Valeriu Gherghel

Cîte feluri de lecturi există

Cu câtva timp în urmă, am prezentat succint Istoria lecturii a lui Alberto Manguel.
Din păcate, nu avem încă o versiune românească a cărţii. Pentru a vă îndemna să o căutaţi
şi să o răsfoiţi (măcar!), reproduc în cele ce urmează un fragment caracteristic. Menţionez
că Alberto Manguel vede în lectură o operaţie mai complicată decât simpla percepţie a
semnelor înscrise într-un text.
Semnul sesizat şi (ne)înţeles de cititor nu e doar semnul lingvistic. Manguel se referă,
cum vom vedea, la semnul natural. Când câinele lui Chrysippos (care e, pentru filosoful
grec, o făptură foarte inteligentă, întrucât stăpâneşte secretul inferenţelor condiţionale!) ia
urma vânatului în pădure, el se ghidează după urme (adică după nişte semne naturale). Şi
nu dă niciodată greş în “lectura” lui.
Aşadar: “Citirea literelor de pe o pagină este numai una dintre multiplele faţete ale
unei funcţii comune nouă tuturor. Astronomul citind harta unor stele care nu mai există;
arhitectul japonez citind pământul pe care va fi zidită o casă pentru a o feri de duhurile
rele; zoologul citind urma animalelor în pădure; jucătoarea de cărţi citind gesticulaţia
partenerei sale înainte de a pune pe masă cartea câştigătoare…
dansatoarea citind notaţiile coregrafului şi publicul citind mişcările dansatoarei pe
scenă; ţesătoarea citind desenul complicat al covorului care urmează să fie ţesut;
organistul citind portativele diverselor linii muzicale, orchestrate pe pagină; părintele
citind chipul pruncului pentru a descifra semne de frică sau de bucurie; ghicitorul chinez
citind străvechile dâre de pe carapacea unei broaşte ţestoase…
amantul citind trupul iubitei pe întuneric, în pat; psihiatrul ajutându-şi pacienţii să-şi
citească visele tulburătoare; pescarul hawaian băgându-şi mâna în apă pentru a citi
curenţii oceanului; fermierul privind cerul pentru a citi vremea – toţi aceştia împărtăşesc
cu cititorii de cărţi meşteşugul descifrării şi traducerii semnelor.
Unele dintre aceste lecturi sînt marcate de cunoaşterea faptului că ceea ce este citit a
fost creat chiar în acest scop de alte fiinţe umane – de exemplu, partiturile sau semnele de
circulaţie – sau de zei: carapacea broaştei ţestoase sau cerul nopţii. Altele sunt rodul
întâmplării.
În fiecare caz însă, cititorul este acela care citeşte sensul; cititorul este acela care
conferă unui obiect, unui loc, unui eveniment sau recunoaşte în ele o anume lizibilitate;
cititorul este acela care trebuie să atribuie sens unui sistem de semne şi după aceea să-l
descifreze.
Cu toţii ne citim pe noi înşine şi citim lumea din jurul nostru pentru a întrezări ce şi
unde suntem. Citim pentru a înţelege sau pentru a începe să înţelegem. Lectura este,
aproape în aceeaşi măsură ca respiraţia, funcţia noastră esenţială”.
Iată un minunat elogiu al lecturii!