D La pacienţii cu dizarmonii dento-alveolare, pentru a preveni migrarea dinţilor vecini;
E În toate aceste situaţii.
68.C.S. Care dintre următorii dinţi permanenţi rămân cel mai frecvent în incluzie:
A Molarii de minte superiori;
B! Molarii de minte inferiori;
C Caninii superiori;
D Caninii inferiori;
E Premolarii superiori şi inferiori.
69.C.S. Care este semnificaţia termenului de odontectomie:
A Extracţia unui dinte supranumerar;
B Extirparea unui odontom;
C Extirparea oricărei tumori odontogene;
D Extracţia unui dinte printr-o metodă chirurgicală;
E! Extracţia unui dinte inclus.
70.C.M. Printre semnele clinice ale incluziei dinţilor permanenţi figurează:
A Supuraţii ale părţilor moi perimaxilare;
B! Prezenţa pe arcadă a unui dinte temporar după depăşirea perioadei normale de erupţie;
C! Absenţa dintelui permanent;
D! Malpoziţii dentare de vecinătate;
E Modificarea rapoartelor normale de ocluzie.
71.C.M. Factorii favorizanţi ai accidentelor de erupţie ai molarilor de minte inferiori sunt:
A Fracturi ale unghiului mandibulei în antecedente;
B! Oblicitatea axului de erupţie;
C! Structura osului şi a fibromucoasei gingivale în această zonă;
D! Rapoartele anatomice de vecinătate;
E Extracţia precoce a dinţilor temporari.
72.C.S. Profilaxia complicaţiilor erupţiei molarului de minte inferior, când se constată existenţa unor factori
favorizanţi se poate rezolva prin:
A Igienă bucală riguroasă;
B Tratament ortodontic;
C! Germectomie;
D Extracţia profilactică a molarului de 6 ani;
E Tratamentul complicaţiilor se face de preferat în momentul de debut.
73.C.M. Accidentele şi complicaţiile provocate de erupţia molarului de minte inferior sunt variate şi pot fi
sistematizate astfel:
A! Complicaţii septice;
B! Complicaţii mecanice;
C! Tulburări trofice;
 D! Tulburări nervoase;
E! Complicaţii tumorale.
74.C.M. Complicaţiile septice în erupţia molarului de minte inferior pot fi:
A! Pericoronarita congestivă;
B! Pericoronarita supurată;
C! Abcese submandibular, sublingual, latero-faringian, pterigo-mandibular, maseterin;
D! Osteite, osteomielite;
E! Adenite acute şi cronice.
75.C.M. Complicaţiile septice la distanţă în erupţia molarului de minte inferior pot fi:
A! Tromboflebita sinusului cavernos;
B! Complicaţii pulmonare;
C! Septicemii;
D! Septicopiemii;
E Complicaţii septic vasculare (tromboflebite a venelor faciale), cardiac.
76.C.M. Dintre tulburările sensitive, provocate de erupţia dificilă a molarului de minte inferior, fac parte:
A! Sinalgiile dento-cutanate;
B! Paraliziile faciale;
C! Trismusul;
D! Algiile cervico-faciale;
E! Nevralgiile dentare.
77.C.M. În pericoronarita congestivă simptomatica este prezentată de:
A! Dureri spontane sau provocate de intensitate variabilă, în regiunea retromolară, jenă în deglutiţie şi
discret trismus;
B! În regiunea retromolară mucoasa hiperemiată, congestivă, tumefiată, uneori pe ea se vede
amprenta antagonistului;
C! La presiune, de sub capuşonul de mucoasă apare o secreţie serosanguinolentă;
D! La palpare cu sonda dentară se percepe coroana molarului de minte inferior;
E! După câteva zile fenomenele inflamatorii retrocedează ori evoluiază spre supuraţie.
78.C.M. Pericoronarita supurată are o gamă bogată de simptome, care sunt ele:
A! Starea general alterată cu febră 38-39°C, inapetenţă, insomnia, cefalee;
B! Genă în deglutiţie şi trismus antalgic şi se datorează inflamaţiei locale;
C! Durere vie retromolară ce iradiază în regiunea auriculo-temporală şi de-a lungul mandibulei;
D! Tumefiere şi congestie a tegumentelor în regiunea periangulomandibulară;
E! La palpare se constată o îngroşare periostală la nivelul unghiului mandibular, adenopatie.
79.C.M. Local (endobucal) în pericoronarita supurată se determină:
A! Capişonul de mucoasă îngroşat, tumefiat, congestionat, dureros la presiune;
B! Se determină amprenta dintelui antagonist ;
C! De sub capişon la presiune apare puroi;
D! Cu sonda dentară se poate palpa coroana dintelui de minte;
E Complicaţii septic în părţile moi (abcese şi flegmoane).
80.C.M. În pericoronarita supurată procesul septic difuzează pe faţa internă şi externă a mandibulei şi duce la:
A! Supuraţii ale planşeului bucal;
B! Abces latero-faringian;
C! Abces pterigo-mandibular;
D! Abces maseterin;
E! Abces al logei submandibulare.
81.C.M. Dintre complicaţiile inflamatorii ale erupţiei molarilor de minte inferiori fac parte :
A Sinalgiile dento-alveolare;
B Anorexia;
C! Pericoronarita congestivă;
D! Gingivostomatita odontiazică;
E! Abcesul buccinatomandibular.
82.C.S. Ulceraţiile obrazului şi limbii ca complicaţie în erupţia molarului de minte este de ordin:
A Septic;
B! Mecanic;
C Trofic;
D Nervos;
E Tumorală.
83.C.M. Complicaţiile mecanice în accidentele erupţiei molarului de minte inferior la nivelul mucoasei pot fi:
A! Ulceraţii ale obrazului prin erupţie vestibulară;
 B! Ulceraţii ale limbii prin erupţie lingual;
C Ulceraţii ale buzei superioare;
D Ulceraţii ale vălului palatin;
E Ulceraţii ale plicii pterigopalatine.
84.C.S. Gingivostomatita odontiazică în accidentele de erupţie a molarilor de minte inferiori este o tulburare:
A Mecanică;
B! Neurotrofică;
C Septic;
D Nervoasă;
E Tumorală.
85.C.M. Infecţia sacului pericoronar al molarului de minte inferior inclus se poate produce pe următoarele căi:
A! Pe cale directă din cavitatea bucală;
B Pe cale directă în timpul odontectomiei;
C! De la o leziune din vecinătate a molarului 2;
D De la o leziune cutanată;
E! Pe cale endogenă.
86.C.M. Tratamentul pericoronaritei acute congestive constă în :
A! Irigaţii locale cu soluţii calde antiseptice (permanganat de potasiu, cloramină, apă oxigenată,
clorhexidină, dimexid, dioxidin);
B! Fizioterapie (laseroterapie, diatermie, ultrasunet);
C! Vitamine, antialgice, antihistaminice, antiinflamatoare;
D Drenajul sacului pericoronar;
E! Decapişonarea.
87.C.M. Decapişonarea ca tratament conservator al accidentelor de erupţie a molarilor de minte inferiori se aplică în
cazurile în care:
A Accidentul de erupţie se înregistrează la adolescenţi;
B! Există spaţiu de erupţie pe arcadă;
C Pacientul nu suferă de boli degenerative;
D! Coroana este acoperită cu o fibromucoasă subţire aşezată orizontal;
E! Molarul se află în poziţie corectă.
88.C.M. Decapişonarea sau operculectomia după Laskin constă în excizia capişonului şi este indicată în cazul când
avem:
A! Capişon de mucoasă subţire care acoperă faţa ocluzală a molarului de minte ca o “faţă de masă”;
B! Incluzia vertical a molarului de minte;
C! Rădăcinile M3 drepte sau uşor recurbate distal;
D! Spaţiu sufficient pe arcadă pentru erupţia M3;
E! Incluzia submucoasă, iar osul să nu interfere faţa ocluzală a M3.
89.C.S. Incizia în decapişonare sau operculectomie are forma de:
A “Z”;
B Triunghi;
C Pătrată;
D! Circumscrie coroana molarului de minte;
E Ovală.
90.C.M. În timpul odontectomiei molarului de minte inferior inclus, se pot produce o serie de accidente, cum ar fi:
A! Fractura mandibulei;
B! Luxaţia mandibulei;
C! Fractura rădăcinilor molarului 3;
D! Fractura sau luxaţia molarului de 12 ani;
E Supuraţia şi dehiscenţa plăgii.
91.C.M. Volumul abceselor variază în raport cu:
A! Numărul şi virulenţa germenilor patogeni;
B! Capacitatea de apărare a organismului;
C Localizarea procesului;
D Starea generală a organismului;
E Funcţia sistemului cardio-vascular.
92.C.M. Schimbările metabolice în focarul inflamator sunt caracterizate prin:
A! Predominanţa glicolizei anaerobe cu formarea de acizi piruvic şi lactic;
B! Intensificarea metabolismului proteic cu acumularea de globuline, polipeptide, peptone, acizi
aminaţi;
C! Acumularea unei mari cantităţi de lipide;
 D! Creşterea presiunii osmotice în focar;
E! Acidoza metabolică iniţial compensată, iar ulterior decompensată, care este consecutivă stazei şi
hipoxiei.
93.C.M. Hipoxia şi acidoza în ţesuturile infectate determină, la rândul lor:
A! Creşterea acumularii locale de apă;
B! Acumularea de potasiu în exudatul inflamator;
C! Stimularea terminaţiilor nervoase sensitive cu apariţia durerii;
D! Creşterea permiabilităţii vaselor mici, diminuarea tonusului vascular;
E! Intensificarea afluxului de neutrofile, stimularea activităţii fibroblaştilor.
94.C.M. În producerea proceselor inflamatorii perimaxilare, intervin un şir de factori favorizanţi locali, ca:
A! Leziunile traumatice osoase (fracturi deschise în cavitatea orală);
B! Tumorile maxilare, suprainfectarea chisturilor;
C! Corpii străini pătrunşi accidental în mucoasă;
D! Complicaţiile anesteziei loco-regionale, complicaţiile extracţiei dentare;
E! Complicaţiile diferitelor tratamente stomatologice.
95.C.M. În producerea efectivă a proceselor inflamatorii perimaxilare, intervin un şir de factori favorizanţi generali,
ca:
A! Vârsta , supuraţiile fiind mai frecvente în perioada în care sistemul dento-alveolar este mai afectat;
B! Reactivitatea natural diminuată a organismului;
C! Stările de caşexie, stările de denutriţie în bolile cronice şi carenţiale;
D! Afecţiunile neurologice sau neoropsihice;
E! Tratamentul îndelungat cu antibiotice sau cortico-steroizi pe cale orală.
96.C.M. În producerea proceselor inflamatorii perimaxilare, intervin un şir de factori determinanţi, ca:
A! Leziunile dentoparodontale ca gangrene pulpare complicate cu parodontite apicale acute sau
reacutizate;
B! Pungi parodontale adânci;
C! Fracturi dentare;
D! Accidente de erupţie dentară;
E Exacerbarea virulenţei germenilor patogeni, prin selecţionarea unor tipuri bacteriene în urma
tratamentului îndelungat cu antibiotice, corticosteroizi, citostatice.
97.C.M. Particularităţile de localizare, debut şi evoluţia infecţiilor buco-maxilo-faciale pot fi determinate de:
A! Caracteristicile morfologice ale regiunii;
B! Tipul şi virulenţa germenilor cauzali;
C! Reactivitatea bolnavului;
D Precocitatea intervenţiei chirurgicale;
E Toate acestea.
98.C.M. Trismusul este un semnificativ ce însoţeşte:
A Fracturile mandibulei;
B Supuraţiile cu punct de plecare dinţii frontali;
C! Supuraţiile cu punct de plecare molarii inferiori;
D! Pericoronarita molarului de minte;
E Toate acestea.
99.C.M. Mecanismele patogene prin care difuzează agenţii infecţioşi în părţile moi sunt:
A! Calea transosoasă;
B! Calea submucoasă:
C! Calea directă;
D Calea septică;
E! Calea hematogenă.
100. C.S. Anatomo-patologic flegmonul se caracterizează prin:
A Vasodilataţie accentuată, exsudat seros, diapedeză leucocitară şi infiltrat celular;
B! Tromboză septic vasculară urmată de necroză cu apariţia de bule gazoase;
C Congestie capilară;
D Hemoragii difuze;
E Membrană piogenă ce conţine în interior cellule parţial sau total distruse alături de histiocite,
plasmocite, limfocite.
101.C.M. Infecţia sacului pericoronar se poate face:
A! Direct din cavitatea bucală;
B! De la o pungă parodontală;
C! De la o parodontită apicală la un dinte vecin;
D Pe cale hematogenă;
 E! De la o alveolă postextracţională.
102. C.M. Flegmonul reprezintă forma difuză a proceselor supurative, caracterizată prin:
A! Tendinţa invadantă extensivă a procesului septic;
B Este constituit din ţesuturi necrozate, celule parţial sau total distruse;
C Predomină congestia capilară şi hemoragiile difuze;
D! La palpare se percepe infiltrat dur, dureros;
E Consistenţa şi mirosul puroiului depinde de germenii cauzali.
103. C.M. Calea submucoasă de difuzare în infecţiile părţilor moi perimaxilare are ca punct de plecare mai ales:
A! Accidentele de erupţie ale dinţilor;
B Parodontitele apicale;
C! Parodontitele marginele;
D Prezenţa unor corpi străini;
E Infecţii faringo-amigdaliene.
104. C.M. Calea limfatică de difuzare a infecţiilor părţilor moi perimaxilare poate avea ca punct de plecare:
A! Accidentele de erupţie ale dinţilor;
B! Parodontitele apicale;
C! Parodontitele marginale;
D! Fracturi ale maxilarelor;
E! Infecţii faringo-amigdaliene.
105. C.S. Calea directă de difuzare a infecţiilor moi perimaxilare poate avea ca punct de plecare:
A Accidente de erupţie ale dinţilor;
B Parodontite apicale;
C Parodontite marginale;
D! Prezenţa unor corpi străini;
E Infecţii faringo-amigdaliene.
106. C.M. În infecţiile părţilor moi perimaxilare, flora microbiană este de regulă:
A Specifică;
B! Nespecifică;
C! Mixtă;
D! Polimorfă;
E! Acidofilă.
107. C.M. Precizaţi care dintre următoarele forme anatomopatologice ale proceselor infecţioase perimaxilare se
caracterizează prin absenţa colecţiilor limitate:
A! Celulita acută;
B Celulita cronică;
C Abcesul lojilor superficiale;
D Abcesul lojilor profunde;
E! Flegmonul.
108. C.S. Obţinerea unei culturi şi antibiograma se face:
A După instituirea tratamentului procesului inflamator;
B În timpul tratamentului;
C! Înaintea instituirii tratamentului cu antibiotice;
D Când apar complicaţii în timpul tratamentului;
E Nu se face deloc.
109. C.M. Capacitatea de apărare a organismului uman în infecţiile odontogene poate fi redusă în cazul existenţei
unor:
A! Boli metabolice decompensate (diabetul sever, afecţiuni renale grave, alcoolismul sever,
malnutriţie);
B! Limfoame şi diferite tipuri de neoplasme;
C! Tratamente anticanceroase (chimioterapia, radio sau roengenterapia);
D! Tratamente imunosupresorii ( pacienţi cu transplant de organe sau boli autoimune);
E Boli cardiovasculare severe.
110. C.M. Unele medicamente care sunt administrate timp îndelungat reduc capacitatea de apărare a organismului
împotriva infecţiilor oro-maxilo-faciale:
A! Cortizonul;
B! Citostaticele;
C! Imunosupresoarele;
D! Radioterapia (cobalt);
E Nici una din ele.
111. C.M. În procesele inflamatorii odontogene nu este necesară însămânţarea şi antibiograma:
 A! Abcese bine circumscrise;
B! Abcese vestibulare minore;
C! Abcese parodontale;
D! Alveolita;
E! Pericoronorita.
112. C.M. Tratamentul cu antibiotice poate fi indicat în caz de:
A! Infecţie instalată acut;
B!. Tumefacţie difuză;
C!. Apărarea gazdei compromise;
D.! Implicarea spaţiilor interfasciale;
E.! Starea generală alterată, temperatura corporală de 38°C şi mai sus.
113. C.M. În unele situaţii (de infecţii odontogene) nu se utilizează antibiotice în tratament:
A!. Abcese bine circuscrise;
B.! Abcese vestibulare minore;
C! Alveolită uscată;
D.! Gangrene radiculare necomplicate;
E.! Pericoronarite medii.
114. C.S. Din punct de vedere histopatologic, celulita acută se caracterizează prin:
A.! Vasodilataţie , exsudat seros, diapedeză leucocitară şi infiltrat celular al ţesuturilor;
B. Congestie capilară, o cavitate mică cu puroi, înconjurată de un strat subţire de ţesut de granulaţie,
toate înglobate într-o masă de scleroză;
C. Prezenţa de ţesuturi necrozate, celule parţial sau total distruse, germeni fagocitaţi sau vii,
înconjuraţi de fibroblaşti;
D. Existenţa unor celule epiteliale de tip pavimentos, stratificate, situate pe un ţesut fibros bine
vascularizat numit lamina propria;
E. De la caz la caz, pot fi întâlnite oricare din aspectele de mai sus.
115. C.M. Principiile de diagnostic şi tratament în procesele infecţioase perimaxilare de cauză dentară sunt:
A.! Stabilirea severităţii infecţioase în funcţie de semnele clinice subiective şi obiective;
B.! Evaluarea stării mecanismelor proprii de apărare ale pacientului;
C.! Competenţa necesară efectuării intervenţiei respective (cabinet, spital);
D.! Volumul tratamentului chirurgical (drenajul colecţiei şi îndepărtarea cauzei);
E.! Tratamentul medical (farmacoterapia).
116. C.S. Semnul patognomic într-un abces este:
A. Împăstarea;
B. Indurarea;
C.! Fluctuenţa;
D. Febra 39,5°C;
E. Starea generală alterată.
117. C.M. Localizarea infecţiilor odontogene este dependentă de o serie de factori şi anume:
A.! Grosimea şi structura tablelor osoase ale maxilarelor;
B.! Raportul rădăcinilor dinţilor faţă de tablele osoase;
C.! Dispoziţia părţilor moi şi structura lojilor perimaxilare cu abundenţă de ţesut grasos, conjunctiv şi
limfatic;
D. Inserţia mucoasei mobile, în raport cu apexurile dinţilor şi inserţiile muşchilor perimaxilari,
constituie elemente care influenţează evoluţia proceselor supurative;
E. Nici unul din ei.
118. C.M. Despre abcesul vestibular se poate spune că:
A.! Este mai frecvent la dinţii arcadei superioare;
B.! Debutează prin fenomene de parodontită apicală acută;
C.! Durerile dispar aproape complet când se erodează periostul;
D.! Incizia este longitudinală, până la planul osos;
E.! Se drenează 24-48 de ore cu meşa iodoformată.
119. C.M. Diagnosticul diferenţial al abcesului în semilună se face cu:
A.! Adenita supurată submandibulară;
B. Chistul dermoid suprainfectat;
C. Submaxilita litiazică supurată;
D. Abcesul submentonier;
E.! Abcesul lojii submandibulare.
120. C.M. Precizaţi care dintre următoarele semne clinice se întălnesc într-un abces perimandibular extern:
A.! Tegumente congestionate;
 B. Tegumente cianotice;
C. Infiltrat dur la palpare;
D.! Fluctuenţă la palpare;
E. Crepitaţii gazoase.
121. C.M. Tumefacţia ce însoţeşte un abces cu punct de plecare 1.3 se localizează la:
A. Buza superioară;
B. Obraz în regiunea distală;
C.! Regiunea pleoapei inferioare;
D.! Regiunea geniană;
E. Toate acestea.
122. C.M. Diagnosticul diferenţial al abcesului perimandibular intern submucos se face cu:
A.! Wartonita litiazică;
B. Abcesul perimandibular extern;
C.! Abcesul de lojă sublinguală;
D. Abcesul de lojă submandibulară;
E. Epulidele.
123. C.M. Diagnosticul diferenţial în abcesul perimandibular extern cu evoluţie cutanată se face cu:
A.! Osteoperiostita de corp mandibular;
B. Abcesul de lojă sublinguală;
C.! Abcesul de lojă submaxilară;
D. Chistul dermoid;
E.! Adenita supurată submandibulară.
124. C.S. În care fază a unui abces dentar, trepanarea dintelui cu drenaj transodontal, antibioterapia şi spălături largi
bucale pot constitui tratamente rezolutive:
A. Faza subperiostală;
B. Faza submucoasă;
C.! Faza endoosoasă;
D. Faza de fistulizare;
E. Toate acestea.
125. C.M. Nu se practică niciodată antibioterapie de acoperire la un individ aparent sănătos, deoarece:
A.! Există posibilitatea modificării ecologiei florei bucale;
B.! Se pot selecta tulpini rezistente la antibiotice;
C. Se realizează o concentraţie minimă bacteriostatică postoperatorie;
D. Se realizează o concetraţie minimă bactericidă pre- şi postoperatorie;
E. Toate acestea.
126. C.S. Abcesele palatinale, cu punct de plecare incisivii laterali, provoacă:
A.! Abcese fusiforme (ovale, alungite);
B. Abcese de formă rotunjită;
C. Colecţii difuze;
D. Colecţii închistate;
E. Nici una dintre acestea.
127. C.M. Diagnosticul diferenţial al abcesului palatinal se face cu:
A.! Chisturile de maxilar suprainfectate;
B.! Goma luetică;
C.! Tumora de maxilar superior cu evoluţie în boltă (de obicei cilindromul);
D. Necroza postanestezică;
E. Toate acestea.
128. C.M. Într-un abces palatinal sunt prezente următoarele semne clinice:
A.! Dureri de parodontită apicală acută;
B.! Tumefacţie care deformează bolta palatină;
C. Trismus;
D. Asimetria feţei;
E. Febră mare.
129. C.S. Într-unul din abcesele periosoase se va face o incizie în felie de portocală:
A. Abcesele din regiunile 1.3, 2.3;
B. Abcesele vestibulare;
C. Abcesul mentonier;
D.! Abcesul palatinal;
E. Abcesul migrator.
130. C.S. Abcesul în semilună se deschide:
 A. Endobucal;
B.! Pe cale cutanată;
C. Cu o incizie în felie de portocală;
D. Cu o incizie liniară de o lungime de 7-8 cm;
E. Printr-o puncţie cu un ac larg.
131. C.M. Condiţiile care favorizează cantonarea proceselor infecţioase mai frecvent la mandibulă sunt:
A.! Prezenţa canalului mandibular;
B. Frecvenţa mai mare a fracturilor la acest nivel;
C.! Vascularizaţia săracă de tip terminal;
D.! Corticala groasă;
E. Frecvenţa crescută a parodontopatiilor.
132. C.M. Însămânţarea osului cu germeni patogeni pe cale hematogenă poate avea drept cauză:
A. Sinuzita maxilară;
B.! Furunculul pielii;
C.! Impetigo;
D.! Gripa;
E.! Erizipel.
133. C.M. În cursul unei boli infectocontagioase, la nivelul oaselor maxilare se pot produce:
A! Creşterea receptivităţii ţesutului osos pentru germenii circulanţi;
B Congestie cu hiperemie şi vasodilataţie;
C! Embolii şi tromboze capilare;
D! Microabcese, demineralizări, necroză osoasă;
E Ischemia periostului.
134. C.M. Într-o osteită a corticalei osoase putem întâlni:
A! Febra moderată;
B! Adenopatie loco-regională;
C! Fond dureros continuu;
D Mobilitate dentară;
E! Edem genian moderat.
G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 354.
135. C.M. Imaginea radiologică întâlnită în osteomielita difuză poate fi:
A “Os Poros”;
B “Os ciuruit”;
C! “Miez de pâine”;
D! “Os pătat”;
E! “Os marmorat”.
136. C.M. Complicaţiile posibile ale osteomielitei difuze pot fi:
A! Supuraţii pulmonare;
B! Pseudoartroze;
C Meningite;
D Mastoidite;
E! Artrite temporomandibulare.
137. C.M. În necroza maxilarelor pot apărea ca transformări patologice:
A! Distrucţia măduvei osoase;
B! Obstrucţia lumenului vascular;
C! Endoflebita;
D! Endarterita;
E Tromboze capilare.
138. C.M. Microscopic, procesul infecţios al oaselor maxilare trece prin următoarele etape:
A! Congestivă;
B! De necroză osoasă;
C! De supuraţie osoasă;
D! De reparaţie osoasă;
E Toate acestea.
139. C.S. Ce factori prezintă cea mai mare importanţă în regenerarea osoasă după osteomielită:
A Tratamentul efectuat;
B Rezistenţa pacientului;
C! Periostul;
D Antibioterapia după antibiogramă;
E Tratamentul cât mai conservativ.
140. C.M. Diagnosticul diferenţial al osteomielitei cornice se face cu:
A Osteoperiostita;
B Supuraţiile periosoase;
C! Displaziile fibroase;
D Osteomielita acută;
E! Tumori benigne osoase central şi periferice.
141. C.M. Procesul infecţios în osteomielita odontogenă poate avea o evoluţie:
A! Acută;
B! Subacută;
C! Cronică;
D Recidivantă;
E Nici una din ele.
142. C.S. Radiologic, osteomielita cronică este prezentată de:
A.! Imagine de sarcofag;
B. Os pătat;
C. Os marmorat;
D. Miez de pâine;
E. Toate acestea.
143. C.M. Care dintre următoarele caracteristici aparţin corticotomiei:
A. Se execută în faza acută a bolii;
B. Corticala se lasă pe loc şi se îndepărtează medulara;
C.! Se execută în faza cronică a bolii;
D.! Corticala osoasă este avasculară şi se îndepărtează;
E.! Este necesar irigaţie cu aspiraţie.
144. C.S. Care dintre substanţele următoare produc o osteonecroză centrală:
A Bismut;
B Staniu;
C Mercur;
D! Fosfor;
E Cupru.
145. C.S. Care din următoarele afirmaţii referitoare la radioosteonecroza maxilarelor este adevărată:
A Apare întotdeauna la 1-2 luni de la iradiere;
B Porţiunea de os denodat se sechestrează rapid;
C Se produc frecvent fracturi în os patologic;
D! Primul semn subiectiv este durerea;
E Imaginea radiografică este tipică.
146. C.M. Osteomielita cronică nesupurată sclerozantă apare:
A! În urma unei infecţii atenuate, germeni cu virulenţă scăzută;
B! Mai frecvent la vârstnici;
C! Fistulele, adeseori sunt intraorale;
D! Radiologic, zone de transparenţă asociate cu radioopacităţi datorate sclerozelor osoase;
E Os îngroşat, dinţi mobili, fistule multiple.
147. C.M. Necroza oaselor maxilare poate fi:
A! Un proces de distrucţie osoasă;
B! Consecinţa tulburărilor trofice locale;
C! Instalată prin electrocoagulare;
D! În urma acţiunii factorilor chimici (fosfor, arsen,mercur);
E! O complicaţie a tratamentului iradiant.
148. C.M. Regiunea geniană cuprinde următoarele structuri anatomice:
A! Pielea, ţesutul celular subcutanat;
B! Stratul mucos aderent de m. buccinator;
C! Planul scheletic constituit de faţa externă a molarului, maxilarului şi a corpului mandibular;
D Mentonul;
E Orbita.
149.C.S. Abcesul migrator al obrazului are ca punct de plecare:
A Osteomielita ramului ascendent;
B Procesele periapicale ale premolarilor inferiori;
C! Pericoronarita supurată a molarilor de minte inferiori;
D Adenita supurată geniană;
E Osteomielita corpului mandibular.
150. C.S. În care formă clinică de abces găsiţi un cordon în grosimea obrazului, trismus şi supuraţii circumscrise în
obraz:
A Abces genian;
B Abces bazilar;
C! Abces migrator al obrazului;
D Abces perimandibular extern;
E Pericoronarita supurată.