DINAMOMETRIA

Este metoda de măsurare directă a forţei musculare la nivelul

diferitelor grupe musculare, în flexie sau extensie. Determinările dau valori
cifrice exprimate în kilograme - forţă.
Indirect dinamometria apreciază şi capacitatea de comandă motorie a
sistemului nervos central, capacitatea de recrutare a unităţilor motorii, și de
comandare a acestora cu frecvenţă mai mare sau mai mică, forţa depinzând
atât de suprafaţa de secţiune a muşchiului, cât şi de frecvenţa cu care acesta
este excitat repetitiv.
Forţa reprezintă calitatea sistemului neuro-muscular de a se opune
unei rezistenţe interne sau externe prin mişcare, pe baza contracţiei muscu-
lare (A. Demeter), rezistenţă pe care o poate învinge, menţine sau la care
poate ceda.
Pornind de la formula fizică a forţei:

F=mxa

unde m = masa şi a = acceleraţia, rezultă că forţa creşte direct proporţional cu

masa, deci cu greutatea individului. Raportul dintre forţă şi greutatea proprie
a sportivului este cu atât mai favorabil cu cât clasificarea sportivă este
superioară. Cel mai sugestiv exemplu în acest sens este cel al halterofililor de
mare performanţă, la care corelaţia dintre performanţă şi greutatea corporală
este foarte strânsă (r = 0,93).
Există mai multe tipuri de forţă:

forţă generală - calitatea sistemului neuro-muscular de a în-
vinge o rezistenţă externă sau internă pe baza contracţiei majorităţii grupelor
musculare

forţa specială – calitatea sistemului neuro-muscular de a în-
vinge o rezistenţă în cadrul unei mişcări alese în mod special (de exemplu
aruncarea greutăţii), numai pe baza contracţiei anumitor grupe sau lanţuri
musculare

forţa absolută - valoarea forţei care revine la 1 cm² de supra-
faţă de secţiune a muşchiului. Ca valoare forţa absolută este situată între 6 şi
11 kg

forţa relativă - valoarea forţei care revine la 1 kg de greutate
corporală, deci raportul dintre forţa maximă şi greutatea corporală

forţă explozivă(detenta) – calitatea unor grupe musculare de
a dezvolta forţă maximă în timp cât mai scurt. Ea depinde de coordonarea
intramusculară, viteza de contracţie a fibrelor musculare şi capacitatea de
contracţie a acestor fibre

forţa în regim de rezistenţă - capacitatea de a depinde un
efort de forţă un timp cât mai lung.
Forţa maximă pe care o poate dezvolta un sportiv depinde de particu-
larităţile biomecanice ale mişcării – lungimea pârghiilor, angrenarea unor
grupe musculare voluminoase, de starea funcţională actuală a muşchilor
contractaţi, de caracteristicile biochimice ale muşchilor implicaţi (conţinutul
de ATP, temperatura musculară, etc).
În repaus se află în stare activă (contracţie) circa 2 - 5% din numărul
total de fibre musculare. Activarea fibrelor aflate în repaus este comandată de
aria motorie primară a scoarţei cerebrale, focarul de excitaţie putând lua naş-
tere atât în prezenţa stimulului, cât şi în absenţa lui pe baza reprezentărilor
ideomotorii ale actului motric ce urmează a fi executat (concentrare).
În timpul contracţiei numărul de fibre musculare puse în tensiune este
dependent de intensitatea contracţiei. În contracţia uşoară numărul de fibre
ce intră în activitate creşte la 10 - 30%, în timpul unei activităţi libere
numărul creşte la 30 - 35%, iar în timpul unei contracţii puternice acest
număr poate creşte până la 75%. Restul fibrelor musculare rămân în stare de
relaxare. Cu cât numărul fibrelor care se află în stare de relaxare este mai mic
cu atât mai repede se instalează oboseala musculară.
 Contracţiile musculare au efecte pozitive (învingerea rezistenţei) atunci
când angrenează în activitate muşchii agonişti şi sinergici, muşchii anta-
gonişti fiind în stare de relaxare. De aceea este necesară o coordonare cât mai
bună între impulsurile nervoase emise de scoarţa cerebrală. Altfel spus forţa
maximă dezvoltată de un muşchi depinde de capacitatea individuală de a con-
tracta simultan un număr cât mai mare de fibre musculare şi de capacitatea
scoarţei cerebrale motorii de a trimite comenzi cât mai precise motoneuro-
nilor α medulari.
Materiale necesare – dinamometre de diverse tipuri. Principiul de
funcţionare al aparatelor este acelaşi, respectiv capacitatea de deformare a
unui arc de oţel sub acţiunea exercitată de o presiune externă, deformare care
antrenează un ac indicator care rămâne fixat la nivelul punctului maxim al
deplasării şi după ce forţa exterioară a încetat.

Dinamometre de flexori palmari

Dinamometru scapular Dinamometru lombar

Dinamometrie de flexori palmari

Dinamometrie scapulară

Dinamometrie lombară
 Tehnica de lucru – se determină forţa la nivelul flexorilor palmari, la
nivelul musculaturii scapulare şi la nivelul musculaturii lombare, fiecare cu
tipul caracteristic de dinamometru. Se fac trei determinări succesive şi se
notează valoarea cea mai mare obţinută. Măsurarea trebuie să păstreze
acelaşi unghi articular şi să fie uşor reproductibilă, valoarea măsurătorii
crescând odată cu posibilitatea evaluării în comparaţie.
Interpretare – valorile obţinute se raportează la greutatea corporală şi
se exprimă procentual :
• pentru flexorii palmari - 50% din greutatea corporală la fete
şi 65% din greutatea corporală la băieţi
• pentru musculatura regiunii scapulare - 50% din greutatea
corporală la fete şi 75% din greutatea corporală la băieţi
• pentru musculatura regiunii lombare - 150 - 200% din
greutatea corporală.
Pe baza valorilor obţinute se calculează indicele de forţă, prin însu-
marea dinamometriei flexorilor palmari la ambele mâini, a dinamometriei
regiunii scapulare şi a dinamometriei regiunii lombare şi împărţirea valorii
obţinute la 4 şi apoi raportarea la greutatea corporală sau la greutatea masei
active. Valoarea 1 reprezintă un indice de forţă bun (1,1 - 1,25 pentru băieţi şi
0,9 - 1,0 pentru fete). Valorile raportate la masa activă sunt cu până la 25%
mai mari decât cele raportate la greutatea corporală.
Valorificare – creşterea valorilor dinamometrice reflectă îmbunătăţirea
rezultatelor sportive
– tendinţa de scădere a valorilor dinamometrice reflectă
oboseala sportivului, care poate fi normală sau patologică, deci supraantre-
nament, sau reflectă instalarea stării de boală
–- oscilaţiile indicelui de forţă în funcţie de starea de
antrenament sunt strâns legate de tonusul cortical şi de echilibrul proceselor
nervoase.